Itinerar Biblic Ep.0492 – 2 CORINTENI Cap. 5:4-15

 

Dragi ascultători, revenim la capitolul 5 al celei de a doua scrisori adresată de apostolul Pavel credincioşilor din Corint.

Aşa cum am văzut în poposirea noastră trecută, Pavel le vorbeşte credincioşilor despre mângâierea pe care Dumnezeu o dă celor ce sunt în suferinţă din pricina credinţei în El.

Locul în care noi am întrerupt călătoria noastră în Sfânta Scriptură  este versetul 3 din capitolul 5.

Pavel începuse să le spună credincioşilor care este starea în care noi vom ajunge atunci când Dumnezeu va hotărî să îi ia pe ai Săi la Sine. În comparaţie cu acea glorie veşnică, suferinţele de acum nu trebuie privite decât ca momente pasagere.

În acest context, Pavel intră apoi în profunzimea alcătuirii fiinţei umane. Folosind o plasticitate aparte în prezentare el vorbeşte despre trupul nostru ca despre un vas de lut sau ca de un veşmânt care va fi schimbat cu unul oferit de Dumnezeu pentru veşnicie.

Dar cel mai bine este să revenim la textul Scripturii şi vom relua lectura şi comentariile noastre de la versetul 4 al capitolului 5.

Iată ce spune Cuvântul lui Dumnezeu.

2 Cor. 5:4

v.4  Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsaţi; nu că dorim să fim desbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celalt peste acesta, pentruca ce este muritor în noi, să fie înghiţit de viaţă.

Dragul meu prieten, dacă simţi că vrei să gemi sub apăsarea acestui trup, poţi să gemi. Biblia încuviinţează acest lucru.

Vedeţi, Dumnezeu nu ne cere să ignorăm realitatea. Noi suntem cu adevărat împovăraţi şi de aceea ne vine să gemem sub povara acestor trupuri.

În ce priveşte starea în care am putea fi surprinşi de venirea Domnului, din nou nu avem motive de teamă. De ce? Pentru că noi ştim că suntem îmbrăcaţi cu neprihănirea lui Isus Hristos. El este Mântuitorul nostru şi singura noastră nădejde.

2 Cor. 5:5

v.5  Şi Cel ce ne-a făcut pentru aceasta, este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului.

 

Observaţi, că rog un cuvânt foarte important pentru noi în cadrul acestui verset. Este vorba despre cuvântul “arvună”  care indică faptul că mai urmează să mai primim ceva.

Dragii mei, El ne-a dat Duhul Sfânt să trăiască în noi, în aceste trupuri omeneşti cuprinse de slăbiciune. Dar Duhul Sfânt este doar arvuna, doar avansul din ceea ce va mai urma. Hristos ne-a răscumpărat şi Duhul Sfânt este arvuna care ne-a fost deja încredinţată. Va veni însă ziua în care ne vom muta din această casă veche şi îl vom întâmpina pe Domnul în văzduh. Cât de minunat este faptul că El deschide un astfel de drum pentru noi.

2 Cor. 5:6

v.5  Şi Cel ce ne-a făcut pentru aceasta, este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului.

v.6  Aşa dar, noi întotdeauna sîntem plini de încredere; căci ştim că, dacă sîntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul, –

Noi suntem acasă în trup. Putem spune că ne simţim destul de bine în trupul nostru. Totuşi, atâta timp cât sunt acasă în acest trup, sunt absent dinaintea Domnului. Oare ce dorim mai mult? Să ne simţim bine în continuare cu trupurile noastre, sau să fim cu Domnul? În orice caz, Pavel are o explicaţie:

2 Cor. 5:7

v.7  pentrucă umblăm prin credinţă, nu prin vedere.

Cum putea fi Pavel atât de sigur de faptul că, atunci când vom părăsi acest trup, vom fi prezenţi cu Domnul?

Pavel spune că noi umblăm prin credinţă adică, noi Îl credem pe Dumnezeu pe cuvânt.

Dragii mei eu prefer să mă încred în Cuvântul Lui decât în cuvântul oricărui om. Credinţa înseamnă a-L crede pe Dumnezeu pe cuvânt iar El spune că noi trăim în aceste trupuri şi suntem absenţi de la Domnul.

2 Cor. 5:8

v.8  Da, sîntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul.

Avem în acest fragment contrastul dintre a fi acasă în trup şi a fi acasă cu Domnul. Amintiţi-vă că sufletul nu moare. Sufletul ajunge în prezenţa lui Hristos. Trupul este cel care adoarme, cel care trebuie schimbat.

Va fi însă şi o generaţie care nu va trece prin moarte dar şi trupurile lor vor fi schimbate: “Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi… Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.” (1 Cor. 15:51, 53).

Trupul este cel care adoarme şi care este înviat. Învierea nu se referă la suflet sau la duh. Cuvânt grecesc pentru înviere este anastasis care înseamnă ridicare în picioare. Trupul este cel care se va ridica.

Ori, dragi prieteni, ştiind aceste lucruri, noi umblăm prin credinţă.

2 Cor. 5:9

v.9  Deaceea ne şi silim să-I fim plăcuţi, fie că rămînem acasă fie că sîntem departe de casă.

Cuvântul tradus aici prin verbul “a sili”, în greacă este philotim şi literal înseamnă “a respecta ca o onoare, a fi ambiţios, a avea ambiţia de a face ceva”.

Deci, noi avem ambiţia de a ne face plăcuţi Domnului. Acelaşi cuvânt este folosit în 1 Tes. 4:11, unde îndemnul lui Pavel este: “Să căutaţi (să vă puneţi ambiţia) să trăiţi liniştiţi…”. Noi ar trebui să avem ambiţia de a lucra pentru Domnul, de a ne da toată silinţa pentru a fi pe placul Lui. Această ambiţie nu are nici o legătură cu dorinţa de a fi o persoană importantă în plan firesc.

Aşa cum spune Pavel în Efeseni, noi suntem primiţi în Cel Preaiubit, adică în Domnul Isus Hristos. Iată cum sună o traducere literală a versetelor 5 şi 6 din Efeseni 1: “rânduindu-ne mai dinainte pentru înfiere prin Isus Hristos, pentru Sine, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda gloriei harului Său, în care ne-a primit în har în Cel Preaiubit.” (GBV). Acceptat în Hristos – aceasta este poziţia mea înaintea lui Dumnezeu.

Adică, Dumnezeu mă vede în Hristos şi El este făcut pentru mine tot ce am nevoie: înţelepciune şi neprihănire, sfinţire şi răscumpărare. El este desăvârşirea mea. Dumnezeu mă vede în Hristos şi eu sunt întreg şi complet în El.

La aşa ceva, dragi ascultători,  nu mai puteţi adăuga nimic la ceva ce este complet. Dacă o persoană are 100% din ceva înseamnă că are acel lucru în totalitate. Noi, cei care suntem credincioşi, Îl avem pe Hristos şi suntem acceptaţi în Cel Preaiubit. Aceasta este poziţia pe care o au toţi credincioşii înaintea lui Dumnezeu.

A fi acceptat de El este cu totul altceva. Acest lucru este în legătură cu starea noastră şi se referă la felul în care ne trăim viaţa. Trăim noi pentru Hristos? Avem ambiţia de a fi acceptaţi de El?

A avea ambiţia de a fi acceptat de Hristos nu înseamnă în nici un caz de a călca în picioare de toţi cei care ne stau în cale pentru a ajunge la vârf. Tare mi-e teamă că avem în lucrarea creştină astfel de oameni pentru că vor să-şi câştige un renume cu care să se laude.

Iată mărturia unui însemnat predicator în această privinţă. El era profesor la şcoală când a fost chemat să slujească în biserică. A fost un moment foarte solemn pentru el. A simţit că Domnul îi spunea: “Ai fost pus deoparte definitiv pentru lucrarea de propovăduire a Cuvântului. Acum trebuie să decizi dacă vrei să fii un mare predicator sau vrei să fii slujitorul Meu.”

Primul gând care i-a venit în minte acestui profesor pentru nume Morgan a fost: “Vreau să fiu un mare predicator!”

Aceasta ar trebui să fie o ambiţie minunată, dar după un timp Domnul a început să exercite presiuni asupra lui: “Vrei să fii un mare predicator sau vrei să fii slujitorul Meu?”

Într-un final, Dr. Morgan şi-a dat seama că trebuie să facă o alegere. Astfel, el a spus: “Dumnezeule binecuvântat, vreau să fiu slujitorul Tău mai presus decât orice altceva.” El era gata în acel moment să fie un predicator oarecare, dar slujitorul lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu a făcut din slujitorul Său un mare predicator.

Uneori noi credem că trebuie să ne propunem să facem ceva măreţ pentru Dumnezeu. Dumnezeu însă vrea să fim slujitorii Lui. Asta este tot. Este nevoie să ajungem în situaţia de a spune: “Doamne, ia-mă, frânge-mă, şi fă din mine tot ce vrei Tu!”

Iată ce spune Dumnezeu prin profetul Ieremia: “Şi tu umbli după lucruri mari? Nu umbla după ele!” (Ieremia 45:5). Este destul de clar, nu-i aşa?

Dragul meu, umbli după lucruri mari pentru tine? Avem în jurul nostru mulţi predicatori ambiţioşi, mulţi lucrători creştini ambiţioşi, o mulţime de creştini ambiţioşi, numai că această ambiţie a lor este egoistă. Vreţi cu adevărat să fiţi slujitorii lui Dumnezeu? Dacă da, El va realiza pentru voi şi prin voi ceva pentru care vă va putea răsplăti.

Ca să fiu sincer, încep să mă îngrijorez în această privinţă. Vreau să mă asigur că sunt slujitorul lui Dumnezeu şi dacă eu voi sta înaintea lui Dumnezeu într-o zi şi voi da socoteală de slujirea mea, acest lucru este valabil şi pentru voi. Aceasta ar trebui să fie o motivaţie puternică pentru noi, pentru ca să-I slujim lui Dumnezeu într-un mod după voia Lui.   Altfel, ascultaţi numai ce spune Pavel mai departe:

2 Cor. 5:10

v.10  Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut cînd trăia în trup.

Acesta este scaunul de judecată numit în greacă bema. Un astfel de scaun de judecată se află şi astăzi în Corint şi este vizitat de turişti. Acesta era locul în care veneau judecătorii oraşului şi îi judecau pe cetăţeni pentru diverse lucruri; nu erau judecate chestiuni de viaţă şi de moarte.

Înaintea scaunului de judecată al lui Hristos vor apărea numai credincioşi. Nu este o judecată a păcatelor celui credincios, întrucât pentru acestea a făcut ispăşire Isus Hristos pe cruce. Judecata aceasta va stabili dacă veţi primi o răsplată sau nu.

Când citiţi “toţi trebuie să ne înfăţişăm”, gândiţi-vă că Pavel se adresa unor credincioşi. Noi, cei credincioşi, vom fi judecaţi pentru a primi răsplata după măsura faptelor noastre. Vom fi judecaţi după felul în am trăit viaţa de creştini, cât am fost în trup pe acest pământ. Când vom ajunge în prezenţa Lui vom fi terminat cu aceste trupuri de acum. El va întreba cum am folosit aceste trupuri. Cum am trăit aici, pe pământ?

Pavel abordează această întrebare când le scrie filipenilor: “Căci pentru mine, a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.” Apoi vorbeşte despre dorinţa lui de a fi cu Hristos, dar şi de dorinţa de a mai trăi pentru a sluji celor din Filipi. El mărturiseşte că vrea să mai rămână pentru ca să predice Evanghelia lui Hristos puţin mai mult.

La fel simt şi eu. Îmi amintesc de un băieţel de la Şcoala duminicală. Într-o zi, predicatorul a întrebat: “Cine vrea să meargă în cer?” Toţi au ridicat mâna, în afară de acest băieţel. Predicatorul l-a întrebat: “Tu nu vrei să mergi în cer?” “Ba da”, a răspuns băiatul, “dar am crezut că ne ascultaţi la lecţia de azi.”

Această mentalitate este destul de des întâlnită şi la cei mai maturi. Parcă adesea gândim “Şi eu vreau să merg în cer, dar nu chiar acum!”

Nici apostolul Pavel nu dorea să meargă în cer chiar atunci. El îşi dorea să mai rămână în trup pentru a mai predica Evanghelia. Dorinţa lui era ca Hristos să fie preamărit în trupul său pentru ca el să fie acceptat de Domnul şi să primească o frumoasă răsplată.

Pe de o parte este ceea ce simt şi eu acum. Aş vrea să rămân în acest trup şi să lucrez pentru Domnul cât mai mult posibil.

Dragii mei aceasta este prima motivaţie pentru credincioşi: noi toţi vom apărea în faţa scaunului de judecată al lui Hristos şi vom da socoteală înaintea Domnului de felul în care ne-am trăit viaţa. Va trebui să prezentăm un fel de raport înaintea Lui.

Voi spune încă o dată, ca să fie foarte clar, că aceasta nu este judecata dinaintea scaunului de judecată mare şi alb despre care este vorba în Apocalipsa 20:11-15 şi unde vor fi prezenţi numai cei necredincioşi. Dacă eşti credincios, numele tău este scris în cartea vieţii Mielului şi ai viaţa veşnică. Totuşi, te vei înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos pentru a primi răsplata care ţi se cuvine. Faptul că ne vom înfăţişa înaintea Lui ar trebui să ne motiveze să-I slujim cât putem mai bine. Astfel, când vom ajunge în prezenţa Sa, El ne va spune: “Bine, rob bun şi credincios.”

Dar să continuăm lectura textului.

2 Cor. 5:11

v.11  Ca unii cari cunoaştem deci frica de Domnul, pe oameni, căutăm să-i încredinţăm; dar Dumnezeu ne cunoaşte bine, şi nădăjduiesc că şi voi ne cunoaşteţi bine în cugetele voastre.

Biblia vorbeşte mult despre teama sau frica de Domnul. În cartea Proverbe, de exemplu, ni se spune că frica de Domnul este începutul înţelepciunii.

Una din ideile teologiei liberale este aceea conform căreia noi nu trebuie să ne temem de Dumnezeu. Ei îl caracterizează pe Dumnezeu ca fiind un personaj blând şi simpatic faţă de care omul se poate purta aproape oricum. Dar ştiţi ce spune Cuvântul lui Dumnezeu? “Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului cel viu!” (Evrei 10:31).

Deci să nu diluăm mesajul pe care trebuie să-l prezentăm oamenilor! Să nu prezentăm o Evanghelie toată numai dulceaţă, care să nu deranjeze în nici un fel şi să nu ofenseze pe nimeni! Dumnezeul nostru este sfânt şi drept. Acest Dumnezeu sfânt vrea să vă mântuiască pentru că vă iubeşte. Dar la fel de adevărat este că, dacă nu veniţi la Dumnezeu pe calea Lui, vă veţi înfăţişa la judecata Sa. “Ca unii care cunoaştem frica de Domnul, pe oameni căutăm să-i  încredinţăm…”.

Dragi ascultători, cu tristeţe mă gândesc că sunt prea multe amvoanele de la care nu se predică niciodată despre iad. Sunt prea puţine predicile despre pedeapsă şi despre judecată. Ca rezultat, judecata lui Dumnezeu este o notă aproape neauzită în protestantismul de astăzi. Domnul Isus a spus că a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.

Dragi prieteni, este un lucru groaznic să cazi în mâinile Dumnezeului cel viu! Este nevoie ca omul să se teamă de judecata lui Dumnezeu. Trebuie să recunoaştem faptul că vom da socoteală de felul în care am trăit.

2 Cor. 5:12

v.12  Cu aceasta nu ne lăudăm singuri iarăş înaintea voastră, ci vă dăm un temei de laudă cu privire la noi, ca să aveţi cu ce răspunde acelora cari se laudă cu ce este în înfăţişare şi nu cu ce este în inimă.

Dacă transmitem mesajul lui Dumnezeu, putem face lucrul acesta într-un mod plin de dragoste. Nu este nevoie să abaţi fulgere şi tunete asupra celor care te ascultă. Totuşi, trebuie să afirmăm clar că oamenii sunt pierduţi. Dacă spunem acest lucru, nu ne lăudăm sau nu ne recomandăm singuri. Adică, nu încercăm să câştigăm popularitate. Eu sunt îngrijorat de lucrurile diluate, îmblânzite, atenuate pe care le aud astăzi.

Se merge mult în direcţia psihologiei; se vorbeşte mult despre cum să fii o persoană bine adaptată în societate. Dar dacă nu-L aveţi pe Hristos, nu de o adaptare sau ajustare psihologică aveţi nevoie. Dacă nu-L aveţi pe Hristos sunteţi păcătoşi pierduţi şi vă îndreptaţi cu paşi siguri spre iad. Aveţi nevoie de Hristos!

Poate că nu voi avea popularitate pentru că spun acest lucru, dar acesta este Cuvântul lui Dumnezeu. Noi nu ne recomandăm singuri înaintea voastră. Nu vrem ca slava să fie a noastră. Pentru noi, important este să vă spunem Cuvântul lui Dumnezeu. Motivaţia noastră pentru vestirea Cuvântului este recunoaşterea judecăţii lui Dumnezeu. Acest lucru ar trebui să trezească multele biserici care dorm astăzi pentru că este o problemă cât se poate serioasă. Ascultaţi numai cât de radicale sunt cuvintele lui Pavel:

2 Cor. 5:13

v.13  În adevăr, dacă ne-am ieşit din minţi, pentru Dumnezeu ne-am ieşit; dacă sîntem întregi la minte, pentru voi sîntem.

Pavel spune că oamenii l-ar putea crede nebun. Asta nu e nimic. El face toate acestea pentru Dumnezeu. Alţii spun că este întreg la minte. Ei bine, pentru ei şi pentru binele lor este el întreg la minte.

Dar iată un nou motiv pentru care trebuie propovăduită voia lui Dumnezeu.

2 Cor. 5:14, 15

v.14  Căci dragostea lui Hristos ne strînge; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit.

v.15  Şi El a murit pentru toţi, pentruca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.

Verbul din versetul 14 este “a constrânge” şi a fost înţeles greşit de foarte mulţi. Ei s-au gândit că dragostea lui Hristos ne impune restricţii sau ne leagă ca să nu ne mai putem mişca. Dar nu acesta este înţelesul cuvântului folosit de Pavel. El spune că dragostea lui Hristos ne împinge să facem ceva, ne motivează. Dragostea lui Hristos este cea care ne determină să vestim Cuvântul lui Dumnezeu. Dragostea lui Hristos ne constrânge, adică este un factor motivator. Dragostea este cea care l-a trimis pe apostolul Pavel până la marginile pământului cu mesajul Evangheliei.

Mai spune Pavel: “Fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit.” Omenirea se află sub sentinţa morţii. Când Adam se plimba prin grădina Edenului, el era capul vechii creaţii. Acea veche creaţie era supusă judecăţii în Adam. Dumnezeu i-a spus: “Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.” (Gen. 2:16, 17). Adam a nesocotit porunca lui Dumnezeu în mod deliberat. El a primit sentinţa morţii şi atunci ne-a târât pe noi toţi sub aceeaşi sentinţă, pentru că toţi eram reprezentaţi în el. Noi ne-am născut într-o familie a morţii. Toată omenirea are de ispăşit pedeapsa cu moartea.

Iată de ce dragi prieteni, trebuie să dorim să comunicăm celor din jur vestea bună a iertării oferită de Dumnezeu prin intermediul Domnului Isus. Fie ca dragostea Lui să mişte inimile noastre cu compasiunea pentru cei din jur şi jertfa aceasta, nespus de preţioasă, să aducă mântuirea de care cei de lângă noi au nevoie.

 

Rămâneţi cu binecuvântarea Celui Prea’nalt, dragi ascultători!