Itinerar Biblic Ep. 10 – GENEZA cap. 2:1-22

 

Dragi prieteni, am văzut în capitolul 1 că  Dumnezeu a creat această lume şi am mai văzut că Dumnezeu este interesat în a ne da o istorie sau o explicaţie în detaliu a modului în care a creat tot ceea ce a creat.

 Primul capitol nu este decât o relatare abreviată a Creaţiei. Aceasta se întâmplă pentru că Dumnezeu este interesat de fapt de om. Omul este pus în centrul creaţiei. Restul constituie doar cadrul în care va fi pus acest om. Investigaţiile oamenilor pentru a descoperi lucruri pe care Biblia nu le spune s-au transformat de cele mai multe ori în speculaţii. Omul s-a retras din centrul Creaţiei şi s-a identificat cu detaliile ei, amiba, maimuţa şi altele de acest gen. Dar pentru Dumnezeu, omul ocupă locul central al Creaţiei.

            Acest lucru este zugrăvit şi în cel de al doilea capitol în care păşim acum. Un aspect care îşi are debutul în capitolul doi al Bibliei, pentru ca apoi să apară mereu şi mereu, este revelaţia. Revelaţia este una din amprentele Inspiraţiei. Este acea regulă a repetiţiei sau a recapitulării. Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt al lui Dumnezeu , atunci când ne dă Cuvântul lui Dumnezeu, o face într-un mod pe care noi îl cunoaştem destul de bine. Mai întâi, el ne dă o serie de fapte şi adevăruri; apoi, revine asupra lor, le evidenţiază pe cele mai importante, şi le elucidează pe larg. Aceasta se întâmplă în capitolul doi cu privire la cele şase zile ale creaţiei. Aceeaşi practică poate fi observată în cartea Deuteronom. Deuteronom este cartea în care este interpretată Legea după cei patruzeci de ani de experienţă în deşert. Deuteronom nu este doar o repetare a legii ci şi o interpretare a ei. La fel este şi în cazul Evangheliilor. Nu avem o singură Evanghelie ci patru. Iată deci că aceasta este o practică frecventă în Cuvântul lui Dumnezeu.

            Tema reluată în acest al doilea capitol este crearea omului. Dar începe cu ziua Sabatului. Primele trei versete din acest capitol ne spun:

v.1-3 Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul, şi toată oştirea lor. În ziua a şaptea, Dumnezeu a sfârşit lucrarea pe care  o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise şi o făcuse.

Să nu pierdem din vedere importanţa acestei zile. Oare ce vrea să spună Biblia când afirmă că Dumnezeu s-a odihnit după lucrarea pe care a făcut-o. Înseamnă oare că Dumnezeu a obosit şi a stat jos şi s-a odihnit în cea de a şaptea zi? Înseamnă că a avut o săptămână grea, a lucrat mai mult de patruzeci de ore şi acum avea nevoie de odihnă.

Dacă priveşti lucrurile în modul acest este un nonsens. Dumnezeu s-a odihnit de la lucrarea Lui. Sensul este mai degrabă acela de a se opri ca urmare a terminării lucrului. Când Dumnezeu a terminat cele şase zile de lucru, El s-a uitat la tot ceea ce făcuse în aceste zile şi a văzut că totul era foarte bine şi că nu mai era nimic de făcut. Atunci când termin ziua de lucru la birou, încă mai rămân multe lucruri de făcut. Niciodată nu am putut să spun: “Am terminat”. Însă Dumnezeu a putut să o spună. La sfârşitul celor şase zile El s-a odihnit în cea de a şaptea zi pentru că totul era terminat, totul era complet, nu mai era nimic de adăugat.  Acesta este unul din cele mai  mari adevăruri spirituale care există. Cartea Evrei ne spune că noi, credincioşii am intrat în odihnă. Adică noi am intrat în Sabatul Său, în răscumpărarea Sa perfectă. El a murit pe cruce cu 1900 de ani în urmă pentru tine şi pentru mine şi el ne oferă acum mântuirea, izbăvirea de păcatele noastre.  În felul acesta Pavel poate scrie cuvintele pe care le adresează romanilor: “Deci fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos.” Cuvintele se găsesc în primul verset din capitolul 5 al Epistolei apostolului Pavel către Romani. Vă daţi seama ce înseamnă aceasta? Că eu nu trebuie să ridic un deget pentru a fi mântuit. Domnul Isus a făcut totul. Singurul lucru care îmi revine mie de făcut este să cred în această jertfă. Ea este făcută deja. Eu nu trebuie să o mai fac. În mod normal trebuia ca eu să mor pentru ceea ce am făcut, dar Domnul Isus a făcut-o în locul meu. Ştiu că este greu de crezut că poţi obţine un dar aşa de mare cum este mântuirea, viaţa veşnică într-un mod atât de simplu dar aşa este. Dumnezeu nu a vrut să-l facă mai complicat. Este voia Lui ca noi să obţinem totul numai prin credinţa în Domnul Isus. Dar asupra acestor lucruri vom mai reveni, pentru că  ele constituie esenţa Evangheliei.

            Mergând mai departe cu studiul nostru în cartea Geneza, trebuie să observăm că Dumnezeu recapitulează în următoarele trei versete, este vorba de versetele 4,5 şi 6, tot ceea ce s-a întâmplat în primele cinci zile ale creaţiei. Se pare că în acest univers vast în care noi trăim a fost aici de miliarde de ani, dar ceva s-a întâmplat cu el şi cu o anumită parte a creaţie aşa că Dumnezeu a trebuie să intervină şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe suprafaţa apelor şi astfel, din haos a apărut un cosmos. Daţi-mi voie să amintesc că acest termen este definit ca fiind universul considerat ca un tot armonios, în opoziţie cu haosul. În aceste trei versete ni se spune astfel:

v.4-6 Iată istoria cerurilor şi a pământului, când au fost făcute. În ziua cînd a făcut Domnul Dumnezeu un pămînt şi ceruri, nu era încă pe pămînt nici un copăcel de cîmp şi nici o iarbă de pe cîmp nu încolţea încă: fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pămînt şi nu era nici un om ca să lucreze pămîntul. Ci un abur se ridica de pe pămînt şi uda toată faţa pămîntului.

            În versetul 4 suntem informaţi că aceasta este istoria cerurilor. În versiunea originală este folosit termenul “Generaţii” sau familii. Am mai spus că  Geneza nu este numai o carte ce prezintă istorii ci este şi o cartea a familiilor. Tot ceea ce ne este prezentat este prezentat ca familii, sau, cu alte cuvinte, aspecte din aceeaşi categorie.

            În versetul 5 începem să descoperim care este intenţia lui Dumnezeu cu privire la acest prim capitol al Bibliei. Mai întâi ne este prezentat pământul înainte de a fi vegetaţie pe el, cu mult înainte de a apărea omul. Ceea ce se petrece în capitolul 1 este de fapt o relatarea modul în care Dumnezeu pregăteşte casa pe care el o face pentru omul pe care îl va crea. De acum Dumnezeu se pregăteşte să-l pună pe om în cadrul pe care I l-a pregătit.

            Dar dacă Duhul Sfânt reia istoria să nu trecem nici noi prea repede peste ea. În primul capitol am văzut că nu era nimic, apoi, anorganicul a venit în existenţă. Următorul pas a fost lumea organică, crearea vieţii. Am văzut în versetul 21 din primul capitol, că Dumnezeu a creat peşti mari şi tot spectrul animal. Dumnezeu a creat spectru animal, dar se pare că în ceea ce priveşte plantele ele nu au fost distruse de acea catastrofă preadamică iar sămânţa lor încă mai era în pământ. Nu vreau să fiu dogmatic dar mie aceasta mi se pare a fi implicaţia pe care ne-o transmite Cuvântul lui Dumnezeu. Este foarte adevărat că Dumnezeu nu ne spune prea mult despre acest fapt dar atunci când ne vom întâlni cu El vom afla multe din lucrurile pe care nu le ştiam.

            Omul este următorul pas al creaţiei. În ceea ce priveşte crearea omului eu unul nu văd nici un semn de tranziţie naturală între ceea ce a fost creat până atunci şi om şi de aceea nu văd cum poate evoluţionismul acoperi spaţiul aducerii lui Homo sapiens pe pământ. De aceea pământul a fost pregătit pentru venirea omului.

În versetul 7 cuvântul lui Dumnezeu spune:

v.7 Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.

            Acesta a fost modul în care Dumnezeu l-a creat pe om şi din nou suntem destul de limitaţi în ceea ce Dumnezeu ne spune despre acest fapt. În mod fizic, omul a fost luat din ţărâna pământului. Este foarte interesant că trupurile noastre conţin cincisprezece sau şaisprezece elemente chimice. Aceleaşi elemente chimice se găsesc în compoziţia pământului. Partea fizică a omului este luată deci din ţărâna pământului. Dacă ar fi să fim evaluaţi după compoziţia chimică ce ne reprezintă cred că nu valorăm mai mult de 30 000 de lei, acceptând modificările cauzate de inflaţie. Aceasta este valoarea trupului nostru făcut din ţărâna pământului.

            Însă omul este mai mult decât atât. În ceea ce priveşte aspectul fizic el este ţărână şi în ţărână se va întoarce, dar sufletul lui se va duce la Dumnezeu . De ce oare? Pentru că Dumnezeu I-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul a devenit un suflet viu. Omul  include aspectul fizic, psihologic dar şi spiritual. Cu alte cuvinte omul este adus acum la o minunată relaţie cu Dumnezeu, cu Creatorul Său. În chiar fiinţa lui omul are ceva ce este din Dumnezeu. Aceasta este ceea ce separă omul de toate celelalte creaturi care există în universul creat de Dumnezeu. Desigur mai există îngerii dar ştiu foarte puţin despre ei.

            Evoluţionismul teistic susţine că omul a evoluat până la acest punct şi apoi Dumnezeu a început să  lucreze cu acest produs al evoluţiei. Oricum, nici o formă de teorie evoluţionistă nu poate da explicaţii valide în ceea ce priveşte vorbirea articulată a omului, conştiinţa lui sau pentru individualitatea lui. Acestea sunt trei aspecte pe care evoluţia are dificultăţi în a le explica. Este destul de uşor să iei oasele unui antropoid, probabil un cal, sau o maimuţă. Sunt sigur că sunt foarte multe asemănări dar şi mult mai multe deosebiri. Eu cred că este chiar normal să existe anumite asemănări pentru că. în cele din urmă, toate aceste vieţuitoare trebuie să se mişte în acelaşi cadru în care sunt şi fiinţele umane. De exemplu este o foarte mare asemănare între şasiul unui Ford şi al unui Chevrolet. Dacă îi întrebi pe specialişti îţi vor spune că este foarte adevărat, dar vor adăuga imediat că sunt totuşi foarte mari diferenţe. Şi aceasta este adevărat, dar fiecare maşină trebuie să aibă un cadru pe care să fie fixate cele patru roţi, trebuie să aibă un motor şi alte câteva elemente necesare unei maşini. Dar aceasta nu înseamnă că ele trebuie să fie fabricate de aceeaşi companie pentru a avea aceste elemente. Eu cred că o asemenea exagerare s-a făcut pe tema asemănărilor dintre om şi celelalte creaturi.  Omul este o creatură diferită.  Dumnezeu I-a dat El însuşi suflarea de viaţă care l-a făcut un suflet viu. Omul este făcut într-un chip minunat şi trebuie să ţinem cont de lucrul acesta.

            Următoarea informaţie pe care o primim este cu privire la grădina Edenului.  Eu unul cred că această grădină este undeva între râurile Tigru şi Eufrat. De fapt întreaga vale cuprinsă între cele două râuri putea fi grădina Edenului.  Ea a fost, şi încă mai este, o vale cu un sol foarte fertil. Ea este o parte a  aşa – zisului “corn de aur” renumit pentru fertilitate lui. La un moment dat oamenii care locuiau în acea zonă nici nu mai semănau pământul ci doar culegeau. Poate că aceasta este zona care la un moment dat va deveni centrul pământului din nou. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune în versetul 9:

v.9 Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pămînt tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mîncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.

Este interesant ceea ce spune Biblia aici cu privire la aceşti pomi speciali pe care Biblia îi numeşte “pomul vieţii” şi “pomul cunoştinţei binelui şi răului” Nu pot să vă spun prea multe despre aceşti pomi pentru că ei nu mai există în această lume pe care noi o cercetăm astăzi. Ei au fost scoşi din scenă de către Dumnezeu.

            Oricum, Dumnezeu a făcut să crească fiecare pom şi aşa cum puteţi observa fiecare pom era plăcut la vedere, estetic, şi bun de mâncat. Era de apreciat atât partea practică cât şi frumuseţea lor, pentru că ambele erau prezente. Este ca şi atunci când mergi la un magazin de mobilă şi vânzătorul îţi spune:” Această mobilă este foarte frumoasă dar şi foarte funcţională.” Acesta este un lucru demn de remarcat cu privire la grădina Edenului – erau acolo pomi frumoşi, ornamentali dar şi funcţionali, practici, erau buni de mâncat, erau buni pentru hrană. Pe acest pământ încă mai vedem frumuseţe. În ciuda blestemului care s-a abătut asupra lui din pricina căderii omului încă mai este frumuseţe. În ciuda spinilor şi scaeţilor care au apărut odată cu păcatul omului încă mai este frumuseţe pe acest pământ. O Doamne, cât de frumoasă trebuie să fi fost acea grădină a Edenului? Ascultaţi numai la descrierea pe care Cuvântul lui Dumnezeu o face:

v.10-14 Un râu ieşea din Eden şi uda grădina; şi de acolo se împărţea şi se făcea patru braţe. Numele celui dintâi este Pison; el înconjoară toată ţara Havila, unde se găseşte aur.

Aurul din ţara aceasta este bun. Acolo se găseşte şi bedelion şi piatră de onix. Numele râului al doilea este Ghihon; el înconjoară toată ţara Cuş. Numele celui de-al treilea este Hidechel: el curge la răsăritul Asiriei. Al patrulea râu este Eufratul. Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi să o păzească.

            Râul din Etiopia este Nilul iar râul Hidechel este Tigrul.

După ce este gata grădina, Dumnezeu îl ia pe om şi îl pune în grădina pentru a lucra şi  pentru a păzi grădina. Dumnezeu l-a investit pe om cu putere şi cu capacitatea de a domina peste forţele naturii. Însă nu numai aceasta a fost investitura pe care I-a făcut-o Dumnezeu. iată ce ne spune cuvântul lui Dumnezeu:

v.16,17 Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: “ Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.

Nu a fost intenţia iniţială a lui Dumnezeu ca omul să moară el este pus doar la încercare aici. Dumnezeu I-a dat omului voinţă liberă, dar odată cu privilegiul vine şi responsabilitatea. Aceasta este o axiomă. Este întotdeauna adevărat. Acest om care a fost înzestrat cu voinţă liberă trebuie să treacă şi prin testul ascultării faţă de Dumnezeu.

Unii comentatori sugerează că fructul pomului cunoaşterii binelui şi răului a fost otrăvit. Eu cred că, dimpotrivă, a fost cel mai bun fruct din grădină.

Dumnezeu I-a atras atenţia că în momentul în care v-a mânca din acest pom va muri. Să ne aducem aminte că şi omul a fost creat ca şi o trinitate şi va avea  parte de moarte în toate cele trei dimensiuni ale lui. Adam nu a murit fizic decât după nouă sute de ani, dar Dumnezeu I-a spus că “în ziua în care vei mânca vei muri.” Moartea înseamnă separare şi  Adam a  fost separat de Dumnezeu din punct de vedere spiritual chiar din acel moment.

Să mergem însă mai departe şi ajungem la momentul în care Dumnezeu o aduce în creaţie pe Eva.

v.18 Domnul Dumnezeu a zis: Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.

            Eu cred că este un motiv pentru care Dumnezeu l-a lăsat singur pe Adam în grădina Edenului. Cred că Adam trebuia să vadă că nu este bine singur, că avea nevoie de cineva care să fie cu el. După aceasta Dumnezeu merge mai departe. Auziţi:

v.19 Domnul Dumnezeu a făcut din pămînt toate fiarele cîmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele.

            Nu ştiu cum priviţi dvs. ceea ce s-a întâmplat dar eu cred că Adam era un om foarte deştept, pentru că nu este uşor să dai nume la atâtea animale. Un glumeţ spunea că Dumnezeu I-a adus lui Adam un elefant şi l-a întrebat ce nume sa-I punem acestui animal? „Adam s-a uitat la el şi I-a zis: Păi animalul acesta seamănă cu un elefant mai mult decât oricare altul !”

v.20 Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar, pentru om, nu s-a găsit nici un ajutor care să i se potrivească.

            După cum putem observa din cuvântul lui Dumnezeu, printre toate aceste animale nu s-a găsit un ajutor pentru om. Adică nu a fost nici unul care să poată comunica cu omul să-I corespundă. Un bărbat nu este decât jumătate om, până când se căsătoreşte şi cred că este necesar să vedem acest lucru. Nu fac aici publicitate căsătoriei dar trebuie totuşi să spun că planul lui Dumnezeu a fost căsătoria atât pentru bărbat cât şi pentru femeie.

            Iată că în cele din urmă ajungem şi la crearea femeii. Biblia surprinde astfel acest episod:

v.21,22 Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit. Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.

            Femeia a fost luată din Adam, din coasta lui. Renumitul comentator Matthew Henry spunea că Dumnezeu nu a luat-o de la capul lui Adam pentru a nu-i fi superioară, nici de la picior pentru a-I fi inferioară, ci din coasta lui pentru a-I fi egală. Acesta este de fapt scopul cu care a fost creată, să constituie cealaltă jumătate a omului. Este exact ceea ce Dumnezeu spune atunci când porunceşte: ”Soţiilor fiţi supuse soţilor voştri.” Aici nu este vorba de ierarhie, ci este vorba de completare, de a răspunde de a-I corespunde. Soţia trebuie să fie cealaltă parte, cealaltă jumătate. Spun lucrul acest cu tot respectul. Soţiile sunt importante pentru soţii lor. Ele aduc completarea de care ei au nevoie.

              Cred că mai trebuie să spunem că Eva era foarte frumoasă şi orice femeie moşteneşte frumuseţea de la ea.

            O să vedem ce spune ce spune Adam cu privire la ea în întâlnirea noastră viitoare.

 

Rămâneţi cu har şi pace.