Itinerar Biblic Ep.0561 PSALMII Cap. 17:1-18

Tema: O rugăciune a lui David când acesta se afla în pericol

Dragi ascultători, următorul psalm cu care deschidem întâlnirea noastră de astăzi este Psalmul 17. El a fost  intitulat “O rugăciune a lui David”.

Să fi fost această rugăciune scrisă pe timp de noapte, sau într-un moment mai dificil pe care îl traversa David în tumultuoasa sa viaţă? Când să fi  fost scrisă această rugăciune? Pare să fie o rugăciune scrisă în urma experienţei sale în pustie. Probabil că se referă la acel moment în care Saul şi oamenii lui aproape că l-au prins.

În orice caz, acest psalm relevă încrederea lui David în Dumnezeu, dar într-o analiză mai profundă aici este vorba în primul rând despre Domnul Isus Hristos. Acest psalm poate fi şi o rugăciune pe care o poate spune oricine se află într-o situaţie limită, o încercare sau un pericol iminent. Pe măsură ce vom citi acest psalm, trebuie să ne aducem aminte de faptul că această serie de psalmi vorbeşte despre Hristos în mod profetic. La urma urmei, aceasta este o carte despre EL.

Ps. 17:1

v.1    Doamne, ascultă-mi pricina nevinovată, ia aminte la strigătele mele, pleacă urechea la rugăciunea mea, făcută cu buze neprefăcute!

Aceasta este o rugăciune a lui David făcută probabil atunci când era urmărit de Saul şi viaţa lui era în pericol. Rugăciunea aceasta porneşte direct din inima lui, astfel că el spune exact ce simte, fără să ascundă nimic. El nu va spune nici o minciună, cuvintele sale nu se vor înălţa de pe buze înşelătoare.

Ps. 17:2

v.2  Să se arate dreptatea mea înaintea Ta, şi să privească ochii Tăi neprihănirea mea!

El este dispus să accepte hotărârea lui Dumnezeu cu privire la dreptatea sa. Nu ştiu ce părere aveţi voi, dar eu nu cer dreptate de la Dumnezeu, ci îndurare. Cei mai mulţi dintre noi avem nevoie de îndurarea lui Dumnezeu.

Ps. 17:3

v.3  Dacă îmi vei cerca inima, dacă o vei cerceta noaptea, dacă mă vei încerca, nu vei găsi nimic: căci ce-mi iese din gură, aceea şi gîndesc.

Este interesant de remarcat faptul că, atunci când l-a încercat pe David, Dumnezeu a găsit ceva; la fel, El a găsit ceva şi când m-a încercat pe mine. Şi părerea mea este că, Dumnezeu a găsit ceva şi când a cercetat inima voastră. Aceste cuvinte trebuie să fie considerate în legătură cu Hristos.

Expresia din versetul 1, care se referă la rugăciunea făcută cu buze neprefăcute, reprezintă o imagine perfectă a Domnului nostru cel desăvârşit. Apostolul Petru a spus despre Domnul: “El n-a făcut păcat şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug” (1 Petru 2:22). Mai departe, Petru spune: “Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi când era chinuit nu ameninţa, ci se supunea dreptului Judecător” (1 Petru 2:23).

Ps. 17:4

v.4  Cît priveşte legăturile cu oamenii, eu, după cuvîntul buzelor Tale, mă feresc de calea celor asupritori;

O traducere literală redă astfel versetul acesta: “Cât priveşte faptele oamenilor, prin cuvântul buzelor Tale, eu m-am păzit de căile celui violent.” Cel violent este Satan. Din cauza prezenţei lui în lume, copilul lui Dumnezeu trebuie să fie foarte atent şi să vegheze. David era pe teritoriul duşmanului şi era conştient de acest lucru când se ascundea de Saul. Şi noi ne aflăm pe teritoriul duşmanului; pământul este teritoriul în care acţionează el. Domnul Isus a spus Bisericii din Pergam: “Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei…” (Apocalipsa 2:13). Nu ştiu unde locuiţi voi astăzi, dar mulţi cred că scaunul de domnie al lui Satan este foarte aproape de noi.

Domnul nostru nu a căzut în capcana lui Satan aşa cum facem noi adesea, din păcate.

Ps. 17:5-6

v.5  paşii mei stau neclintiţi pe cărările Tale, şi nu mi se clatină picioarele.

v.6  Strig către Tine, căci m’asculţi, Dumnezeule! Pleacă-Ţi urechea spre mine, ascultă cuvîntul meu!

“Te-am chemat pentru că îmi vei răspunde, Dumnezeule!” David ştia că va fi auzit. Domnul Isus Hristos S-a identificat cu ai Săi. Când Se ruga, Dumnezeu Tatăl Îl asculta. Şi noi putem fi siguri, dragi prieteni, că Domnul ne aude şi ne ascultă rugăciunile atunci când suntem în necaz.

Ps. 17:7-8

v.7  Arată-Ţi bunătatea Ta cea minunată, Tu, care scapi pe cei ce caută adăpost, şi-i izbăveşti de protivnicii lor, prin dreapta Ta!

v.8  Păzeşte-mă ca lumina ochiului, ocroteşte-mă, la umbra aripilor Tale,

Cu ani în urmă, Dumnezeu folosise o expresie similară în legătură cu poporul Israel: “Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine.” (Ex. 19:4). Noi stăm în umbra aripilor lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus despre Ierusalim: “Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!” (Matei 23:37). Aceeaşi imagine este evocată în acest psalm de David când spune: “ocroteşte-mă la umbra aripilor Tale”.

Ps. 17:9-12

v.9  de cei răi, cari mă prigonesc, de vrăjmaşii mei de moarte, cari mă împresoară.

v.10  Ei îşi închid inima, au cuvintele semeţe în gură.

v.11  Se ţin de paşii mei, mă înconjoară chiar, mă pîndesc ca să mă trîntească la pămînt.

v.12  Parcă ar fi un leu lacom după pradă, un pui de leu, care stă la pîndă în culcuşul lui.

David îşi înalţă glasul înaintea lui Dumnezeu ştiind că Domnul îi ascultă rugăciunea.

Ps. 17:13-15

v.13  Scoală-te, Doamne, ieşi înaintea vrăjmaşului, doboară-l! Izbăveşte-mă de cel rău cu sabia Ta!

14  Scapă-mă de oameni, cu mîna Ta, Doamne, de oamenii lumii acesteia, cari îşi au partea lor în viaţa aceasta, şi cărora le umpli pîntecele cu bunătăţile Tale. Copiii lor sînt sătui şi prisosul lor îl lasă pruncilor lor.

15  Dar eu, în nevinovăţia mea, voi vedea Faţa Ta: cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău.

Haideţi să ne oprim atenţia asupra acest cuvinte. Iată-l pe David, ascunzându-se într-o peşteră şi implorându-L pe Dumnezeu să-l ajute. David ştie că Dumnezeu îl va izbăvi şi că va ajunge în prezenţa Lui într-o bună zi, chiar dacă, pe moment, duşmanul părea atât de puternic.

Noi, cei care suntem copiii lui Dumnezeu, privim în jurul nostru la o lume care ne este potrivnică. Suntem ca acel băieţel care se juca pe un teren viran şi, văzând o buruiană mare, s-a decis s-o scoată. Aceasta însemna că trebuie s-o smulgă din pământ cu mâinile goale. În timp ce trăgea el cu spor, un bărbat s-a oprit din drum şi a rămas să vadă ce va face băiatul cu buruiana îndărătnică. Într-un final, cu un ultim efort, băiatul a reuşit să scoată din rădăcini buruiana, căzând pe spate cu ea în braţe. Pentru câteva momente, a rămas pe locul în care a căzut, complet uluit. Bărbatul care îl privise i-a spus: “Băiete, da’ tare ai mai tras!” Băiatul i-a răspuns: “Sigur că am tras tare fiindcă tot pământul trăgea din partea cealaltă!”

Dragul meu prieten, aceasta este poziţia copilului lui Dumnezeu astăzi. Sursa noastră de putere este însă Dumnezeul atotputernic. Noi putem veni la El în orice moment. Aşa a procedat Domnul Isus cât a trăit pe pământ, aşa a procedat şi David când s-a aflat în pericol.

Psalmul 17 este un text de încurajare pentru toţi cei care se luptă astăzi cu un necaz, pentru toţi cei care sunt încolţiţi de duşmani, de orice fel ar fi aceştia. Cei mai mult dintre noi, cei care suntem de partea lui Dumnezeu, ne atragem duşmani aşa cum atrage un câine puricii! Viaţa creştină atrage, inevitabil, duşmani.

Acum avem înainte un alt psalm extraordinar de frumos scris de David.

Trebuie să vă spun însă că mulţi cercetători ai Bibliei de formaţie liberală au considerat că acest psalm nu conţine altceva decât experienţa lui David şi au spus câteva lucruri foarte frumoase în acest sens. Iată un citat care exemplifică acesta lucru:

“În acest imn magnific, regele poet schiţează în câteva linii principale, povestea vieţii sale – istoria izbăvirilor sale miraculoase şi a tuturor biruinţelor date de Iehova. Dar este şi istoria trăirilor inimii sale care cuprinde adevărul afecţiunii sale pentru Dumnezeu şi a integrităţii scopurilor de care a fost influenţat. De-a lungul acestei vieţi încercate şi unice, în care a fost vânat de Saul înainte de a urca pe tron şi hărţuit necontenit, după ce a devenit rege, de rivali care îi puneau la îndoială autoritatea şi încercau să fure inima poporului său, forţat să fugă de propriul fiu pentru a-şi salva viaţa, implicat apoi în războaie lungi şi crâncene cu alte popoare, David nu a fost părăsit niciodată de dragostea şi de prezenţa lui Iehova. Cu ajutorul Lui, David şi-a subjugat duşmanii şi acum, la o vârstă înaintată, privind înapoi cu recunoştinţă, el cântă acest imn de laudă pentru Dumnezeul vieţii sale.” (Am  încheiat citatul!)

Tot ce spune acest cercetător al Bibliei în fragmentul pe care tocmai l-am citit este adevărat. El prezintă interpretarea modernă, contemporană a acestui psalm. Psalmul 18 este un duplicat al capitolului 22 din 2 Samuel. Când am făcut studiul asupra cărţii 2 Samuel am atins în treacăt acest aspect, dar acum ne vom ocupa mai pe îndelete de acest lucru.

Totuşi, acest psalm are o semnificaţie mult mai profundă decât cea redată în fragmentul citat. Unele din afirmaţiile care sunt numite figuri de stil poetice sunt mai mult decât simple figuri de stil. Aceste formulări deosebite vorbesc despre Fiul lui Dumnezeu, Unsul lui Dumnezeu, Hristos, Mântuitorul nostru şi suferinţele Sale. Cineva a spus despre acest psalm că marchează “toată calea de la fălcile morţii la tronul lui Iehova”.

În lumea creştină de astăzi se vorbeşte mult despre dragoste şi mulţi cred că dragostea este un subiect străin Vechiului Testament. Observaţi cum începe Psalmul 18:

Ps. 18:1

v.1  ,,Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea!

În indicaţia de la începutul psalmului suntem informaţi despre circumstanţa în care a scris David acest cuvinte – atunci când Dumnezeu l-a izbăvit de duşmanii săi.

Dar voi, dragi prieteni, când a fost ultima dată când i-aţi spus Domnului că-L iubiţi?

Să ştiţi că a-I spune lui Dumnezeu că-L iubiţi este unul din lucrurile cele mai frumoase pe care le puteţi face. Lauda înălţată Domnului vine tocmai pentru că El ne iubeşte şi ne-a pus la dispoziţie mântuirea. El ne ocroteşte şi veghează asupra noastră.

Mai observaţi şi faptul că Domnul este numit “tăria mea”.

Ps. 18:2

  1. 2  Doamne, Tu eşti stînca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stînca mea, în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă, şi întăritura mea!

Sau: “Domnul este stânca mea şi fortăreaţa mea; Dumnezeul meu, stânca mea în care mă încred, scutul meu şi cornul mântuirii mele, adăpostul meu cel înalt!” Domnul este pentru David salvatorul său, cel care îl ocroteşte, cel care îi dă putere. Aşa ar trebui să spunem şi noi despre Domnul astăzi. El este Mântuitorul nostru, fortăreaţa noastră, cornul mântuirii noastre. El este adăpostul meu cel înalt. Un adăpost înalt îmi oferă, pe lângă protecţie, o viziune, o privire de ansamblu asupra vieţii. Mulţi dintre noi avem nevoie să mergem în acest adăpost înalt. Acest verset conţine nume excelente pentru Dumnezeul nostru.

Cuvântul care mă interesează cel mai mult aici este pronumele posesiv. David spune: “stânca mea”, “scutul meu” etc.

Una este să vorbeşti despre atributele lui Dumnezeu şi să spui, de exemplu, că El este atotputernic, şi alta este să spui că Domnul este tăria ta. David ar fi putut spune “Domnul este un Păstor”, dar nu ar fi fost acelaşi lucru cu “Domnul este Păstorul meu”.

Cred că exemplul următor vă va ajuta să înţelegeţi ce vreau să spun. Cu ceva timp în urmă a trebuit să mă duc la gară să le aştept pe soţia şi pe fiica mea. Erau mai mulţi copii în acelaşi avion şi uitându-mă la ei cum ies din vamă şi se îndreaptă spre sala de aşteptare, am început să zâmbesc înduioşat, la fel ca mulţi alţi părinţi din jurul meu. Dar atunci când a apărut copilul meu reacţia a fost mult amplificată. De ce? Pentru că, deşi ceilalţi copii erau drăguţi, acum îl vedeam pe copilul meu. Şi asta schimba complet datele problemei. Nici un alt copil nu mai era ca al meu!

Puteţi să spuneţi: “Domnul este Păstorul meu; El este stânca mea şi turnul meu de scăpare; El este scutul meu şi tăria mea”?

Ps. 18:3

v.3  Eu strig: ,Lăudat să fie Domnul!` şi sînt izbăvit de vrăjmaşii mei.

Literal: “Voi chema pe Domnul, care este vrednic de laudă, şi voi fi salvat de vrăjmaşii mei.” Lauda este adresată celui care este vrednic de ea.

Vreau să fac o menţiune de ordin lingvistic aici.

În limba engleză, cuvântul worship, tradus aici prin „laudă”, dar care are şi sensul de închinare, provine dintr-un cuvântul anglo-saxon care înseamnă “vrednic de” sau “demn de”.

Cam acesta este şi sensul cuvântului din limba ebraică. A fi vrednic. Deci David îl lăuda pe Domnul pentru că era încredinţat că Domnul Dumnezeu este vrednic de laudă.

Aţi înţeles care este implicaţia, dragi ascultători? Atunci când nu-l lăudăm pe Dumnezeu, atunci când nu ne închinăm Lui înseamnă că nu socotim că El este vrednic de laudă. O, Doamne, ai milă de noi!

Mergem mai departe!

Ps. 18:4

v.4  Mă înconjuraseră legăturile morţii, şi mă îngroziseră rîurile pieirii;

Încă o dată, acest psalm face referire la Domnul Isus Hristos. Episcopul Horne a descoperit o altă semnificaţie în acest psalm. Iată ce spune el:

“Să presupunem că Regele Mesia este aşezat pe scaunul lui de domnie, asemenea Tatălui Său ceresc. Mai departe, să ne imaginăm că El priveşte retrospectiv la suferinţele pe care le-a îndurat, la bătăliile pe care le-a dus şi la biruinţele pe care le-a câştigat. Cu această imagine în minte, vom putea să pricepem într-o măsură mai mare forţa acestor cuvinte: ‘Cu toată puterea inimii mele Te voi iubi, o, Iehova, tăria Mea; prin unirea cu Tine mi-am dus la îndeplinire lucrarea şi acum sunt înălţat pentru a Te lăuda în cei răscumpăraţi.’ Ori de câte ori cântăm acest psalm, ar trebui să ne gândim că-l cântăm împreună cu Mântuitorul nostru înviat din morţi. Acest gând ar trebui să ne îndemnă să-I cântăm Domnului cu o recunoştinţă şi un devotament din ce în ce mai mari.”

Ascultaţi ce spune în continuare acest psalm, pe măsură ce sunt redate experienţele prin care a trecut autorul său – deşi aici este prezentată viaţa lui David în mai mică măsură. Mai degrabă este vorba de viaţa Domnului Isus care a spus: “M-au înconjurat legăturile morţii şi m-au înspăimântat şuvoaiele nelegiuirii.” Ps. 18:5-6

v.5  mă înfăşuraseră legăturile mormîntului, şi mă prinseseră laţurile morţii.

v.6  Dar, în strîmtorarea mea, am chemat pe Domnul, şi am strigat către Dumnezeul meu: din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns pînă la El, pînă la urechile Lu Observaţi încă o dată expresia “Dumnezeul meu”. Ce s-a întâmplat? Dumnezeu a răspuns. Şi ce s-a întâmplat când Domnul Isus a fost înviat din morţi? Versetele următoare ne vor da răspunsul. (În secţiunea următoare, pronumele posesiv la persoana I-a se schimbă în cel la persoana a III-a şi se referă la Domnul.)

Ps. 18:7

v.7  Atunci s’a sguduit pămîntul şi s’a cutremurat, temeliile munţilor s’au mişcat, şi s’au clătinat, pentru că El se mîniase.

Dumnezeu Se mâniase pe oamenii păcătoşi pentru felul în care se purtaseră cu fiul Său. Evangheliile ne spun că a avut loc un cutremur atunci când piatra de la intrarea în mormânt a fost dată la o parte. Nu ştim ce s-a întâmplat în cer în timp ce pe pământ aveau loc aceste evenimente.

Ps. 18:8-11

v.8  Din nările Lui se ridica fum, şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui: cărbuni aprinşi ţîşneau din ea.

v.9  A plecat cerurile, şi S’a pogorît: un nor gros era supt picioarele Lui.

v.10  Călărea pe un heruvim, şi sbura, venea plutind pe aripile vîntului.

v.11  Întunerecul Şi-l făcuse învelitoare, iar cortul Lui, împrejurul Lui, erau nişte ape întunecoase şi nori negri.

În ziua în care a fost răstignit Domnul Isus Hristos s-a lăsat întunericul. Cine a făcut toate acestea?

Ps. 18:13

v.13  Domnul a tunat în ceruri, Cel Prea Înalt a făcut să-I răsune glasul, cu grindină şi cărbuni de foc.

Acest psalm a început cu folosirea pronumelui personal la persoana I. Această abordare s-a schimbat în versetul 7 pentru ca în continuare să fie vorba despre ce a făcut Dumnezeu.

Ps. 18:16-17

v.16  El Şi-a întins mîna de sus, m’a apucat, m’a scos din apele cele mari;

v.17  m’a izbăvit de protivnicul meu cel puternic, de vrăjmaşii mei, cari erau mai tari decît mine.

“El m-a izbăvit de vrăjmaşul meu puternic.” Cât de mare nevoie avem şi noi de o relaţie personală, adevărată cu Dumnezeu! Haideţi să venim la El şi să-I mărturisim acest lucru! El ne-a scăpat de vrăjmaşul nostru cel puternic. Aveţi nevoie de ajutor astăzi? Aveţi nevoie de un partener astăzi? Vă recomand pe Cineva. Persoana la care mă refer nu vă va părăsi niciodată. Nu vă va lăsa niciodată singuri. Domnul Isus a promis că va fi cu noi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Acesta este motivul pentru care eu mă bizui pe El mai mult decât pe oricine altcineva. Acesta este şi motivul care ar trebui să vă facă pe voi să vă bizuiţi pe Domnul mai mult decât pe orice altă fiinţă omenească. În Psalmul 118:8 este scris: “Mai bine este să cauţi un adăpost în Domnul, decât să te încrezi în om.”

Ps. 18:48

v.48  şi mă izbăveşte de vrăjmaşii mei! Tu mă înalţi mai pesus de protivnicii mei, mă scapi de omul asupritor.

Omul asupritor, sau violent, cum este în altă traducere, este – după părerea mea – nimeni altul decât Satan.

Ps. 18:49-50

v.49  Deaceea, Doamne, Te voi lăuda printre neamuri, voi cînta spre slava Numelui Tău.

v.50  El dă mari izbăviri împăratului Său, şi dă îndurare unsului Său: lui David, şi seminţei lui, pe vecie.

Dumnezeu arată îndurare şi astăzi fiecăruia dintre noi, dragi ascultători. Acest psalm extraordinar se încheie cu o notă de laudă către Dumnezeu. Fie ca viaţa noastră, inima noastră să fie pline de laudă faţă de Domnul Dumnezeul nostru! “Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui! Aşa să zică cei răscumpăraţi de Domnul, pe care i-a izbăvit El din mâna vrăjmaşului.”  (Ps. 107:1, 2). Dacă cei răscumpăraţi nu spun că Domnul este bun, nimeni altcineva din această lume nu o va spune. Avem nevoie de creştini care să afirme cu tărie şi convingere acest lucru.

Să fim noi aceia!

Fiţi binecuvântaţi!