Itinerar Biblic Ep.27 Geneza 49 – 50

 

Dragi ascultători, iată-ne ajunşi la finalul aceste prime cărţi a Bibliei, numită Geneza.

Cu ajutorul direct al Duhului Sfânt al lui Dumnezeu am învăţat atâtea lucruri minunate cu privire la crearea universului, pământului şi vieţuitoarelor, omenirii şi a tot ce există în cele din urmă.

Am văzut minunata relaţie pe care Dumnezeu a iniţiat-o cu prima pereche de oameni, Adam şi Eva, dar şi modul în care păcatul a distrus această relaţie. Dar încă din acel moment, Dumnezeu a pus în aplicare un plan de răscumpărare a omenirii. O parte a acestui plan o constituie formarea unei naţiuni prin care Dumnezeu să se reveleze pe sine. O naţiune prin care El să ne ofere un model în ceea ce priveşte genul de relaţie pe care Dumnezeu o doreşte cu întreaga omenire.

Aceasta este tocmai partea pe care noi am început să o vedem conturându-se în cartea Geneza.

Desigur am văzut şi alte evenimente foarte importante, aşa cum sunt Potopul sau Turnul Babel, precum şi personaje care au ieşit în relief prin credinţa lor în Dumnezeu. Cu siguranţă nu o să putem uita uşor un Abel, sau Enoh, sau Avraam, sau Isaac, sau această familie din care, iată se formează acel popor pe care îl dorea Dumnezeu.

De fapt aici am ajuns data trecută în încheierea capitolului 48. Bătrânul Iacov, ajuns de acum la finalul unei vieţi zbuciumate, ajuns în cele din urmă şi acel nivel de maturitate spirituală pe care Dumnezeu îl aştepta  de mult de la el, îşi dă acum ultima binecuvântare peste familia lui.

Aşa cum am văzuse deja, el începe cu cei doi fii ai lui Iosif, care vor forma două importante triburi din cadrul poporului evreu.

Acum suntem la capitolul 49, penultimul capitol al Genezei. După ce îi binecuvântează pe cei doi fii ai lui Iosif, Iacov îi strânge pe toţi fiii lui pentru a le spune ce se va întâmpla în vremurile viitoare:

v.1 Iacov a chemat pe fiii săi, şi a zis: ,,Strîngeţi-vă, şi vă voi vesti ce vi se va întîmpla în vremile cari vor veni.

v.2  ,,Strîngeţi-vă, şi ascultaţi, fii ai lui Iacov! Ascultaţi pe tatăl vostru Israel!

Cred că este aici o expresie importantă care merită atenţia noastră. Sunt anumite expresii pe care le găsim foarte des folosite în Biblie. Una din ele este chiar aici: “vremile care vor veni” care este o altă formă pentru  “vremile din urmă”.

Acum, trebuie să menţionăm aici că ceea ce consideră Israelul ca fiind “zile din urmă” este diferit de ceea ce consideră Biserica în ce priveşte aceste “vremi ale sfârşitului”. Trebuie făcută o distincţie clară între perioada la care se referă Iacov şi cea a Bisericii. Iacov se referă aici la strict la naţiunea Israel. Mai precis, Iacov se referea la modul în care se vor dezvolta triburile ce vor ieşi din fii lui şi cum se va alcătui naţiunea Israel.

Priviţi acum la acest om, care mereu ne-a lăsat impresia unui om neobosit, într-o permanentă mişcare, acum, este sprijinit pe pat. Parcă şi acum ar vrea să se ridice, să se plimbe printre fiii lui să-i atingă să le adreseze astfel cuvintele pe care le are pentru ei. Dar, este în vârstă.

Primul cu care începe este Ruben.

v.3  Ruben, tu, întîiul meu născut, puterea mea şi pîrga tăriei mele, întîiul în vrednicie, şi întîiul în putere,

v.4  Năvalnic ca apele, – tu nu vei mai avea întîietatea! Căci te-ai suit în patul tatălui tău, Mi-ai spurcat patul, suindu-te în el.

Ştiţi probabil  proverbul, “aşchia nu sare departe de trunchi ”. La fel este şi cu acest Ruben. Iacov spune despre el că este năvalnic ca apele. Oare cum era el în tinereţea lui?  La fel de năvalnic şi se nestăpânit.

Apoi este un element pe care Iacov îl aminteşte aici cu privire la moralitatea lui Ruben. Este un incident asupra căruia nu am insistat pentru că sunt incidente neplăcute care reflectă mizeria adusă de păcat în sufletul omului. Cărţile, filmele şi televiziunea de astăzi ne oferă din plin astfel de incidente într-o încercare de normalizare forţată a unor lucruri anormale. Apoi nici Dumnezeu nu ne îndeamnă să insistăm asupra păcatului şi corupţiei sufletului uman. Dimpotrivă, îndemnul transmis prin cuvântul lui este să insistăm asupra lucrurilor care ne îndreaptă către El.

Filipeni 4:8   Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.

Motivul pentru care Dumnezeu prezintă şi părţile negre ale personalităţii noastre este tocmai pentru a ne oferi o imagine completă a  caracterului corupt al omului.

Cert este că Ruben şi-a pierdut dreptul de întâi născut prin păcatul lui. În loc să fi primit o binecuvântare îndoită  el pierde acest drept. Cu fiecare dintre noi se petrece la fel  dacă nu apelăm la mila şi îndurarea lui Dumnezeu.

Următorii sunt Levi şi Simeon.

v.5  Simeon şi Levi sînt fraţi; săbiile lor sînt nişte unelte de sîlnicie.

v.6  Nu vreau să intre sufletul meu la sfaturile lor, nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor! Căci, în mînia lor, au ucis oameni, şi, în răutatea lor, au tăiat vinele taurilor.

v.7  Blestemată să fie mînia lor, pentrucă a fost prea turbată, şi furia lor, căci a fost prea sălbatică! Îi voi împărţi în Iacov, şi-i voi risipi în Israel.

Cred că vă aduceţi aminte de incidentul de la Sihem. Levi şi Simeon au fost cei care au măcelărit oraşul pentru a o răzbuna pe sora lor Dina.

Ei nu ar fi trebuit să facă acest lucru şi Iacov le aduce aminte lucrul acesta.

În ceea ce-l priveşte pe Levi, avem aici o dovadă a ceea ce reprezintă dragostea lui Dumnezeu. Este foarte adevărat ceea ce spune Iacov aici. Tribul lui Levi a fost într-adevăr risipit în întregul Israel, dar motivul a fost acela că ei sunt un trib al preoţilor. Ei nu au primit nici o bucată de pământ în Israel pentru că ei erau preoţi şi slujitori consacraţi ai lui  Dumnezeu.

Cred că numai Dumnezeu poate face asemenea miracole şi dintr-un om crud şi sângeros să fie transformat într-un preot.

Este de fapt acelaşi har, izbăvitor care a făcut din noi, nişte păcătoşi, un neam de preoţi. Nu putem să nu recunoaştem că printre cei convertiţi sunt oameni cu păcate pe care oamenii le califică ca fiind foarte grele şi nu le pot uita sau ierta. Prostituate, alcoolici, drogaţi, sau orice alt păcat pe care îl face omul, găseşte la Dumnezeu iertare, putere de schimbare şi reabilitare. Mai mult, Dumnezeu oferă şi această mare favoare de a fi preot al Lui. Ascultaţi numai ce spune Petru în

1 Petru 2:9:  Voi însă sînteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfînt, un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a cîştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v’a chemat din întunerec la lumina Sa minunată;

Este ceva ce nici unul din noi nu am merita, dar este numai iubirea Domnului nostru.

Ruben, Levi şi Simeon au pierdut dreptul de întâi născuţi.

Cred că am mai explicat odată de ce acest drept de întâi născut este atât de important.

Nu este vorba numai de binecuvântări pământeşti, dar cel puţin în ceea ce privea această perioadă de formare a poporului evreu, prin linia întâiului născut avea să vină în lume Domnul Isus – Mesia.

Acesta este motivul pentru care această întâietate era atât de importantă.

Dacă Ruben, Simeon şi Levi nu se califică, următorul este Iuda.

v.8 Iudo, tu vei primi laudele fraţilor tăi; mîna ta va apuca de ceafă pe vrăjmaşii tăi. Fiii tatălui tău se vor închina pînă la pămînt înaintea ta.

v.9  Iuda este un pui de leu. Tu te-ai întors de la măcel, fiule! Iuda îşi pleacă genunchii, se culcă întocmai ca un leu, ca o leoaică: cine-l va scula?

v.10  Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cîrmuire dintre picioarele lui, pînă va veni Şilo, şi de El vor asculta popoarele.

Interesante previziuni, având în vedere trecutul lui Iuda. Este totuşi un element care trebuie luat în considerare. Iuda avea puterea de a se pocăi. Observaţi ce spune Iacov cu privire la el: ”Iuda este un pui de leu. Tu te-ai întors de la măcel, fiule! Iuda îşi pleacă genunchii“. Iuda s-a pocăit şi dragostea lui Dumnezeu, despre care spunea că reabilitează, a lucrat cu folos în viaţa lui.

Iuda va fi familia din care se vor trage regii Israelului şi în cele din urmă va veni Domnul Isus.

De fapt avem aici una din remarcabilele profeţii ale Scripturii. Iacov spune că sceptrul domniei nu se va muta de la Iuda până nu va veni Şilo. Aceasta este de fapt prima profeţie concretă cu privire la persoana Domnului Isus. Până acum s-a făcut referire la “sămânţa femeii”. Acest lucru a fost confirmat atât lui Avraam cât şi lui Isaac. Acum, lucrurile prind o formă şi mai concretă. Acum, cuvântul acesta Șilo suportă mai multe interpretări. Un sens la lui face referire la “Cel căruia aparţine”. Un altul este “ Dătătorul de pace”. Indiferent de sensul adoptat cred că referirea este la Domnul Isus. Acest lucru ne este confirmat şi de imaginea pe care o avem prezentată în cartea Apocalipsa unde Domnul Isus nu este numai un aducător al păcii dar şi Domnitor.

Interesante sunt şi cuvintele pe care le spune Iacov în continuare:

v.11  El îşi leagă măgarul de viţă, şi de cel mai bun butuc de viţă mînzul măgăriţei lui; îşi spală haina în vin, şi mantaua în sîngele strugurilor.

v.12  Are ochii roşi de vin, şi dinţii albi de lapte.

Oare la cine se referă Iacov aici? Domnul Isus este cel care a intrat în Ierusalim călare pe un măgăruş. Hainele lui au fost spălate în sângele nevinovat vărsat pe cruce pentru păcatele noastre. Poate că aceste cuvinte se referă însă şi la a doua venire când hainele lui nu vor mai fi albe, ci roşii de sângele inamicilor Lui.

Sunt lucruri minunate cele pe care Iacov le prezintă lui Iuda. De fapt sunt ceea ce Dumnezeu va aduce la împlinire la tipul potrivit.

v.13 Zabulon va locui pe ţărmul mărilor, lîngă limanul corăbiilor, şi hotarul lui se va întinde înspre Sidon.

Zabulon este tribul care se va aşeza pe extremitatea nordică a ţării pe coasta mării.

Un alt trib care se va localiza în partea de nord a ţării este tribul lui Isahar:

v.14  Isahar este un măgar osos, care se culcă în grajduri.

v.15  Vede că locul unde se odihneşte este plăcut, şi că ţinutul lui este măreţ; îşi pleacă umărul subt povară, şi se supune birului.

Aceste două triburi destul de mici alcătuiesc de fapt coloana vertebrală a ţării. Oameni muncitori, îndurători şi credincioşi au fost cei care au ţinut piept multor încercări.

Următorul este Dan:

v.16  Dan va judeca pe poporul său, ca una din seminţiile lui Israel.

v.17  Dan va fi un şarpe pe drum, o năpîrcă pe cărare, muşcînd călcîiele calului, făcînd să cadă călăreţul pe spate.

v.18  În ajutorul Tău, nădăjduiesc, Doamne!

O cât de bun este Dumnezeu. Dacă omul ar lua aminte la cuvintele lui de înştiinţare. Într-adevăr, Dan va avea nevoie de sprijinul lui Dumnezeu, pentru că aşa cum vom vedea, el va începe o rebeliune în poporul evreu şi numai intervenţia lui Dumnezeu îl va putea salva.

v.19  Peste Gad vor da iureş cete înarmate, dar şi el va da iuruş peste ele şi le va urmări.

Şi acesta este un trib localizat într-un punct critic al naţiunii. El era cel asupra căruia veneau cel mai des armatele care atacau Israelul.

Aşer şi Neftali au şi ei parte de o binecuvântare:

v.20  Aşer dă o hrană minunată; el va da bucate alese împăraţilor.

v.21  Neftali este o cerboaică slobodă: rosteşte cuvinte frumoase.

Acum vine rândul fiului iubit al lui Iacov – Iosif:

v.22 Iosif este vlăstarul unui pom roditor, vlăstarul unui pom roditor sădit lîngă un izvor; ramurile lui se înalţă deasupra zidului.

v.23  Arcaşii l-au aţîţat, au aruncat săgeţi, şi l-au urmărit cu ura lor.

v.24  Dar arcul lui a rămas tare, şi mînile lui au fost întărite de mînile Puternicului lui Iacov: şi a ajuns astfel păstorul, stînca lui Israel.

v.25  Aceasta este lucrarea Dumnezeului tatălui tău, care te va ajuta; aceasta este lucrarea Celui Atotputernic, care te va binecuvînta cu binecuvîntările cerurilor de sus, cu binecuvîntările apelor de jos, cu binecuvîntările ţîţelor şi ale pîntecelui mamei.

v.26  Binecuvîntările tatălui tău întrec binecuvîntările părinţilor mei, şi se înalţă pînă în creştetul dealurilor vecinice: ele să vină peste capul lui Iosif, peste creştetul capului domnului fraţilor săi!

Chiar dacă a fost în mijlocul unui popor străin, Iosif  a rămas credincios lui  Dumnezeu. Mai târziu fii lui, Efraim şi Manase  vor ocupa teritoriile din parte de vest, pe coasta mării Mediterane. Mai târziu, în acea zonă va apare provincia Samaria.

Oricum, ele sunt triburi puternice care în cele din urmă vor aduce diviziune în cadru naţiunii.

Iată-l şi pe ultimul fiu, născut la bătrâneţe – Beniamin:

v.27  Beniamin este un lup care sfîşie; dimineaţa, mănîncă prada, iar seara, împarte prada răpită.“

Atunci când regatul se va împărţi, Beniamin rămâne cu Iuda. Este singurul trib care rămâne credincios casei lui David.

Odată fiind spuse aceste cuvinte, Iacov este tot mai conştient de apropiere morţii sale.

v.29  Apoi le-a dat porunca următoare: ,,Eu am să fiu adăugat la poporul meu; deci să mă îngropaţi împreună cu părinţii mei, în peştera care este în ogorul Hetitului Efron,

v.30  în peştera din ogorul Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, în ţara Canaan. Acesta este ogorul, pe care l-a cumpărat Avraam de la Hetitul Efron, ca moşie de înmormîntare.

Interesant este că el nu vrea să fie îngropat cu soţiile lui, nici măcar cu Rahela care era îngropată la Betleem, ci vrea să fie înmormântat cu părinţii lui. Era în această dorinţă a lui de fapt, credinţa că în cele din urmă Dumnezeu va aduce izbăvirea pe care el a promis-o şi el voia să fie împreună cu cei care avuseseră aceeaşi credinţă.

v.33  Cînd a isprăvit Iacov de dat porunci fiilor săi, şi-a tras picioarele în pat, şi-a dat duhul, şi a fost adăugat la poporul său.

După toate aceste aranjamente Iacov se stinge. Cât de paşnic se duce din această viaţă acest om a cărui viaţă a fost o permanentă alergare şi luptă cu sine, cu ceilalţi şi cu Dumnezeu. Acum este un om împăcat cu sine, cu ceilalţi dar ce contează cel mai mult, cu Dumnezeu.

De fapt, dacă Geneza a început ca o carte în care toate lucrurile vin la viaţă, parcă totul pulsa de vitalitate, acum, la sfârşit, o atmosferă sumbră se aşterne încet, încet.

Iacov îşi dă duhul şi apoi este îngropat potrivit dorinţei lui. De fapt cam acesta este subiectul ultimului capitol din cartea Geneza.

Capitolul 50:

v.1  Iosif s’a aruncat pe faţa tatălui său, l-a plîns, şi l-a sărutat.

v.2  A poruncit doftorilor, cari erau în slujba lui, să îmbălsămeze pe tatăl său; şi doftorii au îmbălsămat pe Israel.

v.3  Patruzeci de zile au trecut astfel şi au fost întrebuinţate cu îmbălsămarea lui. Şi Egiptenii l-au plîns şaptezeci de zile.

Iacov a ajuns să aibă funeralii naţionale într-o ţară care nu era a lui.

v.12  Astfel au împlinit fiii lui Iacov poruncile tatălui lor.

v.13  L-au dus în ţara Canaan şi l-au îngropat în peştera din ogorul Macpela, pe care-l cumpărase Avraam dela Hetitul Efron, ca moşie de înmormîntare, şi care este faţă în faţă cu Mamre.

Familia se întoarce în Egipt unde au parte de mare prosperitate.

v.14  Iosif, după ce a îngropat pe tatăl său, s’a întors în Egipt, împreună cu fraţii săi şi cu toţi cei ce se suiseră cu el, ca să îngroape pe tatăl său.

Iată că ne întoarcem la un episod pe care chiar şi Iosif îl credea încheiat:

v.15 Cînd au văzut fraţii lui Iosif că tatăl lor a murit, au zis: ,,Dacă va prinde Iosif ură pe noi, şi ne va întoarce tot răul, pe care i l-am făcut?“

v.16  Şi au trimes să spună lui Iosif: ,,Tatăl tău a dat porunca aceasta înainte de moarte:

v.17  ,,Aşa să vorbiţi lui Iosif: ,Oh! iartă nelegiuirea fraţilor tăi şi păcatul lor, căci ţi-au făcut rău!` Iartă acum păcatul robilor Dumnezeului tatălui tău!“ Iosif a plîns cînd a auzit cuvintele acestea.

v.18  Fraţii lui au venit şi s’au aruncat ei înşişi cu faţa la pămînt înaintea lui, şi i-au zis: ,,Sîntem robii tăi.“

Vedeţi, inima lor încă nu era curată. Ei încă îl judecau pe Iosif după inima lor. Dar Iosif era altfel decât îşi imaginau ei:

v.19  Iosif le-a zis: ,,Fiţi fără teamă; căci sînt eu oare în locul lui Dumnezeu?

v.20  Voi, negreşit, v’aţi gîndit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceeace se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr.

v.21  Fiţi dar fără teamă, căci eu vă voi hrăni, pe voi şi pe copiii voştri.“ Şi i-a mîngîiat, şi le-a îmbărbătat inimile.

Iosif nu are un plan de circumstanţă. Pentru el nu sunt cuvinte de protocol şi cuvinte de circumstanţă. El nu are decât o singură atitudine şi este cea pe care a exprimat-o de la prima întâlnire. El nu-i consideră vinovaţi. Dumnezeu i-a folosit pe ei pentru ca voia lui să se împlinească şi tot poporul să fie salvat.

v.22  Iosif a locuit în Egipt, el şi casa tatălui său; şi a trăit o sută zece ani.

v.23  Iosif a văzut pe fiii lui Efraim pînă la al treilea neam; şi fiii lui Machir, fiul lui Manase, s’au născut pe genunchii lui.

După ce îşi vede şi nepoţii şi vede poporul dezvoltându-se, Iosif se pregăteşte şi el de plecarea din lumea aceasta.

v.24  Iosif a zis fraţilor săi: ,,Eu am să mor! Dar Dumnezeu vă va cerceta, şi vă va face să vă suiţi din ţara aceasta, în ţara pe care a jurat că o va da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.“

Observaţi credinţa acestui om. Observaţi ce a constituit credinţa vieţii lui. Pentru el Egiptul şi ceea ce se întâmpla acolo nu era decât o paranteză. Cuvintele lui Dumnezeu erau atât de prezente în viaţa lui încât nu se îndoia de loc de ele.     Ştia că nu în Egipt va rămâne poporul.  Ei aveau o ţară şi acolo vor ajunge pentru că aceea era voia lui Dumnezeu.

v.25  Iosif a pus pe fiii lui Israel să jure, zicînd: ,,Cînd vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi şi oasele mele de aici.“

v.26  Iosif a murit, în vîrstă de o sută zece ani. L-au îmbălsămat, şi l-au pus într’un sicriu în Egipt.

Iosif nu vrea să rămână în Egipt. Şi el avea aceeaşi credinţă a strămoşilor lui. Voia să fie împreună cu ei în acel loc unde Dumnezeu le va da o ţară.

Dragii mei prieteni, aici se încheie cartea Geneza. Învăţătura cu care se încheie este la fel de extraordinară cum au fost toate învăţăturile pe care le-am primit prin Duhul Sfânt  încă de la începutul ei.

Iosif a fost adus în Egipt. Aici s-a  bucurat de binecuvântări deosebite, de bogăţii, onoare şi cam tot ce putea oferi acea lume. Dar sufletul este mereu legat de ţara promisiunilor lui Dumnezeu. Chiar dacă trupul lui va rămâne pentru o vreme în Egipt, sufletul lui este acolo unde sunt străbunii lui.

Cât de multe ne spun aceste cuvinte ale Duhului Sfânt.

Noi am fost creaţi să trăim o vreme pe acest pământ, în Egiptul nostru avem şi noi parte de binecuvântări, dar ţara noastră nu este aici. Ţara noastră este o ţară a promisiunilor lui Dumnezeu.

Dragii mei nu ne putem mulţumi să o ducem bine în Egipt. Noi am fost creaţi pentru ceva mult mai măreţ. Dumnezeul nostru ne aşteaptă cu dragoste în ţara pe care ne-a pregătit-o.

Fie ca noi toţi să învăţăm să ne dorim acea ţară care este cu adevărat a noastră.

Data viitoare vom începe studiul primei cărţi a Noului Testament în care vom vedea care este calea sigură către acea ţară.

Anticipând, pot să vă spun că este o persoană – Domnul Isus Hristos.