Itinerar Biblic Ep. 43 Geneza 37:13-36

Iubiţi ascultători, suntem din nou la drum prin paginile Scripturii, însoţiţi fiind de personaje a căror istorie ne vorbeşte despre Dumnezeu. Desigur, Cel care ne vorbeşte direct în toate aceste incursiuni ale noastre prin paginile Scripturii este Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. El este principala noastră călăuză şi fără El, multe din evenimentele şi personajele pe care le întâlnim nu ar avea mare valoare. Însă El este cel care prezintă oamenii şi evenimentele nu din perspectiva unui simplu eveniment istoric, ci aşa cum vede Dumnezeu lucrurile, pentru că nimic nu rămâne ascuns ochiului Său. Nu este nimic care să-l surprindă pe Dumnezeu. Pentru Dumnezeu nu sunt accidente. Totul în această lume se petrec doar prin voi lui. De aceea orice eveniment trebuie căutat în lumina voii lui Dumnezeu.

Nu a fost la voia întâmplării nici ceea ce s-a petrecut cu Iacov şi cu fii săi. Nu va fi la voia întâmplării nici ceea ce se va petrece cu Iosif. Ba, mai mult, Dumnezeu îl înştiinţează pe Iosif cu privire la anumite evenimente din viaţa lui.

Să mergem deci mai departe în studiul nostru cu privire la viaţa lui Iosif. Am parcurs până acum 36  de capitole din cartea Geneza. Data trecută am rămas la versetul 12 din capitolul 37. Odată cu acest capitol începe frumoasa istorie a lui Iosif, cel care seamănă, ca nimeni altul în paginile Scripturii cu Domnul Isus.

Am văzut până acum cât de mare era dragostea lui Iacov pentru acest fiu. Iosif era fiul Rahelei, soţia preaiubită a lui Iacov. Rahela moare la naşterea lui Beniamin şi  de acum toată dragostea lui Iacov se revarsă asupra acestor doi copii. Iacov face o haină specială pentru Iosif, o haină care îl va deosebi şi mai mult faţă de ceilalţi fii ai săi. Desigur aceştia nu sunt deloc încântaţi de aceasta. Pe deasupra, Iosif mai spunea tatălui lor toate faptele lor rele. Luând în considerare şi visele pe care Iosif le are şi în care fraţii lui apar ca nişte slujitor, cred că puteţi înţelege care este popularitatea de care se bucura Iosif faţă de fraţii lui.

Acesta este locul unde ne-am despărţit data trecută de Iosif. Acum începe intriga istoriei lui Iosif.

v.12  Fraţii lui Iosif se duseseră la Sihem, ca să pască oile tatălui lor.

v.13  Israel i-a zis lui Iosif: „Fraţii tăi pasc oile la Sihem! Vino, căci vreau să te trimit la ei.” „Iată-mă, Sunt gata” a răspuns el.

În vremea aceasta Iacov locuia, împreună cu familia în jurul Hebronului, la circa 50 de km sud de Ierusalim.  Sihemul este şi mai departe de ei. Se pare că aveau mult de călătorit pentru a hrăni animalele pe care le aveau.

Pentru că erau atât de departe Iacov vrea să ştie ce se petrece cu fii şi cu turmele lui. Acesta este motivul pentru care îl trimite pe Iosif la ei. Iar Iosif este un băiat foarte ascultător. Nu are nevoie de invitaţii suplimentare. Este suficient ca Iacov să-şi exprime dorinţa şi Iosif este gata de drum

v.14 Israel i-a zis: „Du-te, rogu-te, şi vezi dacă fraţii tăi Sunt sănătoşi şi dacă oile Sunt bine; şi adu-mi veşti.” L-a trimis astfel din valea Hebronului şi Iosif a ajuns la Sihem.

Iosif călătoreşte 79 de Km, căci aceasta este distanţa dintre Hebron şi Sihem pentru a-şi căuta fraţii.

v.15 Pe când rătăcea pe câmp, l-a întâlnit un om. Omul acela l-a întrebat: „Ce cauţi ?”

v.16 „Caut pe fraţii mei” a răspuns Iosif „spune-mi, te rog, unde pasc ei oile?”

v.17 Şi omul acela a zis: „Au plecat de aici; căci i-am auzit spunând: „Haide la Dotan.” Iosif s-a dus după fraţii săi şi i-a găsit la Dotan.

Dotamul este la circa 24 de km distanţă de Sihem. După cum observăm, Iosif era un perseverent. El nu se mulţumeşte să constate că fraţii nu erau colo unde presupuneau ei că erau. Îi caută până îi găseşte. Numai că fraţii lui nu sunt atât de încântaţi să-l vadă:

v.18  Ei l-au zărit de departe şi, până să se apropie de ei, s-au sfătuit să-l omoare.”

v.19  Ei au zis unul către altul: „Iată că vine făuritorul de visuri!

v.20  Veniţi acum, să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste gropi; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică şi vom vedea ce se va alege de visurile lui”.

Cred că ştia Iacov destul de bine ce fel de fii avea atunci când nu se bucura prea mult de comportamentul lor. Erau nişte oameni foarte violenţi şi plini de ei. Ura lor faţă de Iosif pare să fie foarte mare. De la distanţă încă, atunci când îl văd îşi aduc aminte de toate visele lui şi vor să scape de El.

Înainte de a continua istoria lui Iosif aş dori să observăm câteva elemente comparative între Iosif şi Domnul Isus:

În ceea ce priveşte naşterea atât Iosif cât şi Domnul  Isus au avut parte de naşteri miraculoase. În ce îl priveşte pe Iosif el a fost un răspuns la rugăciunile părinţilor lui.

v.22 Dumnezeu şi-a adus aminte de Rahela, a ascultat-o, şi-a făcut-o să aibă copii.

Domnul Isus este născut dintr-o fecioară:

v.35 Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine, si puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.

Apoi, atât Iosif cât şi Domnul Isus au fost iubiţi de tatăl lor.

Dumnezeu a spus despre Domnul Isus:

“Tu eşti Fiul Meu prea iubit, în tine îmi găsesc toată plăcerea mea”

Chiar şi haina lui Iosif are o anumită semnificaţie. Ea avea menirea să-l separe pe Iosif de ceilalţi. Ori, Domnul Isus, aşa cum aflăm din epistola către Evrei capitolul 7

este: „sfânt, nevinovat, fără păcat, despărţit de păcat totuşi înălţat mai pe sus de ceruri,”

O altă asemănare este aceea legată de poziţia pe care fiecare dintre ei a avut-o şi reacţia oamenilor faţă de ei. Atunci când Iosif a spus că va domni peste fraţii lui aceştia l-au ridiculizat şi l-au duşmănit. Domnul Isus  a venit pe pământ ca Mesia, Mântuitorul omenirii. Nici El nu s-a bucurat de un tratament mai îngăduitor.

Iosif a fost trimis de tatăl lui la fraţii lui, Domnul Isus a fost trimis de tatăl la noi cei pierduţi. Apoi, la fel cum Iosif a fost urât de fraţii săi pentru adevărurile pe care le spunea, Domnul Isus a fost urât pentru demascarea păcatelor oamenilor. Iosif va fi vândut de fraţii lui iar Domnul Isus a fost vândut de unul din ucenicii lui.

După cum putem vedea asemănarea dintre Iosif şi Domnul Isus este foarte mare.

Dar să ne întoarcem acum la istoria lui Iosif care continuă cu un episod foarte trist. Este trist pentru că ne dezvăluie dimensiunea răutăţii umane. Fraţi fiind, nimic nu-i opreşte totuşi pe aceşti oameni să se răzbune pe fratele lor.

Singurul care pare a avea o inimă mai caldă este Ruben.

v.21  Ruben a auzit lucrul acesta şi l-a scos din mâinile lor. El a zis: „Să nu-i luăm viaţa!”

v.22 Ruben le-a zis: „Să nu vărsaţi sânge; ci mai bine aruncaţi-l în groapa aceasta care este în pustie şi nu puneţi mâna pe el.” Căci avea de gând să-l scape din mâinile lor şi să-l aducă înapoi la tatăl său.

Ruben intenţiona probabil să intre în groapă şi să-l scoată de acolo.

Se pare însă că mânia celorlalţi fraţi este foarte mare faţă de Iosif. Este clar ce apreciere aveau faţă de el.

v.23  Când a ajuns Iosif la fraţii săi, aceştia l-au desbrăcat de haina lui, de haina cea pestriţă pe care o avea pe el

v.24 L-au luat şi l-au aruncat în groapă. Groapa aceasta era goală: nu era apă în ea.

Haina aceea era o mare problemă pentru ei. Era asemenea unui steag roşu pentru un bivol. Când au pus mâna pe el I-au smuls acea haină de pe el.

v.25 „Apoi au şezut să mănânce. Ridicându-şi ochii, au văzut o ceată de Ismaeliţi venind din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu tămâie, cu leac alinător şi smirnă pe care le duceau în Egipt.

Mi se pare interesantă  atitudinea fraţilor lui Iosif. Oare care este totuşi gradul de corupere la care ajunge omul încât să dea dovadă de asemenea indiferenţă faţă de suferinţa altuia? Iosif era în groapă, suferea, ştiau cu siguranţă că tatăl lor va suferi, iar ei se aşează la masă “liniştiţi”.

Oricum, în timpul acesta pe acel drum trece o caravană.

v.26  Atunci Iuda a zis fraţilor săi: „Ce vom câştiga să ucidem pe fratele nostru şi să-i ascundem sângele?

v.27  Veniţi mai bine să-l vindem Ismaeliţilor şi să nu punem mâna pe el, căci este fratele nostru, carne din carnea noastră.” Şi fraţii lui l-au ascultat.

Acum Iuda este cel care intervine. El nu doreşte să omoare pe fratele lui dar nici să meargă ai departe cu salvarea lui, aşa că se gândesc să aibă şi un câştig de pe urma lui.

Mă gândesc acum la cât de curioasă este mintea noastră atunci când este vorba de rău. Ce uşor facem noi clasificări ale răului. Ne gândim că unele lucruri sunt mai puţin rele decât altele şi în felul acesta luăm cele mai multe din deciziile noastre. Nu ne gândim cum putem înlătura răul ,ci cum este mai liniştitor pentru conştiinţa noastră.

Cine a citit “Coliba Unchiului Tom” şi  înţeles cât de cât imaginea sclaviei poate înţelege mai bine cred este diferenţa între o posibilă moarte a lui Iosif  în acea situaţie şi moartea înceată, în chinurile robiei. Dacă Dumnezeu nu ar fi fost cu el probabil că aceasta s-ar fi întâmplat. Multora din personajele acelei povestiri moartea li se părea o izbăvire de teroarea şi chinul sclaviei.

Nu la fel i se pare lui Iuda. Pentru el robia este o alegere mai bună pentru fratele lui. Sunt atâţia oameni care spun: am avut de ales între două rele şi am ales lucrul cel mai puţin rău. Oare? Atunci când este vorba de rău, orice clasificare este mai mult decât relativă.

Dar să mergem mai departe:

v.28  La trecerea negustorilor madianiţi, au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă şi l-au vândut cu douăzeci de sicli din argint Ismaeliţilor, care l-au dus în Egipt.

Poate vă gândiţi acum că Moise, cel care sub călăuzirea lui Dumnezeu a scris aceste rânduri ar trebui să se hotărască odată: sunt ismaeliţi sau Madianiţi? Cine sunt în cele din urmă? Sau este o greşeală a Bibliei?

Îmi amintesc că cineva a adus odată o carte care enumera câteva lucruri din Biblie pe care le considera erori şi dorea astfel să discrediteze Scriptura. După ce am citit cartea am găsit nenumărate erori, dar nu în Biblie, ci în acea carte. Pentru mine era evident că cel ce scrisese cartea nu ştia nici măcar despre ce vorbeşte. Dar printre aceste aşa-zis erori, se număra şi acest episod în care Iosif este vândut de fraţii săi. Să vedem deci despre ce este vorba.

Am mai spus până acum că Ismaeliţii erau descendenţi ai lui Ismael, fiul lui Avraam.

Cine erau madianiţii atunci? Ei erau descendenţii lui Madian, unul din fii lui Avraam. Ismael a fost fiul lui, Avram cu Agar, iar Madian a fost fiul lui Avraam cu Chetura, soţia pe care Avraam şi-a luat-o după ce a murit Sara. Toţi aceşti copii erau fraţi. Erau rude foarte apropiate chiar cu aceşti băieţi care îşi vând fratele.

Dacă ar trebui să facem o evaluare la acest moment a neamului care este mai mare, cred că Ismael era cele care avea cei mai mulţi urmaşi. El era cel mai în vârstă şi este cel mai probabil ca el să fi avut cei mai mulţi urmaşi. Israeliţii la acel moment nu erau decât doisprezece. În ce-i priveşte pe Madianiţi nici ei nu putea fi prea mulţi. Madian s-a născut după Isaac, deci tot ce este posibil ca numărul lor să fi fost aproximativ egal cu cel al Ismaeliţilor.

Deci, aceste grupuri nu erau atât de numeroase. Noi ne gândim la ei ca la mari popoare, dar să nu uităm că nu sunt decât la începutul istoriei lor. Aceşti oameni aveau o îndeletnicire comună – comerţul. Pentru că erau şi rude apropiate este foarte probabil că străbăteau împreună deşertul în călătoriile ce le făceau.

Acest este motivul pentru care Moise este îndreptăţit să-i numească atât Ismaeliţi cât şi Madianiţi. În cele din urmă nu se dezvoltaseră ca triburi separate, sau popoare distincte. Acum nu sunt decât nişte familii apropiate.

Iată deci că atunci când avem o atitudine potrivită faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt al lui Dumnezeu are mereu explicaţiile necesare. El nu se contrazice atunci când nu vrem noi să se contrazică. Citit cu tot felul de prejudecăţi, nu vom ajunge niciodată la înţelegerea acestui cuvânt şi cu atât mai puţin la înţelegerea aceea specială necesară mântuirii sufletelor noastre.

Dar să ne întoarcem la Iosif care este vândut acestor “rude apropiate”. Singurul care dorea să-l scape din toată această încurcătură, Ruben a fost plecat în acel moment.

v.29  Ruben s’a întors la groapă; şi iată că Iosif nu mai era în groapă. El şi-a rupt hainele,

v.30  s’a întors la fraţii săi, şi a zis: ,,Băiatul nu mai este! Ce mă voi face eu?“

Cred că Ruben a aflat ce au făcut ceilalţi cu Iosif, dar probabil ismaeliţii erau de acum departe cu fratele lor. De acum trebuia găsită o soluţie care să-i scoată nevinovaţi în faţa tatălui lor.

v.31  Ei au luat atunci haina lui Iosif; şi junghiind un ţap, i-au muiat haina în sînge.

v.32  Au trimes tatălui lor haina cea pestriţă, punînd să-i spună: ,,Iată ce am găsit! Vezi dacă este haina fiului tău sau nu.“

Nu de imaginaţie duceau lipsă aceşti oameni. De fapt, nu de puţin ori am văzut oameni cu o foarte bogată imaginaţie pusă în slujba răului. Fraţii lui Iosif  îl înşeală pe tatăl lor.

Acum, doresc să vă aduc aminte un episod din viaţa lui Iacov. Vă mai amintiţi de episodul în care Iacov îl înşeală pe Isaac pentru a primii binecuvântarea întâiului născut?  Vă amintiţi ce stratagemă a folosit Rebeca, mama lui Iacov? Ea a pus blana unui ied pe mâinile şi pe gâtul lui Iacov, iar în loc de vânat, a gătit un ied.  Iacov plăteşte cam în acelaşi fel. Cine ştie dacă nu cumva fii lui au învăţat şiretlicul chir de la el.

Încă  dată doresc să atrag atenţia asupra faptului că faptele noastre ne urmează. Cu alte cuvinte, întotdeauna ceea ce facem va aduce rezultate în cele din urmă. Depinde de noi cum vor arăta consecinţele faptelor noastre. Cred că vă mai aduceţi aminte versetul din Galateni capitolul 6 pe care l-am citat atunci:

v.7  Nu vă înşelaţi: ,,Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.“ Ce samănă omul, aceea va şi secera.

Când semănăm porumb, porumb vom culege. Semănăm cartofi, vom culege cartofi. Este una din legile universal valabile. Este valabilă în agricultură dar este valabilă şi în ceea ce priveşte moralitatea unei persoane sau spiritualitatea lui. A fost valabil acest principiu pentru Iacov, va fi valabil pentru fiecare dintre noi.

Să ne întoarcem acum la Iacov care este adânc lovit de această veste.

v.33  Iacov a cunoscut-o, şi a zis: ,,Este haina fiului meu! O fiară sălbatică l-a mîncat! Da, Iosif a fost făcut bucăţi!“

v.34  Şi şi-a rupt hainele, şi-a pus un sac pe coapse, şi a jălit multă vreme pe fiul său.

v.35  Toţi fiii şi toate fiicele lui au venit ca să-l mîngîie; dar el nu voia să primească nici o mîngîiere, ci zicea: ,,Plîngînd mă voi pogorî la fiul meu în locuinţa morţilor.“ Şi plîngea astfel pe fiul său.

Este mare durerea lui Iacov. L-a iubit foarte mult pe Iosif. Însă un alt lucru pe care doresc să îl semnalez aici este cel legat de credinţa lui Iacov. Poate vă aduceţi aminte de acel eveniment de la Peniel. A fost momentul în orgoliul lui a fost zdrobit. Însă el tot nu a învăţat să trăiască prin credinţă. Ce vreau să spun?

Pe parcursul studiului nostru vom ajunge să vorbim despre David, un alt mare om al lui Dumnezeu. La un moment dat, unul din copii lui, un copilaş micuţ, era pe moarte. David îl iubea pe acest micuţ la fel de mult cum în iubea Iacov pe Iosif. Diferenţa între ei este că David era totuşi un om al credinţei. El plânge şi se roagă lui Dumnezeu pentru micuţul copilaş, dar în cele din urmă acesta moare. Toţi se aşteptau să fie şi mai îndurerat, dar David, îşi reia viaţa dinainte. Motivul pentru care nu mai plânge, spune el, este că de acum copilaşul este cu Dumnezeu şi într-o zi se va întâlni din nou cu el.

Aceasta este credinţa lui David. Iacov nu face decât să-l plângă pe Iosif. Iacov nu mai avea speranţe să-l revadă pe Iosif. Ori aceasta nu era credinţa de care avea nevoie Iacov.

Dragul meu prieten, suntem atât de ataşaţi de anumite persoane, foarte dragi nouă. Nu este nimic greşit cu aceasta. Dar se întâmplă ca din aceste persoane unele să plece din lumea aceasta. Care este reacţia noastră. Am cunoscut persoane care erau complet distruse după pierderea cuiva drag. Ei credeau în Mântuitorul, credeau că El a înviat, dar nu mai credeau că într-o bună zi se vor întâlni din nou. De asemenea, dragul meu prieten dacă ai persoane dragi şi nu ai dori să fi vreodată despărţit de ele, asigură-te că vor ajunge să cunoască mântuirea ce vine prin Domnul Isus Hristos. Dacă aici îţi este greu să te desparţi de cineva pentru o vreme, dar să fi despărţit de cineva pentru vecie?

Iacov este plin de durere. Nu credea că Dumnezeu mai poate face ceva, mai poate schimba ceva. Nici măcar nu se gândea că mai este o şansă de a-l revedea din nou pe fiul lui iubit.

Acum, suntem la încheierea capitolului 37, când Iosif este vândut ca rob în Egipt:

v.36  Madianiţii l-au vîndut în Egipt lui Potifar, un dregător al lui Faraon, şi anume căpetenia străjerilor.

Acesta este începutul unei şi mai palpitate istorii care ne va fi redată în capitolul 39.

Până atunci mai avem însă capitolul 38. Este un capitol care vorbeşte despre unul din fii care vor ocupa un loc însemnat în planul de mântuire al lui Dumnezeu. Dar să nu anticipăm…

Dragi prieteni aşa cum bine am putut vedea şi astăzi, stricăciunea umanităţii nu are limite. Fraţii sunt în stare să-şi vândă fraţii. Aceasta era starea omenirii cu sute de ani în urmă, iar acum nu s-a schimbat prea mult  Aceasta trebuie să ne facă să înţelegem o dată în plus, cât de necesară este intervenţia lui Dumnezeu în viaţa noastră.

Deci, cu inimile deschise, să acceptăm dragostea şi grija pe care Duhul Lui Dumnezeu este gata să le aducă în vieţile noastre.