Itinerar Biblic Ep.0501 – 2 CORINTENI Cap. 12:1-15

 

Tema: Descoperirile apostolului Pavel

Dragi ascultători nu ştiu dacă aţi observat cât de mult se vorbeşte astăzi despre călătoriile în spaţiu. Nu mai este mare lucru să spui că omul a ajuns pe Lună. La urma urmei, dacă luăm în considerare distanţele spaţiale, aceasta este o călătorie scurtă. Sigur că pentru oameni, distanţa de la Pământ la Lună este mare, dar este mai mică în comparaţie cu distanţa până la Marte sau până la alte planete. Iar dacă mai măsurăm şi distanţa până la cea mai apropiată constelaţie – Adromeda – care este la o foarte mare depărtare, în spaţiu, trebuie să recunoaştem că omul nu a ajuns prea departe. Dar nu vă speriaţi pentru că nu am schimbat tema itinerarului nostru. Tot în Cuvântul lui Dumnezeu o să privim şi astăzi, numai că voiam să introduc o temă pe care o regăsim în Scriptură.

Interesant este faptul că Biblia relatează istoria a trei oameni care au plecat în spaţiul extraterestru şi s-au întors, nici unul dintre ei nefiind din Vechiul Testament. Ştiu că acum veţi întreba: “Cum rămâne cu Enoh sau Ilie?” Eu nu cred că ei au fost luaţi în cer. Domnul Isus a spus: “Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a pogorât din cer, adică Fiul omului, care este în cer.” Acum veţi spune: “Dar am crezut că Ilie a fost răpit la cer.” Da, dar să ştiţi că există trei ceruri. Există primul cer, unde se află păsările cerului. Există un al doilea cer unde sunt stelele cerului. Şi mai există şi cel de-al treilea cer care este sălaşul lui Dumnezeu. Ilie a fost răpit în spaţiul aerian. Până în momentul în care Domnul Isus a făcut acea afirmaţie pe care am citit-o, din Ioan, 3:13, este posibil ca nici un om să nu fi fost în spaţiul aerian. Isus spune că Fiul omului a venit din cer. Mai ştim şi cazul altor doi bărbaţi care au fost în cer şi s-au întors. Apostolul Ioan a fost luat în cer pe când era exilat în insula Patmos. El scrie ce a văzut şi ce a auzit în timpul acesta, în cartea Apocalipsei. El a ajuns în al treilea cer unde se află tronul lui Dumnezeu. “După aceste lucruri, m-am uitat, şi iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbiţe, şi care vorbea cu mine, mi-a zis: ‘Suie-te aici, şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri! Numaidecât am fost răpit în Duhul. Şi iată că în cer era pus un scaun de domnie, şi pe scaunul acesta de domnie stătea Cineva.” (Apoc. 4:1, 2). Pavel a fost cel de-al doilea om care a fost răpit la cer. Relatarea acestui episod se află în capitolul care ne stă înainte.

Prin urmare, trei oameni au fost în măsură să ne transmită relatări din cer. Domnul Isus, care este Dumnezeu întrupat, a vorbit mai multe decât oricine altcineva, deşi cu foarte puţine cuvinte. Ioan nu are prea multe de spus. Pavel nici atât.

Pavel ne vorbeşte în acest capitol 12 despre lucruri pe care nu le-ar fi adus în discuţie dacă nu ar fi fost forţat să-şi apere apostolatul. El vorbeşte deci despre răpirea sa la cer. Haideţi să privim şi noi mai de aproape experienţa aceasta a lui Pavel aşa cum este ea relatată în versetele următoare.

2 Cor. 12:1

v.1    E nevoie să mă laud, măcar că nu este de folos. Voi veni totuşi la vedeniile şi descoperirile Domnului.

Pavel tocmai terminase de enumerat încercările prin care trecuse şi vorbise despre ceea ce avusese de îndurat pentru Evanghelia lui Hristos. Nu era prea multă slavă pentru el în toate aceste necazuri. Eu cred că Duhul lui Dumnezeu l-a inspirat pe apostolul Pavel să scrie despre aceste experienţe astfel încât nimeni să nu poată spune: “Am îndurat mai multe decât apostolul Pavel”.

Cred că ar trebui să fim foarte atenţi când cântăm acea cântare în care spunem că am renunţat la toate, ne-am luat crucea şi vrem ca Isus să fie totul pentru noi. Nu putem spune că “săraci, goi, dispreţuiţi şi părăsiţi, vrem în Tine să avem totul”, pentru că noi nu suntem în această poziţie. Este o ipocrizie, pentru mulţi dintre noi, să cântăm aşa ceva. Mai bine am alege să cântăm laudă Domnului şi să-I aducem slavă pentru că a murit pentru noi pe cruce. A Lui este slava!

Am mai vorbit şi cu altă ocazie despre mărturiile pe care le auzim astăzi, mărturii care vin din partea celor întorşi la Dumnezeu. De obicei, aceste mărturii se referă la convertiri “remarcabile”, cu totul deosebite. Nu prea auzim mărturii obişnuite. Am observat însă care este locul Domnului Isus în aceste mărturii. Prea adesea, o astfel de poveste se referă la persoana respectivă, la felul cum trăia în păcat, la schimbarea impresionantă care a avut loc în viaţa ei, timp în care se vorbeşte prea puţin despre Domnul Isus. Ascultând mărturii de acest gen te întrebi dacă era nevoie sau nu de Domnul Isus, pentru că ei sigur nu subliniază acest lucru. Aceste mărturii nu Îi dau Lui slava şi lauda care I se cuvin exclusiv când este vorba de mântuirea unei persoane.

Am primit o scrisoare de la cineva care spune: “M-am întors de la un sistem religios la Hristos.” Isus a devenit centrul vieţii acestui om şi singura lui ocupaţie. El îşi exprimă dorinţa de a creşte în cunoaşterea Domnului Isus Hristos. Acesta este lucrul cel mai important.

După ce ne-a vorbit despre suferinţele sale pentru Domnul Isus,  Pavel începe să ne vorbească despre viziunile şi descoperirile sau revelaţiile primite de la Domnul. Ştim că Domnul i-a apărut lui Pavel pe drumul Damascului. Aţi observat vreodată că Pavel are foarte puţine de spus despre aceste lucruri? Să vedem însă ce ne spune în acest capitol din 2 Corinteni:

2 Cor. 12:2

v.2  Cunosc un om în Hristos, care, acum patrusprezece ani, a fost răpit pînă în al treilea cer (dacă a fost în trup nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie).

Vedeţi, dragi ascultători, Domnul Isus vorbeşte despre păsările cerului care zboară în aerul de deasupra noastră. Ele nu urcă foarte sus, spre cer. Dincolo de acest spaţiu este cel în care se găsesc stelele cerului. Dar nici acesta nu este acelaşi lucru cu al treilea cer unde se află tronul lui Dumnezeu. Cosmonauţii de la Sputnik au spus că nu L-au văzut pe Dumnezeu când s-au dus pe lună. Dar nu s-au dus destul de departe, dragi prieteni. Ar trebui să ajungă în al treilea cer pentru a găsi tronul lui Dumnezeu.

Pavel vorbeşte despre experienţa răpirii lui în al treilea cer. El chiar ne oferă o dată pentru acest eveniment. El spune că s-a întâmplat cu 14 ani înainte de scrierea acestei Epistole. Aceasta ar fi, aproximativ, perioada primei sale călătorii misionare. Iată ce citim despre experienţa avută în Listra cu ocazia acelei călătorii: “Atunci au venit pe neaşteptate din Antiohia şi Iconia nişte Iudei, care au aţâţat pe noroade. Aceştia, după ce au împroşcat pe Pavel cu pietre, l-au târât afară din cetate, crezând că a murit. Când l-au înconjurat însă ucenicii, Pavel s-a sculat şi a intrat în cetate” (Fapte 14:19, 20).

Oare a fost mort? Nu cred că iudeii l-ar fi lăsat acolo, dacă nu ar fi fost siguri că este mort. Eu sunt convins că Dumnezeu l-a readus la viaţă. Pavel nu era sigur dacă aceasta era o viziune sau dacă el fusese răpit la cer în realitate, la momentul acela. Este evident că în capitolul 12 din 2 Corinteni el îşi descrie propria experienţă.

2 Cor. 12:3

v.3  Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie),

A fost cu adevărat mort şi răpit la cer? Sau era inconştient din cauza loviturilor şi a avut o viziune? Pavel nu specifică acest lucru cu certitudine, şi nici noi nu ar trebui să căutăm să dăm un răspuns exact. Aşa cum am spus, părerea mea este că a fost mort şi Dumnezeu l-a readus la viaţă, dar oricare ar fi explicaţia, important este rezultatul, care este acelaşi în ambele ipoteze.

Observaţi ce spune Pavel în continuare:

2 Cor. 12:4

v.4  a fost răpit în rai, şi a auzit cuvinte, cari nu se pot spune, şi pe cari nu-i este îngăduit unui om să le rostească.

Cei mai mulţi oameni ar fi scris câteva volume grele despre o astfel de experienţă. Şi apoi ar fi ţinut o serie de prelegeri despre acest subiect. Dar Pavel doar atât are de spus. Acesta este raportul său. Şi totuşi el spune multe în atât de puţine cuvinte. El nu foloseşte nici descrieri, nici laudă de sine cu privire la experienţa sa, nici stări emoţionale dezechilibrate.

2 Cor. 12:5, 6

v.5  Cu un astfel de om mă voi lăuda; dar întrucît mă priveşte pe mine însumi, nu mă voi lăuda decît cu slăbiciunile mele.

v.6  Chiar dacă aş vrea să mă laud, n’aş fi nebun, căci aş spune adevărul; dar mă feresc, ca să n’aibă nimeni despre mine o părere mai înaltă decît ce vede în mine, sau ce aude dela mine.

Nu este nici un fel de laudă de sine aici. Pavel nu-şi aduce sieşi slavă pentru experienţa pe care o avusese. Omul care a fost răpit în al treilea cer şi a auzit cuvinte care nu se pot spune este aceeaşi persoană cu cel care a fost lăsat peste zid într-un coş, pentru a-şi salva viaţa.

2 Cor. 12:7

v.7  Şi ca să nu mă umflu de mîndrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, şi să mă împedece să mă îngîmf.

Pavel ne spune că ne va vorbi despre defectele sau infirmităţile sale, dar nu şi despre cel de-al treilea cer. De ce? Pentru că i se spusese să nu vorbească despre acele lucruri.

Satan încearcă să înlăture mărturia lui Dumnezeu de pe scena vieţii pământeşti. El vrea să scape de mărturia oamenilor lui Dumnezeu. Pentru aceasta, el foloseşte boli, neajunsuri fizice, un ţepuş în carne.

Ce era acest ţepuş în carne despre care vorbeşte Pavel? Vreau să vă spun ceva acum, să vă divulg un secret pe care sper că nu-l veţi spune nimănui altcuiva: nu ştiu. Nu ştiu ce a văzut şi ce a auzit Pavel în cel de-al treilea cer şi nu ştiu ce era ţepuşul lui din carne. Şi nu ştiu aceste lucruri pur şi simplu pentru că el nu le-a spus.

Un cercetător al Bibliei din Scoţia spunea că acest ţepuş în carne fusese soţia lui Pavel. Îmi închipui că acest scoţian avea probleme cu soţia lui. Oricum, nu avea dreptate. Pavel fusese căsătorit, dar la data de care vorbim noi el era văduv. El a scris cu respect despre femei şi cred că a avut o soţie minunată. Pavel nu s-a recăsătorit pentru că nu dorea să o supună pe soţia sa la greutăţile şi încercările pe care le avea el de îndurat.

Este interesant faptul că Dumnezeu a pus un fermoar la gura lui Pavel şi el pur şi simplu nu ne spune nimic despre toate acestea.

Cineva a spus că un câine are mulţi prieteni pentru că dă din coadă în loc să dea din gură. Probabil că noi am fi dat mult din gură, adică am fi vorbit foarte mult despre aceste experienţe, dacă am fi fost în locul lui Pavel, dacă am fi fost răpiţi în al treilea cer. Dar de ce i-a dat Dumnezeu lui Pavel un ţepuş în carne? Pentru a-l menţine smerit, pentru ca el să nu se laude peste măsură de mult pentru că avusese o astfel de viziune.

2 Cor. 12: 8, 9

v.8  De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia.

v.9  Şi El mi-a zis: ,,Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvîrşită.“ Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentruca puterea lui Hristos să rămînă în mine.

Eu bănuiesc că problema lui Pavel avea legătură cu ceva dificultăţi de vedere. Când vom ajunge la Epistola către Galateni, vom vedea că el menţionează faptul că trebuie să scrie cu litere mari, ceea ce ar fi o indicaţie a faptului că nu vedea bine. Vom discuta mai târziu despre acest lucru. Oricare ar fi fost acel ţepuş, Pavel i-a cerut Domnului de trei ori să-l înlăture. Domnul l-a auzit prima dată, l-a auzit şi a doua oară, şi l-a auzit şi a treia oară. Nu se pune problema că Domnul nu i-a auzit rugăciunile, ci El a ales să răspundă “nu”.

Uneori noi Îi cerem Domnului lucruri pentru care el deja ne-a dat răspunsul negativ. Dacă nu ne dă ce am cerut, noi credem că nu ne-a răspuns la rugăciunea noastră. În cele mai multe cazuri, răspunsul lui este “nu”. Eu am descoperit că un “nu” de la Dumnezeu a fost cel mai bun răspuns posibil pentru mine.

Dumnezeu i-a spus lui Pavel: “Harul Meu îţi este de ajuns”. El nu va înlătura ţepuşul, dar îi va da lui Pavel harul să-l poarte. Iată însă lucrul cel mai minunat: “căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită”. Cu alte cuvinte, în ce priveşte lucrarea lui Pavel, era evident că Duhul lui Dumnezeu îi dădea putere, pentru că slăbiciunea lui fizică era mare. Astfel, el spune: “mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine”. Aceasta a fost reacţia lui Pavel la răspunsul lui Dumnezeu. Pavel se va lăuda cu slăbiciunile lui, şi nu cu faptul că a avut o viziune. Poate că vă veţi gândi la acest lucru data viitoare când vine cineva şi vă spune că a avut o viziune de la Domnul. De multe ori veţi constata că astfel de persoane ar face mai bine să-şi păstreze pentru ei aşa-zisele viziuni.

2 Cor. 12:10

v.10  De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strîmtorări, pentru Hristos; căci cînd sînt slab, atunci sînt tare.

Ce contrast între Pavel şi Samson, personajul Vechiului Testament. Duhul lui Dumnezeu a venit asupra lui Samson şi el s-a umplut de putere. Oamenii se minunau de forţa lui fizică. Dar a venit şi ziua în care Samson a rămas fără putere. Cel puternic este făcut slab şi cel slab este făcut puternic. Dumnezeu poate folosi un om slab căruia El îi dă putere pentru lucrarea pe care o are de făcut după voia Sa.

2 Cor. 12:11

v.11  Am ajuns nebun: voi m’aţi silit. Dar voi trebuia să mă lăudaţi; căci, măcar că nu sînt nimic, totuş cu nimic n’am fost mai pe jos de aceşti apostoli aşa de minunaţi.

Observaţi că el se scuză din nou, aşa cum a făcut-o şi mai devreme. Pavel se consideră cel mai neînsemnat dintre apostoli, şi totuşi spune: “cu nimic n-am fost mai prejos de aceşti apostoli minunaţi.” Ar fi trebuit să-i ia cineva apărarea, dar se pare că nu a făcut-o nimeni.

2 Cor. 12:12

v.12  Semnele unui apostol le-aţi avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni cari au fost făcute între voi.

Au existat anumite daruri de a face semne prin care era autentificată calitatea de apostol. Apostolii aveau darul vindecării. Ei puteau să învie morţii şi să vorbească în limbi, nu în limbi necunoscute de om, ci în limbi străine şi diferite dialecte. Pavel a mers mult prin Galatia şi aceasta era o regiune în care se vorbeau în jur de 50 de limbi şi dialecte diferite. A avut el timp să le studieze? Nu. În perioada aceea Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit în tot Imperiul Roman cât mai repede şi apostolii aveau aceste daruri deosebite. În prezent, misionarii şi traducătorii învaţă în câţiva ani limba locului în care lucrează.

“Semnele unui apostol le-aţi avut printre voi” – aceasta însemna că ei îl puteau identifica şi puteau fi siguri că era apostol datorită acestor daruri de a face semne şi minuni.

Aceasta este o secţiune a Scripturii plină de lucruri minunate. Cineva a spus că unul din motivele pentru care Pavel nu a vorbit despre ce a văzut în al treilea cer este acela că, dacă ar fi făcut-o, ar fi avut loc un exod de proporţii al acestei lumi. Toţi ar fi vrut să ajungă acolo cât mai repede. Nu ştiu dacă acesta este motivul, dar este adevărat că am fi petrecut mai mult timp contemplând cerul şi am fi pierdut din vedere lumea pierdută din jurul nostru care are nevoie să audă că există un Mântuitor. Cerul, raiul este un lucru minunat, despre care însă se spun foarte puţine în Cuvântul lui Dumnezeu. Probabil că este atât de minunat încât limbajul omenesc nu-l poate descrie. Sarcina noastră este să ajungem cu Evanghelia la cât mai mulţi oameni astfel încât şi ei să ajungă în cer într-o bună zi.

Deşi nu vă pot spune multe despre cer, vă pot vorbi despre Cel care este în cer. Putem vorbi despre El, despre Domnul Isus Hristos, aţintindu-ne privirile minţii noastre asupra Lui. Această Epistolă a accentuat acest lucru. Dacă privim ţintă la El, vom deveni ca El în multe feluri! Călătoria noastră de pelerini pe acest pământ ar fi mult mai uşoară dacă ne-am păstra ochii aţintiţi asupra Lui. Soarele nu ar mai fi atât de puternic, povara nu ar mai fi atât de grea, furtunile vieţii nu ar mai fi atât de aprige, dacă ne vom păstra privirile aţintite asupra Domnului Isus Hristos.

2 Cor. 12:13, 14

v.13  În adevăr, în ce aţi fost voi puşi mai pe jos decît celelalte Biserici, afară doar că numai eu singur nu v’am fost o sarcină? O, iertaţi-mi nedreptatea aceasta!…

v.14  Iată că sînt gata să vin a treia oară la voi; şi tot nu vă voi fi o sarcină; căci nu caut bunurile voastre, ci pe voi înşivă. Ce-i drept, nu copiii sînt datori să agonisească pentru părinţii lor, ci părinţii pentru copiii lor.

Pavel îi iubea pe Corinteni. În cele din urmă era tatăl lor spiritual. El îi condusese la Hristos şi întemeiase biserica din Corint. Dar sentimentele faţă de ei nu se schimbaseră.

2 Cor. 12:15

v.15  Şi eu, voi cheltui prea bucuros din ale mele, şi mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru sufletele voastre. Dacă vă iubesc mai mult, sînt iubit cu atît mai puţin?

Iată o întrebare pe care cred eu că şi-o pun mulţi slujitori ai bisericilor. Este oarecum firească având în vedere că slujitorii adevăraţi se investesc pe ei înşişi în ceea ce fac. În schimb aşteaptă adesea şi ei să fie iubiţi şi apreciaţi.

Dragi prieteni, mergeţi la cei ce vă slujesc şi spuneţi-le câteva cuvinte de încurajare. Nici nu ştiţi ce importanţă are. Nici nu bănuiţi ce efect va avea.

Se spune că o familie se mutase de curând într-o zonă şi când femeia a plecat la cumpărături a observat că erau două magazine cu acelaşi specific cu o concurenţă acerbă între ele.

Apropiindu-se de unul din magazine a fost atenţionată de una din vecine, care tocmai ieşea: “ Cred că varza este mai ieftină la celălalt!” Gospodina noastră a intrat şi după un politicos “Bună ziua!” a remarcat ce frumos erau aranjate toate lucrurile. Fără să compare cu ceea ce era în celălalt magazin s-a dus la patron şi i-a spus “Domnule îmi place foarte mult cum aţi aranjat magazinul! Să ştiţi că ne este de mare ajutor nouă celor ce locuim în zonă!”

Surprins că această nouă clientă nu începuse tradiţionalele negocieri de genul:

“La magazinul de peste drum este mai ieftin şi mai frumos!”,  patronul s-a grăbit să o ajute el însuşi pe gospodină să cumpere ceea ce voia şi i-a făcut şi o reducere la preţurile produselor cumpărate.

Dragii mei, atunci când avem cuvinte de apreciere, oamenii devin mai generoşi, mai plini de grijă, mai atenţi şi sunt şi încurajaţi şi motivaţi să facă şi mai bine ceea ce trebuie să facă.

Să învăţăm deci din aceste lecţii iată şi lucruri deloc costisitoare dar de mare ajutor în această viaţă.

Fiţi binecuvântaţi!