Itinerar Biblic Ep. 1054 – APOCALIPSA Cap. 16:12-21

Dragi prieteni, v-am mai vorbit despre modul în care mesajul cărţii apocalipsa este organizat pe teme de câte şapte. Modelul se păstrează, aşa cum am văzut şi în cazul potirelor şi acum suntem la momentul vărsării celui d de-al şaselea potir!

VĂRSAREA CELUI DE-AL ŞASELEA POTIR

Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor, care au să vină din Răsărit. Apocalipsa 16:12

Eufratul este numit “râul cel mare” în Biblie, aşa cum Mediterana este numită “marea cea mare”. Nu ar trebui să trecem cu vederea importanţa acordată râului Eufrat în Scriptură. Este menţionat pentru prima dată în capitolul 2 din Geneza şi apoi mai este menţionat de peste douăzeci şi cinci de ori în Biblie. În versetul pe care l-am citit este prezentat în legătură cu a şasea urgie. Aşa cum acest râu a deţinut un loc important în istoria de început a omului pe pământ, tot la fel va avea un rol important şi în istoria sfârşitului, în necazul cel mare. Acest râu a fost leagănul civilizaţiei umane şi va fi mormântul civilizaţiei umane. Eufratul marca hotarul dintre est şi vest, pe o lungime de circa 2800 km, dintre care mai mult de jumătate era navigabil. Era larg şi adânc, greu de trecut de o armată.

Avraam a fost numit evreu şi unii cercetători interpretează acest nume ca însemnând de dincolo de Eufrat. Eufratul era graniţa de răsărit a ţării promise de Dumnezeu lui Avraam. “În ziua aceea, Domnul a făcut un legământ cu Avram şi i-a zis: „Seminţei tale îi dau ţara aceasta, de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat” (Geneza 15:18). De asemenea, Eufratul a fost graniţa de est a Imperiului Roman.

Dar iată că Eufratul va seca în mod miraculos şi se va şterge astfel graniţa dintre est şi vest, astfel încât regii de la răsărit să poată veni la bătălia de la Armaghedon. În trecut, Tamerlan a venit de la răsărit şi a trecut vijelios peste aceste câmpii cu o armată impresionantă, la fel şi Ghinghis Han. Dar acestea au fost doar mici avanpremiere la ce se va întâmpla în zilele din urmă. După ce va seca Eufratul, marile armate de la est care n-au avansat niciodată spre vest, vor porni într-o mare cruciadă împotriva Palestinei. Procentul cel mai mare din populaţia lumii se află în Orient şi cum Evanghelia este cunoscut extrem de puţin acolo, oamenii aceia îl vor urma pe Antihrist. Imaginea este înspăimântătoare. Oare este loc de îndoieli cu privire la cantitatea de sânge vărsat – până la zăbalele cailor – dacă avem în vedere sutele de milioane de oameni care vor năvăli în Palestina?

INTERLUDIU: ÎMPĂRAŢII PĂMÂNTULUI SE PREGĂTESC PENTRU ARMAGHEDON

Între potirul al şaselea şi potirul al şaptelea urmează acest interludiu, aşa cum am mai văzut şi în celelalte serii de şapte elemente (cu excepţia seriei de şapte personaje). Această pauză este inserată pentru a ne fi oferite câteva detalii.

Apoi am văzut ieşind din gura balaurului, şi din gura fiarei, şi din gura proorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte.

Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite, şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. Apocalipsa 16:13-14

Acesta este Armaghedonul – nu este o singură bătălie, ci un război: războiul de la Armaghedon. După unele opinii, acest război va fi declanşat de înaintarea Rusiei dinspre nord la un moment dat pe la mijlocul perioadei necazului celui mare. Campania cuprinde Palestina până la Valea Iosafat şi până la munţii Edomului. Va continua vreme de aproximativ trei ani şi jumătate. Se va încheia prin venirea Domnului Isus Hristos din cer pentru întemeierea Împărăţiei Sale. Soarele neprihănirii Se va înălţa aducând vindecarea pe aripile Sale.

Aici ne este prezentată trinitatea iadului – Satan, Antihrist şi profetul fals. Ei acţionează la unison forţând naţiunile lumii să mărşăluiască împotriva lui Israel în încercarea de a zădărnici scopurile lui Dumnezeu pe pământ. Dumnezeu i-a făcut o promisiune certă lui Avraam şi celor care au descins din el. Dumnezeu a făcut legăminte cu poporul evreu şi aceste legăminte vor fi respectate, îşi vor păstra valabilitatea, aşa cum îşi păstrează valabilitatea promisiunea făcută de Dumnezeu pentru noi toţi în Ioan 3:16.

Există un sistem teologic care trece drept conservator şi care adoptă poziţia conform căreia Dumnezeu a încheiat socotelile cu poporul evreu, ba chiar că legămintele lui Dumnezeu cu Israel sunt desfiinţate, că Dumnezeu nu are de gând să-Şi împlinească promisiunile faţă de poporul ales, deşi sunt sute de astfel de promisiuni în Vechiul Testament. Aceste sisteme teologice pur şi simplu spiritualizează promisiunile făcute acestui popor şi adepţii sistemului fac acest lucru fără nici un fel de temei biblic. Origen, unul din părinţii Bisericii primare a iniţiat această metodă de a spiritualiza textul în loc de  a-l considera în sensul său strict concret, literal. Trebuie să ne amintim mereu că Biblia are un text care trebuie luat în sens literal. Scopul lui Satan este  acela de a distruge legămintele lui Dumnezeu cu Israel şi de aceea instigă toată lumea împotriva acestei naţiuni care nici măcar nu este numeroasă. Aceste lucruri se vor întâmpla în necazul cel mare.

Pe măsură ce se dezvoltă studiul profeţiei cred că am putea spune că această spiritualizare a profeţiei, deşi este acceptată de mulţi comentatori ai Bibliei, va deveni o erezie în Biserică.

Trecem în continuare la scena impresionantă care se desfăşoară înaintea noastră. “Ca nişte broaşte” – este vorba de broaşte reale sau de nu? În Egipt broaştele au fost cât se poate de reale şi ar putea fi la fel şi în acest caz, dar nu sunt gata să accept că este vorba de un simbol. Ioan spune “ca nişte broaşte”, ceea ce înseamnă că semănau cu nişte broaşte. Ioan este foarte atent şi încearcă să ne ofere o imagine cât mai exactă a ceea ce vede.

În cartea sa despre Apocalipsa, autorul J.A. Seiss face următorul comentariu despre aceste duhuri “ca nişte broaşte”:

“Acestea sunt duhuri necurate, duhuri demonice; sunt trimise în acţiune de trinitatea balaurului; sunt îngerii aleşi să stârnească lumea pentru a încerca să obţină îndepărtarea lui Dumnezeu de pe pământ; şi sunt ca nişte broaşte pentru că au ieşit din mlaştinile dezgustătoare ale universului, îşi fac lucrarea în umbrele serii acestei lumi, se târăsc, orăcăie şi umplu urechile naţiunilor cu demonstraţiile lor zgomotoase, până când pun toţi împăraţii şi toate armatele de pe pământ într-o mişcare entuziastă care îşi propune să distrugă Mielul şi puterile Sale. Aşa cum în capitolul 9 am văzut că cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu şi ale lui Hristos s-au dus de-a lungul şi de-a latul pământului pentru a-i aduna într-o companie sfântă pe toţi cei sfinţiţi, la fel aceste duhuri ale iadului merg la toţi conducătorii, la toţi cei puternici ai lumii pentru a-i aduna şi pentru a forma marea oştire a închinătorilor diavolului.”

Am avut multe exemple ale felului în care programele de ştiri pot deveni un agent de propagandă care urmăresc interesele celor care le conduc din umbră. Programele de televiziune pot spăla creierul publicului. Este exact ce va face trinitatea răului: va spăla creierul naţiunilor care vor porni toate împotriva lui Israel.

Domnul Isus este singurul care poate stopa acest proces. Ajutorul lui Israel nu vine de la nord sau de la sud, nici de la est sau de la vest – de acolo vine doar necazul. Ajutorul lui Israel vine de la Domnul, Creatorul cerului şi al pământului.

„Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!”  Apocalipsa 16:15

“Iată, Eu vin ca un hoţ!” Domnul Isus Hristos nu va veni ca un hoţ pentru Biserica Sa – “Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ.” (1 Tesaloniceni 5:4).

Nimeni nu primeşte un hoţ cu bunăvoinţă. Nu cred că atunci când plecaţi de acasă lăsaţi în uşă un bilet pe care scrieţi: “Domnule hoţ, uşa e descuiată, banii sunt în raftul al doilea din dreapta, serviţi-vă!” Nu-mi imaginez că ar avea cineva o astfel de atitudine faţă de hoţi. Pe hoţi îi ţinem la o cât mai mare distanţă de casa noastră. Domnul Isus Hristos nu vine ca un hoţ pentru Biserica Sa care, de fapt, aşteaptă cu nerăbdare venirea Sa, cum spune Pavel în Epistola către Tit capitolul 2 “aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi mântuitor Isus Hristos.” (Tit 2:13).

Este adevărat însă că Domnul Isus Hristos vine ca un hoţ pentru lumea aceasta, la sfârşitul necazului celui mare, aşa cum indică versetul 15. Aşa cum am văzut la începutul cărţii, întregul pământ va plânge, se va tângui din cauza Lui. Oamenii nemântuiţi nu vor să vină Domnul pe pământ. Ei ar vrea împiedice această posibilitate.

“Ferice de cel care îşi păzeşte hainele” – despre ce fel de haine este vorba? Edersheim clarifică acest aspect oferind următoarea explicaţie: căpitanul templului îşi făcea rondul în timpul nopţii ca să vadă dacă soldaţii care erau de gardă erau treji în post. Dacă îl găsea pe vreunul dormind, fie era bătut, fie îi erau arse hainele. Probabil că noi am putea parafraza acest verset în felul următor: “Nu vă pierdeţi cămaşa! Asiguraţi-vă că sunteţi îmbrăcaţi cu neprihănirea lui Hristos.”

Apocalipsa 16:16

Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon.

Acesta este singurul verset din Scriptură în care apare numele “Armaghedon”, deşi se face referire la acest loc de mai multe ori. Înseamnă Muntele Meghido. Este un cuvânt compus din “har” care în evreieşte înseamnă “munte” şi Meghido, care este un munte în câmpia Ezdrelonului (modificarea grecească a numelui ebraic Izreel). Este una din cele mai fertile văi din lume. Totodată este şi un loc în care s-au dat multe lupte în trecut. Un comentator al Bibliei spunea despre Meghido şi câmpia Ezdrelonului: “… a fost ales ca loc de aşezare a taberei şi toate confruntările purtate în Palestina, din vremea lui Nebucadneţar, împăratul Asiriei, până la marşul dezastruos al lui Napoleon Bonaparte din Egipt spre Siria. Evrei, neevrei, sarazini, cruciaţi creştini, anticreştini francezi, egipteni, perşi, turci, arabi, războinici din toate naţiunile de sub cer şi-au ridicat corturile pe câmpia Ezdrelonului şi au înălţat steagurile propriei naţiuni la umbra Taborului şi Hermonului.”

“I-au strâns (la un loc)” – Satan, Antihrist, profetul fals acţionează la unison pentru a forţa naţiunile lumii să pornească împotriva lui Israel. Totuşi, ei împlinesc în felul acesta planul lui Dumnezeu, chiar dacă nu sunt conştienţi de acest lucru şi chiar dacă aceasta ar fi ultimul lucru pe care ar vrea să-l facă: să împlinească voia lui Dumnezeu!

VĂRSAREA POTIRULUI AL ŞAPTELEA

Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: „S-a isprăvit!” Şi au urmat fulgere, glasuri, tunete, şi s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare, cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare. Apocalipsa 16:17-18

Al şaptelea înger îşi varsă potirul în văzduh. Aceasta este ultima serie de şapte judecăţi înainte de venirea Domnului Isus Hristos şi acesta este ultimul element din ultima serie de şapte. Cu alte cuvinte, suntem la sfârşitul necazului celui mare. În acel moment, singurul care-i poate scăpa pe aceşti oameni şi care poate întemeia o împărăţie a dreptăţii pe pământ şi poate aduce pacea în lume este Domnul Isus Hristos. Din acest moment, să ne aţintim privirile asupra Domnului Isus Hristos pentru că El este judecătorul în toate acestea.

“În văzduh” înseamnă în spaţiu, fără nici o localizare geografică exactă. Domnul Isus controlează spaţiul şi Se pregăteşte să vină pe această cale.

Templul este menţionat din nou. Dacă aţi fost atenţi, aţi observat că templul a fost menţionat şi cu potirele mâniei, şi cu trâmbiţele, şi cu peceţile; de fapt, templul apare în fiecare serie de şapte judecăţi. Totuşi, în cazul potirelor mâniei, templul este menţionat de şase ori, mai mult decât în celelalte cazuri. Aici întâlnim ultima referire la templu. În Noul Ierusalim nu va exista nici un templu, deci aici nu este o referire la biserică. Fie că ne place, fie că nu, Israel va trece prin necazul cel mare. Ştim că rămăşiţa, toţi cei 144000, va rezista până la sfârşit, adică vor fi credincioşi până la moarte. Nu ştiu câţi vor muri. Dar ştim că un mare număr de neevrei vor fi pecetluiţi şi vor trece şi ei biruitori prin necazul cel mare.

Îngăduiţi-mi să repet din nou că Biserica nu participă la această scenă. Biserica nu trece prin vremea necazului lui Iacov. Dumnezeu are două modalităţi prin care salvează oamenii în perioada necazului celui mare: mai întâi, îi salvează luându-i pur şi simplu din lume, aşa cum l-a luat pe Enoh înainte de judecata Sa prin potop; în al doilea rând, îi salvează lăsându-i în mijlocul necazului, aşa cum a păstrat intactă viaţa lui Noe în timpul potopului. Dumnezeu va salva oameni în zilele necazului celui mare, dar Biserica nu va fi acolo ca să aibă nevoie să fie salvată. Credincioşii vor fi părăsit deja pământul înainte ca să înceapă necazul cel mare.

“Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare” – nu este identificat acest glas, dar cred că este vorba de glasul Fiului lui Dumnezeu. Mesajul său este însă consemnat: “S-a sfârşit!” Este a doua oară când Îl auzim spunând aceste cuvinte.

Când era pe cruce, Domnul Isus a spus “S-a sfârşit”, în greacă, tetelestai. La acel moment, răscumpărarea a fost realizată, salvarea omului din păcat a devenit posibilă. Lucrarea pe care o avusese de făcut Domnul Isus pe pământ se încheiase. Omul nu mai poate face nimic pentru a contribui în vreun fel la mântuirea sa: tot ce are de făcut este s-o primească prin credinţă. Puteţi avea parte de o răscumpărare încheiată de altcineva pentru voi. Dar dacă n-o veţi accepta, va fi o judecată de care nu veţi putea scăpa. Cei care au refuzat mântuirea oferită de Dumnezeu nu pot face nimic pentru a scăpa de judecata lui Dumnezeu. Scriitorul Epistolei către Evrei spunea: “cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o?” (Evrei 2:3). Domnul Isus Hristos este judecătorul şi judecata necazului celui mare este încheiată acum – este vorba de momentul descris aici, în capitolul 16 din Apocalipsa. “S-a sfârşit” este anunţul pe care-l face Domnul şi nu mai urmează nimic altceva decât judecata dinaintea scaunului de domnie mare şi alb.

Fulgere, glasuri, tunete s-au auzit cu ocazia anunţului solemn de la începutul necazului celui mare care întărea faptul că judecata este iminentă. “Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete. Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu.” (Apocalipsa 4:5). La sfârşitul necazului celui mare apar din nou glasuri, tunete şi fulgere.

“Şi s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare, cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare.” Cuvântul lui Dumnezeu ne arată în mod clar că la sfârşitul necazului celui mare va fi un cutremur care va zdruncina probabil întreaga lume.

Apocalipsa 16:19-21

Cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi, şi cetăţile Neamurilor s-au prăbuşit. Şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui. Toate ostroavele au fugit, şi munţii nu s-au mai găsit. O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinii, pentru că această urgie era foarte mare.

Astfel se încheie necazul cel mare. Va fi un cutremur mare care va despărţi “cetatea cea mare” în trei părţi. Cetatea cea mare este Ierusalimul. Deşi centrul cutremurului este în Ierusalim, seismul nu este limitat numai la Ierusalim pentru că, aşa cum citim, “cetăţile Neamurilor s-au prăbuşit”. Acest detaliu ne spune multe despre intensitatea cutremurului şi despre amploarea distrugerilor provocate.

Babilonul este menţionat din nou. În capitolul 14, la versetul 8 am citit: “Apoi a urmat un alt înger, al doilea şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!” Următoarele două capitole ne oferă detalii cu privire la Babilon.

“Toate ostroavele, adică toate insulele, au fugit” – până şi insulele se deplasează de la locul lor în timpul acestui cutremur.

Actul final al judecăţii este grindina. Mărimea pietrei este foarte mare: aproape cât un talant. Talantul grecesc avea în jur de 23 kg, iar cel evreiesc şi mai mult, cca. 57 kg. Nu cred că am asistat vreunul dintre noi la o grindină care să fi fost mai mare de câţiva centimetri în diametru. În vremea lui Iosua a căzut o grindină ceva mai deosebită: “Pe când fugeau ei dinaintea lui Israel, şi se pogorau din Bet-Horon, Domnul a făcut să cadă din cer peste ei nişte pietre mari până la Azeca, şi au pierit; cei ce au murit de pietrele grindinei au fost mai mulţi decât cei ucişi cu sabia de copiii lui Israel.” (Iosua 10:11).

Conform relatărilor istoricului Josephus, catapultele romane aruncau pietre de greutatea unui talant şi aşa au procedat în atacul asupra Ierusalimului, care a avut loc în anul 70 şi care a dus la distrugerea cetăţii sub comanda împăratului roman Titus.

Grindina aceasta extraordinară pune punct perioadei pe care Biblia o numeşte “necazul cel mare”.