Itinerar Biblic Ep.16 Geneza cap. 8:1- 22

 

Dragi ascultători, am văzut în sesiunea noastră de data trecută ce s-a întâmplat în zilele potopului. Întregul pământ a fost acoperit cu apă. Nici un suflet viu, cu excepţia celor din corabie, nu a scăpat cu viaţă. Este modul în care acea generaţie de oameni a plătit pentru ignoranţa lor cu privire la ceea ce Dumnezeu le-a comunicat. Timp de 120 de ani, Noe, în timp ce construia corabia, a predicat acelor oameni despre păcatele lor, despre izbăvirea pe care Dumnezeu este gata să le-o ofere. Dar nimic parcă nu poate să-I scape pe acei oameni de pedeapsa iminentă. Cuvântul lui Dumnezeu, pe care Noe l-a vestit, s-a împlinit. Dragul meu prieten, Dumnezeu a avut atunci 120 de ani răbdare cu acei oameni. Cu noi, Dumnezeu are răbdare încă de când Domnul Isus a murit. Pe cruce, Domnul Isus a adus mesajul final cu privire la răscumpărarea pe care Dumnezeu a făcut-o pentru noi. De aproape 2000 de ani El are răbdare cu noi. Nu crezi că este timpul drag prieten să iei o decizie în ceea ce priveşte relaţia ta cu Dumnezeu. Biblia ne spune că în vremurile din urmă va fi asemenea zilelor lui Noe şi continuă spunând că acei oameni se însurau, se măritau, construiau şi nici nu le păsa de ceea ce e spunea Noe. Nu ştiu cum vezi tu lucrurile dragul meu prieten, dar mie mi se pare că nu este nici o diferenţă între ceea ce trăim noi acum şi acele zile ale lui Noe. Oamenii construiesc, se căsătoresc, ceea ce nu este greşit, numai că la fel ca atunci nu le pasă de mesajul pe care Dumnezeu ni-l transmite. Cred că mulţi vor fi surprinşi de ziua judecăţii la fel cum a fost şi atunci. Eu doresc ca toţi cei ce ascultă acum să aibă parte de cea mai plăcută surpriză posibilă şi aceasta să fie întâlnirea cu Domnul Isus în calitate de mântuitor.

Să ne întoarcem din nou la textul nostru din Geneza şi vom aborda acum textul din capitolul 8. Ascultaţi ce spun primele patru versete ale acestui capitol.

v.1-4 Dumnezeu şi-a adus aminte de Noe, de toate vieţuitoarele şi de toate vitele care erau cu el în corabie; şi Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, şi apele s-au potolit. Izvoarele Adâncului şi stăvilarele cerurilor au fost închise, şi ploaia din cer a fost oprită. Apele au scăzut de pe faţa pământului, scurgându-se şi împuţinându-se şi, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micşorat. În luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munţii Ararat.

Biblia nu relatează numai modul în care a început Potopul, sau desfăşurarea lui, dar şi modul în care se sfârşeşte. Ni se spune că “Dumnezeu şi-a adus aminte de Noe.” Cât de minunat poate fi ca Dumnezeu să te aibă în atenţia lui. Pentru că şi-a adus aminte de Noe, Domnul face să sufle un vânt pe pământ până când apele se potolesc. Este uşor de înţeles că aceasta nu s-a întâmplat peste noapte. Apele au atins acel nivel de acoperire a întregului pământ în 150 de zile şi va mai fi nevoie de 261 de zile până când aceste ape se vor retrage. Mi se pare mie că pentru un asemenea timp este ceva mai mult decât un potop local cum încearcă unii să insinueze.

v.5,6 Apele au mers scăzând până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munţilor. După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corăbiei pe care o făcuse.

Am putea spune că acesta este finalul Potopului. Observaţi, vă rog, ce face Noe:

v.7 A dat drumul unui corb, care a ieşit, ducându-se şi întorcându-se, până când au secat apele de pe pământ. A dat drumul şi unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe faţa pământului.

Este interesant ceea ce face Noe. El trimite nu numai un corb, dar şi un porumbel.

v.8 – 12 Dar porumbelul n-a găsit nici un loc ca sa-şi pună piciorul, şi s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe toata faţa pamîntului. Noe a întins mîna, l-a luat şi l-a băgat la el în corabie. A mai aşteptat alte şapte zile şi iarăşi a dat drumul porumbelului din corabie.

Porumbelul s-a întors la el spre seara; şi iată ca în ciocul lui era o frunza de măslin rupta de curînd. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pămînt.

A mai aşteptat alte şapte zile; şi a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el.

Este aici un adevăr spiritual pe care aş dori să-l observăm. Este chiar aici în această relatare despre corb şi porumbel. După ce Noe a petrecut peste un an de zile pe corabie, el trimite corbul să zboare în căutarea uscatului. Corbul nu se mai întoarce. Nu la fel se întâmplă cu porumbelul care se întoarce la un moment data aducând o frunză de măslin. Nu ştiu de ce au rămas porumbelul şi frunza de măslin ca fiind simbol al păcii.  Mie nu mi se pare că acesta este mesajul pe care îl poartă acest porumbel. Atunci însă când nu s-a mai întors de loc, mesajul era că apele se retrăseseră, ceea ce însemna că judecata se terminase. De acum pacea se întorcea pe pământ. Însă omul care scăpase de potop şi care acum este pregătit să iasă din corabie este şi el un fiu al lui Adam, al acelora care prin purtarea lor atrăseseră judecata lui Dumnezeu. Vom vedea în continuare că nu s-au produs modificări importante în atitudinile oamenilor de după Potop.

Este o mare lecţie spirituală prezentă aici, lecţie pe care aş vrea ca toţi să o înveţe. Noe este la un moment dat “cu ochii după păsări”. El trimite corbul în căutarea uscatului, dar corbul nu se mai întoarce. Oare ce a găsit acel corb încât nu a mai venit înapoi. Pentru a afla mai bine ceea ce se întâmpla trebuie să ne aducem aminte cu ce se hrăneşte corbul. De obicei corbii se adună în jurul stârvurilor, trupurilor moarte, în descompunere. Acum, cred că ne este destul de clar de ce nu s-a mai întors acest corb pe corabie. În urma potopului erau o mulţime de cadavre peste tot. Şi apropo, corbul face parte din păsările necurate.

Porumbelul este o pasăre curată şi apare de foarte multe ori pe paginile Bibliei. Amintiţi-vă că Noe a luat în corabie atât animale curate cât şi necurate. Porumbelul a fost cel care  adus înapoi informaţia. Cred că a fost unul din acei porumbei de casă care oriunde îi duci se întorc la casa lor. La cea de a doua întoarcere, porumbelul aduce evidenţa că apele încep să se retragă şi că apare pământul. Dar în cea de a treia dată, porumbelul nu se mai întoarce. Acela a fost momentul în care Noe a ştiut că judecata se sfârşise.

Am mai spus pe la începutul studiului nostru în cartea Geneza  că adevărurile spirituale din această carte sunt rude apropiate cu toate celelalte adevăruri spirituale din Scriptură. Biblia ne învaţă că sunt două naturi care se întâlnesc în creştin; una veche şi una nouă. Ascultaţi numai ce spune Pavel în cea de a  doua epistolă către Corinteni:

Căci dacă este cineva în Hristos este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus; iată că acum toate lucrurile s-au făcut noi.

Ce este curat există la un loc cu ce este necurat. Noi, eu şi tu dragul meu prieten, avem aceste două naturi. Domnul Isus a spus: “Ce este născut din carne este carne şi ce este născut din Duh este duh.” Sunt cuvintele pe care el le spune lui Nicodim şi pe care le găsim în Evanghelia după Ioan capitolul 3, versetul 6. Pavel scrie şi el;

Ştiu în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine (adică în trupul meu), pentru că, ce-I drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.

Sunt cuvinte pe care le scrie în Epistola sa către Romani capitolul 7 versetul 18. Pavel vorbeşte aici despre lupta dintre cele două naturi. Lupta aceasta este prezentă şi astăzi în viaţa credinciosului.

Corbul a plecat într-o lume judecată şi găseşte lucruri care pentru el constituie un ospăţ. Aceasta pentru că acelea erau lucrurile pentru care trăia el. Acea imagine cu trupuri moarte, descompuse, ar fi părut dezgustătoare pentru unii, dar pentru acel corb era una de ospăţ. Pentru el însemna îndestulare. Pot să sugerez că la fel se întâmplă şi cu natura veche. Ei îi plac lucrurile din lume. Este asemenea acelui corb. Nu văd nici o altă explicaţie pentru faptul că oamenii găsesc atâtea de făcut în loc să meargă la biserică. Televizorul, distracţiile şi multe altele îi împiedică să-L caute pe Dumnezeu.

Faptul că toţi avem această natură veche în noi nu este o scuză pentru faptul că o lăsăm să conducă vieţile noastre aşa cum vrea ea.

Porumbelul s-a dus într-o lume judecată dar nu găsit un loc unde să se odihnească, un loc unde să găsească satisfacţie aşa că se întoarce la corabie.

Acest porumbel este reprezentativ pentru creştin. Creştinul nu-şi găseşte plăcerea în lucrurile acestei lumi. Creştinului I se spune : “nu iubiţi lumea nici lucrurile din lume.” Noi locuim într-o lume judecată. Noi suntem în această lume dar nu îi aparţinem. Trebuie să folosim ceea ce avem în această lume dar nu să abuzăm de aceste lucruri. Nu trebuie să ne îndrăgostim de această lume. Preocuparea noastră trebuie să fie aceea de a duce mesajul iertării divine la cei ce sunt pierduţi.

Porumbelul a recunoscut imediat lumea în care se afla şi s-a întors pe corabie. Dacă pot să spun aşa, corabia era Hristos. Dă-mi voie prieten drag să îţi pun o întrebare personală. Ce fel de pasăre eşti tu? Eşti tu un corb sau un porumbel?  Dacă eşti un copil al lui Dumnezeu ai ambele naturi dar care predomină în viaţa ta? Care sunt lucrurile care îţi fac plăcere? Cele din lume sau cele ale lui Dumnezeu?

Să vedem însă momentul în care Noe iese din corabie.

v.13 În anul şase sute unu, în luna întîi, în ziua întîi a lunii, apele secaseră pe pamînt. Noe a ridicat învelitoarea corăbiei: s-a uitat, şi iată ca faţa

pamîntului se uscase.”

Noe iese din corabie după 261 de zile. Aceasta înseamnă că Potopul a durat 371 de zile. Deci mai mult de un an. Cred că este o dovadă în plus că  Potopul a fost universal. Este clar că a fost mai mult decât umplerea unui bazin.

Au mai fost unele descoperiri care au adus elemente noi cu privire la Potop. Dr J. E. Shelleţ, care susţine ipoteza unui Potop universal spune:

(citez) “Cel mai izbitor exemplu în această direcţie îl constituie cazul mamuţilor. Aceşti elefanţi au fost găsiţi conservaţi în nămolul Tundrei Siberiene şi pe întreaga întindere a continentului Asiatic, precum şi la nord de Alaska, în Canada. Ei au fost găsiţi în cirezi pe cele mai înalte  locuri şi nu înţepeniţi în mlaştini, de asemenea nu câte unul izolat ci în sute de exemplare”. (am încheiat citatul). Cercetătorul merge mai departe şi spune că ei au murit înecaţi. Dacă are fi fost cumva blocaţi în acele zone ar fi murit prin înfometare şi nu prin înec. Daţi-mi voie să continui cu alt citat din mărturiile aceluiaşi cercetător:

“Cu cât merge cineva mai spre nord, cu atât va avea parte de aceste imagini în care oasele masive sunt amestecate cu acei colţi de tigru, elani uriaşi, peşteri de urşi şi trunchiuri de copaci înrădăcinaţi în acel sol. Nu sunt copaci în acele regiuni, cel mai apropiat copac fiind la sute de kilometri depărtare. Mamutul nu ar fi putut mânca acea vegetaţie sfrijită care creşte în acea regiune numai pentru trei luni pe an. În stomacurile lor s-au găsit conuri de pin, crengi de păducel şi altele. Aceşti mamuţi au fost îngropaţi de vii în nămol unde au îngheţat fără a mai fi dezgheţaţi vreodată. Nici unul nu prezintă semne de descompunere. Fildeşul de mamut a fost vândut în Anglia  pentru mai  mult de 1000 de ani. Muzeul de istorie naturală a cumpărat un cap de mamut   de la magazinul de fildeş din Portul Londrei. Acest cap era foarte bine conservat având chiar blana originală intactă.” (am încheiat citatul)

Dacă cineva a mai avut îndoieli cu privire la universalitatea Potopului sper ca aceste elemente să I-o fi risipit.

Dar să revenim la Noe:

v.18,19 Şi Noe a ieşit afara cu fiii săi, cu nevasta-sa şi cu nevestele fiilor săi. Toate dobitoacele, toate tîrîtoarele, toate păsările, tot ce se mişca pe pamînt, după soiurile lor, au ieşit din corabie.

Noe, familia lui şi tot ce a fost cu el în corabie iese afară . De acum începe o nouă etapă în istoria omenirii.

Dumnezeu va încheia un legământ cu Noe. Vom vedea acest nou început când vom intra în următorul capitol. Este vorba de un legământ foarte important. Atunci când Dumnezeu a încheiat acest legământ cu Noe, El l-a încheiat cu întreaga familie umană care trăieşte astăzi pe pământ.

Noe a zidit un altar Domnului; a luat din toate dobitoacele curate şi din toate păsările curate, şi a adus arderi de tot pe altar.

Vedeţi acum de ce a luat Noe câte şapte exemplare din animalele curate şi numai două din cele necurate? El aduce acum jertfă din animalele curate.

Primul lucru pe care Noe l-a făcut când a ieşit din corabie a fost să aducă o jertfă lui Dumnezeu. Această jertfă vorbeşte despre persoana Domnului Isus Hristos. Ea a fost adusă ca o laudă pentru Dumnezeu şi o recunoaştere a intervenţiei lui în salvarea vieţilor lui Noe şi  familiei lui.

Fără îndoială acesta  a fost un lucru care I-a făcut plăcere lui Dumnezeu.

v.21 „Domnul a mirosit un miros plăcut, şi Domnul a zis în inima Lui: Nu voi mai blestema pamîntul din pricina omului, pentru ca întocmirile gîndurilor din inima omului sunt rele din tinereţea lui, şi nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut.”

Acesta este versetul 21. Puteţi scrie acest lucru undeva pentru că el este foarte adevărat. Este foarte adevărat în ceea ce ne priveşte. Gândiţi-vă la tinereţea dumneavoastră. Nu aţi avut, de multe ori o imaginaţie rea? În societatea contemporană  se poate remarca uşor rebeliunea tinerilor şi este interesantă direcţia în care se îndreaptă imaginaţia lor. Imaginaţia oricărei inimi umane este rea chiar din tinereţe şi sinceri fiind, nu se îmbunătăţeşte prea mult cu scurgerea anilor.

Seara trecută am vizitat pe cineva la spital şi deşi erau perdele care separau paturile, am putut auzi conversaţia a doi soţi. Parcă erau la un concurs de jigniri.  Nu am auzit niciodată asemenea profanări din partea unei fiinţe umane. Mai este oare îndoială cu privire la stricăciunea din inima omului ?

Eu cred că acea afirmaţie pe care Dumnezeu o face cu mii de ani în urmă este atât de adevărată. Singurul mod în care o inimă poate fi schimbată este prin intervenţia lui Dumnezeu! Fie ca El să o schimbe şi pe a noastră.!

 

Rămâneţi cu har şi pace!