Itinerar Biblic Ep. 37 Geneza cap. 31:17- 55

 

Dragi ascultători, iată-ne călătorind din nou prin paginile Cuvântului lui Dumnezeu, prin locuri şi evenimente care ne vorbesc despre Cel ce are o nemărginită dragoste pentru noi omenii.

L-am însoţit până acum pe Iacov în călătoria pe care a făcut-o la unchiul său Laban cu scopul de a-şi găsi o soţie acolo. Aşa cum am văzut şi-a găsit nu una ci două soţii. Dar nu a găsit numai soţiile, ci a fost nevoie să treacă şi prin şcoala unchiului Laban pentru a învăţa că nu te poţi baza numai pe resursele proprii, pe inteligenţa ta, pe capacitatea ta de rezolva problemele.

Iacov a lucrat timp de 14 ani pentru cele două soţii ale lui, Lea şi Rahela. În acest timp I s-au născut cei 11 băieţi şi o fată, dar I-au crescut şi averile, toate fiind o binecuvântare a lui Dumnezeu.

Dar aşa cum deja am spus, a fost şi un timp în care Iacov a învăţat să se apropie de Dumnezeu şi să se încreadă în  El.

Acum suntem la momentul în care Iacov vrea să se întoarcă în ţara lui. De fapt, Dumnezeu este Cel care doreşte ca el să se întoarcă în ţara pe care o promisese bunicului său Avraam.

Dumnezeu doreşte ca aceşti copii care mai târziu vor forma poporul evreu să crească într-un mediu sănătos, un mediu în care Dumnezeu este respectat şi onorat.

Suntem deci la versetul 17 din capitolul 31 al cărţii Geneza acolo unde Iacov se pregăteşte să meargă către casă.

v.17  Iacov s-a sculat şi a pus pe copiii şi nevestele sale călare pe cămile.

v.18  Şi-a luat toată turma şi toate averile pe care le avea: turma pe care o agonisise în Padan-Aram; şi a plecat la tatăl său Isaac, în ţara Canaan.

Poate vă aduceţi aminte de momentul în care Iacov a plecat de la tatăl său, atunci când a fugit de fratele său Esau.

Şi acum fuge, dar de data aceasta nu mai este vina lui. De fapt era pregătit pentru această călătorie. Toate animalele, slujitorii, familia erau gata de drum.

Apare totuşi un mic incident.

v.19  Pe când Laban se dusese să-şi tundă oile, Rahela a furat idolii tatălui său;

Acest incident indică câteva lucruri. Mai întâi, faptul că familia lui Laban era o familie care se închina idolilor. Deci Dumnezeu avea motiv întemeiat să-I scoată pe copii lui Iacov de acolo.

Un alt lucru, demn de notat, este cel legat de atitudinea Rahelei. După cum se observă, ea este încă legată de tradiţia familiei ei. Ea a vrut să ia zei familiei cu ea. Este interesantă diferenţa dintre Rahela şi Iacov. La început, Iacov voia să fugă dinaintea Domnului. El nu ştia, şi Dumnezeu I-a arătat că nimeni nu poate fugi de Dumnezeu. Nu există un loc în care să poţi fugi de Dumnezeu.

David scrie cu mulţi ani după aceia în Psalmul 139 următoarele cuvinte:

v.7 Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta?

v.8 Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo;

v.9 Dacă voi lua aripile zorilor, şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării,

v.10 şi acolo mâna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca.

v.11 Dacă voi zice: „Cel puţin întunericul mă va acoperi, şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!”

v.12 Iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine; ci noaptea străluceşte ca ziua, şi întunericul ca lumina.

Nici măcar moartea nu te poate ascunde de Dumnezeu. Dacă ai crezut vreodată dragul meu prieten că este un loc unde să te ascunzi de Dumnezeu, trebuie să reconsideri acea atitudine.

Dar să ne întoarcem la Iacov şi Laban. Laban era plecat să tundă oile iar acesta era momentul pe care îl aştepta Iacov. Cred că Iacov se cam temea de Laban. În anii pe care I-a petrecut la el a cam început să-l cunoască. Ştia cam la ce se poate aştepta de la el. De aceea foloseşte aceste momente când Laban este plecat şi fuge.

v.19  Pe când Laban se dusese să-şi tundă oile, Rahela a furat idolii tatălui său;

v.20  şi Iacov a înşelat pe Laban, Arameul, căci nu l-a înştiinţat de fuga sa.

v.21  A fugit astfel cu tot ce avea; s-a sculat, a trecut Râul (Eufrat) şi s-a îndreptat spre muntele Galaad.

v.22  A treia zi au dat de veste lui Laban că Iacov a fugit.

v.23  Laban a luat cu el pe fraţii săi, l-a urmărit cale de şapte zile şi l-a ajuns la muntele Galaad.

Teama lui Iacov a fost justificată. Imediat ce aude că Iacov a fugit de la el, îşi face o mică armată şi pleacă după Iacov. Sunt sigur că nu cu gânduri bune se angajează el într-o asemenea cursă de urmărire a lui Iacov. Însă…, Dumnezeu intervine….

v.24  Dar Dumnezeu S-a arătat noaptea în vis lui Laban, Arameul, şi i-a zis: „Fereşte-te să spui o vorbă rea lui Iacov!”

v.25  Laban a ajuns, deci, pe Iacov. Iacov îşi întinsese cortul pe munte; Laban şi-a întins şi el cortul cu fraţii lui, pe muntele Galaad.

Dumnezeu atrage atenţia lui Laban cu privire la Iacov. Ascultaţi însă la Laban. Până aici vine scoţând foc pe nări, dar îndată ce se întâlneşte pe Iacov altele sunt cuvintele lui:

v.26  Atunci Laban i-a zis lui Iacov: „Ce-ai făcut? Pentru ce m-ai înşelat şi mi-ai luat fetele ca pe nişte roabe luate cu sabia?

v.27  Pentru ce ai fugit pe ascuns, m-ai înşelat şi nu mi-ai dat de ştire? Te-aş fi lăsat să pleci în mijlocul veseliei şi al cântecelor, în sunet de timpane şi alăută.

Foarte bun diplomat acest Laban nu-i aşa? Până la urmă el este cel bun iar Iacov cel rău.

v.28  Nu mi-ai îngăduit nici măcar să-mi sărut nepoţii şi fetele! Ca un nebun ai lucrat.

v.29  mâna mea este destul de tare ca să vă fac rău; dar Dumnezeul tatălui vostru mi-a zis în noaptea trecută: „Fereşte-te să spui o vorbă rea lui Iacov!”

v.30  Dar acum, odată ce ai plecat, pentru că te topeşti de dor după casa tatălui tău, de ce mi-ai furat dumnezeii mei?”

Interesant este că şi el recunoaşte faptul că Dumnezeu a intervenit în favoarea lui Iacov. Cu toate acestea nu uită de zeii străini pe care îi avusese.

Acum, este foarte posibil ca Iacov să nu fi ştiut nimic de zei furaţi de Rahela. Răspunsul lui pare a fi l unui care este sigur că nu a comis un asemenea lucru:

v.31  Drept răspuns, Iacov i-a zis lui Laban: „Am fugit, fiindcă mi-era frică, gândindu-mă că poate îmi vei lua înapoi fetele tale.

v.32 Dar să piară acela la care îţi vei găsi dumnezeii tăi! În faţa fraţilor noştri, cercetează şi vezi ce-i la mine din ale tale, şi ia-ţi-l.” Iacov nu ştia că Rahela îi furase.

Laban nu mai stă pe gânduri. Nu ştiu dacă Iacov l-a crezut pe Laban, dar este clar că Laban nu l-a crezut pe Iacov. Acesta este şi motivul pentru care el începe să caute.

v.33  Laban a intrat în cortul lui Iacov, în cortul Leii, în cortul celor două roabe şi n-a găsit nimic. A ieşit din cortul Leii şi a intrat în cortul Rahelei.

v.34  Rahela luase idolii, îi pusese sub samarul cămilei şi şezuse deasupra. Laban a scotocit tot cortul, dar n-a găsit nimic.

v.35  Ea a zis tatălui său: „Domnul meu, să nu te superi dacă nu mă pot scula înaintea ta; căci mi-a venit rânduiala femeilor.” A căutat peste tot, dar n-a găsit idolii.

Cred că Laban se aştepta ca una din fetele lui să aibă idolii şi nu se înşela. Însă Rahela era cu siguranţă fiica tatălui ei. Ştie cum să iasă din această situaţie dificilă.

Dar poate vă întrebaţi de ce erau atât de importanţi acei zei, acei idoli? Vedeţi, ei nu aveau numai valoare spirituală. Ei reprezentau şi autoritatea asupra casei. Cel care avea idolii, idoli care se transmiteau din generaţie în generaţie, era cel care conducea familie, capul ei. Luând idolii, Rahela îl făcea pe Iacov moştenitorul casei lui Laban. De aceea dorea Laban atât de mult aceşti idoli.

Acum este rândul lui Iacov să se supere. Acum prinde el curaj şi face o frumoasă mărturie:

v.36  Iacov s-a mâniat şi a certat pe Laban. A luat din nou cuvântul şi i-a zis: „Care este nelegiuirea mea şi care este păcatul meu, de mă urmăreşti cu atâta înverşunare?

v.37  Mi-ai scormonit toate lucrurile şi ce ai găsit din lucrurile din casa ta? Scoate-le aici înaintea fraţilor mei şi fraţilor tăi, ca să judece ei între noi amândoi!

v.38  Iată, am stat la tine douăzeci de ani; oile şi caprele nu ţi s-au stîrpit şi n-am mâncat berbeci din turma ta.

v.39  Nu ţi-am adus acasă vite sfîşiate de fiare: eu însumi te-am despăgubit pentru ele; îmi cereai înapoi ce mi se fura ziua sau ce mi se fura noaptea.

v.40  Ziua mă topeam de căldură, iar noaptea mă prăpădeam de frig, şi-mi fugea somnul de pe ochi.

v.41  Iată, douăzeci de ani am stat în casa ta, ţi-am slujit patrusprezece ani pentru cele două fete ale tale şi şase ani pentru turma ta şi de zece ori mi-ai schimbat simbria.

v.42  Dacă n-aş fi avut cu mine pe Dumnezeul tatălui meu, pe Dumnezeul lui Avraam, pe Acela de care se teme Isaac, mi-ai fi dat drumul acum cu mâinile goale. Dar Dumnezeu a văzut suferinţa mea şi osteneala mâinilor mele şi ieri noapte a rostit judecata.”

Se pare că tratamentul pe care I la aplicat Laban a fost unul foarte dur. Iacov nu numai că a muncit din greu, dar a plăti şi orice pagubă. Dar ce este mai important din aceste cuvinte este mărturia pe care el o depune cu privire la ajutorul primit din parte lui Dumnezeu.

Acest om care se credea foarte inteligent, sau cel puţin suficient de inteligent încât să depindă de nimeni, să se descurce singur, acum recunoaşte că Dumnezeu a fost de partea lui.  Este foarte adevărat că a fost mai întâi nevoie să înveţe ceea ce Dumnezeu avea ca lecţii pentru el. Iacov trebuia să înveţe că în viaţă culegi ceea ce ai semănat. Nu se poate altfel. Acasă Iacov nu a vrut să se supună lui Dumnezeu şi să asculte, a trebuit să plece de acasă şi să fie robul unchiului său.  Iacov şi-a înşelat tatăl, iar el a fost la rândul lui înşelat de socrul lui. Mai târziu, fii lui îi vor produce o mare durere înşelându-l.

Dragii mei prieteni, Iacov a trebuie să înveţe prin experienţă personală a această lege a semănatului şi culesului. Dumnezeu vrea să ne protejeze pe noi de asemenea experienţe amare. El vrea ca noi să învăţăm tocmai din experienţa lui Iacov. Nimeni nu poate evita acest principiu. Mai mult, trebuie să ţinem cont de faptul că nu numai noi plătim preţul dar şi copii noştri s-ar putea să aibă aceleaşi deprinderi.

Poate suntem surprinşi şi îndureraţi de ceea ce se petrece cu tinerii din jurul nostru. Îndreptăţiţi ne întrebăm ce o să se întâmple cu generaţiile viitoare. Dar prieteni dragi, distrugerea unei generaţii nu este numai problema acelei generaţii. Procesul începe cu generaţia dinaintea ei. Dumnezeu ştia foarte bine lucrul acesta când I-a instruit pe evrei să fie atenţi la generaţiile mai tinere. Atunci când nu au respectat ceea ce Dumnezeu le-a spus, generaţiile noi care au urmat au avut mult de suferit. Cineva spunea, noile generaţii au nevoie nu de cineva care să le vorbească despre Domnul Isus, ci de cineva care să trăiască ca Domnul Isus.

Prieteni dragi, dacă suntem cu adevărat preocupaţi de soarta copiilor noştri de generaţia care va forma biserica şi societatea de mâine atunci trebuie ca acţiunile şi atitudinile noastre să fie mult mai responsabile.

Altcineva spunea: “Copii şi tinerii de astăzi sunt liderii de mâine. O ţară va arăta aşa cum sunt liderii ei!” Întrebarea mea este: “Suntem noi conştienţi de lucrul acesta?” Dacă da, ce facem? Repet, nu de vorbe este nevoie ci de modele! Modelele pe care noi le reprezentăm vor fi modele ce vor alcătui generaţia de mâine a bisericii şi societăţii. Nimeni nu poate modifica acest lucru.

În ceea ce îi priveşte pe Iacov şi Laban ei ajung să facă o înţelegere.

v.43  Drept răspuns, Laban i-a zis lui Iacov: „Fiicele acestea Sunt fiicele mele, copiii aceştia Sunt copiii mei, turma aceasta este turma mea şi tot ce vezi este al meu. Şi ce pot face eu azi pentru fiicele mele sau pentru copiii lor pe care i-au născut?

v.44  Vino, să facem amândoi un legământ şi legământul acesta să slujească de mărturie între mine şi tine!”

Legământul este parafat printr-un stâlp de aducere aminte, pus pe o movilă. Versetele 48 şi 49

v.48  Laban a zis: „Movila aceasta să slujească azi de mărturie între mine şi tine!” De aceea i-au pus numele Galed.

v.49  Se mai numeşte şi Miţpa (Veghere), pentru că Laban a zis: „Domnul să vegheze asupra mea şi asupra ta, când ne vom pierde din vedere unul pe altul.

Vedeţi ce poate face Dumnezeu. Ce poate face o mărturie pe care Dumnezeu  o întăreşte? Pe mine unul mă uimeşte această schimbare în Laban. Laban este cel care reclamă prezenţa lui Dumnezeu în încheierea acestui legământ.

Acum este foarte adevărat că prezenţa aceasta era invocată doar ca o măsură coercitivă de protecţie în ce îl privea pe celălalt partener al legământului. Fiecare voia să se asigure că celălalt va păstra înţelegerea.

Poate că un alt lucru demn de remarcat aici este ceea ce se spune despre relaţia lui  Iacov cu Dumnezeu. Aşa cum spuneam, este evident că Iacov a făcut anumite progrese în ceea ce privea relaţia lui cu Dumnezeu, dar, se spune aici despre el că a jurat pe Dumnezeu de care se temea Isaac. Pentru el, Dumnezeu era încă Dumnezeul lui Isaac. Mai trebuia să treacă ceva timp până când relaţia lui Iacov cu Dumnezeu să ajungă ceea ce trebuia să fie. Dumnezeu încă se mai luptă cu Iacov, aşa cum o face cu fiecare dinte noi.

Vreau să înţelegeţi că nu este aici vorba de o luptă în care Dumnezeu doreşte să ne învingă cu orice preţ, ci de o luptă în care cu dragoste El, El vrea să ne ajute să acceptăm ceea ce este cel mai bine pentru noi.

Iacov va avea o întâlnire specială cu Dumnezeu, o întâlnire din care va ieşi binecuvântat şi de atunci raportul lui cu Dumnezeu va fi altul. Însă va fi nevoie ca lui Iacov să-I rămână un semn al acestei întâlniri cu Dumnezeu.

Despre aceasta însă vom vorbi data viitoare, când vom studia capitolul 32.

Până atunci însă să nu uităm acest principiul al semănatului şi al roadelor pe care le culegem. Este nu numai o lege spirituală ci este şi o lege naturală. Nimeni nu poate să o încalce. Gândurile, acţiunile, atitudinile pe care le semănăm, le cultivăm în vieţile noastre vor aduce rezultate nu numai în viaţa noastră dar şi în viaţa celor de lângă noi.

Daţi-mi voie să vă amintesc cuvintele apostolului Pavel, cuvinte adresate Galatenilor:

v.7 Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce samănă omul, aceea va şi secera.

v.8  Cine samănă în firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea; dar cine samănă în Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică.

Sunt versetele 7 şi 8 din capitolul 6 al acestei epistole.

Vedeţi despre ce este vorba aici? Nu este vorba despre simpla perpetuare a unor obiceiuri. Este vorba despre natura căreia îi dai voie să se dezvolte în tine. Dacă laşi dorinţele şi obiceiurile vechii firi, sau naturi, aceasta este ceea ce vei culege. Însă dacă eşti preocupat de lucrurile duhovniceşti, alta îţi este răsplata. Domnul Isus pune acelaşi lucru în alte cuvinte: El spune aşa:

„ Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”. Matei 6:33

Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă ce înseamnă să căutăm Împărăţia Lui. Să ne apropiem deci de acest cuvânt cu o atitudine potrivită, gata să primim binecuvântările pe care Dumnezeu este gata să ni le ofere.