Itinerar Biblic Ep. 41 Geneza cap. 35

 

Dragi ascultători, suntem din nou pe drum însoţindu-l pe Iacov în procesul prin care îl trece Dumnezeu. Poate că după ce am vorbit de întâlnirea pe care Iacov  o are cu Dumnezeu la Peniel, o întâlnire despre care spuneam că a schimbat radical viaţa lui Iacov, vă întrebaţi dacă nu am exagerat cu această afirmaţie. Parcă nu se văd prea multe schimbări în viaţa lui.  În capitolul 34 pe care l-am studiat data trecută nu erau modificări importante în viaţa lui Iacov. Ba, mai mult, întreaga lui familie, pare a fi marcată de un comportament violent, incompatibil cu experienţele de care avuseseră parte până acum. Acum eu totuşi cred că a avut loc o schimbare. Tot ce înseamnă viaţa lui Iacov, de la naşterea lui şi până la momentul luptei de la Peniel, este marcat de un permanent efort pentru afirmarea “ego-ului”. Chiar dacă capitolul 34 nu ne-a arătat un Iacov care trăia prin credinţă, asemenea lui Avraam şi lui Isaac, cel puţin avem un Iacov care este în acest proces.

Am întâlnit persoane care au despre schimbarea cuiva. Dacă nu văd ei dovezile pe care ei le aşteaptă de la o persoană schimbată, atunci nu consideră că persoana respectivă a făcut vreun progres. Cred că în astfel de situaţii este foarte important să privim şi la locul de unde a pornit acea persoană. Pentru unul care porneşte de sub cota zero este un mare salt să ajungă la cota unu. Pentru unul care porneşte de la zero, este foarte adevărat că unu nu reprezintă mare lucru. Deci, cred eu, sub această formă trebuie privită modificare vieţii lui Iacov.

Aşa cum spuneam, după ce Iacov scapă de ameninţare celor doi mari duşmani ai săi, Laban şi Esau, împreună cu familia lui se stabileşte la Sihem. Aceasta însă se dovedeşte  fi un eveniment trist, pentru că Simeon şi Levi, răzbună în mod sângeros pe sora lor Dina care a fost violată de tânărul Sihem, fiul stăpânului acelor locuri.

Reacţia lui Iacov faţă de acest neplăcut incident nu este tocmai potrivită. El este mai mult preocupat de ceea ce o să creadă oamenii despre el în această nouă situaţie şi nu de păcatul fiilor lui.

Unii comentatori întreabă de ce nu s-a dus Iacov cu familia lui la Betel, acolo unde se întâlnire pentru prima dată cu Dumnezeu? Eu nu vreau să dau răspuns la această întrebare, ci vreau să adaug o alta: Era oare Iacov pregătit pentru Betel? Era el gata pentru noile experienţe pe care Dumnezeu le avea pregătite pentru el?

Nu, nu cred că era pregătit. Cel puţin relatările capitolului 34 aceasta indică. Iacov era încă un om care se baza destul de mult pe resursele proprii. Pentru că nu avea suficientă încredere în Dumnezeu nu s-a dus până la Betel ci s-a oprit la Sihem. Din această cauză are loc şi acest neplăcut incident de la Sihem. După acest incident, Iacov, are parte de câteva experienţe în care mâna lui Dumnezeu intervine clar în viaţa lui şi el ia o decizie pe care trebuia să o ia cu mult timp înainte. Dar despre aceasta o să vedem ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu în capitolul 35 de care ne vom apropia astăzi:

v.1  Dumnezeu i-a zis lui Iacov: „Scoală-te, suie-te la Betel, locuieşte acolo şi ridică acolo un altar Dumnezeului care ţi S-a arătat când fugeai de fratele tău Esau.”

Acesta este momentul în care Dumnezeu îl cheamă pe Iacov înapoi la Betel. După trista experienţă de la Sihem, Iacov este pregătit să plece. Schimbarea care mi se pare mie că are loc în chiar această fază în familia lui Iacov este aceea că el începe să-şi asume conducerea spirituală a familiei.

Dragi prieteni, care sunteţi, taţi, părinţi, responsabilitatea, marea responsabilitate pe care o avem în familia noastră, nu este numai aceea legată de bunăstarea materială a familiei noastre ci şi aspectele spirituale trebuie să ne preocupe. Iacov începe să înţeleagă acest lucru:

v.2  Iacov a zis casei lui şi tuturor celor ce erau cu el: „Scoateţi dumnezeii străini care Sunt în mijlocul vostru, curăţiţi-vă şi schimbaţi-vă hainele,

v.3  ca să ne sculăm şi să ne suim la Betel; căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului, care m-a ascultat în ziua necazului meu şi care a fost cu mine în călătoria pe care am făcut-o.”

Priviţi-l acum pe Iacov. Acesta este omul pe care îl aştepta Dumnezeu. Iacov nu mai este diplomatul şiret care foloseşte vorbe mieroase şi planuri meşteşugite pentru a obţine ceva. De acum începe să se poarte ca un lider cu autoritate.

Sunt câteva lucruri care pe care Iacov le cere casei lui. În primul rând, ei trebuie să scoată dumnezeii străini din mijlocul lor. Este aproape şocantă cererea lui. Aduceţi-vă aminte de momentul în care au plecat de la Laban. Rahela a furat zeii tatălui ei şi I-a ascuns. Iacov nu a ştiut atunci despre acest lucru. Cu siguranţă că a aflat mai târziu despre acest lucru, dar se pare că nu a luat nici o măsură.

Nu a luat nici o măsură deşi, având în vedere ultimele lui experienţe cu Dumnezeu, te-ai fi aşteptat să o facă. Dar iată că acum este timpul. Iacov, în sfârşit face ceea ce trebuie şi începe cu un lucru foarte important – zeii străini şi păgâni.

Cred că acest episod ar trebui să constituie o lecţie pentru mulţi creştini. Sunt mulţi creştini care timp de şase zile pe săptămână slujesc unui dumnezeu străin iar Duminica, frumos îmbrăcaţi vin la Dumnezeu cel adevărat. Dar, în acea duminică se întreabă de ce nu simt nimic? De ce nu este acea atingere specială pe care Duhului Sfânt al lui Dumnezeu o aduce celor ce sunt adevăraţi copii ai lui Dumnezeu. Ştiţi de ce? Pentru că în vieţile lor încă mai sunt dumnezei străini. Poate că şi tu dragul meu prieten mai ai un astfel de zeu în viaţa ta. Nu ştiu care este el… poate fi invidia, poate fi lăcomia, sau multe alte lucruri. Dar toţi aceşti zei absorb energia noastră spirituală, împiedică relaţia noastră cu Dumnezeu.  Într-o astfel de situaţie nu poţi merge la Betel, la locul întâlnirii cu Dumnezeu.

Un al doilea lucru pe care Iacov îl cere familiei sale este ca ei “să se curăţească.” Pentru ei era un anumit ritual pe care trebuia să îl îndeplinească. Pentru creştini, acest lucru înseamnă mărturisirea păcatelor, confesarea. Este neapărat nevoie ca omul să se confrunte direct cu păcatul din viaţa lui. Vedeţi, confesare, sau mărturisirea păcatelor are un efect important pentru viaţa noastră. Despre ce este vorba. Una din strategiile pe care diavolul le foloseşte este aceea a adormirii conştiinţei. Adică să ne facă insensibili la păcat. Să nu mai fim conştienţi de păcatele noastre. Acum, lucrul acesta nu este deloc de neglijat. Implicaţiile lui sunt multiple. Mai întâi, cine este cel care ne arată când păcătuim? Scriptura spune despre acest aspect aşa:

 1 Ioan 4:6  Noi însă suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu, ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu, nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem duhul adevărului şi duhul rătăcirii.

Acestea sunt cuvintele lui Ioan care vorbeşte de activitatea Duhului lui Dumnezeu. Duhul adevărului este în directă legătură cu starea noastră de copii ai lui Dumnezeu. Deci, diavolul nu face altceva decât să încerce să-l reducă la tăcere pe Dumnezeu în viaţa noastră. Din păcate mulţi sunt cei care se lasă atraşi într-o asemenea cursă. Societatea modernă este gata să accepte orice termen care să definească greşelile şi slăbiciunile ei dar să nu audă de cuvântul păcat. Ba, mai mult, chiar şi termenul este de acum dezbrăcat de sensul lui, şi folosit în circumstanţe total neadecvate.

Auzim adesea:” e păcat de o asemenea vreme, păcat că nu poţi veni la filmul acesta, sau altele, deşi eu aş spune că mulţi fac mari păcate ducându-se la anumite filme. Diavolul I-a făcut pe mulţi să nu mai asculte la vocea Duhului lui Dumnezeu. Sunt atâţia care spun: Eu nu am de ce să mă pocăiesc, nu are de ce să-mi pară rău. Nu am dat foc la nimeni, nu am spart familia nimănui, nu am făcut nici un rău nimănui… Oare? Nu cumva chiar ţie îţi faci rău cu o asemenea atitudine? Biblia spune:

Romani 3:23  Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.

Romani 5:12  De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…

Deci, cuvântul tău împotriva celui al lui Dumnezeu?

Aşa că, mărturisirea păcatelor vine să ne facă conştienţi de prezenţa Duhului lui Dumnezeu în viaţa noastră, apoi, să ne facă conştienţi de limitele noastre şi de necesitatea unui izbăvitor. Acest izbăvitor îl avem în persoana Domnului Isus Hristos. Doresc să mai înţelegeţi un lucru legat de mărturisirea păcatelor. Dumnezeu nu vrea ca noi să ne mărturisim păcatele pentru că doreşte să ne umilească. Aici nu este vorba de o terapie psihică, de procese de conştiinţă, ci este vorba de creşterea noastră spirituală. Dumnezeu ne încurajează să ne mărturisim păcatele pentru că vrea să ne ajute, să ne curăţească, să ne elibereze de povara lor. Ascultaţi numai ce spune Dumnezeu prin apostolul Ioan în prima sa epitolă, capitolul 1,versetul 9.

1 Ioan 1:9  Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.

Aceasta este intenţia lui Dumnezeu, să ne curăţească El de orice nelegiuire, să ne elibereze.

Cel de al treilea lucru pe care îl solicită Iacov familie sale este “Schimbarea hainelor”. Cu alte cuvinte, ei trebuiau să scape de vechile haine.

Acum, în Scriptură, hainele semnifică “obiceiurile”. Sunt şi proverbe care prind aceeaşi idee. Lupul schimbă părul dar, năravul ba. Este foarte adevărat că obiceiurile nu se schimbă la fel de repede şi uşor cum se schimbă hainele.

Pe de altă parte, de multe ori hainele, particularizează un anumit grup, sau mişcare. Sunt mulţi care prin hainele pe care le poartă comunică un mesaj. Cred că şi pentru creştini, modul de a se îmbrăca trebuie să fie atent studiat. Cred că este o anumită atitudine prin care să comunicăm cine suntem şi ce credem.

În ceea ce priveşte obiceiurile noastre sunt ele obiceiuri care fac cinste Domnului nostru? Dacă nu, cred că sfatul lui Iacov ne prinde bine şi nouă.

Spuneam la un moment dat că una din dovezile schimbării lui Iacov este şi cea legată de modul în care marchează el trecerea prin diferite locuri şi  întâlnirile pe care le are cu Dumnezeu. Avraam şi Isaac construiau altare. Iacov, ridica stâlpi de aducere aminte. După ce are acea întâlnire personală cu Dumnezeu la Peniel, Iacov începe şi el să construiască altare. De acum încolo el va depune o mărturie pentru Domnul.

Lucrul de care îşi aduce aminte Iacov, este promisiunea pe care I-o face Dumnezeu când el fugea de acasă şi se îndrepta către Laban. Acolo la Betel, când Iacov era singur şi deznădăjduit, Dumnezeu se apropie de el şi îi face o minunată promisiune, asigurându-l că se va întoarce cu bine acasă. Dumnezeu I-a promis atunci că îi va fi credincios lui Iacov. Şi a fost. Acum este momentul în care Dumnezeu îl cheamă pe Iacov înapoi la Betel. Este locul de unde a început totul, este locul unde trebuie să continue.

Cred că trebuie să recunoaştem că  anii pe care îi petrecem trăind o viaţă creştină sărăcăcioasă şi inferioară, sunt ani risipiţi, fără rost. Sunt ani pe care îi irosim. Amintiţi-vă numai de faptul că Dumnezeu cheamă naţiunea Israel să iasă din robia egipteană şi să meargă în ţara e care a promis că le-o va da să locuiască în ea. Atunci când ajung la graniţele ei nu mai vor să intre în ea. Din această cauză, timp de 40 de ani au rătăcit prin pustie, un timp pe care l-au pierdut fără rost.

Cu toate că Iacov a pierdut ani buni din viaţa lui în ceea ce priveşte relaţia lui cu Dumnezeu, Dumnezeu prezintă ca fiind Dumnezeul lui Iacov. Aceasta este o mare încurajare. Dacă Dumnezeu este dumnezeul lui Iacov atunci, cu siguranţă este şi Dumnezeu nostru.

Aşa cum spuneam, de acum înainte, Iacov începe să-şi exercite autoritatea asupra familiei.

v.4  Ei au dat lui Iacov toţi dumnezeii străini, care erau în mâinile lor, şi cerceii pe care-i purtau în urechi. Iacov i-a îngropat în pământ sub stejarul de lângă Sihem.

Doresc să spun că în acele zile, cerceii nu erau simple podoabe, ci erau adesea asociaţi cu închinarea faţă de un anumit zeu.

De asemenea, faptul că Iacov I-a îngropat sub stejar nu înseamnă că I-a pus la păstrare ci că vrut să scape de acel lucruri.

Un alt lucru pe are îl admir aici la Iacov este că el nu s-a gândit să folosească acele lucruri pentru a câştiga ceva de pe urma lor. Nu s-a gândit să vândă acel aur sau să facă altceva cu acele lucruri pentru a  avea un profit. El a dorit pur şi simplu să scape de toate acele lucruri.

După aceasta pleacă către Betel.

v.5  Apoi au plecat. Groaza lui Dumnezeu s-a răspândit peste cetăţile care-i înconjurau, aşa că locuitorii lor n-au urmărit pe fiii lui Iacov.

v.6  Iacov şi toţi cei ce erau cu el au ajuns la Luz, adică Betel, în ţara Canaan.

v.7  A zidit acolo un altar şi a numit locul acela: „El-Betel” (Dumnezeul Betelului), căci acolo i se descoperise Dumnezeu pe când fugea de fratele său.

Înainte ca Iacov să dea locului aceluia numele de Betel, locul se numea Luz. Însă de atunci încoace, locul este cunoscut sub numele dat de Iacov.

Aici construieşte Iacov un altar în locul stâlpului de aducere aminte pe care îl lăsase în urma sa când a trecut pentru prima dată pe acolo. Aceasta este o dovadă a creşterii spirituale pe care o are Iacov. Mai întâi a numit locul acela casa lui Dumnezeu, din pricina îngerilor pe care I-a văzut. Acum numeşte locul EL – Betel, adică Dumnezeul casei lui Dumnezeu.

Acest moment este unul pe care Dumnezeu l-a aşteptat cu multă răbdare. Este momentul în care Dumnezeu reînnoieşte legământul lui cu Iacov.

v.8  Debora, doica Rebecii, a murit; şi a fost îngropată mai jos de Betel, sub stejarul căruia i s-a pus numele: „Stejarul jalei.”

v.9  Dumnezeu S-a arătat iarăşi lui Iacov după întoarcerea lui din Padan-Aram şi l-a binecuvântat.

v.10  Dumnezeu i-a zis: „Numele tău este Iacov; dar nu te vei mai chema Iacov, ci numele tău va fi Israel.” și i-a pus numele Israel.

v.11  Dumnezeu i-a zis: „Eu Sunt Dumnezeul Cel Atotputernic. Creşti şi înmulţeşte-te; un neam şi o mulţime de neamuri se vor naşte din tine şi chiar împăraţi vor ieşi din coapsele tale.

v.12  Ţie îţi voi da ţara pe care am dat-o lui Avraam şi lui Isaac, şi voi da ţara aceasta seminţei tale după tine.”

v.13 Dumnezeu S-a înălţat dela el, în locul unde îi vorbise.

În toţi anii aceia care s-au scurs între momentul în care Dumnezeu s-a întâlnit prima dată cu Iacov şi acest moment, Dumnezeu a încercat să se apropie de Iacov, pentru ca Iacov să se lase binecuvântat de Dumnezeu, să poată încheia acest legământ cu el aşa cum făcuse şi cu părinţii lui.

Chiar şi promisiunea, sau binecuvântarea este făcută în termenii atât de binecunoscuţi datorită folosirii lor în cazul lui Avraam şi Isaac. Numele pe care Dumnezeu îl foloseşte este numele Dumnezeu Atotputernic, nume sub care Dumnezeu s-a prezentat lui Avraam. Elementele, promisiunii sunt aceleaşi, numele, naţiunea şi ţara pe care o vor locui.

Acum Iacov ridică un nou stâlp de aducere aminte, dar, de această dată semnificaţia este diferită. Însă ceea ce trebuie să ne reţină atenţia aici este jertfa de băutură pe care o aduce Iacov. Aceasta este pentru prima dată când apare o astfel de referire la jertfa de băutură. În cartea Levitic sunt enumerate cinci feluri de jertfe dar nu este menţionată această jertfă de băutură. Nu ni se dă aici nici un detaliu cu privire la semnificaţia ei sau la modul în care a fost ea adusă  ci doar se menţionează aducerea ei.

În nici un caz nu este vorba despre o greşeală pentru că şi Pavel menţionează această jertfă în scrisoare pe care el o adresează Filipenilor. El le spune acestora că este gata să fie turnat ca o jertfă de băutură.

Să ne întoarcem din nou la familia lui Iacov căreia I se adaugă un nou membru:

v.16  Apoi au plecat din Betel; şi mai era o depărtare bunicică până la Efrata, când Rahelei i-au venit durerile naşterii. A avut o naştere grea;

v.17  şi, în timpul durerilor naşterii, moaşa i-a zis: „Nu te teme, căci mai ai un fiu!”

v.18 Şi, pe când îşi dădea ea sufletul, căci trăgea să moară, i-a pus numele Ben-Oni (Fiul durerii mele): dar tatăl său l-a numit Beniamin (Fiul dreptei).

v.19  Rahela a murit şi a fost îngropată pe drumul care duce la Efrata sau Betleem.

După cum vă aduceţi aminte, Rahela mai avea un fiu, pe Iosif. Acum are un al doilea fiu, pe care îl naşte cu preţul vieţii ei.

Ea îl numeşte “Fiul durerii”, dar Iacov a cărui dragoste pentru Rahela era foarte mare îi pune un nume care să-I amintească de ea –Beniamin, “Fiul Dreptei”.

Desigur, durerea lui Iacov a fost mare pentru pierderea Rahelei. El a iubit-o foarte mult încă de când a văzut-o pentru prima dată. A lucrat ani de zile pentru ea. Copii ei I-au produs mari bucurii. De ceilalţi zece se pare că nu se bucura prea mult.

De fapt, aceste necazuri i se trag de la această căsătorie multiplă care niciodată nu a fost acceptată de Dumnezeu.

Iacov începe să manifeste o dragoste deosebită faţă de cei doi fii ai lui Rahela, lucru care nu trece neobservat de ceilalţi fii ai lui.  Mai mult, o anumită gelozie se naşte în inimile fiilor lui Iacov, gelozie care a aduce mare amărăciune lui Iacov.

Mormântul lui Rahela este şi astăzi localizat pe drumul către Efrata.

În cele patru versete dintre 22 şi 26 ne sunt prezentaţi fii lui Iacov proveniţi de la cele două soţii şi roabele lor.

Un alt lucru demn de reţinut este moartea lui Isaac.

v.29  Isaac şi-a dat duhul şi a murit, şi a fost adăugat la poporul său, bătrân şi sătul de zile. Fiii săi Esau şi Iacov l-au îngropat.

Aşa cum Isaac s-a întâlnit cu Ismael la moartea tatălui lui Avraam, acum Esau se întâlneşte cu Iacov la moartea tatălui lor Isaac.

Aţi observat probabil că nu se spune mare lucru despre moartea lui Rebeca, soţia lui Isaac. Se dau mai degrabă detalii despre moartea Deborei, doica acesteia.

Acest lucru se poate datora şi acţiunilor ei care nu au fost tocmai corecte.