Itinerar Biblic Ep.0486 – 2 CORINTENI – Introducere, cap.1:3

 

Dragi ascultători, după o incursiunea în cărţile istorice ale Vechiului Testament, ne întoarcem astăzi la Noul Testament şi revenim cu această ocazie la scrierile unui personaj, pe care, personal, îl îndrăgesc foarte mult. Aşa cum bănuiţi este vorba de Pavel.

Şi pentru că este vorba de Pavel şi pentru că ultima carte pe care am studiat-o în cadrul itinerariului nostru în Noul Testament a fost prima scrisoare adresată Corintenilor, cred că este uşor de dedus, urmează cea de a doua epistolă sau scrisoare adresată  bisericii din Corint.

Aşa cum am precizat deja, autorul acestei epistole este apostolul Pavel.

Prima sa Epistolă către Corinteni a fost scrisă din Efes unde era implicat într-o mare lucrare. Dacă vă mai amintiţi,  el scria, în ultimul capitol din 1 Corinteni: “căci mi s-a deschis aici o uşă mare şi largă şi sunt mulţi potrivnici” (16:9). Părerea mea fermă este că cea mai bună şi eficientă lucrare a lui Pavel a fost în  Asia Mică, Efesul fiind trambulina şi punctul de lansare a Evangheliei.

Probabil că Evanghelia a acoperit zona aceea într-un mod nerepetat în nici un alt loc şi în nici un alt moment din istorie.

Cel puţin, acesta este, cred,  lucrul pe care a vrut să-l spună Pavel prin cuvintele “mi s-a deschis o uşă mare şi cu folos (lit.)”.

Fiind atât de profund implicat în această lucrare importantă, Pavel nu putea pleca pentru a se duce la Corint unde se afla acea biserică foarte tânără pe care o întemeiase el. Era o biserică plină de creştini fireşti. Ei se purtau ca nişte copii mici, ca nişte prunci.

Ei doreau să vină Pavel la ei dar mai mult pentru că îşi doreau să aibă parte de atenţia lui. La fel ca sugarii, cereau de mâncare şi cereau să fie schimbaţi. Plângeau aşa cum plâng copiii mici.

Ori, pentru că Pavel nu putea veni la ei, sau  bosumflat şi se simţeau răniţi din cauza aceasta. Pavel le scrisese în prima sa Epistolă că va veni la ei mai târziu.

În Efes, Pavel a rămas pentru o perioadă de aproximativ 3 ani. El nu a ajuns deloc la Corint în acest răstimp şi corintenii tot cu probleme erau. Nu se poate spune că lui Pavel nu-i păsa de ei. Tocmai pentru că personal nu se putea duce, Pavel îl trimisese pe Tit la Corint. Timotei fusese cu Pavel în Efes şi amândoi au plecat spre Troa unde îl aşteptau şi pe Tit să le aducă veşti din Corint (2 Cor. 2:12, 13). Pentru că Tit nu mai venea, Pavel şi Timotei au plecat spre Filipi. Acolo s-au întâlnit cu Tit care i-a adus veşti lui Pavel despre creştinii din Corint.

Cred că Pavel a aşteptat cu nerăbdare aceste veşti şi cred că s-a bucurat pentru că ele au fost veşti bune în cele din urmă – corintenii ascultaseră de lucrurile pe care le spusese Pavel în răspunsul său la întrebărilor lor, adică în prima sa Epistolă către ei.

La Filipi, Pavel a început să scrie a doua Epistolă către Corinteni. Creştinii din Corint tot mai doreau ca marele apostol să vină la ei. Oricare ar fi fost neînţelegerea dintre el şi biserica din Corint, ea fusese înlăturată.

În această a doua scrisoare pe care Pavel le-o adresează,  Pavel îşi deschide inima în chip minunat. Adevărul este că apostolul Pavel ne îngăduie să-l cunoaştem mai bine, ca persoană, prin această scrisoare, aşa cum nu mai avem prilejul prin nici o altă scriere a sa.

Dar să vorbim puţin şi despre tema acestei scrisori.

Putem spune că apostolul Pavel se ocupă în această scrisoare de slujba creştină din interiorul Bisericii. (În prima scrisoare se ocupase de condiţiile şi îndreptarea Bisericii.) Deci, multe din lucrurile pe care Pavel le scrie aici ţin de viaţa interioară şi de funcţionarea eficace a trupului lui Hristos.

Celor care aşteaptă o schiţă a acestei cărţi vreau să le spun că această a doua scrisoare către Corinteni  este greu de rezumat, şi de pus într-o schiţă, fiind mai puţin organizată decât celelalte Epistole ale lui Pavel, deşi conţine mai multe detalii personale.

În fiecare capitol este dezvoltată o temă minoră, care uneori pare să ia locul unei teme majore, şi care este exprimată de obicei într-un verset remarcabil. De aceea este dificil de redactat o schiţă organizată a materialului conţinut de această Epistolă. Vom vedea acest lucru pe măsură ce vom studia Epistola.

Să încercăm totuşi o succintă schiţă a Epistolei:

  1. MÂNGÂIEREA lui Dumnezeu – capitolele 1-7

(Trăirea creştină)

  1. Introducere – 1:1, 2
  2. Mângâierea lui Dumnezeu pentru planurile vieţii – 1:3-24
  3. Mângâierea lui Dumnezeu în reabilitarea unui sfânt care a păcătuit – capitolul 2
  4. Mângâierea lui Dumnezeu în lucrarea glorioasă a lui Hristos – capitolul 3
  5. Mângâierea lui Dumnezeu în slujba suferinţelor pentru Hristos – capitolul 4
  6. Mângâierea lui Dumnezeu în slujba martiriului pentru Hristos – capitolul 5
  7. Mângâierea lui Dumnezeu în toate circumstanţele lucrării lui Hristos – capitolul 6
  8. Mângâierea lui Dumnezeu în inima lui Pavel – capitolul 7

 

 

  1. COLECTA pentru sfinţii săraci din Ierusalim – capitolele 8, 9

(Dărnicia creştină)

  1. Exemplu de dărnicie creştină – 8:1-6
  2. Îndemn la dărnicie creştină – 8:7-15
  3. Explicarea dărniciei creştine – 8:16 – 9:5
  4. Încurajare pentru dărnicia creştină – 9:6-15
  • CHEMAREA apostolului Pavel – Capitolele 10-13

(Vegherea creştină)

  1. Autenticitatea apostolatului lui Pavel – capitolul 10
  2. Justificarea apostolatului lui Pavel – capitolul 11
  3. Revelaţia apostolatului lui Pavel – capitolul 12
  4. Exercitarea slujbei de apostol a lui Pavel – 13:1-10
  5. Concluzii şi urări – 13:11-14

Deci, să începem şi noi cu prima parte, cea care se ocupă de mângâierea lui Dumnezeu pentru planurile vieţii.

Primele două versete sunt introducerea acestei scrisori.

2 Corinteni 1:1

v.1    Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, şi către toţi sfinţii, cari sînt în toată Ahaia:

Pavel scrie cu autoritatea unui apostol. Eu cred că fiecare slujitor de la amvon ar trebui să vorbească cu autoritate. Nu este de nici un folos să împarţi Cuvântul lui Dumnezeu altora dacă tu însuşi nu eşti convins de adevărul lui. Dacă un păstor nu propovăduieşte Cuvântul cu autoritate, mai bine s-ar duce să facă altceva. Nu ar trebui să fie în această lucrare. Avem deja destui care sunt nesiguri de faptul că toată Biblia este inspirată de Dumnezeu. Aceasta este marea slăbiciune a bisericii contemporane.

În Biserica primară, când au izbucnit persecuţiile, creştinii spuneau: “Doamne, Tu eşti Dumnezeu”. Dragul meu prieten, dacă nu eşti sigur că El este Dumnezeu, nu eşti sigur de nimic. Primii creştini erau siguri de Cuvântul lui Dumnezeu şi se bizuiau pe El în orice moment. Cu această autoritate scrie Pavel Epistola de faţă.

Pavel era apostol “prin voia lui Dumnezeu”. Nu se poate ajunge mai sus de atât. Aceasta este autoritatea. Dacă viaţa ta este în voia lui Dumnezeu, în mintea ta nu este nici o îndoială. Dacă eşti în centrul voii lui Dumnezeu, nu contează unde trăieşti, cum te simţi sau care sunt circumstanţele tale pentru că eşti într-o poziţie glorioasă. Poate că eşti pe un pat de spital. Dacă aceasta este voia lui Dumnezeu, acesta este locul potrivit pentru tine. Am un prieten care este dirijor şi de obicei el începe serviciul religios într-o notă umoristică. Odată l-am auzit spunând: “Nu este de preferat să fiţi aici decât în cel mai bun spital din oraş?” Am râs dar apoi m-am şi gândit mai mult la acest lucru. Dacă este voia lui Dumnezeu ca tu să fii în cel mai bun spital din oraş, atunci acela ar trebui să fie pentru tine locul cel mai bun în acel moment.

“Şi Timotei, fratele nostru…” – îmi place mult această exprimare. El este un frate creştin pentru Pavel şi pentru biserica din Corint. În alt loc, Pavel îl numeşte pe Timotei fiul său în credinţă. Totuşi, când scrie bisericii, Pavel îl pune pe Timotei pe acelaşi nivel cu el. Am apreciat întotdeauna felul în care Pavel îi consideră pe alţii egalii săi.

“către Biserica lui Dumnezeu…”.  Dragii mei, noi facem parte din Biserica lui Dumnezeu. Îi aud pe mulţi vorbind despre “biserica mea” şi se şi poartă uneori de parcă a lor este acea biserică şi pot face orice vor cu ea. Ei uită faptul că este vorba de Biserica lui Dumnezeu, adică Biserica Domnului Isus Hristos care a răscumpărat-o cu preţul sângelui Său vărsat la Cruce. Ţinând seama că El a plătit un preţ atât de mare pentru Biserica Sa, am face bine să nu dispreţuim pe fraţii noştri creştini impunându-ne voia noastră insignifiantă în Biserică. Să nu uităm nici o clipă faptul că aceasta este Biserica lui Dumnezeu.

Acum Pavel se adresează unei biserici anume: “care este în Corint, şi către toţi sfinţii care sunt în toată Ahaia” –

După cum uşor puteţi observa, Pavel nu a restrâns destinatarul acestei scrisori numai la Biserica din Corint. El îşi extinde salutul şi pentru cei din Ahaia pentru că oriunde ajungea Evanghelia în vremea aceea, aceşti oameni erau martorii ei. EI duceau mai departe Evanghelia la cei care nu o auziseră.

Se spune că acest ţinut din Ahaia este foarte frumos. Aici se găsesc unele din cele mai frumoase vii din lume. Este un ţinut înfrumuseţat de flori extraordinare. Încerc să-mi imaginez cum trăiau acei primi creştini în mijlocul mării de păcat din Corint. Venirea lui Pavel aici a făcut să cadă solzii de pe ochii multora. Lumina a pătruns în sufletele lor întunecate. Ei s-au întors de la păcatele lor spre o viaţă nouă cu Isus Hristos. Apoi aceşti creştini din Corint s-au dus în toată Ahaia pentru a mărturisi despre Hristos. Mulţi au fost câştigaţi pentru Hristos în urma acestei propovăduiri. Pavel se adresa acum tuturor acestora, tuturor sfinţilor din Ahaia.

Dragi prieteni, Biserica lui Dumnezeu căreia îi adresa Pavel această scrisoare era Biserica din Corint. Dar să nu uitaţi că şi Biserica din care faceţi parte sau pe care o ştiţi în comunitatea voastră, tot Biserica lui Dumnezeu este.

 

 

Să citim mai departe:

2 Cor. 1:2

v.2  Har şi pace vouă dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos!

Pavel foloseşte des această formulă de salut. Harul şi pacea sunt darurile minunate ale lui Dumnezeu pentru cel credincios şi trebuie să recunoaştem că ne sunt atât de necesare.

2 Cor. 1:3

v.3  Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mîngîieri,

Cuvântul original pentru “binecuvântat” este, de fapt, “laudă”. Laudă lui Dumnezeu.

Eu unul  mă întreb adesea cât de mult Îl lăudăm noi, creştinii, pe Dumnezeu. Ar trebui să acordăm o mult mai mare atenţie acestui aspect. Avem multe de învăţat din Psalmi cu privire la această atitudine a inimii noastre de a-L lăuda pe Dumnezeu. David spune astfel: “Voi binecuvânta (voi lăuda) pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.” O astfel de atitudine ar desfiinţa categoria sfinţilor care se plâng mereu de câte ceva. Lauda adusă lui Dumnezeu ar trebui să fie caracteristica noastră. “Cel care aduce mulţumiri ca jertfă, acela mă proslăveşte”, spune Psalmistul (Ps. 50:23).

“Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos”, spune Pavel. Dumnezeu este Tatăl. Aceasta este poziţia Lui în Sfânta Treime. Dumnezeu a iubit atât de mult această lume, încât L-a dat pe unicul Său Fiu să moară pentru ea. Isus Hristos nu a fost unicul Fiu în sensul de fiu născut din Tatăl, ci în sensul că ocupă o poziţie cu totul unică. El este Fiul veşnic şi Dumnezeu este Tatăl etern. Dacă aşa sunt Tatăl şi Fiul, aceasta înseamnă că nu a existat nici un moment al unei naşteri, sau al unui început, pentru că Dumnezeu a existat din totdeauna.

Pavel Îl numeşte pe Dumnezeu “Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri”. Aş dori să ne oprim puţin aici şi să acordăm atenţie acestor trei cuvinte: dragoste, îndurare, har.

Astăzi se vorbeşte mult despre dragoste. Este o dovadă de neglijenţă în teologie să spui că Dumnezeu ne mântuieşte prin dragostea Lui. Este adevărat că Dumnezeu ne iubeşte. Şi încă infinit de mult! Noi nici măcar nu putem începe să înţelegem cât de mare este dragostea lui Dumnezeu pentru noi. Inimile noastre s-ar frânge dacă noi am putea pricepe cât de mult ne iubeşte Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu ne mântuieşte prin dragostea Lui.  Scriptura ne învaţă că suntem mântuiţi prin harul lui Dumnezeu.

Haideţi să ne oprim puţin asupra acestui cuvânt. El este foarte des folosit şi teama mea este că sensul lui nu este prea clar pentru mulţi dintre ascultători. Deci, ce este harul?

Noi spunem că este o favoare nemeritată care înseamnă că Dumnezeu foloseşte o altă bază pentru mântuirea noastră, nu meritul nostru. Dumnezeu ne iubeşte, dar nu ne mântuieşte prin dragostea Sa pentru noi, ci prin har. De ce? Pentru că El este Părintele îndurărilor.

Îndurarea, dragii mei, se referă la faptul că Dumnezeu ne-a iubit atât de mult încât a pregătit un Mântuitor pentru noi deoarece noi nu ne puteam salva în nici un alt fel din păcatele noastre. Tot ce avem astăzi este o dovadă a îndurării lui Dumnezeu. El este Părintele îndurărilor. De fapt, Biblia ne spune că El este bogat în har şi în îndurare.

Aveţi nevoie de îndurare astăzi? Părerea mea este că da. Şi aşa cum, de exemplu, dacă aveţi nevoie de bani vă duceţi la bancă, tot aşa, pentru îndurare ar trebui să veniţi înaintea lui Dumnezeu şi să-I cereţi acest lucru.

Aveţi nevoie de ajutor, dragi ascultători? Veniţi la Dumnezeu să cereţi ajutor. La urma urmei, tot ce avem astăzi este datorită îndurării lui Dumnezeu. Noi nu merităm nimic din ceea ce avem. Eu nu am multe, dar tot ce am, am prin îndurarea lui Dumnezeu.

Vedeţi, Dumnezeu Şi-a arătat îndurarea faţă de mine şi m-a aşezat în această lucrare. Voi nu mă cunoaşteţi aşa cum mă cunosc eu pe mine însumi. Dacă m-aţi cunoaşte aşa cum mă cunosc eu poate că  nu m-aţi mai asculta. Staţi puţin! Nu închideţi aparatul! Poate că ,dacă şi eu v-aş cunoaşte aşa cum vă cunoaşteţi voi pe voi înşivă, nici eu nu aş vorbi cu voi. M-aş opri chiar acum din vorbit. Dar şi eu, şi voi, ne bucurăm de îndurarea lui Dumnezeu. Eu sunt în lucrarea aceasta datorită îndurării lui Dumnezeu.

Mai mult decât atât, Dumnezeu este şi Dumnezeul oricărei mângâieri. Putem testa acest lucru în mijlocul suferinţelor vieţii. Atunci avem parte de mângâierea lui Dumnezeu într-un mod deosebit. El vă va mângâia atunci când sunteţi pe un pat de spital. Tot El vă va mângâia şi atunci când aţi pierdut pe cineva drag. Dumnezeu vă poate mângâia în orice moment şi în orice loc. El este Dumnezeul oricărei mângâieri.

Dar este o mângâiere autentică şi o mângâiere falsă.

Mărturisesc că nu-mi place să-i aud pe unii spunând cu un oftat: “Dumnezeu a îngăduit să mi se întâmple acest lucru şi eu îl accept”, când ei nu-l acceptă deloc şi se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu. Fiţi cinstiţi cu Dumnezeu! Spuneţi-I ce simţiţi în legătură cu ceea ce vi se întâmplă! Oricum El ştie tot ce aveţi în inimă. Dar Îşi doreşte ca voi să vorbiţi sincer cu El.

Una din concepţiile populare despre mângâiere este aceea că mângâierea este un fel de sentimentalism dulceag cu o notă de slăbiciune. Îmi amintesc că în copilărie cădeam adesea şi îmi juleam genunchiul. Mă întrebam mereu de ce nu  mă trimite mama la joacă în pantaloni lungi. Nu a făcut-o niciodată. Când îmi juleam genunchiul, ea mă săruta şi îmi spunea: “Gata, a trecut.” Ea mă făcea să cred că totul era bine pentru ca eu să nu mai plâng. Acesta este un sentiment dulce şi frumos.

Oamenii apelează la tot felul de lucruri pentru a găsi mângâiere: unii la alcool, alţii la droguri, alţii la alte metode. Dar nici una dintre aceste metode nu are vreun efect pozitiv.

Cuvântul grecesc pentru mângâiere este parakleo, care înseamnă “a chema alături de”. Duhul Sfânt este numit Parakletos – unul care susţine cauza altuia şi îl ajută. El este chemat de partea noastră. Domnul Isus le spune ucenicilor că nu-i va lăsa fără mângâiere, nu-i va lăsa orfani (Ioan 14:18) şi le va trimite un Mângâietor. “Totuşi, vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc; căci dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite” (Ioan 16:7).

Ce este un Mângâietor? Nu este doar cineva care sărută o julitură ca să treacă. Un Mângâietor ajută, întăreşte, este un avocat. Este Cel chemat să mă ajute şi să-mi dea putere, să-mi aline singurătatea, să-mi uşureze suferinţa şi să-mi liniştească temerile. El este ajutorul în vremuri de necaz copleşitor. “Ascultă, Doamne, ai milă de mine! Doamne, fii ajutorul meu!” (Ps. 30:10). Acesta este strigătul de ajutor al sufletului care are nevoie de Mângâietorul său. Dumnezeu este Dumnezeul oricărei mângâieri.

Dragii mei, ne vom opri aici de această dată şi cred că putem şi noi striga din nou! Doamne, ai milă de noi!

Fiţi binecuvântaţi!