Itinerar Biblic Ep.0494 – 2 CORINTENI Cap. 6: 1-14

 

Tema: Mângâierea lui Dumnezeu în toate circumstanţele slujbei lui Hristos

Dragi prieteni, am văzut ce a făcut Dumnezeu pentru noi prin Domnul Isus Hristos. Vreau să vă spun acum că aceasta ar trebui să creeze în inimile noastre un sentiment de recunoştinţă. Dar nu numai atât. Iertarea aceasta, mântuirea, aduce şi responsabilitate. Adică, odată ce ne-a mântuit El ne cooptează deja în echipa Sa de lucrători şi astfel suntem responsabili pentru împlinirea planului Său pentru mântuirea altora.

În pasajul ce ne stă înainte avem cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească un bun lucrător al lui Isus Hristos. Nici unul dintre noi nu poate citi acest fragment fără să spună: “Cine este de ajuns pentru aceste lucruri?” Nici unul dintre noi nu s-ar ridica la înălţimea acestui standard atât de înalt. Dar să nu uităm că suntem încă în secţiunea despre mângâierea lui Dumnezeu. Aici vedem mângâierea lui Dumnezeu în toate circumstanţele lucrării lui Hristos. Deci,

2 Cor. 6:1

v.1    Ca unii cari lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceţi aşa ca să nu fi primit în zădar harul lui Dumnezeu.

În traducerea literală, acest verset apare astfel: “Şi lucrând împreună cu El…”, în care cuvintele “cu El” sunt scrise cu litere italice, ceea ce înseamnă că au fost incluse de traducător, fără a face parte din textul original. Deci originalul suna astfel: “Şi lucrând împreună vă şi îndemnăm să nu primiţi în zadar harul lui Dumnezeu”.

Dragi prieteni, convingerea mea este că trebuie să fie ştearsă linia trasată între cler şi laici. Cu siguranţă există oameni care au primit de la Dumnezeu darul de a-i învăţa pe alţii.

Dacă am vreun dar, atunci acesta este darul meu. Dacă nu pot să spun că am acest dar, atunci nu am nici un altul, pentru că sigur nu sunt bun la nimic altceva. Unii au darul de a învăţa, alţii au darul de a fi păstori, în timp ce alţii au darul de a fi misionari. Aceştia sunt laicii. Dar Dumnezeu dă un dar fiecărui membru al trupului lui Hristos. Nu ar trebui să existe distincţia pe care o facem astăzi între amvon şi strană. Noi toţi lucrăm împreună. Dacă sunteţi dintre cei care staţi în biserică şi ascultaţi predica de la amvon, să ştiţi că şi voi aveţi responsabilitatea de a vesti Cuvântul lui Dumnezeu. Eu ştiu că mi-a fost dat darul de a-i învăţa pe alţii. Indiferent ce aţi fi, de la un patron de firmă până la o femeie casnică, să ştiţi că voi toţi aveţi responsabilitatea de a vesti lumii Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu a pus în biserică şi credincioşi care îi vor învăţa pe alţii, şi credincioşi care vor fi păstori, precum şi alţi copii ai lui Dumnezeu care vor avea diferite daruri pentru slujba Domnului. Sunt fraţi care îi pregătesc pe ceilalţi pentru a sluji Domnului sub diferite forme.

Îngăduiţi-mi să repet comentariul profesorului meu care spunea: “Păstorii nu produc oi. Oile tot din oi se nasc.”

Prea mulţi cred că este treaba evanghelistului sau a predicatorului să câştige suflete pentru Hristos. Nu este aşa. Aceasta este şi treaba voastră. Dumnezeu a dat învăţători, predicatori, evanghelişti şi misionari pentru a pregăti mădularele trupului lui Hristos pe pământ pentru lucrarea lor de a merge în lume şi a mărturisi pentru Hristos. Păstorul nu produce oi. El veghează asupra oilor şi are grijă de ele. Oile sunt cele care fac alte oi.

Astăzi, lucrarea bisericii este stopată din cauză că oile nu se duc să vestească Evanghelia celor din lume. Aşa că vă pun din nou această întrebare: Ce faceţi astăzi pentru vestirea Cuvântului lui Dumnezeu? Voi puteţi face ceva ce nici eu, nici alt predicator din ţară nu poate face. Sunt în jurul vostru oameni care au încredere în voi. Ei v-ar asculta pe voi, deşi nu ar fi gata să asculte un predicator. Cunosc un foarte bun om de afaceri care are un defect de vorbire. Pentru că simte că nu poate vorbi direct şi bine oamenilor, el ia casete cu programul nostru peste tot pe unde se duce. Acest om bate la uşa asociaţilor sau a colegilor săi cu un casetofon portabil în care are pusă o casetă cu unul din programele noastre şi îi invită să asculte împreună cu el. Acesta este un exemplu de mărturie şi de vestire a Cuvântului. Noi lucrăm împreună la aceasta.

Pavel spune: “vă sfătuim să faceţi aşa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu”.  Cum este posibil să primească cineva în zadar harul lui Dumnezeu? Dumnezeu Şi-a revărsat bunătatea şi îndurarea asupra noastră. Să primeşti îndurarea lui Dumnezeu, să te bucuri de mântuirea harului lui Dumnezeu şi totuşi să trăieşti o viaţă după îndemnurile firii pământeşti şi ale lumii – aceasta înseamnă să primeşti harul lui Dumnezeu în zadar. Care este răspunsul pe care îl daţi voi azi dragostei din inima lui Dumnezeu?

2 Cor. 6:2

v.2  Căci El zice: ,,La vremea potrivită, te-am ascultat, în ziua mîntuirii, te-am ajutat. Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mîntuirii.“

 

Foarte mulţi oameni spun: “Nu-L primesc acum pe Hristos. O voi face altădată.” Şi amână această decizie. Unii oameni aşteaptă până când vine un anumit evanghelist în oraşul lor, iar alţii aşteaptă să participe la o mare întrunire de evanghelizare. Nu ştiu cine sunteţi sau în ce stare vă aflaţi acum, vă spun că dacă nu sunteţi mântuiţi, acum este vremea potrivită. Uitaţi-vă la ceas. Oricât arată ceasul acum, aceasta este vremea potrivită pentru ca voi să-L primiţi pe Domnul Isus. Acum veţi spune: “Dar nu pot să aştept până mâine?” Teoretic, da. Dar nu aveţi nici o certitudine ca va mai fi o zi de mâine. Dumnezeu spune că acum este momentul potrivit.

2 Cor. 6:3

v.3  Noi nu dăm nimănui nici un prilej de poticnire, pentruca slujba noastră să nu fie defăimată.

Iată un bun sfat. Trebuie, dragi prieteni, să fim atenţi la comportamentul nostru. Nu trebuie să ofensăm pe nimeni: asta înseamnă să nu fim o pricină de poticnire. Înseamnă că nu rănim în nici un fel sentimentele altora. Eu nu cred că este posibil să slujească cineva în biserică astăzi fără să rănească sentimentele cuiva. Unii sunt prezenţi numai pentru a fi răniţi de alţii. Mulţi creştini se simt ofensaţi orice aţi face. Dacă nu dai mâna cu ei, au impresia că îi desconsideri; dacă dai mâna cu ei, îi strângi prea tare şi îi doare. Dacă te opreşti să vorbeşti cu ei, îi întrerupi; dacă n-o faci, umbli cu nasul pe sus. Dacă le scrii o scrisoare, sunt sigur că vrei să le ceri bani. Dacă nu le trimiţi nici o scrisoare, se simt neglijaţi. Dacă le faci o vizită, îi împiedici să lucreze; dacă nu-i vizitezi, nu te interesează persoana lor.

Într-o dimineaţă, am plecat cu soţia mea la drum, cu maşina, pe nemâncate. După ce am parcurs 200 km ne-am oprit să mâncăm ceva la un mic han. Nu arăta el cine ştie ce, dar mâncarea a fost foarte bună. Când m-am dus să plătesc, am văzut deasupra casei un afiş pe care scria: “Nu putem să fim pe placul tuturor, dar ne străduim.” Mi-a plăcut foarte mult.

A nu da nimănui nici un prilej de poticnire înseamnă să trăieşti astfel încât nimeni să nu poată spune despre voi următorul lucru: “Din cauza felului în care trăieşte acest om, eu nu am nici o încredere în mântuirea de care vorbeşte.”

În continuare, Pavel enumeră câteva caracteristici ale slujitorului lui Dumnezeu.

2 Cor. 6:4

v.4  Ci, în toate privinţele, arătăm că sîntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strîmtorări,

 

Prima pe listă este răbdarea. Eu nu mă pot lăuda cu prea multă dar, aşa cum suna şi anunţul, “ mă străduiesc”!

“În necazuri” ar fi următoarea caracteristică – este cunoscut faptul că mulţi slujitori ai lui Dumnezeu au parte astăzi de foarte multe necazuri, în diferite părţi ale lumii.

“În nevoi” – oamenii săraci înţeleg acest lucru foarte bine.

Un predicator povestea cum a predicat într-o localitate timp de trei zile în care nu a mâncat deloc. El predica unui grup de oameni care credeau că el trăieşte prin credinţă şi cu siguranţă îl lăsau să demonstreze acest lucru. Nu i s-au dat deloc bani pentru mâncare. În a patra dimineaţă, se gândea ce să facă: să mai stea în cameră şi să aştepte un eventual mic dejun sau să se ridice, să se îmbrace şi să mai strângă cureaua cu o gaură. La un moment dat, a văzut o scrisoare care fusese strecurată pe sub uşă. S-a dat jos din pat, a luat plicul de pe podea şi l-a deschis. A găsit în el un bilet pe care scria doar: “veţi găsi înăuntru o expresie a părtăşiei creştine” şi alături a găsit o bancnotă de 100 000 lei. În dimineaţa aceea a luat cel  mai copios mic dejun din viaţa sa.

“În necazuri, în nevoi, în strâmtorări…”. Mulţi ştiu astăzi ce înseamnă a trăi cu toate acestea. Cei foarte tineri înţeleg şi acceptă mai greu acest lucru. Lor le este greu să priceapă cum este să trăieşti în lipsuri, în nevoi şi în strâmtorări.

2 Cor. 6:5

v.5  în bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli, în vegheri, în posturi;

Ştiu că puţini dintre voi înţelegeţi ce au însemnat aceste bătăi pe care apostolul Pavel le-a primit cu vârf şi îndesat. El încasa de fiecare dată patruzeci de lovituri fără una, cum spune în altă parte, cu o nuia sau vergea. Chiar dacă nu am avut parte de astfel de experienţe, am fost loviţi şi noi de o remarcă insultătoare rostită cu un glas mieros de un sfânt pios.

Cu ani în urmă aveam în biserică o doamnă cu o limbă foarte ascuţită. Dacă se întâmpla să predic şi dimineaţa şi seara, ea venea la finalul serviciului de seară şi spunea: Domnule păstor, aţi avut o predică minunată dimineaţă!” Astfel, ea insinua că predica de seară nu a fost bună, chiar dacă cea de dimineaţă a fost potrivită. Acesta este doar unul din modurile în care credincioşii pot lovi, uneori mai puternic decât folosind nuiaua.

Pavel enumeră alte experienţe şi dificultăţi de care a avut parte în timpul lucrării sale şi care astăzi sunt necunoscute celor mai mulţi dintre noi – “temniţe, răscoale, osteneli, vegheri, posturi”.

În continuare urmează un alt set de calităţi sau trăsături definitorii pentru slujba lui Dumnezeu.

2 Cor. 6:6, 7

v.6  prin curăţie, prin înţelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfînt, printr-o dragoste neprefăcută,

v.7  prin cuvîntul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele de lovire şi de apărare, pe cari le dă neprihănirea;

“Prin curăţie…”. Credeţi-mă, este foarte important ca un slujitor al lui Dumnezeu să trăiască o viaţă curată. Lipsa curăţiei aduce mari prejudicii mărturiei creştine. Este întotdeauna tragic să vezi că un slujitor al lui Dumnezeu de la amvon, fie că este preot, predicator, pastor, este găsit vinovat de imoralitate sau necurăţie morală. Curăţia este importantă înaintea lui Dumnezeu.

“Prin înţelepciune” sau cunoaştere care se referă nu numai la Cuvântul lui Dumnezeu, ci şi la ceea ce se întâmplă în jur în vremea şi în societatea în care trăim. “Prin îndelungă răbdare, prin bunătate…”. Cât de mult se bucură astăzi credincioşii să aibă un pastor care este bun cu ei şi îşi manifestă preocuparea pentru ceea ce li se întâmplă! “Prin Duhul Sfânt…” Dumnezeu să Se îndure de predicatorul care încearcă să predice fără călăuzirea şi îndrumarea Duhului Sfânt.

Să ştiţi că aproape de fiecare dată când mă ridic pentru a începe predica îmi spun în minte această scurtă rugăciune: “Doamne, ajută-mă să predic în puterea Duhului Sfânt!”

Să ştiţi, dragi prieteni că nu omul contează, ci lucrarea pe care o face Duhul Sfânt prin el. O lucrare eficientă poate fi făcută numai prin puterea Duhului Sfânt.

“Printr-o dragoste neprefăcută…”. Mai spune Pavel.  Este atât de mare nevoie de dragoste neprefăcută astăzi! Nu avem nevoie de prefăcuţi care să debiteze platitudini pioase. Nu avem nevoie de falşi mărturisitori ai credinţei care îţi spun cât de mult te iubesc şi pe urmă îţi înfig un cuţit în spate. Avem nevoie de dragoste autentică şi reală. Avem nevoie de dragostea pe care o pune Duhul lui Dumnezeu în inimile noastre. “Prin cuvântul adevărului” – aceasta înseamnă că orice predicator trebuie să-şi cunoască Biblia. El ar trebui să predice prin puterea lui Dumnezeu, ceea ce este posibil numai atunci când predicatorul petrece timp singur cu Dumnezeu înainte de a veni la amvon. “Prin armele de lovire şi de apărare pe care le dă neprihănirea” – aceasta înseamnă o viaţă dreaptă şi curată în toate aspectele.

Mai departe, Pavel ne dă nouă paradoxuri care ar trebui să se regăsească printre caracteristicile omului lui Dumnezeu.

2 Cor. 6:8-10

v.8  în slavă şi în ocară, în vorbire de rău şi în vorbire de bine. Sîntem priviţi ca nişte înşelători, măcar că spunem adevărul;

v.9  ca nişte necunoscuţi, măcar că sîntem bine cunoscuţi; ca unii cari murim, şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, măcarcă nu sîntem omorîţi;

v.10  ca nişte întristaţi, şi totdeauna sîntem veseli; ca nişte săraci, şi totuş îmbogăţim pe mulţi; ca neavînd nimic, şi totuş stăpînind toate lucrurile.

“În slavă şi în ocară” – Adică unii vă vor aproba, alţii nu. Aşa este o lucrare echilibrată. “În vorbire de rău şi în vorbire de bine” – deşi unii vor spune lucruri rele şi urâte despre noi, vom continua să-I slujim Domnului.

Unul din personajele lui Shakespeare spune: “Ei mă laudă şi apoi spun că sunt un măgar; acum, duşmanii mei spun clar că sunt un măgar. Aşadar, de urma duşmanilor am mai mult folos căci ajung să mă cunosc mai bine, pe când prietenii îşi bat joc de mine.” Linguşirea ne răneşte mai mult decât critica! “Suntem priviţi ca nişte înşelători, măcar că spunem adevărul” – suntem numiţi înşelători chiar dacă noi vestim adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu. “Ca nişte necunoscuţi, măcar că suntem bine cunoscuţi” – un slujitor al lui Dumnezeu poate să nu fie cunoscut în lume, dar el este cunoscut de Dumnezeu. “Ca unii care murim, şi iată că trăim” – Pavel era în faţa morţii în fiecare zi, dar avea o viaţă nouă în Hristos. “Ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem omorâţi” – în ciuda persecuţiilor şi bătăilor de tot felul, Pavel supravieţuise şi continua să predice Evanghelia. “Ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli…” – tristeţea era pentru faptul că oamenii păcătoşi refuzau, aşa cum refuză şi astăzi, să-L primească pe Hristos. Însă această întristarea era însoţită de bucuria apostolului în Hristos. “Ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţind pe mulţi” – dacă vedeţi un predicator bogat, fiţi atenţi! Slujba lui Dumnezeu nu este destinată îmbogăţirii celor implicaţi în ea. “Ca neavând nimic şi totuşi stăpânind toate lucrurile” – poate că vă amintiţi că Pavel le spunea corintenilor, în prima sa epistolă, că toate lucrurile sunt ale lor. Aceasta înseamnă lucrurile din lume, viaţa, moartea, prezentul şi viitorul. “Toate sunt ale voastre şi voi sunteţi ai lui Hristos; şi Hristos este al lui Dumnezeu.” Cât de bogaţi suntem noi, în ciuda sărăciei în cele materiale, trecătoare!

Pavel a folosi trei seturi de caracteristici pentru slujba lucrătorului creştin. Dacă suntem atenţi, vom observa că primul set ţine de lucrurile fizice, cel de-al doilea ţine de cele mentale, iar cel de-al treilea set ţine de cele spirituale. Toate aceste aspecte sunt importante.

Citind versetele care urmează avem impresia că Pavel plângea când le scria. Cât de mult îi iubea apostolul pe creştinii din Corint care erau ca şi copiii Săi în credinţă. Deşi erau carnali, prunci în Hristos, deşi aveau destule probleme, inima lui tânjea după ei. S-ar părea că inima lui se frângea în timp ce scria capitolul acesta şi cel ce urmează. 2 Cor. 6:11-13

v.11  Am dat drumul gurii faţă de voi, Corintenilor! Ni s’a lărgit inima.

v.12  Voi nu sînteţi la strîmtoare în noi; dar inima voastră s’a strîns pentru noi.

v.13  Faceţi-ne şi voi la fel: vă vorbesc ca unor copii ai mei-lărgiţi-vă şi voi!

Pavel îşi deschide inima plină de dragoste şi răscoleşte inimile celor care îl iubesc. Interesant este că el a tulburat şi inimile celor care Îl urau pe Dumnezeu şi Cuvântul Său şi care încercau să-i lovească pe cei care Îl iubeau pe Dumnezeu şi Cuvântul Său. Acelaşi lucru era adevărat în vremea primilor creştini şi este adevărat şi astăzi. Dacă rămâneţi fermi pe poziţie, de partea lui Dumnezeu, veţi vedea că va fi un preţ de plătit. Şi preţul acela nu va fi mic.

Ajungem acum la un pasaj important din Scriptură. Este o secţiune interpretată greşit de mulţi. Uni cred că este un fragment dur şi lipsit de dragoste. Dar ceea ce spune Pavel aici vine dintr-o inimă plină de dragoste, aproape frântă de îngrijorarea cea mare pentru credincioşii corinteni. 2 Cor. 6:14

v.14  Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunerecul?

Pavel lansează credincioşilor din Corint un apel fierbinte de a o rupe cu idolatria. El îi îndeamnă să se despartă de păcatele cărnii, de obiceiurile lumeşti. Noi vorbim astăzi despre credincioşi puşi deoparte şi mulţi spun că sunt sfinţi puşi deoparte. Dar adevărul este că ei trăiesc la fel ca lumea din jurul lor.

Dragi, prieteni, din raţiuni legate de timpul afectat itinerarului nostru vom continua discuţia pe marginea acestui pasaj în călătoria noastră viitoare pe tărâmul acesta minunat al Cuvântului  lui Dumnezeu.

Până atunci însă, trebuie să dăm voie Cuvântului lui Dumnezeu să aducă schimbarea necesară în vieţile noastre.

Trebuie să înţelegem din ceea ce spunea Pavel credincioşilor din Corint că pentru cel ce s-a întâlnit cu Dumnezeu trebuie să fie o diferenţă în ceea ce priveşte raportarea la lumea din jur.

Fie ca Dumnezeu să ne binecuvânteze cu înţelepciune şi putere pentru a aplica aşa cum se cuvinte aceste învăţături.