Itinerar Biblic Ep.0524 – IOV – Cap. 19:1-20:29

 

Tema: Răspunsul lui Iov la discursul lui Bildad

Dragi ascultători, nu ştiu care vă sunt gândurile şi trăirile în momentul în care citiţi cuvintele spuse de Iov şi prietenii lui. Nu ştiu cui daţi dreptate şi cu cine nu sunteţi de acord, dar cred că şi noi comitem o greşeală de care nici Iov nu este scutit.

Greşeala pe care începe să o facă Iov este următoarea: el ştie că prietenii lui greşesc, dar faptul că ei nu au dreptate nu-i dă lui dreptate. Deci, numai faptul că alţii greşesc nu înseamnă că ceea ce facem sau spunem noi este corect. Este un principiu de care ar trebuie să ţinem cont mai des.

Să revenim la Iov. În acest moment, el are o concepţie greşită despre Dumnezeu, deşi se văd din când în când raze de lumină. Dar mai bine să citim în continuare şi suntem deja la capitolul 19 al cărţii.

Iov 19:1-2

v.1   Iov a luat cuvîntul şi a zis:

v.2  ,,Pînă cînd îmi veţi întrista sufletul, şi mă veţi zdrobi cu cuvîntările voastre?

Dragi prieteni, dacă aceasta ar fi fost o întrecere sportivă, un meci de fotbal, de exemplu, antrenorul ar fi spus: “Adversarii au culcat la pământ apărarea noastră”. Prietenii lui Iov – care încep să sune din ce în ce mai puţin ca nişte prieteni – s-au năpustit asupra sistemului său de apărare.

Fiţi numai atenţi!

Iov 19:3

v.3  Iată că de zece ori m’aţi batjocorit; nu vă este ruşine să vă purtaţi aşa?

Cu cât vorbesc mai mult cu atât se înstrăinează mai mult de Iov. Cei trei prieteni nu aveau dreptate, dar nici Iov nu avea. El credea că are dreptate pentru simplu fapt că prietenii lui nu au. Oare ce poziţie ar fi trebuit să adopte Iov, dacă atât conştiinţa cât şi viaţa lui ar fi fost deschise în prezenţa lui Dumnezeu?

După părerea mea, el nu ar fi trebuit să răspundă deloc la spusele prietenilor săi. Din păcate, mulţi dintre noi credem că trebuie să ne apărăm sau să ne dezvinovăţim.

Eu Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru darul predicării şi al învăţăturii, dar sincer fiind, trebuie să vă spun că este un dar foarte periculos şi aceasta pentru că te pune în poziţia de a fi lovit adesea şi criticat mai mereu. Mulţi întreabă: “De ce nu te aperi? Nu fac acest lucru pentru că nu este nevoie. Aşa cum a spus cineva, prietenii tăi, care te cunosc, nu au nevoie de o explicaţie, iar duşmanii oricum nu te-ar crede.

Eu am învăţat un lucru: cu timpul, toate lucrurile capătă răspuns. Deci, nu cred că trebuie să ne apărăm în astfel de cazuri. Iov nu ar fi trebuit să răspundă prietenilor lui absolut deloc. Ar fi trebuit să-şi plece capul într-o blândă supunere la auzul cuvintelor lor. Ar fi trebuit să asculte ce aveau de spus şi apoi să le spună “la revedere” şi să le arate poarta cetăţii. Dar Iov era decis să se apere şi să se dezvinovăţească.

Cunosc exemplul câtorva oameni credincioşi pe care timpul i-a răzbunat. De exemplu, William Booth, fondatorul Armatei Salvării, care a fost acuzat pe nedrept şi cu cruzime. El a căutat să se apare, dar nu avea nevoie să procedeze astfel. Cu trecerea timpului, adevărul a ieşit la iveală. La fel s-a întâmplat cu un alt predicator renumit care a fost atacat mişeleşte în timp ce era pastor la o biserică. Au fost unii care au încercat să-i ia apărarea, dar el nu avea nevoie de nici o apărare. Timpul a arătat că acţiunile sale au fost îndreptăţite şi corecte şi a demonstrat că acuzaţiile care i se aduseseră erau false.

Eu susţin că Iov ar fi trebuit să adopte strategia tăcerii şi să nu vină cu aceste discursuri de apărare înaintea prietenilor lui. El se simţea oricum înstrăinat de prietenii săi. Dacă ar fi tăcut, nu ar fi avut parte de atâtea replici şi atâtea reproşuri din partea lor. Dar se pare că el nu şi-a dat seama de acest lucru.

Iov 19:4

v.4  Dacă am păcătuit cu adevărat, numai eu sunt răspunzător de aceasta.

Cu alte cuvinte, “nimeni altcineva nu-mi cunoaşte greşeala”. Prietenii lui nu au fost în stare să determine care era greşeala lui Iov şi el lasă să se înţeleagă că el nu este conştient de nici o greşeală. Cineva a spus că Dumnezeu nu ne-a făcut perfecţi, dar ne-a făcut orbi faţă de propriile greşeli. Deşi nu cred că Domnul este răspunzător de acest lucru, probabil că această afirmaţie este adevărată. Nu suntem perfecţi, dar cei mai mulţi dintre noi suntem orbi faţă de propriile greşeli. Iov este un om orb faţă de multe din greşelile sale.

Iov 19:5-6

v.5  Credeţi că mă puteţi lua de sus? Credeţi că mi-aţi dovedit că sînt vinovat?

v.6  Atunci să ştiţi că Dumnezeu mă urmăreşte, şi mă înveleşte cu laţul Lui.

Bildad spusese că Iov călcase într-o capcană sau într-o plasă de prins peştii, dar Iov continuă să spună că Dumnezeu l-a prins fără să-i dea vreo explicaţie. Oare nu este posibil ca Dumnezeu să fi făcut acest lucru pentru un motiv anume pe care El a ales să nu i-l dezvăluie lui Iov? Sigur că da. Numai că prietenii lui sunt decişi să demonstreze că explicaţia lor este cea corectă.

Iov le explică din nou ce se întâmplă cu el:

Iov 19:7-11

v.7  Iată, ţip de silnicie, şi nimeni nu răspunde; cer dreptate, şi dreptate nu este!

v.8  Mi-a tăiat orice ieşire, şi nu pot trece; a răspîndit întunerec pe cărările mele.

v.9  M’a despoiat de slava mea, mi-a luat cununa de pe cap,

v.10  m’a zdrobit din toate părţile, şi pier; mi-a smuls nădejdea ca pe un copac.

v.11  S’a aprins de mînie împotriva mea, S’a purtat cu mine ca şi cu un vrăjmaş.

Iov spune aici că Dumnezeu se poartă foarte dur cu el şi că trebuie să existe o explicaţie pentru un astfel de tratament. Scopul lui Dumnezeu trebuie să fie diferit faţă de explicaţia pe care i-o dau prietenii lui, dar Iov mărturiseşte că nu ştie care este acest scop.

El continuă prin a spune că fraţii lui şi cei ce-l cunosc s-au înstrăinat de el, rudele l-au părăsit şi prietenii l-au uitat. Cei ce locuiesc în casa lui şi slujitorii îl privesc ca pe un necunoscut. Robul lui nu-i mai răspunde când îl cheamă şi nici măcar soţia lui nu-l mai poate suferi. Până şi copiii îl dispreţuiesc şi se strâmbă la el când îl văd. A ajuns numai piele şi os, ba chiar spune că nu i-a mai rămas decât “pielea de pe dinţi” (19:20). De aceea, Iov, imploră milă de la prietenii săi.

Dar haideţi să citim acum versetele 23 şi 24:

Iov 19:23-24

v.23  Oh! aş vrea ca vorbele mele să fie scrise, să fie scrise într’o carte;

v.24  aş vrea să fie săpate cu un priboi de fier şi cu plumb în stîncă pe vecie…

Iov îşi doreşte ca aceste cuvinte ale lui să fie scrise într-o carte. El ar fi dispus să-l lase pe cel mai mare duşman să le scrie. Ar vrea să fie inscripţionate în piatră astfel încât să poată spune: “Iată ce spune duşmanul meu despre mine! Şi ar trebui să mă laude.”

Ce spuneţi? Dacă ar trebuie să vă scrieţi povestea vieţii, biografia, pe cine aţi prefera ca autor? Aţi vrea să fie scrisă de un duşman? Eu nu sunt sigur nici măcar dacă aş vrea să-l las pe prietenul meu cel mai bun să-mi scrie biografia. Mă mulţumesc cu a lăsa acest lucru în seama lui Dumnezeu. Ştiu că în cartea Lui de biografii, biografia mea va fi corectă şi exactă. Asta contează cel mai mult.

În continuare Iov arată cât de mare este credinţa sa. Prietenii lui au încercat să-l doboare, aceasta fiind, de fapt, acţiunea subtilă a Diavolului. Diavolul a încercat, prin prietenii lui Iov, să-l menţină pe Iov în poziţia de a se dezvinovăţi înaintea lui Dumnezeu, în loc să se smerească înaintea Lui. Totuşi, Iov nu a atins încă pragul cel mai de jos, adică nu este zdrobit complet. El are o credinţă reală, vie în Dumnezeu şi este pe punctul de a rosti una din cele mai importante afirmaţii ale Bibliei. Afirmaţia are o valoare cu atât mai mare cu cât cel care a spus-o este un om bolnav care se aşteaptă să moară în orice clipă. Iov a pierdut totul şi este supus disciplinei lui Dumnezeu. El simte lovitura usturătoare pe spatele lui. Totuşi, Iov mai are forţa de a spune:

Iov 19:25-27

v.25  Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pămînt.

v.26  Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuş pe Dumnezeu.

v.27  Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tînjeşte de dorul acesta înlăuntrul meu.

Când s-a îmbolnăvit, fiind încă în stare de şoc din cauza necazurilor care se abătuseră asupra lui, Iov a spus că vrea să moară. El nu vorbea de dispariţia totală, ci de moartea care îl va scăpa de necazuri. Eu cred că este evident faptul că el credea că va învia. El ştia că Îl va vedea pe Dumnezeu. [v. 25 Chiar dacă mi se va nimici pielea, totuşi în carnea mea voi vedea pe Dumnezeu.] El ştia că, chiar dacă viermii îi vor distruge trupul după moarte, în carnea lui el Îl va vedea pe Dumnezeu. Iov credea în învierea morţilor.

Dragi prieteni, trupul nostru se va întoarce în ţărână. Trupurile celor morţi în Hristos vor fi adormite, dar duhul le va părăsi pentru a fi cu Hristos imediat. Cât de minunat este acest lucru!

Iov plânge din nou în faţa prietenilor săi şi spune:

Iov 19:28-29

v.28  Atunci veţi zice: ,Pentruce-l urmăream noi?‘ Căci dreptatea pricinii mele va fi cunoscută.

v.29  Temeţi-vă de sabie: căci pedepsele date cu sabia sînt grozave! Şi să ştiţi că este o judecată.“

Cu alte cuvinte, “Nu vă temeţi de judecata lui Dumnezeu pentru lucrurile pe care le-aţi spus?” În ciuda tuturor acuzaţiilor prietenilor săi, Iov şi-a păstrat credinţa. El crede că Răscumpărătorul său va veni şi că el însuşi va fi numărat în rândul celor răscumpăraţi.

Dar să mergem mai departe la ultimul vorbitor din această rundă de discursuri şi acesta este Ţofar. Va urma şi o a treia rundă, dar aceasta va fi mult mai scurtă. Ţofar nici nu va mai participa la ea pentru că as va ajunge la un impas înainte de a mai apuca Ţofar să vorbească pentru a treia oară.

Amintiţi-vă, vă rog că Ţofar este legalistul. El crede că Dumnezeu lucrează conform unor legi şi conform unei ordini stabilite. Sigur că acest lucru este adevărat, dar acel tron al legii şi ordinii în judecată a devenit un tron al harului. Ţofar nu ştia nimic despre har.

Astăzi am spune că Ţofar este cel cu o minte ştiinţifică. El crede că viaţa poate fi pusă într-o eprubetă şi că rezultatul va fi întotdeauna cel aşteptat şi cunoscut. El este cel care spune că lucrurile sunt la fel de la începutul lumii şi că nu se pot schimba niciodată.

Ţofar atacă şi de data aceasta de pe o poziţie de forţă. Ba chiar acum va fi şi mai dur decât înainte. Se vede că este un tip necruţător. El îl loveşte cu putere pe Iov poate tocmai pentru că îşi dă seama că aceasta este ultima sa ocazie de a mai spune ceva. El se bazează pe vârsta lui înaintată şi apelează la acelaşi legalism. Ţofar menţine teoria conform căreia Iov este un om nelegiuit pentru că legea spune că cel nelegiuit va fi pedepsit. Pe acest lucru va pune accentul în acest capitol cu numărul 20, capitol pe care îl parcurgem acum.

Iov 20:1-3

v.1   Ţofar din Naama a luat cuvîntul şi a zis:

v.2  ,,Gîndurile mele mă silesc să răspund, şi frămîntarea mea nu-mi dă pace.

v.3  Am auzit mustrări cari mă umplu de ruşine, şi din adîncul minţii mele duhul mă face să răspund.

Ţofar vorbeşte ca un politician în campanie electorală. El spune că este capabil să răspundă. Eu nu am auzit niciodată un candidat la o funcţie în stat care să nu spună că este mai pregătit, mai calificat, mai bun decât adversarul lui. Şi nici nu-l deranjează faptul că susţine acest lucru. Când un om vorbeşte astfel despre sine nu prea dă dovadă de modestie, nu-i aşa? Ţofar vine şi vorbeşte ca un politician. El îşi va prezenta cazul cu acelaşi tip de argument pe care-l folosise anterior. El spune că va repeta un fapt bine stabilit. Ei bine, să vedem care este acesta:

Iov 20:4

v.4  Nu ştii tu că, de mult de tot, de cînd a fost aşezat omul pe pămînt,

Iată-l revenind din nou la trecut, pe care-l socoteşte revelatorul cel mai bun şi infailibil pentru interpretarea prezentului.

Iov 20:5

v.5  biruinţa celor răi a fost scurtă, şi bucuria nelegiuitului numai de o clipă?

Acesta este faptul foarte bine cunoscut despre care vorbeşte Ţofar. Dar cât de scurt este timpul scurt şi cât de lung este timpul lung? Cât de lung este momentul de bucurie al nelegiuitului? Uneori ni se pare că cel nelegiuit rămâne într-o poziţie favorabilă pentru foarte multă vreme. Totuşi, să nu uităm faptul că va ajunge la judecată, în cele din urmă. Cel nelegiuit nu poate scăpa de judecata lui Dumnezeu.

 

 

Iov 20:6-7

v.6  Chiar dacă s’ar înălţa pînă la ceruri, şi capul i-ar ajunge pînă la nori,

v.7  va pieri pentru totdeauna, ca murdăria lui, şi cei ce-l vedeau vor zice: ,Unde este?‘

Ţofar apelează la efecte dramatice. Trebuie să accentuez încă o dată limbajul poetic extraordinar de frumos al acestei cărţi. Chiar dacă nu citesc altă carte din Biblie, mulţi oameni vor citi cartea lui Iov pentru expresivitatea limbajului folosit aici.

În cele din urmă, cei nelegiuiţi pier. Unii dintre tineri de azi aud despre Hitler şi nu întreabă ce s-a întâmplat cu el, ci întreabă cine este. EI nu ştiu cine este. (Poate la ei, în America… Nu cred că tinerii români nu ştiu cine era Hitler…) Chiar dacă la vremea lor mulţi dictatori sau conducători sângeroşi – de care este plină istoria lumii – păreau că sunt întruparea Diavolului, astăzi nu mai este nici unul din ei pe pământ. Au pierit cu toţii.

Iov 20:8-10

v.8  Va sbura ca un vis, şi nu-l vor mai găsi; va pieri ca o vedenie de noapte.

v.9  Ochiul care-l privea nu-l va mai privi, locul în care locuia nu-l va mai zări.

v.10  Peste fiii lui vor năvăli cei săraci, şi mînile lui vor da înapoi ce a răpit cu sila.

Sincer să fiu, mie mi se pare că omul este cel mai mare ratat din istoria universului lui Dumnezeu. Cel mai mare eşec. Gândiţi-vă la cât de scurtă este istoria omului pe pământ. Oamenii de ştiinţă vorbesc despre vechimea rocilor de tot felul, chiar şi a celor colectate de pe lună. Omul nu are o asemenea vârstă. El a apărut mult mai târziu în acest univers. Dragi prieteni, dacă nu există o veşnicie înaintea noastră, omul este cel mai mare eşec al lui Dumnezeu. Viaţa omului este extrem de scurtă; zboară şi dispare precum un vis.

Unul din profesorii mei de la seminar, care m-a inspirat foarte mult, şi-a surprins într-o zi unul din diaconi cu întrebarea: “Dacă ajungi în cer, în prezenţa lui Dumnezeu şi afli că viaţa creştină nu era o condiţie esenţială pentru a ajunge acolo, ce ai spune? Cum ai reacţiona?” Cel întrebat l-a privit în ochi şi a spus: “Dacă ajung în cer şi aflu că toată treaba asta cu viaţa creştină a fost doar în imaginaţia noastră, Îi voi spune Domnului că a meritat să trăiesc o astfel de viaţă. A meritat cu adevărat.”

Deşi eu sunt convins de adevărul acestui lucru, adică sunt convins că merită să trăim viaţa creştină aici şi acum, tot aş fi dezamăgit dacă asta ar fi tot. De ce? Pentru că noi ne dorim veşnicia. Dumnezeu a pus în noi gândul veşniciei pentru că aceasta există. Şi omul va ajunge în veşnicie.

Întreg discursul lui Ţofar descrie căderea omului nelegiuit. El spune că un astfel de om va ajunge poate să fie înălţat pe pământ, dar aceasta nu înseamnă decât că înălţimea de la care va cădea va fi şi mai mare. El vrea să spună că aşa ceva i s-a întâmplat lui Iov.

Dar iată un sumar al descrierii pe care Ţofar o face stării omului păcătos. Voi face pentru aceasta o spicuire a versetelor şi includ versetele :

Iov 20:11, 15, 19-21

v.11  Oasele lui, pline de vlaga tinereţii, îşi vor avea culcuşul cu el în ţărînă.

v.15  Bogăţiile înghiţite le va vărsa, Dumnezeu le va scoate din pîntecele lui.

v.19  căci a asuprit pe săraci, şi i-a lăsat să piară, a dărîmat case şi nu le-a zidit la loc.

v.20  Lăcomia lui n’a cunoscut margini; dar nu va scăpa ce are mai scump.

v.21  Nimic nu scapă de lăcomia lui, dar bună starea lui nu va ţinea.

Ţofar sugerează faptul că un astfel de om este asemenea combustibilului care va fi consumat, ca o viziune rea care va dispărea. Răul pe care-l face este ca o îmbucătură dulce pe care o păstrează sub limbă, dar care se va transforma în fiere amară în interiorul lui. Este ca mâncarea pe care o mănâncă dar pe care Dumnezeu îl obligă s-o verse, aşa cum îl va obliga să dea înapoi celor de la care a furat pentru a-şi clădi imensa avere.

Iov 20:23

v.23  Şi iată, ca să-i umple pîntecele, Dumnezeu va trimete peste el focul mîniei Lui, şi-l va sătura cu o ploaie de săgeţi.

Deşi nimic nu poate scăpa lăcomiei lui, el va ajunge la pragul cel mai de jos al sărăciei. Ce este mai rău, Dumnezeu Îşi va revărsa mânia asupra lui.

Iov 20:26-28

v.26  Toate nenorocirile sînt păstrate pentru comorile lui; va fi mistuit de un foc pe care nu-l va aprinde omul,

v.27  Cerurile îi vor desveli fărădelegea, şi pămîntul se va ridica împotriva lui.

v.28  Veniturile casei lui se vor perde, vor pieri în ziua mîniei lui Dumnezeu.

“Va fi mistuit de un foc pe care nu-l va aprinde omul.” Cu alte cuvinte, el va deveni o flacără mistuitoare şi tot ce a agonisit va pieri în foc. Nu va fi nici o cale de scăpare. Concluzia lui Ţofar:

Iov 20:29

v.29  Aceasta este soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău, aceasta este moştenirea pe care i-o hotărăşte Dumnezeu.“

El vrea să spună, desigur, că cel nelegiuit este Iov. Aceasta este o lovitură puternică pentru un om în starea lui Iov, dar Iov este gata să-i răspundă lui Ţofar. El se va apăra cu putere, aşa cum vom vedea în capitolul următor.

Până atunci însă rămâneţi în binecuvântarea lui Dumnezeu.