Itinerar Biblic Ep.0498 – 2 CORINTENI Cap. 9

 

Tema: Colecta pentru sfinţii săraci din Ierusalim

 

Dragi ascultători, cu ajutorul Duhului Sfânt al lui Dumnezeu poposim din nou în Cuvântul lui Dumnezeu, mai precis în capitolul 9, de fapt şi în prima parte a capitolului 10.

Acest capitol acesta continuă subiectul abordat în capitolul 8. În capitolul precedent era vorba de harul dărniciei, iar acum suntem pe cale să aflăm ce este dărnicia creştină.

Să privim deci în Cuvântul lui Dumnezeu.

2 Cor. 9:1-4

v.1   Este de prisos să vă mai scriu cu privire la strîngerea de ajutoare pentru sfinţi.

v.2  Cunosc, în adevăr, bunăvoinţa voastră, cu care mă laud cu privire la voi către Macedoneni, şi le spun că Ahaia este gata de acum un an. Şi rîvna voastră a îmbărbătat pe foarte mulţi din ei.

v.3  Am trimes totuş pe fraţi, pentruca lauda noastră cu voi să nu fie nimicită cu prilejul acesta, ci să fiţi gata, cum am spus.

v.4  Dacă vor veni vreunii din Macedonia cu mine, şi nu vă vor găsi gata, n’aş vrea ca noi (ca să nu zicem voi) să fim daţi de ruşine în încrederea aceasta.

Pavel spune aici că va fi foarte stânjenit şi ruşinat, dacă va veni la Corint, după ce se va fi lăudat la alţii cu râvna creştinilor de aici, şi va afla că ei nu sunt gata cu ceea ce au promis. Eu unul am descoperit că dărnicia este un test pentru orice biserică.

Am fost invitat să vorbesc în mai multe biserici. Am observat că acolo unde biserica este vie, credincioşii sunt generoşi în ceea ce dăruiesc. Pe de altă parte, într-o biserică moartă din punct de vedere spiritual, oamenii dau puţin şi cu strângere de inimă. Mărimea acestor daruri ale bisericii este un bun barometru pentru starea lor spirituală.

Creştinii corinteni făcuseră o promisiune prin care se angajau să strângă ajutoare pentru sfinţii bisericii din Ierusalim. Aş vrea să spun aici că orice promisiune pe care o face un creştin este între el şi Domnul. Promisiunea de a dărui ceva sau de a face un lucru anume pentru lucrarea Lui este făcută Domnului.

Cunosc un om bogat care a fost întrebat: “Cum se face că te îmbogăţeşti când tu dai atât de mult?” Răspunsul a fost: “Domnul dă binecuvântările Sale cu o lopată mai mare decât cea cu care scot eu din această grămadă.” Dragul meu prieten, nu vom reuşi niciodată să dăm mai mult decât poate dărui Dumnezeu.

2 Cor. 9:5

v.5  De aceea, am socotit de trebuinţă, să rog pe fraţi să vină mai înainte la voi, şi să pregătească strîngerea darurilor făgăduite de voi, ca ele să fie gata, făcute cu dărnicie nu cu zgîrcenie.

Iată o altă traducere, mai apropiată de original, a acestui verset: “Am considerat deci necesar să îndemn pe fraţi ca să vină mai înainte la voi şi să pregătească dinainte binecuvântarea voastră promisă dinainte, ca aceasta să fie gata aşa, ca binecuvântare, şi nu ca o zgârcenie.” Corintenii pregătiseră un dar generos, dovada harului lui Dumnezeu care lucra în inima lor.

2 Cor. 9:6

v.6    Să ştiţi: cine samănă puţin, puţin va secera; iar cine samănă mult, mult va secera.

Pavel le-a spus acelaşi lucru bătrânilor bisericii din Efes: “În toate privinţele v-am dat o pildă şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi, şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuşi a zis: ‘Este mai ferice să dai decât să primeşti.’” Se pare că aceasta era o expresie folosită foarte des de Isus. Din păcate, astăzi este citată des dar pusă în aplicare foarte rar.

Să ştiţi dragii mei că veţi fi mai fericiţi dacă veţi da, decât dacă veţi primi. Verificaţi-vă singuri: “Ce efect are asupra vieţii voastre gestul de a dărui?” Iată o probă de foc pentru fiecare din noi: semănăm cu zgârcenie? Dăruim cu zgârcenie?

Haideţi să ne imaginăm că un fermier seamănă o anumită cantitate de seminţe pe terenul său şi are o recoltă mare. Ce-ar fi dacă el şi-ar spune: “N-are rost să risipesc atâtea seminţe. Mai bine semăn doar jumătate din cantitatea de anul trecut şi restul le păstrez.” Credeţi că ar avea o recoltă la fel de mare? În nici un caz. Principiul este clar: cine seamănă cu zgârcenie, va secera cu zgârcenie şi cine seamănă cu belşug va secera din belşug. Acesta este un principiu valabil în orice aspect al vieţii.

Unul din motivele sărăciei noastre este faptul că suntem zgârciţi în relaţia noastră cu Domnul.

2 Cor. 9:7

v.7  Fiecare să dea după cum a hotărît în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci ,,pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.“

Ceea ce simţi că este bine să dai, în inima ta, aceea ar trebui să daţi. Dar să nu uităm un ingredient: să nu daţi cu zgârcenie. Dumnezeu nu doreşte să vadă la noi dărnicie zgârcită, dacă pot spune aşa. Darurile noastre nu trebuie să fie făcute cu zgârcenie, cu strângere de inimă, cu părere de rău. Dumnezeu nu vrea nici un ban de la voi, dacă voi mai degrabă l-aţi păstra pentru voi înşivă.

Poate că veţi spune: “Dar eu sunt membru al bisericii cutare şi simt că sunt răspunzător pentru acest lucru. Este responsabilitatea mea să dau bani pentru biserică.” Este adevărat că aveţi responsabilitatea pentru susţinerea bisericii voastre. Dar Dumnezeu ne spune că nu este suficient acest lucru. El spune că dacă veţi da cu părere de rău, El nu vrea darul vostru. Nu numai că nu-l vrea, dar eu cred că nici nu-l foloseşte.

Pe lângă faptul că Dumnezeu nu vrea să daţi cu părere de rău, El nu vrea să daţi nici de nevoie. Dumnezeu primeşte doar darurile făcute cu bucurie, de bună voie.

Unii spun: “Ar fi bine să dau şi eu pentru că dacă toţi dau şi numai eu nu, voi avea o reputaţie proastă. Aşa că mai bine să dau şi eu ceva.” Asta înseamnă a da de nevoie. Dumnezeu nu o astfel de dărnicie doreşte.

“Pe cine dă cu bucurie îl iubeşte pe Dumnezeu.” Aceasta ar trebui să fie partea cea mai plină de bucurie a serviciului religios.

Am fost în câteva biserici în care, după ce se strângea colecta, toată adunarea se ridica în picioare pentru a cânta o cântare care spune: “Lăudat să fie Dumnezeu de la care vin toate binecuvântările”. Cred că este minunat. Singura îmbunătăţire care s-ar putea aduce ar fi ca această cântare să fie cântată înainte de strângerea colectei. Astfel credincioşii ar fi pregătiţi pentru a da cu bucurie.

Nu uitaţi, dragi ascultători: pe cine dă cu bucurie îl iubeşte Dumnezeu.

2 Cor. 9:8

v.8  Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentruca, avînd totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună,

Eu nu cunosc pe nimeni care să fi dat faliment pentru că a dăruit prea mult pentru lucrarea Domnului. Nu spun că nu ar exista o astfel de persoană, ci doar că eu nu am cunoscut pe nimeni care să fi trecut printr-o astfel de experienţă. Eu cred că Dumnezeu vă va binecuvânta. Nu întotdeauna binecuvântările Sale sunt de ordin material. Prea mulţi se aşteaptă numai la binecuvântări materiale din partea lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu ne poate binecuvânta mai ales cu binecuvântări spirituale.

2 Cor. 9:9, 10

v.9  după cum este scris: ,,A împrăştiat, a dat săracilor, neprihănirea lui rămîne în veac.“

v.10  ,,Cel ce dă sămînţă sămănătorului şi pîne pentru hrană“, vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămînţa de sămănat şi va face să crească roadele neprihănirii voastre.

Acesta este un citat din Psalmul 112. Omul care se teme de Domnul şi care dăruieşte celui sărac este considerat fericit sau binecuvântat. Noi trebuie să împărţim ce avem cu cei ce nu au de nici unele. Eu cred că noi ar trebui să ne îngrijim de cei din biserica noastră care se luptă cu mari lipsuri. Sunt atât de multe prilejuri şi posibilităţi de a veni în ajutorul fraţilor noştri. Mulţi creştini au acest dar al ospitalităţii, şi este într-adevăr un dar să fii primitor de oaspeţi. Aceşti creştini deschid cu bucurie uşa casei lor şi îi fac pe oameni să se simtă ca acasă. Adesea ei aduc pe cineva la biserică pentru a auzi Evanghelia, după care invită la ei acasă persoana respectivă pentru a lua masa împreună. Acesta este un mod minunat de a mărturisi Evanghelia. Este o mână întinsă celor singuri, celor care tânjesc după părtăşie.

Pavel foloseşte exemplul cu fermierul care seamănă baniţă după baniţă de seminţe cu credinţa că va avea o recoltă bogată. Dumnezeu este Cel care înmulţeşte sămânţa pe care o seamănă fermierul. Dumnezeu este Cel care înmulţeşte tot ce faci pentru El. Aşa că nu vă temeţi să dăruiţi pentru Domnul.

Am avut cândva o experienţă neobişnuită în sensul că a trebuit să-l opresc pe un tânăr să mai dea în ritmul în care o făcea. El se întorsese de curând la Dumnezeu şi dăruia pentru Domnul atât de mult încât nu mai păstra suficient pentru familia sa. Biblia spune că noi suntem mai rău decât păgânii dacă nu ne îngrijim de propriile noastre familii (1 Tim. 5:8). I-am arătat acelui frate acest verset şi i-am explicat că trebuie să poarte de grija familiei sale mai întâi şi după aceea poate dărui cu generozitate pentru Domnul. Dumnezeu nu vrea să fim extremişti nici în acest aspect al dărniciei. Este nevoie de echilibru şi în acest aspect. Avem nevoie de bun-simţ, de o judecată sănătoasă.

2 Cor. 9:11, 12

v.11  În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele, pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulţămiri lui Dumnezeu.

v.12  Căci ajutorul dat de darurile acestea, nu numai că acopere nevoile sfinţilor, dar este şi o pricină de multe mulţămiri către Dumnezeu.

Când dăruiţi cu generozitate, oamenii vor mulţumi Domnului pentru darul acela. Dumnezeu este Cel care va primi lauda şi slava.

2 Cor. 9:13

v.13  Aşa că dovada dată de voi prin ajutorul acesta, îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiţi că o aveţi faţă de Evanghelia lui Hristos, şi pentru dărnicia ajutorului vostru faţă de ei şi faţă de toţi;

Am întâlnit un misionar care mi-a vorbit cu multă căldură despre o familie din oraşul meu pe care o cunoşteam şi eu. El mi-a spus: “Cât de generoşi au fost oamenii aceştia cu mine! Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ei.” La aşa ceva se referă Pavel în acest verset. Misionarul acela Îi mulţumea lui Dumnezeu pentru o familie dintr-un oraş la mare depărtare de câmpul lor de misiune. Îi mulţumeşte cineva astăzi lui Dumnezeu pentru generozitatea voastră?

2 Cor. 9:14

v.14  şi-i face să se roage pentru voi, şi să vă iubească din inimă, pentru harul nespus de mare al lui Dumnezeu faţă de voi.

Dărnicia este un har. Nouă nu ni se porunceşte să dăm zece la sută din ce avem. Dărnicia creştină nu este poruncită sub Lege. Este un har. Dumnezeu ne cere să dăruim ca o binecuvântare şi ca un har în funcţie de circumstanţele fiecăruia dintre noi. Unii creştini ar trebui să dea mai mult decât zece la sută. Alţi creştini nu pot da deloc pentru că nu au din ce. Fiecare trebuie să dea aşa cum poate. Apostolul Pavel însumează tot acest subiect al dărniciei într-o singură frază:

2 Cor. 9:15

v.15  Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!

Indiferent cât de mult aţi da, nu puteţi da mai mult decât Dumnezeu. El ne-a dat un dar nemaipomenit, un dar care întrece priceperea omului şi care nu poate fi egalat de nimic din ce ar dărui omul vreodată. Nici un om nu poate egala darul lui Dumnezeu care a fost Fiul Său Isus Hristos, care a murit pe cruce pentru noi. Gândiţi-vă puţin la ce spune apostolul Pavel în 2 Cor. 8:9 – “El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.” Domnul a lăsat în urmă slava cerească şi a venit ca misionar în această lume. El a venit nu numai pentru a trăi printre oameni, ci şi pentru a-Şi da viaţa pentru toţi. Isus a venit să moară pe cruce. El a murit de o moarte cruntă pentru ca noi să avem viaţa veşnică. El a fost jertfa de ispăşire pentru păcatul nostru.

În cartea Evrei citim că El a făcut toate acestea pentru bucuria care Îi stătea înainte. Dragul meu prieten, El este Mântuitorul minunat şi glorios! Nu-L subestimaţi şi nu trataţi cu superficialitate relaţia voastră cu El. Isus este Luceafărul strălucitor de dimineaţă. El este Fiul lui Dumnezeu care ne-a răscumpărat, darul nespus de mare al lui Dumnezeu pentru noi. Nimeni nu poate da mai mult decât atât!

Dar iată-ne ajunşi la ultima mare secţiune a acestei Epistole a cărei temă este chemarea apostolului Pavel. Prima secţiune s-a ocupat de trăirea creştină, cea de-a doua de dărnicia creştină şi cea de-a treia, la care ne găsim acum, se ocupă de vegherea creştină. Am asistat la o schimbare radicală când Pavel a început să scrie despre dărnicia creştină.

Acum ajungem la o altă secţiune, în care asistăm la o altă schimbare de ton şi stil, care   i-a făcut pe mulţi comentatori să spună că acesta ar fi începutul unei a treia scrisori. Eu nu sunt de acord cu această teorie. Schimbarea de ton poate fi explicată cu uşurinţă în baza unui alt motiv.

Aşa cum am văzut, biserica din Corint era o biserică dezbinată. În prima sa Epistolă, Pavel scrie: “Căci, fraţilor, am aflat despre voi de la ai Cloei, că între voi sunt certuri.” (1 Cor. 1:11). Majoritatea bisericii respecta autoritatea lui Pavel. Exista şi o minoritate care manifesta împotrivire faţă de apostolul Pavel şi respingea autoritatea lui. S-ar părea că în primele nouă capitole el se adresează majorităţii, în timp ce în capitolele 10, 11 şi 12 se adresează minorităţii. Este ca şi cum ar fi trecut de la lumina zilei la întuneric.

În această secţiune vom vedea cum apostolul îşi deschide inima plină de dragoste. Avem ocazia să-l vedem pe apostolul Pavel ca nicăieri în altă parte pentru că aici îşi apără el chemarea şi slujba de apostol.

2 Cor. 10:1

v.1  Eu, Pavel, vă rog, prin blîndeţa şi bunătatea lui Hristos, -eu, cel ,,smerit cînd sînt de faţă în mijlocul vostru, şi plin de îndrăzneală împotriva voastră, cînd sînt departe“,

Vă amintiţi că Pavel scrisese o altă scrisoare, mai dură, în care îi mustra şi îi certa pe credincioşii din Corint. Minoritatea l-a criticat sever spunând: “Pavel scrie în stil pompos, dar când este de faţă este un nimeni, nu are nici o putere.”

Pavel îi roagă fierbinte, prin blândeţea şi bunătatea lui Hristos”. Când a venit în Corint, Pavel a început să lucreze la confecţionarea de corturi pentru a se întreţine. El nu era în grija materială a nimănui şi nimeni nu plătea pentru întreţinerea lui. El lucra în piaţă în fiecare zi. El asuda din greu şi mâinile i se murdăreau. În timp ce lucra, el vorbea cu oamenii care treceau pe acolo. Corintenii spuneau despre el: “Acesta nu este un apostol. Uitaţi-vă la el! Este un fabricant de corturi. Este un om obişnuit.” Dragi prieteni, este adevărat că Pavel era un om obişnuit dar, în acelaşi timp, era apostol. Pavel arăta ca un om obişnuit. Ba unii nici măcar nu l-ar fi băgat în seamă sau l-ar fi dispreţuit pentru că era un simplu muncitor. Astfel, atunci când se adresează prin formula: “Eu, Pavel, vă rog, prin blândeţea şi bunătatea lui Hristos”, el vrea să spună că este ca Domnul în timpul vieţii lui pe pământ. Aduceţi-vă aminte că şi Domnul Isus lucra ca un simplu tâmplar. Pavel spune că este “smerit când sunt de faţă, în mijlocul vostru”. El nu era un om care atrage privirile, nu era un cineva în felul lumii. Era doar un om obişnuit. De aceea spuneau corintenii: “De fapt, epistolele lui sunt cu greutate şi pline de putere; dar când este de faţă el însuşi este moale şi cuvântul lui n-are nici o greutate. Cine se crede omul acesta?”

Pavel scrie prin bunătatea şi blândeţea lui Hristos. Domnul nostru nu a ridicat glasul pentru a Se apăra pe Sine însuşi. Domnul Isus nu avea o înfăţişare izbitoare şi nu arăta aşa cum ne fac artiştii să credem. El nu umbla pe pământ cu o aureolă deasupra capului. Domnul Isus a fost blând şi smerit şi aceasta ar trebui să fie cartea de vizită a fiecărui creştin. Aceasta ar trebui să fie trăsătura comună tuturor credincioşilor.

Pavel le spune creştinilor din vremea sa: “Nu vă lăsaţi înşelaţi de aparenţe.” Pavel avea autoritatea unui apostol. El avea o misiune divină şi vorbea cu autoritate. El era conştient de puterea supranaturală şi exercita o astfel de putere. Pavel le spune corintenilor să nu-l oblige să-şi exercite autoritatea. Dorinţa lui este să vină la ei într-un duh de blândeţe şi bunătate şi îi îndeamnă să nu se gândească la el numai mânaţi de firea pământească.

Nu cred că un slujitor al Evangheliei de astăzi are nevoie să poarte un veştmânt special pentru a dovedi că este un slujitor al Domnului Isus Hristos. Dovada o constituie viaţa lui şi faptul că predică într-adevăr Cuvântul lui Dumnezeu. Se întâmplă şi astăzi ca în vremea lui Pavel: sunt şi astăzi persoane care vor să-l înjosească pe cel care doreşte să predice Cuvântul lui Dumnezeu. Diavolul este foarte iscusit în această privinţă. Acum ni se pare că diavolul nu atacă Cuvântul lui Dumnezeu şi că există un real interes pentru Cuvânt în lumea de astăzi. Ştiţi ce face diavolul? Atacă reputaţia omului lui Dumnezeu care predică Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este calea lui de intrare. El încearcă să-l discrediteze pe omul lui Dumnezeu. Aşa s-a întâmplat şi cu Pavel.

Cunosc o biserică în care pastorul îi învăţa pe oameni Cuvântul lui Dumnezeu. Printre membrii bisericii se numărau şi unii care nu-l plăceau deloc şi când pastorul a plecat din acea biserică, ei aproape că au încercat să-l crucifice, metaforic vorbind. Totuşi, ei ţi-ar fi spus oricând că ei cred în Cuvântul lui Dumnezeu şi ţi-ar fi arătat Bibliile mari, îmbrăcate în piele, pe care le ţineau sub braţ. Ei nu cred cu adevărat în Cuvântul lui Dumnezeu. De fapt, nici nu cred că ştiu prea bine ce scrie în acest Cuvânt. Dacă un pastor propovăduieşte Cuvântul lui Dumnezeu şi nu se se pliază pe un astfel de grup nu-i va fi deloc uşor, credeţi-mă. Aceasta este metoda diavolului.

Dragi prieteni mă opresc aici de această dată cu dorinţa ca acest Cuvânt al lui Dumnezeu să ajungă la inimile noastre şi să iniţieze transformarea de care avem atât nevoie.

Rămâneţi cu Binecuvântarea Celui Atot-Puternic !