Itinerar Biblic Ep. 1021 – APOCALIPSA Cap.1:14-20

 

Dragi prieteni, vă spuneam că Domnul Isus este prezentat în această carte ca fiind în mijlocul sfeşnicelor exercitând o lucrare de cercetare. Nu este vorba de o cercetare ştiinţifică ci este vorba despre o cercetare a vieţilor oamenilor. Acum, acest aspect nu este tocmai unul nou. Ne aducem aminte că în  cortul întâlnirii marele preot avea în grijă sfeşnicul de aur. Ceilalţi preoţi aveau alte îndatoriri şi numai marele preot se ocupa de sfeşnicul de aur. El aprindea  candelele, turna uleiul, tăia mucurile de la lumânări. Dacă una dintre candele făcea fum şi nu dădea o lumină bună, el era cel care o stingea şi o înlocuia. Domnul Isus umblă în mijlocul sfeşnicelor în prezent. El este în mijlocul bisericii Sale care este alcătuită din indivizi credincioşi. În timpul acesta domnul Isus face câteva lucruri: El taie capetele de la lumânări pentru a scoate fitilul. În Ioan 15 ni se spune că Domnul taie mlădiţele credincioşilor pentru ca ei să aducă roadă. Unul din motivele pentru care îngăduie Dumnezeu să trecem prin anumite încercări este acela de a obţine roadă din mlădiţele noastre şi de a ne face să strălucim mai mult, să dăm mai multă lumină. El este Cel care toarnă uleiul care reprezintă Duhul Sfânt. Am obosit să tot aud oameni spunând: “Duhul Sfânt a făcut cutare lucru, Duhul Sfânt a zis cutare lucru…”. Isus Hristos este Capul bisericii. El este Cel care a trimis Duhul Sfânt în lume. El a spus că atunci când va veni Duhul Sfânt va face anumite lucruri, nu orice ne trece nouă prin cap şi am vrea să facă. Duhul Sfânt face numai ce L-a trimis Domnul Isus să facă. Domnul Isus este Capul bisericii. El vrea să aibă lumină şi toarnă Duhul Sfânt pentru a avea această lumină. Dacă din această lucrare iese lumină este lumina care vine de la Duhul Sfânt. El este sursa. Lumina nu iese dintr-un om, ci din Duhul Sfânt care este în om.

Dar Domnul Isus mai face un lucru care ar trebui să ne dea de gândit. Dacă o lampă nu dă lumină bună şi continuă să afume locul în care se află, Domnul Isus suflă în ea şi o stinge. La aceasta s-a referit Ioan când a spus că este un păcat care duce la moarte (vezi 1 Ioan 5:16). Oricare din noi poate fi pus deoparte. Am cunoscut mulţi oameni care au fost puşi deoparte: predicatori, bătrâni ai bisericii, diaconi sau învăţători de şcoală duminicală. Hristos i-a dat la o parte. El umblă în mijlocul sfeşnicelor şi vrea să le vadă dând lumină!

 

Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului;

picioarele Lui erau ca arama aprinsă, şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari.  Apocalipsa 1:14-15

“Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada” – această descriere vorbeşte despre existenţa eternă a Domnului. El este Cel Bătrân de Zile (vezi Daniel 7:9).

“Ochii Lui erau ca para focului” – această imagine vorbeşte despre capacitatea Sa pătrunzătoare de a vedea şi a şti tot ce se întâmplă în viaţa bisericii Sale de la începuturile acesteia până la sfârşit. El ştie totul despre mine şi despre tine, dragul meu ascultător. El a stat lângă vistieria templului şi a văzut ce a pus fiecare în ea. Duminica trecută El a fost martor şi la dărnicia voastră atunci când s-a făcut colecta. Nu v-aţi gândit că a ştiut cineva ce aţi pus acolo, nu-i aşa? De asemenea, ochii Domnului i-au întâlnit pe cei ai lui Simon Petru după ce s-a lepădat de El de trei ori. După aceea Petru a ieşit afară şi a plâns.      De-aţi vedea voi ochii Domnului astăzi! El ne priveşte pe fiecare dintre noi chiar în acest moment.

“Picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor” – arama aprinsă  este un simbol pentru judecată. Altarul de aramă sau de bronz din faţa cortului întâlnirii reprezintă lucrarea lui Hristos pe pământ, moartea Sa pe cruce. Pe cruce a purtat El judecata pentru păcat a fiecăruia dintre noi. Acum El îi judecă pe aceia dintre noi care sunt ai Lui.

Generalul Nathan Twining a fost omul care a dat comanda lansării primelor bombe atomice asupra oraşelor Hiroshima şi Nagasaki. Ulterior a devenit preşedinte al comitetului care-i reunea pe şefii de stat major ai Statelor Unite. În decembrie 1959 a mai aruncat o bombă, de data aceasta printr-o afirmaţie pe care a făcut-o despre felul în care îşi asumau responsabilitatea francezii, în special, şi celelalte ţări europene în cadrul NATO. Le-a spus că nu există coeziune în cadrul alianţei. Consecinţele afirmaţiei sale s-au resimţit vreme îndelungată. Inima omului nu suportă critica şi se răzvrăteşte dacă este judecată. Omului îi place să i se dea o listă cu reguli şi legi pe care trebuie să le urmeze. De aceea se bucură de popularitate studiile care vorbesc despre ce trebuie şi ce nu trebuie să facă un creştin. Mulţi nu vor să trăiască prin har şi au nevoie de reguli. Dacă le daţi câteva reguli pe care trebuie să le respecte, sunt foarte fericiţi. Dar în felul acesta nu faceţi decât să puneţi un plasture apoi încă unul, când e nevoie de o intervenţie chirurgicală. Firea omenească toarce de plăcere ca o pisică atunci când este lăudată dar se zburleşte ca un arici când i se face vreo observaţie critică.

Acesta este motivul pentru care poziţia prezentă a lui Hristos şi lucrarea Sa de cercetare a bisericii şi a membrilor acesteia este ignorată de biserică. Domnul Isus Hristos priveşte biserica din poziţia de Judecător al ei şi nu laudă pe nimeni. El nu trece cu vederea neregulile, nu închide ochii în faţa păcatului. Îndemnul Său constant este: “Pocăiţi-vă!” Vom vedea acest lucru pe măsură ce înaintăm în studiul cărţii Apocalipsa. Domnul Isus spune bisericii Sale: “Adu-ţi, deci, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti” (Apocalipsa 2:5). Biserica a simţit din plin şi s-a zbătut sub povara acestei acuzaţii de la început şi până acum. Acesta este rezultatul resentimentului firesc din inimile credincioşilor “călduţi”. Biserica laodiceană acordă prea puţină atenţie spuselor lui Hristos. Aşa cum a spus cineva: “Este un Om în slavă, dar biserica L-a pierdut cu totul din vedere.”

“Glasul Lui era ca vuietul unor ape mari” – acesta este glasul autorităţii, glasul care a rostit un cuvânt şi universul a luat fiinţă, glasul care îi va ridica din mormânt pe cei ce sunt ai Săi, glasul care îi va lua pe ai Săi din lume pentru a fi cu El.

Toate acestea ne ajută să-L vedem pe Hristos ca Marele nostru Preot care inspectează, cercetează şi judecă biserica Sa. Gândiţi-vă la Marele vostru Preot! Duhul lui Dumnezeu vă va ajuta să-L vedeţi în toată frumuseţea şi slava Sa!

În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în toată puterea lui. Apocalipsa 1:16

“În mâna dreaptă ţinea şapte stele” – aceasta arată că El este cel care controlează universul întreg.

“Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri.” Cineva m-a întrebat: “Credeţi că e vorba de o sabie adevărată care iese din gura Lui?” Nu, nu cred. Scriptura ne spune că sabia reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu. În Evrei 4:12 citim: “Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” Dumnezeu judecă prin Cuvântul Său şi face acest lucru chiar acum. Când Dumnezeu rosteşte Cuvântul, fiţi atenţi pentru că El vorbeşte foarte serios!

“Faţa Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui.” Nici măcar nu puteţi să vă uitaţi la soare când străluceşte în toată puterea lui. Credeţi că vă veţi putea uita la Creatorul soarelui, la Cel care este Hristos cel glorificat?

 

Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Apocalipsa 1:17

Ioan este apostolul care a avut o relaţie specială cu Domnul Isus pe pământ. El este cel care stătea aplecat spre Isus, aproape de pieptul lui Isus în camera de sus, în timpul ultimei cine a Domnului împreună cu ucenicii Săi. Ioan era foarte apropiat de Domnul Isus, chiar L-a mustrat într-o anume împrejurare. Dar când L-a văzut pe Hristos glorificat pe insula Patmos, nu S-a dus la El să-L bată prieteneşte pe umăr sau să dea mâna cu El. Nici măcar n-a încercat să înceapă o conversaţie. A căzut pur şi simplu ca mort la picioarele Domnului! Efectul viziunii a fost paralizant pentru Ioan!

Dacă Ioan a reacţionat în felul acesta, putem fi siguri că atunci când vom ajunge în prezenţa Domnului Isus nu ne vom apropia de El cu familiaritate. Vom cădea ca morţi la picioarele Sale. Astăzi El este Domnul Isus Hristos glorificat. Mie nu-mi place să aud pe cineva spunând sau cântând ce prieten bun este el cu Isus. Poate că veţi spune că este greu să-mi fie cineva pe plac. Da, aşa e. Dar Isus a spus: “Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc Eu.” (Ioan 15:14). Dacă spuneţi că Isus este prietenul vostru înseamnă că ascultaţi de El şi faceţi tot ce vă spune El. Dacă L-am putea vedea pe Domnul în toată slava şi frumuseţea Sa cerească, nu L-am mai trata cu atâta familiaritate!

Este minunat însă că El îi spune lui Ioan: “Nu te teme!” Acesta este salutul pe care divinitatea îl adresează omenirii. Patru sunt motivele pentru care nu trebuie să ne temem:

  1. “Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă” – aici este vorba de divinitatea Sa. El a venit din veşnicie şi înaintează către veşnicie. Psalmistul spune: “Înainte de a se fi născut munţii şi înainte de a fi fost formate pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu” (Psalmul 90:2). Din momentul infinit al veşniciei trecute, până la momentul infinit al veşniciei viitoare, El este Dumnezeu. Este Cel dintâi pentru că nu a fost nimeni înaintea Lui şi este Cel de pe urmă pentru că nu va mai fi nimeni după El.

Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor. Apocalipsa 1:18

  1. Eu sunt “Cel viu… am fost mort” – sau Cel viu care a murit. Acest enunţ face referire la moartea răscumpărătoare a Domnului Isus Hristos şi la înviere. Cei mai mulţi dintre noi avem un complex de vinovăţie. Ne este teamă că ne va arăta cineva cu degetul şi ne va spune: “Tu eşti vinovat”. Sigur că suntem vinovaţi, dar Pavel abordează această chestiune în Romani 8:34, când spune: “Cine-i va osândi / condamna?

Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi!” Unde este cel care vă condamnă? Pavel spune: “Cine este cel care vă condamnă? Hristos este Cel care a murit pentru voi.” Aţi găsit o greşeală şi daţi vina pe mine pentru ceva? Spuneţi că sunt un mare păcătos? Vreau să ştiţi că Hristos a murit pentru mine şi a înviat din morţi. El a înviat pentru îndreptăţirea mea, ca să arate că sunt iertat de păcat şi că voi merge în cer într-o bună zi. El este acum la dreapta Tatălui şi mijloceşte, adică se roagă pentru mine. Vedem acest lucru în următorul motiv prezentat de Domnul Isus pentru ca noi să nu ne temem:

  1. 3. “Iată că sunt viu în vecii vecilor” – această afirmaţie se referă la starea actuală a Domnului Isus. El nu doar judecă, ci şi mijloceşte pentru noi. Cât de mare nevoie avem de mijlocirea Sa!
  2. “Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor” – cheile sugerează autoritate şi putere. Isus are putere asupra morţii şi asupra mormântului datorită propriei morţi şi învieri. Hades este cuvântul prin care vechii greci desemnau lumea morţilor. Se referă fie la mormânt, acolo unde este pus trupul, fie la locul unde ajunge duhul omului.

Dragi prieteni, noi ar trebui să fim mângâiaţi şi încurajaţi de faptul că Domnul Isus Hristos are cheile morţii. El este Cel care ne eliberează de teama de moarte

ÎMPĂRŢIREA CRONOLOGICĂ A CONŢINUTULUI APOCALIPSEI

Următoarele versete ne oferă ordinea cronologică şi împărţirea cronologică a cărţii în trei perioade de timp: trecut, prezent şi viitor. Acum vă prezint această împărţire în mod arbitrar, dar pe măsură ce vom studia cartea voi demonstra că această împărţire este corectă şi precisă.

Apocalipsa 1:19

Scrie, deci, lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele.

  1. “Scrie lucrurile pe care le-ai văzut.” Ce văzuse Ioan până în acest moment? Îl văzuse pe Hristos cel glorificat. Vă amintesc că Hristos cel glorificat este subiectul principal al acestei cărţi! Nu rămâneţi blocaţi asupra cailor, asupra vaselor mâniei sau asupra fiarelor – ele sunt doar subiecte trecătoare. Aţintiţi-vă privirile asupra Domnului Isus Hristos. El este cel care era, care este şi care va fi. El este acelaşi ieri, azi şi pentru totdeauna. Şi Ioan trebuie să scrie viziunea pe care a văzut-o şi în care apare Domnul Isus Hristos glorificat.
  2. “Lucrurile care sunt” – care sunt acestea? Sunt lucrurile care ţin de biserică. Noi aici ne aflăm pe scala timpului: în epoca bisericii. Toate chestiunile referitoare la biserică sunt relatate în capitolele 2 şi 3.
  3. “Lucrurile care au să fie după ele” sau “cele ce vor fi după acestea” (meta tauta). Acesta este programul lui Isus Hristos şi vom vedea că biserica merge în cer şi apoi vom vedea lucrurile care au loc pe pământ după răpirea bisericii. Acest program este prezentat în capitolele 4-22.

INTERPRETAREA CELOR ŞAPTE STELE ŞI A CELOR ŞAPTE SFEŞNICE

Taina celor şapte stele pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea şi a celor şapte sfeşnice din aur: cele şapte stele sunt îngerii celor şapte Biserici; şi cele şapte sfeşnice sunt şapte Biserici. Apocalipsa 1:20

Vedeţi cum Ioan clarifică simbolurile atunci când e vorba de simboluri în textul său. El ne ajută să înţelegem ce înseamnă aceste simboluri. Altfel, el vorbeşte despre lucruri şi fapte reale şi ceea ce citim trebuie luat în sens literal.

“Taina celor şapte stele şi a celor şapte sfeşnice” – când se menţionează o taină în Scriptură, înseamnă că este vorba de un secret sacru care nu a fost dezvăluit anterior. Aceste lucruri nu au fost dezvăluite până nu i-au fost încredinţate lui Ioan. Se referă în mod exact la cele văzute de Ioan. El este singurul care L-a privit pe Hristos cel răstignit. Vă întrebaţi probabil dacă nu L-a văzut şi Pavel. Ce a văzut Pavel? El spune că a văzut: “o lumină din cer a cărei strălucire întrecea pe cea a soarelui” (Fapte 26:13). Eu nici măcar nu pot să mă uit direct la soare şi nu cred că Pavel L-ar fi putut vedea pe Hristos în toată slava Sa, dar a ştiut că El era în acea lumină. Strălucirea aceea chiar l-a orbit pe apostolul Pavel pentru câteva zile. Prin urmare, Ioan a fost primul om care L-a văzut pe Hristos glorificat.

“Cele şapte stele” sunt identificate ca fiind şapte îngeri, aici cu sensul de mesageri sau trimişi. Stelele reprezintă autoritate. În Iuda 13 apostaţii sunt numiţi stele rătăcitoare. Cuvântul “înger” înseamnă, literal, mesager şi poate să fie vorba de fiinţe omeneşti sau angelice. Poate fi vorba de un mesager din oastea cerească de îngeri sau despre un conducător sau un învăţător al unei congregaţii de pe pământ. Este posibil să se refere la pastorii locali ai celor şapte biserici despre care vom citi în următoarele cuvinte. Îmi place să cred că pastorii sunt numiţi îngeri pentru că, în general, sunt numiţi în multe alte feluri.

“Cele şapte sfeşnice pe care le-ai văzut sunt şapte biserici.” Cuvântul pentru sfeşnic se referă, în original, mai degrabă la un suport pentru o lampă, nu pentru lumânări. Oricum aceste sfeşnice reprezintă cele şapte biserici din Asia, aşa cum vom vedea în capitolele următoare. Aceste biserici, la rândul lor, sunt reprezentative pentru biserica întreagă ca trup al lui Hristos.

Dragi ascultători, trebuie să înţelegem că noi suntem în atenţia Domnului Isus Hristos. Noi nu suntem de capul nostru în această lume, lucrarea pe care o facem nu este a noastră şi de aceea ar trebui să căutăm călăuzirea lui Dumnezeu.

De asemenea, nu trebuie să ne temem când suntem evaluaţi de Domnul Isus. El o face pentru că ne iubeşte şi nu-i este indiferentă soarta noastră. Aşa cum o sa vedem, evaluările pe care El le face sunt însoţite şi de recomandări pentru o îndreptare a acelei situaţii. Aşadar, trebuie să dăm atenţie cuvintelor Domnului nostru şi să procedăm în conformitate cu recomandările Lui.

 

Fiţi binecuvântaţi!