Itinerar Biblic Ep. 35 Geneza cap. 29

 

Iată-ne dragi ascultători din nou în faţa Cuvântului lui Dumnezeu, cuvânt care vine să  ni-L prezinte pe Cel ce este Creatorul nostru al oamenilor, Susţinătorul Universului, Dumnezeu Atotputernic. Nu mi-am propus să scriu un Psalm deşi cred că este datoria oricărui om care doreşte să se apropie de Dumnezeu, măcar să gândească în terminologia oferită nouă de Psalmi. Spun acest lucru nu ca o normă cerută de Dumnezeu, pentru că, contrar opiniilor anumitor oameni, Psalmii nu conţin descântece cu putere magică ci ei sunt rugăciuni şi cântece de slăvire a lui Dumnezeu. Am subliniat importanţa lor pentru că ei reflectă, trăirile, emoţiile specifice vieţii omului, dar în acelaşi timp, reflectă cunoaşterea lui Dumnezeu, acea cunoaştere care vine din relaţia cu El, din umblarea zilnică  în compania Lui, din meditaţia zilnică la Cuvântul şi voia lui Dumnezeu.

Poate că vă surprinde această introducere, dar cred că este important iubiţi ascultători, să vă amintesc că scopul studiului nostru nu este acela de a oferi doar informaţii despre Dumnezeu sau despre lucrările Lui, ci dorim să ajungem la o cunoaştere mai aprofundată a Cuvântului lui Dumnezeu tocmai cu scopul de a-l cunoaşte pe autorul acestui cuvânt. Din această cunoaştere vrem ca relaţia noastră cu Dumnezeu să se întărească tot mai mult, împlinind în acest fel scopul pentru care noi oamenii am fost creaţi de la bun început.

Aceasta este dorinţa lui Dumnezeu, ca toţi oamenii să fie în relaţie cu Cel ce I-a creat.

Nu ştiu dacă mai este nevoie să vă reamintesc că acest plan al lui Dumnezeu a fost întrerupt de neascultarea primei perechi de oameni prin păcatul pe care l-au săvârşit. Atunci a apărut o ruptură între Dumnezeu şi oameni, ruptură care nu poate fi refăcută decât de Dumnezeu. Acesta este momentul în care a început planul lui Dumnezeu pentru izbăvirea omului de sub puterea păcatului al cărui rob s-a făcut prin neascultare. În cadrul acestui plan Dumnezeu doreşte mai întâi să se facă cunoscut, să se reveleze pe Sine şi voia Lui, mântuirea pe care El o pune la dispoziţia oamenilor.

De aceea dragi prieteni îndemnul meu este să nu ascultaţi aceste programe numai pentru a vă îmbogăţi bagajul informaţional,  ci ascultaţi şi identificaţi planul pe care Dumnezeu îl are pentru fiecare din voi. Este un plan nu numai pentru viaţa aceasta ci pentru o viaţă abundentă şi veşnică, viaţa trăită la parametrii pentru care am fost proiectaţi.

La un moment dat Dumnezeu spune poporului prin care a ales să se reveleze pe Sine, poporul evreu:

Căci ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” Este vorba de versetul 11 din capitolul 29 cartea profetului Ieremia. Este promisiunea lui Dumnezeu. Este o promisiune valabilă şi pentru Iacov pe care noi l-am părăsit la Betel după ce are viziunea scării pe care urcau şi coborau îngerii lui Dumnezeu.

Să ne întoarcem acum la Iacov care este în drumul lui către Laban, unchiul său, pentru a găsi o soţie. Suntem la capitolul 29 din cartea Geneza un capitol care poate fi foarte bine descris de cuvintele pe care Apostolul  Pavel le adresează Galatenilor şi care sună astfel:

Nu vă înşelaţi: ,,Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.’’ Ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cine seamănă în firea lui pămîntească, va secera din firea pămîntească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică. Cred că aşa poate fi descrisă cel mai bine ceea ce se va întâmpla în acest capitol. Iacov va începe să culeagă ceea ce el a semănat.

Vedeţi, acest principiu nu a fost făcut numai pentru Iacov ci este o lege naturală pe care Dumnezeu a lăsat-o pentru toţi oamenii şi toate lucrurile. Oricine seamănă porumb nu se poate aştepta la cartofi. Nu este nevoie de doctorat în agricultură să ştii de ce aşa. Exemple ale acestui principiu avem în întreaga Scriptură. De exemplu, Faraon, I-a măcelărit pe copii de parte bărbătească din Israel, iar după o vreme chiar primul lui născut este victima îngerului morţii.  Ahab, unul din regii lui Israel, prin false acuzaţii pune ca Nabot, proprietarul unei vii, să fie omorât iar câinii sunt cei care ling sângele lui. Dumnezeu trimite pe profetul Ilie la Ahab cu un mesaj, care îi prezice lui Ahab că va sfârşi în acelaşi fel, ceea ce s-a şi întâmplat. Chiar şi David a experimentat acest principiu în propria viaţă. El a comis adulter şi Dumnezeu l-a iertat pentru păcatul lui, dar în cele din urmă a cules amarele roade ale păcatului lui. Propria lui fiică a fost violată iar fiul lui omorât.

Dar nu numai Vechiul Testament oferă astfel de exemple ci şi Noul Testament. Pavel, marele apostol, a simţit efectele acestei legi pe propria piele.

Atunci când Stefan a fost omorât cu pietre, Pavel a fost unul care  consimţit la moarte lui. Mai târziu, la Listra, Pavel este la rândul lui lovit cu pietre şi lăsat aproape mort.

Pe lângă aceste exemple cred că Iacov este exemplul cel mai bun în ceea ce priveşte inflexibilitatea acestei legi. Iacov a fost unul care a trăit încrezându-se numai pe inteligenţa lui. Nu se poate spune că nu este un om abil şi descurcăreţ. Însă ceea ce sare în ochi în ceea ce-l priveşte este înşelătoria pe care o practică fără scrupule. Mai grav este că se şi mândreşte cu aceste lucruri. Însă, în curând va culege roadele acţiunilor sale.

Ajungem acum la partea propriu-zisă a capitolului 29. Iacov pleacă din Betel  şi continuă călătoria. După o perioadă de timp ajunge în Haran. Să citim primele trei versete ale capitolului.

v.1 Iacov a pornit la drum, şi s-a dus în ţara celor ce locuiesc la Răsărit.

v.2 S-a uitat înainte, şi iată că pe cîmp era o fîntînă; şi lîngă ea erau trei turme de oi, care se odihneau; căci la fîntîna aceasta obişnuiau ciobanii să-şi adape turmele. Şi piatra de pe gura fîntînii era mare.

v.3 Toate turmele se strîngeau acolo; ciobanii prăvăleau piatra de pe gura fîntînii, adăpau turmele, şi apoi puneau piatra iarăşi la loc pe gura fîntînii.

Iată încă o dată cât de importantă era apa în acea comunitate. Datorită lipsei de apă în acele locuri apa era un element foarte important şi preţuit. Acesta era motivul pentru care ea era economisită şi protejată. Atunci când vitele veneau pentru a fi adăpate, piatra ce acoperea fântâna era dată la o parte, pentru ca la sfârşit să fie din nou acoperită cu ea.

Tocmai  în timpul unui astfel  de episod ajunge şi Iacov la fântână.

v.4-8 Iacov a zis păstorilor:,,Fraţilor, de unde sunteţi?’’ ,,Din Haran’’, au răspuns ei. El le-a zis: ,,Cunoaşteţi pe Laban, fiul lui Nahor?’’ ,,Îl cunoaştem’’, i-au răspuns ei. El le-a zis: ,,Este sănătos?’’ ,,Sănătos’’, au răspuns ei. Şi tocmai atunci venea Rahela, fata lui, cu oile. El a zis: Iată, soarele este încă sus, şi-i prea devreme ca să strîngeţi vitele: adăpaţi oile, apoi duceţi-vă şi paşteţi-le iarăşi. Ei au răspuns: ,,Nu putem, pînă nu se vor strînge toate turmele; atunci se prăvăleşte piatra de pe gura fîntînii şi vom adăpa oile.’’

Iacov nu poate ieşi din natura lui, aşa cum nici noi, adesea, nu o putem depăşi, şi abia ajuns în ţară începe să le ţină lecţii acelor oameni cu privire la adăpatul vitelor.

Acesta este însă şi momentul în care Iacov o întâlneşte pe Rahela. Rahela, asemenea multor tinere din acea vreme, păstorea oile tatălui ei.

v.9,10 Pe cînd le vorbea el încă, vine Rahela cu oile tatălui său; căci ea le păzea. Cînd a văzut Iacov pe Rahela, fata lui Laban, fratele mamei sale, şi turma lui Laban, fratele mamei sale, s-a apropiat, a prăvălit piatra de pe gura fîntînii; şi a adăpat turma lui Laban, fratele mamei sale.

Ceea ce spuneam adineauri despre inteligenţa lui Iacov, iată se confirmă. Omul acesta nu cruţă nimic pentru a obţine ceea ce vrea. Perspicacitatea lui funcţionează foarte bine în această situaţie. Cert este că Iacov ştie să deschidă o uşă. Imediat sare în sprijinul Rahelei şi adapă oile lui Laban. Cred că habar nu avea el în ce se băga atunci când a făcut acest lucru.

Însă Iacov nu pierde vremea:

v.11 Apoi Iacov a sărutat  pe Rahela şi a început să plîngă tare.

Întotdeauna acest verset mi s-a părut un pic ciudat. Nu reuşesc să înţelege de ce este pusă această asociere de acţiuni: mai întâi Iacov o sărută pe Rahela apoi începe să plângă. Probabil este o slăbiciunea a sa, alimentată şi de faptul că fusese plecat de ceva timp de acasă şi avusese o călătorie destul de dificilă de făcut. Să nu uităm că atunci când a venit după Rebeca, slujitorul lui Avraam a fost însoţit de o suită numeroasă. Iacov a călătorit singur. Acum se întâlnea cu cineva din familia lui. Este deci, oarecum firesc, să plângă. Cert este că sărutul acesta nu rămâne singurul pe care el I-l dă lui Rahela, pentru că se îndrăgosteşte de ea.

v.12 Iacov a spus Rahelei că este rudă cu tatăl  ei, că este fiul Rebecii. Şi ea a dat fuga de a spus tatălui său.

Trebuie spus aici că gradele de rudenie nu erau asemenea celor de astăzi. Atunci nu se făceau atâtea distincţii cum se fac astăzi. Iacov se considera fratele lui Laban. Noi spunem astăzi că Iacov este nepotul lui Laban însă ei privesc relaţia dintre ei ca a unor fraţi.

v.13 Cum a auzit Laban de Iacov, fiul sorei sale, i-a alergat înainte, l-a îmbrăţişat, l-a sărutat, şi l-a adus în casă. Iacov a istorisit lui Laban toate cele întîmplate.

Cred că au avut nevoie de ceva timp pentru ca Iacov să povestească întreaga lui poveste.

Poate chiar s-au amuzat la auzul istoriei în care Iacov dobândeşte dreptul de întâi născut, farsa pe care Iacov a jucat-o fratelui şi tatălui său. Poate că Laban a fost informat chiar despre acea noapte petrecută la Betel. Cel puţin aceasta reiese din relatarea biblică: Iacov a istorisit lui Laban toate aceste lucruri.

Acum, vedeţi dumneavoastră, vechiul proverb spune: “cine seamănă se-adună.” Auzind istoria lui Iacov, Laban nu mai are nevoie de alte dovezi pentru a recunoaşte că Iacov îi este rudă

şi încă un foarte apropiată. Ascultaţi numai ce spune Laban:

v.14 Şi Laban i-a zis: „Cu adevărat, tu eşti os din oasele mele şi carne din carnea mea!” Iacov a stat la Laban o lună.

Nu cred că a fost nevoie de o lună pentru ca Iacov să termine de povestit tot ceea ce avea de spus, dar Iacov era o rudă venită de departe. El începe să se integreze în noua familie. Mai mult, Iacov începe să-i facă curte Rahelei, sau cel puţin îşi îndreaptă privirile către ea. Însă să nu uităm ce fel de om este Laban. Până atunci Iacov era doar musafirul familiei, fără responsabilităţi, dar de acum lucrurile încep să se schimbe. Plin de tact, Laban îl abordează pe Iacov cu următoarele cuvinte:

v.15  Apoi Laban i-a zis lui Iacov: „Fiindcă eşti rudă cu mine, să-mi slujeşti oare degeaba? Spune-mi ce simbrie vrei ?”

Anticipam procesul prin care Dumnezeu îl va trece pe Iacov. Laban este o parte a acestui proces. El este folosit de Dumnezeu pentru modelarea lui Iacov. Laban este acelaşi tip de om ca şi Iacov. Este la fel de încrezător în sine, încrezător în inteligenţa lui, gata să folosească orice mijloc pentru a obţine ceea ce doreşte. El este naşul lui Iacov. Observaţi numai cursul evenimentelor şi vă ve-ţi convinge de aceasta:

v.16  Laban însă avea două fete: cea mai mare se numea Lea, iar cea mai mică Rahela.

v.17  Lea avea ochii slabi; dar Rahela era frumoasă la statură şi mândră la faţă.

v.18  Iacov o iubea pe Rahela şi a zis: „Îţi voi sluji şapte ani pentru Rahela, fata ta cea mai mică.”

v.19 Şi Laban a răspuns: „Mai bine să ţi-o dau ţie, decât s-o dau altuia. Rămâi la mine!”

Laban a observat repede ce se întâmplă cu acest băiat. Oricine ştie că nu este greu să vezi când cineva este îndrăgostit. A înţeles imediat ce se petrecea între Iacov şi Rahela. Dar dacă Iacov avea planurile lui, nici Laban nu era descoperit.

Din relatarea biblică aflăm că Rahela era frumoasă, dar Lea avea probleme cu vederea. Acum, nu cred că cineva care are probleme cu vederea nu poate avea frumuseţe. Cred că aici este mai degrabă vorba de un eufemism pe care Scriptura îl foloseşte pentru a ne spune că Lea nu era la fel de frumoasă ca sora ei. Dar cu Laban ca tată aceasta nu va constitui o problemă. Laban avea deja jocurile făcute. Iacov nici nu avea idee despre ce I se pregăteşte.

Oricum, el se învoieşte cu Laban să lucreze pentru el în schimbul Rahelei ca soţie.

Acum eu unul sunt impresionat de dragostea lui Iacov pentru Rahela. Cred că este printre puţinele lucruri frumoase spuse despre Iacov în aceşti primi ani de viaţă.

v.20 Astfel Iacov a slujit şapte ani pentru Rahela; şi anii aceştia i s-au părut ca vreo câteva zile, pentru că o iubea.

Acum să nu vă imaginaţi că Iacov stătea îmbrăcat la patru ace, în spatele unui birou mutând hârtii de colo până colo şi supraveghind munca altora. Laban nu era omul care să nu urmărească un profit. O să vedeţi chiar din ceea ce va mărturisi Iacov că cei şapte ani nu au trecut uşor. Au trecut repede dar nu uşor.

v.21  În cele din urmă Iacov i-a zis lui Laban: „Dă-mi nevasta, căci mi s-a împlinit sorocul, ca să intru la ea.”

v.22  Laban a adunat pe toţi oamenii locului şi a făcut un ospăţ.

v.23  Seara, a luat pe fiică-sa Lea şi a adus-o la Iacov, care s-a culcat cu ea.

v.24  Laban a dat ca roabă fetei sale Lea pe roaba sa Zilpa.

v.25  A doua zi dimineaţă, iată că era Lea. Atunci Iacov i-a zis lui Laban: „Ce mi-ai făcut? Nu ţi-am slujit oare pentru Rahela? Pentru ce m-ai înşelat?”

v.26  Laban a răspuns: „În locul acesta nu e obiceiul să se dea cea mai tânără înaintea celei mai mari.

Dar lucrul acesta nu contează pentru Laban. Laban are planurile lui şi nu îşi permite sentimentalisme. Vă aduceţi aminte de modul în care Iacov şi mama lui     l-au înşelat pe Isaac? Nu vedeţi nici o asemănare aici? Mie mi se pare că este acelaşi scenariu cu foarte mici diferenţe.

Acum, nici nu era greu ca Iacov să fie înşelat. Să nu credeţi că cei şapte ani de muncă grea I-au slăbit vigilenţa, dar obiceiurile vremurilor şi ale locului erau de aşa natură că mirele nu avea posibilitatea să vadă faţa miresei. Ea era acoperită de voaluri astfel încât era practic imposibil să îţi dai seama cine era în spatele lor. Dar nu acesta este elementul important aici.

Importantă este lecţia pe care Iacov o primeşte aici. El s-a crezut inteligent unul care poate să-I înşele pe alţii pentru a obţine ceea ce vrea. Iată însă că lucrurile nu stau chiar aşa. Aceasta era numai impresia pe care Iacov o avea. Nu este şi ceea ce spune Dumnezeu. De acum Dumnezeu începe să lucreze în viaţa lui Iacov şi lecţiile pe care el trebuie să le înveţe nu sunt tocmai uşoare.

Laban încă mai are aşi în mânecă, aşi pe care îi va scoate la timpul potrivit. Acum propune o nouă afacere lui Iacov:

v.27  Isprăveşte săptămâna cu aceasta, şi-ţi vom da şi pe cealaltă pentru slujba pe care o vei mai face la mine alţi şapte ani.”

v.28  Iacov a făcut aşa şi a isprăvit săptămâna cu Lea; apoi Laban i-a dat de nevastă pe fiică-sa Rahela.

v.29  Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Rahela, pe roaba sa Bilha.

v.30  Iacov a intrat şi la Rahela pe care o iubea mai mult decât pe Lea; şi a mai slujit la Laban alţi şapte ani.

Aşa cum spuneam Laban îşi cunoaşte bine interesele şi calea pentru atingerea lor. Nu are nici un scrupul şi nici un compromis nu este prea mare pentru el atunci când este vorba de un avantaj pe care să-l obţină. Era tocmai omul de care avea nevoie Iacov.

A vrut să facă un târg din care să iasă în avantaj dar are parte de unul din care iese păgubit. Acum trebuie să mai lucreze încă şapte ani pentru cea de a doua soţie. Se pare că Laban era mulţumit de munca lui Iacov, dacă îl mai vrea încă şapte ani.

Dragi prieteni, lecţia aceasta nu este numai pentru Iacov ci şi pentru noi. De foarte multe ori, Dumnezeu ne pune în situaţii în care avem de a face cu oameni pe care nu ni-I dorim, cu care nu am vrea să avem nici o legătură. Atitudinile lor, acţiunile lor ne supără, ne deranjează şi suntem supăraţi pe ei, pe toată lumea şi pe Dumnezeu. Oare ne-am întrebat vreodată dacă nu cumva oamenii aceia sunt piatra noastră de moară. Nu cumva ei sunt cei folosiţi de Dumnezeu pentru a ne forma?

Personal îmi amintesc de relaţii pe care le-am avut cu anumite persoane, relaţii care nu îmi conveneau sub nici o formă. Mă rugam ca Dumnezeu să îi schimbe, sau să schimbe poziţia ce mă forţa să stau în compania acestor oameni. Nu se întâmpla nimic  în urma rugăciunilor mele şi eram dezorientat şi confuz. Nu ştiam ce să mai fac şi a fost nevoie de mult timp până să înţeleg că nu de schimbarea lor era nevoie ci de schimbarea mea. Eu eram cel ce avea nevoie de schimbare.

Iacov trebuia să iasă transformat din această şcoală pentru a putea primi binecuvântările pe care Dumnezeu I le promisese.

v.32  Lea a rămas însărcinată şi a născut un fiu, căruia i-a pus numele Ruben (Vedeţi fiu) „căci” a zis ea „Domnul a văzut mâhnirea mea şi acum bărbatul meu are să mă iubească negreşit.”

v.33  A rămas iarăşi însărcinată şi a născut un fiu; şi a zis: „Domnul a auzit că nu eram iubită şi mi l-a dat şi pe acesta.” De aceea, i-a pus numele Simeon (Ascultare).

v.34  Iar a rămas însărcinată şi a născut un fiu; şi a zis: „De data aceasta, bărbatul meu se va alipi de mine, căci i-am născut trei fii.” De aceea i-a pus numele Levi (Alipire).

v.35  A rămas iarăşi însărcinată şi a născut un fiu; şi a zis: „De data aceasta, voi lăuda pe Domnul.” De aceea i-a pus numele Iuda (Lăudat fie Domnul). Şi a încetat să mai nască.

Dar schimbările din viaţa lui Iacov sunt multiple în aceşti 14 ani. Mai întâi se alege cu două soţii. Acum, vreau să înţelegeţi că în ciuda faptului că este un lucru menţionat de Scriptură nu înseamnă că este şi aprobat de Dumnezeu. Minciuna lui Satan nu este acceptată de Dumnezeu cu toate că apare menţionată în Biblie. La fel se întâmplă cu păcatul lui David şi alte personaje biblice. Chiar dacă Dumnezeu a îngăduit ca ele să fie relatate pe paginile Bibliei nu înseamnă că El este de acord cu ele. Pentru El sunt doar relatări ale slăbiciunii naturi umane.

Oricum consecinţele păcatelor oamenilor sunt vizibile. Iacov începe să aibă probleme chiar de la început.

În aceşti ultimi ani I se nasc şi primii copii. Primul este Ruben, al doilea Simeon, apoi Levi şi cel mai important Iuda. Spun aceasta pentru că Iuda este alesul prin care continuă planul de mântuire a lui Dumnezeu. Aceasta este linia regească, în care se vor naşte David şi în cele din urmă Domnul Isus.

Iată dragi prieteni cum încep să se contureze tot mai mult promisiunile lui Dumnezeu. Eu unul sunt de părere că ceea ce încetineşte planul lui Dumnezeu este numai păcatul şi neascultarea omului. Observaţi, am spus încetineşte şi nu opreşte, blochează, pentru că nimeni nu poate face acest lucru. Nimeni nu se poate împotrivi Dumnezeului cel Atotputernic. Dar prin neascultare pot îndepărta binecuvântările de la noi.

Asemenea lui Iacov care trebuie să treacă printr-un lung proces de modelare, proces datorat numai şi numai neascultării lui de Dumnezeu fiecare dintre noi are parte de aceste procese. Cu cât ne lăsăm mai repede modelaţi de Duhului lui Dumnezeu cu atât ajungem beneficiarii binecuvântărilor pe care El le are deja pregătite pentru noi.

Dragii mei călătoria noastră viitoare ne va pune înainte noi evenimente în care Dumnezeu cu dragoste şi răbdare lucrează în viaţa lui Iacov aşa cum doreşte să lucreze în viaţa fiecăruia dintre noi.

Să-I dăm dar voie să o facă!