Itinerar Biblic Ep.0522 – IOV Capitolul 15:1-16:17

 

Tema: Cel de-al doilea discurs al lui Elifaz

Dragi ascultători, revenim la cartea Iov şi cred că aţi remarcat deja efortul pe care îl făceau oamenii din vremea lui Iov pentru susţinerea opiniilor lor. Am putea spune că aceşti oameni se luptau folosind ca armă minţile lor. În loc să asiste la întreceri sportive în care se încordează muşchii, ei îşi încordau mintea pentru a demonstra care este mai bun dintre ei.

Este drept că cel mai interesant spectacol pe vremea aceea era reprezentat de întrecerile intelectuale.

În ceea ce priveşte progresul nostru în abordarea cărţii, putem spune că  am încheiat prima rundă de discursuri. Au vorbit toţi cei trei prieteni ai lui Iov şi el a răspuns fiecăruia în parte. Acum urmează repriza a doua.

Ce aş vrea să vă reamintesc este că Elifaz, primul care a deschis runda discuţiilor este spiritistul grupului. Afirmaţia se bazează pe ceea declaraţia sa conform căreia a avut un vis şi o viziune.

Elifaz este de părere că a avut o experienţă cu totul neobişnuită şi de aceea trebuie ascultat cu atenţie.

Dragi ascultători, multe din mărturiile pe care le auzim astăzi au o valoare mică  şi aceasta tocmai pentru că încearcă să întemeieze adevărul pe experienţa personală. Ca să fiu mai explicit daţi-mi voie să reformulez.

Sunt destui care fac din experienţele personale principii pe care le consideră universal valabile…

Cred că este o abordare greşită.  Mai întâi trebuie să avem adevărul, care este Cuvântul lui Dumnezeu şi abia apoi să urmeze experienţa pe baza acestui adevăr. Sunt destul experienţe care nu coincid cu Cuvântul lui Dumnezeu. Am auzit mărturii exprimate de aşa-zişi creştini care au avut o “mare experienţă” care nu tot atâta legătură cu Biblia cât are cartea de telefon. Ori, dragi ascultări, Scriptura trebuie să fie măsura experienţelor noastre şi nu experienţele noastre măsura Scripturii.

Elifaz îşi baza cuvintele pe experienţă şi este destul de greu să te înţelegi cu o astfel de persoană.

Dar să revenim al cursul firesc al cărţii şi vom intra în cea de a doua rundă de discuţii. Ea începe cu cuvântarea lui Elifaz.

Deci, capitolul 15 din cartea lui Iov:

Iov 15:1-3

v.1    Elifaz din Teman a luat cuvîntul, şi a zis:

v.2  ,,Se cade să dea înţeleptul ca răspuns înţelepciune deşartă? Sau să-şi umfle pieptul cu vînt de răsărit?

v.3    Să se apere prin cuvinte cari n’ajută la nimic, şi prin cuvîntări cari nu slujesc la nimic?

Ce mai paradă de cuvinte în această întrecere intelectuală! Elifaz spune: “Vai de mine, Iov. Tu chiar că eşti un flecar şi vorbele tale nu au nici un conţinut. Pur şi simplu sunt doar vorbe goale.” Vedem că nici de data aceasta Elifaz nu-l ajută pe Iov. În realitate, Elifaz îl atacă pe Iov încercând să-l înfrângă şi să-l facă să mărturisească. Dar nu aşa te porţi cu un om într-o situaţie deznădăjduită cum era situaţia lui Iov.

Iov 15:4-6

v.4  Tu nimiceşti chiar şi frica de Dumnezeu, nimiceşti orice simţire de evlavie faţă de Dumnezeu.

v.5  Nelegiuirea ta îţi cîrmuieşte gura, şi împrumuţi vorbirea oamenilor vicleni.

v.6  Nu eu, ci gura ta te osîndeşte, buzele tale mărturisesc împotriva ta.

Elifaz spune că Iov se acuză singur. După cum vedeţi, nu-l cruţă deloc pe Iov.

Iov 15:7

v.7  Tu eşti omul care s’a născut întîi? Te-ai născut tu înaintea dealurilor?

Tu vorbeşti ca şi când ai şti ceva anume, Iov.

Iov 15:8-9

v.8  Ai fost tu la sfaturile lui Dumnezeu; şi ai sorbit din ele înţelepciune pentru tine?

v.9  Ce ştii tu şi să nu ştim şi noi? Ce cunoştinţă ai tu pe care să n’o avem şi noi?

Iată că Elifaz îşi prezintă din nou argumentul pornind de la o premisă falsă. El încearcă să-l pună pe Iov într-o lumină foarte proastă. El nu-l ajută pe Iov să vadă că are o mare nevoie şi care este această nevoie. Iov nu primeşte nici o mângâiere din partea prietenilor săi.

Iov 15:10

v.10  Între noi sînt peri albi, bătrîni, oameni mai înziliţi decît tatăl tău.

Elifaz se apără pe sine şi pe ceilalţi doi prieteni invocând argumentul şi avantajul maturităţii lor. El spune că înţelepciunea este de partea lor, nu de partea lui Iov. Acesta este argumentul lui suprem aici.

Iov 15:14

v.14  ,Ce este omul, ca să fie curat? Şi poate cel născut din femeie să fie fără prihană?

 

Este adevărat că toţi oamenii sunt păcătoşi, dar Elifaz şi prietenii lui spun acest lucru gândindu-se la faptul că Iov a comis un păcat grav pe care ar trebui să-l recunoască şi să-l mărturisească.

Iov 15:15

v.15  Dacă n’are încredere Dumnezeu nici în sfinţii Săi, dacă nici cerurile nu sînt curate înaintea Lui,

Şi ce spune despre cer este adevărat. Când Domnul Isus Hristos a murit pe cruce, El nu a murit numai pentru răscumpărarea omenirii. În planul Său de răscumpărare este prevăzut un cer nou şi un pământ nou care vor veni pentru că El ne-a răscumpărat pe noi. Afirmaţia lui Elifaz că nici măcar cerurile nu sunt curate înaintea Lui este corectă.

Iov 15:16

v.16  cu cît mai puţin fiinţa urîcioasă şi stricată-omul, care bea nelegiuirea ca apa!

Şi aceasta este o afirmaţie adevărată. Dacă cerurile nu sunt curate şi este nevoie de răscumpărarea lor, cu atât mai mare este nevoia omului de răscumpărare. Deşi acest lucru este adevărat, nu este valabil mai mult pentru Iov decât pentru orice altă fiinţă omenească. Toţi suntem egali în această privinţă.

Iov 15:20-21

v.20  ,Omul cel rău îşi duce în nelinişte toate zilele vieţii, toţi anii de cari are parte cel nelegiuit.

v.21  Ţipete de spaimă răsună la urechile lui: În mijlocul fericirii lui, pustiitorul se va arunca asupra lui.

Aici apare din nou sugestia că Iov este omul cel rău care ascunde un lucru groaznic pe care l-a făcut în taină.

Trebuie totuşi să recunoaştem că aceşti oameni din vremea lui Iov nu aveau psihologia falsă contemporană care susţine că nu este nimic greşit sau rău în om; că omul a făcut doar câteva greşeli, singurul lui păcat fiind cel al neştiinţei şi că poate fi vindecat prin metode omeneşti. Oamenii din vremea lui Iov aveau o concepţie mai apropiată de adevăr decât omul modern care crede că este o fiinţă superioară pentru că este un produs al evoluţiei. Astfel, el nu mai crede că trebuie să dea socoteală înaintea vreunui Creator. Deşi prietenii lui Iov nu au avut răspunsul la problema lui, multe din lucrurile pe care ei le-au spus erau perfect adevărate.

În loc să-l mângâie pe Iov, Elifaz se angajează într-o dispută intelectuală cu el. El nu spune nimic nou, repetă aceleaşi lucruri, aşa că cel de-al doilea discurs nu este cu nimic mai bogat decât primul.

În capitolul 16 îl vom urmări pe Iov răspunzându-i lui Elifaz pentru a doua oară.

Trebuie să recunoaştem că asistăm aici la o adevărată dezbatere. Mai întâi ascultăm una din părţi, apoi pe cealaltă.

De fapt, nu ar fi trebuit să fie aşa pentru că cei trei prieteni veniseră pentru a-l încuraja pe Iov şi pentru a-i aduce mângâiere. Numai că, în loc să fie mângâietori, ei s-au lansat în această dezbatere. Ei încearcă acum să-l înfrângă şi să repurteze o victorie intelectuală împotriva lui. Numai că ei nu pot fi declaraţi învingători. De fapt, această discuţie nu duce nicăieri, la un moment dat ajungând într-un impas.

Aşa cum o să vedem, în cele din urmă, a intervenit un tânăr care urmărise cu atenţie confruntarea şi care era şi el de exprimat o poziţie. În final, apare în scenă Dumnezeu. Şi bineînţeles că acesta este lucrul de care avea nevoie şi pe care îl dorea Dumnezeu.

Din câte am văzut, Elifaz a repetat ceea ce spusese în prima sa intervenţie. El este visătorul, cel care are viziuni, cel care aude duhurile vorbind. Acest om pretinde că are o informaţie pe care nu o mai deţine nimeni altcineva. Dar în cel de-al doilea discurs nu a prezentat nici o informaţie suplimentară. El a spus acelaşi lucru şi de data aceasta.

Să vedem deci ce răspuns dă Iov, practic la aceeaşi problemă.

Iov 16:1-2

v.1   Iov a luat cuvîntul şi a zis:

v.2  ,,Astfel de lucruri am auzit eu des; voi toţi sînteţi nişte mîngîietori supărăcioşi.

Iov spune: “Nu am aflat nimic nou de la voi. Nu mi-aţi spus nici un lucru pe care nu-l fi auzit deja. În plus, sunteţi nişte mângâietori jalnici.”

Deşi sunt convins că aceşti oameni erau prietenii lui Iov, ei au ajuns să se ia la întrecere cu el dorind să demonstreze că ei au dreptate. Iov a dat replica fiecăruia, aşa cum vom vedea şi în aceste două capitole în care avem răspunsul pentru Elifaz.

Iov 16:3

v.3  Cînd se vor sfîrşi aceste vorbe în vînt? Şi pentruce atîta supărare în răspunsurile tale?

Iov spune: “Îmi închipuiam că v-ar fi ruşine să vorbiţi aşa cum aţi făcut-o până acum. Toate acestea sunt doar vorbe goale, cuvinte deşarte. Ele nu împlinesc câtuşi de puţin nevoia mea.”

Din păcate, prea multe predici sunt de acest fel – vorbe goale, cuvinte deşarte. Unele din ele nici măcar nu sunt centrate în Cuvântul lui Dumnezeu şi de aceea nici nu pot fi folosite de Duhul lui Dumnezeu. Dacă Duhul lui Dumnezeu nu poate folosi o predică, aceasta nu va duce la nimic bun. Va fi doar un lucru lipsit de conţinut şi de rezultat. Multe din predicile de astăzi nici nu-I aduc slavă lui Dumnezeu, nici nu sunt dedicate studiului Cuvântului lui Dumnezeu. Acelaşi lucru poate fi spus şi despre multe din cântecele sau chiar de întregul serviciu de închinare din unele biserici – nici Dumnezeu nu este slăvit şi adorat, nici Cuvântul Lui nu este explicat. În unele cazuri, de vină este predicatorul, dar nu întotdeauna. Uneori congregaţia este de vină pentru decăderea care se produce într-o biserică.

Iov 16:4

v.4  Ca voi aş vorbi eu, de aţi fi în locul meu? V’aş copleşi cu vorbe, aş da din cap la voi,

Iov le spune prietenilor lui că, dacă situaţia ar fi inversată, el ar fi putut să le ţină un mic discurs de condamnare împotriva lor.

Pavel era preocupat de o astfel de comportare şi le-a scris credincioşilor pentru a contracara reacţiile de acest gen. “Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuşi, ca să nu fii ispitit şi tu” (Gal. 6:1). Nu vă angajaţi într-o dispută cu un astfel de om. Nu vă duceţi să-i ţineţi predici. Ridicaţi-l cu duhul blândeţii care a fost demonstrat de Domnul nostru când a spălat picioarele ucenicilor Săi. El procedează la fel şi astăzi. Când ne mărturisim păcatele, El este şi credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice fărădelege (1 Ioan 1:9). Domnul Isus îi mai curăţă şi astăzi pe cei ce sunt ai Lui. El ne-a dat un exemplu de urmat. Dacă vreţi să spălaţi picioarele cuiva, nu vă puteţi considera mai presus de acea persoană, nu puteţi privi de sus la ea, nu o puteţi arăta cu degetul în semn acuzator şi nici nu vă puteţi apuca să-i ţineţi predici. Va fi nevoie să îngenuncheaţi înaintea celui ale cărui picioare vreţi să le spălaţi şi să adoptaţi poziţia unui slujitor. Aceasta este o atitudine cu totul diferită decât aceea de a te lua la ceartă cu persoana în cauză.

Păcat că aceşti prieteni nu au venit la Iov în acest fel. Din păcate, ei au venit să-i ţină predici. Dar Iov îşi dă seama că, dacă ar fi fost în locul lor, probabil că ar fi făcut şi el la fel. Ar fi dat clătinat din cap şi s-ar fi năpustit şi el cu o grămadă de cuvinte asupra lor.

Iov 16:5

v.5  v’aş mîngîia cu gura, şi aş mişca din buze ca să vă uşurez durerea?

Iov spune că abordarea lui ar fi diferită. El ar dori să-i întărească şi să-i mângâie. Ar dori să le spele picioarele, adică să-i readucă în părtăşia cu el. Aşa ar fi trebuit să procedeze ei cu Iov, dar nu au făcut-o.

Iov 16:6

v.6   Dacă vorbesc, durerea nu mi s’alină, iar dacă tac, cu ce se micşorează?

Iov nu este ajutat în nici un fel.

 

Iov 16:7-8

v.7  Dar acum, vai! El m’a stors de puteri… Mi-ai pustiit toată casa!

v.8  M’ai apucat, ca pe un vinovat; dovadă slăbiciunea mea, care se ridică şi mă învinuie în faţă.

De fapt, versetul 8 poate fi tradus şi astfel: “M-ai umplut de riduri şi aceasta este o dovadă împotriva mea; şi slăbiciunea mea se ridică şi mă învinuieşte în faţă.” Cu alte cuvinte, Iov spune: “Tu m-ai făcut să îmbătrânesc înainte de vreme. Acum arăt ca un om bătrân, plin de riduri.”

Iov 16:9-11

v.9  Mă sfîşie şi mă urmăreşte în mînia Lui, scrîşneşte din dinţi împotriva mea, mă loveşte şi mă străpunge cu privirea Lui.

v.10  Ei deschid gura să mă mănînce, mă ocărăsc şi mă bat peste obraji, se învierşunează cu toţii după mine.

v.11  Dumnezeu mă lasă la bunul plac al celor nelegiuiţi, şi mă aruncă în mînile celor răi.

Aceşti trei prieteni ai lui Iov sunt la fel ca cei nelegiuiţi. Ei îşi spun prieteni ai lui Iov dar se poartă cu el de parcă le-ar fi duşman. Ştiţi că sunt unii creştini care se poartă faţă de voi cu mai multă răutate decât un necreştin? Nu este nimic mai rău decât un creştin care se poartă cu răutate. Iov îi asemuieşte pe prietenii lui cu oamenii nelegiuiţi. Ei cred că Îl apără pe Dumnezeu, dar nu fac decât să fie nedrepţi şi plini de cruzime faţă de Iov.

Iov 16:12

v.12  Eram liniştit, şi m’a scuturat, m’a apucat de ceafă şi m’a zdrobit, a tras asupra mea ca într’o ţintă.

Iov recunoaşte că Dumnezeu a îngăduit să i se întâmple toate acestea. În copilărie am mers de mai multe ori la vânătoare. Aşa am avut ocazia să văd cum prindea câinele de vânătoare iepurele. Câinele apuca iepurele de ceafă şi îl zgâlţâia. Şi ce-l mai zgâlţâia! Se pare şi Iov văzuse aşa ceva. El foloseşte această imagine pentru a spune cât de mult a fost zdruncinat de Dumnezeu. Este adevărat că Dumnezeu se poartă astfel cu noi uneori.

Iov 16:13

v.13  Săgeţile Lui mă înconjură de toate părţile; îmi străpunge rărunchii fără milă, îmi varsă fierea pe pămînt,

Gândindu-se la cât de amară este fierea, Iov spune că toată amărăciunea se revarsă din el.

Iov 16:14

v.14  mă frînge bucăţi, bucăţi, se aruncă asupra mea ca un războinic.

 

Iov spune că Dumnezeu a făcut din el un preş de şters picioarele, atât de rea este starea în care se află. Traducerea engleză spune: “El aleargă peste mine ca un uriaş”. Imaginea este cât se poate de sugestivă.

Mari scriitori din trecut au citit şi recitit cartea lui Iov. Limbajul folosit aici este superb. Descrierile întâlnite aici sunt deosebit de frumoase şi de vii. Vă recomand să citiţi această carte de mai multe ori. Acest capitol este încă o dovadă pentru frumuseţea stilului acestei cărţi.

Iov 16:15-16

v.15  Mi-am cusut un sac pe piele, şi mi-am prăvălit capul în ţărînă.

v.16  Plînsul mi-a înroşit faţa; şi umbra morţii este pe pleoapele mele.

Aţi observat cât de aproape de moarte era Iov? El îşi dorea moartea şi totuşi o evita. El a stat pe pragul morţii în tot acest timp. Eu cred că el simţea că poate muri în orice clipă. Era un om bolnav, chiar foarte bolnav.

Iov 16:17

v.17  Totuş n’am făcut nicio nelegiuire, şi rugăciunea mea totdeauna a fost curată.

Acum vedem iar acel lucru din viaţa şi din inima lui Iov care trebuie rezolvat. Prietenii lui nu l-au condus până în punctul în care el să se judece pe sine însuşi. În loc să facă astfel, ei l-au întărâtat şi l-au determinat să se apere, să fie într-o continuă defensivă şi să se dezvinovăţească. În momentul în care a început să se dezvinovăţească, Iov L-a pus pe Dumnezeu pe o poziţie nefavorabilă. Iov se îndreptăţea pe el însuşi, în loc să-L considere pe Dumnezeu drept. Problema era că prietenii lui l-au condamnat pe Iov în loc să-l îndemne să se condamne singur. În concluzie, ei au folosit o abordare greşită.

Dacă începem să ne dezvinovăţim înaintea lui Dumnezeu ne aflăm în poziţia despre care Ioan spune un lucru foarte tranşant: “Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi. (…) Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi Cuvântul Lui nu este în noi” (1 Ioan 1:8, 10). În felul acesta noi Îl facem pe Dumnezeu mincinos. Îl punem pe Dumnezeu în poziţia de învinuit. Astfel El este luat din poziţia de Judecător şi coborât în poziţia celui judecat, a celui vinovat. Atunci omul îşi prezintă acuzaţiile împotriva lui Dumnezeu.

Adevărul este că sunt mulţi cei care au adoptat această poziţie de judecată împotriva lui Dumnezeu. Asta face şi Iov aici. El se socoteşte drept înaintea lui Dumnezeu şi spune: “Totuşi n-am făcut nici o nelegiuire”. În momentul în care spune acest lucru, el afirmă că Dumnezeu greşeşte când îngăduie să i se întâmple aceste lucruri.

Este acelaşi lucruri pe care îl afirmăm şi noi în situaţii asemănătoare. Şi noi ne simţim adesea nedreptăţiţi de Dumnezeu, ne simţim mai sfinţi decât ne consideră Dumnezeu şi greşim, dragi ascultători. Atunci când Dumnezeu spune despre noi că suntem păcătoşi, El nu vrea să ne facă să ne simţim rău, El vrea să ne facă conştienţi de adevărata noastră stare.

Aşa că, trebuie să ne lăsăm convinşi de faptul că Dumnezeu este sfânt şi singura noastră posibilitate de a dobândi starea care să permită apropierea noastră de El este credinţa în jertfa Domnului Isus.

Rămâneţi cu binecuvântarea Celui PreaÎnalt!