Itinerar Biblic Ep. 1037 – APOCALIPSA Cap. 8:1-3

 

Dragi prieteni am ajuns la o secţiune în  care vor fi folosite multe simboluri şi cred că este important să ne amintim că simbolul este folosit pentru a vorbi despre un fapt. Vom descoperi că este o asemănare puternică şi ciudată între urgiile din Egipt, din vremea lui Moise, şi judecăţile introduse de trâmbiţe aşa cum sunt ele prezentate în capitolul 8, capitolul asupra căruia ne vom îndrepta atenţia în continuare. Este logic să tragem concluzia că, dacă urgiile din vremea lui Moise au fost reale, atunci şi cele ce se vor întâmpla în necazul cel mare vor fi la fel de reale. Simbolurile folosite aici sunt simboluri pentru realitatea care va veni. Limbajul simplu n-ar putea să ne arate destul de clar pentru capacitatea noastră de înţelegere cât de teribil, cât de tragic va fi necazul cel mare. Este nevoie de descriere şi Dumnezeu a epuizat limbajul pe care-l putem noi înţelege şi apelează la simboluri. Trebuie să reţinem şi să ne aducem aminte mereu de faptul că această carte este o descoperire a lui Isus Hristos. Acum Îl vedem într-un rol nou, acela de Judecător. Simbolurile folosite aici nu sunt vagi, nu sunt neclare astfel încât să poată fi spulberate de un sistem complicat de hermeneutică. Atunci când sunt folosite simboluri în această carte, este furnizată şi cheia înţelesului lor. Scriptura va pune la dispoziţia noastră explicaţia şi nu este nevoie să vă folosiţi imaginaţia din greu.

Cartea Apocalipsa este ultima carte din Biblie şi cunoaşterea aplicată a celor 65 de cărţi care o preced este cerinţa esenţială pentru înţelegerea limbajului ei viu şi sugestiv. Nu cred că este potrivit ca un creştin de curând născut din nou să înceapă să-i înveţe pe alţii din Apocalipsa. Ar face mai bine să înceapă cu Geneza şi să ajungă la Apocalipsa. Eu am început să-i învăţ pe alţii din Apocalipsa abia după ce am parcurs toată Scriptura vreme de cinci ani. Numai dacă ştii foarte bine ce spune Biblia în rest poţi să pretinzi că ai tot ce-ţi trebuie pentru a-i învăţa pe alţii din Apocalipsa. Apostolul Petru a spus că nici o profeţie a Scripturii nu se interpretează singură. Nu se interpretează Apocalipsa prin ea însăşi. Înainte de Apocalipsa sunt alte 65 de cărţi care ajută la interpretarea corectă a Apocalipsei.

Deschiderea celei de-a şaptea peceţi va introduce în scenă cele şapte trâmbiţe şi acesta este modelul urmat şi mai departe. Dacă urmărim structura cărţii nu vom cădea nici în fanatism, nici în senzaţionalism. Dacă sunteţi creştini născuţi din nou, nu aveţi de ce să vă temeţi de cartea Apocalipsa. Dimpotrivă, cartea aceasta ar trebui să fie o mângâiere pentru voi. Eu Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru faptul că va judeca această lume care a luat-o razna.

Omenirea a ajuns într-o stare mai rea decât oricând în istoria sa şi nu mai este nici o speranţă de redresare pentru această lume. Parcă toţi au înnebunit! Eu Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că va judeca această lumea şi o va face cu dreptate. Este un gând care mă înviorează.

Nu este sarcina mea să denunţ toate lucrurile rele care se întâmplă pentru că vreau în primul rând să vă atrag atenţia asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Dumnezeu este Cel care va îndrepta această lume într-o bună zi. Eu nu mi-aş dori această slujbă pentru nimic în lume. Mă bucur că aceasta este sarcina lui Dumnezeu. El va îndrepta totul prin judecata Sa care va veni negreşit asupra omenirii, asupra acestei lumi.

Poate că nu vă place faptul că Domnul Isus, cel blând şi smerit cu inima, va judeca. Am văzut deja că mânia Mielului va fi înfricoşătoare pentru cei care sunt pe pământ. Dacă vorbiţi despre blândul şi bunul Isus, ar trebui să încercaţi să-L cunoaşteţi cât mai bine. El a murit pentru voi, vă iubeşte, vrea să vă mântuiască, dar dacă nu vreţi să-L primiţi în viaţa voastră, atunci să ştiţi că vă aşteaptă o judecată îngrozitoare. Veţi spune că vă sperii – nu este intenţia mea să vă sperii ca să intraţi în rai, dar trebuie să ştiţi că judecata lui Dumnezeu asupra acestei lumi este inevitabilă. Eu mă bucur că vine această judecată şi că Dumnezeu nu va lăsa lumea aceasta aşa cum este pentru că a ajuns într-o stare îngrozitoare.

DESCHIDEREA CELEI DE-A ŞAPTEA PECEŢI – INTRODUCEREA CELOR ŞAPTE TRÂMBIŢE

Primul verset al acestui capitol descrie ce se întâmplă atunci când este deschisă a şaptea pecete.

Apocalipsa 8:1

Când a rupt Mielul pecetea a şaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas.

“S-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas.” Eram acum câţiva ani la o conferinţă pentru tineret. Într-o pauză s-a apropiat de mine un grup de fete. În mijlocul lor se afla şi un băiat. Când am ajuns în faţa lor, una din fete mi-a spus: “Tânărul acesta vrea să vă spună ceva.” Într-adevăr, tânărul a ieşit din mijlocul lor şi m-a întrebat: “Ştiaţi că nu vor fi femei în cer?”

“Nu”, am răspuns eu, “n-am ştiut. Aveţi vreun verset care să spună acest lucru?”

“Da. Biblia spune că va fi tăcere în cer vreme de o jumătate de oră. Dacă ar fi femei acolo, nu ar fi posibil să fie tăcere atât de mult timp!”

Tânărul acela era înconjurat de fete care încercau să-i corecteze această interpretare şi să spună că nu are dreptate. Bineînţeles că nu avea dreptate. Biblia nu spune că nu vor fi femei în cer.

Probabil că am greşit că am început comentariul acestui pasaj într-o notă amuzantă. Este un fragment încărcat de solemnitate şi gravitate. Domnul Isus Hristos continuă să fie la comandă. El deschide a şaptea pecete şi îşi fac apariţia cele şapte trâmbiţe. Domnul Isus conduce acţiunea din cer. Trebuie să ne amintim acest lucru când citim această carte. Nu pierdeţi din vedere faptul că Apocalipsa Îl prezintă pe Domnul Isus în slavă, ca Judecător al întregului pământ.

Poate că până acum Domnul Isus v-a fost prezentat doar ca o persoană bună şi blândă, care face bine celor năpăstuiţi. Studiind cartea Apocalipsa vom vedea şi mânia Mielului. Mielul este cel despre care Ioan Botezătorul a spus: “Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). Oamenii nu sunt pierduţi din cauză că sunt păcătoşi; ei sunt pierduţi din cauză că L-au respins pe Domnul Isus Hristos care a murit pentru ei. Chiar dacă intraţi în veşnicie pierduţi fără să-L acceptaţi pe Hristos, El tot a murit pentru voi şi refuzul vostru a făcut zadarnică această jertfă. Aţi călcat în picioare sângele lui Hristos dacă aţi refuzat să-L primiţi în viaţa voastră ca Mântuitor personal.

Avem în faţă o scenă foarte solemnă. Domnul Isus Hristos porunceşte să se oprească totul, pe toate fronturile: în cer, în iad şi pe pământ. Nimic nu se poate mişca fără permisiunea Lui. El a poruncit deja încetarea acţiunii forţelor naturale pe pământ când a ordonat pecetluirea şi salvarea a două grupuri distincte. Acum este linişte pentru scurt timp, este o pauză în acţiunea judecăţii. Este liniştea dinaintea furtunii.

De ce este nevoie de această tăcere ciudată? Răbdarea lui Dumnezeu nu este epuizată. Când s-a deschis pecetea a şasea şi natura a reacţionat cu o convulsie puternică, oamenii curajoşi au fost cuprinşi de slăbiciune pentru moment. Hristos le-a dat ocazia să se pocăiască. Dar la fel ca faraonul egiptean care, atunci când era înlăturată urgia, inima sa mândră revenea la intenţiile sale rele, mulţi oameni se vor întoarce la conduita lor blasfematoare când va veni momentul de acalmie. Probabil că se vor mustra singuri, îşi vor reproşa momentul de slăbiciune. Vor spune: “A fost doar o reacţie a naturii, n-a fost Dumnezeu. Totul poate fi explicat prin cauze naturale.” Dar aceasta este liniştea dinaintea furtunii. Aşa cum a spus cineva, “Paşii lui Dumnezeu de la îndurare la judecată sunt întotdeauna lenţi, măsuraţi, fără tragere de inimă.” Dumnezeu judecă fără tragere de inimă pentru că El este încet la mânie. Judecata este neobişnuitul în lucrarea Sa (lucrarea Lui ciudată). Îndurarea este ceea ce face în mod obişnuit.

Isaia scrie: “Căci Domnul Se va scula ca la muntele Peraţim, şi Se va mânia ca în valea Gabaonului, ca să-Şi facă lucrarea, lucrarea Lui ciudată, ca să-Şi împlinească lucrul, lucrul Lui nemaiauzit” (Isaia 28:21).

Ce este ciudat la Dumnezeu? Faptul că El judecă, faptul că El este un Dumnezeu al dragostei care judecă creaturile Sale. “Eu nu doresc moartea celui care moare, zice Stăpânul, Domnul” (Ezec. 18:32). Această tăcere marchează trecerea de la har la judecată. Dumnezeu aşteaptă. Dacă nu L-aţi primit încă pe Domnul Isus ca Mântuitor personal, Dumnezeu vă aşteptă şi pe voi, azi. Puteţi veni la El pentru că El este un Mântuitor îndurător şi plin de har.

CELE ŞAPTE TRÂMBIŢE

Judecata este gata să se abată asupra pământului. Aceasta este acalmia dinaintea furtunii judecăţii care va veni peste pământ în această perioadă. Am fost martorul unei furtuni în America. După ce plouase bine, după ce tunase şi fulgerase, la un moment dat s-a făcut o linişte ca de mormânt. A durat câteva clipe doar înainte ca să se dezlănţuie un vânt puternic care mătura copacii din drum. Atunci s-a dezlănţuit furtuna în toată furia ei. Aşa va fi şi cu necazul cel mare când se va desfăşura pe pământ în toată puterea. Despre ce se va întâmpla atunci când vor suna cele şapte trâmbiţe vom citi în fragmentul cuprins între capitolul 8, versetul 2 şi capitolul 11.

ÎNGERUL DE LA ALTAR – CĂDELNIŢA DE AUR

Apocalipsa 8:2

Şi am văzut pe cei şapte îngeri, care stau înaintea lui Dumnezeu; şi li s-au dat şapte trâmbiţe.

Aceşti şapte îngeri ne sunt prezentaţi ca fiind un grup aparte. Cred că îngerul Gabriel se află în acest grup pentru că ni se spune că stătea înaintea lui Dumnezeu. Când i-a anunţat lui Zaharia naşterea lui Ioan Botezătorul, el a spus: „Eu Sunt Gavril, care stau înaintea lui Dumnezeu” (Luca 1:19). Serafimii sunt identificaţi, de asemenea, ca fiinţe care stau în prezenţa lui Dumnezeu (vezi Isaia 6:1-2). Totuşi, cei şapte îngeri descrişi aici fac parte dintr-un alt ordin decât serafimii, având în vedere că au o misiune şi o slujbă cu totul diferite.

“Şapte trâmbiţe” – acestea au o semnificaţie deosebită pentru Israel. Nu trebuie să pierdem din vedere acest lucru care este important. Avem acum ocazia să constatăm cât este de important studiul Vechiului Testament. În cartea Numeri, Moise primeşte instrucţiuni de la Dumnezeu pentru a face două trâmbiţe din argint. Doi era numărul martorilor. Domnul a spus de mai multe ori că o chestiune va fi decisă pe baza mărturiei a două persoane.

Cele două trâmbiţe erau folosite în marşul prin pustie în două feluri. Erau folosite pentru chemarea tuturor israeliţilor la un loc şi pentru a marca semnalul de începere a călătoriei prin pustie. „Fă-ţi două trâmbiţe din argint; să le faci din argint bătut. Ele să-ţi slujească pentru chemarea adunării şi pentru pornirea taberelor.” (Numeri 10:2).

Când poporul a intrat în ţara pe care le-o promisese Dumnezeu, trâmbiţele au fost folosite pentru alte două scopuri: “Când veţi merge la război, în ţara voastră, împotriva vrăjmaşului care va lupta împotriva voastră, să sunaţi cu vâlvă din trâmbiţe, şi Domnul, Dumnezeul vostru, Îşi va aduce aminte de voi, şi veţi fi izbăviţi de vrăjmaşii voştri.  În zilele voastre de bucurie, la sărbătorile voastre, şi la lunile noi ale voastre, să sunaţi din trâmbiţe, când vă veţi aduce arderile-de-tot şi jertfele de mulţumire; şi ele vor face ca Dumnezeul vostru să-Şi aducă aminte de voi. Eu Sunt Domnul, Dumnezeul vostru.” (Numeri 10:9-10).

O singură trâmbiţă suna în marşul din pustie pentru a aduna conducătorii: “Când se va suna numai cu o trâmbiţă, să se strângă la tine căpeteniile, mai marii peste miile lui Israel.” (Numeri 10:4). Această o singură trâmbiţă este cea care corespunde celei din urmă trâmbiţe despre care vorbeşte Pavel în capitolul 15 din 1 Corinteni. Trâmbiţa din Numeri aduna un anumit grup din poporul lui Israel. Pavel scrie: “Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.”

Din nefericire, unii presupun că “cea din urmă trâmbiţă” menţionată de Pavel aici, în 1 Cor. 15, este a şaptea trâmbiţă din Apocalipsa. Dar nu este nici o legătură între ele. Ascultaţi din nou ce spune Pavel: “Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.” (1 Tesaloniceni 4:16). “Strigătul” este glasul Domnului Isus. “Cu glasul unui arhanghel” înseamnă că glasul Lui este la fel ca glasul unui arhanghel. Trâmbiţa lui Dumnezeu este tot glasul Domnului – glas care va suna ca o trâmbiţă. Vedem acest lucru în versetul 10 al primului capitol din Apocalipsa, unde Ioan spune a auzit un glas ca sunetul unei trâmbiţe şi s-a întors să-L vadă pe Hristos glorificat. Domnul Isus Hristos glorificat îi va chema pe ai Săi de pe pământ. Când Pavel vorbeşte despre “cea din urmă trâmbiţă” şi spune: “Trâmbiţa va suna, morţii vor învia…”, el se referă la chemarea Domnului Isus. Este ultima chemare pe care o face bisericii şi de aceea este numită “cea din urmă trâmbiţă”. Modelul din Vechiul Testament – adică atunci când suna o singură trâmbiţă, erau chemaţi conducătorii poporului să iasă deoparte. Dacă suna o singură trâmbiţă, nu era un semnal prin care copiii lui Israel să pornească la drum prin pustie.

Totuşi, trâmbiţele dădeau alarma pentru a pune în mişcare poporul lui Israel şi era o alarmă care suna pentru fiecare divizie. Seminţiile erau împărţite în patru grupe a câte trei seminţii fiecare, având tabăra pe cele patru laturi ale cortului întâlnirii. Pe lângă acestea, mai erau trei familii de leviţi care aveau în sarcină transportarea tuturor articolelor din cortul întâlnirii: Chehat, Gherşon şi Merari. Patru şi cu trei fac şapte. Erau şapte sunete din trâmbiţă pentru a pune tot poporul în mişcare. Când suna prima trâmbiţă se punea în mişcare chivotul purtat de chehatiţi. Apoi pleca seminţia lui Iuda cu celelalte două seminţii sub steagul lui Iuda şi aşa mai departe până când toate seminţiile porneau la drum. Fiecare om îşi ştia locul şi nu ieşea din rând. Nu era dezordine în tabăra lui Israel. (Apostolul Pavel spune că totul trebuie să se facă decent şi în ordine în biserică. Mi-aş dori ca biserica să fie la fel de ordonată cum era Israel în marşul prin pustie.) Observaţi acest detaliu: era nevoie de şapte trâmbiţe pentru a scoate din tabără tot poporul.

Cele şapte trâmbiţe din Apocalipsa vor avea acelaşi efect pozitiv de a-l pune pe Israel în mişcare spre Palestina. Cred că va fi nevoie de aceste şapte trâmbiţe pentru a aduce tot Israelul înapoi în ţară. Acesta unul din motivele pentru care nu cred că întoarcerea evreilor în Israel din ultimele decenii nu constituie împlinirea profeţiei. Mai degrabă, această împlinire va veni în necazul cel mare când vor suna cele şapte trâmbiţe, aşa cum se întâmpla în pustie când toată tabăra se urnea din loc şi pornea într-o altă călătorie prin pustie. După cea de-a şaptea trâmbiţă, Israel este identificat în capitolul 12 ca obiectivul special al protecţiei lui Dumnezeu. O înţelegere a semnificaţiei trâmbiţelor ne va scuti de identificarea celei din urmă trâmbiţe care va suna pentru biserică, cu cele şapte trâmbiţe din Apocalipsa.

Aşa cum trâmbiţele lui Israel au fost folosite în cazul cuceririi cetăţii Ierihonului, zidurile împotrivirii acestei lumi faţă de Dumnezeu se vor prăbuşi, vor cădea în timpul necazului celui mare. Când va veni Domnul Isus va doborî ultimul vestigiu al răzvrătirii împotriva Sa şi împotriva lui Dumnezeu Tatăl şi va instaura Împărăţia Sa aici, pe pământ. Aceasta este o carte despre triumful şi victoria Dumnezeului nostru. La sfârşit este un cor care cântă “aleluia” şi poate că ne vom întâlni cândva şi-l vom cânta împreună.

Apocalipsa 8:3

Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului, cu o cădelniţă din aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul din aur, care este înaintea scaunului de domnie.

“Un alt înger” – cu siguranţă aici nu este vorba de Domnul Isus Hristos. Domnul Isus Hristos nu mai este, la acel moment, în poziţia de mijlocitor pentru biserică. Am văzut în capitolele 4-5 că El a părăsit această poziţie şi I s-a dat cartea cu cele şapte peceţi. Domnul Isus Hristos conduce şi răspunde de tot ce se întâmplă din acel moment înainte, de toate evenimentele descrise în cartea Apocalipsa. Nu Se află pe pământ, ci în cer, ca judecător, nu ca mijlocitor. Domnul este prezentat pe scaunul de judecată. El ţine cartea cu cele şapte peceţi şi dirijează toate activităţile de pe tron. Îngerul din versetul 3 este pur şi simplu “un alt înger”, cum scrie aici. Deşi în Vechiul Testament, Hristos înainte de întrupare este înfăţişat ca un înger, nu cred că va mai apărea din nou ca un înger. Va fi aşa cum este El, în trupul Său glorificat, şi Îl vom vedea aşa cum este.

Altarul de aur este locul unde se aduce rugăciunea. Hristos nu este în poziţia de mijlocitor înaintea altarului de aur. El este pe scaunul de domnie. Tămâia este asemănată cu rugăciunea şi prefigurează rugăciunea. În Psalmul 141:2, David spune: “Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta”.

Tămâia vorbeşte despre valoarea numelui şi a lucrării lui Hristos în rugăciune. “Dacă cereţi în Numele Meu” este condiţia restrictivă impusă de Domnul. Mulţi dintre cei care cred în Cuvântul lui Dumnezeu nu mai au obiceiul să-şi încheie rugăciunea spunând “în numele lui Isus”. Cineva mi-a spus: “Este redundant să spui ‘în numele lui Isus’ pentru că în inima ta tu te rogi în numele lui Isus.” Sunt de acord cu faptul că a te ruga în numele lui Isus înseamnă mai mult decât a agăţa o etichetă pe care scrie ‘în numele lui Isus’ la rugăciunea ta. Dar vreau să spun că, dacă spuneţi o rugăciune în numele lui Isus, mai ales în public, asiguraţi-vă că spuneţi că este o rugăciune în numele lui Isus. Eu cred că acest lucru este foarte important. Rugăciunile noastre sunt ascultate nu datorită limbajului pretenţios, ci datorită faptului că este făcută în numele lui Isus.

Este interesant că tămâia a fost dată acestui înger. Domnul Isus Hristos nu a avut nevoie să I se dea nimic când S-a rugat. Rugăciunile sfinţilor care au fost aduse când a fost ruptă pecetea a cincea (vezi Apoc. 6:9-11) primesc răspuns acum datorită persoanei şi jertfei lui Hristos. Dumnezeu nu lasă nici o rugăciunea fără răspuns. Trebuie doar ca noi să înţelegem şi să credem lucruri acesta. Vom vederea data viitoare ce se întâmplă mai departe.

 

Rămâneţi cu har şi pace!