Itinerar Biblic Ep.23 GENEZA cap. 16:1-17:6

 

Dragi ascultători, suntem acum la capitolul 16 al cărţii Geneza, şi sincer vă spun că dacă Dumnezeu mi-ar fi cerut părerea eu nu l-aş fi pus deloc în Biblie. După ce Avraam dă un minunat exemplu de ascultare şi încredere în Dumnezeu, în acest capitol îl găsim eşuând lamentabil în relaţia lui cu Dumnezeu. Aceasta este însă o dovadă că Avraam este om şi nici unul din această categorie nu este perfect. Aşadar, întâmplarea aceasta ne arată încă o dată slăbiciunea noastră.

Poate vă amintiţi că, la timpul respectiv, atrăgeam atenţia asupra faptului că Avraam venise din Egipt cu două lucruri care aveau să-I pricinuiască mari probleme. Am văzut deja problemele pe care le-a avut din pricina bogăţiilor pe care le-a adus din Egipt. Acum a venit timpul ca  ce-a pe care a adus-o ca menajeră din Egipt să-I creeze problemele. Să citim versetele 1 şi 2 din capitolul 16:

v.1,2 Sarai, nevasta lui Avram, nu-i născuse deloc copii. Ea avea o roabă egipteancă numită Agar. Şi Sarai a zis lui Avram: „Iată, Domnul m-a făcut stearpă; intră te rog, la roaba mea; poate că voi avea copii de la ea.” Avram a ascultat cele spuse de Sarai.

Ceea ce propune Sara nu este chiar un lucru neobişnuit. În acele zile era o practică destul de răspândită, ca atunci când o femeie nu avea copii, să existe o concubină care să aducă pe lume copilul. Nu trebuie să înţelegem că Dumnezeu aproba această practică. Aceasta a fost ideea lui Sara iar Avraam a ascultat-o.

v.3 Atunci Sarai, nevasta lui Avram a luat pe Egipteanca Agar, roaba ei, a dat-o de nevastă bărbatului său Avram, după ce Avram locuise ca străin zece ani în ţara Canaan.

Acesta este modul în care egipteanca Agar devine concubina lui Avraam şi pot să vă asigur că nu a fost după voia lui Dumnezeu. Cu nici un chip Dumnezeu nu v-a accepta ca acel copil să fie urmaşul lui Avraam, acel urmaş prin care să fie binecuvântate popoarele lumii. De fapt este un eveniment istoric ceea ce ne este relatat în acest capitol. Versetul 4:

v.4,5 „El a intrat la Agar, Şi ea a rămas însărcinată. Cînd s-a văzut ea însărcinată, a privit cu dispreţ pe stăpînă-sa. Şi Sarai a zis lui Avram: Asupra ta să cadă batjocura aceasta, care mi se face! Eu însumi ţi-am dat în braţe pe roaba mea; Şi ea, cînd a văzut că a rămas însărcinată, m-a privit cu dispreţ. Să judece Domnul între mine Şi tine!”

Vedeţi ce gen de probleme apar pentru Avraam. Agar, odată ce este însărcinată, începe să privească cu dispreţ pe stăpâna ei Sara. Nu treceţi prea uşor peste acest verset. Nici să nu vă gândiţi că Dumnezeu a aprobat un asemenea comportament. Dumnezeu spune că este o greşeală. Sara vede şi ea că a fost o greşeală, dar acum încearcă să arunce vina pe altcineva.

Acum, cred că ceea ce au făcut ei este tipic nouă oamenilor. Chiar şi atunci când suntem siguri că Dumnezeu ne promite ajutorul Lui tot mai apare îndoiala. Poate că Avraam şi Sara, au privit la vârsta lor înaintată, la trupurile lor îmbătrânite şi au început să se îndoiască de promisiunea lui Dumnezeu. Poate că şi-au spus unul altuia: “Cred că Dumnezeu la acest mod sa referit când ne-a promis rezolvarea problemei noastre. Şi de ce nu? Este un obicei frecvent întâlnit şi nu cred că Dumnezeu are ceva împotrivă.”

Cred că acest raţionament al lor, dacă l-au făcut aşa, este destul de răspândit. Nu cred că trebuie să înţelegem că dacă este scris în Biblie este şi ceva ce Dumnezeu aprobă. Sau, dacă Dumnezeu nu pedepseşte ceva în societate înseamnă că El aprobă comportamentul ei. Este doar îndurarea Lui, răbdarea pe care El o are cu noi oamenii şi dorinţa ca noi să întoarcem cu faţa către El. Nu de puţine ori alegem obiceiurile societăţi ca normă de referinţă pentru comportamentul nostru.

Aş dori să mai atrag atenţia asupra a ceea ce constituie păcatul lui Avraam şi Sara. Veţi observa că este de fapt acelaşi păcat pe care  Adam şi Eva l-au săvârşit. Este păcatul neascultării, al neîncrederii în Dumnezeu.

Noi suntem de acord că a avea o concubină este un păcat, dar uităm că păcatul neîncrederii este la originea tuturor acestor probleme. Aş mai îndrăzni să spun că nici un păcat nu este mai negru sau mai mare decât altul. În ceea ce-l priveşte pe Dumnezeu este vorba doar de neîncrederea din care rezultă neascultarea. Orice altă clasificare este după norme umane. Este doar vorba de modul în care o societate sau alta, o cultură sau alta amendează anumite comportamente sau atitudini.

Dar să vedem cum evoluează lucrurile

v.6,7„Avram a răspuns Saraiei: „Iată, roaba ta este în mîna ta, fă-i ce-ţi place!” Atunci Sarai s-a purtat rău cu ea; Şi Agar a fugit de ea. Îngerul Domnului a găsit-o lîngă un izvor de apă în pustie, Şi anume lîngă izvorul care este pe drumul ce duce la Şur.”

Din pricina răutăţii lui Sara, Agar fuge în pustie şi aceasta ar fi însemnat moartea pentru ea şi pentru copil. Aceasta s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi apărut îngerul Domnului. Eu înclin să cred că acel înger este Domnul Isus preîncarnat. Aceasta este caracteristica Lui. El este mereu în căutarea celor pierduţi.

v.8-10 El a zis: „Agar, roaba Saraiei, de unde vii, Şi unde te duci?” Ea a răspuns: „Fug de stăpîna mea Sarai”. Îngerul Domnului i-a zis: „Întoarce-te la stăpînă-ta, Şi supune-te sub mîna ei.” Îngerul Domnului i-a zis: „Îţi voi înmulţi foarte mult sămînţa, Şi ea va fi atît de multă la număr, că nu va putea fi numărată.”

Interesantă este afirmaţia îngerului. În epistola pe care Pavel o scrie Galatenilor, în cel de al patrulea capitol, el foloseşte această secvenţă ca pe o alegorie. El se referă la Agar şi la urmaşii ei ca fiind Muntele Sinai, acolo unde a fost dată legea mozaică. Pavel face aici aluzie la legăturile, sau restricţiile pe care le impune legea. Pavel vorbeşte apoi despre Sara şi libertatea ei.

Cu alte cuvinte el vrea să ne atragă atenţia că noi suntem uniţi cu Hristos, şi suntem liberi în El. Noi nu avem nevoie de lege. Legea noastră este dragostea, care este mult mai puternică.

Aşa cum Avraam nu avea nevoie de Agar pentru împlinirea promisiunii lui Dumnezeu nici noi nu avem nevoie de Lege.

Supărările pe care Agar le va aduce familiei lui Avraam nu se vor sfârşi aici. Agar se întoarce acasă pentru a naşte un copil care este totuşi copilul lui Avraam.

v.11,12 Îngerul Domnului i-a zis: „Iată, acum eşti însărcinată, Şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ismael; căci Domnul a auzit mîhnirea ta. El va fi ca un măgar sălbatic printre oameni; mîna lui va fi împotriva tuturor oamenilor, Şi mîna tuturor oamenilor va fi împotriva lui; Şi va locui în faţa tuturor fraţilor lui.”

Nu vi se pare că istoria confirmă din plin aceste versete? Ultima mie de ani de istorie a Orientului Mijlociu mi se pare a fi imaginea concretă a acestor cuvinte. Ce se întâmplă astăzi în acele zone? Urmaşii lui Ismael, nişte oameni cruzi, asemenea unor sălbatici, triburi de beduini, împlinesc cuvintele acestei profeţii. Ei spun că sunt fii ai lui Avraam, dar şi fii ai lui Ismael, pentru că aceasta este legătura lor cu Avraam.

v.13,14 Ea a numit Numele Domnului care-i vorbise: „Tu eşti Dumnezeu care mă vede!” Căci a zis ea:  „Cu adevărat, am văzut aici spatele Celui ce m-a văzut! De aceea fîntîna aceea s-a numit Fîntîna Celui viu care mă vede; ea este între Cades şi Bared.

Aceste cuvinte sunt de fapt o dovadă a harului lui Dumnezeu faţă de Agar. În cele din urmă nu este păcatul ei aici. De aceea Domnul Isus, Păstorul cel Bun, îi aduce această veste bună.

Interesant este modul în care face ea cunoştinţă cu Dumnezeu. Să nu uităm că ea era egipteancă, iar egiptenii aveau o idee foarte primitivă cu privire la Dumnezeu. Ea era încântată că Dumnezeu o văzuse. Este de fapt mai mult înţelegerea ei că Dumnezeu este unul care vede, care are grijă de oameni care este preocupat de ei. Pentru noi, pare o încântare puerilă. Noi ştim mai mult astăzi despre Dumnezeu, despre omniprezenţa Lui, omnipotenţa Lui, despre omniscienţa Lui… Problema este că s-ar putea să avem doar o cunoaştere intelectuală mai avansată dar să-l cunoaştem în mod personal pe Dumnezeu tot atât de mult ca şi Agar. Cred că aceasta este aria unde investigaţiile, investiţia de efort a omenirii să nu înceteze niciodată.

Dar să vedem ce spune Biblia despre naşterea lui Ismael:

v.15,16 Agar a născut lui Avram un fiu; Şi Avram a pus fiului pe care I l-a născut Agar, numele Ismael. Avram era de optzeci şi şase de ani, cînd i-a născut Agar pe Ismael.

Optzeci şi şase de ani avea Avraam când s-a născut Ismael. O vârstă destul de înaintată pentru a avea un copil după standardele noastre nu-I  aşa? Dar nu şi după ale lui Dumnezeu.

Înainte de a merge mai departe, doresc să fac o scurtă recapitulare a întâlnirilor dintre Dumnezeu şi Avraam, întâlniri pe care, dealtfel, le-am văzut până acum. De fapt sunt şapte întâlniri pe care Avraam le-a avut cu Dumnezeu până acum. Trebuie să menţionez că nu vorbesc aici despre singurele contacte pe care Avraam le-a avut cu Dumnezeu. Sunt sigur, că Avraam s-a întâlnit de mult mai multe ori cu Dumnezeu prin intermediul rugăciunii. Întâlnirile la care eu mă voi referi sunt întâlnirile în care Dumnezeu I s-a arătat lui Avraam.

O primă dată în care Dumnezeu  se arată lui Avraam este atunci când îl cheamă din ţara Ur din Chaldea. Răspunsul lui Avraam este parţial. Credinţa lui era încă slabă, imperfectă, dar Avraam pleacă din ţară.

A doua oară se întâmplă pe timpul foametei din ţara Canaanului. Avraam încă dă dovadă de slăbiciune şi fuge în Egipt.

Pentru cea de a trei oară descoperim un Avraam care trece cu bine de testul bogăţiilor, fiind de acord să se separe de nepotul său, Lot, şi Dumnezeu I se arată din nou.

În ceea ce priveşte cea de a patra oară, descoperim un Avraam mai matur. El nu este perfect dar este în proces de creştere. El primeşte de la Dumnezeu puterea de a-i învinge pe Împăraţii care îl răpiseră pe Lot şi este o bună mărturie pentru Domnul. Dumnezeu I se arată şi îl încurajează.

Acestea sunt evenimentele pe care le-am parcurs deja, evenimente în care, de fiecare dată, înainte de întâlnirea specială cu Dumnezeu, Avraam a avut de trecut câte un test.

Mai sunt încă două teste pe care Avraam trebuie să le treacă, teste în urma cărora  Dumnezeu I se va arăta din nou în mod special. Până atunci însă, noi am ajuns la capitolul  17.

Mulţi sunt cei care evaluează acest capitol ca fiind poate cel mai însemnat din cartea Geneza. Eu unul mă feresc să fac asemenea clasificări, pentru că Biblia este în întregime Cuvântul lui Dumnezeu şi tot ce spune El este important.

El începe aşa:

v.1 Cînd a fost Avram în vîrstă de  nouăzeci Şi nouă de ani, Domnul i S-a arătat, Şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul Cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea, Şi fii fără prihană.”

Acum, gândiţi-vă puţin la acest lucru. Avraam era în vârstă de 86 de ani când s-a născut Ismael şi vor mai trece 14 ani până se va naşte Isaac.

Interesant este în acest verset numele sub care se prezintă Dumnezeu acum. Dumnezeu se identifică ca fiind “Cel Atotputernic” El Şaddai. Dumnezeu apare sub acest nume pentru a anunţa un nou legământ pe care îl va face cu Avraam.

v.2 Voi face un legămînt între Mine Şi tine, Şi te voi înmulţi nespus de mult.

Acesta este versetul 2. Cuvântul legământ apare de 17 ori în acest capitol. Pentru numai 27 de versete cred că este o frecvenţă neobişnuită dar care comunică ceva. Legământul acesta este important pentru Dumnezeu ca şi pentru Avraam.

Aceasta este cea de a cincea dată când Dumnezeu I se arată lui Avraam. Dumnezeu se arată acum lui Avraam nu numai pentru a face legământul cu el dar şi pentru a reînnoi promisiunea cu privire la fiul pe care Dumnezeu I-l va da.

Pavel scrie despre această situaţie în Epistola către Romani capitolul 4 versetul 19 următoarele:

„Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său care era îmbătrînit, – avea aproape o sută de ani, – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.”

De fapt, pântecul Sarei era un mormânt, un loc al morţii. Dar din moarte a venit viaţa. Isaac se naşte în ciuda atâtor nepotriviri. Pavel concluzionează la finalul capitolului că acest eveniment este de fapt o aluzie cu privire la Domnul Isus.

(…)care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.

Viaţă din moarte este promisiunea lui Dumnezeu, este în puterea lui (El Şaddai) şi este singura modalitate prin care suntem izbăviţi.

Aceasta este de fapt şi promisiunea pe care Dumnezeu o face lui Avraam. Avraam avea 99 de ani, iar Sara 89. Când se naşte Isaac, Avraam va avea 100 iar Sara 90.

v.3,4 Avram s-a aruncat cu faţa la pămînt Şi Dumnezeu i-a vorbit astfel: „Iată legămîntul Meu, pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri.”

Dumnezeu îi promite din nou lui Avraam că el va fi tatăl multor neamuri. Aş putea spune că acest om are mai mulţi copii decât orice om de pe pământ. Numai gândiţi-vă: pentru aproximativ patru mii de ani au fost două linii majore – cea a lui Ismael şi cea a lui Isaac şi fiecare conţine milioane de oameni. Mare familie. Aceasta ca să nu mai vorbim de marea familie de urmaşi spirituali pe care îi are Avraam. Ei toţi sunt copii spirituali ai lui Avraam prin credinţa în Domnul Isus. Pavel îl numeşte pe Avraam Tatăl credincioşilor. Mai poate spune cineva că Dumnezeu nu s-a ţinut de cuvânt?

v.5 Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam; căci te fac tatăl multor neamuri.

Acesta este momentul în care Dumnezeu schimbă îi schimbă numele lui Avram în Avraam. Este, dacă vreţi, un botez, un semn al legământului pe care îl încheie Dumnezeu cu Avraam.

Trebuie să spun aici că numele în orient sunt puse în mod diferit decât sunt puse în Europa sau America. De obicei, aici oamenii se orientează în funcţie de muzicalitate numelor, rezonanţa lor, alte personalităţi care au purtat acele nume şi alte considerente de ordin personal. Nu este la fel în cazul popoarelor orientale. Aici numele au o altă semnificaţie.

Ele sunt puse fie având în vedere o anumită trăsătură, fie cu dorinţa de a constitui un fel de profeţie pentru persoana în cauză. Poate vă amintiţi de Set, care însemna înlocuitor sau de Metusala care însemna  când va muri va veni.

De aceea numele este foarte important.

Numele Avram însemna în ebraică  tată înălţat  sau tată nobil. Avraam, înseamnă tatăl unei mari mulţimi. Vedeţi deci că nimic nu este la voia întâmplării aici.

Să trecem acum la un mic episod care va ilustra foarte bine credinţa lui Avraam.

Imaginaţi-vă că într-o dimineaţă, Avraam şi Sara se trezesc, şi pe când rezolvau treburile urgente ale gospodăriei, apar ca din senin un grup de negustori care se apropiau de mica lor oază de lângă muntele Hebronului. Avraam se îndreaptă către ei şi negustorii cer permisiunea să adape cămilele.

Acum, în cea vreme erau mulţi oameni ospitalieri ceea ce mie mi se pare destul de interesant. Adică, noi vorbim aici de oameni care stăteau mai mult prin peşteri şi nu într-o lume atât de civilizată cum pretindem că este a noastră. Ei bine, în acele vremuri ospitalitatea nu era atât de rară cum este astăzi. Noi am inventat hoteluri, dar nu pentru a fi ospitalieri ci pentru a face bani. Chiar şi acolo unde sunt mulţi creştini este de multe ori nevoie să cauţi un hotel pentru că nu se găseşte nimeni să te găzduiască. Cred că din întâmplarea lui Avraam ar trebui să învăţăm şi noi câte ceva.

Oricum, Avraam îi invită pe negustori să folosească apa pentru cămile, ceea ce în mijlocul unui deşert este un act de mărinimie. Probabil au început să converseze. Ca în orice conversaţie oamenii fac mai întâi cunoştinţă. Unul din negustori a spus: “Numele meu este Murat!, Celălalt probabil a spus:” Al meu este Ali!”

Acum este rândul lui Avram care spune: “Numele meu este Tată nobil. Cei doi exclamă: Daaa! Ce copii ai? Fete, băieţi? Dar Avraam continuă: Nu am nici un copil! Cei doi au început să râdă: Adică te cheamă Avraam şi nu ai nici un copil? Cum se poate să fie un tată fără nici un copil? Şi au plecat mai departe amuzându-se.

Şase luni mai târziu trec din nou pe la Avraam. Când Avraam le iese în întâmpinare, cei doi încep să glumească pe seama lui: Ce mai face tatăl fără copii? Dar Avraam le spune: Hei! Numele meu nu mai este Tată nobil de acum înainte! De acum mă cheamă Tatăl unei mulţimi. Cei doi încep să râdă şi mai tare. Probabil ai gemeni, nu? Şi se distrează pe seama lui.

Avraam a fost tată înainte de a avea copii. El a fost tatăl unei mulţimi încă înainte de a avea vreun copil. Lucrul acesta a fost posibil prin credinţă.

Eu şi tu dragul meu prieten suntem acum convinşi de lucrul acesta. Avraam a fost şi el convins deşi datele lui sunt mult diferite de ale noastre.

Dragii mei, minunate lecţii ne oferă Cuvântul lui Dumnezeu. Credinţa lui Avraam, dragostea lui Dumnezeu sunt lucruri care trebuie să rămână ca exemple în vieţile noastre. Ceea ce spune Dumnezeu este întotdeauna adevărat. Noi nu avem răbdarea, nu suntem pregătiţi pentru a primi cum se cuvine promisiunile Domnului nostru, dar El este mereu gata să le împlinească.

Data viitoare vom continua să vorbim despre modul în care Dumnezeu face legământul Său cu Avraam, un legământ al binecuvântării, un legământ condiţionat de un singur lucru – încredere. La dispoziţia noastră stă acelaşi fel de legământ.

Condiţia ? Încrederea că Dumnezeu face întotdeauna ceea ce promite.

Să nu uităm acest lucru, pentru că este adevărat.