Itinerar Biblic Ep.0507 – ESTERA Capitolul 3:10- 4:4

 

Dragi ascultători, ne îndreptăm din nou atenţia către capitolul 3 al cărţii Estera, acolo unde vedem conturându-se o acţiune împotriva evreilor ce nu se întorseseră în Israel după cei 70 de ani de robie.

Totodată descoperim modul providenţial în care Dumnezeu aranjează toate lucruri astfel încât planurile Sale să se împlinească.

Deci, versetul 10 din capitolul 3 al cărţii Estera:

Estera 3:10

v.10  Împăratul şi-a scos inelul din deget, şi l-a dat lui Haman, fiul lui Hamedata, Agaghitul, vrăjmaşul Iudeilor.

Daţi-mi voie să vă aduc aminte că Haman fusese numit în cea mai importantă poziţie executivă din Împărăţie.

Toată lumea se pleca înaintea lui Haman cu excepţia lui Mardoheu. Din pricina aceasta, Haman vine şi se plânge împăratului împotriva iudeilor.

Xerxes a scos atunci un inel din deget şi i l-a dat lui Haman. Era inelul cu pecetea împărătească. Acea pecete se imprima în ceară moale şi acesta era însemnul regal. Un ordin care avea această pecete devenea lege împărătească.

Părerea mea este că Împăratul şi-a scos cu prea multă uşurinţă inelul din deget. El i-l dă lui Haman şi spune: “Nu ştiu cine sunt şi nu-mi pasă cine sunt aceşti oameni, dar dacă tu crezi că trebuie înlăturaţi, du-te şi fă ce crezi că trebuie făcut.” Cât de puţin preţuia Xerxes viaţa omului!

El risipise averea împărăţiei sale luptând împotriva Greciei. Istoricii au oferit estimări diferite cu privire la numărul celor care au pierit în acea campanie. Unii sunt de părere că au murit aproximativ două milioane de oameni în acel război. S-ar părea că pe Xerxes nu-l deranjează deloc faptul că atât de mulţi oameni şi-au dat viaţa pentru o greşeală de-a lui.

Estera 3:11-13

v.11  Şi împăratul a zis lui Haman: ,,Îţi dăruiesc şi argintul şi pe poporul acesta; fă cu el ce vei voi.“

v.12  Logofeţii împăratului au fost chemaţi în a treisprezecea zi a lunii întîi, şi au scris în totul cum a poruncit Haman, mai marilor oştirii, dregătorilor fiecărui ţinut şi căpeteniilor fiecărui popor, fiecărui ţinut după scrierea lui şi fiecărui popor după limba lui. Au scris în numele împăratului Ahaşveroş, şi au pecetluit scrisorile cu inelul împăratului.

v.3  Scrisorile au fost trimese prin alergători în toate ţinuturile împăratului, ca să nimicească, să omoare şi să peardă pe toţi Iudeii, tineri şi bătrîni, prunci şi femei, şi anume într’o singură zi, în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, adică luna Adar, şi să li se prade averile.

Acest decret cu privire la nimicirea evreilor este transmis ca o lege a mezilor şi a perşilor. A luat ceva timp şi a fost nevoie de un efort destul de mare pentru a răspândi acest ordin în toată împărăţia. Dacă vă amintiţi, împărăţia aceasta se întindea din India, prin Asia, până la semiluna fertilă şi Marea Mediterană. Împărăţia aceasta includea o porţiune din Europa, toată Asia Minor, până în Africa, prin Egipt şi Etiopia. Era o împărăţie vastă. Era populată de numeroase popoare vorbitoare de circa 127 de limbi diferite. De asemenea, trebuie să luăm în considerare faptul că existau triburi care vorbeau dialecte diferite. Această lege a trebuit să fie tradusă în toate aceste limbi diferite. Vedem aşadar că avem de-a face cu un adevărat program guvernamental. Scribii aveau sarcina de a traduce textul legii şi de a face suficiente copii. Aceasta era o însărcinare foarte serioasă. După ce au fost făcute copiile necesare pentru întreaga împărăţie, au pornit mesagerii pe jos, pe cămile sau pe măgari. Într-o anume zi, evreii aveau să fie exterminaţi. Această lege dădea frâu liber antisemitismului şi dădea oamenilor ocazia să facă ceea ce, se pare, era şi dorinţa inimii lor. În această zi anume era legal să ucizi un evreu.

Acest decret a ajuns în toate colţurile împărăţiei ca lege a mezilor şi a perşilor.

Aşa cum ni se spune în această carte, o astfel de lege era irevocabilă. Aceasta înseamnă că nu putea fi schimbată, nu putea fi anulată. Ulterior va fi dată o altă lege care să o contracareze pe aceasta, dar ea va rămâne în cronicile împărăţiei, nu va fi desfiinţată.

Estera 3:14, 15

v.14  Aceste scrisori cuprindeau porunca împăratului care trebuia vestită în fiecare ţinut, şi îndemnau pe toate popoarele să fie gata pentru ziua aceea.

v.15  Alergătorii au plecat în grabă mare, după porunca împăratului. Porunca a fost vestită şi în capitala Susa. Şi pe cînd împăratul şi Haman stăteau şi beau, cetatea Susa era îngrozită.

Cetatea Susa era îngrozită, ne spune Biblia. Evreii nu erau trădători. Şi nici nu comiseseră mari fărădelegi. De ce era nevoie de astfel de măsuri extreme şi de un plan de nimicire a lor? Deşi poate că nu le plăceau evreii şi îi considerau nişte străini cu obiceiuri ciudate, oamenii de rând nu înţelegeau de ce era nevoie să fie exterminaţi. Nu pricepeau de ce îngăduise Xerxes răspândirea unui asemenea decret. Seara, târziu, s-au văzut ieşind din palat călăreţi care duceau mai departe ordinul primit. Sute de bărbaţi trebuie să fi fost chemaţi pentru această slujbă pentru că împărăţia era foarte mare. Parcă îi vedem pe aceşti trimişi primind şi dând mai departe copii ale decretului devenit lege. Un grup a pornit de la palat înspre vest, unul înspre est, unul înspre sud şi unul înspre nord. Ei călăreau toată noaptea. Când ajungeau într-o localitate, afişau decretul într-un loc public, astfel ca toţi locuitorii să-l vadă a doua zi dimineaţă. Apoi ei mergeau mai departe. Când le oboseau caii, erau schimbaţi şi ei porneau mai departe. În toată împărăţia este răspândit decretul conform căruia evreii aveau să moară. Biblia ne spune că mesagerii au plecat în mare grabă, după porunca împăratului. Da, cetatea era îngrozită, dar acest lucru nu l-a deranjat deloc pe împărat. El şi Haman au stat împreună la un pahar de vorbă în seara aceea. Ceea ce împăratul nu ştia era faptul că decretul dat de el o va afecta în mod puternic pe împărăteasa lui.

Dragi prieteni, antisemitismul este un lucru groaznic. Nici astăzi nu a dispărut. Creştinii nu ar trebui să aibă nimic de-a face cu antisemitismul.

Antisemitismul îşi are originea în atelierele de cărămizi ale Egiptului, sub mâna plină de cruzime a faraonului, în vremea în care poporul lui Israel a devenit o naţiune. De atunci şi până în prezent, mari naţiuni ale lumii au luptat împotriva evreilor. Printre aceştia se numără asirienii şi babilonienii care i-au şi luat în captivitate pe evrei. În cartea Estera descoperim care a fost situaţia lor în Persia. Şi Roma trebuie să-şi recunoască vinovăţia în această privinţă, la fel şi Inchiziţia spaniolă. Mai aproape de vremea noastră, se estimează că aproximativ 6 milioane de evrei au murit din cauza lui Hitler.

Care este motivul apariţiei antisemitismului? Să încercăm să analizăm, pe scurt, acest fenomen. Două lucruri stau la originea lui. Primul este un motiv natural, iar cel de-al doilea este unul supranatural.

Motivul natural este pur şi simplu acela că evreii sunt neatrăgători sau antipatici. Nu mă înţelegeţi greşit! Am avut un prieten foarte bun care era un creştin evreu, o persoană nemaipomenită. Să ne înţelegem bine: orice om necredincios, fără respect faţă de Dumnezeu este neatrăgător. Nu ne atrag astfel de oameni, fie ei evrei sau neevrei. Dumnezeu ne-a văzut pe fiecare dintre noi, aşa nesuferiţi, lipsiţi de atracţie şi nedesăvârşiţi cum eram şi, prin harul Său nemărginit, a făcut din noi făpturi noi în Hristos. Acelaşi har a ales ca evreii să fie poporul ales al lui Dumnezeu.

Mai există şi un motiv supranatural pentru care sunt urâţi evreii de celelalte popoare. În providenţa şi planul lui Dumnezeu, poporul evreu a fost custodele Cuvântului Său scris. Biblia noastră a ajuns la noi prin ei. Dumnezeu i-a ales pentru acest lucru. Ei au transmis Scripturile. Satan îi urăşte pentru că ei au fost depozitarii Scripturilor şi pentru că din ei se trage, după trup, Domnul Isus Hristos. Apostolul Pavel spune: “din ei a ieşit, după trup, Hristosul…” (Rom. 9:5). Acest lucru nu poate fi ignorat. Din cauza acestui fapt există o ură supranaturală împotriva lor. Acest lucru se vede clar în Biblie. Ştim că Dumnezeu i-a ales ca naţiune şi ca popor al Său. Satan îi urăşte pe evrei şi, drept rezultat, în diferite perioade ale istoriei, o naţiune sau alta au acţionat cu ferocitate împotriva lor.

Legea dată de Xerxes nu putea fi revocată. Am văzut deja un exemplu de astfel de lege prin care era înlăturată împărăteasa Vasti. Legea aceea nu a putut fi schimbată. Nici măcar împăratul nu putea face nimic în această privinţă. Legea prin care se poruncea exterminarea evreilor fusese semnată de împărat. Devenise o lege a mezilor şi a perşilor. Dacă această lege nu putea fi schimbată, cum va salva Dumnezeu poporul său? Va fi nevoie să fie dat un alt decret. Pentru aceasta, era nevoie de intervenţia unei anumite persoane. Dumnezeu pregătise scena pentru acest  moment.

La începutul studiului nostru asupra acestei cărţi am vorbit despre providenţa lui Dumnezeu. Am văzut scena care se petrecea la o curte păgână unde oamenii se îmbătau în timpul unui ospăţ de proporţii uriaşe. Câteva mii de oameni au luat parte la acel ospăţ. Ia naştere un scandal în familie şi împărăteasa, care refuzase să se supună poruncii împăratului, este înlăturată. Ce legătură au toate acestea cu faptul că Dumnezeu salvează poporul Său de la nimicire? Au o foarte mare legătură. Dumnezeu lucrează şi va continua să lucreze într-un mod extraordinar. El a pus la dreapta tronului o persoană anume. Ea va fi mijlocul prin care vor fi salvaţi evreii. Dumnezeu intervine în problemele oamenilor prin providenţa Sa.

Providenţa lui Dumnezeu este ilustrată şi în istoria naşterii lui Isus Hristos. Cezar August a semnat un decret prin care cerea tuturor să fie înregistraţi în oraşul lor. Când a semnat acel decret, el nu a ştiut că împlinea astfel o profeţie. El nu a ştiut că acest decret o va duce la o fecioară din Nazaret la Betleem, unde va da naştere primului ei copil. Cred că, la auzul unei asemenea idei, Cezar August ar fi râs şi ar fi spus: “Nu ştiu nimic despre copii, dar ştiu foarte multe despre taxe.” Profetul Mica vorbeşte despre naşterea lui Hristos în capitolul 5, versetul 2 din cartea sa: “Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.” Cezar a semnat un decret care a făcut-o pe Maria să ajungă la Betleem la momentul potrivit pentru a da naştere Domnul Isus Hristos. Dumnezeu a fost prezent în palatul lui Cezar. Dumnezeu a fost şi în palatul lui Xerxes. Dumnezeu veghează asupra celor ce sunt ai Săi.

Evenimentele sunt mai departe descrise în capitolul 4 şi vom avansa şi noi către acest capitol.

Teribilul decret ajunge în toate colţurile împărăţiei. Observaţi care este reacţia lui Mardoheu:

Estera 4:1, 2

v.1    Mardoheu, aflînd tot ce se petrecea, şi-a sfîşiat hainele, s’a îmbrăcat cu un sac şi s’a presărat cu cenuşă. Apoi s’a dus în mijlocul cetăţii, scoţînd cu putere strigăte amare,

v.2    şi a mers pînă la poarta împăratului, a cărei intrare era oprită oricui era îmbrăcat cu un sac.

Când a auzit despre decretul de nimicire a evreilor, Mardoheu s-a îmbrăcat în sac şi s-a acoperit cu cenuşă. El a crezut în valabilitatea decretului şi a ştiut că acesta nu putea fi schimbat. După părerea mea, pe vremea aceea erau circa 15 milioane de evrei în împărăţie. Dacă decretul era pus în aplicare, ar fi avut loc un măcel de proporţii şi atât de inutil! Din cauză că un singur oficial mărunt refuzase să se plece înaintea lui Haman, întreaga rasă trebuia să fie eliminată! Acesta era un act satanic, desigur.

Estera 4:3

v.3  În fiecare ţinut unde ajungea porunca împăratului şi hotărîrea lui, a fost o mare jale printre Iudei; posteau, plîngeau şi se boceau, şi mulţi se culcau în sac şi cenuşă.

Observaţi că nu este adresată nici o chemare la rugăciune? Oamenii aceştia erau în afara voii lui Dumnezeu. Decretul lui Cir, profeţit de Isaia, le îngăduise întoarcerea în ţară, dar ei aleseseră să rămână aici. Ei sunt în afara voii lui Dumnezeu şi de aceea nu este nici o chemare la rugăciune. Cu toate acestea, poporul evreu trece prin celelalte etape ale ritualului: post, îmbrăcarea în sac şi presărarea cu cenuşă şi jale mare.

Ei au crezut în decretul dat de Xerxes. Era o lege a mezilor şi a perşilor care nu putea fi schimbată, aşa cum se arată în aceste cărţi istorice, precum şi în cartea lui Daniel. Nici măcar Xerxes nu fusese în măsură să schimbe o astfel de lege atunci când şi-a alungat împărăteasa de pe tron. Aşadar, nici măcar împăratul nu putea schimba o lege dată de el însuşi. Aşa se explică faptul că evreii au crezut că acest decret va fi pus în practică şi s-au îmbrăcat în sac şi cenuşă, jelind şi postind.

Cu îngrijorare trebuie să spun că astăzi lipseşte convingerea cu privire la păcat, nu numai în viaţa celor nemântuiţi, ci şi în inima şi în viaţa celor credincioşi. Credinciosul obişnuit spune: “Da, mă încred în Hristos.” Dar îi lipseşte convingerea cu privire la păcat. Această convingere lipseşte din viaţa bisericii contemporane. Când a fost ultima oară când aţi auzit un păcătos, mântuit sau pierdut, să verse lacrimi amare înaintea lui Dumnezeu pentru îndurare? La începutul lucrării mele, am văzut mulţi oameni plângând zdrobiţi din cauza păcatelor lor. Astăzi nu mai văd acelaşi lucru. Chiar şi în acţiunile mari de evanghelizare am observat că vin mulţi în faţă la chemarea finală, dar puţini sunt copleşiţi de povara păcatelor lor. De ce credeţi că se întâmplă acest lucru? Oamenii nu cred că Dumnezeu chiar vorbeşte serios şi că intenţionează să aplice judecata împotriva păcatului şi a păcătosului care ţine la păcatul lui şi nu se întoarce la Hristos.

Mardoheu a crezut în seriozitatea decretului. El şi-a sfâşiat hainele, s-a îmbrăcat în sac şi şi-a presărat cenuşă pe cap. Apoi s-a dus în centrul cetăţii şi a început să plângă scoţând strigăte de jale. Evreii din toată împărăţia posteau, plângeau cu jale din cauză că toţi erau convinşi că decretul va fi pus în aplicare.

Estera 4:4

v.4  Slujnicele Esterei şi famenii ei au venit şi i-au spus lucrul acesta. Şi împărăteasa a rămas îngrozită. A trimes haine lui Mardoheu ca să-l îmbrace, şi să ia sacul de pe el, dar el nu le-a primit.

Simţindu-se în siguranţă în poziţia ei, împărăteasa Estera era stânjenită de purtarea lui Mardoheu, părintele ei adoptiv. El umbla prin centrul cetăţii plângând şi văitându-se tot timpul. Ce face împărăteasa? Îi trimite un costum nou de haine. Acestea erau frumoase, vesele, foarte bune şi foarte scumpe. Probabil că aveau culori strălucitoare. Numai că aceste haine noi în culori frumoase nu puteau influenţa în nici un fel decretul împăratului. Mardoheu nu a vrut să primească hainele. Ele nu ar fi putut înlătura stigmatul aplicat de legea împăratului.

Putem învăţa un lucru de aici. Haina religiei nu va înlătura faptul că omul este un păcătos pierdut înaintea lui Dumnezeu. De asemenea, religia nu va schimba cu nimic adevărul că plata păcatului este moartea.

Oamenii abordează păcatul în moduri foarte diferite. Unii încearcă metoda hainelor ţipătoare. Ei refuză să creadă că omul este păcătos. Ei caută să obţină orice fel de veşminte care ar ascunde realitatea păcatului. Alţii îmbracă haina corectării. Ei spun că păcatul este doar o mică greşeală pe care încearcă s-o acopere. Ei cred că păcatul poate fi corectat sau îndreptat.

Cineva a spus că amvonul modern a devenit un loc în care o persoană blajină apare înaintea unui grup de oameni blajini şi îi îndeamnă să fie şi mai blajini.

Dragi prieteni, vă mărturisesc că nu-mi pot imagina nimic mai insipid decât această imagine. Nu-i de mirare că lumea trece pe lângă biserică şi o ignoră. Nu avem nevoie de reformare, de îndreptare, ci de regenerare. Avem nevoie să fim născuţi din nou.

Nicodim, un conducător al evreilor, era o persoană religioasă, dar Domnul i-a spus: “Trebuie să te naşti din nou” (Ioan 3:7). Avem nevoie de o natură nouă pentru că avem o natură păcătoasă. Şi natura păcătoasă nu merge în cer, dragi prieteni. Trebuie să veniţi la Domnul Isus şi să vă încredeţi în El. El a murit pe cruce pentru voi. Domnul Isus a luat locul vostru pe cruce şi a plătit pentru păcatele voastre cu propria-I viaţă. Tot ce aveţi de făcut este să acceptaţi ceea a făcut deja Isus pentru voi. Dacă veţi merge în cer, va fi aşa pentru că v-aţi încrezut în Cel care a murit pentru voi.

Mai este un rând de haine arătoase pe care şi le pun oamenii – “educaţia”. Aceşti oameni spun că păcatul este egoism. Tot ce ai de făcut este să-i educi şi să-i instruieşti pe oameni şi ei nu vor fi egoişti. Tatăl meu obişnuia să vină seara cu o pungă de bomboane gumate. El îmi dădea mie punga şi îmi spunea să le împart. Eu luam prima bomboană din pungă şi fratele meu  protesta pentru că uneori ieşea la împărţeală că tot eu luam şi ultima bomboană, ceea ce însemna că mereu aveam mai mult. Aşa că am făcut o regulă prin care făceam cu rândul la prima bomboană. O dată luam eu prima bomboană, data viitoare o lua el. Însă uneori eu luam prima bomboană când era rândul lui. Aşa că toată educaţia şi toată instruirea de care avusesem parte nu mă împiedicau deloc să fiu egoist. Nu încercaţi să mă păcăliţi! Ştiu că nici pe voi nu v-a oprit educaţia să fiţi egoişti!

Religia până la urmă spune că păcatul nu este chiar atât de rău şi că se poate îndrepta. Dragi prieteni, trebuie să înţelegeţi faptul că aveţi nevoie de o haină nouă. Aveţi nevoie de neprihănirea lui Hristos. Acesta este singurul lucru care vă va da puterea să staţi fără vină înaintea lui Dumnezeu.

 

Nu uitaţi acest lucru până la următoarea noastră călătorie în paginile Scripturii.

Fiţi binecuvântaţi!