Itinerar Biblic Ep. 1038 – APOCALIPSA Cap. 8:4-13

 

Dragi ascultători suntem la momentul în care este ruptă cea de a şaptea pecete. După ce Domnul Isus deschide cartea, în cer s-a aşternut o tăcere de o jumătate de ceas. După acel moment de tăcere şapte îngeri primesc şapte trâmbiţe.  Un al înger primeşte o cădelniţă de aur cu care se prezintă la altarul de aur care este înaintea scaunului de domnie. Această tămâie este prezentată înaintea altarului împreună cu rugăciunile sfinţilor.

Mai departe, Ioan ne spune:

Apocalipsa 8:4

Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor.

Rugăciunea va fi primi răspuns datorită Domnului Isus Hristos.

Apocalipsa 8:5

Apoi îngerul a luat cădelniţa, a umplut-o din focul de pe altar, şi l-a aruncat pe pământ. Şi s-au stârnit tunete, glasuri, fulgere şi un cutremur de pământ.

Marele preot al lui Israel lua cădelniţa cu el când ducea sângele în Sfânta sfintelor. Aici ritualul este inversat pentru că din cer cădelniţa este aruncată pe pământ. Cu alte cuvinte, rugăciunile s-au înălţat ca tămâie şi acum se coboară răspunsul din cer. Sfinţii din necazul cel mare se rugaseră: “Doamne, răzbună-ne!” Oamenii de pe pământ care au refuzat moartea lui Hristos pentru judecata păcatelor lor, trebuie să poarte singuri judecata pentru propriile păcate. Necazul cel mare se desfăşoară. “Tunetele” se referă la apropierea furtunii judecăţii lui Dumnezeu. “Glasurile” descoperă faptul că este vorba de acţiunea directă şi intenţionată a lui Dumnezeu, şi nu lucrarea fără sens şi fără scop a forţelor naturii. Dumnezeu este în control. “Fulgerele” urmează tunetelor. Aceasta nu este o răsturnare a ordinii naturale. Noi vedem fulgerul înainte de a auzi tunetul din cauză că unda luminoasă înaintează mai rapid decât unda sonoră. De fapt, tunetul vine primul, dar nu-l auzim decât după ce am văzut deja lumina fulgerului.

“Cutremurul” este răspunsul pământului la presiunea puternică pe care o va suporta în timpul judecăţii din perioada necazului celui mare.

Apocalipsa 8:6

Şi cei şapte îngeri, care aveau cele şapte trâmbiţe, s-au pregătit să sune din ele.

Acesta este un moment solemn. Jumătatea de oră de tăcere a luat sfârşit. Rugăciunile sfinţilor au fost auzite. Este dat ordinul să se pregătească trâmbiţele. Îngerii sunt gata să sune şi o dată cu sunetul trâmbiţelor mânia divină se va revărsa peste oamenii răzvrătiţi. Sunetul trâmbiţelor nu introduce în scenă simboluri sau taine ascunse. Nenorocirile descrise aici se vor întâmpla exact aşa cum sunt descrise. Această metodă prin care se evaporă semnificaţia Scripturii susţinând că un text este simbolic este la fel de rea ca negarea inspiraţiei divine a Cuvântului lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, e ca şi cum ai spune că Dumnezeu nu spune ce scrie aici, ci se referă la cu totul altceva.

PRIMA TRÂMBIŢĂ – COPACII ARD

Apocalipsa 8:7

Îngerul dintâi a sunat din trâmbiţă. Şi a venit grindină şi foc amestecat cu sânge, care au fost aruncate pe pământ: şi a treia parte a pământului a fost ars, şi a treia parte din copaci au fost arşi, şi toată iarba verde a fost arsă.

Aceasta este o judecată directă a lui Dumnezeu care se abate asupra vegetaţiei, de la iarbă până la copacii cei mai înalţi. Este afectată mai întâi orice formă de viaţă botanică. Totuşi, observaţi că este vorba doar de o treime. Impactul este foarte mare asupra pământului. Focul, marele duşman, este unealta de care se foloseşte Dumnezeu de această dată. Apa a fost folosită în prima judecată asupra pământului. Acum este folosit focul. Pământul va fi curăţit prin foc. Pădurile şi câmpiile acoperite de iarbă vor fi distruse parţial. A treia parte a pământului denotă cât de mari sunt pagubele. Plantele au fost primele create şi sunt primele distruse. În Geneza 1:11 vedem că Dumnezeu a început creaţia vegetaţiei după ce a fost stabilită ordinea fizică a planetei.

Aceasta este o judecată concretă, reală, care trebuie luată ca atare, asupra vegetaţiei pământului. Este la fel de reală cum au fost urgiile din Egipt (vezi Exod 9:18-26). Aşa cum am mai spus, este o asemănare izbitoare între urgiile din Egipt şi judecata trâmbiţelor, şi acest lucru nu este întâmplător. Dacă citiţi fragmentul corespunzător din cartea Exodul, veţi vedea că acele nenorociri s-au întâmplat în realitate, aşa cum sunt descrise acolo. Oricine crede în Biblie trebuie să recunoască acest lucru. Tot la fel, trebuie să admitem şi că cele descrise în Apocalipsa sunt lucruri reale. Nu ştiu de ce trebuie să adoptăm această metodă care spune că un pasaj al Scripturii se interpretează într-un mod şi altul într-un alt mod, în afară de cazul în care Scriptura însăşi spune clar că puteţi proceda aşa. Când a venit grindina asupra Egiptului, Scriptura spune că: “piatra a nimicit şi toate plantele de pe câmp şi a frânt toţi copacii de pe câmp” (Exod 9:25). A fost o distrugere 100% în Egipt. În fragmentul citit din Apocalipsa este vorba doar de o treime din vegetaţie care va fi arsă de foc.

A DOUA TRÂMBIŢĂ – MAREA DEVINE SÂNGE

Apocalipsa 8:8-9

Al doilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare; şi a treia parte din mare s-a făcut sânge;

şi a treia parte din făpturile, care erau în mare şi aveau viaţă, au murit; şi a treia parte din corăbii au pierit.

Marea, care ocupă cea mai mare parte din suprafaţa pământului, este următoarea atinsă de judecata directă a lui Dumnezeu. Separarea pământului de apă a avut loc în aceeaşi zi în care au apărut plantele (vezi Gen. 1:9-10).

Aş vrea să vă atrag atenţia asupra limbajului exact folosit în acest fragment. Ioan nu spune că un munte în flăcări a fost aruncat în mare, ci spune că era ceva care arăta ca un munte mare de foc aprins şi a fost aruncat în mare. Această delimitare clară în limbaj trebuie remarcată mai ales dacă ne gândim la obiceiul multora de a spune că Apocalipsa conţine numai simboluri.

Muntele este ceva concret şi tangibil, aşa cum în sens literal trebuie luat versetul 25 din Ieremia 51, unde Domnul vorbeşte despre Babilon: „Iată, am necaz pe tine, munte nimicitor, zice Domnul, pe tine, care nimiceai tot pământul! Îmi voi întinde mâna peste tine, te voi prăvăli de la înălţimea stâncilor, şi te voi preface într-un munte aprins.” (Ieremia 51:25).

Acest ceva ca un munte mare de foc aprins va cădea la modul propriu în mare şi o treime din mare va fi sânge, tot la modul propriu. O treime din vieţuitoarele mării vor muri cu adevărat, nu vor avea o moartea simbolică, ci una cât se poate de reală. Nu ştiu cum ar fi putut fi spus mai simplu de-atât. De asemenea, a treia parte din vasele maritime din toate naţiunile vor fi distruse. Ioan spune aceste lucruri într-un mod cât se poate de clar. Tot ce avem de făcut este să citim ce spune el, aşa cum spune el.

Nu este de nici un folos să încercăm să găsim simboluri aici. Ioan nu spune că este un limbaj simbolic. El spune clar că o masă mare de materie, ca un munte aprins, va fi aruncată în mare. Nu ştiu ce ar putea fi acest lucru. În primul rând, Ioan nu a spus exact despre ce este vorba şi de aceea nici nu cred că deţine cineva răspunsul la această întrebare. Pe de altă parte, nu mă aştept să fiu acolo când se va întâmpla acest lucru, aşa că nu voi citi despre el în ziarele de a doua zi. Veştile rele despre care citim în ziare sau despre care auzim vorbindu-se în jurnalele de ştiri de la radio şi TV vor continua, ba chiar vor fi mai multe, în necazul cel mare. Eu nu voi fi acolo să le aud sau să le văd. Prin urmare, nu mă preocupă prea mult să ştiu acest detaliu.

Tot ce am nevoie să ştiu este că va fi o mare tragedie care se va abate asupra unei lumi care L-a respins pe Hristos şi care ridiculizează Cuvântul lui Dumnezeu. Sigur că acest fapt îl întristează pe orice credincios. De fapt, faptul că ştim ce orori se vor întâmpla ar trebui să ne mobilizeze pentru ca să spunem oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu şi să-i înştiinţăm cu privire la aceste lucruri. Aceasta este responsabilitatea noastră, una foarte serioasă de altfel. Nu putem împiedica venirea judecăţii pe pământ, dar putem să răspândim Cuvântul lui Dumnezeu şi să reducem numărul celor care vor fi pe pământ atunci şi vor trece prin toate aceste nenorociri.

A TREIA TRÂMBIŢĂ – APELE DEVIN AMARE

Apocalipsa 8:10-11

Al treilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din râuri şi peste izvoarele apelor.  Steaua se chema „Pelin”; şi a treia parte din ape s-au prefăcut în pelin. Şi mulţi oameni au murit din pricina apelor, pentru că fuseseră făcute amare.

Trăim într-o vreme în care se vorbeşte mult despre poluare şi aceasta a devenit o adevărată problemă. Omul pare să fi luat-o mult înaintea stelei menţionate în acest verset şi să fi făcut deja o treabă foarte “bună” în ce priveşte poluarea apelor. Va veni şi vremea în care omul va fi nevoit să purifice sursele de apă dacă va dori să mai existe ca specie. Se consideră că instinctul de autoconservare este prima lege a naturii şi omul vrea să rămână cât mai mult timp pe acest pământ, aşa că va face ceva în privinţa aceasta. În necazul cel mare, apa este poluată şi apa de băut pentru întreaga omenire este contaminată, de fapt, o treime din ea.

Cei care trăiesc în zone deşertice ştiu ce înseamnă să aibă resurse sărace de apă potabilă. Am auzit că în Los Angeles costă aproape 100 de milioane de dolari doar ca să se dea drumul la robinetul care trimite apa potabilă spre oraş. Apa potabilă este esenţială pentru om şi pentru animale. Când este secetă şi rezervele locale sunt epuizate, oamenii sunt forţaţi să străbată o distanţă oarecare până la prima sursă de apă pentru că pur şi simplu nu se poate trăi fără apă.

Când copiii lui Israel au trecut Marea Roşie au ajuns la Mara, unde apele erau amare. Domnul i-a arătat lui Moise un lemn şi i-a spus să-l arunce în ape. Moise a făcut aşa cum îi spusese Dumnezeu şi apele au devenit dulci. Aici, în Apocalipsa, apele dulci sunt făcute amare de steaua care cade din cer. Lemnul din Exodul prefigurează crucea lui Hristos.

Pelinul este folosit în sens metaforic în Vechiul Testament, arătând că este vorba de: (1) idolatria lui Israel (vezi Deut. 29:18); (2) nenorocire şi durere (vezi Ier. 9:15; 23:15; Plângeri 3:15, 19); şi (3) judecată falsă (vezi Amos 5:7).

Steaua din versetul 10 este un meteorit care conţine otravă care ajunsă pe pământ contaminează o treime din rezervele de apă continentală (alte ape decât mările şi oceanele). Numele sugerează faptul că este o judecată care vine asupra omului din cauza idolatriei şi a nedreptăţii. Dezastrul şi durerea sunt efectele fireşti ale acestei judecăţi.

A PATRA TRÂMBIŢĂ – SOARELE, LUNA, STELELE SUNT LOVITE

Apocalipsa 8:12

Al patrulea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele, pentru ca a treia parte din ele să fie întunecată, ziua să-şi piardă a treia parte din lumina ei, şi noaptea de asemenea.

Soarele este un alt element al creaţiei de care depinde viaţa omului pe acest pământ. De lună şi de stele depinde mai puţin decât de soare de la care are lumina şi căldura. Aceste corpuri cereşti au apărut în a patra zi a creaţiei. Ele fuseseră create mai dinainte, de fapt, dar atunci le-a fost stabilit rolul din timpul zilei şi al nopţii.

La a patra trâmbiţă lumina se stinge peste o treime din pământ. Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, luminătorul cel mare ca să stăpânească ziua şi luminătorul cel mic ca să stăpânească noaptea şi ambii aveau rolul de a delimita anotimpurile. Domnul Isus a spus că în necazul cel mare vor fi semne speciale în aceste corpuri cereşti: “Îndată după acele zile de necaz „soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate.” (Matei 24:29).

Legile naturii sunt afectate profund de aceste tulburări. Este o limită clară – numai a treia parte din lumină şi din zi sunt afectate. Intensitatea luminii scade la a treia parte din putere.

Când în urmă cu mai mulţi ani o mare companie aeronautică şi-a închis mai multe fabrici, a concediat foarte mulţi muncitori. Erau câteva oraşe care existau datorită unei astfel de fabrici şi când oamenii au rămas fără loc de muncă au început să plece din oraş. La ieşirea dintr-un astfel de oraş a apărut un panou mare pe care scria: “Ultimul care pleacă din oraş să stingă luminile!” [Asta se întâmpla în America, dar avem şi noi povestea noastră cu ultimul care pleacă stinge lumina. Aşa mi se spune mie de către toţi cei care au plecat deja din România – eu o să rămân să sting lumina.] Ei bine, Dumnezeu se pregăteşte să stingă lumina aici, pe pământ. Totuşi, Domnul a spus clar următorul lucru: “cât va fi pământul, nu va înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea.” (Gen. 8:22).

Apocalipsa 8:13

M-am uitat, şi am auzit un vultur, care zbura prin mijlocul cerului, şi zicea cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului, din pricina celorlalte sunete de trâmbiţă ale celor trei îngeri, care au să mai sune.”

Cea de-a patra trâmbiţă anunţă că vor veni nenorociri şi mai mari pe pământ când vor suna celelalte trâmbiţe. Ultimele trei trâmbiţe sunt separate de primele patru şi introduc nenorociri diferite pentru că se abat direct asupra oamenilor.

“Am auzit un vultur care … zicea cu glas tare” – veţi spune: “Vulturul acesta vorbeşte? Este un vultur adevărat sau este un simbol?” Dacă Dumnezeu poate să facă un papagal să vorbească, nu cred că I-ar fi greu să facă acelaşi lucru şi cu un vultur.

Şi Domnul Isus a menţionat vulturii atunci când a vorbit despre venirea Sa: “Oriunde va fi cadavrul, acolo se vor aduna vulturii.” (Mat. 24:28) – adică după bătălia de la Armaghedon.

Aşadar acestea au primele patru trâmbiţe. Aşa cum am spus, şi după cum o să observaţi,  ultimele trei trâmbiţe diferă de primele patru prin faptul că introduc nenorociri care îi lovesc direct pe oameni. Să ne amintim ce spune ultimul verset din capitolul 8: “M-am uitat, şi am auzit un vultur, care zbura prin mijlocul cerului, şi zicea cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului, din pricina celorlalte sunete de trâmbiţă ale celor trei îngeri, care au să mai sune.”

Ajungem acum la o secţiune mai aparte care descrie lucruri cu totul neobişnuite şi care a provocat multe interpretări. Să nu uităm însă că nu trebuie să ne sperie lucrurile descrise aici. Dacă eşti un copil al lui Dumnezeu, nu vei trece prin toate acestea. “Nădejdea binecuvântată” a bisericii lui Dumnezeu nu este aceea de a trece prin nenorocirile descrise aici. Biserica nu va mai fi în lume la acel moment şi nenorocirile despre care vom citi în continuare vor avea loc în timpul necazului celui mare într-o lume care L-a respins pe Domnul Isus Hristos.

Aceste nenorociri marchează întunericul cel mai profund şi durerea cea mai intensă din acea perioadă numită generic necazul cel mare. Sunt asociate în general cu ultimii trei ani şi jumătate din a 70-a săptămână a lui Daniel, care este necazul cel mare. Acestea vor fi cele mai negre zile din istoria omenirii. De fapt ni s-a mai spus că asemenea necazuri nu au mai fost de la momentul în care a fost creată lumea şi până în acea zi.

Cred că este important să reţinem, dragi ascultători că această perioadă poate fi evitată. Modalitatea de a evita acea perioadă este mântuirea prin credinţa în Domnul Isus.

Vă reamintesc că dorinţa lui Dumnezeu nu este nimicirea omului, trecerea lui prin mari necazuri…nimic din toate acestea. Dorinţa lui Dumnezeu este mântuirea lui şi bucuria lui veşnică.

În cartea Ezechiel găsim acest lucru exprimat cât se poate de clar.

Spune-le: „Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Ezechiel 33:11

Vedeţi dar care este dorinţa lui Dumnezeu? Nu cred că îl putem acuza că vrea să ne facă rău. Mai degrabă, noi suntem cei care i-am întors spatele şi apoi ne plângem spunând că Lui nu-i pasă de noi.

Facă Bunul Dumnezeu ca aceste imagini prezentate de Ioan să ne sperie, dacă este nevoie, sau să ne mângâie, dar fie într-un caz, fie în altul, să ne facă să ne apropiem şi mai mult de Dumnezeu. În dragostea Sa El a făcut toate pregătirile necesare ca noi să ne putem întâlni cu El în ceruri şi să putem petrece o veşnicie cu El. Pentru cei ce resping această minunată ofertă însă…plânsul şi scrâşnirea dinţilor este peisajul de care vor avea parte.

Data viitoare ne vom îndrepta privirile şi asupra celorlalte trei trâmbiţe şi vom vedea ce anunţă ele.

 

Rămâneţi cu har şi pace!