Itinerar Biblic Ep.0527 – IOV Capitolul 27:1- 28:28

 

Dragi ascultători, ne apropiem, iată  de câteva din fragmentele esenţiale ale acestei cărţi.

Cartea lui Iov are ceva de spus pentru fiecare din noi şi atinge lucrurile cele mai profunde ale vieţii noastre. Dincolo de suferinţa impresionantă a lui Iov, el are de învăţat o lecţie importantă. Acesta este motivul pentru care spun că lecţia cea mai importantă a acestei cărţi nu este motivul suferinţei celor credincioşi. Nu suferinţa este subiectul principal al acestei cărţi. Dincolo de ea avem învăţătura importantă a pocăinţei, mai ales pocăinţa în inima unui copil al lui Dumnezeu.

Când un păcătos vine la Hristos, trebuie să se pocăiască? Pavel i-a spus temnicerului din Filipi: “Crede în Domnul Isus Hristos şi vei fi mântuit, tu şi casa ta” (Fapte 16:31). Pavel nu menţionează aici pocăinţa, dar pocăinţa este cuprinsă în cuvântul “crede”, pentru că atunci când un păcătos se întoarce la Hristos, prin credinţă, el se întoarce de la păcat. În cazul temnicerului din Filipi, probabil că întoarcerea a fost de la idolatrie. Aceasta era pocăinţa lui. Întoarcerea la Hristos este partea cea mai importantă.

Mulţi copii ai lui Dumnezeu şi mulţi păcătoşi pierduţi sunt prea încrezători în sine şi convinşi că nu au nevoie de nimeni altcineva. Oricine consideră că îşi este suficient lui

însuşi are nevoie de pocăinţă, aşa cum ne va arăta această carte. Aceasta este marea lecţie a cărţii lui Iov.

Dar să vă aduc mai întâi aminte că am ajuns la capitolul 27 al cărţii din care, pentru început citim primele patru versete:

Iov 27:1-4

v.1  Iov a luat din nou cuvîntul, a vorbit în pilde, şi a zis:

v.2  ,,Viu este Dumnezeu, care nu-mi dă dreptate! Viu este Cel Atotputernic, care îmi amărăşte viaţa,

v.3  că atîta vreme cît voi avea suflet, şi suflarea lui Dumnezeu va fi în nările mele,

v.4  buzele mele nu vor rosti nimic nedrept, limba mea nu va spune nimic neadevărat.

Sau: “Viu este Dumnezeu, care mi-a luat dreptatea, şi Cel Atotputernic, care mi-a amărât sufletul, că atâta timp cât voi avea suflet şi Duhul lui Dumnezeu va fi în nările mele, buzele mele nu vor rosti nimic nedrept, limba mea nu va rosti minciuni.” Iov arată foarte clar că este nedomolit şi hotărât să răspundă. Ţofar nu i-a răspuns, aşa că Iov continuă să vorbească spunând: “Nu voi recunoaşte niciodată acuzaţiile pe care voi, cei trei aşa-zişi prieteni, le-aţi adus împotriva mea.” Dimpotrivă, spune el:

Iov 27:5

v.5  Departe de mine gîndul să vă dau dreptate! Pînă la cea din urmă suflare îmi voi apăra nevinovăţia.

Iov este încăpăţânat, nu-i aşa? Singurul rezultat obţinut de prietenii lui a fost acela că Iov s-a apărat cu şi mai multă tărie. În această apărare sau dezvinovăţire, el nu are nici duhul zdrobit, nici sufletul smerit. Din atitudinea şi spusele lui ar reieşi că Dumnezeu este cel nedrept, în timp ce Iov are dreptate şi nu este vinovat cu nimic. “Până la cea din urmă suflare îmi voi apăra nevinovăţia”, spune el.

Iov 27:6

v.6  Ţin să-mi scot dreptatea, şi nu voi slăbi; inima nu mă mustră pentru niciuna din zilele mele.

Ascultaţi ce spune Iov! Prietenii lui nu au reuşit să-l facă să se cerceteze şi să-şi vadă greşelile. Ei nu au făcut decât să-i întărească dorinţa de a se apăra. Iov se dezvinovăţeşte tot timpul. Dumnezeu nu a apărut încă în scenă. Iov este mai degrabă nesăbuit sau pripit aici pentru că, înainte de final, îl vom vedea pe Iov cu faţa la pământ, în praf şi cenuşă înaintea lui Dumnezeu.

Avem şi noi o lecţie de învăţat din toate acestea. Recunosc faptul că multe din lucrurile spuse de prietenii lui Iov au fost adevărate. De asemenea, sunt convins că ei au avut cele mai bune intenţii. Deşi au spus lucruri adevărate, nu cred că ei erau în posesia adevărului. Ei vorbeau despre experienţă, tradiţie şi legi, dar nu i-au prezentat lui Iov adevărul. Eşuând în acest demers, ei au întărit părerea bună a lui Iov despre propria persoană.

Îngăduiţi-mi să repet acest lucru pentru că este important. Prietenii lui Iov cred că Iov a comis un păcat ascuns pe care ei tot încearcă să-l aducă la lumină. Iov nu comisese nici un mare păcat pe care să-l ţină ascuns şi ştia că ei greşesc în această privinţă. Şi pentru că ei greşeau, Iov a tras concluzia că el are dreptate. Aici a greşit Iov. Faptul că prietenii lui greşeau nu era o dovadă că Iov avea dreptate. Iov ar fi trebuit să vină cu duhul zdrobit şi smerit în prezenţa lui Dumnezeu. Unul din scopurile necazurilor din viaţa noastră este acela de a ne conduce spre zdrobirea duhului nostru înaintea lui Dumnezeu.

Cineva a spus că necazul este ca soarele. Soarele care străluceşte asupra unei bucăţi de ceară, o topeşte. Acelaşi soare, cu aceeaşi putere, are un cu totul alt efect asupra unei bucăţi de lut: întăreşte lutul. Necazul îi afectează pe oameni în mod diferit. Unii vor răspunde cu un duh zdrobit. Ei pur şi simplu “se topesc” în prezenţa lui Dumnezeu. Iov încă nu a ajuns în această poziţie. El îşi susţine cu tărie nevinovăţia.

“Ţin cu tărie la dreptatea mea şi nu voi renunţa la ea; inima nu mă mustră pentru nici una din zilele mele.” Aceasta este starea şi poziţia multor membri ai bisericilor creştine de astăzi. Ei simt la fel ca iov. Siguranţa mântuirii este un lucru minunat, dar poţi să fii un păcătos încăpăţânat, să-ţi închipui doar că ai siguranţa mântuirii, când, de fapt, nu ai decât un o prea bună părere despre propria persoană, chiar dacă este neîntemeiată. Poate că şi tu crezi că totul este în regulă cu tine, aşa cum credea Iov. Dar Iov va descoperi că nu este chiar aşa.

Iov 27:7

v.7  Vrăjmaşul meu să fie ca cel rău, şi protivnicul meu ca cel nelegiuit!

Iov îi pune pe toţi cei care nu sunt de acord cu el de o parte, adică de partea duşmanilor. Toţi sunt duşmanii lui. Ei sunt nelegiuiţi şi răi. Fiţi atenţi, pentru că aceasta este o poziţie periculoasă pentru oricine! În continuare, Iov începe să vorbească despre cei răi şi despre ce se va întâmpla cu ei. Vom asista la o mică prelegere. În mijlocul necazurilor sale, omul acesta va ţine o prelegere despre cei răi.

Iov 27:8-11

  1. 8 Ce nădejde-i mai rămîne celui nelegiuit; cînd îi taie Dumnezeu firul vieţii, cînd îi ia sufletul?

v.9  Îi ascultă Dumnezeu strigătele, cînd vine strîmtoarea peste el?

v.10  Este Cel Atotputernic desfătarea lui? Înalţă el în tot timpul rugăciuni lui Dumnezeu?

v.11  Vă voi învăţa căile lui Dumnezeu, nu vă voi ascunde planurile Celui Atotputernic.

Poate că cei răi se vor bucura de prosperitate şi belşug, dar Dumnezeu îi va judeca în cele din urmă şi îşi vor primi pedeapsa cuvenită.

Iov 27:19-21

v.19  Se culcă bogat, şi moare despoiat; deschide ochii, şi totul a pierit.

v.20  Îl apucă groaza ca nişte ape; şi noaptea, îl ia vîrtejul.

v.21  Vîntul de răsărit îl ia, şi se duce; îl smulge cu putere din locuinţa lui.

Bogăţiile nu vor schimba nimic. Dacă un om a fost rău, viaţa i se va stinge ca o flacără în care sufli cu putere, ca o lumânare peste care a bătut un vântul care intră pe fereastră. Va veni vremea când:

Iov 27:23

v.23  Oamenii bat din palme la căderea lui, şi-l flueră la plecarea din locul lui.

Vă amintiţi că a fost o vreme când mulţimile de oameni îl aclamau pe Ceauşescu? A venit apoi o zi în care oamenii au călcat în picioare trupul lui mort şi al perechii sale după execuţia lor. Cel rău va fi judecat. Va veni o zi a sfârşitului pentru răutatea lor şi pentru gloria de care s-ar părea că se bucură momentan. Dar acest adevăr nu oferă răspunsul la problema lui Iov. El continuă să folosească o mulţime de cuvinte. Pare inepuizabil.

Iov continuă discursul cu unul din cele mai frumoase poeme despre creaţie care au fost scrise vreodată. Poate că nouă nu se sună ca fiind poezie, dar este poem în ebraică şi încă unul deosebit de frumos. El vorbeşte despre lucruri absolut minunate. Dacă intenţia noastră ar fi aceea de a face analiza poeziei, am sta foarte mult timp aplecaţi asupra acestui studiu. Suntem deja la capitolul 28:

Iov 28:1-3

v.1  Argintul are o mină de unde se scoate, şi aurul are un loc de unde este scos ca să fie curăţit.

v.2  Ferul se scoate din pămînt, şi piatra se topeşte ca să dea arama.

v.3  Omul pune capăt întunerecului, cercetează, pînă în ţinuturile cele mai adînci, pietrele ascunse în negura şi în umbra morţii.

Dumnezeu a pus în pământ aur, argint, fier şi pietre preţioase. Dar ele nu sunt uşor de scos la suprafaţă. Eu nu cred că omul a găsit toate comorile pe care le-a pus Dumnezeu în planeta pe care trăim noi. Capitolul acesta subliniază acest lucru. De asemenea, acest capitol sugerează faptul că există pietre preţioase care nu au fost descoperite încă şi care s-ar putea să fie mai preţioase decât diamantul.

Iov 28:4-5

v.4  Sapă o fîntînă departe de locurile locuite; picioarele nu-i mai sînt de ajutor, stă atîrnat şi se clatină, departe de locuinţele omeneşti.

v.5  Pămîntul, de unde iese pînea, este răscolit în lăuntrul lui ca de foc,

Pământul nu ascunde numai pietre preţioase, ci ne oferă şi hrana – pâinea de care avem nevoie.

Iov 28:6-8

v.6  pietrele lui cuprind safir, şi în el se găseşte pulbere de aur.

v.7  Pasărea de pradă nu-i cunoaşte cărarea. Ochiul vulturului n’a zărit-o,

v.8  cele mai trufaşe dobitoace n’au călcat pe ea, şi leul n’a trecut niciodată pe ea.

Păsările zboară deasupra pământului, peste vârful munţilor. Ele nu văd şi nu au habar de zăcămintele de minerale, de pietrele preţioase care se găsesc în măruntaiele pământului. În straturile mai mult sau mai puţin adânci se găsesc pietre preţioase şi minerale, adevărate bogăţii nebănuite, necunoscute şi nefolosite. Iov 28:9

v.9  Omul îşi pune mîna pe stînca de cremene, şi răstoarnă munţii din rădăcină.

v.10  Sapă şanţuri în stînci, şi ochiul lui priveşte tot ce este de preţ în ele.

v.11  Opreşte curgerea apelor, şi scoate la lumină ce este ascuns.

Până acum Iov a vorbit despre mineralele şi pietrele preţioase din pământ. Există însă lucruri şi mai valoroase, cum ar fi înţelepciunea şi priceperea. Iov ştie că Dumnezeu a pus mineralele în pământ, dar se întreabă care este sursa, care este izvorul acelui bun de preţ care este înţelepciunea.

Iov 28:12-14

v.12  Dar înţelepciunea unde se găseşte? Unde este locuinţa priceperii?

v.13  Omul nu-i cunoaşte preţul, ea nu se găseşte în pămîntul celor vii.

v.14  Adîncul zice: ,Nu este în mine‘, şi marea zice: ,Nu este la mine.‘;

Iov le spune prietenilor săi că nu au găsit înţelepciunea. Bazându-mă pe acest fragment, aş dori să exprim o opinie personală. Eu nu cred că toate aceste cercetări asupra fundului oceanelor, asupra spaţiului cosmic şi asupra fiecărei crăpături a pământului vor spune omului ceva în legătură cu adevărata înţelepciune şi nici nu-i vor furniza o cunoaştere reală asupra originii pământului. Omul nu poate găsi în aceste locuri adevărata înţelepciune şi cunoaştere. Nu aceasta este calea pe care vom afla cum a luat fiinţă sau cine a dat fiinţă pământului.

Iov 28:15

v.15  Ea nu se dă în schimbul aurului curat, nu se cumpără cîntărindu-se cu argint;

Oamenii au plătit milioane de dolari pentru a aduce roci de pe Lună. Acestea sunt nişte pietre destul de scumpe, dragi prieteni! Dar ele nu reuşesc să-i spună omului ce ar dori el să ştie.

Iov 28:16-18

v.16  nu se cîntăreşte pe aurul din Ofir, nici pe onixul cel scump, nici pe safir.

v.17  Nu se poate asemăna cu aurul, nici cu diamantul, nu se poate schimba cu un vas de aur ales.

v.18  Mărgeanul şi cristalul nu sînt nimic pe lîngă ea: înţelepciunea preţuieşte mai mult decît mărgăritarele.

Înţelepciunea pe care sperase Iov că o va primi de la prietenii lui este o înţelepciune care întrece capacitatea de pricepere a omului.

Iov 28:19

v.19  Topazul din Etiopia nu este ca ea, şi aurul curat nu se cumpăneşte cu ea.

Nici măcar Biroul pentru Standarde nu o poate evalua pentru că nu există ceva asemănător. Continuăm: Iov 28:20-22

v.20  De unde vine atunci înţelepciunea? Unde este locuinţa priceperii?

v.21  Este ascunsă de ochii tuturor celor vii, este ascunsă de păsările cerului.

v.22  Adîncul şi moartea zic: ,Noi am auzit vorbindu-se de ea.‘

Noi am auzit despre ea, dar chiar şi moartea ar trebui să ne spună ceva. Ar trebui să ne spună că mai există ceva dincolo de ea şi că există ceva ce noi nu cunoaştem. Oamenii trec pragul morţii şi nu pot să ne trimită vorbă să ne spună cum e acolo. Marele magician, Houdini, i-a lăsat soţiei sale un cod astfel încât să poată comunica după moartea lui. Mulţi spiritişti au venit la văduva lui Houdini pretinzând că au mesaj de la el. Ea le spunea de fiecare dată acelaşi lucru: “Spuneţi-mi codul!” Nici unul dintre ei nu a fost capabil să spună codul corect, ceea ce înseamnă că nici unul nu a primit vreun mesaj de la Houdini după moartea acestuia. Pur şi simplu nu primim mesaje de dincolo. Acest fapt ar trebui să ne spună ceva: există lucruri pe care nu le cunoaştem astăzi.

Mai departe Iov spune un lucru interesant:

Iov 28:26

v.26  cînd a dat legi ploii, şi cînd a însemnat drumul fulgerului şi tunetului,

În engleză – “drumul pentru străfulgerarea tunetului”. Pentru multă vreme, criticii au spus că aceasta este o afirmaţie incorectă; că oricine ştie că se vede mai întâi fulgerul şi apoi se aude tunetul. Dar după ce s-a descoperit că undele sonore nu se propagă la fel de rapid ca undele luminoase, oamenii şi-au dat seama că fulgerul este scânteierea produsă de ciocnirea norilor care declanşează tunetul. Este uimitor faptul că autorul cărţii lui Iov ştia că era vorba de străfulgerarea tunetului.

Iov 28:28

v.28  Apoi a zis omului: ,Iată, frica de Domnul, aceasta este înţelepciunea; depărtarea de rău, este pricepere.‘

Prietenii lui Iov nu au putut să pună diagnosticul corect asupra suferinţei lui Iov. Vom vedea că păcatul ascuns va fi descoperit, dar nu va fi nimic din ce bănuiseră prietenii lui Iov.

Boala de care suferă Iov are de-a face cu părerea prea bună despre propria persoană. Pronumele personal “eu” capătă o importanţă exacerbată. Totul se învârte în jurul lui “eu”. De asemenea, putem spune că Iov suferă de mândrie. Astfel ajungem să înţelegem că până şi un om bun şi drept are nevoie de pocăinţă. Vom vedea că referirile la propria persoană sunt foarte dese în capitolul 29. El este în centrul discursului său. Aceasta este marea problemă a lui Iov. Vom vedea cum i-a afectat viaţa acest egocentrism. Această aplecare exclusivă asupra propriei persoane are efecte negative asupra vieţii oricui se lasă furat de o astfel de atitudine.

Capitolul 29 nu conţine nici o urmă de mărturisire din partea lui Iov. Totul este numai laudă de sine. El suferă de eutită. Mulţi suferim de aceeaşi boală. Pronumele personal la persoana I singular este pivotul vieţii multora dintre noi. Totul se învârte în jurul lui “eu”.

Iov nu arată că ar avea inima mâhnită, duhul zdrobit sau că ar fi gata să-şi recunoască vreo vină sau vreo greşeală. Prietenii nu l-au putut ajuta. Ei nu au reuşită să vadă care este adevărata problemă. Ei au demonstrat că nu-l cunoşteau deloc pe Iov, nu se cunoşteau pe ei înşişi şi cu siguranţă nu-L cunoşteau nici pe Dumnezeu. Ei credeau că Dumnezeu trimisese aceste necazuri în viaţa lui Iov numai cu scopul de a-l pedepsi şi erau convinşi că Iov ascundea ceva ce nu dorea să mărturisească. Drept urmare, s-au purtat cu asprime cu el şi au fost nişte mângâietori nevrednici, care mai mult l-au supărat decât l-au ajutat. Fiecare din cei trei a folosit o altă abordare, totuşi toţi au ajuns la aceeaşi concluzie.

Să rezumăm metodele folosite de prietenii lui Iov. Elifaz a fost glasul experienţei. El a folosit ceea ce noi am numi astăzi abordarea psihologică. Aceasta este abordarea care se referă la puterea gândirii pozitive. Astfel se adoptă o atitudine destinsă şi veselă. Bildad era tradiţionalistul şi el a folosit abordarea filozofică. Aceasta este abordarea unor seminarii în prezent. Aceste seminarii folosesc abordarea filozofică, dar acest lucru nu foloseşte nimănui. Ţofar era un om religios şi dogmatic. El credea că ştie totul despre Dumnezeu. Seamănă cu fundamentaliştii de astăzi. Şi noi facem parte din una sau alta din aceste categorii. Aşa cum am văzut, prietenii lui Iov nu l-au ajutat pe acesta în nici un fel. Nu l-au mângâiat, nici nu l-au încurajat.

Totuşi, trebuie să spun, înainte de a începe capitolul 29, că Iov era un om “desăvârşit” după standardul impus de Dumnezeu şi care implica aducerea de jertfe. El era un om foarte bogat. Avea tot ce-i trebuia pentru ca viaţa lui să fie plăcută. Avea tot ce-i trebuia pentru a fi un om important în ochii lumii. Am văzut deja că era un om religios şi se preocupa de soarta copiilor săi. Nu era prefăcut; cântărit în balanţa lui Dumnezeu, nu ar fi fost socotit un ipocrit. Prietenii lui au insinuat acest lucru, dar acestea nu au fost decât nişte aluzii răutăcioase. Iov era cu adevărat un sfânt al lui Dumnezeu, un suflet plin de viaţă, un copil al lui Dumnezeu. Cupa binecuvântării pământeşti era plină de dădea pe deasupra. Atunci de ce a suferit acest om?

De fapt, suferinţa lui este un fapt colateral, deşi Iov nu ar fi recunoscut acest lucru. Suferinţa lui Iov este tot la fel de importantă ca peştele din cartea profetului Iona, unde adevărata problemă este între Iona şi Iehova. Aici, în cartea lui Iov, adevărata problemă este între Iov şi Iehova. Până şi Satan, duşmanul lui, are un rol secundar.

Iov este adevărata problemă. El nu se cunoştea cu adevărat pe sine însuşi şi nici pe Dumnezeu nu-L cunoştea. Îndemnul lui Socrate era: “Cunoaşte-te pe tine însuţi!” Acesta este un lucru important. Iov nu se cunoştea pe sine. Trecând prin toate aceste necazuri, el are ocazia să descopere că este un om atotsuficient, cu o părere mult prea bună despre sine însuşi, convins că numai el are dreptate. El primise tot felul de complimente din partea oamenilor care-l cunoşteau şi aşa se explică nota de laudă de sine care se poate distinge în discursul său. În viaţa lui Iov întrezărim un egoism spiritual. Vom vedea acest lucru şi mai clar atunci când îi va vorbi Dumnezeu.

 

Până atunci însă, dragi ascultători, să fiţi binecuvântaţi de Dumnezeu!