Itinerar Biblic Ep.22 GENESA cap. 15:1-21

 

Rezumat

Data trecută am vorbit despre războiul în care a fost implicat Avraam pentru a-l salva pe Lot nepotul său. Am văzut credincioşia de care a dat dovadă Avraam în a-l mărturisi pe Dumnezeu. Am mai văzut şi modul în care Melhisedec, mare Preot al lui Dumnezeu anticipează persoana şi lucrarea Domnului Isus Hristos.

Astăzi vom vedea felul în care Dumnezeu se prezintă pe Sine ca un scut pentru cei care sunt credincioşi lui şi răsplata pe care el o dă copiilor Lui.

Iubiţi ascultători, sper că găsiţi interesantă întâlnirea cu Cuvântul lui Dumnezeu şi astăzi sunteţi din nou gata pentru o nouă lecţie pe care Duhul lui Dumnezeu este gata să ne-o predea. Fie ca inimile noastră să fie deschise şi Duhul lui Dumnezeu să găsească acel teren prielnic pentru harul Său bogat

Astăzi suntem la capitolul 15 un capitol în care aflăm lucruri noi despre Dumnezeu. În acest capitol ajungem la unul din cele mai importante puncte din Biblie. Să vedem despre ce este vorba:

v.1 După aceste întâmplări, Cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie, şi a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău, şi răsplata ta cea foarte mare.”

Aceasta este cea de a patra oară când Dumnezeu se arată lui Avraam. Este interesant procesul prin care Dumnezeu îl trece pe Avraam pentru a-l forma ca un slujitor credincios şi neprihănit. Avem acum în faţă un Avraam destul de diferit de cel pe care l-am văzut la început. Credinţa lui Avraam este acum mult mai mare decât era la început. Chiar evenimentul în care a fost implicat ne arată maturitatea lui Avraam. Curajul de care a dat dovadă, apoi refuzul ofertei împăratului Sodomei arată un cu totul alt Avraam.

Nu ştiu dragul meu prieten cum priveşti tu cuvintele acestea pe care Dumnezeu le spune lui Avraam dar cred că este o promisiune extraordinară pe care Dumnezeu I-o face.

Este adevărat că Biblia nu oferă prea multe detalii despre bătălia care a avut loc dar cred că aceste cuvinte le-a auzit Avraam când era încă în bătălie.

Probabil în mijlocul luptei, când era cuprins de teamă, Dumnezeu îi spunea: “Nu te teme! Eu sunt scutul tău!”

Nu este ceva ce şi-ar dori orice om? Nu-mi imaginez că există vreun om pe acest pământ care să refuze o asemenea protecţie. Într-o lume în care pericolele se înmulţesc atât de mult, aceasta este promisiunea pe care noi toţi am dori să o avem.

Ei bine, dragii mei, am o veste bună: Dumnezeu ne face această promisiune şi nouă. Oricine se încrede în Dumnezeu, oricine doreşte o relaţie cu Domnul Isus Hristos are parte de aceeaşi promisiune. Deci dragă prietene promisiunea este la îndemâna ta. Foloseşte-o!

Următoarea promisiune pe care Dumnezeu o face este cu privire la răsplata pentru Avraam. Credeţi oare că ar ai fi avut parte de aceeaşi promisiune dacă ar fi acceptat oferta împăratului Sodomei? Eu unul cred că nu. Dar, aşa cum spuneam, Dumnezeu nu lasă nerăsplătită credincioşia şi mărturia noastră. Nu am auzit până acum pe cineva care să rămână credincios lui Dumnezeu în ciuda unor aparente dezavantaje şi să nu fie răsplătit de Dumnezeu.

Poate credeţi că Avraam este unul din acei pioşi cu aureolă. Nu este deloc aşa. Avraam se dovedeşte a fi un om foarte practic şi foarte îndrăzneţ. Să ştiţi că şi eu cred că uneori suntem marcaţi de o falsă pioşenie şi în acest fel vitregiţi de mari binecuvântări. Ascultaţi numai la Avraam; este vorba de versetele 2 şi 3:

v.2,3 Avram a răspuns: “Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii; şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.” Şi Avraam a zis: “Iată că nu mi-ai dat sămînţă, şi slujitorul născut în casa mea va fi moştenitorul meu.”

Ceea ce îi spune Avraam lui Dumnezeu de fapt este cam aşa:

Doamne nu vreau să fiu mai bogat decât sunt acum. Am tot ce-mi trebuie din acest punct de vedere. Ceea ce doreşte inima mea este un copil.  Mi-ai promis că voi fi tatăl unei mari naţiuni şi că ea va fi atât de numeroasă ca nisipul mării. Dar Doamne, cum se va întâmpla aceasta pentru că nu am nici un copil?”

            În conformitate cu legile din acele zile, cuprinse în codul lui Hamurabi, dacă cineva nu avea copii, întreaga lui avere era moştenită de cel ce era administratorul tuturor bunurilor lui. Deci, Eliezer ar fi devenit moştenitorul lui Avraam.

Dumnezeu însă nu-l lasă pe Avraam fără răspuns:

v.4,5 Atunci Cuvîntul Domnului i-a vorbit astfel: “Nu el va fi moştenitorul tău, ci cel ce va ieşi din tine, acela va fi moştenitorul tău.” Şi, după ce l-a dus afară, i-a zis:  “Uită-te spre cer, şi numără stelele dacă poţi să le numeri.” Şi i-a zis: “Aşa va fi sămînţa ta.”

Cum vi se pare acest cuvânt? Nu ştiu ce credeţi dumneavoastră, şi ce simţiţi când citiţi sau auziţi aceste cuvinte, dar eu sunt parcă invidios pe Avraam care auzea cuvântul Domnului. Nu vă doriţi să aveţi acest dialog cu Dumnezeu, să puteţi întreba şi să primiţi răspuns? Oare cum auzea Avraam atât de clar glasul lui Dumnezeu? Era el un om mai deosebit decât noi? Vorbea Dumnezeu atunci altfel cu oamenii şi astăzi nu  mai face la fel?

Dragii mei, cred că este vorba aici despre relaţie. Despre relaţia dintre Dumnezeu şi Avraam. De câte cuvinte este nevoie pentru a te înţelege cu persoana iubită, cu cea care este într-o strânsă relaţie cu tine? Suntem într-o era a telefoniei. Sunt persoane cu care vorbim des la telefon. Este nevoie ca acele persoane să îşi mai spună numele pentru a fi recunoscute? Nu prea! Dar dacă suntem sunaţi de persoane cu care nu conversăm atât de mult, atunci este o altă situaţie.

Cred că este la fel în comunicarea cu Dumnezeu. Cu cât faci mai rar lucrul acesta cu atât este mai greu să distingi glasul lui Dumnezeu. Cu cât relaţia ta cu Dumnezeu este mai strânsă  cu atât este mai uşor să recunoşti cuvintele Lui.

Deci, dragi prieteni, nu neglijaţi această comunicare cu Cel ce ne-a creat. În această comunicare El ne ascultă rugăciunile dar ne şi vorbeşte prin Cuvântul Său scris – Biblia, cât şi prin Duhul Său cel Sfânt.

Avraam s-a bucurat de această comunicare. El s-a bucurat şi de vestea, sau mai bine spus, de asigurarea pe care Dumnezeu I-a dat-o şi de această dată.

De fapt ceea ce îi spune Dumnezeu aici este remarcabil. Dumnezeu este foarte practic când omul este practic. Mai întâi Dumnezeu îi spune că urmaşii lui vor fi tot atât de numeroşi ca şi nisipul de pe malul mării, iar acum Dumnezeu face o altă comparaţie: asemenea stelelor de pe cer. Avraam nu putea număra stelele de pe cer. Chiar astăzi nu se pot număra mai mult de 4000 de stele, dar nimeni nu poate spune că numai acestea sunt stelele de pe cer. Pe măsură ce apar noi tehnologii se pare că apar şi noi stele. Deci, nimeni nu poate număra stelele cerului.  Şi nimeni, spune Dumnezeu, nu va putea număra pe cei ce vor forma seminţia lui Avraam.

Omul acesta Avraam, are de fapt două seminţii. Una este cea fizică, concretizată prin Israel. Cealaltă este cea spirituală şi aici avem Biserica. Cum se poate lucrul acesta? Sub ce formă devine Biserica  urmaşă a li Avraam? Prin credinţă. Observaţi numai ceea ce spune Pavel în Epistola sa către Galateni în capitolul 3 versetul 29: Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi “sămînţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.

Galatenii nu erau nicidecum evrei. Această ţară era situată cam pe unde se află  Turcia de astăzi, având o populaţie în mare majoritate asiatică. Cu toate acestea ei erau urmaşi ai lui Avraam, datorită credinţei lor.

Cu ani în urmă am avut privilegiul de a mă adresa unui grup de tineri evrei. Înainte de deveni un creştin avusesem o relaţie mai specială cu câţiva dintre ei iar acum ne întâlneam din nou. Le-am vorbit despre importanţa şi meritul incontestabil al Legi Mozaice, a cărei apogeu este atins în Domnul Isus Hristos.  Am început să le vorbesc exprimându-mi încântarea că mă adresez unor fii ai lui Avraam. Dar când le-am spus că şi eu sunt fiu al lui Avraam am văzut mirarea de pe feţele lor. Atunci le-am explicat în ce mod eu sunt un fiu al lui Avraam, pe baza credinţei mele. Deci ceea ce avem aici este un adevăr minunat.

Dar pentru că am ajuns la credinţa lui Avraam să mergem puţin mai departe pe această temă. Ascultaţi mai întâi versetul 6 şi nu uitaţi că încă suntem la capitolul 15:

v.6 Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit  lucrul acesta ca neprihănire.

Aceasta este una din marile afirmaţii ale Bibliei: “Avraam a crezut pe Domnul…!” Cred că Avraam a spus “Amin!” la ceea ce a spus Dumnezeu.

Dumnezeu spune: Avraame aceasta este ceea ce voi face pentru tine! Iar Avraam spune : “Te cred Doamne!” Ei, chiar lucrul acesta a fost luat de Dumnezeu ca neprihănire a lui Avraam.

În Epistola pe care Pavel o scrie Romanilor el spune aşa:

Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam ? Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.

Căci ce zice Scriptura? Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; pe cînd, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.

Deci  ce avem noi aici? Nu eforturile lui Avraam, nu altarele pe care le-a zidit, nu războiul pe care l-a purtat, nu faptele lui bune au constituit neprihănirea lui. Dar ce atunci? Credinţa! Poate că în ceea ce priveşte lumea, oamenii ceea ce a făcut Avraam este apreciabil, dar nu în ochii lui Dumnezeu. Din acest punct de vedere, Avraam nu avea cu ce să se laude. Şi acum, să-mi fie cu iertare, dacă el nu se putea lăuda, ne putem noi? Ba, mai mult, nu că avea neprihănire, ci Dumnezeu l-a considerat neprihănit. Acesta este marele adevăr pe care toţi trebuie să îl înţelegem aici. Orice am face noi, nu putem să fim neprihăniţi, adică fără păcat înaintea lui Dumnezeu. Moralitatea noastră, abilităţile noastre nu pot să ne absolve de păcatele noastre. Şi dacă noi nu putem, cu atât mai mult intervenţia altora este mai puţin folositoare. Dar nu trebuie să disperăm. Chiar dacă nu suntem neprihăniţi, Dumnezeu ne consideră neprihăniţi printr-un singur lucru – credinţa noastră. Dumnezeu ne-a promis şi ne-a oferit iertarea prin Domnul Isus Hristos. Jertfa lui a înlocuit-o pe a noastră. De acum, tot ce trebuie să face este să-l credem pe Dumnezeu, iar El consideră acest lucru neprihănire. Aţi înţeles acum cum este cu această neprihănire?

De fapt, Dumnezeu face un legământ cu Avraam. Ascultaţi versetele 7 şi 8.

v.7,8 Domnul i-a mai zis: “Eu sunt Domnul, care te-am scos din Ur din Haldea, ca să-ţi dau în stăpînire ţara aceasta.” Avram a răspuns: “Doamne  Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o voi stăpîni?”

Vedeţi cât de practic este Avraam? De fapt, aceasta este o trăsătură pe care evreii au moştenit-o de la Avraam. El nu se pierde în discuţii interminabile. Pentru el lucrurile trebuie rezolvate cât mai practic. Pentru el realitatea era foarte importantă. Nu se joacă cu relativisme aici.

Cred că este un lucru pe care şi noi trebuie să-l învăţăm. Sunt atâţia în biserici care se joacă cu lucrurile lui Dumnezeu. De multe ori ne pierdem în dezbateri sterile, care ne îndepărtează de lucrurile practice.

Avraam nu este un astfel de om. El cere de la Dumnezeu o dovadă palpabilă cu privire la promisiunea făcută.

Poate că noi am gândi că Dumnezeu se supără pentru o asemenea cerere, dar nu este aşa. Dumnezeu este parcă încântat că Avraam cere un asemenea lucru. Parcă I-ar spune Dumnezeu lui Avraam: “Avrame, mă bucură cererea ta. Uite, haide să mergem la un notar şi să facem  un contract legal.!”

Ascultaţi numai ce face Dumnezeu. Versetele 9 şi 10:

v.9,10 Şi Domnul i-a zis: “Ia o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turtu-rea şi un pui de porumbel.” Avram a luat toate dobitoacele acestea, le-a despicat în două, şi a pus fiecare bucată una în faţa alteia, dar păsările nu le-a despicat.

Dumnezeu îi spune lui Avraam să pregătească o jertfă. Avraam trebuia să ia o juncană, o capră şi un berbece pe care să le despice în două. O parte trebuia pusă într-o parte şi cealaltă de altă parte. Turtureaua şi porumbelul nu au fost despicate, ci puse una de o parte iar cealaltă de altă parte. Vreau să vă spun că ceea ce a făcut Avram era un fel de legalizare notarială. Oricine încheia un contract proceda în felul acesta. Să presupunem că era vorba despre vânzarea unor oi. Ei vor proceda exact în aceeaşi manieră în care a procedat Avraam. Cele două părţi îşi dădeau mâinile, discutau termenii contractului, apoi treceau împreună printre animalele sacrificate. Această procedură echivala cu înfăţişarea înaintea unui birou notarial pentru legalizarea unor acte. Deci ceea ce face Dumnezeu aici este legalizarea unui contract între El şi Avraam.

Un exemplu de acelaşi fel avem în cartea Ieremia, capitolul  34, versetul 18, care indică faptul că acest obicei era destul de răspândit în acele timpuri.

Şi pe oamenii, care au călcat legămîntul Meu, care n-au păzit îndatoririle învoielii pe care o făcuseră înaintea Mea, tăind  un viţel în două şi trecând printre cele două jumătăţi ale lui”

Dragii mei, acesta era modul în care încheiau oamenii contracte în acele zile. După cum vedeţi Dumnezeu respectă limbajul nostru. El se apropie de noi în termenii pe care noi îi înţelegem.

V-aţi gândit vreodată cât de mult seamănă Dumnezeu  cu oricare dintre noi părinţii? Nu vi s-a întâmplat să staţi de vorbă cu un copil de vârstă mai fragedă? El are un anumit limbaj, un anumit nivel de înţelegere.

Pentru a putea comunica cu el trebuie să îmbrăţişezi limbajul lui, să accepţi puterea lui de înţelegere şi de pe acea poziţie să I te adresezi.

Vreau să vă spun că nu de puţine ori vorbeam păpuşilor pentru a putea comunica fiicei mele anumite lucruri. Ori aceasta nu se întâmpla pentru că eu credeam că acele păpuşi înţelegeau ceva. Dar acesta era modul în care fiica mea mă înţelegea mai bine.

Exact la fel procedează şi Dumnezeu cu noi. El nu a acceptat acel model de angajament pentru că avea nevoie de el. Nu a implicat acea jertfă pentru că ar fi crezut că aveau vreo calitate magică. Dar acela era modul pe care îl înţelegea Avraam.

Dumnezeu doreşte să comunice cu noi cu orice preţ. Asemenea unui părinte care acceptă să se limiteze pe sine pentru a se apropia de copilul său şi pentru a se face înţeles, Dumnezeu se limitează pe Sine pentru a se face înţeles de noi. Cred că este o dovadă de dragoste pe care noi ar trebuie să o tratăm cu mult mai mul respect. Cuvântul lui este plin de astfel de exemple şi este nevoie doar de voinţa noastră pentru a-l studia şi atunci, cu siguranţă va fi un cuvânt clar pentru fiecare.

Trebuie să mai observăm şi că Avraam a executat întocmai ceea ce a spus Dumnezeu. Avem aici parte şi de o scenă foarte umană. La un moment dat corbii au venit să mănânce animalele jertfite. Nu acesta este elementul important aici. Era firesc ca acele păsări să arunce asupra acelor jertfe. Se pare însă că este vorba de un oarecare timp care a trecut de când Avraam a despicat animalele. Ba mai mult, a aşteptat atât de mult încât a adormit.

Dacă l-ar fi văzut cineva pe Avraam ce făcea, probabil ar fi zis: “Avraame nu mai pierde timpul degeaba. Nu vezi că cel cu care vrei tu să închei contractul nu mai vine?” Dar Avraam ştia cu cine are de a face. Ştia că poate să se încreadă în Dumnezeu.

Ceea ce este de asemenea interesant cu privire la acest contract, este faptul că Dumnezeu nu-I cere lui Avraam să se angajeze cu ceva faţă de El. Tot   ce trebuie să facă Avraam este să-l creadă pe Dumnezeu.

Acelaşi lucru îl aşteaptă Dumnezeu de la noi, încrederea în El.

Se spune că o mamă avea un fiu care se duce la universitate departe de casă. Când se întoarce acasă era deja unul care nu mai credea în Dumnezeu.

Atunci, mama lui începe să-I spună cât de minunat este Dumnezeu, ce bun, ce lucruri mari face El şi mai ales, că ea, mama, era foarte sigură că mântuită şi că va merge în ceruri. Tânărul, foarte sceptic, s-a simţit provocat. “De unde ştii tu că vei merge în ceruri? Întrebă el! De ce crezi că sufletul tău contează atât de mult? Şi început tânărul să compare sufletul mamei cu imensitatea universului, spunând că Dumnezeu, dacă ar exista, tot n-ar avea timp să se ocupe de sufletul ei.

Mama nu răspunde nimic ci continua să-I aducă fiului micul dejun. Când a terminat de aşezat masa, ea se adresă tânărului. “Ştii, m-am gândit la ceea ce ai spus tu, şi s-ar putea să ai dreptate. Poate că sufletul meu este o cantitate neglijabilă în raport cu imensitatea acestui univers. Poate că Dumnezeu este ocupat cu lucruri ai mari şi mai importante. Dar şti ce mai cred? Că dacă Dumnezeu nu mă va mântui, tot El va fi Cel care pierde. Eu, spuse ea, nu voi pierde decât sufletul meu, dar El, îşi va pierde orice reputaţie pentru că a făcut o promisiune şi nu s-a ţinut de cuvânt.

Această mamă avea mare dreptate. Nu noi I-am cerut ceva lui Dumnezeu ci El a fost acela care s-a angajat faţă de noi.

Dar haideţi din nou la textul nostru şi să citim următoarele trei versete:

v.13-15 Şi Domnul a zis lui Avram: “Să ştii hotărît că sămînţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită, şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani. Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: şi pe urmă va ieşi de acolo cu mari bogăţii. Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei  fi îngropat după o bătrîneţe fericită.

Acesta este momentul în care Dumnezeu îl anunţă pe Avraam modul în care o să se desfăşoare contractul, ce o să se întâmple cu urmaşii lui Avraam. Elementele pe care Dumnezeu le precizează aici sunt profeţii care se vor împlinii cu privire la acest popor care se forma din Avraam. Citiţi în continuare pentru a vedea că Dumnezeu îi promite nu numai un neam mare, dar şi o ţară pe care să o locuiască.

v.16-21 În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea Amoriţilor nu şi-a atins încă vîrful.“ După ce a asfinţit soarele, s’a făcut un întunerec adînc; şi iată că a ieşit un fum ca dintr’un cuptor, şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate. În ziua aceea, Domnul a făcut un legămînt cu Avram, şi i-a zis: ,,Seminţei tale dau ţara aceasta, dela rîul Egiptului pînă la rîul cel mare, rîul Eufrat, şi anume; ţara Cheniţilor, a Cheniziţilor, a Cadmoniţilor,  a Hetiţilor, a Fereziţilor, a Refaimiţilor,  a Amoriţilor, a Cananiţilor, a Ghirgasiţilor şi a Iebusiţilor.“

După cum vedeţi, Dumnezeu este mare şi este bun. Dragul meu prieten, depinde doar de tine dacă vrei să fii beneficiarul binecuvântărilor lui Dumnezeu. El nu a cerut nimic de la Avraam, nu cere nimic de la nimeni.

Singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să  credem că El face ceea e spune. Fie ca noi toţi să facem aceasta.