Itinerar Biblic Ep.0532 IOV Cap. 38-42

 

Tema: Iehova şi Iov

Dragi ascultători, la încheierea capitolului precedent l-am lăsat pe Iov singur. Acum Dumnezeu intervine direct în viaţa acestui om, în momentul celei mai mari slăbiciuni. Dumnezeu vine la Iov în momentul în care el nu putea face nimic pentru sine însuşi, nu putea să găsească nici un răspuns pentru sine şi nu mai avea încotro s-o ia. Numai Dumnezeu mai putea face ceva.

Întotdeauna, semnul distinctiv al unui mare dascăl va fi acela că el începe de unde a rămas elevul său împotmolit şi va urca mai sus, până acolo unde vrea să-l aducă. Dumnezeu este un mare dascăl. El îl va învăţa ceva pe Iov în cele ce urmează. Domnul Isus Hristos este un învăţător, cel mai mare învăţător, de fapt. El vrea să ne înveţe ceva şi astăzi.

Observaţi că acum, când Dumnezeu începe să-l înveţe ceva în mod direct pe Iov, El începe din punctul în care au rămas oamenii cu discursurile lor – adică, în natură. Izbucneşte furtuna şi Dumnezeu vorbeşte din mijlocul furtunii în calitate de Creator. El îl va purta pe Iov, prin cele ce va spune, până când acest om va ajunge acolo unde doreşte Dumnezeu.

Şi Domnul Isus a învăţat în acelaşi fel. Eu nu cred că pildele Domnului Isus erau imaginate. El se oprea pur şi simplu, observa viaţa oamenilor din vremea lui şi alcătuia astfel o pildă. De exemplu: “Iată, semănătorul a ieşit să semene…” este vorba de pilda semănătorului prezentată de Matei în Evanghelia sa la capitolul  13:3-9.

Pe tot cuprinsul Palestinei se găseau dealuri de mică înălţime şi Isus îi vedea pe oameni semănând grâul. Sau: “Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un aluat pe care l-a luat o femeie şi l-a pus în trei măsuri de făină de grâu…” (Matei 13:33). Aceasta era o experienţă comună în vremea aceea şi Isus văzuse de multe ori femei făcând acest lucru. Domnul Isus Îşi începea învăţăturile în mijlocul oamenilor, vorbindu-le despre lucrurile cu care erau obişnuiţi. Apoi, prin ce le spunea, El îi aducea acolo unde dorea pentru a le pregăti inimile.

Acest principiu al învăţăturii este evident pe tot parcursul Scripturii.

Dragii mei, Cuvântul lui Dumnezeu este cea mai bună şi mai impresionantă învăţătură la îndemâna omului. Biblia ne ia din starea şi situaţia în care ne aflăm când o deschidem pentru prima oară şi ne învaţă şi ne aduce în starea în care doreşte Dumnezeu.

Am încercat să folosesc acest principiu atunci când predicam în alte oraşe. Cum ajungeam în alt oraş, cumpăram un ziar local în care erau prezentate problemele cu care se confruntau acei oameni. Apoi începeam să vorbesc oamenilor în predică sau în conferinţele la care eram invitat, pornind de la situaţi locale – alegerea primarului, vizita vreunei persoane importante sau un scandal din oraş. Încercam să încep cu o remarcă oarecum umoristică pentru că trebuia să mă raportez la ei în situaţia în care se aflau ei în condiţiile locale. Trebuia să mă refer la ceva ce ei cunoşteau pentru a ne familiariza unii cu alţii.

Este modul în care a acţionat Dumnezeu. Dumnezeu vine la Iov şi îi vorbeşte din mijlocul furtunii.

Ajuns la acest punct al cărţii lui Iov trebuie să mărturisesc că mă simt total inadecvat pentru a mai spune ceva. Nici nu ştiu ce aş mai putea spune. Simt că cel mai bine ar fi să tac, să mă opresc şi să închid Biblia. Dar nu putem face acest lucru, aşa că vom asculta ce spune Dumnezeu şi vom face doar câteva comentarii.

Să vedem deci ce îi spune Dumnezeu lui Iov.

Iov 38:1

v.1    Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii, şi a zis:

Dumnezeu îi vorbeşte lui Iov din vârtejul de vânt, din mijlocul furtunii care se dezlănţuise asupra lui. Dumnezeu Creatorul este gata să-i vorbească lui Iov în mod direct. Ce îi spune? Mai întreabă:

Iov 38:2

v.2  ,,Cine este celce Îmi întunecă planurile, prin cuvîntări fără pricepere?

Vom vedea că Iov va recunoaşte, în cele din urmă, că a spus cuvinte fără pricepere. Dragi mei acesta este un păcat. Şi problema este că acest păcat este foarte des întâlnit şi în zilele noastre. Peste tot se spun o mulţime de vorbe. Pe orice canal de televiziune dai de câte un talk-show. Toate aceste talk-show-uri comit acest păcat al vorbăriei goale. Unele sunt lipsite de orice urmă de inteligenţă chiar. Ele nu rezolvă nimic, nu au nici un rezultat pozitiv, dar menirea lor este aceea de a-i distra pe oameni şi sunt folosite mereu cuvinte cu două înţelesuri, frivole…

Dragii mei, vorbăria multă nu aduce nici un folos. Ba ne predispune la păcat. Biblia spune foarte clar şi răspicat acest lucru:

Proverbe 10:19  Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască, dar cel ce-şi ţine buzele, este un om chibzuit. –

Oare care este problema cu aceste cuvinte goale? Păi sunt mai multe, dar cred că una importantă este aceea a raportului din cuvintele noastre şi cuvintele lui Dumnezeu. Noi vorbim, adesea să ne aflăm în treabă, dar cuvântul lui Dumnezeu este altceva. Uitaţi-vă numai la începutul bibliei. Uitaţi-vă la modul în care a fost creată această lume. Ea a fost creată prin Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu are un cuvânt faptă. Dumnezeu nu vorbeşte la întâmplare. De aceea este atât de îndreptăţită întrebarea adresată de Dumnezeu lui Iov.

“Cine este cel ce Îmi întunecă planurile prin cuvântări fără pricepere?”

Cineva a spus odată că îi place dicţionarul pentru că povestirile din el sunt foarte scurte. Ei bine, sunt foarte mulţi cei care extrag câteva cuvinte din dicţionar şi încearcă să le alăture, fără că ele să aibă neapărat sens. Pentru ei, important este să folosească cuvinte mari şi pompoase. Nu este cazul lui Dumnezeu. Nu ar trebuie să fie nici cazul celui ce vrea să fie plăcut lui Dumnezeu.

Dragii mei, nu vreau să fiu greşit înţeles, eu nu spun că ar trebuie să facem un legământ al tăcerii, să nu mai rostim nici un cuvânt să tăcem de acum înainte. Nu! Nu despre aşa ceva este vorba. Vreau doar să spun că ar trebui să avem mai multă apreciere pentru acest dar pe care Dumnezeu la făcut omului – vorbirea articulată. Poţi prin cuvintele tale să ridici, poţi edifica, poţi îmbogăţi…

Nici unul din prietenii lui Iov nu a făcut acest lucru. Nici Iov măcar… De aceea Dumnezeu îl provoacă pe Iov la un răspuns:

Iov 38:3-4

v.3  Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz, ca Eu să te întreb, şi tu să Mă înveţi.

v.4  Unde erai tu cînd am întemeiat pămîntul? Spune, dacă ai pricepere.

Iată un verset pe care mi-am dorit întotdeauna să-l pun pe prima pagină a tuturor cărţilor de geologie.

Nu contează dacă este scrisă de un creştin sau de un necreştin – pe prima pagină a unei cărţi de geologie ar trebui scris: “Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere!” Voi unde eraţi când a întemeiat Dumnezeu pământul? Aceasta este o întrebare foarte bună.

Dragii mei, v-aţi întrebat ce anume ţine acest univers în spaţiul cosmic? Şi ţineţi cont de faptul că nimic nu este nemişcat în el. Noi ne aflăm pe o planetă mică şi această planetă este cât se poate de instabilă. Sub ea nu este nimic care s-o susţină. Nici măcar nu ştiu unde anume este dedesubt, care este baza şi care este vârful faţă de exterior, faţă de universul în care se mişcă planeta noastră. De ce nu începe să se deplaseze într-o anumită direcţie? De ce se tot învârte planeta noastră? Ce anume o face să se rotească tot timpul? S-ar părea că asta face de milioane de ani. Revine întrebarea lui Dumnezeu: “Unde erai tu când am întemeiat pământul?”

Un prieten geolog m-a dus odată pe un deal în nordul ţării. De fapt, dealul s-a dovedit a fi un morman de nisip. Prietenul meu a dat nisipul la o parte cu piciorul şi a dezvelit un trunchi de copac pietrificat. Acum, de jur împrejur, nu mai era nici un copac, era doar pietriş. Eu l-am întrebat de unde a apărut acel trunchi iar el mi-a spus că a ajuns acolo de la mare distanţă şi cum credeţi că a ajuns acolo—plutind. Era un gen de copac care nu creştea în acea parte. Era destul de  greu de imaginat că a existat acolo vreodată o apă atât de mare încât să facă să plutească acel buştean şi să-l aducă până acolo. Dar se pare că aşa a fost.

L-am întrebat pe prietenul meu când s-au întâmplat toate acestea. El mi-a răspuns: “Acum 250.000 de ani”, cu un ton de parcă el ar fi fost de faţă când a ajuns buşteanul în acel loc. Poate că el are dreptate. Nu mă contrazic cu el şi nu spun că greşeşte. Dar sunt prea mulţi cei care spun astăzi că ştiu ce s-a întâmplat acum zeci de milioane de ani.

Dragii mei, Dumnezeu întreabă: “Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere.”

Iov 38:5-6

v.5  Cine i-a hotărît măsurile, ştii? Sau cine a întins frînghia de măsurat peste el?

v.6  Pe ce sînt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului,

Iată, s-ar părea că această carte provine dintr-o perioadă în care nu fusese scris încă nici un cuvânt al Scripturii. După cum observaţi Dumnezeu începe să-i vorbească lui Iov luând ca punct de plecare momentul creaţiei, aşa cum ar fi făcut cu orice om pe vremea aceea. Pavel a început din acelaşi punct când a vorbit despre faptul că Dumnezeu S-a revelat întregii omeniri. “Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi” (Romani 1:18-20).

Dragi prieteni, este important să înţelegem că Dumnezeu vorbeşte cu Iov şi cu oamenii din vremea lui prin creaţia Sa. Ei erau atât de aproape de creaţie încât ateismul nu-şi avea loc. Însă exista politeismul. Oamenii se închinau mai degrabă creaturii decât Creatorului. Despre acest lucru vorbeşte Pavel în acest prim capitol din Romani 1:21-23.

Nu voi încerca să dezvolt acest subiect aici. Este de ajuns să spun că Dumnezeu Se referă la creaţie şi la universul fizic în care trăim şi noi astăzi. Aşa cum a spus Pavel în Romani, creaţia vorbeşte despre Dumnezeu: despre Persoana lui Dumnezeu, despre puterea şi înţelepciunea Lui. Creaţia descoperă măreţia Dumnezeului nostru. Ce mare eşti Tu, Doamne! Aceasta este impresia pe care o avem ascultându-L pe Dumnezeu vorbind despre faptul că El este Creatorul şi El cunoaşte mult mai multe lucruri decât va ajunge omul să cunoască vreodată.

Mergem mai departe:

Iov 38:7

v.7  atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie, şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?

Omul este un “întârziat” în universul lui Dumnezeu. A existat bucurie în creaţie chiar şi înainte de apariţia omului.

Dragul meu prieten, dacă eşti fiul lui Dumnezeu, vei avea bucurie în viaţa ta. Dumnezeu doreşte ca voi să fiţi plini de bucurie. “Binecuvântat să fie Dumnezeu Tatăl şi Domnul nostru Isus Hristos…” (Efeseni 1:3).

Cuvântul pentru binecuvântat este “fericit”. Dumnezeu este fericit! El este plin de bucurie şi vrea ca şi noi să fim plini de bucurie. Sper că bucuria Domnului este în inimile voastre astăzi. Aceasta este dorinţa Lui.

Iată un alt element interesant:

v.8  Cine a închis marea cu porţi, cînd s’a aruncat din pîntecele mamei ei?

v.9  Cînd i-am făcut haina din nori, şi scutece din întunerec;

v.10  cînd i-am pus hotar, şi cînd i-am pus zăvoare şi porţi;

v.11  cînd am zis: ,Pînă aici să vii, să nu treci mai departe; aici să ţi se oprească mîndria valurilor tale?‘

Auzim vorbindu-se tot mai mult în ultima vreme despre creşterea temperaturii pământului. O consecinţă a acesteia este creşterea nivelului apelor. Să ştiţi că Dumnezeu este cel ce a pus hotar apelor. Dar tot El poate să le îngăduie să iasă din matca lor.

Iată o altă întrebare pe care o pune Dumnezeu:

Iov 38:17

v.17  Ţi s’au deschis porţile morţii? Sau ai văzut tu porţile umbrei morţii?

Dragii mei, pentru cei mai mulţi oameni, moartea este un mister. Poate de aceea şi teama de ea. Este foarte adevărat, moartea este ceva ce duce către un tărâm închis pentru cei mai mulţi. Numai Dumnezeu are deplina cunoştinţă a ceea ce este dincolo de acest prag.

 

 

 

Iată în continuare două versete interesante: Iov 38:22-23 

v.22  Ai ajuns tu pînă la cămările zăpezii? Ai văzut tu cămările grindinei,

v.23  pe cari le păstrez pentru vremurile de strîmtoare, pentru zilele de război şi de bătălie?

Au fost oferite câteva interpretări fantastice asupra acestor versete, cum că zăpada şi grindina vor fi folosite în luptă, dar nu voi specula în această direcţie. Ce ştiu sigur este că zăpada l-a înfrânt pe Napoleon în campania sa din Rusia.

Versetul 7 din ultima carte a Biblie, Apocalipsa, capitolul 8, ne spune că Dumnezeu va folosi grindina în una din judecăţile asupra pământului.

Aici însă, Dumnezeu îi sugerează lui Iov că omul nu poate pricepe pe de-a-ntregul creaţia lui Dumnezeu. Numai Dumnezeu poate cunoaşte toate aceste lucruri. Noi încercăm să dăm explicaţii ştiinţifice fenomenelor din jurul nostru dar Dumnezeu este cel care le controlează.

El continuă prin a vorbi despre stelele cerului:

Iov 38:31-33

v.31  Poţi să înozi tu legăturile Găinuşei, sau să deslegi frînghiile Orionului?

v.32  Tu faci să iasă la vremea lor semnele zodiacului, şi tu cîrmuieşti Ursul mare cu puii lui?

v.33  Cunoşti tu legile cerului? Sau tu îi orînduieşti stăpînirea pe pămînt?

Dragii mei, sincer, ce ştim noi despre acele stele extraordinare din înaltul cerului? Nu ştiu cât de multe cunoşteau anticii despre ele, dar se pare că ei chiar ştiau mai multe decât recunoaştem noi astăzi.

Am înţeles că egiptenii puteau măsura distanţa de la pământ la soare. Aceasta înseamnă că aveau cunoştinţe foarte înaintate.

L-aţi cunoscut pe Dumnezeu prin intermediul creaţiei Sale? Îl puteţi cunoaşte pe Dumnezeu prin creaţia Sa? Cred că Dumnezeu îi spune foarte clar lui Iov rolul creaţiei este de a revela măreţia Sa. Putem să cunoaştem ceva despre Dumnezeu prin creaţia Sa, dar creaţia însăşi nu-l va aduce pe om la cunoaşterea aducătoare de mântuire a lui Dumnezeu.

După cum aţi observat, capitolul 38 ni L-a înfăţişat pe Dumnezeu în creaţia Sa din trecut.

Capitolul 39 Îl va descoperi pe Dumnezeu în natură – Dumnezeu ca susţinător al creaţiei Sale. Aceasta este revelaţia Sa prin creaţia Sa şi în prezent.

Iov 39:1

v.1   Ştii tu cînd îşi fac caprele sălbatice puii? Vezi tu pe cerboaice cînd fată?

Dumnezeu este Dumnezeul naturii. În natură se întâmplă anumite lucruri pentru că Dumnezeu le face să se întâmple. Fără Dumnezeu, natura ar fi moartă; nu s-ar întâmpla nimic. Nu ar fi nici primăvară, nici vară, nici toamnă, nici iarnă; nu ar fi nici ploi, nici furtuni, nici o mişcare în acest univers. Totul ar fi nemişcat şi mort dacă nu ar exista un Creator, un Susţinător al tuturor lucrurilor. Gândiţi-vă la acest lucru. Acesta este lucrul pe care vrea să-l transmită Dumnezeu lui Iov. El Îşi descoperă măreţia Sa fără egal înaintea acestui om.

Dragii mei, noi suntem înconjuraţi de misterul vieţii. Ascultaţi că rog, pentru câteva momente modul în care Dumnezeu ne provoacă să privim la creaţia din jurul nostru:

v.2  Numeri tu lunile în cari sînt însărcinate, şi cunoşti tu vremea cînd nasc?

v.3  Ele se pleacă, fată puii, şi scapă iute de durerile lor.

v.4  Puii lor prind vlagă şi cresc supt cerul slobod, pleacă, şi nu se mai întorc la ele.

v.5  Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic, izbăvindu-l de orice legătură?

v.6  I-am dat ca locuinţă pustiul, şi pămîntul sărac ca locaş.

v.7  El rîde de zarva cetăţilor,

v.8  Străbate munţii ca să-şi găsească hrana, şi umblă după tot ce este verde.

v.9  Vrea bivolul sălbatic să fie în slujba ta? Şi stă el noaptea la ieslea ta?

v.10  Îl poţi lega tu cu o funie, ca să tragă o brazdă? Merge el după tine, ca să grăpeze bulgării din văi?

v.11  Te încrezi tu în el, pentrucă puterea lui este mare? Şi-i laşi tu grija lucrărilor tale?

v.12  Te laşi tu pe el, pentru căratul rodurilor tale, ca să le strîngă în aria ta?

v.13   Aripa struţului bate cu veselie, de-ai zice că este aripa şi penişul berzei.

v.14  Dar struţoaica îşi încredinţează pămîntului ouăle, şi le lasă să se încălzească în nisip.

v.15  Ea uită că piciorul le poate strivi, că o fiară de cîmp le poate călca în picioare.

v.16  Este aspră cu puii săi de parcă nici n’ar fi ai ei. Că s’a trudit de geaba, nu-i pasă nici de cum!

v.17  Căci Dumnezeu nu i-a dat înţelepciune, şi nu i-a făcut parte de pricepere.

v.18  Cînd se scoală şi porneşte, rîde de cal şi de călăreţul lui.

v.19  Tu dai putere calului, şi-i îmbraci gîtul cu o coamă ce fîlfăie?

v.20  Tu-l faci să sară ca lăcusta? Nechezatul lui puternic răspîndeşte groaza.

v.21  Scurmă pămîntul, şi, mîndru de puterea lui, se aruncă asupra celor înarmaţi;

v.22  îşi bate joc de frică, nu se teme, şi nu se dă înapoi dinaintea săbiei.

 

Vedeţi, dincolo de ceea ce vede ochiul, se află misterul alcătuirii, după legi pe care nu natura şi nici omul nu le-au stabilit. Dumnezeu a stabilit aceste legi pentru că El este creatorul absolut.

Ne oprim aici de această dată. Dragi ascultători, haideţi să ascultăm şi să vedem ceea ce se petrece în jurul nostru. Este creaţia, lucrarea lui Dumnezeu. Ea ne vorbeşte în întregime despre El. De multe ori nu-i sesizăm mesajul şi aceasta pentru că vorbim noi prea mult şi prea tare. Dar Dumnezeu aşteaptă! El aşteaptă să vedem, să auzim şi să recunoaştem că El este Dumnezeu. Cred că ni se potriveşte şi nouă porunca:

“Taci, şi să ştii că Eu sunt Dumnezeu!”

Fiţi binecuvântaţi!