Itinerar Biblic Ep. 1065 – APOCALIPSA Cap. 21:11-20

 

Dragi prieteni, am văzut că una din dilemele pe care oamenii încearcă să le evite atunci când este vorba de cartea Apocalipsa este legată de cetatea Noul Ierusalim. Noul Ierusalim va deveni fie un satelit al pământului, fie – aşa cum e mult mai probabil – pământul va fi un satelit al Noului Ierusalim, la fel ca toată creaţia cea nouă. Acest capitol indică faptul că această cetate va fi centrul tuturor lucrurilor. Toată activitatea, toată slava se vor învârti în jurul acestei cetăţi. Dumnezeu va fi acolo, cartierul Său general va fi acolo şi universul Său este teocentric (centrat în Dumnezeu). Prin urmare, Noul Ierusalim merită să deţină o poziţie atât de importantă pentru toată veşnicia.

Mergem astăzi mai departe:

v.11 “având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră prea scumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul.”

Apostolul Pavel îi îndeamnă pe credincioşi să se bucure în nădejdea slavei lui Dumnezeu (Romani 5:2). Această nădejde va fi împlinită în cetatea sfântă. Omul păcătos nu a fost niciodată un martor la revelaţiei slavei lui Dumnezeu. Experienţa poporului Israel în pustie i-a învăţat că de fiecare dată când se isca o răzvrătire în tabără, slava lui Dumnezeu apărea pentru a-i judeca. Manifestarea slavei lui Dumnezeu naşte groaza   într-o inimă păcătoasă, dar ce aşteptare glorioasă va fi pentru cel ce poate să privească slava lui Dumnezeu stând înaintea Lui îmbrăcat în neprihănirea lui Hristos!

Două sunt lucrurile clare care fac din această cetate manifestarea plinătăţii slavei lui Dumnezeu. (1) Prezenţa lui Dumnezeu face din această cetate izvorul slavei pentru univers. Toate binecuvântările vin din cetate. (2) Prezenţa sfinţilor nu opreşte manifestarea slavei lui Dumnezeu. Păcatul L-a determinat pe Dumnezeu să înlăture slava Sa din prezenţa omului, dar în această cetate cele vechi s-au dus. Omul răscumpărat care locuieşte cu Dumnezeu într-o cetate “având slava lui Dumnezeu” este ţelul măreţ demn de Dumnezeu. Această cetate descoperă scopul înalt al lui Dumnezeu în ce priveşte Biserica, adică acela de a aduce mulţi fii la slavă (vezi Evrei 2:10).

Cuvântul tradus “lumină” este în greacă phoster şi desemnează sursa luminii. Cetatea este o sursă de lumină, ea dă lumină, nu reflectă lumină aşa cum face luna, nici nu generează lumină prin combustie fizică, aşa cum face soarele. Pur şi simplu dă lumină şi este sursa luminii.

Prezenţa lui Dumnezeu şi a lui Hristos oferă o explicaţie pentru acest fapt, având în vedere că Domnul a afirmat: “Eu sunt lumina lumii” (Ioan 9:5). Dumnezeu este lumină.

Întregul oraş este ca o nestemată preţioasă. Această nestemată este asemănată cu o piatră de iaspis. Iaspisul modern este o piatră de cuarţ multicoloră. Piatra la care se face referire aici nu poate fi aceasta pentru că nu este opacă. “Iaspis” este transliterarea cuvântului de origine semitică “iaspis” despre care Moffat spunea că ar putea fi opal, diamant sau topaz.

Piatra este transparentă şi strălucitoare, ceea ce sugerează una din aceste posibilităţi, cel mai probabil diamant. Diamantul pare să se potrivească acestei descrieri mai bine decât orice altă piatră preţioasă cunoscută de om. Asemănarea dintre cuvântul ebraic pentru cristal din Ezechiel 1:22 şi cuvântul ebraic pentru “gheaţă” contribuie la întărirea acestui punct de vedere. Noul Ierusalim este un diamant în montură de aur. Cetatea este inelul de logodnă al miresei; de fapt, este inelul de nuntă, verigheta. Este simbolul legământului şi al nunţii dintre Biserică şi Hristos.

PORŢILE CETĂŢII

v.12 Era înconjurată cu un zid mare şi înalt. Avea douăsprezece porţi, şi la porţi, doisprezece îngeri. Şi pe ele erau scrise nişte nume: numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel.

v.13  Spre răsărit erau trei porţi; spre miazănoapte, trei porţi; spre miazăzi, trei porţi; şi spre apus trei porţi.

Cetatea are douăsprezece porţi, câte trei pe fiecare latură şi pe fiecare poartă este scris numele uneia dintre seminţiile lui Israel. Aceasta ne sugerează imediat ordinea în care îşi aşezau copiii lui Israel tabăra în călătoria lor prin pustie. Seminţia lui Levi era seminţia preoţească şi slujea în cortul propriu-zis. Noul Ierusalim este un templu sau un cort într-un sens pentru că Dumnezeu este acolo locuind împreună cu omul. Mireasa constituie preoţimea care Îi slujeşte constant. Ei slujesc ca atare în cetate şi locuiesc acolo aşa cum leviţii locuiau în jurul cortului.

Totul în veşnicie va privi spre cetatea aceasta pentru că acolo este Dumnezeu. Copiii lui Israel de pe pământ se vor bucura de aceeaşi relaţie cu cetatea pe care au   avut-o cu cortul întâlnirii din pustie şi mai târziu cu templul din Ierusalim. Noul Ierusalim va fi un cort al întâlnirii pentru Israel. Copiii lui Israel vor fi în mijlocul mulţimii care va veni în această cetate pentru închinare toată veşnicia. Ei vor veni de pe pământ pentru a-şi aduce închinarea şi lauda. Nu vor locui în cetate, aşa cum n-au locuit nici în cortul întâlnirii în vechime. Cei care vor locui în cetate vor fi preoţii, care sunt mireasa.

Mireasa ocupă locul cel mai apropiat de Dumnezeu în veşnicie şi mireasa va fi cea care, la fel ca Ioan în odaia de sus, se va rezema de pieptul Domnului. “Cine este aceea care se suie din pustie, rezemată de preaiubitul ei?” (Cântarea cântărilor 8:5). Ea este mireasa şi a venit din pustie, adică din această lume. Dar cele douăsprezece seminţii ale lui Israel vor urca în cetatea cerească pentru a se închina, câte trei seminţii de fiecare parte. După o perioadă de închinare se vor întoarce pe pământ, dar mireasa va locui mereu în Noul Ierusalim.

TEMELIILE CETĂŢII

v.14 Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii, şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului.

Cetatea are douăsprezece temelii şi pe aceste temelii sunt scrise numele celor doisprezece apostoli. Astăzi Biserica este zidită “pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos” (Efeseni 2:20). Când S-a întors în cer, Domnul Isus Hristos a lăsat cheile în mâna apostolilor. Omeneşte vorbind, Biserica era în mâinile acestor doisprezece apostoli. Cartea Faptele Apostolilor ne spune următorul lucru: “Teofile, în cea dintâi carte a mea, am vorbit despre tot ce a început Isus să facă şi să înveţe pe oameni, de la început până în ziua în care S-a înălţat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor, pe care-i alesese.” (Fapte 1:1-2). Nu cred că Matia este apostolul care ocupă locul lui Iuda în grupul celor doisprezece apostoli. Eu susţin că Pavel este succesorul lui Iuda. Simon Petru a organizat acea întâlnire de alegere a unui ucenic înainte de venirea Duhului Sfânt şi nu cred că era în voia lui Dumnezeu atunci când a făcut acest lucru. Matia nu mai este menţionat deloc, în schimb despre apostolul Pavel auzim foarte multe. Cred că el este cel pe care l-a ales Dumnezeu pentru a ocupa locul lui Iuda şi prin urmare, Pavel era cel de-al doisprezecelea apostol.

Acestor doisprezece apostoli le-au fost încredinţate toate scrierile Bisericii. Aceşti bărbaţi au rostit primele predici, au organizat primele biserici locale şi s-au numărat printre cei dintâi martiri. Nu este o dovadă de consideraţie faţă de Scriptură să încercăm să minimalizăm importanţa celor doisprezece apostoli. Într-un sens cât se poate de real, ei au fost temelia Bisericii. Biserica le va fi recunoscătoare veşnic acestor oameni. Aceasta nu înseamnă că nu acordăm Domnului Isus Hristos locul care I se cuvine, pentru că El este piatra din capul unghiului, dar Biserica a fost construită pe temelia pusă de apostoli.

MĂRIMEA ŞI FORMA BISERICII

v.15 Îngerul, care vorbea cu mine, avea ca măsurătoare o trestie din aur, ca să măsoare cetatea, porţile şi zidul ei.

v.16 Cetatea era în patru colţuri, şi lungimea ei era cât lărgimea. A măsurat cetatea cu trestia, şi a găsit aproape douăsprezece mii de prăjini. Lungimea, lărgimea şi înălţimea erau deopotrivă.

Este destul de greu să descriem forma acestei cetăţi, mai ales datorită incapacităţii noastre de a transfera conceptele noastre dintr-un univers al timpului măsurabil în cel al noii creaţii din veşnicie. Măsurile cetăţii au dat naştere la tot felul de concepţii despre mărimea şi forma ei. Mai întâi să vedem care sunt dimensiunile cetăţii. Douăsprezece mii de prăjini este măsura fiecărei laturi şi înălţimea. Cuvântul grecesc tradus aici prin prăjini este stadia care înseamnă aprox. 2400 km. Mai mulţi comentatori ai textului au căzut de acord asupra acestei mărimi. Amploarea deosebită ne uimeşte, într-adevăr, dar nu face decât să întărească importanţa acestei cetăţi. Cu siguranţă Dumnezeu, în calitate de Creator nu poate fi acuzat de avariţie, de zgârcenie, de economie sau de micime în ceea ce face. Este de ajuns să mergeţi pe plajă şi să vedeţi că este nisip din belşug şi apă din abundenţă în mare sau în ocean. El a făcut munţii înalţi şi bogaţi în păduri şi tot El, cu mână largă, a împodobit cerul cu stele. Orice lucru făcut de Dumnezeu este făcut cu generozitate. Această cetate poartă semnul distinctiv al Creatorului ei. Domnul Isus Hristos, tâmplarul din Nazaret, este Cel care a construit această cetate.

În continuare vă propun să ne imaginăm forma acestei cetăţi din datele pe care ni le dă Scriptura. “Cetatea era în patru colţuri” – aceasta este o indicaţie simplă şi clară. Se pare că este vorba de un cub cu latura de 2400 km. Unii comentatori spun că este un cub, alţii spun că este o piramidă şi alţii avansează ipoteza unor alte forme geometrice. Oricum, nouă ne este greu să ne imaginăm un cub sau o piramidă plutind prin spaţiu. Mai curând ne-am imagina o sferă pentru că, în general, aceasta este forma corpurilor cereşti. Din câte ştim, nici o planetă nu are forma unui cub sau a unei piramide. Cuburile şi piramidele sunt potrivite pentru construcţii pământeşti, dar sunt la fel de nepractice sau de ineficace în aer cum sunt sferele pentru o construcţie pământească. Şi totuşi, textul biblic ne spune clar că este vorba de o formă în patru colţuri.

Dificultatea se rezolvă atunci când ne gândim la cetate ca la un cub în interiorul unei sfere de cristal. Nouă ne sunt date dimensiunile interioare. Eu mă gândesc la o minge de plastic în interiorul căreia se află un cub ale cărui opt colţuri ating interiorul mingii.

Cum eu nu mă prea pricep la matematică am cerut unui matematician şi unui inginer să-mi spună care ar fi circumferinţa sferei. Pentru a putea include un cub cu latura de 2400 km circumferinţa sferei ar trebui să fie de aprox. 5102 km. Diametrul Lunii este de cca. 1350 km, iar al sferei Noului Ierusalim este de 1625 km. Înseamnă că Noul Ierusalim va fi ceva mai mare decât Luna şi va avea forma sferică la fel ca celelalte corpuri cereşti.

Eu cred că noi vom trăi în interiorul acestei sfere, nu pe suprafaţa ei exterioară. Aici, pe pământ, trăim în afara sferei, ceea ce prezintă unele dificultăţi. Domnul a trebuit să creeze legea gravitaţiei pentru a ne ţine legaţi de pământ, altfel am fi zburat prin spaţiu. Aici umblăm pe suprafaţa planetei, dar cred că în Noul Ierusalim vom fi în interiorul sferei.

ZIDUL CETĂŢII

v.17 I-a măsurat şi zidul, şi a găsit o sută patruzeci şi patru de coţi, după măsura oamenilor, căci cu măsura aceasta măsura îngerul.

v.18  Zidul era zidit de iaspis, şi cetatea era din aur curat, ca sticla curată.

Zidul unei cetăţi are rolul de protecţie. O cetate înconjurată de ziduri este o cetate sigură. Noul Ierusalim este un loc sigur şi cei care locuiesc în cetate sunt în siguranţă. Ierusalimul ceresc se va bucura de siguranţă şi pace. Alcătuită din cei care au făcut pace cu Dumnezeu pe pământ, cetatea va trăi experienţa păcii depline pentru toată veşnicia. Zidurile sunt un semn că această cetate a atins semnificaţia deplină a numelui ei – pacea.

Zidurile au 144 de coţi (144 este pătratul cifrei 12) înălţime adică cca. 72 m. Herodot estimează că zidurile Babilonului antic erau groase de 50 de coţi şi înalte de 200 de coţi. Acele ziduri au fost făcute pentru a opri orice atac asupra cetăţii Babilonului. În cazul Noului Ierusalim, zidurile sunt mai degrabă ornamentale, decât cu rol de protecţie, având în vedere dimensiunile mari ale cetăţii. Este un zid din iaspis, deci este clar un lucru frumos. Cea mai dură materie şi cea mai frumoasă piatră preţioasă constituie exteriorul cetăţii.

PIETRELE SCUMPE ALE TEMELIEI ZIDULUI

v.19 Temeliile zidului cetăţii erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintâi temelie era de iaspis; a doua, de safir; a treia de halchedon; a patra, de smarald;

v.20 a cincea de sardonix: a şasea, de sardiu; a şaptea, de hrisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de hrisopraz; a unsprezecea, de iacint; a douăsprezecea, de ametist.

Cele douăsprezece temelii ale cetăţii au pe lângă numele celor doisprezece apostoli şi douăsprezece pietre preţioase diferite. Cele mai frumoase şi mai costisitoare articole cunoscute de om sunt pietrele preţioase.

Aceste pietre exprimă în termeni omeneşti măreţia, minunăţia, frumuseţea acestei cetăţi. Calitatea superlativă a nestematelor este folosită  pentru a transmite ceva din slava cetăţii celor care acum văd “ca într-o oglindă, în chip întunecos” (1 Corinteni 13:12). Va veni o zi în care vom vedea clar totul.

O cercetare atentă a acestor douăsprezece pietre ne va descoperi un model multicolor de perfecţiune a frumuseţii; o varietate de nuanţe formează o galaxie de culori. Pietrele enumerate sunt următoarele:

  1. Iaspis – (în greacă, iaspis) – este transparent. Aşa cum am menţionat, probabil că este vorba de diamant. Este clar cum este cristalul şi reflectă lumina şi culoarea. Dr. Seiss descrie iaspisul ca fiind: “la fel de curat, de pur, de strălucitor ca un ţurţur de gheaţă ţinut în lumina soarelui”.
  2. Safir (în greacă, sappheiros) – are culoarea albastră. Această piatră apare în Exod 24:10“Ei au văzut pe Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era un fel de lucrare de safir străveziu, întocmai ca cerul în curăţia lui.” Pliniu descrie safirul ca fiind opac cu scânteieri aurii.
  3. Calcedoniu (halchedon în trad. Cornilescu; chalkedon în greacă) – se crede în general că era o piatră verde, întrucât Pliniu s-a referit la smarald şi la iaspis ca fiind calcedoniu (din Calcedonia, Asia Mică). Scriitorii moderni folosesc acest cuvânt pentru diferite tipuri de cuarţ translucid.
  4. Smarald (în greacă, smaragdos) – are culoarea verde.
  5. Sardonix (în greacă, sardonux) – are culoarea roşie. Robertson o descrie ca fiind albă cu straturi de roşu. În terminologia modernă este o formă de agat cu straturi maro şi albe; potrivit unor surse, în antichitate piatra era numită “onix” atunci când fondul închis la culoare era doar striat sau pătat cu alb şi era numită “sardonix” atunci când diferite culori erau aranjate în straturi.
  6. Sardiu (în greacă, sardios) – a fost în mod cert o piatră roşie, de un roşu aprins. Pliniu menţionează piatra roşie din Sardis.
  7. Crisolit (în greacă, chrusolithos) – are culoare galbenă aurie. Crisolitul este termenul antic pentru topaz galben (fluoro-silicat de aluminiu) sau cuarţ galben.
  8. Beril (în greacă, berullos) – are culoarea verde. Asemenea smaraldului, spune Robertson; verde ca marea, spune Pliniu.
  9. Topaz (în greacă, topazion) – are culoarea galben-verzui. Robertson spune că este o piatră verzui-aurie.
  10. Hrisopraz sau crisopraz (în greacă, chrysoprasos) – are culoarea verde aurie. Robertson: verde ca prazul, un praz auriu. Sau verde ca marea după unele enciclopedii.
  11. Iacint sau hiacint (în greacă, hyakinthos) – are culoarea albastră, acvamarin. Numele a fost folosit pentru a indica o culoare albastră.
  12. Ametist (în greacă, amethystos) – o varietate purpurie de cuarţ cristalin transparent.

Temeliile Noului Ierusalim sunt construite din strălucirea scânteietoare a pietrelor preţioase costisitoare. Înăuntru este Isus care, cât a trăit pe pământ, a fost Lumina Lumii. Acolo El va fi Lumina Universului. Astronauţii ne spun că în spaţiu culorile sunt aproape în întregime gri şi negru. Dar aşteptaţi să vedeţi cum va fi Noul Ierusalim! Va lumina cerul nou şi pământul nou create de Dumnezeu aşa cum n-au fost luminate niciodată. Cred că imaginea ne va lăsa fără suflare. Acest Nou Ierusalim este o planetă care vine direct din cer. Totul se va roti în jurul său şi lumina va veni de acolo. Lumina va străluci în toate aceste culori frumoase.

Culoare este descrisă ca fiind lumină descompusă. Dacă treci o rază de lumină printr-o prismă, lumina se descompune în trei culori primare: roşu, albastru şi galben. Din aceste trei culori primare se formează toate celelalte culori şi nuanţe. Lumina este o cerinţă obligatorie pentru culoare. Unde nu este lumină nu este nici culoare. Obiectele colorate arată colorate pentru ochi datorită capacităţii lor de a absorbi sau de a respinge razele de lumină. O piatră roşie absoarbe toate razele colorate, cu excepţie făcând cea roşie; respinge sau trimite înapoi la ochi raza roşie, arătându-ne astfel că este de culoare roşie.

Dragi prieteni iată că avem o descriere menită să ne facă să dorim şi mai mult să ajungem în această cetate pe care Dumnezeu  a pregătit-o pentru cei ce sunt ai Săi.

 

Rămâneţi cu har şi pace!