Itinerar Biblic Ep.0531 Iov – Cap. 35:1- 37:24

 

Dragi ascultători, suntem în ultima parte a cărţii Iov, această carte atât de plină de învăţăminte cu privire la vieţuirea noastră aici pe pământ unde momentele de reală bucurie sunt rare şi de scurtă durată, dar unde, abundă suferinţa.

Cred că în intervenţiile sale Iov a exprimat suficient de bine poziţia noastră, în general, atunci când trecem prin suferinţă. Cred că ea este caracterizată de răzvrătire, auto-îndreptăţire, cârtire faţă de Dumnezeu.

Elihu, tânărul din grupul celor ce asistau la dialogul lui Iov cu prietenii lui, intervine la un moment dat, deranjat de cursul discursurilor. El este cel care îndreptă ochii tuturor către Dumnezeu, dar nu în maniera în care au făcut-o prietenii lui Iov ci arătându-le atotputernicia lui Dumnezeu, faptul că El nu trebuie să dea socoteală nimănui de ceea ce face.

Cred că în aceeaşi parametrii se înscrie şi ultima parte a discursului său relatat în continuare în capitolul 35.

            Să vedem deci despre ce este vorba. Iov 35:1-2

v.1    Elihu a luat din nou cuvîntul, şi a zis:

v.2  ,,Îţi închipuieşti că ai dreptate, şi crezi că te îndreptăţeşti înaintea lui Dumnezeu,

În momentul în care Iov spune că el are dreptate şi că el suferă în ciuda faptului că este drept, înseamnă că Dumnezeu greşeşte. Aceasta este concluzia unui astfel de raţionament. Iov 35:5-6

v.5  Uită-te spre ceruri, şi priveşte! Vezi norii, cît de sus sînt faţă de tine?

v.6  Dacă păcătuieşti, ce rău Îi faci Lui? Şi cînd păcatele ţi se înmulţesc, ce-I faci Lui?

Iov spune că viaţa lui nu-L atinge cu nimic pe Dumnezeu, nu are nici o influenţă asupra Lui şi nu-L afectează deloc. Dar minunea minunilor este că viaţa omului Îl afectează pe Dumnezeu. Un păcat poate avea urmări incalculabile.

Vă aduceţi aminte că Avraam a păcătuit cu sclava Agar. Iată că  lumea încă plăteşte preţul pentru acest păcat iar conflictele fără rezolvare din Orientul Mijlociu sunt o dovadă în acest sens. El a luat-o pe sclava egipteană la sugestia soţiei lui, Sara, dar amândoi au greşit. Cât de mare a fost greşeala lor? Rezultatul greşelii lor persistă în lume de patru mii de ani. Păcatul este un lucru groaznic care Îl afectează pe Dumnezeu.

Iov 35:8

v.8  Răutatea ta nu poate vătăma decît semenului tău, dreptatea ta nu foloseşte decît fiului omului.

Tu eşti întotdeauna un martor, dragul meu prieten. Eşti un predicator, indiferent cine eşti şi unde te afli.

Cred că v-am mai spus despre această întâmplare dar o spun acum, sper eu pentru noii ascultători.

O mamă îndurerară m-a rugat să vorbesc cu fiul ei care se învăţase să bea foarte des. Într-o zi, când l-am întâlnit pe stradă, era beat şi mergea împleticindu-se. L-am luat cu mine şi l-am dus la biroul meu. Acolo am început să-i vorbesc şi să-i spun cât de rău ajunsese şi cât de ingrat era cu biata lui mamă şi cum îi zdrobea inima cu purtarea lui. El stătea pe scaun şi mă privea. La un moment dat, i-am spus: “Ştii că, de fapt eşti un predicator? Tu predici prin viaţa ta..” În momentul acela s-a ridicat brusc în picioare gata să mă lovească.

Puteam să-l fac în toate felurile, numai să nu spun că este un predicator. Aceasta era ofensa supremă.

Dragul meu prieten, tu eşti un predicator şi predici prin viaţa ta. Răul pe care-l faci va răni pe cineva şi dreptatea ta va face bine altcuiva. Iov 35:9-10

v.9    Oamenii strigă împotriva mulţimii apăsătorilor, se plîng de silnicia multora;

v.10  dar nici unul nu zice: ,Unde este Dumnezeu, Făcătorul meu, care ne insuflă cîntări de veselie noaptea,

Ce minunat este acest lucru! Dumnezeu este Cel care insuflă cântări noaptea. Singurul loc în care putem afla fericirea este la Dumnezeu.

Aţi observat vreodată expresia: “Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos…” (Efeseni 1:3)? Ce înseamnă cuvântul “binecuvântat”? Înseamnă “fericit”. Dumnezeu este fericit şi vrea ca noi să fim fericiţi. Când Moise a coborât de pe munte, faţa lui strălucea pentru că ştia că iertarea este posibilă. Ştia că există jertfa pentru păcat şi Dumnezeu avea să extindă harul Său asupra omului.

Ioan scrie: “Şi vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină” (1 Ioan 1:4). Dumnezeu este Cel care aduce cântări în inima omului noaptea. Şi cluburile de noapte sunt pline de cântece. Dar plăteşti ca să le asculţi şi a doua zi te doare capul îngrozitor. Numai Dumnezeu vă poate aduce fericirea. Acest lucru este important. Elihu ştia acest lucru încă din perioada patriarhilor.

După ce se va încheia discursul lui Elihu vom vedea că Dumnezeu intervine şi vorbeşte inimii lui Iov. Furtuna se va dezlănţui asupra lui Iov şi Dumnezeu îi va vorbi din acea furtună. Şi nouă ne vorbeşte Dumnezeu prin furtunile vieţii. Să nu lăsăm circumstanţele grele prin care trecem să se interpună între sufletul nostru şi Dumnezeul nostru!

Iov 36:1-2

v.1   Elihu a urmat şi a zis:

v.2  ,,Aşteaptă puţin, şi voi urma, căci mai am încă de vorbit pentru Dumnezeu.

Elihu Îl apără pe Dumnezeu. La fel ca el, şi noi avem o cunoaştere limitată în privinţa lui Dumnezeu. Avem de-a face cu un Dumnezeu infinit şi nu deţinem toate răspunsurile pe care le-am dori.

Aceasta este dificultatea de care se lovesc foarte mulţi oameni. Cineva mi-a spus de curând: “Nu pot să cred.” L-am întrebat: “Ce anume nu poţi să crezi? Crezi că Isus a murit pe cruce şi a înviat?” “Da, cred acest lucru.” “Atunci de ce nu te poţi încrede în El?” Răspunsul lui a fost: “Mai sunt atâtea alte lucruri – creaţia, Iona, Noe, toate minunile acelea…”. El a mai adăugat şi problemele personale pe care le avea. Apoi a spus: “Tu spui că noi suntem necredincioşi din cauza păcatului nostru, dar eu vreau să fiu credincios.” Acest om comite un păcat adevărat, şi anume: el îngăduie să-l tulbure lucrurile pe care nu le ştie şi să acţioneze negativ asupra lucrurilor pe care le ştie.

Dragul meu prieten, dacă crezi în Isus Hristos, toate celelalte lucruri se vor aranja de la sine.

Să vă dau un exemplu. În timp ce scriu, eu stau pe un scaun. Eu nu cunosc prea multe lucruri despre acest scaun. În primul rând, nu ştiu cine l-a făcut. Nu ştiu ce fabrică l-a confecţionat. Nu ştiu prea multe despre materialul din care este făcut – ce fel de lemn este şi cu ce a fost acoperit. Nu cunosc prea multe despre acest scaun, dar ştiu destul pentru a mă aşeza cu încredere pe el.

Ştiţi că Hristos a murit pentru voi? Ştiţi că El a înviat din morţi? Dacă ştiţi aceste lucruri, încredeţi-vă în El şi primiţi-L ca Mântuitor personal. Celelalte îndoieli îşi vor purta singure de grijă, cu timpul, vă asigur.

Dacă ar fi fost necesar ca eu să ştiu mai multe despre acest scaun, aş fi aflat. Dar nu am nevoie să ştiu decât suficient ca să am încredere să mă aşez pe el. Ştiu foarte puţine lucruri despre avioane dar dacă este nevoie, mă urc în avion, mă aşez pe locul meu şi am încredere că mă va duce unde trebuie să ajung. Atâta cere Dumnezeu de la noi: să ne încredem în Hristos. Prea mulţi sunt cei care îngăduie ca lucrurile pe care nu le cunosc să le tulbure pe cele pe care le cunosc.

Cunoaşterea lui Elihu este limitată, aşa cum vom vedea. Iov 36:3

v.3  Îmi voi lua temeiurile de departe, şi voi dovedi dreptatea Ziditorului meu.

 

 

Pavel a spus acelaşi lucru peste mulţi ani: “Nu cumva este nedreptate la Dumnezeu? Nicidecum!” Dumnezeu este drept în tot ceea ce face.

Deşi Elihu îi atribuie dreptatea lui Dumnezeu, el arată că omul este atât de departe de Dumnezeu încât, de fapt, omul nu-L poate cunoaşte pe Dumnezeu. Există un element adevărat în această afirmaţie. Dar astăzi ce anume ne desparte pe noi de Dumnezeu? Observaţi ce spune Elihu: Iov 36:4

v.4  Fii încredinţat, cuvîntările mele nu sînt minciuni, ci ai a face cu un om cu simţăminte curate.

Aceasta înseamnă că numai Dumnezeu deţine cunoaşterea desăvârşită. Iov 36:5-7

v.5   Dumnezeu este puternic, dar nu leapădă pe nimeni; şi este puternic prin tăria priceperii Lui.

v.6  El nu lasă pe cel rău să trăiască, şi face dreptate celui nenorocit.

v.7  Nu-Şi întoarce ochii de asupra celor fără prihană, şi-i pune pe scaunul de domnie cu împăraţii, îi aşează pentru totdeauna ca să domnească.

Ideea de bază din acest fragment este aceea că Dumnezeu este la o distanţă foarte mare de noi. El este despărţit de noi şi noi nu putem comunica deloc cu El din cauza acestei mari distanţe. Elihu greşeşte aici. Şi toţi cei care gândesc la fel astăzi greşesc îmbrăţişând această concepţie.

Ascultaţi cuvintele lui Isaia cu privire la ceea ce îl desparte pe om de Dumnezeu. Nu este vorba de distanţă. Nici de diferenţa dintre măreţia lui Dumnezeu şi micimea noastră. Nici de faptul că El este infinit iar noi suntem mărginiţi. Isaia spune: “nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să vă asculte” (Isaia 59:2). Profetul continuă cu descrierea celor despărţiţi de Dumnezeu: “căci mâinile vă sunt mânjite de sânge şi degetele de nelegiuiri; buzele voastre spun minciuni şi limba voastră vorbeşte nelegiuiri. Nici unuia nu-i place dreptatea, nici unul nu se judecă cu dreptate; ei se bizuiesc pe lucruri deşarte şi spun neadevăruri, zămislesc răul şi nasc nelegiuirea” (Isaia 59:3-4). Dumnezeu spune că acestea sunt lucrurile care îl despart pe om de Dumnezeu.

Astăzi nu mai este nici un motiv pentru care noi să fim despărţiţi de Dumnezeu. Problema păcatului a fost rezolvată pentru totdeauna. Există un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi om – omul Isus Hristos şi astăzi putem veni la Dumnezeu prin El. Inima lui Iov îşi dorea cu disperare pe cineva care să facă legătura dintre el şi Dumnezeu. Elihu a fost mai aproape decât oricine altcineva de împlinirea acestei dorinţe, dar nici el nu s-a calificat pentru această poziţie. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a intervenit, în final, direct asupra lui Iov.

Apoi Elihu spune că Dumnezeu este marele Profesor. Iov 36:22-23

v.22  Dumnezeu este mare în puterea Lui; cine ar putea să înveţe pe alţii ca El?

v.23  Cine Îi cere socoteală de căile Lui, şi cine îndrăzneşte să-I spună: ,,Faci rău?“

Elihu simţea că nu poate comunica deloc cu Dumnezeu, dar putea spune: “cine ar putea să înveţe pe alţii ca El?” Aşa cum ştiţi, acesta a fost lucrul care L-a diferenţiat pe Isus Hristos de toţi ceilalţi cărturari în timpul lucrării Sale pe pământ. El a fost cel mai mare Învăţător. Până şi duşmanii Lui au recunoscut: “Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta.” (Ioan 7:46). Învăţătura Domnului Isus este cea mai mare învăţătură din câte au existat vreodată pe acest pământ.

Este straniu faptul că oamenii care Îl resping pe Domnul Isus Hristos astăzi încearcă să-I folosească învăţăturile. Ei vorbesc despre dragostea pentru aproapele nostru, despre milă, despre Predica de pe Munte. Nu-i auzi că adoptă învăţăturile lui Platon sau Aristotel, deşi aceştia au fost oameni cu minţi luminate. Domnul Isus Hristos continuă să fie cel mai mare Învăţător. Elihu spune: “cine învaţă pe alţii ca El?”

Capitolul 37 încheie discursul lui Elihu. Din câte se pare Elihu era un om al realităţilor. Aşa cum o să vedem el este atent la ceea ce se întâmplă în jur şi le ia aşa cum sunt. Apoi, am putea spune că manifestă şi înclinaţii poetice. Ascultaţi numai ce descriere face el cu privire la atmosfera în care se purta acum discuţia: Iov 37:1-5

v.1   La auzul acestor lucruri îmi tremură inima de tot, şi sare din locul ei.

v.2  Ascultaţi, ascultaţi trăsnetul tunetului Său, bubuitul care iese din gura Lui!

v.3  Îl rostogoleşte pe toată întinderea cerurilor, şi fulgerul Lui luminează pînă la marginile pămîntului.

v.4  Apoi se aude un bubuit, tună cu glasul Lui măreţ; şi nu mai opreşte fulgerul, de îndată ce răsună glasul Lui.

v.5  Dumnezeu tună cu glasul Lui în chip minunat; face lucruri mari pe cari noi nu le înţelegem.

            Vă spuneam că, din câte se pare, izbucnise furtuna. Elihu priveşte în jur şi chiar şi în furtună el vede mâna lui Dumnezeu.

De fapt, Elihu îi dă o lecţie lui Iov, lecţie pe care şi noi trebuie să ne-o însuşim. Elihu ne îndeamnă, dragi ascultători să acordăm atenţie multitudinilor de minuni, mici, paradoxal, cotidiene, pe care Dumnezeu le face pentru noi. Ascultaţi numai la cuvintele lui Elihu:

v.14  Iov, ia aminte la aceste lucruri! Priveşte liniştit minunile lui Dumnezeu!

v.15  Ştii cum cîrmuieşte Dumnezeu norii, şi cum face să strălucească din ei fulgerul Său?

v.16  Înţelegi tu plutirea norilor, minunile Aceluia a cărui ştiinţă este desăvîrşită?

v.17  Ştii pentruce ţi se încălzesc veşmintele, cînd se odihneşte pămîntul de vîntul de miazăzi?

v.18 Poţi tu să întinzi cerurile ca El, tari ca o oglindă turnată?

Toate acestea sunt lucruri pe care Dumnezeu le face şi nici un om nu poate să le facă. Iată de ce, spune Elihu noi trebuie să privim în linişte la minunile făcute de Dumnezeu.

Dar să vă citesc acum ultimele trei versete:

v.22  dela miază-noapte ne vine aurora, şi ce înfricoşată este măreţia care înconjoară pe Dumnezeu!

v.23  Pe Cel Atotputernic nu-L putem ajunge, căci este mare în tărie, dar dreptul şi dreptatea deplină El nu le frînge.

v.24  De aceea oamenii trebuie să se teamă de El; El nu-Şi îndreaptă privirile spre cei ce se cred înţelepţi.“

Din nou, Elihu lasă să se înţeleagă faptul că Dumnezeu este atât de departe noi, încât noi nu putem intra în legătură cu El. El este undeva sus, în ceruri, iar noi suntem jos, pe pământ. Noi am văzut însă că nu măreţia lui Dumnezeu ne separă de El, ci păcatul nostru.

Acest capitol, dragi ascultători,  ne arată în mod clar că Elihu nu poate fi un profet sau un mijlocitor pentru Iov. Iată unul din motivele pentru care eu nu m-am specializat în consiliere. Sincer vă spun, eu nu un bun consilier. Am colegi, prieteni, care au daruri speciale în această direcţie.

În ce mă priveşte, am senzaţia că cel care este în postura de consilier se pune cumva pe o poziţie foarte incomodă. Ei trebuie să facă dovada unei anumite superiorităţi faţă de cel consiliat.

Prietenii lui Iov au încercat să fie consilierii lui. Ei au încercat să ia locul lui Dumnezeu în viaţa acestui om. Problema lor era că propria lor cunoaştere nu era adecvată. Trebuie să recunoaştem adevărata semnificaţie a consilierii. Este vorba de experienţa şi înţelepciunea unei alte fiinţe omeneşti. Nici un consilier spiritual nu poate cunoaşte totul şi nu poate avea toată înţelepciunea necesară. El trebuie să recunoască faptul că nu este atotcunoscător.

Eu apreciez foarte mult medicul care are curajul să spună la un moment dat “nu ştiu” şi care nu pretinde că este omniscient. Un astfel de medic nu încearcă să ia locul lui Dumnezeu.

Iată că în cele din urmă, asemenea prietenilor lui Iov, Elihu a încercat şi el, aproape să se pună în locul lui Dumnezeu. El dorea să fie un mijlocitor pentru Iov. Dar el se opreşte aici conştient de faptul că nu-L cunoaşte pe Dumnezeu aşa cum ar trebui. El nu ştie cum să se apropie de Dumnezeu pe care îl ştie foarte departe de el. De aceea este necesară intervenţia lui Dumnezeu.

În versetul 22 Elihu ne-a oferit un amănunt meteorologic: “de la miazănoapte vine aurora (vremea frumoasă, în engl.)”.

Oare de ce credeţi că a spus acest lucru? Eu cred că în timpul discursului lui Elihu se adunaseră nori de furtună la orizont. Norii deveneau din ce în ce mai negri şi furtuna se apropia cu paşi repezi. Vântul se înteţise şi începuseră să cadă primii stropi grei de ploaie. În scurt timp a izbucnit o furtună năprasnică şi toţi cei strânşi în jurul lui Iov s-au risipit căutând adăpost. După ce şi-a terminat discursul, Elihu a fugit şi el la adăpost.

Iov a rămas singur.

Adevărul este, dragi prieteni, că de cele mai multe ori, în suferinţă, rămâi singur. Dacă nu este Dumnezeu de partea ta, nimeni nu mai rămâne lângă tine.

Nu ştiu de ce suntem aşa, dar de cele mai multe ori, chiar dacă am trecut şi noi prin suferinţă, înţelegem mai greu pe cel aflat în acel moment în mijlocul încercării.

Cred că de vină este egoismul nostru. Îmi aduc aminte de o persoană care s-a dus în vizită la o altă persoană aflată în spital. Aproape să se certe pentru că fiecare susţinea că suferinţa proprie a fost cea mai mare.

Domnul Isus însă, atunci când vine să mângâie, nu ne spune că El a suferit mult mai mult pentru noi, nici nu ne reproşează că nu înţelegem adevărata suferinţă…. Nu! El vine pur şi simplu pentru a mângâia. Depinde doar de noi dacă acceptăm sau nu acest lucru. Fie ca Dumnezeu să ne ajute să acceptăm mângâierea pe care El ne-o oferă şi, la rândul nostru s-o oferim mai departe într-un spirit al iubirii divine!

 

Fiţi binecuvântaţi!