Itinerar Biblic Ep. 1059 – APOCALIPSA Cap. 19:1-10

 

Tema: Nunta Mielului şi întoarcerea Domnului Hristos pentru judecată

Dragi ascultători, ajungem acum la evenimentele captivante care ne privesc pe noi. În capitolul 19 întoarcem o pagină care marchează o schimbare de ton radicală. Distrugerea Babilonului, capitala împărăţiei Fiarei, a marcat sfârşitul necazului celui mare. Tristeţea şi tonul grav dau acum întâietate cântării. Se face un transfer de la întuneric la lumină, de la negura nopţii la luminozitatea zilei, de la zilele înfricoşătoare ale judecăţii la zilele strălucitoare ale binecuvântării. Acest capitol este un punct de bifurcaţie în cartea Apocalipsa şi introduce în scenă cel mai important eveniment pentru acest pământ: a doua venire a Domnului Isus Hristos pentru întemeierea Împărăţiei Sale pe pământ. Este puntea dintre necazul cel mare şi Împărăţia de o mie de ani pe care o va întemeia Domnul pe pământ. Sunt consemnate aici evenimente extrem de importante. Cele două subiecte principale sunt ospăţul de la nunta Mielului şi revenirea Domnului Isus pe pământ, în această ordine.

Capitolul începe cu patru “Aleluia” şi se încheie cu deschiderea iadului. Două mari ospeţe sunt consemnate aici: cel de la nunta Mielului şi cel mult mai îngrozitor care urmează după războiul de la Armaghedon, când păsările cerului sunt chemate să mănânce trupurile celor morţi.

Încă de la începutul capitolului 19, glasurile din cer se adună într-un cor.

v.1  După aceea am auzit în cer ca un glas puternic de gloată multă, care zicea: „Aliluia! A Domnului, Dumnezeului nostru, este mântuirea, slava, cinstea şi puterea!

“După aceea”, adică “după aceste lucruri” – acelaşi meta tauta peste care am dat pentru prima dată în capitolul 1, versetul 19. Literal, “lucrurile care vor fi după aceste lucruri”. Atunci era vorba de lucrurile care se referă la Biserică. Am observat apoi că tot cu meta tauta începea şi capitolul 4. Apariţia acestei expresii arată că există o progresie cronologică, o succesiune de evenimente. Aici, în capitolul 19, vom vedea ce se întâmplă după necazul cel mare. Domnul Isus Hristos vine pe pământ. El este singurul care poate pune capăt necazului celui mare. Aceasta este ultima ocazie în care apare expresia meta tauta.

“Un glas puternic de gloată (mulţime) multă”. În scenele de închinare şi adorare din capitolele 5-7 i-am văzut pe bătrâni, Biserica şi numărul mare de îngeri şi fiinţe inteligente create de Dumnezeu alcătuind un cor de glasuri care Îl lăudau pe Dumnezeu. Iată că la acest cor este adăugat un număr mare de sfinţi din perioada necazului. Acum vor putea şi ei să cânte. Este pentru prima dată când pot să rostească acea expresie a laudei specifică Vechiului Testament – Aleluia! Cuvântul acesta apare de patru ori în primele şase versete ale capitolului 19 şi Apocalipsa este singura carte din Noul Testament în care îl găsim. Este rezervat pentru victoria finală. Este interesant de remarcat faptul că “Aleluia” apare cel mai frecvent în cartea Psalmilor. Înseamnă “Lăudaţi-L pe Domnul (Iah)”. Apare cu o frecvenţă mai mare în Psalmii 146-150. De fapt, Psalmul 150 este un imn de laudă care înregistrează un crescendo de la prima la ultima notă. “Aleluia” este nota potrivită de laudă pentru acest moment din cartea Apocalipsa. Necazul cel mare s-a încheiat. Domnul Isus vine. Biserica va fi unită cu El prin nunta mult aşteptată. Aleluia! Să cântăm, prieteni! Îmi place să ascult corul din “Mesia” lui Handel dar oricât de minunat ar cânta corul, nici măcar nu se apropie de măreţia acelui “Aleluia” care se va auzi în cer în momentele descrise de acest capitol. Psalmul 104:35 spune în felul următor: “Să piară păcătoşii de pe pământ, şi cei răi să nu mai fie! Binecuvântează, suflete, pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!” (în evreieşte, “Aleluia – Hallelu Yah”).

Aleluia! – pentru că Dumnezeu vine să judece şi cei răi vor fi alungaţi de pe pământ. “Aleluia” este o exclamaţie de laudă înaintea împlinirii ultimei etape a mântuirii. Apostolul Pavel a vorbit despre acest lucru în Epistola către Romani 8:18-23: “Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci firea a fost supusă deşertăciunii-nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă, că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. Dar ştim că până în ziua de azi, toată firea suspină şi sufere durerile naşterii. Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi, şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.”

Dragi prieteni, aceasta este ziua cea mare pe care o aşteptăm şi care va veni negreşit. Pământul va fi eliberat din robia păcatului. Până atunci suspină şi geme de durere. Duceţi-vă la malul mării şi ascultaţi valurile! Am dormit odată foarte aproape de malul mării şi auzeam valurile spărgându-se de stânci până târziu în noapte. Era ca şi cum valurile ar fi suspinat de tristeţe.

Dacă vă duceţi la munte, ascultaţi cum se aude vântul care se strecoară printre ramurile copacilor. Sunetul care se aude este un murmur trist, liniştit, al pădurii care aşteaptă să vină această mare zi a eliberării.

Şi noi suspinăm. Nu ştiu ce părere aveţi voi, dar eu suspin. Pe măsură ce înaintăm în vârstă suspinăm tot mai mult în trupurile noastre, cum spune Scriptura. Dar va veni o zi în care suspinele vor fi transformate în strigăte de “Aleluia” şi despre acesta vorbeşte Ioan în capitolul 19.

v.2 Pentru că judecăţile Lui sunt adevărate şi drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pământul cu curvia ei, şi a răzbunat sângele robilor Săi, din mâna ei.”

v.3 Şi au zis a doua oară: „Aleluia! Fumul ei se ridică în sus în vecii vecilor!”

v.4 Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni şi cele patru făpturi vii s-au aruncat la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu, care şedea pe scaunul de domnie. Şi au zis: „Amin! Aleluia!”

Observaţi că la încheierea tuturor acestor judecăţi, cei care sunt în cer şi care cunosc totul mult mai bine decât noi, pot să spună că judecăţile lui Dumnezeu sunt adevărate şi drepte. Dacă nu credeţi că acţiunile lui Dumnezeu sunt drepte, voi greşiţi, nu Dumnezeu. Noi nu deţinem toate datele şi nu putem aprecia corect felul în care decide Dumnezeu să acţioneze. Dumnezeu va fi drept în judecata asupra prostituatei. Descoperim aici un lucru interesant: când am citit despre judecata acesteia şi am spus că ea reprezintă biserica apostată din necazul cel mare, acolo se spunea că împăraţii pământului şi Antihrist au distrus-o. Totuşi, aici ni se spune că Dumnezeu a judecat-o. Dumnezeu foloseşte instrumente diferite şi îl va folosi chiar şi pe diavol pentru a-şi atinge scopul. Cei din cer spun: “Adevărate şi drepte sunt judecăţile Lui!”, pentru că biserica apostată merita să fie distrusă; făcuse martiri din mulţi copii ai lui Dumnezeu.

În versetele pe care le-am citit din capitolul 19 avem o imagine a Bisericii în cer cântând “Aleluia”. Cuvântul apare de două ori în versetele 3 şi 4. De ce? Atâta timp cât impostoarea adevăratei biserici, marea prostituată, se află pe pământ, nu va avea loc nunta Mielului în cer. Mai întâi dispare falsa biserică şi abia apoi este pregătită calea pentru nunta Mielului. Nunta va avea loc în cer undeva la mijlocul necazului celui mare care va continua pe pământ.

“A răzbunat sângele robilor Săi din mâna ei” – credincioşilor nu le este permis să se răzbune singuri. Este adevărat că unii încearcă să se răzbune singuri, dar în momentul în care fac acest lucru părăsesc calea credinţei.

În Romani 12:19 Dumnezeu ne spune: “Prea iubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti” zice Domnul.” Dumnezeu va avea grijă de răzbunare pentru ce vi se întâmplă. Cei mai mulţi dintre noi vrem să ripostăm atunci când suntem loviţi. Este o reacţie firească; firea cea veche vrea să lovească. Totuşi, Biblia ne învaţă că aceasta este o problemă pe care trebuie să o lăsăm în grija lui Dumnezeu. El nu intenţionează să lase răul nepedepsit. Răzbunarea este a Lui şi El va aduce judecata asupra sistemului apostat.

Cei douăzeci şi patru de bătrâni cântă pentru prima dată “Aleluia”. Credem că bătrânii reprezintă Biserica (Apocalipsa 4). Aceasta este ultima dată când bătrânii apar ca atare pentru că înfăţişarea se schimbă şi Biserica apare ca mireasă a lui Hristos. Cuvântul “biserică” înseamnă “chemat afară”. Aici, pe pământ, noi suntem Biserica, cei chemaţi afară, dar după ce părăsim pământul suntem mireasa lui Hristos.

v.5  Şi din scaunul de domnie a ieşit un glas, care zicea: „Lăudaţi pe Dumnezeul nostru, toţi robii Lui, voi care vă temeţi de El, mici şi mari!”

v.6  Şi am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească.

“Din scaunul de domnie a ieşit un glas care zicea: ‘Lăudaţi pe Dumnezeul nostru’” – chemarea la laudă vine direct de la scaunul de domnie al lui Dumnezeu pentru că Domnul Isus Hristos Se pregăteşte să preia controlul asupra lumii. Acesta este cu adevărat cel mai profund imn de laudă din tot Cuvântul lui Dumnezeu. Ne poartă înapoi spre legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu David şi prin care a promis că va înălţa pe Cineva pe scaunul de domnie al lui David, Cineva care va împărăţi peste toată lumea. În 2 Samuel 7:16 citim: “Casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea Mea şi scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.”

Dar înainte de revenirea Domnului Isus pe pământ, va fi o nuntă şi noi, cei credincioşi, vom lua parte la această nuntă.

v.7  Să ne bucurăm, să ne veselim, şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit,

v.8  şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor, şi curat.” – (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.)

Aceasta va fi cea mai frumoasă, cea mai electrizantă experienţă pe care o vor avea credincioşii vreodată. Biserica – adică, toţi credincioşii de la Rusalii până la Răpire – va fi prezentată Domnului Isus Hristos în calitate de mireasă. Nunta are loc în cer şi toată scena aceasta despre care citim în acest fragment este una cerească.

În capitolul 5 din Epistola către Efeseni Pavel vorbeşte despre relaţia dintre soţ şi soţie în care ambii sunt credincioşii. Adaug faptul că Pavel vorbeşte despre cei care sunt plini de Duhul şi despre relaţia care decurge din această umplere. Nu puteţi avea un cămin creştin fără ca soţul şi soţia să fie plini de Duhul. De fapt, nu vă imaginaţi că puteţi şti ce înseamnă cu adevărat dragostea dacă nu sunt credincioşi ambii parteneri. Observaţi cum sună instrucţiunile lui Pavel: “Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci Sfântă şi fără prihană.” (Efeseni 5:25:27). Aceasta este imaginea relaţiei dintre Hristos şi Biserică.

Noi trăim astăzi într-o epocă a “noii moralităţi”. Societatea contemporană este impregnată de sex. Generaţia tânără actuală ştie foarte multe despre sex. Am văzut acum câteva zile un cuplu de adolescenţi – se sărutau în public fără nici o jenă, fără nici un pic de reţinere la gândul că sunt văzuţi de alte persoane. M-am gândit atunci: “Ce ştiu tinerii aceştia despre dragoste? Adevărul e că nu ştiu nimic despre ce înseamnă să iubeşti pe cineva cu adevărat.” Tare mi-e teamă că sunt şi mulţi creştini care nu ştiu prea multe despre dragoste. Soţilor, vă aduceţi aminte când aţi privit-o pentru prima dată pe cea care acum vă este soţie? Vă amintiţi ce aţi simţit în ziua căsătoriei? Nu a fost acela un moment extraordinar? Soţiilor, ce simţiţi când vă amintiţi clipa când l-aţi văzut pentru prima dată pe cel care acum vă este soţ? Vă mai amintiţi emoţia pe care aţi simţit-o atunci când v-a cuprins în braţe pentru prima dată?

Fragmentul din Efeseni 5:25-27 este o imagine a zilei în care Hristos ne va aduce la El, curăţiţi şi purificaţi. Dragi tineri, acesta este motivul pentru care, deşi trăim în aceste vremuri ale noii moralităţi, ar trebui să intraţi în căsnicie neîntinaţi din punct de vedere sexual.

“Căci a venit nunta Mielului.” Nunta este o imagine minunată a unirii lui Hristos cu Biserica Sa. Observaţi că sfinţii Vechiului Testament nu sunt incluşi – numai credincioşii din vremea bisericii sunt incluşi. Până şi Ioan Botezătorul s-a numit pe sine doar prieten al Mirelui. El a spus: “Cine are mireasă este mire…” (Ioan 3:29). Mireasa are o relaţie unică, aşa cum nu are nimeni altcineva, cu Domnul Isus Hristos. Domnul Isus a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea.

Amintiţi-vă ce a spus Domnul Isus în rugăciunea Sa din Ioan 17: “Eu în ei, şi Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine. Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.  Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău, şi li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei, şi Eu să fiu în ei.” (Ioan 17:23-26).

Lucrul cel mai minunat este că Îl vom cunoaşte cu adevărat pe Domnul Isus Hristos pentru prima dată.

“Inul subţire sunt faptele neprihănite (drepte) ale sfinţilor.” Rochia de nuntă a Bisericii este reprezentată de faptele neprihănite ale sfinţilor. Este greu să înţelegem acest concept pentru că este imposibil ca noi să stăm în prezenţa Domnului Hristos pe baza neprihănirii noastre. Pavel a scris: “şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.” (Filipeni 3:9). Prin credinţă putem să ne încredem în Domnul Isus Hristos, nu numai pentru iertarea păcatelor noastre, ci şi pentru faptul că El ne face parte de neprihănirea Sa. Atunci de ce spune Ioan că veşmântul de nuntă este alcătuit din faptele neprihănite ale sfinţilor? Ei bine, veşmântul de nuntă va fi folosit o singură dată, dar noi vom fi îmbrăcaţi în neprihănirea lui Hristos toată veşnicia. Noi, cei credincioşi, vom apărea înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, nu pentru o judecată legată de mântuire, ci pentru răsplata pe care a pregătit-o Dumnezeu pentru noi. De-a lungul timpului, credincioşii au făcut fapte drepte care au adunat podoabe pentru veşmântul de nuntă. Voi ce faceţi pentru a împodobi acest veşmânt de nuntă? Ce faceţi voi pentru Domnul astăzi?

Îngăduiţi-mi să-l citez din nou pe apostolul Pavel: “Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea, rămâne în picioare, el va primi o răsplată.” (1 Corinteni 3:12-14). Aurul, argintul şi pietrele preţioase vor rezista la foc; lemnul, fânul şi trestie vor arde şi se vor preface în scrum. Prin urmare, faptele bune sunt veşmântul de nuntă al Bisericii. “Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2:10).

După nuntă, rochia de nuntă este pusă deoparte. Am văzut deja că bătrânii şi-au pus cununile la picioarele Mielului declarând că numai El este vrednic. Biserica va revela slava lui Dumnezeu: “ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus.” (Efeseni 2:7). Noi vom fi prezentaţi cerului ca trofee ale lui Dumnezeu – păcătoşi salvaţi de iad, dacă vreţi. Noi nu avem nici un drept să fim în cer şi nu am ajunge acolo dacă nu ar fi neprihănirea lui Hristos şi faptul că-I aparţinem Lui. Relaţia dintre Hristos şi Biserică este unică, este diferită de orice alt fel de relaţie şi nici o altă făptură creată nu se va bucura de o asemenea relaţie.

v.9   Apoi mi-a zis: „Scrie: Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!” Apoi mi-a zis: „Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!”

v.10  Şi m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te! Căci mărturia lui Isus este duhul proorociei.”

Nunta Mielului va avea loc în cer dar ospăţul de nuntă se va desfăşura pe pământ. Avem imaginea aceasta în Matei 25:1-13 unde găsim pilda celor zece fecioare. Fecioarele nu sunt mireasa. Domnul Isus Hristos are o singură mireasă şi aceasta este Biserica. Mirele Se va întoarce pe pământ pentru ospăţul de nuntă. El Se va întoarce nu numai pentru a judeca pământul, ci şi pentru a participa la ospăţul de nuntă, la care aşteaptă şi cele zece fecioare să ia parte.

Sper că şi noi vom face partea din mulţimea ce-l va însoţi pe Domnul Isus în calitate de mireasă a Sa.

Fiţi binecuvântaţi!