Itinerar Biblic Ep. 13 GENEZA cap. 4:10 – 5:32

 

Dragi prieteni, suntem deja în momentul în care se observă primele consecinţe ale păcatului pe plan spiritual şi social. Incidentul în urma căruia Abel este omorât de fratele său Cain are la bază încercarea omului de a reface relaţia cu Dumnezeu. Vedem însă că efortul omului nu este suficient.

Să revenim însă la momentul în care Dumnezeu îl confruntă pe Cain cu păcatul făcut?

v.10 ”Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la mine!”

Scriitorul Epistolei către Evrei, în capitolul 12 versetul 24 spune: “…Isus Mijlocitorul legământului cel nou şi sângele stropirii care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.” Sângele lui Abel a vorbit despre o crimă comisă, este un glas acuzator pe când sângele Mântuitorului este glasul care anunţă răscumpărarea, este glasul speranţei.

Acum suntem confruntaţi cu rezultatul dramatic al păcatului care a infestat natura umană. Nu numai omul, relaţiile lui sunt viciate de păcat dar chiar natura înconjurătoare este de acum infestată şi modificată. Amintiţi-vă cum era cadrul în care a  fost aşezat omul. Cât era de frumos totul, dar păcatul a pervertit totul. Iată cum sună cuvintele lui Dumnezeu, cuvinte care sunt valabile şi astăzi, cuvinte ale căror efect îl înregistrăm şi noi la atâţia ani distanţă:

v.11,12 “Acum blestemat eşti tu, izgonit din ogorul acesta, care şi-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău! Când vei lucra pământul, să nu-ţi mai dea bogăţia lui. Pribeag şi fugar să fi pe pământ.”

 Acestea sunt versetele 11 şi 12.

Este o situaţie tristă, o situaţie pe care noi o trăim ale cărei efecte le vedem şi le experimentăm în fiecare zi vieţii noastre. Nu suntem mulţumiţi cu ea vrem să o schimbăm dar nu avem prea multe alternative. Nici Cain nu a fost mulţumit cu consecinţele faptelor sale El strigă, argumentează, negociază cu Dumnezeu, îi strigă lui Dumnezeu că este nedrept. Ascultaţi numai:

v.13,14 Cain a zis Domnului: „Pedeapsa mea este prea mare ca s-o pot suferi. Iată că tu mă izgoneşti azi de pe faţa pământului; eu va trebui să mă ascund de Faţa Ta şi să fiu pribeag şi fugar pe pământ; şi oricine mă va găsi mă v-a omorî.”

            Ce spuneţi? Vi se pare că este o nedreptate din partea lui Dumnezeu? Este oare pedeapsa lui Dumnezeu mai mare decât putea Cain să îndure? Poate suntem ispitiţi să credem că da. Dar nu vă grăbiţi citiţi şi versetul următor:

v.15 Domnul I-a zis:” Nicidecum! Ci dacă va omorî cineva pe Cain, Cain să fie răzbunat de şapte ori. Şi Domnul a hotărât un semn pentru Cain ca oricine îl va găsi să nu îl omoare.”

Mie mi se pare că nu este o judecată deloc aspră având în vedere ceea ce a făcut el. Pedepsele oamenilor sunt mult mai grele pentru astfel de situaţii. Mai mult, Dumnezeu îl protejează pe Cain. Nu ştiu care a fost acel semn dar cert este că prin acel semn Cain este protejat. Este încă o dovadă că Dumnezeu are o mare dragoste pentru om. Nu cred că noi putem fi atât de iertători. Este singurul Dumnezeu care poate avea atâta iertare.

Dragul meu prieten, dacă Dumnezeu l-a iertat pe Cain, el o poate face şi în ceea ce te priveşte. Eşti separat de Dumnezeu, eşti pribeag şi fugar pe acest pământ. Ispitele, încercările te urmăresc. Dumnezeu vrea să-ţi dea şi ţie semnul iertării, semnul izbăvirii. El este numele Domnului Isus, singurul în care putem fi izbăviţi.   

Vedeţi, Dumnezeu i-a oferit lui Cain protecţie, dar aceasta nu implică şi părtăşia dintre Cain şi Dumnezeu. Cain pleacă de la părinţii săi şi se stabileşte într-un al loc unde pune bazele unei civilizaţii fără Dumnezeu. Versetul 16 din capitolul 4 ne spune:

v.16 Apoi, Cain a ieşit din faţa Domnului şi a locuit în ţara Nod şi răsărit de Eden.

Nu ştiu unde se află această ţară a lui Nod, dar ştiu foarte mulţi oameni care în biserică fiind locuiesc în ţara lui Nod. Sunt multe speculaţii cu privire la localizarea acestei ţări dar tot ce ştim cu siguranţă este că Dumnezeu nu era acolo. Mai departe:

v.18 Cain s-a împreunat cu nevastă-sa: ea a rămas însărcinată şi a născut pe Enoh. El a început apoi să zidească o cetate şi apus numele acestei cetăţi numele fiului său Enoh.

De atunci încoace oameni fac la fel, construiesc străzi, oraşe si apoi le dau numele lor sau a celor iubiţi. Chiar şi în ceea ce priveşte misiunile şi lucrările creştine avem organizaţii, misiuni, şcoli care poartă numele unor persoane. Oamenilor le place să facă aceasta fie că sun creştini sau fac parte din ordinul lui Cain. Dar ceea ce avem aici este începutul urbanizării. Cain construieşte un oraş şi-i pune numele fiului său. Oraşele au devenit una din cele mai mari probleme ale omenirii. Cu toate că cei mai mulţi anunţă o moarte a oraşelor oamenii aleargă tot mai mult către acestea.

În continuare ne este prezentat arborele genealogic al lui Enoh. Tot aici facem pentru prima dată cunoştinţă cu poligamia, atunci când Lameh îşi ia două neveste. Poligamie înseamnă când un bărbat îşi ia mai mult decât o soţie. Dacă cineva doreşte să citească cu atenţie ce spune Biblia cu privire la poligamie va observa că  Biblia o condamnă. Niciunde  nu veţi găsi că Dumnezeu aprobă aşa ceva. Motivul pentru care Biblia o pomeneşte este pentru că aici avem un relatare istorică şi se menţine acurateţea ei. În ceea ce priveşte pe cele două soţii ale lui Lameh, Ada înseamnă plăcere sau ornament. Ţila  înseamnă  a ascunde. Cred că este aici o referire la cochetărie. Avea două soţii pe cinste nu-i aşa? Nu-i de mirare că avea probleme. O să vedem mai târziu ce s-a întâmplat cu el. Oricum, aici este menţionat începutul civilizaţiei cananite.

Enoh a fost tatăl lui Irad. Irad a fost tatăl lui Mehuiael …. Citiţi mai departe toate aceste neamuri pentru că aici găsim începuturile neamurilor nomade, ale muzicienilor, fermierilor, făurarilor şi a altor bresle. Cât de interesantă este această diversificarea ocupaţiilor oamenilor. Important de semnalat aici este că odată cu naşterea lui Set oamenii au început să cheme numele lui Dumnezeu. Set este fiul lui Adam şi Eva, este înlocuitorul lui Abel. Este probabil cel care a dorit să fie asemenea celui martirizat pentru credinţa lui. Cred că este important să vedem că, în cele din urmă, oamenii încep să înţeleagă că au nevoie de Dumnezeu. Dar să trecem şi la cel de al cincilea capitol al cărţii Geneza unde găsim ultimele date biografice ale lui Adam, interesanta povestire despre Enoh precum şi genealogia de la Enoh la Noe.

Dacă până acum am avut informaţii cu privire la Creaţie, apoi la Cădere, acum încep să vină informaţiile despre Potop. Odată cu capitolul 5 începe şi informaţia cu privire la linia genealogică a lui Set. Cea a lui Cain este abandonată şi menţiuni cu privire la ea mai apar doar în măsura în care se vorbeşte despre nelegiuirea lui.

Versetele 1şi 2 ne spun:

v.1,2 “Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua când a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu. L-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască , I-a binecuvântat şi le-a dat numele de “om” în ziua când au fost făcuţi.”

Acum, numele de om, este de fapt Adam. Nu Adami nici altfel ci Adam. Eva era jumătatea lui. “Cartea neamurilor lui Adam” este  expresie pe care o mai întâlnim în Noul Testament. Tot acolo se pomeneşte de “cartea neamurilor lui Hristos.” Din nou cele două seminţe. Lupta dintre ele, lunga luptă dintre cele două linii. Lini pe care noi o urmăm acum este linia lui Set până la Domnul Isus.

Următoarea informaţie despre Adam este că la vârsta de 130 de ani se naşte Set. Oare la ce vârstă a fost creat Adam. A fost el creat la un an, la doi, la 30, care a fost gradul de maturitate la care a fost el creat.

Nu cred că putem da un răspuns la această întrebare dar cred că este o lecţie pentru cei care susţin că unele pietre au milioane de ani. Oare de unde ştim noi ce vârstă au avut ele când au fost create? Un alt aspect important aici este că dacă Adam a fost după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, fii lui Adam au fost după chipul  şi asemănarea lui. De acum pornim o călătorie printre morminte. Ni se spune că după naşterea lui Set, Adam a mai trăit opt sute de ani având alţi fii şi alte fiice. Dar după cei 930 de ani Adam a murit. La fel se întâmplă şi cu Set, şi cu fiul acestuia, Enos, Cainan, Mahalael, Iared. Şi relatarea continuă cu aceleaşi detalii despre Enoh care naşte fii şi fiice, dar care se deosebeşte de ceilalţi printr-un element important. În mijlocul acestor relatări despre oameni care mor, unul dintre ei nu trece prin această experienţă. Nu este acesta un lucru interesant? Cine este acest Enoh şi ce este atât de special cu privire la el încât Dumnezeu face o asemenea intervenţie pentru el. Biblia ne spune că Enoh umbla cu Dumnezeu. Este un lucru interesant pentru că Biblia nu vorbeşte astfel decât despre două persoane. În următorul capitol facem cunoştinţă cu cea de a doua persoană care este Noe. Şi el umbla cu Dumnezeu.  Aceste două persoane fac parte din populaţia antedeluviană şi amândoi umblau cu Dumnezeu. De fapt sunt numai două persoane în întregul Vechi Testament care nu au murit. Este vorba de Enoh şi de Ilie.

Enoh este printre puţinele persoane dinainte de Potop despre care avem informaţii mai multe. Despre el ni se spune că nu a murit  ci a fost luat de Dumnezeu . De fapt cuvântul folosit aici este are mai mult sensul de muta pe cineva într-un alt loc. Enoh a fost mutat în ceruri. Ni se spune aici că după naşterea lui Metusala Enoh a umblat cu Dumnezeu timp de trei sute de ani. Nu ştiu ce  făcut el până atunci , poate că a fost la fel ca ceilalţi, dar atunci când Metusala s-a născut el s-a schimbat. Probabil că acest copil a schimbat viaţa lui. Prieten drag, uneori, Dumnezeu pune un astfel de copil în familie. Dacă el nu te aduce la Dumnezeu nimic altceva nu o face. Oare nu este păcat că atâtea familii renunţă la astfel de posibilităţi ucigându-I prin avorturi. Ei semnează  de două ori condamnarea  cu propria mână. Enoh, după ce umblă cu Dumnezeu 300 de ani, timp în care mai are şi alţi fii şi fiice, este luat de Dumnezeu. Nu cred că pot să dau o explicaţie cu privire la modul în care s-a întâmplat lucrul acesta dar o să reproduc explicaţia pe care a dat-o o fetiţă, explicaţie ce mie mi s-a părut foarte potrivită. Deci, o fetiţă se întoarce acasă într-o Duminică în care învăţase despre Enoh. Ea este întrebată de mama ei ce a învăţat iar ea spune foarte dezinvolt: ”Am învăţat despre Enoh care umbla cu Dumnezeu.” Mama nu este mulţumită cu atât şi întreabă mai departe: “Cum vine asta?” Fetiţa începe să explice cam în felul următor: “

Se pare că Dumnezeu venea în fiecare zi şi îl întreba pe Enoh, Enoh vrei să te plimbi cu mine? Şi plecau la plimbare. După un timp Enoh observa că s-a făcut târziu şi spunea: Este târziu, trebuie să merg acasă. Într-o zi însă, ei povesteau ceva foarte interesant şi absorbiţi de discuţie au tot mers. În cele din urmă Enoh spune: “Este cam târziu şi ne-am îndepărtat cam mult de casă.” Dar Dumnezeu spune:” Enoh, cred că suntem mult mai aproape de casa mea aşa că mai bine rămâi aici. Şi aşa a rămas Enoh cu Dumnezeu.”

Nu vi se pare că este o explicaţie bună? Cred că este cea mai bună explicaţie pe care o putem da acestei întâmplări. Dar mai cred că istoria este foarte interesantă şi prin ceea ce ne spune ea cu privire la viitor. Nu peste mult timp va avea loc Potopul. Înainte de acesta Dumnezeu îl ia pe Enoh la El. Cred că este exact ceea ce se va întâmpla cu Biserica. Înainte de Judecată, Biserica lui Dumnezeu va fi luată la El.

Acum mergem mai departe cu observarea genealogiei lui Enoh până la Noe. În versetul 27 ni se spune că fiul lui Enoh, Metusala a fost omul care a trăit cel mai mult atingând vârsta de 969 de ani. Acest om a trăit chiar mai  mult decât Adam. Împreună ei acoperă distanţa de la Creaţie la Potop. Dacă analiză genealogiile pe care noi le avem acest om putea foarte bine să îl informeze pe Noe cu privire la Creaţie. Deci Noe, cred că ştia mult mai mult decât ştim noi cu privire la Creaţie. Personal eu cred că ne lipsesc ceva detalii din această genealogie. În genealogia care ne este dată în Noul Testament sunt câteva elemente în mod deliberat omise, în dorinţa de a ne oferi acea genealogie în trei segmente egale. În ceea ce priveşte scopul cu care ne este dată această genealogie, cred că este acela de  ne arăta că omul ocupa pământul de destul de multă vreme. Trebuie să nu uităm că scopul pentru care este scrisă Biblia este să ne ofere toate informaţiile necesare mântuirii noastre.

Numele Metusala, înseamnă “cel trimis”. Alţii cred că numele lui înseamnă “când va muri, va fi trimis” fi trimis? Potopul? Atâta timp cât a trăit Metusala potopul nu a început. Interesant este că dacă urmărim  o cronologie a patriarhilor, vom observa că Metusala a murit chiar în anul potopului. Deci este valabilă această interpretare a numelui său. Şi aici cred că ne spune şi ceva despre credinţa lui acest fapt. Dar oare de ce a trăit Metusala mai mult decât orice altă persoană de pe pământ?  Eu cred că Dumnezeu l-a ţinut atât de mult în viaţă pentru a arăta oamenilor câtă răbdare are El cu oamenii. El este la fel şi astăzi. Şi cu tine are încă mare răbdare dragul meu prieten. Petru vorbeşte despre îndelunga răbdare a lui Dumnezeu. El scrie aşa: ”îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare în zilele lui Noe , când se făcea corabia în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete şi anume opt.

Este un verset pe care îl scrie în prima sa epistolă la capitolul 3, versetul 20. Dumnezeu este îndelung răbdător pentru că are o dragoste mare pentru fiecare dintre noi.

Pe măsură ce mergem mai departe, fiecare om este pomenit cu numărul zilelor trăite pe pământ şi cu moartea lui. În versetul 31 ni  se spune despre tatăl lui Noe, Lameh care a trăit 777 de ani.

v.31,32 “Toate zilele lui Lameh au fost de 777 de ani; apoi a murit. “ “ Noe, la vârsta de cinci sute de ani a născut pe Sem, Ham şi Iafet.”

În felul acesta am ajuns la cel de al doilea om despre care Biblia ne spune că umbla cu Dumnezeu. Noe este mult mai cunoscut pentru corabia pe care a făcut-o. Daţi-mi voie să spun că nu Noe este autorul proiectului. El a primit totul de la Dumnezeu. Marele lui merit este că a fost ascultător.  Dumnezeu este marele constructor. Iată că nici în materie de invenţii omul nu poate reclama prea multe merite.

Există părerea, foarte populară dealtfel, că natura umană este bună şi poate fi mereu îmbunătăţită. Sunt numeroase programele care susţin că prin eforturile noastre, mediul uman poate fi schimbat. Prin modificarea eredităţii, modificarea mediului, omul poate fi îmbunătăţit. Comunismul şi socialismul caută îmbunătăţirea omului. Arminianismul înseamnă că omul poate să contribuie, să dirijeze mântuirea lui. Modernismul spune că omul poate să se mântuiască singur. Cu alte cuvinte mântuirea este asemenea unui set de “Construiţi-vă singuri!” pe care Dumnezeu ni la dat fiecăruia dintre noi. Unele secte moderne propovăduiesc acest lucru. Ele ne spun că nu este nimic greşit în ceea ce priveşte omul Este doar o problemă de cadru, mediu, o problemă de educaţie. Dacă aplici reţeta corectă, dacă schimbi mediul, dacă faci exerciţiile corecte omul poate ajunge la performanţe. Luaţi aminte, noi nu discutăm aici despre abilităţi fizice, sau intelectuale. Noi discutăm despre sfera spirituală a omului. Moralitate, etica sunt legate de cadrul social, educativ, dar mai mult de inimă. Iar inima nu este guvernată de nici unul din aspectele menţionate până acum ci doar de modul în care omul se raportează la Dumnezeu. Din acest punct de vedere Dumnezeu ne spune că omul este corupt în însăşi natura lui, ca urmare a păcatului săvârşit de Adam şi Eva. Apostolul Pavel, scriind romanilor spune despre om: “Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar.” Acesta este versetul 10 din capitolul 3. Dacă aveţi curiozitatea să citiţi mai departe veţi ajunge la un moment dat la versetul 23 unde spune: “Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” Eu vă încurajez de fapt să citiţi întreaga epistolă. Ea este epistola de la care a început reforma lui Luther. Luther a început reforma cu propria persoană. Este interesant modul în care s-a întâmplat aceasta.

La acea dată el era călugăr. Excela în ceea ce priveşte exerciţiile spirituale, religiozitatea. Er un intelectual căruia nu-i lipseau exerciţiile de gândire. Dar nu acestea au fost cele care au marcat viaţa lui. În momentul în care a înţeles că este un păcătos nu numai prin fapte ci şi prin natură, iar mântuirea, izbăvirea, de ele vine numai prin acceptarea harului lui Dumnezeu atunci s-a schimbat totul. Harul lui Dumnezeu înseamnă că în dragostea Lui, Dumnezeu, fără ca noi să merităm acest lucru, ne oferă izbăvirea de păcatele noastre, în mod gratuit. Este interesantă o istorie pe care am auzit-o şi care reflectă foarte bine ce se întâmplă în cadrul mântuirii. Se spune că un tânăr judecător ajunsese vestit pentru inteligenţa lui dar şi pentru dreptatea şi imparţialitatea lui. Ajunsese foarte vestit şi era căutat de oameni din toate părţile. Se întâmplă însă într-o zi că mama lui comite o ilegalitate şi ajunge în instanţă. Acum, lumea a fost dintr-o dată cuprinsă de o curiozitatea imensă cu privire la modul în care tânărul judecător va acţiona. Dacă o va absolvi de pedeapsă, însemna că nu era chiar atât de drept cât se spunea despre el. Dacă o va pedepsi, este un om fără suflet, insensibil. În fond, era mama lui, se chinuise să-l crească, să-l susţină în şcoli, trudise din greu cu el. Deci, în ziua procesului o mare mulţime de oameni venise să asiste. Judecătorul a intrat în curtea de judecată, au fost prezentate faptele, au venit martorii, femeia era vinovată. Acum era timpul sentinţei. Toţi aşteptau cu sufletul la gură. Tăcere… Oamenii aşteaptă… Judecătorul pronunţă sentinţa. Femeia este vinovată şi se va aplica maximul de pedeapsă, o sută de lovituri de bici. Toţi au înţeles că acea femeie nu va rezista acelor lovituri şi au început să murmure…. Ce om fără inimă! Este propria lui mamă! Cum poate fi atât de crud? Dar, procesul nu se terminase… Judecătorul coboară de pe scaunul său de judecător, îşi scoate roba şi spune: pentru că mama mea este prea bătrână pentru o asemenea pedeapsă voi lua eu pedeapsa ei.”

Poate că nu este foarte multă acurateţe în ceea ce priveşte procedura legală aici, dar reflectă foarte bine ce a făcut Dumnezeu cu noi. Natura noastră, faptele noastre, solicită maximul de pedeapsă. Dumnezeu spune mereu în Scriptură, şi o spune chiar de la început, că plata, rezultatul păcatului este moartea. Aceasta este ceea ce solicită dreptatea divină. Dumnezeu este un Dumnezeu drept, El nu se poate compromite pe El. Este în esenţa fiinţei Sale acest lucru. Dar pe cât este de drept tot atât de mult este un Dumnezeu iubitor. În dragostea Lui El a venit aici pe pământ pentru a lua asupra lui pedeapsa noastră. Nu ştiu cum vi se pare acest lucru dar cred că nu poate fi descrisă dragostea care duce la un asemenea act. Este o mare dovadă de dragoste din partea lui Dumnezeu.