Itinerar Biblic Ep. 42 Geneza cap 36:1- 37:12

 

Iubiţi ascultători, consider că este un mare privilegiu, acesta pe care noi îl avem, să studiem Cuvântul lui Dumnezeu, cuvânt prin care Dumnezeu se apropie de inima noastră. Această apropiere are menirea să ne facă conştienţi de dragostea pe care Creatorul acestui Univers, creatorul nostru al oamenilor, o are pentru fiecare dintre noi.

Sper ca fiecare porţiune pe care o parcurgem în acest Cuvânt Sfânt să se concretizeze în acțiuni ale vieților noastre.

Data trecută, am parcurs capitolul 35 al cărţii Geneza, un capitol în care am descoperit un Iacov, nou, un Iacov schimbat prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. În această nouă postură, am văzut că Iacov devine conştient de responsabilitatea spirituală pe care o are faţă de familia lui şi în acest context, scoate toţi idolii străini ai familiei. După ce le cere să se curăţească şi să-şi schimbe hainele, Iacov îşi ia familia şi pleacă la Betel, acolo unde s-a întâlnit pentru prima dată cu Dumnezeu.

După ce ridică un altar Domnului la Betel, Dumnezeu reînnoieşte promisiunea pe care o făcuse faţă de Avraam şi Isaac, dar de această dată faţă de Iacov.

Dumnezeu a aşteptat mult acest moment, numai că Iacov nu a fost pregătit pentru acest moment.

Acum suntem la capitolul 36 al cărţii Geneza, un capitol, care se ocupă în mod special de familia lui Esau care va forma naţiunea Edom. Poate că pentru cititorul obişnuit nu reprezintă mare interes acest capitol, dar pentru cel care este interesat de un studiu mai aprofundat, va fi o delectare să descopere unele nume în care îşi au originea câteva naţiuni importante.

Familia lui Esau s-a aşezat în Edom, un ţinut aşezat în partea de est şi sud a Mării Moarte. Este un ţinut muntos, iar capitala se afla în oraşul Petra, un oraş existent şi în zilele noastre.

Sunt o serie întreagă de profeţii conţinute în cărţile Isaia, Ieremia, Ezechiel şi Obadia, profeţii care s-au împlinit într-un mod remarcabil.

Naţiunea Edom se trage din Esau, lucru prezentat în trei rânduri pe parcursul acestui capitol. De fapt numele Edom şi Esau sunt identice, ele reprezentând acelaşi lucru.

Poate vă aduceţi aminte de tinereţea  lui Esau, când el era mai mult condus de simţurile sale şi nu dădea mare importanţă lucrurilor spirituale.

Legat de acest aspect îmi aduc aminte de o tânără care a venit să-mi vorbească despre un tânăr foarte drăguţ pe care ea l-a întâlnit. De fapt amândoi erau fiinţe foarte atrăgătoare. Ea era născută în China, iar tatăl ei era un om de afaceri în lumea petrolieră ceea ce I-a adus o mare avere. Ea l-a întâlnit pe acest băiat care era un funcţionar la o bancă şi foarte sărac. Băiatul a pus ochii pe fată şi pentru că era un bărbat bine şi fata l-a plăcut. Pentru mine băiatul acesta arăta asemenea lui Esau. Ea era însă o fiinţă foarte sensibilă şi foarte credincioasă. Ea a insistat să se mărite cu acest băiat sperând că Dumnezeu o să intre şi în inima lui într-o bună zi.

Am discutat cu el şi nu mi-a fost greu să-mi dau seama care erau interesele lui. El nu avea nici un interes în lucrurile spirituale. Pentru el nu era decât o partidă bună.

În cele din urmă s-au căsătorit. Din păcate nu după mult timp m-am întâlnit cu acea fată. Era nespus de tristă. Divorţase de soţul ei şi acum viaţa ei era răvăşită. Mărturisea că nu mai văzuse niciodată un om are să nu fie preocupat de nimic altceva decât de posesiuni şi lucruri materiale. Nu avea nici un standard, nici o etică sau moralitate atunci când era vorba să obţină vreun avantaj material. Omul acela cu aparenţe atât de plăcute s-a dovedit a fi un om de nimic.

Cam acesta era şi portretul lui Esau. Era un tânăr atletic, frumos şi viteaz, dar în ceea ce priveşte interiorul lui acesta nu mai era la fel de plăcut.

Acum poate este cineva care v-a întreba de ce l-a ales Dumnezeu pe Iacov şi nu pe Esau care avea şi aceste atu-uri fizice de partea lui. Nu cumva a făcut Dumnezeu o greşeală? Dacă vom privi la profeţia lui Obadia vom avea o altă perspectivă asupra a cestor lucruri. Micul Esau de altă dată era de acum un popor, de o sută de mii. Priviţi acum la această naţiune şi veţi observa ce a ieşit din Esau. Fiecare dintre ei este un mic Esau. Este ca şi când Esau a fost multiplicat în fiecare din ei. Dar ascultaţi mai bine ce spune Cuvântul lui Dumnezeu rostit prin Obadia:

v.3  Căci mîndria inimii tale te-a dus în rătăcire, pe tine, care locuieşti în crăpăturile stîncilor, şi domneşti în înălţime; de aceea, tu zici în tine însuţi: ,,Cine mă va arunca la pămînt?“

 v.4  Dar chiar dacă ai locui tot atît de sus ca vulturul, chiar dacă ţi-ai aşeza cuibul între stele, tot te voi arunca jos şi de acolo, zice Domnul“.

Mândria inimii lor a fost o declaraţie de independenţă faţă de Dumnezeu. Esau era un om care a declarat că nu are nevoie de Dumnezeu. El a crezut că se poate descurca singur. Acesta a fost Esau.

În ultima carte a Vechiului Testament, în cartea Maleahi, Dumnezeu spune că l-a iubit pe Iacov dar l-a urât pe Esau. Dumnezeu nu a spus acest lucru decât la o mie de ani după ce aceşti oameni au trăit pe pământ, însă Dumnezeu ştia ce era în inima acestui om. După ce au început să intre în istorie toate dovezile indică ceea ce Dumnezeu prevăzuse încă de la naşterea lor. Dar să urmărim aceste câteva secvenţe din istoria lui Esau şi a naţiunii pe care el o întemeiază:

v.1 Iată spiţa neamului lui Esau, adică Edom.

v.2  Esau şi-a luat neveste dintre fetele Canaanului pe: Ada, fata Hetitului Elon, pe Oholibama, fata Anei, fata Hevitului Ţibeon,

v.3  şi pe Basmat, fata lui Ismael, sora lui Nebaiot.

Aşa cum poate vă aduceţi aminte Esau s-a căsătorit cu două femei edomite şi una ismaelită.

v.6  Esau şi-a luat nevestele, fiii şi fiicele, toată lumea din casă, turmele, toate vitele şi toată averea pe care şi-o agonisise în ţara Canaan, şi s-a dus   într-o altă ţară, departe de fratele său Iacov.

v.7  Căci bogăţiile lor erau prea mari ca să poată locui împreună şi ţinutul în care locuiau ca străini nu le mai putea ajunge din pricina turmelor lor.

Acest episod ne aduce aminte de cel ce se petrecea între Avraam şi Lot. Atât Iacov cât şi Esau avea de acum atât de multe bogăţii că nu mai putea locui împreună. Esau este cel  care pleacă din ţara promisă.

v.8  Esau s-a aşezat în muntele Seir. Esau înseamnă Edom.

Podişul Seirului era locul unde şedea Esau atunci când Iacov, s-a întors din Padan Aram. Acum el se urcă către ţinuturile muntoase ale Seirului.

Să vedem acum ce se întâmplă în cadrul genealogiei lui Esau:

v.12  Şi Timna era ţiitoarea lui Elifaz, fiul lui Esau; ea a născut lui Elifaz pe Amalec. Aceştia Sunt fiii Adei, nevasta lui Esau.

Aceasta este originea unul alt popor care va apare frecvent pe paginile Scripturii şi care va avea multe confruntări cu poporul evreu.

Ei au locuit mai întâi în deşerturile din jurul Mării Moarte, pentru ca apoi să migreze în diferite părţi, unii către Africa de Nord, alţii către Egipt şi în alte direcţii. Alături de celelalte popoare arabe, în cele din urmă şi amaleciţii erau înrudiţi cu evreii.

Iată că Scriptura ne dezvăluie şi informaţii legate de diferite popoare şi istoria lor.

Însă tot acum găsim şi primele date despre ierarhiile sociale şi despre nobilime:

v.15  Iată căpeteniile seminţiilor ieşite din fiii lui Esau. Iată fiii lui Elifaz, întâiul-născut al lui Esau: căpetenia Teman, căpetenia Omar, căpetenia Ţefo, căpetenia Chenaz,

v.16  căpetenia Core, căpetenia Gaetam, căpetenia Amalec. Aceştia Sunt căpeteniile ieşite din Elifaz, în ţara Edom.

După cum uşor se poate observa sunt foarte multe căpetenii, foarte mulţi conducători. Cred că este necesar să spunem că nu a fost intenţia lui Dumnezeu ca oamenii să fie conduşi de regi sau alte forme de guvernământ. Ceea ce a dus la necesitatea acestor forme a fost răutatea oamenilor.

În restul verstelor aveţi diferite nume, care ţin de istoria acestui popor. Seminţia aceasta a fost respinsă de Dumnezeu datorită răutăţii inimii lor şi căutărilor lor după lucrurile acestei lumi şi nu după cele ale lui Dumnezeu.

Doresc să mai citez ultimele trei versete din acest capitol 36:

v.41  căpetenia Oholibama, căpetenia Ela, căpetenia Pinon,

v.42  căpetenia Chenaz, căpetenia Teman, căpetenia Mibţar,

v.43  căpetenia Magdiel, căpetenia Iram. Aceştia Sunt căpeteniile lui Edom, după locuinţele lor, în ţara pe care o aveau. Acesta este Esau, tatăl Edomiţilor.

Cu atâtea căpetenii nu cred că a au avut parte de o guvernare uşoară. Ca dovada este şi dispariţia lor în cele din urmă ca popor. Oricum acest capitol oferă informaţii interesante pentru cei ce iubesc antropologia şi etnografia.

Dar, motivul pentru care ne este prezentată istoria acestui popor este acela de a ne arăta ce se întâmplă cu un om care îl respinge pe Dumnezeu, în comparaţie cu cel care acceptă să fie ascultător şi să se lase binecuvântat de El.

Să trecem acum la următorul capitol, capitolul 37.

În acest capitol începe una din istoriile pline de farmec ale Bibliei. Este vorba despre istoria lui Iosif. Iosif este unul din personajele cu o deosebită culoare din paginile Sfintei Scripturi.

Dacă până acum, în cartea Geneza ne-am întâlnit cu Avraam, Isaac, sau Iacov, restul cărţii Geneza ne va face cunoştinţă cu Iosif. Un lucru pe care cu siguranţă o să-l observaţi este acela că lui Iosif îi sunt acordate un număr mai mare de capitole decât le-au fost acordate lui Avraam, Isaac sau Iacov. Dar oare de ce se întâmplă lucrul acesta? Cred că sunt câteva motive:

Unul din aceste motive este viaţa lui care a fost un exemplu de bunătate şi onoare. Versetul următor se potriveşte foarte bine cu modul de viaţă dus de Iosif:

v.8 ”Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească”.

Dumnezeu doreşte ca noi să fim însufleţiţi de tot ce este bun, adevărat, tot ce este demn de laudă, acestea să ne entuziasmeze, ori Iosif este un astfel de om.

Al doilea motiv este unul înălţător. Nimeni nu cred seamănă mai mult Domnului Isus Hristos în paginile Bibliei decât Iosif atât în ceea ce priveşte persoana lui cât şi experienţele pe care le are. Cu toate aceste, niciunde în paginile Noului Testament, nu găsim referiri la această asemănare. În orice caz acest paralelism nu poate fi întâmplător. Pe măsură ce vom înainta cu desfăşurarea istoriei vieţii acestui mare om al lui Dumnezeu, vom trece în revistă şi toate acele aspecte care alcătuiesc acest minunat paralelism.

Să ne întoarcem acum către genealogia lui Iacov, pentru că ele este, în ceea ce priveşte descendenţa umană, strămoşul Domnului Isus.

În momentul în care începe istoria lui Iosif, Iacov locuia în Canaan:

v.1  Iacov a locuit în ţara Canaan, unde locuise ca străin tatăl său.

Se pare că Iacov se mutase înspre partea de sud a Betleemului înspre Hebron. Este locul unde Avraam îşi făcuse casa, acolo unde avea părtăşie cu Dumnezeu.

Acum începe istoria lui Iosif. Interesant este că ea se deschide cu o afirmaţie care indică că este vorba despre istoria lui Iacov. Într-un anume sens aşa este. Pentru că de acum începe adevărata istorie a formării poporului evreu, istorie care continuă cu cel mai mare eveniment din istoria omenirii, venirea Domnului Isus. Să urmărim deci această istorie:

v.2  Iată istoria lui Iacov. Iosif, la vârsta de şaptesprezece ani, păştea oile cu fraţii lui; băiatul acesta era cu fiii Bilhei şi cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Şi Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele.

Poate vă amintiţi descrierea ce o făceam celorlalţi băieţi ai lui Iacov.

Se adevereşte acum că aceşti băieţi erau destul de neascultători. A fost nevoie de mult timp până ca ei să înveţe lecţiile pe care Dumnezeu le-a avut pregătite pentru ei.

Observaţi vă rog că acesta este momentul în care accentul nu mai cade pe Iacov, ci pe Iosif. Iosif nu era decât un tinerel, un adolescent care nu avea mai mult de 17 sau 18 ani.  El era cel mai tânăr dintre băieţii care puteau însoţi turmele la păşune. Beniamin, fratele lui era încă prea tânăr pentru o asemenea muncă. Iosif însă era un tânăr cu o inimă curată şi spunea tatălui lui tot ceea ce făceau fraţii lui. Cu siguranţă că ei îl porecleau pârâciosul .

v.3  Israel îl iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că îl născuse la bătrâneţe; şi i-a făcut o haină pestriţă.

Acum, nu pentru că Iosif îi spunea tot ceea ce făceau fraţii lui îl iubea Iacov. Altele erau motivele. Însă Iacov ar fi trebuit să înveţe lecţia despre creşterea copiilor din propria lui familie. El ar fi trebuit să ştie mai mult decât oricine ce înseamnă să ai favoriţi în cadrul aceleaşi familii. El ar fi trebuit să îşi aducă aminte că tatăl lui îl favoriza pe fratele lui mai mare, pe Esau. Dar nu degeaba spunea Bernard Show, “Istoria ne învaţă că oamenii nu învaţă nimic din istorie.” Iacov face la fel. Cum spuneam, într-un anume fel cred că putem înţelege motivele lui. Iosif şi Beniamin erau fii pe care Iacov I-a avut de la Rahela. Ori, Rahela a fost cea pe care Iacov a iubit-o cel mai mult. Acum că Rahela  nu mai era, Iosif şi Beniamin erau mângâierea lui  în ceea ce o privea. Dar, totuşi nu este o scuză suficientă pentru a favoriza anumiţi copii în detrimentul altora. Aceasta va duce inevitabil, în cele din urmă la conflicte.

În dragostea lui pentru Iosif, Iacov îi face chiar o haină deosebită. Această haină pestriţă mai poate însemna o “haină în multe culori”, sau “haină cu mâneci lungi.” Indiferent de felul în care arăta această haină, cert este că era o haină deosebită. Se pare că Iacov este un pionier în ceea ce priveşte moda. Până la el, hainele aveau doar un caracter practic, funcţional Iacov însă începe să dea un nou sens hainelor. Pentru el de acum haina însemna distincţie, eleganţă, reprezenta ceva. Pentru mine unul este greu uneori să înţeleg ce urmăresc creatorii de modă de astăzi. Este evident, vreau să spun că hainele şi-au depăşit menirea lor funcţională, dar nici nu înţeleg adesea spre ce se îndreaptă. În acea vreme, haina se confecţiona foarte simplu. Pur şi simplu se lua materialul şi se făcea un orificiu pe unde se introducea capul, iar jumătate de haină acoperea partea din faţă iar cealaltă partea din spate. Apoi se lega la mijloc şi aceasta era îmbrăcămintea. Însă pentru Iacov, Iosif era special, şi merita o haină specială.

v.4  Fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei toţi şi au început să-l urască. Nu puteau să-i spună nici o vorbă prietenească.

Nici nu trebuie să ne surprindă reacţia fraţilor lui faţă de Iosif. El era favoritul, pârâciosul . De aceea nici măcar o vorbă prietenească nu puteau să-i adreseze. Iată deci o nouă familie care are un conflict. Discriminarea aceasta nu aduce nimic bun.

Dar nu numai hainele şi cuvintele lui Iosif atrăgeau antipatia fraţilor lui.

v.5  Iosif a visat un vis şi l-a istorisit fraţilor săi, care l-au urât şi mai mult.

v.6  El le-a zis: „Ia ascultaţi ce vis am visat!

Nu ştiu cum am putea explica comportamentul lui Iosif în această situaţie. Singura explicaţie cred că ar fi necunoaşterea lui în ceea ce priveşte răutatea oamenilor. El era un tânăr cu inima curată, un inocent pentru care lumea era frumoasă şi toţi oamenii buni şi sinceri. Va afla cât de curând cum arată lumea în realitate.

Cred că ne putem imagina modul în care Iacov îl proteja pe Iosif. Iacov s-a îndrăgostit de Rahela de prima dată când a văzut-o. Acum afecţiunea lui se îndrepta către cei doi fii ai ei. Iosif era cu siguranţă iubit şi protejat. Nu cred că el era pus la muncile mai grele, ci întotdeauna se bucura de un tratament preferenţial.

v.7  Noi eram la legatul snopilor în mijlocul câmpului; şi iată că snopul meu s-a ridicat şi a stat în picioare; iar snopii voştri l-au înconjurat şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.”

v.8  Fraţii lui i-au zis: „Doar n-ai să împărăţeşti tu peste noi? Doar n-ai să ne cârmuieşti tu pe noi?” Şi l-au urât şi mai mult din pricina visurilor lui şi din pricina cuvintelor lui.

Vă puteţi imagina furia lor. Probabil, îşi spuneau ei, aceasta este ceea ce doreşte să facă, aceasta urmăreşte când ne pârăşte tatălui nostru. Dar nu este singurul vis de acest fel:

 

v.9 Iosif a mai visat un alt vis şi l-a istorisit fraţilor săi. El a zis: „Am mai visat un vis! Soarele, luna şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pământ înaintea mea.”

v.10  L-a istorisit tatălui său şi fraţilor săi. Tatăl său l-a mustrat şi i-a zis: „Ce înseamnă visul acesta pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni, eu, mama ta şi fraţii tăi să ne aruncăm cu faţa la pământ înaintea ta?”

v.11  Fraţii săi au început să-l pizmuiască; dar tatăl său a ţinut minte lucrurile acestea.

Foarte interesantă această imagine. Este o imagine care se repetă în cartea Apocalipsa capitolul 12. Este acolo vorba despre naţiunea Israel. Iar în visul lui Iosif este vorba despre începutul acestei naţiuni. Desigur această imagine în care fii lui Iacov sunt slujitorii altuia nu convine deloc acestor copii  răzvrătiţi dar aşa se vor întâmpla lucrurile.

Iacov, ţine minte visele lui Iosif şi chiar dacă fii lui nu au înţeles el ştia de unde vin şi ce reprezintă ele.

Dragi ascultători, de acum începe viaţa plină de peripeţii a lui Iosif. Lecţiile pe care le vom primi urmărind viaţa acestui om sunt de o valoare incomensurabilă.

Fie ca Duhul lui Dumnezeu să atingă sufletele noastre pentru ca beneficiul ascultării acestor lecţii să fie unul veşnic iar invitaţia pe care v-o adreseze este să citiţi cu grijă această continuare a cărţii Geneza. Data viitoare vom vedea din nou cât de minunate sunt lucrările fără cusur ale Dumnezeului nostru. Până atunci însă, fie ca vieţile noastră să fie umplute de dragoste şi recunoştinţă faţă de cel ce este Creatorul şi Izbăvitorul sufletelor noastre.