Itinerar Biblic Ep. 1022 – Apocalipsa – Introducere la cap. 2:1 – 4 şi 3

 

Dragi ascultători, ajungem acum la secţiunea despre biserică, despre trupul lui Hristos pe pământ. El Şi-a iubit biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea. Biserica este grupul celor credincioşi pe care Tatăl I-a încredinţat Domnului Isus şi pentru care El S-a rugat în rugăciunea consemnată în capitolul 17 din Evanghelia după Ioan.

După capitolul 3 biserica nu mai apare ca subiect. Până în capitolul 4 biserica este menţionată de nouăsprezece ori. De la capitolul 4 până la capitolul 20 (judecata dinaintea scaunului de domnie mare şi alb) biserica nu mai este menţionată nici măcar o dată. Reacţia normală este să ne întrebăm care este destinaţia, care este localizarea bisericii în tot acest timp. Cu siguranţă biserica nu va fi în lume atunci pentru că va fi fost luată de pe pământ.

Aceste şapte scrisori au o interpretare ce comportă trei aspecte şi o aplicaţie practică:

  1. Contemporan – scrisorile conţin un mesaj direct pentru bisericile locale din ziua lui Ioan. În următoarele două capitole vă voi spune mai multe despre locul în care se aflau aceste biserici. Dacă aveţi posibilitatea să vizitaţi ruinele acestor biserici vă veţi simţi mai aproape de textul biblic. Ruinele au un mesaj evident. Ioan scria unor biserici pe care le cunoştea. Sir William Ramsay spunea: “Cel care a scris aceste şapte scrisori pentru cele şapte biserici fusese în fiecare dintre ele şi cunoştea foarte bine situaţia locală.”
  2. Aspectul semnificaţiei mixte – fiecare oferă o imagine compusă a bisericii. În mesajul fiecărei biserici este ceva ce se aplică tuturor bisericilor din toate timpurile. Cu alte cuvinte, când citiţi mesajul pentru biserica din Pergam, acesta conţine şi un mesaj pentru biserica voastră de astăzi şi pentru voi personal.
  3. Aspectul cronologic – în aceste şapte scrisori este dată o privire de ansamblu asupra istoriei bisericii, de la Rusalii la Răpire, de la camera de sus a ultimei cine, la văzduhul în care va fi luată biserica. Există trei perioade distincte în istoria bisericii. Efes reprezintă biserica apostolică; Laodiceea reprezintă biserica apostată. Această imagine profetică se referă la lucruri care, în cea mai mare parte, s-au împlinit şi fac parte din istoria bisericii. De aceea sunt deosebit de importante aceste capitole.

În continuare aş dori să vă atrag atenţia asupra formatului bine definit pe care Domnul Isus l-a folosit în fiecare din aceste scrisori către cele şapte biserici.

  1. Există o caracteristică a lui Hristos cel glorificat (pe care Ioan Îl văzuse, aşa cum scrie în capitolul 1) care este accentuată în cazul fiecărei biserici, cu un scop anume, bineînţeles.
  2. Scrisorile sunt adresate îngerului fiecărei biserici. Aşa cum am mai spus, înclin să cred că îngerul este un mesager, o fiinţă omenească – conducătorul sau păstorul fiecărei biserici.
  3. Domnul Isus începe toate mesajele spunând: “Ştiu faptele tale”, deşi au fost ridicate câteva obiecţii la această afirmaţie în legătură cu una sau două dintre scrisori. [Smirna şi Pergam].
  4. La început este adresat un cuvânt de laudă, iar apoi apare şi acuzaţia. Aceasta este metoda folosită în general, dar există şi excepţii. Bisericilor din Smirna şi Filadelfia nu li se aduce nici o acuzaţie. Smirna a fost biserica martir şi Domnul nu condamnă această biserică. Filadelfia era biserica misionară care răspândea Cuvântul Domnului şi nici pe aceasta n-a condamnat-o Domnul pentru nimic. De asemenea, El nu are nici un cuvânt de condamnare pentru Laodiceea, biserica apostată.
  5. Fiecare scrisoare se încheie cu avertismentul: “Cine are urechi de auzit să asculte ce zice bisericilor Duhul”.

În această secţiune importantă a cărţii este vorba despre lucrurile care sunt, adică lucruri legate de biserică. Fiecare din cele şapte scrisori este un mesaj pe care Domnul Isus l-a trimis unei biserici anume.

Probabil că noi nu ne dăm seama astăzi sau ni se pare greu de imaginat cât de intensă era comunicarea prin scrisori în Imperiul Roman. Scrisorile circulau intens pe vremea aceea pe tot cuprinsul Imperiului Roman. Prin urmare, cele şapte scrisori din Apocalipsa sunt remarcabile din mai multe motive, cel mai important fiind acela că sunt scrisori directe ale lui Hristos pentru câteva biserici. (Aceasta înseamnă că avem două epistole către Efeseni: una pe care a scris-o Pavel şi una pe care Domnul Isus i-a dat-o prin Ioan.)

Un cercetător al Bibliei a făcut la un moment dat o distincţie, care s-a dovedit a fi artificială şi falsă, între epistole şi scrisori. Faptul că acestea sunt numite scrisori către cele şapte biserici nu le scade cu nimic importanţa. Ele au ajuns la foarte mulţi oameni. Pe vremea aceea existau în Imperiul Roman multe biserici bune, dar aceste şapte biserici cu totul deosebite au fost alese din anumite motive. Unul dintre acestea este faptul că erau localizate în zona care avea probabil importanţa cea mai mare din tot Imperiul Roman în secolele I, II sau chiar III. Era o zonă importantă pentru că aici se întâlneau drumurile din est cu cele din vest.

În jurul anului 2000 î.Hr. de-a lungul coastei Asiei Mici (coasta de vest din Turcia de azi) exista o civilizaţie bine dezvoltată. Este o zonă foarte frumoasă, cu un pământ foarte bogat, dintre cele mai bogate terenuri din zonă. În antichitate aici era centrul naţiunii hitite. Efesul a fost întemeiat în jurul anului 2000 î.Hr. de către hitiţi, la fel ca Smirna (Izmir astăzi). Pergam a fost înfiinţat mai târziu, iar Tiatira şi Sardes şi mai târziu, atingând apogeul în timpul lui Alexandru cel Mare. Civilizaţia anatoliană se întâlnea acolo cu civilizaţia greacă. Diferenţa dintre aceste două civilizaţii era vizibilă în felul în care îşi întruchipau zeii. Anatolienii aveau zei tot felul de animale, în timp ce la greci, care erau mai avansaţi, zeii erau proiecţii la scară mult mai mare ale fiinţei omeneşti.

Efesul era un oraş care număra aproximativ două sute de mii de locuitori. Era un oraş foarte mare cu un amfiteatru în aer liber care putea găzdui douăzeci de mii de spectatori. Împăraţii romani veneau în acest oraş care era considerat un fel de staţiune de odihnă. Efesul era făcut din marmură albă şi avea un aspect impresionant. Pavel a comentat asupra acestui aspect. Ne înşelăm dacă credem că impactul Evangheliei în Efes nu a fost important. Impactul Evangheliei a fost atât de puternic încât la intrarea în port au fost plasaţi patru stâlpi ca nişte turnuri şi deasupra lor a fost pus simbolul crucii. Un monument a fost dedicat lui Matei, unul lui Marcu, unul lui Luca şi unul lui Ioan. Astăzi mai stă în picioare un singur stâlp, dar tot mai poartă simbolul crucii. Mai sunt multe alte dovezi ale impactului impresionant al Evangheliei, acolo unde templele păgâne au fost transformate ulterior în biserici creştine.

După lucrarea lui Pavel şi a lui Ioan, în zona aceea populaţia creştină era foarte numeroasă. Se pare că Pavel a avut lucrarea cea mai impresionantă în Efes, iar Luca scrie: “toţi cei care locuiau în Asia, iudei şi greci, au auzit cuvântul Domnului” (Fapte 19:10). Nu s-au întors toţi la Dumnezeu, nu L-au primit toţi pe Isus Hristos, dar toţi au auzit. A fost probabil cea mai mare lucrare de evanghelizare din toată istoria bisericii.

Să privim acum la Biserica din Efes.        Efesul nu era numai un oraş frumos, era chiar cel mai important oraş al provinciei Asia. Era numit “Bâlciul deşertăciunilor” din Asia. Istoricul grec Pliniu cel Bătrân spunea despre Efes că este “Lumina Asiei”. Era centrul comercial şi religios al întregii regiuni şi un puternic centru de influenţă atât pentru Asia, cât şi pentru Europa. Când a ajuns în portul din Efes, Pavel a privit de-a lungul Bulevardului Portului (Calea Arcadia, probabil) pavat tot cu marmură albă. Pe măsură ce înainta spre centrul oraşului vedea tot felul de clădiri frumoase, temple şi magazine de suveniruri. Pe partea dreaptă a bulevardului se afla o piaţă largă, iar mai în faţă, pe un versant muntos se afla un teatru cu douăzeci de mii de locuri. Mult mai în faţă, pe stânga, se afla marele amfiteatru cu aproape o sută de mii de locuri.

Au existat ocazii în care în Efes s-au adunat chiar şi un milion de persoane. Aici a avut Pavel cea mai mare lucrare şi tot aici a devenit Ioan pastor mai târziu.

Acest oraş s-a format în jurul templului zeiţei Diana (sau Artemis, la greci), adorarea acestei zeiţe fiind un cult provenit din Anatolia. Primul templu a avut o structură de lemn şi a fost construit aproape de ocean, la un nivel foarte jos, de fapt apele oceanului se loveau de zidul inferior al templului. Cu timpul, râul Cayster  a adus atât de multe aluviuni încât înainte de venirea lui Alexandru cel Mare se strânseseră şi se adunaseră în cantităţi mari în jurul templului. Râul Cayster este plin de nămol, de aluviuni şi cară spre port cantităţi mari de aluviuni. Când Alexandru cel Mare a cucerit oraşul, l-a predat unuia din generalii săi, Lysimachus. Pentru că se tot aduna nămol şi portul se umplea de mâl, Lysimachus a mutat oamenii într-un loc mai înalt. Acolo se află ruinele pe care le vedem noi astăzi.

Primul templu al zeiţei Diana a ars exact în noaptea în care s-a născut Alexandru cel Mare (21 iulie 356 î.Hr.). Alexandru cel mare avea 22 de ani atunci când a venit ca învingător la Efes. El a încercat să câştige bunăvoinţa locuitorilor din Efes organizând un sacrificiu şi o procesiune la o sărbătoare închinată zeiţei Artemis / Diana. Însă atunci când s-a oferit să plătească pentru terminarea templului, punând condiţia ca numele său să fie înscris pe clădire (conform obiceiului), cineva i-a sugerat în mod discret că ar fi nepotrivit ca un zeu să facă daruri altui zeu. Noua construcţie a templului Dianei a devenit una din cele şapte minuni ale lumii. Era cel mai mare templu construit vreodată de greci. Era o vastă clădire de marmură strălucitoare, într-o curte amplă, deschisă către cer, pentru a putea fi văzută de departe. Pentru vederea faţadei trebuia să te retragi până în curtea altarului, altfel frontonul decorat nu putea fi zărit, fiindcă era prea înalt. Curtea era decorată cu statui şi coloane.

Accesul către terasa superioară a templului se făcea printr-o scară de marmură construită în jurul întregii clădiri, ca un cadru gigantic. Platforma superioară avea o lăţime de 78,5 m şi o lungime de 131 m. Pliniu spune despre coloane că erau înalte de 20 m, suple şi frumos ornamentate. El a numărat 127 de coloane aşezate pe socluri dreptunghiulare. Treizeci şi şase dintre acestea erau sculptate manual. Uşile erau din lemn de cedru, coloanele şi zidurile din marmură.

Templul servea ca bancă şi adăpostea sume mari de bani. Era totodată o adevărată galerie de artă prezentând lucrări de Praxiteles, Phidias, Scopas şi Polycletus. Renumită pictură a lui Apelles care-l înfăţişează pe Alexandru cel Mare se afla tot în acest templu. În spatele unei cortine de purpură se afla statuia neruşinată şi vulgară a Dianei, zeiţa fertilităţii (avea mai mulţi sâni). Oribilă era Diana Efesenilor ar trebui să spunem în loc de “Mare este Diana Efesenilor”, cum au strigat efesenii.

Diana a fost cel mai sacru idol al păgânilor. Templul ei era de patru ori mai mare decât Partenonul din Atena. A fost distrus de goţi în anul 256 d.Hr. Bineînţeles că în vremea lui Pavel era încă în picioare. Dacă vreţi să vedeţi ceva din măreţia acelui loc, mergeţi la Istanbul, la Sf. Sofia. În secolul al VI-lea, coloanele templului au fost luate pentru construcţia catedralelor creştine din Constantinopol. În secolul următor, aluviunile râului Cayster au distrus portul şi astfel, perioada de glorie a luat sfârşit şi soarta templului a fost pecetluită.

În jurul templului zeiţei Artemis se practicau cele mai obscene forme de idolatrie. Probabil că aceasta a fost zeiţa cu cei mai mulţi închinători din antichitate. Aceştia practicau ritualuri deşănţate şi orgii de mari proporţii, toate fiind în exces şi încărcate de vicii. Până la urmă, în unele locuri, ritualurile închinate zeiţei Diana nu erau nimic altceva decât orgii sexuale şi numele ei a fost schimbat în Cybele.

Pavel a venit la Efes în cea de-a treia călătorie misionară pentru a începe o lucrare aici. Timp de doi ani Cuvântul lui Dumnezeu a fost explicat oamenilor în şcoala lui Tiranus. Pavel a scris în felul următor despre această experienţă: “căci mi s‑a deschis aici o uşă mare şi largă şi sunt mulţi potrivnici” (1 Cor. 16:9). Mai târziu, Ioan, apostolul dragostei şi fiul tunetului a venit la Efes ca pastor. El a fost exilat în insula Patmos, de unde s-a întors în Efes după aproape zece ani de exil şi închisoare. Basilica Sf. Ioan este construită pe locul în care, conform tradiţiei, a fost înmormântat Ioan.

SCRISOAREA LUI HRISTOS CĂTRE BISERICA DIN EFES

Domnul Isus Hristos vorbeşte acestei biserici înconjurată de un materialism cras, un păgânism întunecat şi josnic şi senzualitate degradantă. Trebuie să fim foarte atenţi la ce spune Domnul Isus aici pentru că, după părerea mea, acesta este unul din cele mai importante mesaje.

Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: „Iată ce zice Cel ce ţine cele şapte stele în mâna dreaptă, şi Cel ce umblă prin mijlocul celor şapte sfeşnice din aur:  Apocalipsa 2:1

Observaţi că Domnul ţine biserica în mâna Sa şi aceasta este sub controlul Său. Nu cred că în prezent oamenii mai îngăduie acest control absolut. “Umblă” înseamnă a merge în sus şi în jos sau de colo-colo. Domnul Isus umblă şi astăzi încolo şi încoace şi judecă biserica.

Cu privire la biserica din Efes, Domnul are şapte motive de apreciere:

 

„Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.  Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui meu, şi că n-ai obosit.”   Apocalipsa 2:2-3

  1. “Ştiu faptele tale”. Trebuie să înţelegem că Domnul Isus vorbeşte aici pentru cei credincioşi. El nu cere fapte bune de la oamenii pierduţi. “El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt” (Tit 3:5). În Romani 4:5 Pavel spune: “pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire.” Domnul Isus Hristos se adresează celor care sunt ai Săi. După ce sunteţi mântuiţi, El vrea să vorbească cu voi despre fapte bune şi are multe de spus despre acest subiect. În Efeseni 2:8-10, Pavel spune: “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.  Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi Suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” (Efes. 2:8-10). Tot Pavel îi spune lui Tit: “Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci Sunt o scârbă: nesupuşi, şi netrebnici pentru orice faptă bună.” Cineva a spus: “Creştinul ar trebui să fie ca un ceas bun: din aur curat, cu faţa deschisă, bine reglat, demn de încredere şi plin de fapte bune.” În Epistola către Efeseni, Pavel transmite credincioşilor următorul îndemn: “Fiţi plini de Duhul” (Efes. 5:18), după care le spune ce ar putea face pentru a fi credincioşi plini de Duhul. În Apocalipsa, Domnul Isus îi laudă pentru faptele lor bune.
  2. “Ştiu… osteneala ta” – care este diferenţa dintre muncă şi osteneală? Cuvântul “osteneală” are şi semnificaţia de oboseală. În Evanghelii se spune la un moment dat că Domnul Isus era istovit. Era oboseala pe care o simţeau credincioşii efeseni. Ei obosiseră, osteniseră în lucrarea lor pentru Domnul.
  3. “Ştiu … răbdarea ta” – răbdarea este o roadă a Duhului Sfânt.
  4. “Că nu poţi suferi pe cei răi” – credincioşii din Efes nu-i acceptau pe cei răi.
  5. “Că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi.” Ei puneau la încercare pe oricine venea la Efes şi spunea că este apostol. Ei îl întrebau dacă Îl văzuse pe Isus Hristos cel înviat şi aflau destul de repede dacă era cu adevărat apostol. Dacă nu era apostol, îi cereau să părăsească oraşul. Domnul Isus i-a lăudat pentru că îi puneau la încercare în felul acesta şi probabil că şi noi avem nevoie să facem la fel astăzi.
  6. “Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui meu.” Ei purtau crucea lui Hristos de dragul Numelui său. Îl predicau pe Hristos, credeau în naşterea din fecioară a lui Hristos, în divinitatea Sa, în moartea Sa pe cruce şi în învierea Sa. Şi au plătit un preţ destul de mare pentru credinţa lor.
  7. “Şi n-ai obosit.” Ce vrea să spună aici? Mai devreme este pomenită osteneala lor, iar aici li se spune că n-au obosit. Acesta este unul din paradoxurile credinţei creştine. A fost ilustrat cel mai bine de către Dwight L. Moody. La întoarcerea acasă după o campanie familia l-a rugat să nu mai plece într-o nouă călătorie pentru că era epuizat. Atunci el a spus: “Obosesc în lucrare, dar nu obosesc să lucrez pentru Domnul.” Este o mare diferenţă: poţi să oboseşti fizic lucrând pentru Hristos, dar să nu te obosească lucrarea Sa.

Aceste şapte motive de laudă pe care le-a rostit Domnul Isus pentru biserica locală din Efes, se aplică perioadei din istoria Bisericii cuprinsă între Rusalii şi anul 100 d.Hr. Biserica din Efes reprezintă tocmai această perioadă.

Dar iată şi reproşul Domnului pentru biserica din Efes:

Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.  Apocalipsa 2:4

Sau: “Ţi-ai părăsit cea mai bună dragoste….”.Credincioşii acestei biserici pierduseră acel devotament intens şi entuziast faţă de persoana Domnului Isus Hristos. Este greu pentru noi să ne dăm seama de starea la care fusese adusă această biserică de către Duhul Sfânt. El îi adusese pe credincioşii din Efes într-o relaţie personală şi intimă cu Isus Hristos. Duhul Sfânt îi adusese în starea în care ei puteau spune Domnului: “Te iubim!” Poate că vi se pare că acesta este un lucru lipsit de importanţă, dar dragostea lor pentru Domnul era foarte importantă pentru El aşa cum este importantă şi a noastră.

O să revenim asupra acestui subiect şi vă invit, dragi ascultători să meditaţi asupra acestor lucruri pentru a afla noi în ce stare ne aflăm faţă de Dumnezeu.

 

Fiţi binecuvântaţi!