Itinerar Biblic Ep.119 Exod cap. 30:21-31:18

 

Rezumat

·         Închinarea

·         Tămâierea

    Dragi ascultători, închinarea înaintea lui Dumnezeu este ceva  ce, noi oamenii, avem nevoie în primul rând. Încă de când am fost creaţi, în sufletul nostru era această nevoie de comunicare cu Dumnezeu, cu Creatorul nostru. Prin păcat, omenirea a pierdut posibilitatea apropierii nemijlocite de Dumnezeu. Ea nu va fi recâştigată decât după ce va avea loc judecata lumii acesteia şi păcatul, răzvrătirea va fi pedepsită. Abia atunci, oamenii se  vor putea bucura de prezenţa lui Dumnezeu. Bineînţeles nu toţi vor avea această bucurie ci numai aceia care au crezut în izbăvirea oferită de Dumnezeu prin intermediul fiului Său, Domnul Isus Hristos.

Dar, mai concret, ce face închinarea pentru noi? Ei bine un anumit lucru pe care ea îl face este accentuarea identităţii noastre. Ea ne aduce aminte cine suntem noi în Dumnezeu, Creatorul nostru.

Spuneam că încă de la creaţie noi suntem făcuţi să purtăm chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Este o mare onoare, un mare privilegiu. Nici o altă creatură din universul acesta nu se bucură de acest privilegiu.

Atunci când venim înaintea lui Dumnezeu în închinare recunoaştem cine este cel care conduce acest univers, puterea Lui, dragostea Lui, precum şi faptul că suntem purtători ai chipului şi asemănării Sale.

Dar păcatul, dragi prieteni a pervertit acest lucru. Păcatul a adus separarea de Dumnezeu. Odată separaţi de Dumnezeu, sufletul nostru a rămas cu un gol pe care încercăm să-l umplem cu tot felul de lucruri. Unii încearcă să-l umple prin religie. Alţii încearcă să-l umple prin posesiuni, alţii prin putere, alţii prin plăceri. Dragii mei nimic altceva nu poate umple acest gol decât Dumnezeu. Indiferent ce am încerca noi să punem acolo nu vom reuşi decât să ne amăgim. Numai iertarea oferită de Dumnezeu şi prin aceasta restabilirea relaţiei cu Dumnezeu poate acoperi această goliciune din sufletele noastre.

Acum, dragi prieteni, închinarea pe de altă parte deschide calea pentru începerea procesului de restabilire a relaţiei noastre cu Dumnezeu.

Am spus că ea ne ajută să înţelegem cine suntem noi, identitatea noastră. Dar nu numai identitatea ne ajută se ne-o descoperim ci şi starea noastră în raport cu Dumnezeu. Atunci  când ne confruntăm cu sfinţenia lui Dumnezeu începem să înţelegem păcatul din viaţa noastră. Odată ce înţelegem acest păcat înţelegem şi nevoia de iertare. În felul acesta ajungem la Domnul Isus care a fost jertfit pentru păcatele noastre.

Chiar închinarea despre care Dumnezeu vorbeşte poporului evreu, închinarea prin intermediul jertfelor, conduce la aceeaşi idee: refacerea relaţiei şi părtăşiei cu Dumnezeu. Pentru poporul evreu mijlocitorul, intermediarul era acum preotul, indicând spre Cel ce avea să fie mijlocitorul lumii întregi, Domnul Isus Hristos.

Am văzut până acum care au fost indicaţiile pe care Dumnezeu le-a dat lui Moise cu privire la Aron şi fii lui, la seminţia lui Levi care avea să îndeplinească această slujbă de intermediere.

Să ne amintim doar că ceea ce solicită intermedierea, mijlocirea, este sfinţenia lui Dumnezeu.  Datorită sfinţeniei lui Dumnezeu, omul păcătos nu se poate apropia de El Singura modalitate de apropiere este prin ispăşire, adică prin suportarea penalităţii în ceea ce priveşte păcatul – moartea. Ca să nu moară omul, Dumnezeu a îngăduit ca el să aducă un animal ca înlocuitor. Dar şi acesta trebuie să ajungă înaintea lui Dumnezeu numai prin intermediul unuia care era dedicat Lui, pus de o parte pentru această slujbă.

Acesta este momentul descris de capitolul 30 din cartea Exod, capitol pe care, sub îndrumarea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu continuăm să-l explorăm.

Am văzut până acum care sunt hainele pe care Dumnezeu le dăruieşte preoţilor ca un semn al punerii lor deoparte pentru această slujbă specială. Am mai văzut, de asemenea care este ritualul pe care ei trebuia să-l îndeplinească pentru intrarea în slujba preoţiei.

Suntem acum la versetul 23 unde Dumnezeu vorbeşte despre ungere. Ce este ea, cum se face, ce semnifică ea, iată întrebări al căror răspuns îl găsim în cuvântul lui Dumnezeu:

v.23  ,,Ia din cele mai bune mirodenii, cinci sute de sicli de smirnă foarte curată, jumătate, adică două sute cincizeci de sicli, de scorţişoară mirositoare, două sute cincizeci de sicli de trestie mirositoare,

v.24  cincisute de sicli de casia, după siclul sfîntului locaş, şi un hin de untdelemn de măslin.

v.25  Cu ele să faci un untdelemn pentru ungerea sfîntă, o amestecătură mirositoare, făcută după meşteşugul făcătorului de mir; acesta va fi untdelemnul pentru ungerea sfîntă.

Din nou, ceea ce este pentru Dumnezeu trebuie să fie de cea mai bună calitate. Dar oare de ce pretinde Dumnezeu ca totul să fie de cea mai bună calitate? Păi în primul rând pentru că ceea ce a creat El este de cea mai bună calitate. După fiecare lucru creat, Dumnezeu ne spune că El privea şi afirma că totul era bun. Apoi, ceea ce El ne oferă este întotdeauna de cea mai bună calitate. Niciuna din binecuvântările pe care El ni le dă nu au nevoie de îmbunătăţiri pentru că ele sunt cele mai bune. Din această cauză tot ceea ce îi dăm lui Dumnezeu trebuie să fie de cea mai bună calitate.

Dar, mai departe, despre ungere:

v.26  Cu el să ungi cortul întîlnirii şi chivotul mărturiei,

v.27  masa şi toate uneltele ei, sfeşnicul şi uneltele lui, altarul tămîierii,

v.28  altarul arderilor de tot cu toate uneltele lui şi ligheanul cu piciorul lui.

Ce este oare ungerea pentru noi astăzi? Este ungerea Duhului Sfânt. Este o ungere care ne îngăduie să înţelegem Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care Biblia devine atât de reală pentru noi, generaţii atât de diferite de cele de atunci din punct de vedere cultural.  Nu predicatorul este cel care explică Scriptura ci este  Duhul lui Dumnezeu care foloseşte Cuvântul lui Dumnezeu pentru a ne arăta starea în care ne aflăm. Numai Duhul Sfânt este acela care poate face această ungere. Chiar acum poţi să stai în rugăciune înaintea lui Dumnezeu şi să-i ceri: “ Doamne Dumnezeule, iluminează Tu mintea mea, deschide inima şi viaţa mea faţă de Cuvântul Tău! În  prima epistolă a lui Ioan la capitolul 2, versetul 20 găsim:

v.20   Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui sfînt, şi ştiţi orice lucru.

Cred că Ioan exprimă foarte bine în aceste rânduri ceea ce înseamnă într-un anume sens ungerea. Ascultaţi numai ce spune el mai departe:

v.27  Cît despre voi, ungerea, pe care aţi primit-o dela El, rămîne în voi, şi n’aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămîneţi în El, după cum v’a învăţat ea.

Într-un anume sens ungerea aceasta este o problemă de identitate. Ioan face mereu apel la acest aspect, pe măsură ce vorbeşte despre ungere. Cu alte cuvinte, cei unşi sunt aceia care se identifică pe ei înşişi ca şi copii ai lui Dumnezeu, oameni care ascultă de Dumnezeu. Ioan ne spune că această ungere ne ajută să rămânem în El.

Dragi prieteni, ungerea este marca, este antetul divin. Ea indică cui aparţinem. Cine este Domnul nostru. Aceasta este semnificaţia ungerii.

Prin ungere, se arăta clar cui aparţineau toate lucrurile pe care Dumnezeu a poruncit să le ungă cu acel ulei special. El este unic la fel cum unic este şi Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. El nu poate fi confundat cu nimic şi nici nu poate fi utilizat pentru altceva:

v.31  Să vorbeşti copiilor lui Israel, şi să le spui: ,Acesta Îmi va fi untdelemnul pentru ungerea sfîntă, printre urmaşii voştri.

v.32  Să nu se ungă cu el trupul niciunui om, şi să nu faceţi un alt untdelemn ca el după aceeaş întocmire; el este sfînt, şi voi să-l priviţi ca sfînt.

v.33  Oricine va face un untdelemn ca el, sau va unge cu el pe altul, va fi nimicit din poporul lui.“

Poate că lucrul acesta ar trebui să ne facă mult mai atenţi la modul în care încercăm să ne apropiem de Dumnezeu, de Duhul Sfânt. De fapt, este un păcat care nu cunoaşte iertarea:

Matei 12:31  De aceea vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfînt nu le va fi iertată.

Hulă înseamnă blasfemie sau un afront adus lui Dumnezeu. Onoarea lui Dumnezeu este insultată în felul acesta. În Israel pedeapsa pentru blasfemie era moartea. Onoarea lui Dumnezeu este insultată când el nu este luat în considerare ca Dumnezeu aşa cum este, când nu este ascultat. Dragii mei Duhul Sfânt este persoană a Dumnezeirii. Marca lui, sau semnul lui asupra noastră este binecuvântare. Niciodată deci să nu ignorăm această ungere. Este în acelaşi timp recunoaşterea părtăşiei noastre cu Dumnezeu.

Să mergem acum mai departe la tămâie pentru că şi ea are o semnificaţie:

v.34  Domnul a zis lui Moise: ,,Ia mirodenii, stacte, onice mirositoare, halvan, şi tămîie curată, în aceeaş măsură.

v.35  Cu ele să faci tămîie, o amestecătură mirositoare, alcătuită după meşteşugul făcătorului de mir; să fie sărată, curată şi sfîntă.

v.36  S’o pisezi mărunt, şi s’o pui înaintea mărturiei, în cortul întîlnirii, unde Mă voi întîlni cu tine. Acesta va fi pentru voi un lucru prea sfînt.

Toate aceste ingrediente din care se fabrica tămâia erau foarte costisitoare şi greu de obţinut dar, din nou, este vreodată, ceva foarte mult pentru Domnul?

În orice caz şi tămâia trebuia folosită numai în scopurile pe care Dumnezeu le-a prevăzut pentru ea. Nu putea fi înlocuită cu altceva când era adusă în altarul Domnului şi nici nu putea fi folosită pentru altceva.

Dragii mei cred că trebuie să ne dea de gândit ceea ce spune Dumnezeu aici. Atunci când venim la El şi devenim copii ai lui prin credinţa în Domnul Isus, sunt anumite lucruri pe care trebuie să i le dăm Lui, ele trebuie puse de o parte pentru El. De exemplu este vorba despre inima noastră. Ea intră într-un proces de sfinţire şi ea este pusă la dispoziţia lui Dumnezeu. Iată de ce cred că trebuie să ne punem mult mai serios problema cu privire la folosirea ei. Mă refer aici la ceea ce lăsăm să intre în ea, la ceea ce o alimentează. Nu cumva lăsăm ca lucrurile să se amestece? După cum am văzut Dumnezeu este foarte categoric în ceea ce priveşte lucrurile care sunt puse de o parte pentru El. Ele nu trebuie pângărite sau pervertite de ceea ce este rău.

Acum ne întoarcem din nou la altar. El vorbeşte despre rugăciune şi închinare. Este un loc unde noi oferim mulţumirile şi recunoştinţa noastră lui Dumnezeu. De asemenea aici venim şi cu cererile noastre. Tămâia care trebuia arsă pe altar nu putea fi folosită pentru plăcerea omului, aşa cum nici uleiul pentru ungere nu putea fi folosit ca un cosmetic. Dragii mei, nici rugăciunea şi nici închinarea nu pot fi folosite pentru plăcerea omului carnal, omului mânat numai de dorinţe lumeşti. Atunci când venim înaintea lui Dumnezeu trebuie să o facem în Duh şi în adevăr. Sunt folosite tot felul de strategii prin care oamenii să fie atraşi către Biserică. Nimic nu poate face lucrul acesta cu excepţia Cuvântului lui Dumnezeu. De aceea, dragi prieteni asiguraţi-vă că Biserica pe care o frecventaţi este centrată pe Cuvântul lui Dumnezeu şi că El este baza acelei biserici. Nici carisma vorbitorului şi nici programul prezentat nu trebuie să vă atragă ci numai şi numai acest Cuvânt Divin. În el este prezentată voia lui Dumnezeu, puterea şi dragostea Lui izbăvitoare.

Să ne aducem aminte, de asemenea că sunt două altare în Cortul Întâlnirii. Unul este altarul pentru jertfele arderii de tot. Altul este cel pentru arderea tămâiei. Altarul arderii de tot este altarul unde Dumnezeu are de a face cu păcătosul. El ne vorbeşte despre pământ şi despre natura noastră păcătoasă. Altarul tămâierii ne vorbeşte despre cer şi despre sfinţenie. Altarul pentru arderea de tot ne vorbeşte despre ceea ce a făcut Domnul Isus a făcut pentru noi aici pe pământ. Altarul tămâierii ne vorbeşte despre ceea ce face Domnul Isus sus în ceruri pentru noi. El mijloceşte necurmat pentru noi acolo în prezenţa lui Dumnezeu. El se roagă pentru noi. El este adevăratul închinător lui Dumnezeu în aceste zile şi cel care mijloceşte pentru noi fără încetare.

Tocmai de aceea închinarea noastră nu se mai face prin sacrificare de animale. Nu se mai face pentru că Domnul Isus s-a sacrificat deja pentru noi.

Ajungem acum la capitolul 31 din cartea Exod. Este un capitol care ne vorbeşte despre cei pe care Dumnezeu i-a înzestrat cu daruri deosebite, înţelepciune, sensibilitatea artistică, îndemânare, pentru executarea acelor lucrări despre care Dumnezeu îi vorbise lui Moise.

v.1  Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.2  ,,Să ştii că am ales pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda.

v.3  Lam umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înţelepciune, pricepere, şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări,

  1. 4 i-am dat putere să născocească tot felul de lucrări meşteşugite, să lucreze în aur, în argint şi în aramă,

v.5  să sape în pietre şi să le lege, să lucreze în lemn, şi să facă tot felul de lucrări.

v.6  Şi iată că i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan. Am dat pricepere în mintea tuturor celor ce sînt iscusiţi, ca să facă tot ce ţi-am poruncit:

Dragi prieteni, iată că alături de Moise, de Aron, de Maria şi de alte personalităţi cu largi influenţe în domeniul spiritual, Dumnezeu îi aminteşte aici şi pe cei ce au avut un alt gen de lucru. Ei sunt amintiţi cu numele lor, cu darurile şi talentele lor, cu părinţii lor.

Deci, slujirea lui Dumnezeu nu se face numai prin predicare sau alte activităţi legate în mod direct de domeniul spiritual.

Un alt lucru care trebuie remarcat aici este faptul că Dumnezeu este Cel care dă aceste abilităţi. Orice talent, nu este produsul nostru ci este o înzestrare pe care Dumnezeu ne-o dă.

Oamenii aceştia pe care Dumnezeu i-a numit, împreună cu ajutoarele lor au făcut tot ceea ce era necesar pentru asamblarea Tabernacolului şi pentru echiparea lui cu tot ceea ce poruncise Dumnezeu.

Cred că lucrul acesta ar trebuie să ne dea mai mult de gândit în ceea ce priveşte slujirea lui Dumnezeu.

Acolo unde Dumnezeu a dat anumite daruri, deosebite, nu trebuie ignorate. Dacă ele sunt în domeniul administrativ, sau artistic, sau al ingineriei, al fizicii, atunci acela este domeniul în care trebuie să depunem o mărturie despre Dumnezeul nostru.

Îmi aduc aminte de o persoană din Biserica noastră care a precizat că nu se simte în stare să spună nimic în faţa unui grup de oameni. Discutând cu el am constat că deţinea o poziţie de director la o mare companie de vânzări de autovehicule.

Era foarte bine cotat profesional dar toţi recunoşteau că nu este un comunicator foarte bun, în mod special când era vorba de grupuri de oameni.

În timp însă s-a dovedit că omul acesta avea o credinţă veritabilă, lucru observat de toţi colegii lui de serviciu. Mai mul era unul din oameni de nădejde ai bisericii. În ceea ce privea domeniul administrativ era mai presus de orice reproş.

În concluzie, dragi prieteni, înainte de a decide  în ce fel vreţi să-l slujiţi pe Dumnezeu, identificaţi talentul pe care vi l-a dat Dumnezeu. Aveţi abilitatea unui bun orator, atunci trebuie să-l proclamaţi prin predicare. Aveţi un talent pentru organizare şi administraţie, sunt suficiente lucruri de făcut şi în acest domeniu.

Un lucru trebuie să-l luăm în considerare aici. Trăirea după principiile lui Dumnezeu nu trebuie considerată un talent. Aceasta este o cerinţă, indiferent de domeniul în care practicăm slujirea noastră. Este vorba despre neprihănire şi ea este aceea care ne califică pentru orice gen de slujire. Nu se aşteaptă mai multă neprihănire de la unul care predică decât de la unul care lucrează în administraţie.

Dar să mai înaintăm puţin pentru a ajunge la câteva prevederi legate de ziua Sabatului. Iată care sunt prescripţiile lui Dumnezeu cu privire la aceasta:

v.12  Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

v.13  ,,Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ,Să nu care cumva să nu ţineţi sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine şi voi, şi urmaşii voştri, un semn după care se va cunoaşte că Eu sînt Domnul, care vă sfinţesc.

Sabatul a fost dat în mod special Israelului. Nu cred că este un mandat încredinţat Bisericii, ci unul încredințat în mod exclusiv poporului evreu.

Cineva a întrebat odată: “Când a fost schimbată ziua de Sabat?” Părerea mea este că niciodată nu a fost schimbată ziua de Sabat numai că Biserica nu mai intră sub incidenţa acestei prevederi. Sâmbăta nu este pentru noi o zi mai specială decât joia sau vinerea. Pe urmă, Domnul Isus încă era mort în ziua de Sabat. Dar Duminica El a înviat şi noi slujim un Dumnezeu viu. Încă de la începuturile ei Biserica s-a întrunit în prima zi a săptămânii, adică Duminica. Aceasta este şi ziua când s-a născut Biserica, pentru că ziua Cinzecimii era după ziua de Sabat.

Este foarte adevărat că Sabatul a fost oferit întregii omeniri ca o zi specială încă de la Creaţie, numai că din pricina căderii omului în păcat ea a devenit o zi specială numai pentru poporul Israel. Iată ce spune Dumnezeu popoului prin Moise:

v.14    Să ţineţi Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva sfînt. Cine îl va călca, va fi pedepsit cu moartea; cine va face vreo lucrare în ziua aceasta, va fi nimicit din mijlocul poporului său.

v.15  Să lucrezi şase zile; dar a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului, va fi pedepsit cu moartea.

v.16  Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei şi urmaşii lor, ca un legămînt necurmat.

v.17  Aceasta va fi între Mine şi copiii lui Israel un semn vecinic;

Este deci evident că este un semn pentru poporul evreu.

Dar dragi mei, să ne aducem aminte că astăzi, Duhul lui Dumnezeu ne-a vorbit despre închinare. Noi ne închinăm prin Duhul Sfânt, prin medierea Domnului Isus şi prin ascultare de Dumnezeu.

Nici un ritual nu poate înlocui aceste aspecte. Este vorba despre dragostea lui Dumnezeu, este vorba despre o relaţie pe care El o doreşte cu noi. Iar aceasta este o problemă de inimă.