Itinerar Biblic Ep.0484 – Neemia cap. 9:4 – 10:36 – 11:3

 

Dragi prieteni, iată-ne din nou la drum însoţiţi de Duhul Sfânt, şi călătoria noastră continuă în cartea Neemia.

Suntem la capitolul 9 şi am văzut deja acţiunea descrisă de acesta. Este vorba despre citirea Cuvântului lui Dumnezeu.

Dragii mei, am mai spus în întâlnirea noastră de data trecută că citirea Cuvântului lui Dumnezeu trebuie să fie însoţită de mărturisire.

Atunci când dăm voie Duhului Sfânt să folosească acest Cuvânt pentru a aduce transformări în viaţa noastră, mărturisirea este un lucru ce apare aproape în mod natural.

Este ceea ce am văzut că s-a întâmplat cu poporul evreu. În momentul în care le-a fost citit Cuvântul lui Dumnezeu şi au înţeles ce spune el cu privire la starea aprobată de Dumnezeu, poporul a venit înaintea lui Dumnezeu pentru a-şi mărturisi păcatele.

Trebuie însă să ştiţi dragi prieteni că acest tip de mărturisire nu va duce la demonstraţii publice în care se ridică în picioare câte o persoană, atrage atenţia asupra sa însăşi şi  spune tuturor ce mare păcătos este.(Am descoperit că lucrul acesta îi face pe unii să se simtă foarte importanţi.)

Aici este vorba despre ceva diferit. După ce au auzit Cuvântul lui Dumnezeu, ei şi-au mărturisit păcatele, după care L-au lăudat şi L-au binecuvântat pe Dumnezeu. Aşa ar trebui să facem şi noi. Chiar şi prim mărturisire noi trebuie să îndreptăm atenţia spre Dumnezeu.

Dragii mei, avem nevoie să-L preamărim pe Dumnezeu în serviciile noastre divine şi să-L lăudăm cu toată inima!

Un pastor mi-a povestit odată că studiile biblice pe care le ţineau  în serviciul de la mijlocul săptămânii deveniseră cam plictisitoare. Lucrul acesta se putea observa şi din rugăciunile pe care participanţii le făceau. Şi ele începuseră să sune la fel şi să fie la fel de lipsite de entuziasm.

La un moment dat însă, el a decis să schimbe ceva şi le-a propus credincioşilor să-L laude pe Dumnezeu, în loc să vină cu vechile cereri pe care le făceau de fiecare dată în momentul rugăciunii. Şti ce reacţie au avut oamenii?

Prietenul meu îmi spunea: “Parcă aş fi asistat la o trezire spirituală!”

Dragii mei, când începem să lăudăm şi să preamărim Numele sfânt al lui Dumnezeu, va veni şi trezirea spirituală.

Dar să reluăm lectura textului biblic, acolo unde ne-am oprit adică la versetul 4 al capitolului 9 din cartea Neemia:

Neemia 9:4

v.4  Iosua, Bani, Cadmiel, Şebania, Buni, Şerebia, Bani şi Chenani s’au suit pe scaunul Leviţilor şi au strigat cu glas tare către Domnul, Dumnezeul lor.

v.5  Şi Leviţii Iosua, Cadmiel, Bani, Haşabnia, Şerebia, Hodia, Şebania şi Petahia, au zis: ,,Sculaţi-vă şi binecuvîntaţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, din vecinicie în vecinicie! ,,Binecuvîntat să fie Numele Tău cel slăvit, care este mai pe sus de orice binecuvîntare şi de orice laudă!

v.6  Tu, Doamne, numai Tu, ai făcut cerurile, cerurile cerurilor şi toată oştirea lor, şi pămîntul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viaţă tuturor acestor lucruri, şi oştirea cerurilor se închină înaintea Ta.

Am citit până la versetul 6. Este tocmai o dovadă a ceea ce menţionam adineauri. Este o explozie a laudei faţă de Dumnezeu. Este o concentrare asupra lui Dumnezeu.

Aţi văzut vreodată cum se izbesc valurile de stâncile de pe ţărm? Dar v-aţi gândit vreodată să vă închinaţi înaintea lui Dumnezeu la vederea acestui spectacol al naturii? Aţi simţit acest impuls într-o pădure falnică? Copilărind într-o zonă deluroasă mă plimbam adesea prin  pădurile maiestuoase din împrejurimi. Vedeam cerul senin printre ramurile copacilor înalţi şi mă bucuram de verdele strălucitor în razele soarelui. Atunci am început să-L laud pe Creatorul cerurilor şi al pământului. El este Cel care a creat acea pădure şi universul întreg.

Dragii mei, este suficient să privim în jur pentru a-l vedea pe Dumnezeu. Este drept că vedem şi ceea ce am stricat noi din pricina păcatului nostru, a abuzurilor pe care le facem. Totuşi, mai există încă suficiente lucruri şi locuri care ne oferă imaginea frumuseţii create de Dumnezeu.

Dacă împrejurimile nu ne inspiră, intervenţiile din trecut ale lui Dumnezeu ne vor inspira la laudă şi preamărirea lui Dumnezeu. Este ceea ce făceau şi evreii:

Neemia 9:7-10

v.7  Tu, Doamne Dumnezeule, ai ales pe Avram, l-ai scos din Ur din Haldeia, şi i-ai pus numele Avraam.

v.8  Tu ai găsit inima lui credincioasă înainta Ta, ai făcut legămînt cu el, şi ai făgăduit că vei da seminţei lui ţara Cananiţilor, Hetiţilor, Amoriţilor, Fereziţilor, Iebusiţilor şi Ghirgasiţilor. Şi Ţi-ai ţinut cuvîntul, căci eşti drept.

v.9  Tu ai văzut necazul părinţilor noştri în Egipt, şi le-ai auzit strigătele la Marea Roşie.

v.10  Ai făcut semne şi minuni împotriva lui Faraon, împotriva tuturor slujitorilor lui şi împotriva întregului popor din ţara lui, pentrucă ştiai cu cîtă îngîmfare se purtaseră faţă de părinţii noştri, şi Ţi-ai arătat slava Ta cum se vede astăzi.

Israeliţii L-au lăudat pe Dumnezeu pentru felul în care îi călăuzise pe părinţii lor în trecut. Ei I-au adus slavă lui Dumnezeu pentru felul în care îl ocrotise pe Avraam în ţara Canaanului. Ei L-au lăudat pe Dumnezeu pentru felul în care îi scosese pe strămoşii lor din Egipt în chip miraculos şi pentru ocrotirea Sa în timpul călătoriei lor prin pustie.

I-aţi mulţumit vreodată lui Dumnezeu pentru faptul că trăiţi în această ţară? Sunt atâtea locuri în această lume în care oamenii luptă unii împotriva altora. Sunt ţări devastate de războaie interne, de conflicte etnice sau religioase. Eu sunt recunoscător că trăiesc într-o ţară în care este pace. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că aceasta este ţara în care m-a aşezat. Şi poporul lui Neemia se bucura de faptul că era poporul lui Israel.

Ei recunoşteau faptul că Dumnezeu era Creatorul şi Răscumpărătorul lor. Ei Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru răscumpărarea de care avuseseră parte când Domnul îi condusese pe strămoşii lor din Egipt spre Ţara promisă.

Iată două lucruri pentru care ar trebui să-I mulţumim lui Dumnezeu. El este Creatorul şi acesta este Universul Său. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că este Creatorul nostru. De asemenea, ar trebui să-I mulţumim pentru că ne-a mântuit. El ne-a răscumpărat din păcat. Când a fost ultima oară când I-aţi spus lui Dumnezeu că-L iubiţi? Nu aşteptaţi până duminică dimineaţă pentru a-I aduce slavă şi laudă lui Dumnezeu şi pentru a-I spune că-L iubiţi. Puteţi să faceţi acest lucru chiar acum, acolo unde vă aflaţi în acest moment. De la El ne vin toate binecuvântările. El ne-a dat orice lucru material şi spiritual de care ne bucurăm. El m-a mântuit pe mine, un păcătos pierdut, aşa cum v-a mântuit şi pe voi. Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru acest dar minunat! Cât de minunat este Dumnezeu!

            Dar să citim acum versetele 34 şi 35:

Neemia 9:34, 35

v.34  Împăraţii noştri, căpeteniile noastre, preoţii noştri, şi părinţii noştri n’au păzit Legea, şi n’au dat ascultare nici poruncilor, nici înştiinţărilor pe cari li le dădeai.

v.35  Cînd erau stăpîni, în mijlocul multelor binefaceri pe cari li le dădeai, în ţara întinsă şi roditoare, pe care le-o dădusei, nu Ţi-au slujit şi nu s’au abătut dela faptele lor rele.

Vedeţi cum a binecuvântat Dumnezeu poporul Israel? Totuşi, căpeteniile, regii, preoţii, strămoşii lor nu ascultaseră de poruncile lui Dumnezeu. Dumnezeu a binecuvântat şi Statele Unite. Întemeietorii acestei naţiuni credeau că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu şi au fondat această naţiune pe o temelie a moralităţii. Avem pentru ce să-I mulţumim lui Dumnezeu. Dar părinţii noştri au păcătuit şi continuăm şi noi să păcătuim. Cât va mai dura răbdarea lui Dumnezeu?

Neemia 9:36

v.36  Şi astăzi, iată-ne robi! Iată-ne robi pe pămîntul pe care l-ai dat părinţilor noştri, pentruca să se bucure de roadele şi de bunurile lui!

Israeliţii recunoşteau că judecata lui Dumnezeu era asupra lor. Va veni judecata lui Dumnezeu şi asupra acestei naţiuni? Eu nu cred că putem scăpa de această judecată, dragi prieteni.

Neemia 9:37, 38

v.37  El îşi înmulţeşte roadele pentru împăraţii cărora ne-ai supus, din pricina păcatelor noastre; ei stăpînesc după plac asupra trupurilor noastre şi asupra vitelor noastre, şi sîntem într’o mare strîmtorare!“

v.38  Pentru toate acestea, noi am încheiat un legămînt, pe care l-am făcut în scris. Şi căpeteniile noastre, Leviţii noştri şi preoţii noştri şi-au pus pecetea pe el.

Termenii legământului vor fi expuşi în capitolul precedent. Fiecare conducător al poporului a fost nevoit să-şi pună pecetea personală pe acest legământ. Poporul luase hotărârea de a asculta de Cuvântul lui Dumnezeu.

Ce fel de legământ aţi făcut voi cu Dumnezeu? I-am auzit pe mulţi oameni spunând că ei nu vor semna nici un fel de legământ – nici măcar pentru a da o anume sumă de bani – pentru că nu ştiu dacă îl vor putea împlini.

Celor care gândesc în felul acesta aş vrea să le spun că sunt situaţii în care semnează totuşi astfel de legăminte. În cazul cumpărării unei case sau orice alt bun de folosinţă îndelungată, în rate, cu siguranţă trebuie semnat un contract. Nu ştiu de ce oamenii sunt gata să semneze orice contract pentru orice lucru din această lume, dar nu sunt gata să facă acest lucru şi pentru Dumnezeu.

Dragi prieteni, dacă sunteţi hotărâţi să faceţi acest lucru, faceţi un legământ cu El.

Este drept că mulţi au eşuat şi au căzut, dar Dumnezeu este plin de îndurare şi ne iubeşte necondiţionat. Dacă noi îi suntem credincioşi Lui, cu atât mai mult este El credincios faţă de noi.

Trecem acum la  capitolul 10, unde vedem că  israeliţii fac un legământ cu Dumnezeu. Ei semnează acest legământ.

Un legământ este un lucru foarte serios, dragi prieteni. Eu cred că Domnului Îi place să ştie că noi suntem serioşi în angajamentul nostru faţă de El.

Observaţi, vă rog, că Neemia este trecut în capul unei liste de 22 de preoţi care semnează acest legământ. Leviţii semnează şi ei cu numele familiilor lor. De asemenea, sunt enumerate 44 de căpetenii ale poporului.

Care era obiectul legământului încheiat de ei? Să citim versetele 28 şi 29 din capitolul 10:

Neemia 10:28,29

v.28  Cealaltă parte a poporului, preoţii, Leviţii, uşierii, cîntăreţii, slujitorii Templului, şi toţi ceice se despărţiseră de popoarele străine, ca să urmeze Legea lui Dumnezeu, nevestele lor, fiii şi fetele lor, toţi cei ce aveau cunoştinţă şi pricepere,

v.29  s’au unit cu fraţii lor mai cu vază dintre ei. Au făgăduit cu jurămînt şi au jurat să umble în Legea lui Dumnezeu, dată prin Moise, robul lui Dumnezeu, să păzească şi să împlinească toate poruncile Domnului, Stăpînului nostru, orînduirile şi legile Lui.

Legământul lor prevedea faptul că ei vor respecta Legea lui Dumnezeu. Sunt enumerate anumite cerinţe ale Legii pentru că era clar că pe acestea le încălcaseră în trecut. Ei făgăduiau acum să schimbe această situaţie:

Neemia 10:30

v.30  Am făgăduit să nu dăm pe fetele noastre după popoarele ţării şi să nu luăm pe fetele lor de neveste pentru fiii noştri;

Aceasta pare să fi fost o problemă permanentă în Israel. Acum ei îşi iau angajamentul să nu se mai căsătorească cu fete din alte popoare şi să nu-şi dea fiicele spre căsătorie cu tineri din alte popoare. De asemenea, erau stipulate acum reglementări ignorate pentru o lungă perioadă de timp.

Neemia 10:31

v.31  să nu cumpărăm nimic, în ziua Sabatului, şi în zilele de sărbătoare, dela popoarele ţării cari ar aduce de vînzare în ziua Sabatului mărfuri sau altceva de cumpărat, şi să lăsăm nelucrat pămîntul în anul al şaptelea şi să nu cerem plata nici unei datorii.

Cel de-al doilea subiect asupra căruia se referea legământul lor era cel al respectării sabatului şi al celorlalte sărbători sfinte. De asemenea, ei se angajau să ţină anul sabatic, adică să nu cultive pământul în al şaptelea an.

Ultimul subiect specificat în legământ este cel legat de primele roade şi de ceea ce era nevoie pentru jertfe. Să citim şi ultimul fragment care redă alte prevederi ale legământului făcut de israeliţi cu Dumnezeu:

Neemia 10:32-39

v.32  Am luat asupra noastră îndatorirea să dăm a treia parte dintr’un siclu pe an pentru slujba Casei Dumnezeului nostru,

v.33  pentru pînile pentru punerea înaintea Domnului, pentru darul de mîncare necurmat, pentru arderea de tot necurmată din zilele de Sabat, din zilele de lună nouă şi din zilele de sărbători, pentru lucrurile închinate Domnului, pentru jertfele de ispăşire pentru Israel, şi pentru tot ce se face în Casa Dumnezeului nostru.

v.34  Am tras la sorţi, preoţi, Leviţi şi popor, pentru lemnele cari trebuiau aduse pe fiecare an, ca dar, la Casa Dumnezeului nostru, după casele noastre părinteşti, la vremi hotărîte, ca să fie ars pe altarul Domnului, Dumnezeului nostru, cum este scris în Lege.

v.35  Am hotărît să aducem în fiecare an la Casa Domnului cele dintîi roade ale pămîntului nostru şi cele dintîi roade din toate roadele tuturor pomilor;

v.36  să aducem la Casa Dumnezeului nostru, preoţilor cari fac slujba în Casa Dumnezeului nostru, pe întîii născuţi ai fiilor noştri şi ai vitelor noastre, cum este scris în Lege, pe întîii născuţi ai vacilor şi oilor noastre;

v.37  să aducem preoţilor, în cămările Casei Dumnezeului nostru, cele dintîi roade din plămădeală şi darurile noastre de mîncare din roadele tuturor pomilor din must şi din untdelemn; şi să dăm zeciuială din pămîntul nostru Leviţilor, cari trebuie s’o ia ei înşişi în toate cetăţile aşezate pe pămînturile pe cari le lucrăm.

v.38  Preotul, fiul lui Aaron, va fi cu Leviţii cînd vor ridica zeciuiala; şi Leviţii vor aduce zeciuială din zeciuială la Casa Dumnezeului nostru, în cămările casei vistieriei.

v.39  Căci copiii lui Israel şi fiii lui Levi vor aduce în cămările acestea darurile de grîu, de must şi de untdelemn; acolo sînt uneltele sfîntului locaş, şi acolo stau preoţii cari fac slujba, uşierii şi cîntăreţii. Astfel ne-am hotărît să nu părăsim Casa Dumnezeului nostru.

            Să ne aruncăm acum o privire asupra capitolului 11 care conţine o altă listă, listă  care se continuă şi în capitolul 12.

Ceea ce doresc să observaţi, chiar şi din aceste liste, este că oamenii aceştia erau gata să facă orice le cerea Dumnezeu. Fiţi atenţia la cele câteva versete pe care le vom citi din acest capitol.

Neemia 11:1

v.1    Căpeteniile poporului s’au aşezat la Ierusalim. Cealaltă parte a poporului a tras la sorţ, pentruca unul din zece să vină să locuiască la Ierusalim în cetatea sfîntă, iar ceilalţi să locuiască în cetăţi.

Poporul a tras la sorţi. Unul din zece urma să stea la Ierusalim. Ceilalţi nouă urmau să se mute în alte cetăţi. Vă daţi seama că aceasta era o situaţie care putea da naştere la multe plângeri şi discuţii. Era ocazia perfectă pentru mulţi să spună: “De ce a lăsat Dumnezeu să mi se întâmple aşa ceva? Aş prefera să locuiesc într-un sat mic sau undeva, la ţară.” Sau, alţii care puteau spune: „De ce să plec din Ierusalim? Voi mai avea eu confortul pe care îl am aici?

În orice caz, cred că avem aici un exemplu de ascultare.

Neemia 11:2

v.2  Poporul a binecuvîntat pe toţi cei ce au primit de bună voie să locuiască la Ierusalim.

Se pare că erau mai mulţi cei care doreau să se mute în suburbii, chiar şi în vremea aceea. Dar cei care se mutau în afara cetăţii erau gata să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru cei care rămâneau să locuiască în cetate. Pentru noi, aceşti oameni sunt doar nişte străini, dar Dumnezeu îi ştia pe nume şi le consemnează aceste nume pentru că ei au avut o inimă supusă şi mulţumitoare.

Neemia 11:3

v.3  Iată căpeteniile ţinutului cari s’au aşezat la Ierusalim. În cetăţile lui Iuda, fiecare s’a aşezat în moşia lui, în cetatea lui Israel, preoţii şi Leviţii, slujitorii Templului, şi fiii robilor lui Solomon.

În versetele următoare sunt trecute numele celor care au acceptat să locuiască în Ierusalim. Dumnezeu ia seama la inima lor binevoitoare.

Capitolul 12 continuă lista începută în capitolul 11. Oamenii enumeraţi aici sunt cei care aveau sarcina de a-L preamări şi de a-L lăuda pe Dumnezeu.

Cu mai mulţi ani în urmă, obişnuiam să vizitez o bătrână care era oarbă, nu auzea prea bine şi nici nu vorbea bine. V-aţi aştepta să spun că această doamnă în vârstă avea nevoie de încurajare şi de ajutor. Adevărul este că a fost tocmai invers. De ce? Pentru că această femeie îl cunoştea bine pe Dumnezeu şi-L lăuda mereu şi mereu. Şi, vă asigur, o făcea cu toată inima.

Ce mă impresiona în mod deosebit era modul în care viaţa ei era atât de plină de Dumnezeu.

V-am spus că nu vedea. În momentul în care intram în casa ei venea şi-mi punea mâinile pe faţă. Era modul în care ea recunoştea o persoană. Apoi izbucnea în lacrimi de bucurie şi îi mulţumea lui Dumnezeu.

Dar nu acesta este elementul care mă impresiona în mod deosebit. Eu mergeam adesea pentru a-i oferi pâinea şi vinul de la celebrarea Cinei Domnului. Cu toate că nu asculta radioul, nu putea citi, ea ştia cu exactitate ziua în care veneam şi mă aştepta. Ea stătea în fiecare zi în prezenţa lui Dumnezeu şi viaţa îi era atât de plină încât o lună de zile trecea pentru ea foarte repede.

Credeţi-mă, am vizitat-o pe această soră a noastră timp de doi ani şi nu am găsit-o niciodată în vre-o stare depresivă sau plângându-se de ceva. Era o aşa mare încurajare pentru mine.

Dragi prieteni, cred că trebuie şi noi să privim în jurul nostru şi să ne lăsăm încurajaţi de cei care se sacrifică cu bucurie sau care cu bucurie poartă greutăţile vieţii.

Ne oprim aici, dragi ascultători, dar nu ne vom opri, sper, din a ne ruga ca Dumnezeu să folosească Cuvântul Său pentru binecuvântarea vieţilor noastre.

Rămâneţi în binecuvântarea Celui Prea’nalt!