Itinerar Biblic Ep. 1030 – APOCALIPSA Cap. 4:4- 5:1

 

Dragi ascultători, revenim la capitolul 4 al cărţii Apocalipsa şi aşa cum vă promiteam o să privim la cei douăzeci și patru de bătrâni care au o însemnătate aparte în noul cadru prezentat de Ioan.

CEI DOUĂZECI ŞI PATRU DE BĂTRÂNI

Apocalipsa 4:4

Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie; şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni, îmbrăcaţi în haine albe; şi pe capete aveau cununi din aur.

S-au făcut multe speculaţii pe marginea identităţii acestor bătrâni. Cuvântul grecesc pentru bătrâni este presbuteros. Cuvântul prezbiterian provine din acest cuvânt grecesc. Îmi amintesc de o glumă cu o fetiţă care vine acasă de la şcoala duminicală de la biserica prezbiteriană la care mergea familia ei. Mama o întreabă: “Despre ce aţi vorbit astăzi?” Ea răspunde: “Am vorbit despre cer.” “Şi ce v-au spus?”, întreabă mama. Fetiţa răspunde: “Învăţătorul a spus că sunt doar douăzeci şi patru de prezbiterieni acolo!”

Revenind la textul din Apocalipsa, bătrânii de aici reprezintă ceva. Ştim că poporul Israel avea bătrâni şi că în biserica primară au fost numiţi bătrâni pentru a conduce şi a reprezenta biserica locală (vezi Tit 1:5). Rolul lor era înţeles foarte bine de contemporanii lui Ioan. Aceşti douăzeci şi patru de bătrâni reprezintă biserica întreagă, de la Rusalii până la Răpire. Prin urmare, putem spune că aici este reprezentată biserica în cer.

“Hainele albe” simbolizează neprihănirea lui Hristos (vezi 2 Cor. 5:21). “Cununile de aur” arată că biserica va conduce, va domni împreună cu Hristos (vezi 1 Cor. 6:3). Cununile sunt date şi ca răsplăţi (vezi 2 Tim. 4:8; Iacov 1:12; 1 Pet. 5:4), atunci când are loc judecata dinaintea scaunului de judecată al lui Hristos.

Apocalipsa 4:5

Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete. Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu.

Timpul folosit aici este timpul prezent: ar trebui să citim: “ies” în loc de ieşeau. Fulgerele şi tunetele preced întotdeauna o furtună şi indică intensitatea mare a acesteia. Cred că aici sunt folosite pentru a indica apropierea judecăţii. “Glasuri” – acest cuvânt arată că nu este o judecată întâmplătoare, ci una condusă de Acela care stă pe scaunul de domnie. Expresia “cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu” se referă în mod clar la Duhul Sfânt.

CELE PATRU FĂPTURI VII

Apocalipsa 4:6

În faţa scaunului de domnie, mai este un fel de mare de sticlă, asemenea cu cristalul. În mijlocul scaunului de domnie şi împrejurul scaunului de domnie stau patru făpturi vii, pline cu ochi pe dinainte şi pe dinapoi.

Marea de sticlă arată înfăţişarea, nu materialul din care este făcută. Această mare se află în faţa scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi este o altă indicaţie a faptului că accentul nu este pus pe îndurare, ci pe judecată. Această mare reprezintă sfinţenia şi neprihănirea lui Dumnezeu (vezi Matei 5:8; Evrei 12:14).

În 1 Tes. 3:13 ni se spune că: “ca să vi se întărească inimile, şi să fie fără prihană în sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos împreună cu toţi sfinţii Săi.” Această mare netedă indică starea de odihnă la care a ajuns biserica. Ea nu mai este victima furtunilor vieţii, nu se mai luptă pe marea învolburată.

“Patru făpturi vii pline cu ochi pe dinainte şi pe dinapoi” – aceasta indică starea lor de vigilenţă şi faptul că sunt perfect conştienţi de tot ce se întâmplă în jur. Aceste făpturi seamănă cu heruvimii lui Ezechiel (1:5-10; 10:20) şi cu serafimii din Isaia (6:2-3).

Apocalipsa 4:7

Cea dintâi făptură vie seamănă cu un leu; a doua seamănă cu un viţel; a treia are faţa ca a unui om; şi a patra seamănă cu un vultur care zboară.

Sunt de acord cu cei care identifică fiecare din aceste făpturi cu câte o evanghelie pe care o reprezintă, deşi această interpretare este pusă sub semnul întrebării de unii.

“Cea dintâi făptură vie seamănă cu un leu” – prima Evanghelie Îl reprezintă pe Domnul Isus ca Rege. S-a născut rege, a fost Rege cât a trăit şi a fost Rege când a murit. A înviat ca Rege şi vine din nou ca Rege. Tot ce face în Evanghelia după Matei face în calitate de Rege. Să ne amintim că Dumnezeu a spus că seminţia lui Iuda era ca un leu, că Regele, Conducătorul va proveni din acea seminţie şi că sceptrul nu se va depărta niciodată din Iuda până la venirea lui Şilo (vezi Gen. 49:9-10 şi Apoc. 5:5).

“Cea de-a doua făptură vie semănă cu un viţel” – acesta este animalul domesticit, animalul de povară. În Evanghelia după Marcu, Hristos este prezentat ca Slujitorul tuturor. În această Evanghelie nu este dată nici o genealogie. Dacă angajaţi pe cineva ca să vă spele vasele, nu întrebaţi cine-i sunt strămoşii. Cu ce ar influenţa slujba pe care ar face-o? Cu nimic. Tot ce v-ar interesa ar fi dacă este în stare să facă munca pentru care vreţi să angajaţi persoana respectivă. Evanghelia după Matei Îl prezintă pe Domnul Isus Hristos ca Slujitor.

“A treia făptură vie are faţa ca a unui om” – cea de-a treia Evanghelie – a lui Luca – Îl prezintă pe Isus Hristos ca Fiu al omului. Aici este accentuat caracterul Său uman.

“A patra făptură vie seamănă cu un vultur care zboară” – Evanghelia după Ioan accentuează divinitatea lui Hristos.

Aceste făpturi vii reprezintă, de asemenea, lumea animală, aşa cum sugerează Godet. Leul reprezintă animalele sălbatice, viţelul reprezintă animalele domestice, vulturul reprezintă păsările şi omul este capul întregii creaţii. Observaţi că nu sunt menţionaţi peştii. În cerul cel nou şi pământul cel nou nu va fi nici o mare şi dacă nu este mare, nu e nevoie nici de peşti (?). Şi nu vor fi nici reptile. Şarpele nu va mai fi acolo ca să aducă păcatul, aşa cum a făcut la început.

Apocalipsa 4:8

Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte şase aripi, şi erau pline cu ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte, ziceau fără încetare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!”

Cele şase aripi îşi au corespondent în serafimii din Isaia 6:2. Şi în acest verset verbele sunt la timpul prezent în original. “Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic” – acelaşi refren era intonat şi de serafimii din Isaia 6:3.

“Care era, care este, care vine” se referă la Domnul Isus Hristos. El S-a identificat în felul acesta chiar de la începutul cărţii: “„Eu Sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul” zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.” (Apocalipsa 1:8). Nu mai este nevoie de speculaţii când Domnul Însuşi Se prezintă cât se poate de clar.

Apocalipsa 4:9-11

Când aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste şi mulţumiri Celui ce şedea pe scaunul de domnie, şi care este viu în vecii vecilor,  cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie, şi se închinau Celui ce este viu în vecii vecilor, îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie, şi ziceau: „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!”

Aceasta este prima mare scenă de închinare din cer pe care o vedem în această carte. Cuvântul “când” de la începutul versetului 9 ar trebui să dispară pentru că ceea ce se întâmplă aici este un act continuu de închinare. Cu alte cuvinte, lauda şi închinarea sunt activităţi veşnice ale făpturilor lui Dumnezeu din cer. Creatura I se închină Creatorului ca Dumnezeu triunic: “Sfânt, sfânt, sfânt”. Închinarea este activitatea continuă din cer.

Am predicat mai demult pe tema: “De ce vrei să mergi în cer?” Mulţi spun că nu toţi cei care vorbesc despre cer ajung în cer. De ce vrei să mergi în cer? Ca să scapi de iad? Eu nu cred că acesta este un motiv nevrednic, dar vreau să vă spun că, dacă ajungeţi în cer, fie vă veţi pleca până la pământ, fie vă veţi ridica în picioare pentru a vă închina Dumnezeului triunic, în special Domnului Isus Hristos. Dacă acum şi aici vi se pare că închinarea este plictisitoare, dacă nu vă interesează să vă închinaţi Domnului Isus Hristos şi să vă exprimaţi dorinţa inimii voastre de a fi cu El, de ce vreţi să mergeţi în cer? Acolo vă veţi închina Domnului, fără îndoială, aşa că gândiţi-vă bine la ce răspuns daţi la această întrebare.

“Şi îşi aruncau cununile înaintea scaunului de domnie” – cununile bisericii sunt aşezate la picioarele Domnului Isus ca un act de supunere şi închinare. Mulţi vorbesc despre faptul că vor avea o cunună în cer. Ca să fiu sincer, cred că dacă vom primi o cunună, după ce o vom purta un timp şi se va duce noutatea, ne vom simţi stânjeniţi. Ce să căutăm cu o cunună pe cap în cer? Singurul vrednic de toată cinstea în cer este Domnul Isus. Prin urmare, vom pune cununa noastră la picioarele Domnului Isus.

“Tu ai făcut (creat) toate lucrurile.” Dr. Walvoord pe care l-am mai citat cu altă ocazie, atrage atenţia asupra unui lucru important. Făpturile vii Îi dau slavă şi cinste şi-I mulţumesc Celui care stă pe scaunul de domnie. Ele I se închină pentru atributele Sale, pentru că El este cine este. Totuşi, cei douăzeci şi patru de bătrâni care reprezintă biserica I se închină Domnului nu numai pentru atributele Sale, ci şi pentru ce a făcut El pentru ei. Aici ei Îl laudă şi-L slăvesc pe Dumnezeu în calitate de Creator – “Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute”. Cu alte cuvinte, biserica vine de pe această planetă micuţă, care este creaţia lui Dumnezeu, şi se alătură acestei închinări pentru că El a creat pământul de pe care vine biserica. Primul verset din Geneza este corect şi biserica îl crede.

“Prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute.” Dumnezeu a creat pământul şi toate lucrurile aşa cum sunt pentru că acesta a fost planul şi scopul Său. Eu nu înţeleg multe din ce face El, nu înţeleg multe din acest univers în care trăiesc, dar ştiu că este creat în acest fel pentru că aşa a vrut Dumnezeu. El deţine controlul şi noi trebuie să ne închinăm înaintea Dumnezeului Creator. Mă bucur că a creat pământul şi că m-a creat şi pe mine. Ar fi putut să n-o facă, dar mă bucur că am fost şi eu în planul şi în scopul lui Dumnezeu. Îl lăudăm pe Dumnezeu, Îl slăvim, Îl onorăm pentru aceasta!

Tema: Biserica în cer cu Hristos – continuare.

Capitolul 5 această scenă a bisericii ce se află în cer cu Hristos. Cred că ne va fi de folos să petrecem ceva timp în observarea acestor aspecte pentru a şti încotro ne îndreptăm. Sunt sigur că nimeni nu cumpără o proprietate fără să o vadă mai întâi, deşi am auzit şi de persoane care fac aşa ceva. McGee chiar povesteşte despre un unchi de al său care a cumpărat o proprietate undeva în Statele Unite fără să o vadă mai întâi. În momentul în care s-a dus să vadă ce a cumpărat a constatat că este fericitul proprietar al unor crocodili. Întreaga proprietate se afla sub apă.

Aşadar, dragi ascultători, înainte de a da banii, asiguraţi-vă că ştiţi ce aţi cumpărat. Lucrul acesta se aplică şi în cazul cerului. Cu alte cuvinte, dacă doriţi să ajungeţi în cer şi dorinţa aceasta este sinceră, atunci, cu siguranţă doriţi să cunoaşteţi câte ceva despre acest loc. Iată de ce cred că acest capitol ar trebui să vă intereseze.

În capitolele 4 şi 5 ni se spune că Biserica (trupul credincioşilor) se află în ceruri cu Hristos.  Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sînt Eu, să fiţi şi voi. Ioan 14:2-3

Scena capitolului 5 are loc în ceruri şi este una pregătitoare, având în vedere Necazul cel Mare. Devreme ce Biserica se află în cer cu Domnul, cu siguranţă ea nu mai trece prin Necazul cel Mare care va avea loc aici pe pământ. În sensul acesta, dacă tronul se afla în centrul capitolului 4, Leul şi Mielul, ambii reprezentându-l pe Domnul Isus se află în centrul capitolului 5. Domnul Hristos este Mielul ce se află pe tron. El este atât rege cât şi Salvator. El deţine controlul absolut asupra evenimentelor ce vor urma în această carte, aşa că nu trebuie să-l pierdem din vedere.

CARTEA CU CELE  ŞAPTE SIGILII

Acest capitol începe cu adverbul apoi ceea ce indică că a ceva s-a întâmplat înainte de acest eveniment. Este un fel de fir ce ne leagă de capitolul 4. De fapt, nu cred că era necesară o divizare a acestor două capitole, deoarece avem acelaşi subiect dezvoltat în aceste rânduri.

v.1    Apoi am văzut în mîna dreaptă a Celuice şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinlăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi. Apocalipsa 5:1

Iată traducere acestui verset făcută de McGee:

„Apoi am văzut în mâna celui ce se afla pe tron o carte scrisă pe interior şi pe exterior, închisă cu şapte peceţi.”

 

„Am văzut!” – Ioan este martorul acestor evenimente, ceea ce scrie el este ceva ce a văzut. Cineva mi-a atras atenţia într-o scrisoare, cu ceva timp în urmă, că am obiceiul să spun mereu: „Nu este aceasta o imagine minunată?” Nu mi-am dat seama că folosesc această expresie dar se poate ca aşa să fie. Totuşi, cred că pe măsură ce parcurgem acest material trebuie să implicăm toate simţurile noastre în cercetarea Cuvântului lui Dumnezeu şi în mod special cred că avem nevoie de imaginaţie când ne apropiem de cartea Apocalipsa. Ioan, vede aceste lucruri şi le aude. Ori de câte ori am ocazia folosesc imagini atunci când predic. Unii mă critică pentru aceasta…alţii consideră că este un lucru bun. Sunt totuşi de părere că devreme ce Dumnezeu ne-a înzestrat cu aceste simţuri el vrea să fie şi folosite pentru a ne apropia de El. Nu ştiu cum privesc această carte dar în anumite pasaje ale simţim parcă şi mirosul de fum.

În această imagine, Dumnezeu Tatăl ţine în mâini un sul care este închis cu şapte peceţi. Nu ştiu dacă aţi văzut un sul legat în pecete. Am avut ocazia să văd un astfel de sul în cadrul muzeului de istorie. De obicei este scris pe interior şi pentru că nu se poate închide asemenea unei cărţi el se strânge şi se înconjoară cu un fir de aţă peste care apoi se toarnă o ceară specială şi în ea de aplica sigiliul având dublul scop de a închide sulul şi de a autentifica scrierea. Se pare că această metodă se folosea de mult timp iar închiderea cu cele şapte sigilii era o prevedere legală pe vremea romanilor. Cel puţin aşa s-a procedat în cazul testamentelor lăsate de Augustus şi Vespasian. Acum, în ciuda acestei prevederi legale ale administraţiei romane, noi ştim că în cadrul acestei cărţi, numărul şapte are o semnificaţie specială şi nu este folosit numai pentru conformarea cu rânduiala Imperiului Roman.

Un comentator consideră că această „carte” reprezintă „cartea noului legământ”. Un altul spune că este vorba de „revelaţia planurilor lui Dumnezeu privind lumea”.  Henry Ironside, citat de McGee şi cu alte ocazii, consideră că nu este nevoie neapărat de un titlu pentru acest document întrucât documentul este actul de proprietate asupra pământului. Vă aduceţi aminte că atunci când copii lui Israel se pregăteau de intrarea în captivitate, Ieremia a fost instruit să-şi trimită slujitorul şi să cumpere o proprietate după care să încheie un act de proprietate asupra acelei proprietăţi întrucât Dumnezeu avea să aducă poporul înapoi în ţară. (Ieremia cap. 32:6-15)

Cine are titlu de proprietate asupra lumii de aici? Nimeni altcineva decât Domnul Isus. El este singurul care are acest drept.

În Daniel 7:13-14 citim „M’am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte, şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel îmbătrînit de zile şi a fost adus înaintea Lui.

I S’a dat stăpînire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-i slujească toate popoarele, neamurile, şi oamenii de toate limbile. Stăpînirea Lui este o stăpînire vecinică, şi nu va trece nicidecum, şi împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.”

Cred că aceasta sugerează că pământul îi este înmânat Domnului Isus (dealtfel o să vedem acest lucru) cu tot cu actul ce-l îndreptăţeşte să domnească asupra lui. De fapt, dacă stăm bine să ne gândim El este creatorul lui, răscumpărătorul lui, în concluzie oricum îi aparţine.

În cartea profetului Zaharia, o carte a cărui cunoaştere o consider necesară pentru a înţelege Apocalipsa, citim: „Am ridicat din nou ochii, şi m’am uitat, şi iată că era un sul de carte, care sbura. El m’a întrebat: „Ce vezi?” Eu am răspuns: „Văd un sul de carte sburînd; are o lungime de douăzeci de coţi, şi o lăţime de zece coţi”.  Şi el mi-a zis: „Acesta este blestemul care este peste toată ţara; căci, după cum este scris pe el, orice hoţ, şi oricine jură strîmb va fi nimicit cu desăvîrşire de aici.            Zaharia 5:1-3

Acest sul zburător este acelaşi cu cel din Apocalipsa.  Unii cred că în el sunt scrise cele Zece Porunci. Nu sunt foarte sigur de aceasta! De-a lungul timpului au fost sugerate diferite situaţii în dorinţa de a identifica acest document dar cred că nu ne putem hazarda prea departe cu presupunerile. În ce mă priveşte înclin să fiu de partea celor ce consideră că acest sul reprezintă noul Legământ pe care Dumnezeu îl încheie cu poporul Israel. Dumnezeu vorbeşte foarte mult despre acesta legământ. În cartea profetului Ieremia citim: Iată, vin zile, zice Domnul, cînd voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legămînt nou. Nu ca legămîntul, pe care l-am încheiat cu părinţii lor, în ziua cînd i-am apucat de mînă, să-i scot din ţara Egiptului, legămînt, pe care l-au călcat, măcarcă aveam drepturi de soţ asupra lor, zice Domnul.“ ,,Ci iată legămîntul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înlăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Ieremia  31: 27-32

Pavel scrie în epistola către Romani:  „Şi atunci tot Israelul va fi mîntuit, dupăcum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiurile dela Iacov.  Acesta va fi legămîntul, pe care-l voi face cu ei, cînd le voi şterge păcatele.”  (Romani 11:26-27)

În epistola către Evrei găsim următoarele cuvinte:  „Iată legămîntul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor, şi le voi scrie în mintea lor” (Evrei 10:16)  Este ceea ce a spus şi Ieremia. Scriitorul epistolei către Evrei continuă:  Domnul adaugă „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.” Dar acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat. (Evrei 11:17-18)

Vechiul Legământ pe care Dumnezeu l-a încheiat cu Israelul a depins de om. Cele Zece Porunci spuneau „Nu fă cutare, nu fă aşa”. Potrivit lor legământul se baza pe slăbiciunea cărnii şi de aceea, în cele din urmă a eşuat. Aceasta nu pentru că era ceva greşit cu privire la cele Zece Porunci sau cu legea pe care o dăduse Dumnezeu. Problema era legată de om. Acelaşi lucru s-a întâmplat în grădina Edenului. Foarte mulţi oameni consideră că ceea ce a provocat căderea primilor oameni era legat de fructul oprit sau, mă rog, de pomul ce rodea acest fruct. Dragii mei, problema nu este legată de rodul pomului ci de rodul neascultării omului.

Spre deosebire de acestea, Noul Legământ depinde de puterea tronului lui Dumnezeu. Se bazează pe Domnul Isus Hristos.

Trebuie să reţinem aceste aspecte, dragi prieteni pentru că ele ne privesc în mod direct. O să revenim asupra lor şi în întâlnirea noastră viitoare!

 

Fiţi binecuvântaţi!