Itinerar Biblic Ep.0512 – Iov – Introducere

 

Dragi ascultători ne continuăm călătoria în Vechiul Testament cu o nouă carte. Este vorba despre Cartea lui Iov… o carte minunată, remarcabilă din multe puncte de vedere.

Dealtfel, este prima dintr-o serie de cărţi poetice, alături de Psalmi, Proverbe, Eclesiastul, Cântarea Cântărilor şi Plângerile lui Ieremia.

Acum, când spunem poetice ne referim la forma conţinutului, nu la un conţinut imaginativ sau fantezist. Nici nu înseamnă neapărat că textul este prezentat în rime. Textul poetic ebraic este realizat prin repetarea unei idei, prin ceea ce se cheamă paralelism.

Dialogul din cartea Iov este poetic. Conversaţia era în formă poetică în vremea aceea. Iliada  şi Odiseea lui Homer sunt exemple din literatura laică. Autorul lui cărţii lui Iov nu este cunoscut. Una din sugestii în legătură cu autorul cărţii a fost Moise. Alte sugestii sunt Ezra, Solomon, Iov însuşi şi Elihu. Elihu, menţionat în această carte, este unul din nefericiţii mângâietori ai lui Iov. Ideea conform căreia Elihu este autorul se bazează pe versetele 16, 17 din Iov 32 – “Am aşteptat până şi-au sfârşit cuvântările, până s-au oprit şi n-au ştiut ce să mai răspundă. Vreau să răspund şi eu la rândul meu, vreau să spun şi eu ce gândesc.”

Acest lucru nu este spus în contextul conversaţiei, ci autorul acestor cuvinte îşi exprimă propriile gânduri la persoana I. Apoi se reia conversaţia şi Elihu este cel care vorbeşte. Este o indicaţie că Elihu ar putea fi autorul cărţii.           Un alt lucru interesant în legătură cu această carte este acela că nu ştim în ce perioadă a trăit Iov. Şi nu ştim nici unde a trăit. Ştiu că la început se menţionează ţara Uţ, dar nu putem spune cu precizie unde se afla aceasta. Nu putem stabili nici un loc precis. Este interesant acest fapt: locul şi timpul, care sunt de o importanţă esenţială în cazul altor cărţi, aici nu sunt stabilite cu exactitate.

Eu aş face sugestia că această carte a fost scrisă în vremea patriarhilor. Este posibil ca Iov să-l fi cunoscut pe Iacov. Faptul că nu se face nici o referire la Legea mozaică sau la alte evenimente consemnate în cartea Exod pare să indice o dată anterioară Exodului.

Iată argumentele în favoarea plasării lui Iov în vremea patriarhilor:

1.    Lungimea vieţii lui Iov. “Iov a mai trăit după aceea o sută patruzeci de ani şi a văzut pe fiii săi şi pe fiii fiilor săi până la al patrulea neam. Şi Iov a murit bătrân şi sătul de zile.” (Iov 42:16, 17). Ştim că pe vremea patriarhilor oamenii trăiau foarte mult, aşa cum se spune aici despre Iov.

2.    Iov avea poziţia de mare preot al familiei. Pentru că nu se face nici o referire la adresa copiilor lui Israel sau a seminţiei de preoţi, este evident că acţiunea din Iov are loc înainte de apariţia acestora.

3.    Elifaz era un descendent al fiului cel mare al lui Esau. “Iată numele fiilor lui Esau: Elifaz, fiul Adei, nevasta lui Esau; Reuel, fiul Basmatei, nevasta lui Esau” (Geneza 36:10). Astfel ar părea că Iov a fost contemporan cu Iacov.

Cartea lui Iov este o lucrare filozofică. Aici sunt ridicate şi rezolvate mai multe probleme:

  1. Cartea lui Iov ridică problema motivului suferinţei celui drept. Eu aş spune că oferă unul din motivele pentru care suferă cel drept. Totuşi, eu nu cred că aceasta este învăţătura principală a cărţii, deşi sunt mulţi cercetători ai Bibliei care adoptă această poziţie.
  2. Cartea lui Iov a fost scrisă pentru a combate batjocura lui Satan împotriva omenirii.
  3. Cartea a fost scrisă pentru ca Iov să se descopere pe sine însuşi.
  4. Cartea lui Iov învaţă despre răbdare. Iacov spune: “Aţi auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov…” (Iacov 5:11). A fost Iov răbdător? Voi fi sincer şi voi spune că nu văd cum putem afirma că Iov a dat dovadă de răbdare. Vom vorbi despre acest lucru când vom ajunge la sfârşitul cărţii.
  5. Scopul principal al cărţii lui Iov este acela de a ne învăţa despre pocăinţă. Dacă nu sunteţi de acord cu această afirmaţie, aveţi răbdare până vom ajunge la sfârşitul studiului şi atunci veţi putea trage propriile concluzii.

Când oamenii vorbesc sau scriu despre pocăinţă, de obicei aleg un personaj care se afla într-o stare păcătoasă din cele mai rele.

Dumnezeu a ales omul cel mai bun care a trăit vreodată pe pământ (cu excepţia lui Isus Hristos, bineînţeles) şi i-a arătat că trebuie să se pocăiască. Spre deosebire de Dumnezeu, oamenii aleg drept exemplu cel mai rău om care s-a pocăit. Manase, regele cel mai nelegiuit, s-a pocăit; Saul din Tars s-a pocăit; Sfântul Francis de Assisi, un nobil desfrânat, s-a pocăit. Dumnezeu a ales omul cel mai bun şi a arătat că până şi el s-a pocăit – “Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mie-a scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă” (Iov 42:5, 6). O astfel de afirmaţie ar trebui să dea de gândit fiecărui credincios care aude aceste cuvinte. Indiferent cât de buni credem că suntem, trebuie să ne vedem pe noi înşine aşa cum ne vede Dumnezeu. Neprihănirea noastră este asemenea unor zdrenţe murdare. Trebuie să ne pocăim.

Un comentator al Scripturii  a spus despre cartea lui Iov că este “cel mai grandios poem, atât din literatura veche, cât şi din cea modernă. Thomas Carlyle, filozoful scoţian, a spus şi el: “Eu susţin că Iov este unul din cele mai bune poeme scrise vreodată de pana omului.” Luther a afirmat: “Este cea mai măreaţă şi mai sublimă carte din Scriptură”. Un altul a spus: “Cartea lui Iov este unul din cele mai nobile poeme din câte există pe acest pământ.”

Secţiunea de proză din cartea lui Iov este o dramă de proporţii impresionante care cuprinde cerul şi pământul. Aceasta nu înseamnă că este ficţiune. Biblia face referire la Iov ca la un personaj istoric (vezi Ezechiel 14:14, 20; Iacov 5:11), iar Pavel citează din cartea lui Iov (1 Cor. 3:19).

Cartea lui Iov ne descoperă un om foarte conştient de Dumnezeu, dar care nu găsea nimic rău sau greşit în sine însuşi, un om destul de egoist în ce priveşte propria-i îndreptăţire pe care o şi susţinea în faţa celor din jurul lui. Iov simţea nu găsea nimic de reproşat propriei persoane înaintea lui Dumnezeu. De fapt, el dorea să vină în prezenţa lui Dumnezeu pentru a se apăra. Când a făcut aceasta, Iov a descoperit că avea nevoie să se pocăiască.

Aceasta nu este o descriere a omului modern. Psihiatrii spun multora astăzi că problema lor este că nu au fost iubiţi de mama lor aşa cum ar fi trebuit. După părerea mea, problema cu mulţi oameni din această generaţie este că mama lor nu i-a pedepsit destul de des. Dar psihiatrii ne spun că tatăl şi mama sunt de vină pentru că şi-au neglijat copilul. Recunosc că, în unele cazuri, acest lucru este adevărat. Totuşi, nu putem da vina mereu pe alţii. Omul modern refuză să-şi asume vina pentru greşelile şi păcatele sale. El încearcă să dea vina pe oricine altcineva şi nu-şi asumă răspunderea pentru sine însuşi şi pentru acţiunile sale.

Noi ştim că există Cineva care a purtat toate păcatele noastre. Până nu recunoaştem că suntem păcătoşi şi că avem nevoie să ne întoarcem la El nu facem decât să dăm vina pe cine nu trebuie. Eu cred că este o dovadă de micime sufletească pentru un om să dea vina pe mama lui pentru păcatele lui. Aceasta este o atitudine greşită, deşi foarte răspândită astăzi.

Omul modern se află într-o stare foarte rea şi foarte gravă. El se luptă tot mai mult cu disperarea şi deznădejdea. El dă vina pe alţii pentru păcatele lui şi nu are unde să se ducă să găsească mângâierea după care tânjeşte sufletul său. În loc să-L caute pe Dumnezeu, omul modern s-a lăsat acaparat de materialism, de lucrurile lumeşti. Am cunoscut o persoană care avea 25 de butoane la capul patului. Printr-o singură apăsare de buton el putea să aprindă luminile din casă, să sune o sonerie, să deschidă şi să închidă uşi, să aprindă felinarul din faţa casei – toate acestea fără să se mişte din pat. Nu am mai văzut niciodată ceva asemănător. Pentru el, aceste butoane însemnau siguranţă. Mulţi dintre noi facem la fel. Fiecare om are un anumit lucru care îi conferă siguranţă şi în spatele căruia se ascunde mereu.

Problema omului modern este aceea că nu-L are pe Dumnezeu. El nu ştie că există un Mântuitor la care poate apela oricând. Situaţia aceasta este diferită de cea în care se afla Iov. Iov era foarte conştient de Dumnezeu şi se încredea în El. Dumnezeu îl va trece prin focul încercării şi îl va aduce, într-un sfârşit, în prezenţa Lui. Dumnezeu l-a deposedat pe Iov de toate bunurile sale care îi confereau siguranţă pentru a-l putea aduce la El.

Omul modern este încercat chiar şi în mijlocul unei societăţi îmbelşugate. În ciuda tuturor aparatelor şi dispozitivelor care uşurează munca şi măresc confortul vieţii, omul alunecă la întâmplare pe o bucată de lemn, în mijlocul unui vast ocean, fără să ştie unde este şi încotro merge. Este înfricoşător, nu-i aşa? Totuşi, această situaţie i-a determinat pe unii oameni să se gândească că trebuie să existe Cineva care să-i ajute. Omul modern are nevoie să înţeleagă faptul că trebuie să vină la Dumnezeu recunoscând că este păcătos şi să-L primească pe Domnul Isus ca Mântuitor personal. Oamenii vorbesc mult astăzi despre angajament şi dedicare. Care este angajamentul vostru? Cui v-aţi dedicat? Nu puteţi spune “Doamne, Doamne” şi să aşteptaţi ca El să fie Domnul şi Stăpânul vostru. Mai întâi, El trebuie să fie Mântuitorul vostru personal! El a murit pentru fiecare dintre voi. Dacă nu începeţi cu Isus Hristos pe cruce, nu puteţi avea nici un început cu El.

Am acordat ceva timp acestui subiect pentru că eu consider că este important. Iov era conştient de prezenţa lui Dumnezeu în tot timpul cât au durat necazurile lui. El nu plutea în derivă la fel ca omul modern. Iov pur şi simplu nu înţelegea de ce îngăduise Dumnezeu ca el să treacă prin focul încercării. El nu recunoştea că este nevoie să se pocăiască. A fost nevoie ca Dumnezeu să intervină pentru ca el să admită lucrul acesta.

Iată acum schiţa acestei cărţi.

            Secţiunea de proză a cărţii Iov este o dramă de proporţii gigantice care are ca decor cerul şi pământul. Aceasta nu înseamnă că este ficţiune. Iov este tratat ca un personaj istoric în Scriptură (vezi Ezechiel 14:14, 20; Iacov 5:11). Pavel citează din cartea lui Iov (1 Cor. 3:19; vezi Iov 5:13). Câţiva scriitori au folosit povestea lui Iov ca punct de plecare pentru scrierile lor. Printre aceştia se numără cunoscutul autor H.G. Wells. Problema lui Iov este problema omului de pretutindeni şi din orice timp.

Secţiunea de poezie a cărţii lui Iov este o întrecere în dialog între Iov şi cei trei prieteni ai săi. La un moment dat, Bildad îl provoacă pe Iov. Un dialog strălucit era pentru acea vreme ce este pentru noi astăzi un meci de fotbal sau o întrecere la atletism.

I.             DRAMA – Capitolele 1, 2

Scena I.  Ţara Uţ – 1:1-5

Ţara Uţ era undeva în Orientul Mijlociu, dar mai mult de atât nu se poate spune cu precizie. Istoricul latin Josephus aruncă o rază de lumină asupra localizării ţării Uţ. Conform versetului din Geneza 22:21, primul născut al lui Nahor, fratele lui Avraam, a fost Uţ. El este fondatorul cetăţii antice a Damascului. Iov a trăit undeva în deşertul sirian, unde l-a trimis mai târziu Domnul pe Pavel pentru instruire (Galateni 1:17).

“Fără prihană” sau “desăvârşit” în sensul că el aducea jertfe pentru fiii săi (v. 5). “Se temea de Dumnezeu” înseamnă că avea o concepţie înaltă şi sfântă despre Dumnezeu şi, drept urmare, ura răul. El este un om bogat (v. 3) şi cei zece copii ai săi trăiesc în confortul şi luxul celor bogaţi (v. 4). Singura grijă manifestată de Iov este cea pentru copiii săi (v. 5).

Scena II. În cer – 1:6-12

Făpturile inteligente create de Dumnezeu îi raportează lui Dumnezeu, aceasta fiind o rutină, un lucru obişnuit. Sunt creaturi responsabile. Faptul şocant este că Satan are acces în cer (v. 6). Până şi el trebuie să raporteze. El îşi prezintă raportul spunând că a fost de-a lungul şi de-a latul pământului, care este domeniul lui (vezi 1 Petru 5:8; 1 Ioan 2:13-17; Matei 4:8, 9). El nu a fost niciodată în iad (Apocalipsa 20:10).

Satan încercase să se atingă de Iov (v. 8). Dar observase că Iov este protejat. Satan nu se poate atinge de omul lui Dumnezeu fără permisiunea lui Dumnezeu. Ponegrindu-i şi pe Dumnezeu, şi pe Iov, Satan lasă să se înţeleagă faptul că Dumnezeu nu merită să fie slujit şi iubit pentru El însuşi, ci trebuie să-l plătească pe Iov pentru ca acesta să-L iubească. Satan sugerează că Iov ar fi un oportunist (v. 9-11). Dumnezeu îi acordă lui Satan permisiunea de se atinge de posesiunile lui Iov, inclusiv de copiii lui (v. 12).

Scena III. Înapoi în ţara Uţ. – 1:13-22

Iov este deposedat de toate bunurile sale pământeşti, ba chiar rămâne şi fără cei zece copii. Reacţia lui Iov la aceste circumstanţe tragice dezvăluie faptul că deşi credinţa sa este clătinată, nu este distrusă. Iov nu este un oportunist (v. 20-22).

Scena IV. Din nou în cer – 2:1-6

Făpturile inteligente create de Dumnezeu îşi prezintă din nou raportul obişnuit. Satan este nevoit să recunoască faptul că nu a reuşit să distrugă integritatea lui Iov şi acum cere permisiunea de a se atinge de trupul lui. El are încrederea că Iov îl va blestema pe Dumnezeu în faţă dacă se va atinge de trupul lui. Dumnezeu îi dă voie lui Satan să se atingă de trupul lui, cu rezerva că nu se poate atinge de viaţa lui.

Scena V. Înapoi în ţara Uţ – 2:7-10

Satan îl loveşte pe Iov cu o boală înspăimântătoare. Soţia lui Iov îi sugerează să-L blesteme pe Dumnezeu şi să se sinucidă.  Aceasta este motivul pentru care Satan nu i-a luat lui Iov şi soţia! Iov îşi menţine integritatea.

II.            DIALOGUL – Capitolele 2:11-42:6

Scena VI. Pe grămada de gunoi a cetăţii

Trei prieteni ai lui Iov vin să-l viziteze şi să-l mângâie: Elifaz din Teman (Teman era un nepot al lui Esau – Gen. 36:10, 11); Bildad din Şuah (Şuah era unul din fiii lui Avraam – Gen. 25:2): Ţofar din Naama (Naama era în nordul Arabiei).

Timp de şapte zile, ei au stat alături de el fără să spună un cuvânt. Ei sunt prieteni adevăraţi, dar nu sunt în poziţia de a-l mângâia pe Iov pentru că:

  • ei nu-L înţeleg pe Dumnezeu;
  • ei nu-L înţeleg pe Iov;
  • ei nu se înţeleg pe ei înşişi.

Ei se mulţumesc să clatine din cap arătând că ştiu ei mai bine, în timpul celor şapte zile de jale.

Există trei runde de discursuri:

  • mai întâi Iov, apoi Elifaz, apoi răspunsul lui Iov;
  • Bildad, apoi răspunsul lui Iov;
  • Ţofar şi răspunsul lui Iov.

Această succesiune se repetă de trei ori, cu o excepţie: Ţofar nu are şi un al treilea discurs. Dialogul are natura unui concurs. Iov explodează în final, sub ochii critici şi acuzatori ai prietenilor săi, cu şirul de nenorociri care se abătuseră asupra vieţii sale şi cu dorinţa de a nu se fi născut niciodată.

Capitolul 42 – Iov Îi răspunde lui Dumnezeu. El recunoaşte suveranitatea lui Dumnezeu (v. 2); îşi mărturiseşte păcatul (v. 3); se pocăieşte (v. 4-6). Dumnezeu Îşi împlineşte planul în viaţa lui Iov. Iov înţelege că Dumnezeu a îngăduit suferinţa în viaţa lui pentru a-l aduce la pocăinţă. El se vede acum în lumina prezenţei lui Dumnezeu (vezi 1 Ioan 1:6, 7).

 

  • EPILOG – Capitolul 42:7-17

Această secţiune reprezintă scena finală a acestei drame. Este dreptatea exprimată prin mijloace poetice.

Dumnezeu îi mustră pe cei trei prieteni ai lui Iov. Iov devine preotul lor şi aduce jertfe pentru ei (v. 7-9). Dumnezeu îi dă lui Iov de două ori mai mult din tot ce a avut la început. A dublat Dumnezeu şi numărul copiilor lui Iov? Când au fost nimicite animalele lui, ele au fost pierdute pentru totdeauna. Când au murit fii şi fiicele sale, Iov nu şi-a pierdut copiii pentru totdeauna. El are 10 copii în Paradis. Şi mai are 10 copii pe pământ. Dumnezeu a dublat numărul copiilor lui Iov.