Itinerar Biblic Ep.0487 – 2 Corinteni cap. 1:4-24

 

Dragi ascultători, revenim la tema abordată de Pavel în prima parte a celei de a doua scrisori adresate Corintenilor şi anume : “Mângâierea oferită de Dumnezeu!”

Cât de minunat este, dragi prieteni, să avem un Dumnezeu care ne poate mângâia în toate necazurile noastre. Una este să ai mângâiere când soarele străluceşte şi când te bate cineva amical pe spate, şi alta este să fii cu adevărat mângâiat la vreme de necaz.

Vom vedea că Pavel a experimentat această mângâiere în vremurile sale de necaz. Noi avem nevoie de siguranţa prezenţei lui Dumnezeu în toate circumstanţele vieţii noastre, în momentele de singurătate, de nevoie disperată, în ceasul deznădejdii.

Din păcate, pentru mulţi oameni, creştinismul este doar o teorie. Pentru alţii este o profesie. Este doar o haină pe care o îmbracă la ocazii speciale, după care trec la îmbrăcăminte mai uşoară. Pentru mulţi, creştinismul este un ritual stagnant, un limbaj lipsit de semnificaţie.

Dragi prieteni, dovada valabilităţii creştinismului este dată de viaţa creştinului. Apostolul Pavel a arătat prin viaţa sa că pentru el creştinismul nu era doar o teorie.

Dar să revenim la textul primului capitol din această a doua epistolă adresată credincioşilor din Corint.

2 Cor. 1:5, 6

v.5  Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mîngîiere.

v.6  Aşa că, dacă sîntem în necaz, sîntem pentru mîngîierea şi mîntuirea voastră; dacă sîntem mîngîiaţi, sîntem pentru mîngîierea voastră, care se arată prin faptul că răbdaţi aceleaşi suferinţe ca şi noi.

Vom vedea că Pavel va vorbi foarte mult despre necazurile sale, despre cele pe care le avea la momentul acela şi despre mângâierea pe care o primise de la Dumnezeu în toate situaţiile de criză.

2 Cor. 1:7-10

v.7   Şi nădejdea noastră pentru voi, este neclintită, pentrucă ştim că, dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de mîngîiere.

v.8  În adevăr, fraţilor, nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai pe sus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă.

v.9  Ba încă ne spunea gîndul că trebuie să murim; pentruca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care înviază morţii.

v.10  El ne-a izbăvit şi ne izbăveşte dintr’o astfel de moarte, şi avem nădejde că ne va mai izbăvi încă.

Acesta este un fragment minunat care ne explică de ce îngăduie Dumnezeu să avem necazuri sau să fim bolnavi. Pavel spune aici că era bolnav de moarte. De fapt, sentinţa morţii era asupra sa. Era atât de bolnav încât a fost convins că va muri. Alţii cred că el se referă aici la acea ocazie în care mulţimea l-a atacat în Efes. Oamenii aceia l-ar fi sfâşiat pe Pavel şi ar fi făcut din el un martir. Este posibil ca Pavel să se refere aici la oricare din aceste experienţe. Ambele ar fi purtat sentinţa morţii. Dar apostolul spune că Dumnezeu, care învie morţii, “ne-a izbăvit şi ne izbăveşte dintr-o astfel de moarte, şi avem nădejde că ne va mai izbăvi încă.” Aceasta ar trebui să fie şi nădejdea noastră astăzi.

Îngăduiţi-mi să spun că Dumnezeu îngăduie ca noi, creştinii, să suferim. El are un  motiv întemeiat şi un scop clar în această privinţă. Intenţia Lui este ca suferinţa să lucreze spre binele credincioşilor. În urma suferinţei noastre, noi ar trebui să fim capabili să-i mângâiem pe alţii care suferă la fel ca noi.

Toate lucrurile pe care le avem noi sunt în viaţa noastră datorită îndurării lui Dumnezeu. Şi noi avem toate acestea spre folosul altora. Indiferent cât de puţin aveţi, tot ce v-a dat Dumnezeu este dat cu scopul de a fi de folos altora. Şi toate darurile de care vă bucuraţi vă sunt date prin îndurarea lui Dumnezeu. Dacă aveţi bani, avere, sănătate, talent sau orice alt dar, Dumnezeu vrea să le folosiţi împărţindu-le cu alţii. Tot ce vine în viaţa voastră, dar sau suferinţă, vine prin îndurarea lui Dumnezeu.

Predicatorul  Harry Ironside obişnuia să povestească o întâmplare care avusese loc pe când un prieten de-al lui vizita Austria cu autocarul. La un moment dat, şoseaua a fost blocată de o turmă de oi care trecea dintr-o parte în alta. Omul care stătea lângă acest prieten în autobuz era enervat din cauză că oile erau mânate din spate doar de doi câini ciobăneşti. Prietenul creştin l-a întrebat pe vecinul său de autocar dacă ştie cum îi cheamă pe cei doi câini. Vecinul a răspuns, vag iritat, “Nu, nu ştiu cum îi cheamă! Dvs. ştiţi?” Atunci prietenul creştin a răspuns: “Da, ştiu. Pe unul îl cheamă ‘Bunătate’, iar pe celălalt ‘Îndurare’.” Vecinul l-a întrebat: “Da’ de unde ştiţi?” “Ştiu pentru că David a spus: ‘Da, bunătatea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele.’”

Poate că nu credeţi că de îndurare şi bunătatea era nevoie pentru a împiedica o turmă de oi să se abată din drum la dreapta sau la stânga. Dar să ştiţi că îndurarea lui Dumnezeu este cea care ne ţine pe drumul drept şi îngust şi El foloseşte încercări şi dificultăţi pentru acest scop. El este “Părintele îndurărilor”.

Cunosc pe cineva care, deşi a avut de luptat cu o boală necruţătoare, prin îndurarea lui Dumnezeu a biruit-o, chiar dacă nu definitiv. El este conştient de faptul că boala poate reveni în orice moment, dar acum Îi este recunoscător lui Dumnezeu pentru răgazul pe care i l-a oferit, prin îndurarea Sa cea mare. Acest prieten al meu a primit la un moment dat o scrisoare care, după părerea mea, era arogantă. Omul acela spunea: “Dumnezeu mi-a spus că vă veţi face bine; aşa că nu mai trebuie să vă îngrijoraţi cu privire la acest lucru.” Dar dacă prietenul meu s-a întrebat: dacă el era cel care suferea de cancer, de ce nu îi spusese Dumnezeu direct acest lucru? El se încredea în Dumnezeu pentru izbăvirea sa, după exemplul apostolului Pavel.

Eu nu cred că ne putem permite să fim aroganţi înaintea lui Dumnezeu. Mai degrabă, trebuie să ne purtăm cu mănuşi.

Dragi ascultători, deşi Pavel avea o atitudine ponderată în această privinţă, el putea spune cu mare siguranţă că Dumnezeu l-a izbăvit de moarte. Mai mult, “El ne izbăveşte (chiar acum) şi avem nădejdea că ne va mai izbăvi încă”. Pavel spune acest lucru fără îngâmfare şi fără aroganţă. El nu putea afirma cu certitudine că Dumnezeu îl va izbăvi, dar putea spune “avem nădejde că ne va mai izbăvi încă”. Bizuindu-se pe această nădejde, Pavel se putea bucura de faptul că Dumnezeu îi îngăduia să propovăduiască Evanghelia în vremea aceea.

Aceasta nu-l împiedică să ceară credincioşilor din Corint să se roage pentru el.

2 Cor. 1:11

v.11  Voi înşivă ne veţi ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulţi un prilej de mulţămiri lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeu vrea să facem acest lucru. Şi eu am apelat la alţii pentru rugăciune, le-am cerut să se roage pentru mine şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru faptul că au fost oameni care s-au rugat pentru mine de-a lungul anilor.

Repet, dragi ascultători, ceea ce spuneam adineauri,  eu cred că Dumnezeu îngăduie ca noi să avem necazuri pentru ca să fim o mângâiere pentru alţii. Suferinţa noastră este spre folosul altora în sensul că şi alţii să fie mângâiaţi cu mângâierea cu care am fost mângâiaţi noi.

Ascultaţi acum  din nou ce spune Pavel: “În adevăr, fraţilor, nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă.” (2 Cor. 1:8). Este vorba despre versetul 8.

În manualele mai vechi de şcoală era următoarea istorioară: soarele şi vântul s-au luat la întrecere să vadă care era mai puternic. Văzând un om îmbrăcat cu o haină peste cămaşă, vântul a spus: “Pot să-l fac să-şi scoată haina.” Aşa că vântul a început sufle cu putere, şi aproape că l-a trântit la pământ pe bietul om. Cu cât bătea vântul mai tare, cu atât strângea omul mai puternic haina în jurul trupului său. Soarele a spus: “Acum este rândul meu să încerc.” Soarele şi-a trimis razele blânde şi calde asupra omului şi acesta s-a simţit atât de bine, încât şi-a scos haina şi a rămas în cămaşă. Soarele a câştigat întrecerea.

La fel se întâmplă şi cu noi. Vântul adversităţii nu ne va îndepărta de Dumnezeu. Când începe să bată acest vânt puternic, când ne simţim împinşi încoace şi încolo de furia lui, noi venim la Tatăl nostru care ne poate mângâia.

Vedeţi, când totul merge strună în viaţa noastră, ajungem într-o poziţie periculoasă. Când soarele străluceşte, creştinii iau totul prea uşor. Ei îşi scot haina neprihănirii practice şi încep să facă tot felul de compromisuri cu lumea. Aşa procedează foarte mulţi astăzi. Pavel spune însă că noi trebuie să fim atenţi şi să ne lăudăm cu ceva diferit. Ascultaţi numai:

2 Cor. 1:12

v.12  Lauda noastră este mărturia, pe care ne-o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume, şi mai ales faţă de voi, cu o sfinţenie şi curăţie de inimă date de Dumnezeu, bizuindu-ne nu pe o înţelepciune lumească, ci pe harul lui Dumnezeu.

Pavel spune că el se poate bucura de mărturia pe care o aducea viaţa lui şi avea dreptate. Felul lui de a trăi, curat şi în temere de Dumnezeu, nu se bizuia pe înţelepciunea omenească ci pe harul lui Dumnezeu.

Dragii mei, vieţile noastre nu sunt o mărturie pentru cei din jur datorită înţelepciunii noastre omeneşti. Dacă am fost o mărturie pentru Dumnezeu aceasta se datorează faptului că ne trăim viaţa “într-o sfinţenie şi curăţie de inimă date de Dumnezeu”. Pavel spune că, prin harul lui Dumnezeu, suferinţa a produs acest rezultat în viaţa lui. Suferinţa este o îndurare a lui Dumnezeu şi produce în viaţa noastră calităţi care trebuie împărtăşite spre folosul celor din jur.

Dragul meu prieten, oricât ar părea de greu, dacă astăzi te afli pe un pat de spital şi dacă aceasta este voia lui Dumnezeu, acel pat poate deveni un amvon mult mai important decât cel de la care predic eu în fiecare duminică. Ţine, te rog, cont de acest lucru.

            Dar să revenim la ceea ce spune Pavel.

2 Cor. 1:13-15

v.13  Nu vă scriem altceva decît ce citiţi şi cunoaşteţi. Şi trag nădejde că pînă la sfîrşit veţi cunoaşte,

v.14  cum aţi şi cunoscut în parte, că noi sîntem lauda voastră, după cum şi voi veţi fi lauda noastră în ziua Domnului Isus.

v.15  În această încredinţare, voiam să vin mai înainte la voi, ca să aveţi un al doilea har.

Cu alte cuvinte Pavel spune: “Nu am fost eu o binecuvântare pentru voi prima dată? Iată că vin a doua oară şi vreau să fiu şi de data aceasta o binecuvântare pentru voi.”

2 Cor. 1:16, 17

v.16  Voiam să trec pe la voi ca să mă duc în Macedonia; apoi din Macedonia să mă întorc la voi, şi să fiu petrecut de voi în Iudea.

v.17  În luarea hotărîrii acesteia, am lucrat eu în chip uşuratic? Sau hotărîrile mele sînt nişte hotărîri, pe cari le iau în felul lumii, ca să fie în mine ,,Da, da“ şi ,,Nu, nu“?

După cum vedem Pavel sperase să ajungă în Corint, dar nu ajunsese încă. Acum, câţiva din duşmanii lui din Corint îl acuzau că nu vorbise serios şi că nu avusese cu adevărat intenţia de a veni acolo. Ei îl acuzau de lipsă de sinceritate. Ca răspuns, Pavel le spune că el fusese sincer cu ei şi că atunci când el spune “da”, este sigur că asta vrea să spună. Cu alte cuvinte, el nu spunea “nu” atunci când avea intenţia să spună “da” sau invers.

Cred că şi credincioşii de astăzi ar trebui să se poarte la fel. Nu este deloc potrivit ca ei  trateze cu uşurătate programul şi întâlnirile pe care le aranjează în afaceri sau în orice alte relaţii. Avem, dragii mei,  nevoie de creştini care să se ţină de cuvântul dat. Eşti un astfel de creştin, drag prieten?

2 Cor. 1:18

v.18  Credincios este Dumnezeu că vorbirea noastră faţă de voi n’a fost şi ,,Da“, şi ,,Nu“.

Cu alte cuvinte, Pavel nu a spus mai întâi că va veni pentru ca apoi să se răzgândească şi să nu mai vină. El nu s-a dovedit nehotărât prin purtarea lui. De ce? Pentru că Dumnezeu îl condusese. El era în voia lui Dumnezeu.

2 Cor. 1:19

v.19  Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, care a fost propovăduit de noi în mijlocul vostru, prin mine, prin Silvan, şi prin Timotei, n’a fost ,,da“ şi ,,nu“, ci în El nu este decît ,,da“.

Evanghelia pe care o predicase el era o Evanghelie glorioasă, pozitivă, era “da” pentru că în Domnul Isus nu este decât “da”. Evanghelia este vestea bună a ceea ce Domnul a făcut deja pentru noi. Noi nu avem numai un Dumnezeu credincios, ci şi un Domn Isus Hristos cert şi ferm.

2 Cor. 1:20

v.20  În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricîte ar fi ele, toate în El sînt ,,da“; de aceea şi ,,Amin“, pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu.

Totul este pozitiv în Hristos. Dumnezeu Îşi împlineşte făgăduinţele făcute în Cuvântul Său.

2 Cor. 1:21, 22

v.21  Şi Cel ce ne întăreşte împreună cu voi, în Hristos, şi care ne-a uns, este Dumnezeu.

v.22  El ne-a şi pecetluit, şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului.

Pe lângă Dumnezeul credincios şi adevărat şi Fiul sigur şi demn de încredere, avem şi Duhul Sfânt care locuieşte în noi. În această afirmaţie avem întreaga lucrare a Duhului Sfânt din prezent.

“Cel ce ne întăreşte” sau “Cel ce ne face să stăm fermi în Hristos”… Cum se face acest lucru? Când Pavel a scris prima sa Epistolă pentru Corinteni, care se dovediseră a fi şovăielnici şi influenţabili de lumea de păcat în mijlocul căreia trăiau, el conchidea: “Fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.”

Noi rămânem fermi sau suntem tari în Domnul prin lucrarea Duhului Sfânt. În primul rând, Duhul Sfânt este cel care ne convinge. Domnul Isus le-a spus ucenicilor că Duhul va convinge lumea cu privire la păcat, la neprihănire şi la judecată. Cel de-al doilea aspect al lucrării Duhului Sfânt (după ce noi, datorită convingerii exercitate de El, L-am primit pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor personal) este acela că El ne regenerează. El ne dă o viaţă nouă şi vine să locuiască în noi. Pe lângă faptul că acum El locuieşte în noi, el ne şi botează în trupul lui Hristos.

Este interesantă exprimarea lui Pavel din versetul 21: “Şi Cel ce ne întăreşte împreună cu voi în Hristos şi care ne-a uns este Dumnezeu.” Este vorba de Dumnezeu Duhul Sfânt.

Noi cântăm binecunoscutul cântec: “În siguranţă, în braţele lui Isus”. Ei bine, după câte citim aici, noi nu ar trebui să cântăm despre cât de siguri suntem în braţele lui Isus. Când suntem puşi în Hristos prin botezul Duhului Sfânt, noi devenim mădularele trupului Său. Aşa că, în loc să spunem că suntem în siguranţă în braţele lui Isus, suntem în siguranţă ca braţ al lui Isus Hristos. Noi suntem în siguranţă ca mădulare ale trupului lui Hristos. Aceasta este o siguranţă extraordinară!

Vă aduc aminte, dragi ascultători, că Duhul Sfânt lucrează în inima noastră şi în aceste zile. El ne convinge de păcatul nostru, ne regenerează, ne locuieşte şi ne botează.

“Cel care ne-a uns este Dumnezeu” – spune Cuvântul lui Dumnezeu. Ungerea Duhului Sfânt este un adevăr, din păcate,  neglijat astăzi. În 1 Ioan 2:20, Scriptura spune: “Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt şi ştiţi orice lucru.” Aici este vorba despre ungerea Duhului Sfânt. Este nevoie de Duhul Sfânt pentru a ne conduce şi a ne călăuzi.

Tot apostolul Ioan spune: “Cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El rămâne în voi şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea.” (1 Ioan 2:27). Această lucrare a Duhului Sfânt este foarte importantă. Să ştiţi însă că El nu vă trimite o diplomă prin poştă, nici nu vă dă recunoaşterea în dar într-o cutie frumos împachetată.

Dragul meu prieten creştin, tu ai în tine Duhul Sfânt care te va învăţa şi numai El poate deschide Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine. Acesta este motivul pentru care Biblia este o carte miraculoasă. Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi: “Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare.” (Ioan 16:12, 13). Duhul vrea să vă călăuzească în tot adevărul.

“El ne-a şi pecetluit…” (2 Cor. 1:22) – aceasta este o lucrare minunată a Duhului. În alt loc, Pavel spune: “Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării” (Efeseni 4:30). Este posibil să-L întristăm atât de mult încât să-L facem să ne abandoneze? Nu. El ne-a pecetluit şi ne va izbăvi în ziua răscumpărării. Este ca atunci când duceţi o scrisoare la poştă. Din când în când, câte o scrisoare se pierde şi nu mai ajunge la destinatar. Dacă vreţi să fiţi siguri că scrisoarea voastră va ajunge la destinatar, o trimiteţi recomandată, cu confirmare de primire. Poşta vă garantează astfel că destinatarul va semna pentru scrisoare şi voi veţi primi o chitanţă cu semnătura respectivă. Duhul Sfânt vă pune o pecete care arată că voi sunteţi ai lui Dumnezeu.

Dragul meu prieten, dacă eşti una din oile Lui, nu vei fi pierdut. Da, este adevărat că te poţi rătăci, dar El va veni să te caute. Duhul Sfânt este ilustrat în pilda lui Luca în care femeia care a pierdut o monedă a făcut tot posibilul s-o găsească (Luca 15:8).

“Şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului…” ar putea fi tradus mai bine prin “ne-a pus în inimă arvuna, care este Duhul Sfânt.” Arvuna arată că vor mai fi şi alţi bani care vor fi daţi ulterior. Dacă dai un avans pentru orice bun pe care îl cumperi în rate, prin acest avans te angajezi să dai şi restul banilor. În acelaşi fel, Dumnezeu ne-a dat Duhul Sfânt şi aceasta este o indicaţie a faptului că va mai urma ceva. Şi este minunat să ne gândim că Dumnezeu ne-a pregătit mult mai multe lucruri extraordinare.

2 Cor. 1:23

v.23  Iau pe Dumnezeu martor faţă de sufletul meu, că n’am mai venit pînă acum la Corint tocmai ca să vă cruţ.

Pavel spune că dacă ar fi venit la ei mai devreme, ar fi făcut ce a făcut prin cea dintâi Epistolă. Prima Epistolă este plină de mustrări şi de admonestări. Pavel a fost chiar dur în această Epistolă. De fapt, el spune: “Dacă aş fi venit, aş fi fost foarte aspru cu voi. Dar am vrut să vă cruţ de un astfel de tratament; am vrut să văd dacă vă rezolvaţi singuri problemele.”

2 Cor. 1:24

v.24  Nu doar că am avea stăpînire peste credinţa voastră; dar vrem să lucrăm şi noi împreună la bucuria voastră; căci staţi tari în credinţă.

Pavel le spune corintenilor: “Eu nu sunt episcopul sufletelor voastre. Eu nu încerc să domnesc peste voi. Aveţi libertate deplină în Hristos. Eu vreau doar să fiu de ajutor pentru ca voi să vă bucuraţi deplin. Căci staţi tari în credinţă.” Şi noi trebuie să stăm tare în credinţă, dragi prieteni. Pavel a stat deoparte şi nu a venit la Corint astfel încât credinţa corintenilor a fost întărită şi ei au crescut în Domnul. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu îngăduie anumite dificultăţi şi încercări în viaţa noastră. Credinţa noastră se întăreşte şi noi creştem în viaţa noastră de creştini.

 

Să rămânem deci tari în credinţa noastră, şi fie ca binecuvântarea Celui Prea Înalt să fie peste noi peste toţi!