Itinerar Biblic Ep.0517 – IOV cap. 5:1- 6:30

 

Dragi ascultători, revenim la cartea Iov şi continuăm cu discursul lui Elifaz. Iată cum se desfăşoară el în continuare:

Iov 5:1

v.1    Strigă acum! Cine îţi va răspunde? Căruia dintre sfinţi îi vei vorbi?

Acesta este o întrebare bună şi astăzi. La cine v-aţi duce pentru ajutor? Nu prea cred că sfinţii vă pot fi de ajutor. S-ar părea că patriarhii dispăruseră deja în vremea lui Iov. Probabil că Avraam şi Isaac muriseră; poate că Iacov mai era în viaţă. Avraam nu-l putea ajuta pe Iov. Nici unul dintre cei care trăiseră în trecut nu l-a putut ajuta pe Iov. Voi la ce sfânt veţi apela pentru ajutor?

Iov 5:2-3

v.2  Nebunul piere ucis de mînia lui, prostul moare ucis de aprinderea lui.

v.3  Am văzut pe un nebun prinzînd rădăcină; apoi deodată i-am blestemat locuinţa.

Elifaz spune că i-a văzut prosperând pe cei nebuni şi pe cei răi, dar până la urmă aceştia au pierit. Acest lucru este adevărat. David a fost deranjat de prosperitatea celor răi şi a scris: “Am văzut pe cel rău în toată puterea lui; se întindea ca un copac verde. Dar când am trecut a doua oară, nu mai era acolo; l-am căutat, dar nu l-am mai putut găsi” (Ps. 37:35, 36). David se întreba de ce prosperă cei nelegiuiţi, în timp ce oamenii sfinţi au parte de greutăţi. El a privit cu atenţie şi a văzut că Dumnezeu i-a nimicit pe cei răi.

Nouă ni se pare că a trecut foarte mult până când Dumnezeu l-a nimicit pe Ceauşescu şi a scăpat lumea de el. A părut un interval foarte lung celor care au trăit în vremea lui, dar în realitate a fost vorba de câţiva ani. De ce nu intervine Dumnezeu şi nu-i înlătură pe oamenii răi care acţionează astăzi? Dumnezeu nu lucrează cu viteza la care am dori noi să se desfăşoare lucrurile. El îi va nimici pe cei răi la momentul potrivit ales de El. Dumnezeu are toată veşnicia înainte.

Elifaz îl consideră pe Iov în categoria celor nebuni care au prins rădăcină şi au înflorit înainte de a fi doborâţi de tot.

Iov 5:4-7

v.4  Fiii lui n’au noroc, sînt călcaţi în picioare la poartă, şi nimeni nu i scapă!

v.5  Secerişul lui este mîncat de cei flămînzi, cari vin să-l ia chiar şi din spini, şi averile lui sînt înghiţite de oameni însetaţi.

v.6  Nenorocirea nu răsare din ţărînă, şi suferinţa nu încolţeşte din pămînt.

v.7  Omul se naşte ca să sufere, după cum scînteia se naşte ca să zboare.

Nu avem nevoie de cine ştie ce dovezi pentru a demonstra că această ultimă afirmaţie este adevărată. Omul se naşte ca să sufere. Nu cred că ar pune cineva în discuţie faptul că oamenii se confruntă cu necazuri, cu nefericire, cu depresii, cu anxietate şi îngrijorări de tot felul. Este de ajuns să deschidem un ziar pentru a citi ce se întâmplă zilnic în viaţa oamenilor: incendii, accidente, tragedii de tot felul, războaie pe tot globul. Toţi oamenii ştiu ce înseamnă necazul. Nu avem toţi aceeaşi culoare, aceeaşi înălţime şi greutate, acelaşi sex, aceeaşi grupă sanguină sau acelaşi coeficient de inteligenţă, dar toţi avem necazuri. Nimeni nu este scutit, nimeni nu este imun, nici un om nu poate fi vaccinat împotriva necazurilor sau a suferinţei. Lacrimile sunt numitorul comun al tuturor oamenilor. De altfel, cuvântul “compasiune” înseamnă a suferi împreună. Şi omenirea suferă, într-adevăr. Unul din cuvintele limbii ebraice pentru “om” este enash – care înseamnă “nefericitul”. Acesta este omul. Ni se spune că nimic nu este sigur în viaţă, în afară de moarte şi de impozite. Mai putem adăuga o altă certitudine la acest enunţ: necazurile sau suferinţa. Omul se naşte ca să sufere după cum scânteia se naşte ca să zboare. Scânteia zboară în sus respectând o lege universală: legea termodinamicii. Nu are nici o legătură cu norocul sau întâmplarea. Curentul cauzat de căldură într-o noapte rece face scânteile să zboare în sus.

Necazul, suferinţa şi păcatul sunt rezultatul neascultării de Dumnezeu. Cei răi nu au pace, spune Isaia. Omul încearcă să construiască o Utopie în păcat, dar nu va reuşi. Nu putem avea Mileniul fără Prinţul păcii. Omul încearcă să obţină pacea mondială fără Prinţul păcii. Prin urmare, necazul apare în viaţa omului, cel drept suferă şi copiii lui Dumnezeu au necazuri astăzi.

Uneori necazul vine în viaţa celui credincios din cauza unei greşeli stupide. O doamnă mi-a spus cândva: “Soţul meu este crucea mea”. Oricât de rău ar fi, el nu este crucea ei. Ea este cea care a spus “da”. A fost greşeala ei nechibzuită. Crucea voastră este ceva ce acceptaţi cu bucurie, dragi prieteni.

Uneori necazul este semnul judecăţii lui Dumnezeu Tatăl asupra copilului Său. Biblia spune: “Dacă ne-am judeca singuri, nu am fi judecaţi” (1 Cor. 11:31). Dar dacă noi nu judecăm pe noi înşine, Dumnezeu va trebui să ne judece.

În alte cazuri, necazul reprezintă felul în care ne disciplinează sau ne îndreptă Tatăl. Scriptura spune: “Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte” (Evrei 12:6). Moise, care a trăit în casa faraonului Egiptului, a ales “mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului” (Evrei 11:25). Dumnezeu nu l-ar fi putut folosi pe Moise ca eliberator al poporului Său dacă acesta nu ar fi trecut prin cei 40 de ani de pregătire în pustia Madian. De asemenea, Saul din Tars, fariseul cel tânăr şi mândru, L-a cunoscut pe Hristos şi Dumnezeu a spus: “îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu” (Fapte 9:16). Dumnezeu l-a trecut prin sită şi a cernut tot ce nu dorea El să rămână în viaţa lui Pavel. Necazul este uneori disciplina aplicată de Tatăl în viaţa unui copil al Său.

Alteori necazul vine pentru ca noi să învăţăm să fim răbdători şi să ne încredem în Dumnezeu. Iacov spune: “ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre aduce răbdare” (Iacov 1:3).

În alte cazuri, avem de-a face cu necazuri pentru că Dumnezeu vrea să netezească anumite colţuri mai ascuţite ale caracterului nostru. Vom vedea că Iov ajunge să înţeleagă că Dumnezeu procedează astfel în viaţa lui: “Dar El ştie ce cale am urmat şi, dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul” (Iov 23:10). El a văzut că Dumnezeu îi netezea asperităţile.

Pe de altă parte, Dumnezeu îngăduie unele necazuri pentru ca inima şi mintea fiecăruia dintre noi să fie într-o legătură permanentă cu El. Aceasta este o explicaţie pentru situaţia multora dintre noi. Dumnezeu vrea să ştie că mintea şi inima noastră sunt îndreptate spre El tot timpul.

Există motive bune pentru care vin necazurile în viaţa unui copil al lui Dumnezeu. Prin urmare, Elifaz are dreptate când spune: “Omul se naşte ca să sufere, după cum scânteia se naşte ca să zboare.”

Iov 5:8-16

v.8  Eu aş alerga la Dumnezeu, lui Dumnezeu i-aş spune necazul meu.

v.9  El face lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr.

v.10  El varsă ploaia pe pămînt, şi trimete apă pe cîmpii.

v.11  El înalţă pe cei smeriţi, şi izbăveşte pe cei necăjiţi.

v.12  El nimiceşte planurile oamenilor vicleni, şi mînile lor nu pot să le împlinească.

v.13  El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor, şi planurile oamenilor înşelători sînt răsturnate:

v.14  dau peste întunerec în mijlocul zilei, bîjbăie ziua nameaza mare ca noaptea.

v.15  Astfel, Dumnezeu ocroteşte pe cel slab împotriva ameninţărilor lor, şi-l scapă din mîna celor puternici.

v.16  Aşa încît nădejdea sprijineşte pe cel nenorocit, iar fărădelegea îşi închide gura.

Ceea ce vrea să spună Elifaz aici – şi o face într-un mod cât se poate de frumos – este că Dumnezeu este credincios, Dumnezeu este bun şi Dumnezeu este drept. Deşi acesta este un adevăr evident, el tot nu atinge rădăcina problemei lui Iov. De fapt, Elifaz nici măcar nu vorbeşte cu Iov.

Iov 5:17

v.17  Ferice de omul pe care-l ceartă Dumnezeu! Nu nesocoti mustrarea Celui Atot Puternic.

Am auzit acest verset citat de mii de ori. Nu este adevărat? Ba da, cum să nu! Numai că Elifaz foloseşte această afirmaţie ca o aluzie răutăcioasă la adresa lui Iov. Aşa cum am spus, copilul lui Dumnezeu nu suferă întotdeauna pentru că este pedepsit de El. În unele cazuri, acest verset este folosit ca un pumnal înfipt în inima unui prieten. Este o modalitate mai blândă de a spune: “Ai necazuri pentru că ai făcut ceva rău şi Dumnezeu te disciplinează acum.” Acest lucru s-ar putea sau nu să fie adevărat. Cine sunteţi voi să faceţi o asemenea judecată? Aveţi un telefon în cer? V-a dezvăluit Domnul un secret anume numai vouă? Sunt mulţi cei care-şi arogă dreptul de a-şi da cu părerea – avizată, după ei – despre orice şi despre oricine. Unii cred că trebuie să aibă ultimul cuvânt în orice situaţie.

Dragi prieteni, nu întotdeauna puteţi emite judecăţi sau da soluţii pentru situaţia altcuiva. Aşa cum nici alţii nu pot vorbi în locul vostru şi nu pot da explicaţii pentru situaţia în care vă aflaţi voi. Deşi afirmaţia lui Elifaz este adevărată, încă o dată vedem că nu se aplică în cazul lui Iov.

Iov 5:18

v.18  El face rana, şi tot El o leagă; El răneşte, şi mîna Lui tămăduieşte.

Ce imagine frumoasă a lui Dumnezeu avem aici!

Iov 5:19

v.19  De şase ori te va izbăvi din necaz, şi de şapte ori nu te va atinge răul.

Veţi observa folosirea numărului şapte şi în Proverbe 6:16 şi, de fapt, în multe alte locuri din Biblie. Nu este doar o expresie poetică. Şapte este numărul desăvârşirii nu în sens de perfecţiune, ci de complet, la care nu se mai poate adăuga nimic. De exemplu, şapte zile este numărul complet pentru o săptămână. Şapte este numărul complet aici unde este vorba de spectrul total sau complet al necazului omenesc.

Iov 5:20-21

v.20  El te va scăpa de moarte în vreme de foamete, şi de loviturile săbiei în vreme de război.

v.21  Vei fi la adăpost de biciul limbii, vei fi fără teamă cînd va veni pustiirea.

Dumnezeu te va izbăvi din aceste şapte necazuri: (1) te va scăpa de moarte în timpul foametei; (2) în război, te va scăpa de sabie; (3) El te va scăpa de biciul limbii. În timpul războaielor programele de ştiri prezintă, de obicei, numărul de victime în fiecare zi. Mă întreb care ar fi numărul de victime ale bârfei în ziua aceasta. Limba omului a ucis probabil mai mulţi oameni decât orice război armat. Avem nevoie să ne rugăm pentru ca Dumnezeu să ne scape de limba cea rea a omului.

O femeie din biserica avea o limbă foarte ascuţită şi rea. Îmi amintesc că am început să mă rog astfel: “Doamne, nu o lăsa să mă lovească cu limba ei cea rea!” Am aflat că ea folosise într-adevăr această armă împotriva mea. Dar Dumnezeu m-a ocrotit şi nu am fost rănit de ea.

(4) Dumnezeu te va scăpa de teamă când va veni nimicirea, sub forma unui taifun, a unui uragan, a unei furtuni. Am auzit mărturia unor oameni care au trecut prin astfel de experienţe. Spunea cineva că a avut senzaţia că şi-a  petrecut jumătate din viaţă cât a stat la adăpost în pivniţă.

Iov 5:22

v.22  Vei rîde de pustiire ca şi de foamete, şi nu vei avea să te temi de fiarele pămîntului.

O altă promisiune.         (5) Dumnezeu te va scăpa de foamete.

M-am gândit adesea că în pachetele de hrană pe care le trimitem în zonele calamitate ar trebui să punem şi câte un premiu surpriză, cum găsim noi în unele produse. Aceste premii-surpriză ar trebui să fie Biblii. Binecuvântarea însoţeşte întotdeauna citirea Cuvântului lui Dumnezeu.

(6) Nu te vei teme de fiarele pământului. Dumnezeu te va scăpa şi de această temere.

Iov 5:23-26

v.23  Căci vei face legămînt pînă şi cu pietrele cîmpului, şi fiarele pămîntului vor fi în pace cu tine.

v.24  Vei avea fericire în cortul tău, îţi vei găsi turmele întregi,

v.25  îţi vei vedea sămînţa crescîndu-ţi, şi odraslele înmulţindu-se ca iarba de pe cîmp.

v.26  Vei intra în mormînt la bătrîneţă, ca snopul strîns la vremea lui.

(7) Ultimul necaz este moartea. Elifaz vorbeşte despre moarte nu ca despre un monstru hidos, ci ca despre ceva binevenit. Există o egalitate clară a tuturor oamenilor în faţa morţii.

Iov 5:27

v.27  Iată ce am cercetat, şi aşa este! Ascultă, că sînt spre folosul tău!“

Cu acest verset se încheie primul discurs al lui Elifaz. El nu a oferit nici o soluţie pentru Iov, nu a venit în întâmpinarea nevoii sale reale. De fapt, nu l-a atins cu nimic pe Iov. Adevărul este că Iov este uimit şi descurajat. El este alarmat şi strigă după ajutor şi îndurare pentru că Elifaz nu i-a fost de nici un folos.

Iată acum răspunsul lui Iov la discursul lui Elifaz

Iov 6:1-2

v.1   Iov a luat cuvîntul şi a zis:

v.2  ,,Oh! de ar fi cu putinţă să mi se cîntărească durerea, şi să mi se pună toate nenorocirile în cumpănă,

Iov se tânguieşte din nou cu privire la starea lui. El spune: “Nici măcar nu pot exprima în cuvinte cât de mare este suferinţa mea. Nu vă pot explica acest lucru îngrozitor care mi s-a întâmplat.” Vedeţi aşadar că Elifaz nu l-a ajutat deloc. Nu este întotdeauna potrivit şi corect să spunem: “Tu ai un păcat ascuns, aşa că trebuie să-l mărturiseşti şi să te împaci cu Dumnezeu.” Iov spune: “Trebuie să înţelegeţi care este problema mea.” Elifaz a fost cu totul pe lângă subiect. El a spus o seamă de lucruri frumoase, adevărate, bune, dar fără folos pentru Iov. Este ca şi cum aţi da răspunsul “Hristos este răspunsul” când nu ştiţi care este întrebarea.

Iov are nevoie de mult mai mult decât ce a primit de la Elifaz. El plânge ca un animal rănit.

Iov 6:3-5

v.3  ar fi mai grele decît nisipul mării: de aceea îmi merg cuvintele pînă la nebunie!

v.4  Căci săgeţile Celui Atotputernic m’au străpuns, sufletul meu le suge otrava, şi groază Domnului bagă fiori în mine!

v.5  Sbiară măgarul sălbatec cînd are verdeaţă? Mugeşte boul cînd are de mîncare?

Iov spune: “Eu plâng cu disperare, voi îmi vedeţi nefericirea şi nu arătaţi nici un pic de milă. Vă purtaţi ca şi când eu nu aş fi în necaz. Nu aş plânge, dacă nu aş fi într-o situaţie nenorocită.” El foloseşte imaginea măgarului de pe câmp care nu cere de mâncare când are verdeaţa la picioarele sale. Cu alte cuvinte, el spune că nu ar plânge dacă nu l-ar durea nimic. “Sufăr şi suferinţa mea este profundă”, pare să spună Iov.

Iov 6:6-7

v.6  Poţi mînca ce-i fără gust şi fără sare? Are vreun gust albuşul unui ou?

v.7  Orice lucru de care aş vrea să nu m’ating, acela-i hrana mea, fie cît de greţoasă ea!

Mai departe, iată o afirmaţie de care probabil ne-am folosit şi noi la un moment dat:

Iov 6:8-9

v.8  O, de mi s’ar asculta dorinţa, şi de mi-ar împlini Dumnezeu nădejdea!

v.9  De ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească, întindă-Şi mîna şi să mă prăpădească!

Iov a ajuns la pământ şi pare că nu se mai poate ridica. Nu găseşte ajutor niciunde. El pur şi simplu începe să pună la îndoială dreptatea lui Dumnezeu. Este nefericit şi ar vrea ca Dumnezeu să-l distrugă pur şi simplu. Iov ar vrea să moară şi să scape de toate acestea.

Iov 6:10-11

v.10  Îmi va rămînea măcar această mîngîiere, această bucurie în durerile cu cari mă copleşeşte: că niciodată n’am călcat poruncile Celui Sfînt.

v.11  La ce să mai nădăjduiesc cînd nu mai pot? La ce să mai aştept, cînd sfîrşitul se ştie?

El spune: “Nu mai am pentru ce să trăiesc!”

Iov 6:12

v.12  Tăria mea oare este o tărie de piatră? Trupul meu e de aramă?

“Am obosit. Nu mai pot să suport durerea şi suferinţa!”

Iov 6:13

v.13  Nu sînt eu lipsit de ajutor, şi n’a fugit mîntuirea de mine?

v.14  Cel ce sufere are drept la mila prietenului, chiar dacă părăseşte frica de Cel Atot puternic.

Adică, “Prietenul meu ar fi trebuit să-şi arate mila şi compasiunea faţă de mine. Ar fi trebuit să fie înţelegător cu mine. Dar nu a fost aşa.”

Iov 6:15

v.15  Fraţii mei s’au arătat înşelători ca un pîrîu, ca albia pîraielor cari trec.

În ebraică, expresia folosit aici se referă la mirajul deşertului. Aici avem un limbaj poetic foarte frumos. Este ca şi cum Iov ar fi spus că a privit în lungul drumului şi i-a văzut pe cei trei prieteni venind spre el. Atunci a spus: “Ce bine că vin prietenii mei. Ei mă vor înţelege şi li se va face milă de mine.” Înţelegerea şi compasiunea lor ar fi fost ca o oază în deşert, dar s-a dovedit a fi doar un miraj, doar o iluzie.

Iov 6:16-17

v.16  Un sloi le turbură cursul, zăpada se îngrămădeşte pe ele;

v.17  vine arşiţa vremii şi seacă, vine căldura soarelui, şi li se usucă albia.

Prietenii lui Iov sunt ca o apă acoperită cu sloiuri de gheaţă şi cu zăpadă. Este o suprafaţă înşelătoare. Crezi că poţi merge pe ea, dar cazi în apă. Astfel de prieteni s-au dovedit a fi cei trei. Ce imagine ne oferă Iov aici!

Nu sunt sigur că strigătul de deznădejde al lui Iov se potriveşte cu starea omului de azi. În ciuda progresului tehnic de astăzi, omul este tot singur şi tot nefericit. El este enash – cel nefericit. De ce? Pentru că omul are nevoie de Dumnezeu.

Acum Iov le spune prietenilor săi: “Dacă aveţi să mă învăţaţi ceva, învăţaţi-mă! Sunt gata să învăţ.”

 

 

 

Iov 6:24-26

v.24    Învăţaţi-mă, şi voi tăcea; faceţi-mă să înţeleg în ce am păcătuit.

v.25  O cît de înduplecătoare sînt cuvintele adevărului! Dar ce dovedesc mustrările voastre?

26  Vreţi să mă mustraţi pentru tot ce am zis, şi să nu vedeţi decît vînt în cuvintele unui desnădăjduit?

Iov spune: “Voi spuneţi lucruri bune, dar care nu se potrivesc deloc cu situaţia şi cazul meu. Voi nu reuşiţi să puneţi diagnosticul corect.”

Să ne amintim că aceşti trei prieteni nu-L cunoşteau pe Dumnezeu, nu-l cunoşteau cu adevărat nici pe Iov, nu se cunoşteau nici pe ei înşişi. Ei nu au înţeles care este adevărata situaţie. Toţi trei au ajuns la concluzia că Iov a păcătuit şi nu vrea să mărturisească adevărul. Şi pentru că nu vrea să-şi mărturisească păcatul ascuns, el este judecat de Dumnezeu.

Ori, aşa cum am văzut din prima parte a cărţii era o gravă eroare. Dragii mei aşa se întâmplă atunci când încerci să te pui în locul lui Dumnezeu şi să judeci faptele lui.

Fie ca Dumnezeu să ne binecuvânteze pe noi toţi cu înţelepciune şi o inimă smerită. Abia atunci vom înţelege mai mult.