Itinerar Biblic Ep. 1019 – APOCALIPSA – Cap. 1:1-6

 

Dragi ascultători am trecut deja în revistă câteva date generale legate de această ultimă carte a Bibliei- Apocalipsa.

În prima secţiune a cărţii Apocalipsa ne este înfăţişată persoana lui Hristos. Spre deosebire de Evanghelii, unde vedem un Isus blând, smerit, supus duşmanilor Săi de pe pământ pentru a sfârşi răstignit pe o cruce, în Apocalipsa El este înfăţişat în toată slava Sa, în poziţia de Mare Preot care Îşi conduce biserica şi deţine controlul absolut asupra tuturor lucrurilor. El este în continuare Mielul lui Dumnezeu, dar mânia Mielului umple pământul de groază.

Tema centrală a Bibliei este Domnul Isus Hristos. Scripturile sunt atât teocentrice, cât şi cristocentrice. Hristos este Dumnezeu şi prin urmare este Cel care umple orizontul Cuvântului lui Dumnezeu în totalitate. Trebuie să ţinem seama de acest lucru atunci când studiem cartea Apocalipsa, mai mult chiar decât atunci când studiem Evangheliile. Biblia ne spune ce a făcut Dumnezeu, ce face în prezent şi ce va face în viitor. Apocalipsa pune accentul pe ce face Dumnezeu în prezent şi ce va face în viitor.

Haideţi să vedem ce citim în primul verset al cărţii:

Descoperirea lui Isus Hristos pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Şi le-a făcut-o cunoscut, trimiţând prin îngerul Său la robul Său Ioan, Apocalipsa 1:1

O să sesizaţi, dragi ascultători, că McGee, autorul comentariului iniţial,  foloseşte pe tot parcursul lui traduceri proprii ale unor versete pe care încearcă să le redea mai pe înţelesul ascultătorilor din prezent. Nu spune că sunt neapărat mai bune decât cele din versiunea KJ pe care o foloseşte în mod curent, ci doar că ar putea fi înţelese mai uşor unele lucruri prin această traducere pe care o oferă el. Deci în cazul primului verset ar fi cam aşa:

“Descoperirea lui Isus Hristos pe care Dumnezeu I-a dat-o ca să arate robilor Săi lucrurile care se vor întâmpla, care se vor împlini curând; El a trimis această descoperire, printr-un semn, prin îngerul (mesagerul) Său, la slujitorul Său Ioan.”

Mai întâi, observaţi că titlul acestei cărţi este “Descoperirea / Revelaţia” (conform cu termenul din greacă), la singular, nu la plural.

Nu sunt mai multe descoperiri sau revelaţii, nu sunt mai multe apocalipse. Este o singură apokalupsis, care înseamnă “dezvăluirea, descoperirea sau revelaţia” lui Isus Hristos.

“Ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând”. În ultimul capitol al cărţii lui Ioan i se spune: “Să nu pecetluieşti cuvintele prorociei din cartea aceasta, căci timpul este aproape” (22:10). Apocalipsa nu este o carte pecetluită; este o carte deschisă care poate fi înţeleasă în zilele noastre. Altfel stau lucrurile cu profeţia din cartea lui Daniel pentru că lui i s-a spus s-o pecetluiască. Domnul Isus a spus ucenicilor pilde numite pilde ale tainei. Domnul Isus a spus: „Vouă” le-a zis El „v-a fost dat să cunoaşteţi taina Împărăţiei lui Dumnezeu; dar pentru cei ce Sunt afară din numărul vostru, toate lucrurile Sunt înfăţişate în pilde; pentru ca „măcar că privesc, să privească şi să nu vadă, şi cu toate că aud, să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu, şi să li se ierte păcatele.” (Marcu 4:11-12). În Evanghelii noi avem numai jumătate din toată istoria. Avem nevoie de cartea Apocalipsa pentru a avea imaginea completă cu împlinirea tuturor lucrurilor. Sigur că toate acestea pot fi înţelese numai dacă Duhul lui Dumnezeu este învăţătorul nostru. Dar cartea Apocalipsa ridică vălul astfel încât noi să-L vedem pe Hristos în toată frumuseţea, puterea şi slava Sa. Această carte este opusul unei taine sau al unui lucru ţinut secret. Este o dezvăluire a secretelor şi este numită prorocie în versetul 3 al primului capitol.

Când un aşa-zis creştin spune că nu înţelege cartea Apocalipsa mă face să mă întreb ce anume nu înţelege pentru că această carte ne-a fost dată pentru ca noi să putem înţelege tainele Împărăţiei lui Dumnezeu.

“Ca să arate”… prin cuvinte, prin simboluri, prin reprezentări directe sau indirecte. “… trimiţând prin semne” – adică, a folosit simboluri. Dar aceste simboluri pornesc de la o realitate şi vorbesc despre o realitate. Apostolul Petru ne-a lăsat o regulă pentru interpretarea profeţiei. Iată ce scrie în 2 Petru 1:20: “Fiindcă mai întâi de toate, să ştiţi că nici o prorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură.” Nu interpretaţi nici un text prin el însuşi; interpretaţi orice text în lumina întregului Cuvânt al lui Dumnezeu. Ottman spunea: “Limbajul figurat al Apocalipsei reprezintă fapte în mod figurat.”

“Ca să arate lucrurile care trebuie să se întâmple în curând …” – aceasta înseamnă că Ioan nu vorbeşte despre vise şi închipuiri fără formă şi fără fond. Cartea aceasta conţine fapte reale. De fiecare dată când foloseşte un simbol, Ioan ne arată clar că este vorba de un simbol. Putem fi siguri că foloseşte un simbol pentru că realitatea întrece cu mult simbolul.

“Trebuie să se întâmple în curând” – verbul “trebuie” indică un imperativ, o necesitate cu notă de urgenţă, o certitudine.

“În curând” – prezenţa acestei expresii are o conotaţie foarte importantă pe care n-o putem trece cu vederea. Expresia apare de mai multe ori în Scriptură. De exemplu, în Luca 18:8, unde Domnul Isus spune: “Vă spun că le va face dreptate [aleşilor Lui] în curând”. Atunci când va începe această etapă, Domnul le va face dreptate aleşilor Săi foarte rapid, ei nu vor avea de aşteptat. Aceasta nu înseamnă că Domnul nu ar veni curând, ci doar că atunci când va reveni, lucrurile despre care vorbeşte Biblia se vor întâmpla cu mare rapiditate şi într-o perioadă scurtă de timp.

Ioan ne spune că Dumnezeu i-a dat revelaţia / descoperirea lui Isus Hristos. Revelaţia are următoarele trepte:

Dumnezeu

Isus Hristos  

Înger

Ioan

Robii lui Dumnezeu

Revelaţia îşi are originea în Dumnezeu, a fost dată lui Isus Hristos, care a dat-o îngerului Său. Îngerul i-a dat-o lui Ioan şi de la Ioan a fost transmisă robilor sau slujitorilor lui Dumnezeu pentru ca ei să ştie ce urmează să se întâmple. Aşa a ajuns până la noi.

Mi s-a spus că am menţionat altă dată că îngerii nu mai au legături cu epoca bisericii şi că acest verset ar contrazice acest lucru. Îngerul menţionat aici este un mesager divin, dar observaţi că Ioan scrie în primul rând despre lucruri din viitor, despre ceea ce va face Isus în viitor. Începând cu capitolul 4, tot ce citim se referă la viitor şi sunt lucruri care se vor întâmpla după ce biserica va fi luată de pe pământ. Atunci îngerii revin în actualitate. Acest lucru este în concordanţă cu felul în care evoluează cartea.

METODA REVELAŢIEI

“Care a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu şi despre mărturia lui Isus Hristos, şi a spus tot ce a văzut.” Apocalipsa 1:2

“Care a mărturisit” sau “care a depus mărturie” este în greacă un aorist epistolar. Aceasta înseamnă că Ioan se proiectează pe sine în momentul în care se află cititorii săi, în timpul în care suntem şi noi astăzi, şi priveşte în urmă la ceea ce scrie.

“Care a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu” – cred că aici Ioan se referă atât la Hristos, cât şi la conţinutul acestei cărţi. Hristos este Cuvântul viu şi atunci când Cuvântul scris ni-L revelează pe Domnul Isus, El este Cuvântul viu.

“…şi despre mărturia lui Isus Hristos” – cuvântul mărturie apare de nouăzeci de ori în scrierile lui Ioan, de cincizeci de ori numai în Evanghelia sa.

“Şi a spus tot ce a văzut…”. Ioan a fost un martor ocular al viziunilor. Ioan a realizat fotografii ale celor văzute şi cartea Apocalipsa ni se le prezintă aşa cum ni le-ar prezenta ecranul unui televizor. A fost primul programul de televiziune din istoria omenirii şi este un program pe care ar fi bine să-l priviţi cu atenţie. Este transmis din cer, de la Dumnezeu Tatăl, prin Fiul Său, Isus Hristos şi a fost dat unui înger care i l-a dat lui Ioan, care a scris despre tot ce a văzut. Ioan nu a auzit doar aceste lucruri, ci le-a şi văzut. Văzul şi auzul sunt cele două căi prin care obţinem cea mai mare parte a informaţiei de care avem nevoie în viaţă. Mă întreb uneori dacă Ioan nu a simţit cumva şi mirosul unora dintre lucrurile pe care le-a văzut pentru că sunt anumite fragmente în această carte care parcă îţi transmit sau îţi evocă amintirea unui anume miros.

FERICIREA DE A STUDIA BIBLIA

Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii, şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape! Apocalipsa 1:3

Acest verset vorbeşte despre fericirea care vine din studiul Bibliei. Este prima din cele şapte “fericiri” din cartea Apocalipsa. “Fericit este cine citeşte” – aceasta înseamnă şi cititorul, dar şi învăţătorul, în biserică. Atât cei care citesc această carte, cât şi cei care o aud citită sunt binecuvântaţi. Atât cel care citeşte, cât şi cel care aude trebuie să păzească lucrurile scrise în această carte. Binecuvântarea întreită vine din citire, auzire şi păzirea celor auzite. Cred că cei care parcurg cartea Apocalipsa vor primi o binecuvântare specială. Cred cu adevărat acest lucru pentru că Ioan aşa spune.

“Căci vremea este aproape!” Aceasta nu înseamnă că lucrurile menţionate la sfârşitul cărţii se întâmplă în zilele noastre, dar înseamnă că începuturile bisericii în Ziua Cincizecimii a constituit începutul acestei mişcări a lucrării Domnului Isus în ceruri. Vom vedea o viziune a lui Hristos glorificat în acest capitol, apoi vom vedea care este lucrarea Sa şi astfel vom trece la ceea ce se va întâmpla în viitor.

SALUTĂRI DE LA IOAN, SCRIITORUL CĂRŢII, ŞI DE LA HRISTOS DIN CERURI

“Ioan, către cele şapte Biserici, care sunt în Asia: Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era şi Celui ce vine, şi din partea celor şapte duhuri, care stau înaintea scaunului Său de domnie” Apocalipsa 1:4

 

 

Minunată formula aceasta de salut! “Ioan către cele şapte Biserici care sunt în Asia”. Asia din vremea aceea cuprindea o mare parte din ceea ce noi numim Asia Mică sau Turcia modernă. Observaţi că Ioan nu alătură nici un titlu la numele său. Probabil că el era foarte cunoscut în aceste şapte biserici. Ştim că Ioan a fost păstorul bisericii din Efes şi se pare că supraveghea oarecum toate bisericile din zona aceea.

Înainte de a merge mai departe, îngăduiţi-mi să vă atrag atenţia asupra numărului şapte. În acest verset este vorba de şapte biserici şi de şapte duhuri. Numărul şapte are o semnificaţie anume (religioasă, spune McGee) în Cuvântul lui Dumnezeu care era cât se poate de clar pentru oamenii din vremea lui Ioan, dar nu şi pentru cei de azi. Mulţi sunt superstiţioşi aşa că acordă o semnificaţie specială unui număr sau altul, dar noi nu suntem obişnuiţi să acordăm o semnificaţie religioasă numerelor. Totuşi, în Cuvântul lui Dumnezeu numărul şapte ocupă un loc principal. Nu înseamnă perfecţiune, ci este vorba de caracter complet, de întregire. Uneori un lucru complet, întreg denotă perfecţiune, dar nu întotdeauna.

Numărul şapte se referă la ceea ce este complet şi reprezentativ. În mod particular, “şapte” este legat de legământul lui Dumnezeu cu Israel şi de relaţia Sa cu acest popor. De exemplu, sabatul, circumcizia şi închinarea sunt legate de ziua a şaptea. Ierihonul a fost înconjurat de şapte ori. Lui Naaman i s-a spus să intre de şapte ori în apa Iordanului. Au fost şapte ani de belşug şi şapte ani de secetă în Egipt în vremea lui Iosif. Nebucadneţar a fost nebun vreme de şapte ani. În Noul Testament sunt şapte fericiri şi în rugăciunea Tatăl nostru sunt şapte cereri. Sunt şapte pilde în capitolul 13 din Evanghelia după Matei, şapte au fost pâinile care au hrănit mulţimea, Isus a vorbit de şapte ori de pe cruce, iar în cartea Apocalipsa numărul şapte nu poate fi ignorat şi nici nu poate fi considerat întâmplător. Şapte este numărul cheie din această carte.

În versetul 4 vedem că Ioan scrie celor şapte biserici. Nu mai erau şi alte biserici în Asia? Ştim că erau biserici creştine la Colose, Milet, Hierapolis, Troa şi în multe alte locuri. Hierapolis este la aproximativ 18 km de Laodicea şi se poate vizita astăzi, de fapt puteţi găsi şi un loc unde să staţi peste noapte. Laodicea este sub ruine. Sunt trei moteluri acolo şi vreo două magazine, dar nimic mai mult. Ruinele de la Hierapolis sunt impresionante şi chiar importante pentru că ne arată ce aşezare impresionantă a existat cândva acolo. Spre deosebire de Hierapolis, ruinele din Laodicea sunt îngropate sub un câmp de ovăz sălbatic, în cea mai mare parte. Nu s-au făcut săpături acolo şi nu au fost scoase la iveală ruinele cetăţii. Ioan a primit instrucţiuni pentru a scrie celor şapte biserici, dar Hierapolis nu era una dintre ele, cu toate că pe vremea aceea era un important centru creştin.

Aici au fost găsite ruinele a patru biserici creştine primare. Lui Ioan i s-a spus să scrie acestor şapte biserici pentru că, aşa cum vom vedea, ele sunt reprezentative şi oferă istoria completă a bisericii creştine.

“Asia” menţionată în versetul 4 se referă la provincia care cuprindea Lidia, Misia, Caria şi parţial Frigia. Nu este vorba de continentul Asia pe care-l cunoaştem noi astăzi şi nici nu cuprinde toată Asia Mică (acesta este un termen care a început să fie folosit abia din secolul al IV-lea d. Hr.), dar acoperă o mare parte din Asia Mică, în special de-a lungul coastei.

“Har vouă şi pace.” Cuvântul grecesc pentru har este “charis” şi era formula grecească de salut. Pace este ebraicul “shalom” care era formula ebraică de salut. Pacea izvorăşte din har şi harul este sursa tuturor binecuvântărilor de azi. Cartea Apocalipsa ne descoperă harul lui Dumnezeu, dar şi pacea Sa. Nu trebuie să ne speriem când studiem această carte, dimpotrivă putem face acest lucru având pacea lui Dumnezeu în inimile noastre.

Prin expresia “de la Cel care este … şi de la cele şapte duhuri” este adusă înaintea noastră Sfânta Treime. Cele şapte duhuri se referă la Duhul Sfânt şi probabil că se referă la cele şapte braţe ale sfeşnicului, aşa cum vom vedea mai încolo.

“Cel care este, Cel care era şi Cel care vine” – aici accentul este pus pe veşnicia şi pe caracterul neschimbător al lui Dumnezeu. Sunt menţionate în acest fragment cele trei persoane ale Sfintei Treimi: Isus Hristos (în versetul următor), care este Dumnezeu Fiul, “cele şapte duhuri” se referă la Duhul Sfânt şi “Cel care este, cel care era şi Cel care vine” se referă la Dumnezeu Tatăl.

“şi din partea lui Isus Hristos, martorul credincios, cel întâi-născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului! A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său, şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.” Apocalipsa 1:5, 6

În aceste două versete sunt prezentate titlurile Domnului Isus Hristos şi este interesant că şi acestea sunt în număr de şapte.

  1. “Martorul credincios” – Isus Hristos este singurul martor demn de încredere al faptelor descrise în această carte. Lucrurile descrise aici se referă la El. Domnul Isus depune mărturie despre Sine Însuşi. Este greu să credem ce spun alţii, dar Îl putem crede pe Domnul Isus.
  2. “Cel întâi-născut din morţi” – în greacă, “cel întâi-născut” sau primul născut este redat prin termenul prototokos şi are legătură cu învierea.

Domnul Isus este primul care a înviat din morţi şi care nu va mai muri niciodată. Ce imagine minunată! Moartea a fost un pântece care L-a purtat şi El a ieşit din moarte, la viaţă. Mormântul a fost un fel de pântece pentru Domnul Isus. El este Cel care S-a întors din morţi într-un trup glorificat. Nici un alt om nu a parcurs încă acest drum, dar cei ce sunt ai Domnului Isus Îl vor urma în înviere şi apoi va veni Răpirea (vezi 1 Tesaloniceni 4:14). Apoi va urma revelaţia / descoperirea când Domnul Isus va veni pe pământ.

  1. “Domnul împăraţilor pământului” – aceasta este poziţia supremă pe care o va avea Domnul Isus în timpul împărăţiei milenare. “De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume;

pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.” (Filipeni 2:9-11).

  1. “A Lui, care ne iubeşte” – timpul prezent indică o atitudine constantă pe care o are Domnul Isus faţă de cei ce sunt ai Lui. Cartea Apocalipsa nu are de ce să ne sperie pentru că vine de la Cel care ne iubeşte atât de mult! Domnul Isus Hristos nu ne-a iubit numai atunci când a murit pe cruce, ci ne iubeşte şi astăzi. Chiar în acest moment, Domnul Isus Hristos vă iubeşte pe fiecare dintre voi.
  2. “Care ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său.” Sângele lui Isus Hristos este foarte important. Nu este doar un simbol. În Vechiul Testament, Dumnezeu i-a învăţat pe israeliţi că viaţa trupului este în sânge (Levitic 17:11). În acest verset din Levitic, Dumnezeu adaugă: “Vi l-am dat pe altar, ca să facă ispăşire pentru sufletele voastre, căci sângele face ispăşire pentru suflet.” Fiecare picătură de sânge care a curs din trupul lui Isus răstignit pe cruce a fost pentru spălarea păcatelor noastre. El Şi-a dat viaţa pentru ca noi să putem avea păcatele iertate. Domnul Isus a murit acolo, pe cruce, pentru mine şi eu nu am de gând să nesocotesc importanţa sângelui Său vărsat pe cruce, aşa cum sunt înclinaţi să facă alţii.

Apostolul Petru scria: “căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.” (1 Petru 1:18, 19). Datorită acestui sânge al lui Hristos a putut Pavel să-i scrie lui Timotei astfel: “Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos” (1 Timotei 2:5). El ne-a spălat de păcatele noastre cu propriul Său sânge.

 

  1. “Şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său” – credincioşii nu sunt numiţi niciodată regi sau împăraţi. Ei sunt o împărăţie de preoţi şi vor domni împreună cu Domnul Isus. Ca să fiu sincer, mie nu-mi place atât de mult cântecul acela care spune “Regele vine”. Da, este adevărat, El vine, dar atunci când va veni ca rege, va veni pe pământ şi atunci va înlătura orice nelegiuire. Dar înainte de a veni ca Rege, Domnul Isus va veni în văzduh. Atunci va avea loc Răpirea bisericii. Acela este momentul în care El vine ca Mântuitor al meu. Atunci El vine ca Mire pentru mireasa sa, biserica pe care o iubeşte şi pentru care Şi-a dat viaţa. Prin urmare, înainte de a fi regele meu, Domnul Isus este Mântuitorul şi Domnul meu. El nu a făcut din noi regi ci preoţi, o împărăţie de preoţi. Ca urmare, vom şi domni împreună cu El.

Este o minunată perspectivă!

 

Fiţi binecuvântaţi!