Itinerar Biblic Ep.0499 – 2 CORINTENI Cap. 10

 

Tema: Autenticitatea apostolatului lui Pavel

Dragi ascultători, ne întoarcem astăzi din nou inimile către cea de a doua epistolă către Corinteni şi nu putem să nu constatăm cât de aproape suntem de finalul ei.

Nu ştiu cum vi se întâmplă dvs, dar pot să vă spun că după un timp, destul de lung, petrecut în cercetarea unei cărţi, personajele implicate devin atât de familiare şi apropiate încât parcă îmi pare rău să mă despart de ele.

De fapt, dragi ascultători, cred că este vorba despre acea intervenţie a Duhului Sfânt a lui Dumnezeu care ne conduce în acea unitate spirituală cu acele persoane, vrând să ne înveţe prin intermediul lor.

Sper că strângem în inima noastră toate aceste cuvinte şi le lăsăm să ne conducă către acea stare plăcută lui Dumnezeu.

Apropo! Ştiţi că sunt mai multe căi prin care noi primim informaţia şi mai multe elemente implicate în formarea noastră?

Cineva vorbea despre patru moduri în care noi ne dezvoltăm, percepem informaţiile, învăţăm, dacă vreţi:

Astfel, se poate vorbi despre cunoaşterea cognitivă. Aici este vorba despre informaţie, despre ce primeşti. Mai putem vorbi şi despre învăţarea afectivă. Aici este vorba şi despre motivaţie, despre “ De ce-ul?” informaţiei.

Un alt element al învăţării este cel experimental. Aici este vorba despre cum facem anumite lucruri.

Ei bine, cel de a-l patrulea element este voinţa. Şi ea are un puternic impact asupra învăţării.

Împreună, dragi ascultători, ele formează obiceiurile noastre. În felul acesta experienţa noastră de viaţă intervine în formarea noastră, şi cred că înţelegeţi că vorbesc despre formarea noastră ca ucenici ai Domnului Isus.

Astfel ce ştii, ce simţi cu privire la ceea ce ştii, cum faci şi dacă faci sau nu reprezintă procesul învăţării ce duce la transformare.

Rugăciunea mea este, dragi ascultători, ca Duhul Sfânt al lui Dumnezeu să ne însoţească în procesul învăţării şi facă el să devină o experienţă transformatoare.

Uneori avem parte de lecţii amare, experienţele prin care trecem nu sunt uşor de suportat, dar, ele sunt importante pentru formarea noastră.

În aceeaşi manieră le scrie şi Pavel credincioşilor din Corint.

Am văzut în deschiderea acestui capitol cu numărul 10 faptul că Pavel îşi apără apostolia, autoritatea încredinţată de Dumnezeu în ceea priveşte predicarea Evangheliei. Unul din argumentele pe care Pavel le aduce în sprijinul susţinerii sale este dragostea pe care o are pentru ei.

Este drept că unii o consideraseră drept slăbiciune, dar Pavel îi anunţă acum că el poate vorbi şi altfel, ca dovadă rândurile pe care le scrie.

Dragi prieteni, Dumnezeu ne iubeşte şi cea mai concretă dovadă de dragoste este crucea de pe Golgota. Însă Cuvântul Său este aspru uneori. Aceasta nu înseamnă că nu suntem iubiţi de el. Dar trebuie să ne vorbească cu asprime.

Dar haideţi să ne întoarcem la Pavel şi la scrisoarea pe care el o scrie corintenilor. Am văzut deja că Pavel îi anunţase pe Corinteni că el poate acoperi întreg spectrul raportării la condiţia lor. El poate ridica şi glasul dacă este nevoie, poate să folosească şi cuvinte dure, dar a ales de bună voie o altă cale. Să vedem şi noi ce cale a ales Pavel şi pentru aceasta vom citi în continuare cuvintele capitolului 10 din cea de a doua scrisoare a apostolului Pavel către Corinteni.

2 Cor. 10:2

  1. 2 “[…] vă rog, dar, să nu mă faceţi ca, atunci cînd voi fi de faţă, să alerg cu hotărîre la îndrăzneala aceea, pe care am de gînd s’o întrebuinţez împotriva unora, cari îşi închipuiesc că noi sîntem mînaţi de firea pămîntească.

Pavel le spune corintenilor că nu ar trebui să se gândească la el mânaţi de firea pământească numai pentru că el făcea corturi şi mâinile îi erau aspre şi murdare din cauza muncii pe care o făcea. Ei numai aşa ceva vedeau în el.

2 Cor. 10:3

v.3  Măcar că trăim în firea pămîntească, totuş nu ne luptăm călăuziţi de firea pămîntească.

Cuvântul grecesc pentru “firea pământească” este sarx (?) şi poate fi folosit în trei feluri.

Acest cuvânt se referă la trupul fizic, la carnea sau muşchii ce ne îmbracă oasele. Se mai poate referi şi la om în slăbiciunea lui –  un aspect psihologic.

Dar el se poate referi şi la natura coruptă, stricată pe care o are fiecare dintre noi, adică la natura noastră decăzută. De fapt, aceasta este semnificaţia spirituală.

Aşadar, acest cuvânt poate fi folosit în sens fizic, în sens psihologic sau în sens spiritual.

Pavel foloseşte cuvântul “carne”, tradus în varianta Cornilescu prin “fire pământească”, cu sensul de natură decăzută, natura omenească a lui Adam. “Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească…” (Romani 7:18). Vedeţi,  el se referă aici la natura coruptă, folosind cuvântul “carne” în sens spiritual.

Când spune “Măcar că trăim în firea pământească totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească.”, el foloseşte cuvântul “carne” în sens psihologic.

Pavel spune că umbla în firea pământească, în slăbiciune. Nu cred că Pavel a venit la Corint în puterea firii, a cărnii. Războiul lui era de natură spirituală. În Epistola către Efeseni, el spune: “Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” (Efeseni 6:12).

Pavel, dragii mei,  nu a venit ca un om obişnuit care depindea de resursele naturale. El nu a venit la Corint pentru a organiza o campanie de stradă. El nu a folosit metodele de publicitate şi organizare prin eforturi omeneşti şi prin energie omenească. Asta nu înseamnă că noi nu putem folosi astăzi aceste metode. Vreau să spun doar că Pavel nu a folosit astfel de metode. El nu era unul din acei “băieţi cu personalitate” care folosesc iscusinţa limbajului împănat cu clişee şi citate şi care se străduiesc să atingă culmile unui limbaj sofisticat şi frumos. El nu a venit nici cu o campanie anti-Nero sau anti-Cezar. Pavel nu a venit la Corint pentru a curăţi oraşul. Nu a venit invitat de creştini să pună la punct o campanie.

În prima sa Epistolă către corinteni, Pavel spune: “Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit.” Pavel avea o perspectivă amplă asupra întregului câmp de luptă. El avea un cer de câştigat şi un iad de alungat. Pavel era angajat într-un război de natură spirituală în care era nevoie de arme spirituale.

2 Cor. 10:4

v.4  Căci armele cu cari ne luptăm noi, nu sînt supuse firii pămînteşti, ci sînt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.

Acest verset este pus în paranteză şi Pavel nici măcar nu enumeră aici armele respective.

Războiul spiritual implică faptul că avem un duşman spiritual, iar pentru un duşman spiritual este nevoie de arme spirituale. Ni se spune că avem la dispoziţie anumite arme şi că ele sunt puternice şi eficiente.

Puteţi să identificaţi armele spirituale de care avem nevoie noi astăzi?

Prima noastră armă este Cuvântul lui Dumnezeu. Avem nevoie de încredere în Cuvântul lui Dumnezeu. Este sabia Duhului.

Pavel a putut veni la Corint, citadela filosofiilor şi a religiei, cu arma aceasta care este Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este arma de care s-a folosit apostolul Pavel. În Efeseni, el spune: “Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului care este Cuvântul lui Dumnezeu.” Pavel îşi trăgea sabia din teacă şi se bizuia pe ascuţişul ei. Aşa se face că putea scrie: “Căci mine nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede; întâi a Iudeului, apoi a Grecului” (Rom. 1:16).

Şi noi trebuie să avem încrede în Cuvântul lui Dumnezeu. Avem nevoie de o încredere fermă în inspiraţia divină a Scripturii. Această încredere trebuie să fie mai mult decât un crez.

Am ascultat odată  un predicator care vorbea despre inspiraţia Cuvântului lui Dumnezeu. El a folosit citate din tot felul de scrieri, poezii şi clişee frumoase, dar nu a deschis nici măcar o dată, în timpul expunerii sale, Cuvântul lui Dumnezeu.

Aceasta nu este încredere în Cuvântul lui Dumnezeu, nici folosire a Cuvântului ca armă în războiul spiritual.

Dacă ar trebuie să descriu linia teologică căreia subscriu, cred că aş putea spune că sunt conservator în ce priveşte teologia.

Eu cred în inspiraţia Cuvântului lui Dumnezeu care include Geneza şi istoria creaţiei. Cred în iad. De fapt, eu cred în Biblie de la începutul până la sfârşitul ei.

Pentru mine, Biblia este sabia Duhului, dragul meu prieten. Este una din armele noastre.

Cea de-a doua armă este prezenţa Duhului Sfânt.

Pavel şi-a recunoscut slăbiciunea omenească. El ştia că este pecetluit de Duhul Sfânt şi că puterea pe care o are de a propovădui Evanghelia vine de la Duhul Sfânt.

O altă armă eficientă în războiul nostru spiritual este rugăciunea. Este adevărat că se vorbeşte puţin despre rugăciune în epistolele corintene. Totuşi, Pavel credea în rugăciune. În cartea Efeseni, el include rugăciunea printre armele creştinului. “Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii.” (Efeseni 6:18).

2 Cor. 10:5

v.5  Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, cari se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gînd îl facem rob ascultării de Hristos.

În această luptă spirituală, biruinţa este a lui Dumnezeu. Luptătorii câştigă confruntarea, dar biruinţa este a lui Dumnezeu.

Când ieşim biruitori din confruntare, toate slava este a lui Dumnezeu. “Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui.” Biruinţa noastră este în Hristos. Chiar dacă nu-i putem câştiga pe toţi pentru Hristos, putem propovădui oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu. Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru uşa deschisă pentru mărturisirea Lui în prezent. Noi putem fi siguri de biruinţa prin Isus Hristos.

2 Cor. 10:6, 7

v.6  Îndată ce se va săvîrşi ascultarea aceasta din partea voastră, sîntem gata să pedepsim orice neascultare.

v.7   La înfăţişare vă uitaţi? Dacă cineva crede că ,,este al lui Hristos“, să aibă în vedere că, după cum el este al lui Hristos, tot aşa sîntem şi noi.

Adresându-se împotrivitorilor, Pavel spune: “Noi Îi aparţinem lui Hristos la fel ca oricine altcineva.”

2 Cor. 10:8

v.8    Şi chiar dacă m’aş lăuda ceva mai mult cu stăpînirea, pe care mi-a dat-o Domnul pentru zidirea voastră, iar nu pentru dărîmarea voastră, tot nu mi-ar fi ruşine.

Nu ştiu ce părere aveţi, dragi ascultători, dar eu unul cred că Pavel are autoritatea unui apostol. Aceasta nu este spre distrugerea lor, ci pentru zidirea, pentru creşterea lor în Hristos.

2 Cor. 10:9, 10

v.9  Zic aşa, ca să nu se pară că vreau să vă înfricoşez prin epistolele mele.

v.10  ,,De fapt“, zic ei, ,,epistolele lui sînt cu greutate şi pline de putere; dar cînd este de faţă el însuş, este moale, şi cuvîntul lui n’are nici o greutate.“

Acum, vedeţi, Pavel nu vrea ca autoritatea lui să fie impusă prin duritate sau printr-o exprimare violentă. Pavel nu vrea ca scrisorile sale să fie dure şi înfricoşătoare pentru ca apoi să fie găsit slab şi fără forţă în vorbire când va fi în mijlocul lor.

Părea mea este că aceasta este o indicaţie a faptului că Pavel nu era ceea ce noi am numi un bărbat atractiv. Este clar că el nu predica prin puterea sa fizică, prin tăria sa elocvenţa propriului limbaj sau cu o forţă de atracţie provenind dintr-o personalitate fascinantă. Părerea mea este că el era un vas cu o înfăţişare puţin atrăgătoare. Poate că, la fel cum a fost cu Samson în vremea judecătorilor, era evident că tăria lui nu venea din el însuşi, ci din Duhul lui Dumnezeu.

2 Cor. 10:11, 12

v.11  Cine judecă aşa, să fie încredinţat că, aşa cum sîntem în vorbă, în epistolele noastre, cînd nu sîntem de faţă, tot aşa vom fi şi în faptă, cînd vom fi de faţă!

v.12  Negreşit, n’avem îndrăzneala să ne punem alături sau în rîndul unora din aceia cari se laudă singuri. Dar ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sînt fără pricepere.

Iată-l pe Pavel venind cu  o notă de umor aici.

Mulţi oameni se compară folosindu-se pe ei înşişi ca etalon. Ei se compară cu ei înşişi pentru ca apoi să creadă că au ajuns undeva. Ei cred că sunt creştini remarcabili, de o înaltă ţinută morală şi spirituală, dar folosesc ca termen de comparaţie alţi creştini din grupul lor. Or, nu acesta ar trebui să fie etalonul nostru. Aceasta este una din tragediile acestei vremi. Un creştin poate să stea într-o adunare rece, să se răcească şi el însuşi, fără să-şi dea seama, din cauză că se compară cu cei din apropierea lui. Noi avem nevoie să fim în preajma unor creştini care ne îndeamnă şi ne provoacă să mergem din ce în ce mai sus. Sunt prea mulţi creştini care fac parte dintr-un grup oarecare dintr-o biserică şi care se simt mulţumiţi şi satisfăcuţi pentru că sunt toţi în aceeaşi barcă. 2 Cor. 10:13

v.13  Noi, însă, nu ne lăudăm dincolo de măsura noastră, ci în măsura marginilor, pe cari le-a însemnat Dumnezeu cîmpului nostru ca să ajungem pînă la voi.

Nemulţumirea creştinilor din Corint era aceea că Pavel nu venea să-i vadă. Ei spuneau că el îşi petrece destul timp cu alţii, dar la ei nu vine.

Câţi creştini nu-şi critică pastorii pentru că nu vin să-i viziteze! Ei vor tot mai mult din timpul lor.

Dragi prieteni, când un pastor îşi petrece timpul făcându-i pe plac unui sau altuia, el iroseşte timpul lui Dumnezeu. El ar trebui să acorde din timpul său celor care sunt cu adevărat într-o nevoie disperată de ajutor. El are nevoie să acorde cât mai mult timp Cuvântului lui Dumnezeu. 2 Cor. 10:14-16

v.14  Nu ne întindem prea mult, ca şi cînd n’am fi ajuns pînă la voi, căci, în adevăr, pînă la voi am ajuns în Evanghelia lui Hristos.

v.15  Nu ne lăudăm peste măsura noastră, adică, nu ne lăudăm cu ostenelile altuia; ci avem nădejdea că, dacă credinţa voastră creşte, va creşte şi cîmpul nostru de lucru între voi, nespus de mult, după măsura noastră.

v.16  Aşa că vom putea propovădui Evanghelia şi în ţinuturile cari sînt dincolo de al vostru, fără să intrăm în cîmpul de lucru al altuia, ca să ne lăudăm cu lucrări făcute deagata.

Pavel le spune că trebuie să-şi amintească faptul că la ei venise mai întâi. El fusese primul care le adusese Evanghelia şi călătorise cale lungă pentru aceasta. Pavel le spune corintenilor că metoda lui nu consta în a veni şi a deveni pastorul vreunei biserici. El fusese chemat să fie misionar. După ce întemeia undeva o comunitate de creştini, mergea mai departe. El nu zidea niciodată pe temelia altcuiva. 2 Cor. 10:17, 18

v.17  Ci, ,,oricine se laudă, să se laude în Domnul.“

v.18  Pentrucă nu cine se laudă singur, va fi primit, ci acela pe care Domnul îl laudă.

Noi stăm înaintea Domnului şi de la El ne primim lauda. Acesta este un cuvânt de avertisment pentru noi. Nu criticaţi pe cineva înainte de a afla care este chemarea lui din partea Domnului. Un om poate avea darul de a vizita bolnavi, în timp ce altul are darul de a vorbi de la amvon. Dacă aveţi la amvon o persoană cu acest dar, nu-l criticaţi, ci daţi-i timp pentru a-şi pregăti mesajele. Dacă el se ocupă de pregătirea mesajelor sale, nu va avea timp să alerge încoace şi încolo pe la diferite vizite. Altcineva poate să nu aibă nici un pic de talent în ale predicatului, dar este un foarte bun organizator. Atunci daţi-i să facă ceva pe măsura acestui dar. Aflaţi care este darul fiecăruia şi atribuiţi-i o slujbă pentru ca darul acela să fie folosit cu îndoită măsură. Nu vă grăbiţi să judecaţi pe nimeni numai pentru nu face ce credeţi voi că ar trebui să facă.

Pavel le spune corintenilor că el face ceea ce l-a chemat Dumnezeu să facă. El fusese chemat să fie misionar şi asta făcea.

Dragii mei, este foarte bine să ne cunoaştem chemarea şi să acţionăm în spiritul ei. Avem atât de multă nevoie să ştim unde suntem chemaţi. Aceasta pentru că are de a face şi cu înzestrarea pe care ne-a făcut-o Dumnezeu.

Să ştiţi că Dumnezeu nu cheamă pe nimeni să facă ceva pentru extinderea Împărăţiei Sale până nu îl şi pregăteşte pentru aceasta, până nu îi oferă resursele necesare.

Dar mai apoi Dumnezeu solicită responsabilitate din partea noastră. Bine ar fi să înţelegem şi să acceptăm acest lucru.

Dragi ascultători mai sunt trei capitole din această epistolă, dar să ştiţi că Scriptura este inepuizabilă. Nu uitaţi însă:

Ce şti trebuie dublat de motivaţie, de ştiinţa de a ştim cum să pui în aplicare şi apoi de voinţa de a pune în aplicare.

Fie care Dumnezeu să ne ajute să punem în practică aceste principii astfel încât învăţarea noastră să fie o experienţă transformatoare de viaţă.