Itinerar Biblic Ep.0547 GALATENI Capitolul 5:17-23

 

Dragi prieteni, am ajuns la enunţarea unui important principiu pentru viaţa creştină:

“Umblaţi cârmuiţi de Duhul Sfânt!”

El este acela care poate să ne conducă la acea stare care este plăcută lui Dumnezeu. Ceea ce mi se pare interesant de remarcat este opusul acestei situaţii. Ce vreau să spun, dragi ascultători?

Atunci când nu suntem călăuziţi, cârmuiţi de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, să nu credeţi că suntem noi cei ce ne alegem singuri direcţia şi parcursul vieţii. Pavel spune că dacă nu este Duhul Sfânt cel care ne călăuzeşte, atunci altcineva o face – firea pământească – poftele ei.

Dragii mei, lucrul acesta nu este chiar simplu, ba dimpotrivă, este chiar grav. De ce, aflăm chiar din continuarea itinerarului nostru care a fost întrerupt la versetul 17:

v.17  Căci firea pămîntească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pămînteşti: sînt lucruri protivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.

O transliterare a acestui verset ne va ajuta să înţelegem şi mai bine despre ce vorbeşte Pavel:

“Căci firea pământească se războieşte cu Duhul şi Duhul se războieşte cu firea pământească, iar aceste lucruri sunt în contradicţie, unul cu celălalt, aşa că nu puteţi face lucrurile ce sunt specifice vechii voastre naturi!”

Dragi ascultători, este foarte important să observăm că aici este vorba despre un conflict, de un război.

Haideţi să detaliem puţim această afirmaţie.

Atunci când Domnul Isus a discutat cu Nicodim, El i-a spus: Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh.”   (Ioan 3:6)

Adică, în momentul în care suntem născuţi din nou, atunci când, prin credinţă am acceptat ca Domnul Isus să fie Mântuitorul nostru şi Domnul nostru, noi am fost născuţi din Duh şi Duhul Sfânt a venit în viaţa noastră.

El este acela care ne informează, stă la dispoziţia noastră pentru a ne călăuzi în acele lucruri care ne vor pune în acord cu voia lui Dumnezeu.

Aceasta nu înseamnă, dragi ascultători, că noi am scăpat de vechea noastră natură. Nu, ea există încă. Numai că ea nu mai deţine monopolul asupra vieţii noastre. De acum avem pe Duhul Sfânt în spijinul nostru şi El ne arată ce este plăcut lui Dumnezeu, iar atunci când alegem să urmăm călăuzirea Lui, El ne dă şi puterea de a o face.

Deci, este o greşeală să susţinem că noi am scăpat de natura noastră veche. Ioan spune în prima sa epistolă:  “Dacă zicem că n’avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.” (Ioan 1:8) Deci, cei care susţin că nu au nevoie de Domnul Isus susţin că nu mai au păcate. Cine susţine că nu are păcate este un mincinos.

Deci, noi avem două naturi – cea veche şi cea nouă. Despre această temă Pavel vorbeşte mai pe larg în ultima parte a Epistolei către Romani. El însuşi a simţit lupta dintre aceste două naturi, mărturie fiind binecunoscutele de acum cuvinte în care îşi mărturiseşte frământarea generată tocmai de această luptă.

Ca şi Pavel şi noi ne găsim atât de des în postura în care ştim şi dorim să facem acele lucruri care îi fac plăcere lui Dumnezeu dar tot în interiorul nostru găsim şi împotrivirea faţă el. Aşa cum aţi auzit sunt lucruri opuse, firea veche, natura veche este în opoziţie cu noua natură, cu Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.

Nu aţi parte de acest fel de experienţe, dragi ascultători?

Eu unul pot să mărturisesc că am avut şi încă mai am parte de astfel de experienţe. În interiorul meu se află o natură a cărei tendinţă este să fugă de Dumnezeu, să se distanţeze de El cât mai mult. Dar, mai găsesc de asemenea un imbold de a mă apropia de Dumnezeu, de a mă închina Lui.

Mă gândesc de exemplu la un moment în care am avut de făcut o călătorie mai lungă cu maşina. Eram singur în maşină şi eram plăcut impresionat de frumuseţea împrejurimilor. Dintr-o dată am simţit inima încălzindu-se, ochii umezindu-se şi cuvintele au început să curgă într-o cântare de laudă. Nu sunt un bun cântăreţ, nici măcar nu ştiu multe cântări pe de rost, dar atunci, întreaga fiinţă se mobilizase pentru a-l recunoaşte pe Dumnezeu în calitatea Sa de Creator desăvârşit, de Domn al acestui univers.

Dragul meu ascultător, te asigur, aceea nu a fost manifestarea vechii naturi. Aceea trăire a fost generată de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Ceea ce vreau să şti este că oricine îl acceptă pe Domnul Isus ca Mântuitor şi cine acceptă domnia Sa în viaţa lui, va primi această natură nouă.

De ce este atât de important să primiţi această natură? Nu doar pentru a putea cânta cântări de laudă. Este vorba de ceva mai mult decât atât. Ascultaţi la Pavel:

v.18  Dacă sînteţi călăuziţi de Duhul, nu sînteţi supt Lege.

Această nouă natură, dragi prieteni, Duhul Sfânt ne asigură că nu mai suntem sub puterea legii. Noi suntem de acum copii ai harului. Noi suntem liberi prin har şi nu robi ai legii.

Dar haideţi să vedem care sunt acele fapte sau lucruri specifice vechii naturi.

v.19  Şi faptele firii pămînteşti sînt cunoscute, şi sînt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea,

.20  închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mîniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide,

v.21  pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

Aceasta este cloaca păcatului din inima omului. Aşa este, dragi ascultători. Aşa arată inima noastră când nu este curăţită de Dumnezeu. Şi aceasta nu o spun eu, o spune Domnul Isus. (Matei 15:19) “Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele.”

Aici s-au strâns toate lucrurile rele. Aţi înţeles de ace avem nevoie de Duhul Sfânt. Cu atâtea lucruri rele în inimă am putea să trăim după voia lui Dumnezeu, dacă nu ar interveni cineva din afară, dată nu ar interveni Dumnezeu.

Dacă luăm lista prezentată de Pavel, cred că distingem mai multe grupe de păcate. Astfel, avem păcatele senzuale unde intră, adulterul, prostituţia, impuritatea (pornografia), brutalitatea sau sadismul. Acestea sunt păcate din categoria senzualităţii.

Mai sunt şi păcate religioase. Da, există şi o astfel de categorie. Aici avem idolatria, adică, tot ce ia locul lui Dumnezeu, vrăjitoria, sectarismul.

Păcatele sociale, o altă categorie, includ gelozia sau rivalitatea, crimele, spiritul dominator, cam tot ceea ce îi afectează pe cei din jur.

Când vorbim despre păcatele personale aici găsim toate păcatele despre care vorbesc cele zece porunci, precum şi Domnul Isus. Avem aici, beţia, curvia, minciuna, furtul … acele păcate pe care le ştim atât de bine şi pe care le vedem aproape zilnic în noi şi în jurul nostru.

Nu am intrat într-o listă extinsă a acest păcate, dragi ascultători, pentru că şi Pavel lasă lista deschisă. Şi el ştie că sunt multe păcate, complexe păcate, stricăciune…

Ei bine, dragi ascultători, acestea sunt păcatele care ne despart de Dumnezeu. Pavel spune clar: “Cei ce fac asemenea lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu!”

Nu vreau să trecem prea repede peste această afirmaţie. În mod special aş dori să notaţi timpul pe care îl foloseşte Pavel. El spune: “Cei ce fac!” Adică cei ce fac aceste lucruri în mod curent, permanent, este modul lor de viaţă. Aceasta înseamnă că ei sunt robi ai păcatului. În cele din urmă sunt mânaţi de natura veche. Aceştia, dragi ascultători, nu pot fi în Împărăţia lui Dumnezeu.

Am mai vrut să spun prin această observare a timpului la care se petrece acţiunea şi câteva lucruri despre ceea ce se întâmplă cu credinciosul. Să ştiţi că şi cel credincios mai păcătuieşte. Şi el comite un păcat, din oricare categorie. Diferenţa este dată însă tocmai de acest timp. Credinciosul ajunge accidental la comiterea unui asemenea păcat. El nu se complace în acea stare. El nu găseşte linişte până nu iese din ea. Pentru el nu poate fi vorba despre o stare continuă, el vrea să ajungă dincolo de acea stare, să fie călăuzit de Duhul Sfânt.

Este deci o diferenţă. Haideţi să ne cercetăm, dragii mei şi să vedem cum stăm. De fapt, vă invit să mergem mai departe pentru a vedea şi ce înseamnă să fi călăuzit de Duhul Sfânt, care sunt acele lucruri care caracterizează o viaţă însoţită de El.

v.22  Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,

v.23  blîndeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.

Aţi observat cred, că Pavel spune dimpotrivă. Faptele Duhului sunt tocmai pusul faptelor firii.

Domnul Isus a vorbit şi El despre roada Duhului Sfânt iar Ioan a consemnat în Evanghelia Sa. Citiţi, vă rog, capitolul 15 din Evanghelia după Ioan. Veţi descoperi acolo că Domnul Isus spune că fără El nu putem face nimic pentru a aduce roadele Duhului Sfânt.

Domnul nu spune că de la unii creştini aşteaptă rod şi de la alţii nu. Nu spune aşa ceva. El spune doar că El vrea rod, mai mult rod şi mult rod. În pilda Semănătorului, Domnul a vorbit despre sămânţa care rodeşte de 30 de ori mai mult, de 60 de ori mai mult şi alta care rodeşte de 100 de ori mai mult! Vă daţi seama, dragi ascultări, să rodeşti de 100 de ori mai mult? Ce înseamnă aceasta? Înseamnă transformare deplină. Ori aceasta nu este posibilă fără Domnul Isus. De aceea vă repet eu mereu că nouă creştinilor nu ni se cere să trăim noi viaţa creştină ci să-i dăm voie Domnului Isus să trăiască în noi.

În Epistola către Romani, capitolul 7, Pavel spune că noua natură nu are putere să producă roade ale Duhului Sfânt. Pavel recunoaşte acest lucru din propria experienţă. Noi singuri nu putem face acest lucru. Din nou, avem nevoie de Domnul Isus.

Subiectul acesta al roadelor produse de Duhul Sfânt este unul foarte interesant. Atunci când vorbim despre el nu pot să nu mă gândesc la pomii pe care îi aveam acasă. Mă uitam la ei cum, în primăvară, înfrunzeau, înfloreau, apoi, apăreau fructele şi în cele din urmă apăream eu luându-le pentru că erau coapte. Ştiţi ceva, n-am văzut nici un pom transpirând sau gâfâind sub povara rodului. Pomul rodea pentru că aceasta era natura lui.

Exact la fel se întâmplă şi în cazul creştinilor. Cel care îi îngăduie Domnului să trăiască în viaţa lui are parte de roade ale Duhului Sfânt pentru că aceasta este natura Domului Isus. El aduce roadele.

Aţi înţeles care este principiul roadelor Duhului Sfânt? Roadele, dragii mei sunt produse prin renunţare. Prin renunţare la acea natură veche, prin renunţarea la eu-l nostru.

Îmi place ce spune cineva cu privire la modul în care ne aducem ca jertfă vie Domnului nostru. Este vorba despre acel îndemn al lui Pavel din Epistola către Romani, capitolul 12, versetul 1. “Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.” Ei bine, această persoană spune că noi suntem de acord cu acest lucru. Suntem gata să urcăm pe altar. Numai că atunci când altarul începe să se-ncingă noi fugim de pe altar. Se întâmplă nu?

Aţi auzit care sunt roadele Duhului Sfânt… dragostea, bucuria, pacea. Dragostea, dragi prieteni este rod al Duhului Sfânt. Desigur, aici nu este vorba despre dragostea senzuală, este vorba despre dragostea faţă de Dumnezeu şi de semeni, acea dragostea sfântă. Ea este foarte importantă.

În prima Epistolă către Corinteni, în capitolul 13, Pavel spune că fără dragoste suntem doar un chimval zângănitor, adică un instrument care face doar zgomot.

Vedeţi, capitolul acesta din Corinteni este nemaipomenit. Am fost odată la un spectacol, un spectacol cu tentă literară, nu neapărat creştină şi cineva a venit şi a recitat din acest capitol. Toţi au fost impresionaţi. Şi eu am fost impresionat… mai ales de faptul că nici nu ştiau că este un citat din Scriptură. Dar nu aceasta vreau să remarc.

Capitolul acesta, dragi ascultători nu a fost pus cu intenţia ca el să devină sursă de citate celebre. Nu a fost pus acolo nici pentru a fi decupat şi pus pe un tablou agăţat pe un perete. Capitolul acesta a fost pus în Scriptură pentru că vorbeşte despre unul din darurile aduse de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu în viaţa noastră.

Dragostea este atât de importantă.

Un alt lucru pe care Pavel îl spune despre dragoste este că acela că “Dragostea nu caută folosul său”!

Dragii mei, dragostea este mereu preocupată de ceilalţi. Iată de ce, aşa cum aflăm şi din alte scrieri ale lui Pavel, darurile spirituale, în mod special se manifestă în beneficiul Bisericii. Darurile Duhului Sfânt sunt menite să aducă roade ale Duhului Sfânt în trupul Bisericii.

Vedeţi, dragi ascultători, cât de important este să înţelegem şi să dăm curs acestor daruri în viaţa noastră. Daţi-mi voie să vă mai citesc odată aceste versete:

v.22  Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,

v.23 blîndeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.

Împotriva acestor lucruri, spune Pavel, nu există lege. Adică, nu este lege care să le condamne. Nu este lege care să le stea împotrivă, pentru că nu este nici Lege care să le producă.

Deci, dragi creştini, trebuie să ne inspectăm viaţa şi să vedem care este starea ei în raport cu aceste daruri.

De exemplu, dragostea, pentru că tot am vorbit atât de mult despre ea. Dacă eşti un creştin adevărat, un credincios, ea trebuie să fie în inima ta. Ea, cum vă spuneam, nu trebuie confundată cu acel sentiment de senzualitate cu care, foarte mulţi tineri, confundă dragostea. Sunt foarte mulţi cei care caută mai mult relaţia fizică, crezând că este dragoste. Dragoste este mult mai mult decât atât. Dragostea îl pune pe celălalt pe primul lor. Nu fac din el un obiect al satisfacţiei personale. Lucrul acesta este valabil pentru orice tip de relaţie care este fundamentată pe dragoste, indiferent că este vorba despre căsnicie, biserică, loc de muncă.

Mergem mai departe la un alt rod: Bucuria. Contrar aşteptărilor multor oameni, Dumnezeu nu vrea să ne răpească bucuria. Dimpotrivă El vrea să ne facă parte de multe bucurii şi încă bucurii profunde, depline.

Mie mi-ar place ca bisericile să înţeleagă cât mai bine acest lucru. Acum, nu mă refer aici la faptul că ar trebui să introducem câte o oră de divertisment în programul bisericii. Nu aşa vine bucuria şi nu în aceasta constă bucuria.

Apostolul Ioan scrie în prima sa Epistolă: […] vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină. Aceste lucruri v-au fost scrise… Care lucruri? Lucruri care alcătuiesc Evanghelia. Lucruri care aduc bucuria vieţii veşnice.

Dragii mei creştini vă mai bucuraţi că sunteţi mântuiţi, că aveţi viaţă veşnică, sau sunteţi obosiţi de viaţa pe care o duceţi, iar viaţa veşnică vi se pare doar un concept teologic. Ea este o realitate, dragi prieteni şi într-o zi vom vedea cât de reală este. Dar să ştiţi că putem să ne bucurăm încă de pe acum de ea. Dacă Domnul ne-a promis-o ea este o certitudine.

Cel de al treilea rod menţionat de Pavel este pacea, pacea lui Dumnezeu. Ei bine, pacea nu ne este dată de religie. Singur Domnul Isus ne poate da pacea adevărată.

El a spus: (Ioan 14:27Vă las pacea vă dau Pacea Mea. Nu v’o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimînte.

Mai sunt şi altele menţionate aici. Avem de exemplu, îndelunga răbdare.Ei, aceasta este o arie în care Duhul Sfânt are multe de lucru în viaţa mea.

Apoi, mai avem şi bunătatea, smerenia… Ele nu sunt slăbiciuni aşa cum le consideră unii. El sunt daruri şi chiar dacă oamenii le apreciază numai la alţii, nu la ei înşişi, Dumnezeu le apreciază cu siguranţă.

Tot dar este şi credinţa. Nu este vorba aici despre credinţa prin care începem relaţie cu Domnul Isus Hristos. Este, mai degrabă, vorba despre credincioşia faţă de Dumnezeu. Aşa cum un soţ este credincios soţiei şi soţia este credincioasă soţului, creştinul trebuie să fie credincios lui Dumnezeu.

Un alt dar este blândeţea. Două personaje biblice care au fost descrise ca având o mare blândeţe sunt Moise şi Domnul Isus. Numai că, vă aduceţi aminte, atunci când Moise coboară de pe munte cu tablele legii în mână şi vede poporul dansând în jurul viţelului de aur ce face? Aruncă tablele!

Sau, Domnul Isus. La un moment dat intră în Templu. Când vede ce este acolo, El ia un bici format din funii şi îi alungă pe toţi cei care profanaseră Casa lui Dumnezeu.

Dragii mei, blândeţea nu este slăbiciune, moliciune, lipsă de fermitate. Un creştin blând nu este unul care nu are nici o poziţie. Un creştin blând este unul care în supunere faţă de Dumnezeu, îi îngăduie lui Dumnezeu să se manifeste în viaţa Lui. În sensul acesta ea înseamnă putere.

Cineva spunea că praotes cuvântul din limba greacă pentru blândeţe ea un cuvânt care se folosea pentru a descrie nişte cai foarte mari şi puternici care era dresaţi să care sarcini foarte mare. Cu alte cuvinte este vorba despre putere aflată sub control.

Iată, dragi prieteni, ce însemnă blândeţea. Câtă nevoie avem de astfel de atitudine, dragii mei. Câtă nevoie este astăzi de creştini care să aibă putere, putere reală, putere venită din trăirea prin Duhul Sfânt. Dar o putere care este controlată, tot de Duhul Sfânt. Putere care se manifestă pentru edificarea trupului şi nu pentru dezbinarea lui.

Am văzut deci, dragi ascultători, cam care este modelul de viaţă pe care trebuie să-l urmeze un creştin. Suntem noi astfel de creştini?

Haideţi să ne evaluăm trăirea şi oriunde găsim o neconcordanţă să venim înaintea lui Dumnezeu. El ne face o promisiune extraordinară:

v.9  Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.

Ce mângâiere! Fiţi binecuvântaţi!