Itinerar Biblic Ep.0477 – NEEMIA Cap. 3: 3-26

 

Dragi ascultători, revenim la cartea Neemia, la capitolul 3 unde îl vedem pe Neemia trecând la acţiune.

Am văzut data trecută că Neemia şi oamenii săi au trecut la repararea porţilor şi reconstruirea zidurilor.

Prima poartă care a fost reconstruită a fost poarta oilor.

Astăzi vom vedea care este următoarea poartă. Aflăm din versetul 3 al capitolului 3:

v.3  Fiii lui Senaa au zidit poarta peştilor. Au acoperit-o cu scînduri, şi i-au pus uşile, încuietorile şi zăvoarele.

Această poartă era locul pe unde era adus peştele din Marea Mediterană şi râul Iordan. Peştele era un aliment de bază în acele vremuri şi acolo era şi piaţa de peşte. Se prea poate ca aceşti fii ai lui Saana să fi fost ei înşişi pescari şi tocmai de aceea să fi reparat poarta acesta.

În orice caz nu cred că ea putea fi confundată cu vreo alta. Peştele miroase la fel oriunde l-ai pune.

Cu ce putem asocia Poarta Peştilor în Noul Testament? Păi, o frază memorabilă, a Domnului Isus este invitaţia făcută celor doi fraţi, Simon Petru şi Andrei. Să ne amintim de ea aşa cum apare în evanghelia după Matei, capitolul 4:19. „ El le-a zis: ,,Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.“” Promisiunea aceasta nu s-a împlinit însă imediat după chemarea lor.

După ce aceştia au făcut cunoştinţă cu faptele evangheliei,, Domnul Isus le-a spus: „Şi iată că voi trimete peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; dar rămîneţi în cetate pînă veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.“(Luca 24:49)

Adică, le spunea Domnul cu alte cuvinte: „Nu mergeţi niciunde încă!”

Aşteptaţi până când veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt. Atunci veţi fi locuiţi de Duhul Sfânt, veţi fi regeneraţi de Duhul Sfânt.

Lucrul acesta s-a întâmplat în ziua Cincizecimii. Din momentul acela s-a împlinit şi promisiunea pe care le-o făcuse Domnul Isus celor doi – au devenit pescari de oameni.

Dragii mei, cred că această chemare pe care Domnul Isus a făcut-i lui Simon Petru şi lui Andrei ne este adresată şi nouă. Dumnezeu nu-i cheamă pe cei din lume, pe cei cărora nu le pasă de El să fie pescari de oameni. De fapt, pentru o persoană nemântuită, cuvintele acesta sunt un nonsens, cel mult o jignire. Numai cel ce este al lui Dumnezeu poate înţelege ce înseamnă ele şi lui i se adresează Dumnezeu.

Cred că noi putem fi pescari de oameni în câteva moduri diferite. Nu sunt de acord cu cei care susţin că singurul mod în care noi putem fi pescari de oameni este bătând din uşă în uşă. Nu cred că fiecare persoană poate face aşa ceva. Cred că sunt anumite persoane care sunt chemate să mărturisească evanghelia într-un mod diferit. De exemplu, evanghelizarea prin rugăciune este o metodă eficientă de a ajunge la oameni.

Dragii mei, toţi avem daruri diferite.  Dumnezeu ne-a creat cu aceste diferenţe.  De aceea sunt şi diferite moduri de a vesti evanghelia. Oamenii, răspund şi ei în mod diferit la vestirea evangheliei.

Totuşi, sunt de părere că toţi ar trebuie să trecem prin poarta peştilor, ca să spun aşa, fie într-un fel fie în altul.

Dragul meu ascultător, ar fi bine să găseşti care este modul în care poţi să prezinţi şi altora cuvântul lui Dumnezeu. Şi ţie îţi spune Domnul Isus, „Vino după mine, şi te voi face pescar de oameni!”

Să revenim la Neemia. Următorul verset este versetul 4. Aici vom găsi o listă a persoanelor care au lucrat la reconstrucţia zidurilor. Mai minunat este însă că numele lor apare în Cartea Vieţii. Acum, citirea acestei liste, am putea spune că este un exerciţiu de dicţie. Nu ştiu dacă aş fi în stare să memorez numele lor, de fapt nu sunt sigur că le pot pronunţa corect pe toate, dar ştiţi ceva? Dumnezeu îi cunoaşte personal pe toţi aceştia. El le cunoaşte numele şi inimile. Ei au contribuit la reconstruirea Ierusalimului. Într-o bună zi, noi ne vom întâlni cu ei şi vom afla mai multe despre această experienţă.

Deci, versetul 4:

v.4  Alături de ei a lucrat la dregerea zidului Meremot, fiul lui Urie, fiul lui Hacoţ; alături de ei a lucrat Meşulam, fiul lui Berechia, fiul lui Meşezabeel; alături de ei a lucrat Ţadoc, fiul lui Baana; Să continuăm:

v.5  alături de ei au lucrat Tecoiţii, ai căror fruntaşi nu s’au supus în slujba Domnului.

Aici este vorba despre câţiva nobili care s-au considerat prea buni pentru acest fel de lucrare sau poate că au avut alte scuze. Presupuneţi, probabil, că aveau mâini trandafirii, fără nici o bătătură, şi nu ar fi putut, nici dacă ar fi vrut să ridice pietre pentru zidul Ierusalimului.

Sunt sigur că pentru tehnica de atunci, ridicarea zidurilor cetăţii nu a fost o slujbă uşoară. Poate că într-adevăra nu erau pregătiţi pentru aşa ceva. Dar, observaţi că acest grup era vecin cu cel al lucrătorilor care au restaurat poarta peştilor. Iată că nobilii nu au vrut să aibă de-a face cu ei. Dar nu pe ei îi respingeau nobilii ci pe Domnul.

Relatarea biblică spune că aceşti nobili nu au vrut să se supună lucrării Domnului. Dragii mei, atunci când nu vrem să ne implicăm în viaţa unei biserici de fapt nu respingem nişte oameni ci respingem pe Domnul şi faţă de el nu ne supunem.

Dragii mei nu ştiu cum staţi voi la acest capitol, dar, sincer vă spun, nu aş vrea să fiu dintre cei care nu doresc să nu se supună lucrării Domnului.

Mi-e teamă că sunt mulţi în bisericile de astăzi care sunt asemenea liderilor celor din Tecoa. Ei nu slujesc Domnului. În cartea Proverbelor, capitolul 11, versetul 26 găsim scris: ”Cine opreşte grâul este blestemat de popor…”  Grâul, cel din care se face pâinea simbolizează Cuvântul lui Dumnezeu.

Dragii mei este o greşeală teribilă să blocăm, prin neascultare, accesul către Cuvântul lui Dumnezeu a celor ce au nevoie de el.  V-aţi gândit la acest lucru, dragi ascultători? Vă rog să citiţi încă o dată acest verset şi rugaţi-l pe Duhul Sfânt să vă ajute să faceţi o introspecţie profundă a inimii voastre!

Dacă vă veţi simţi vinovaţi, cereţi-i iertare şi rugaţi-l să vă ajute să schimbaţi această situaţie.

Acum ajungem la cea de a treia poartă menţionată în acest program de refacere a întăriturilor Ierusalimului. Este vorba despre poarta cea veche.

v.6  Ioiada, fiul lui Paseah, şi Meşulam, fiului lui Besodia, au dres poarta cea veche. Au acoperit-o cu scînduri, şi i-au pus uşile, încuietorile şi zăvoarele.

Aceasta este, se pare, prima poartă a oraşului. În Ieremia descoperim mesajul pe care ni-l transmite această poartă: 6:16Aşa vorbeşte Domnul: „Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi care Sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!” Dar ei răspund: „Nu vrem să umblăm pe ele!

Noi trăim în zile în care lumea manifestă un interes susţinut în lucrurile noi. Oamenii îşi doresc ultimul model de maşină, ultimul tip de televizor, ultima generaţie de calculatoare….

O cunoştinţă de-a mea, preocupată de modă, spunea cu mare dezamăgire în glas: Nu mai ştiu ce să port! Până mai ieri erau la modă pantalonii strâmţi. Astăzi văd că sunt cei largi!

Pentru mine asemenea elemente nu sunt esenţiale, dar pentru unii constituie singura lor sferă de interes.

Dragii mei, trăim zile în care lucrurile se schimbă cu o viteză ameţitoare. Dar nu doar aparatele şi moda din jurul nostru se schimbă. Chiar şi moralitatea din jur se schimbă. Mă uit la posterele prin care se face publicitate şi văd că devin din ce în ce mai provocatoare şi mai încărcate de senzualitate. Cu numai câţiva ani în urmă oamenii ar fi protestat la vederea lor. Astăzi oamenii  trec nepăsători pe lângă ele şi nu mai au nici o reacţie. Oamenii vorbesc astăzi despre o nouă morală. Există oare aşa ceva? Dragii mei, din perspectiva lui Dumnezeu moralitatea nu este ceva schimbător, pentru că ea este bazată pe principiile pe care El le-a lăsat. Ori Dumnezeu nu se schimbă şi nici principiile pe care El le-a instituit.

Acum, această constată căutare după nou, aduce foarte multe frustrări. Aceste aşa-zise „noutăţi” i-au scos pe mulţi de pe calea către grădină şi i-a condus în fundături ale vieţii de unde nu mai văd nici o ieşire.

Ieremia ne sfătuieşte să căutăm căile cele vechi pentru că pe ele vom găsi liniştea sufletului.  Cred că o astfel de cale este cea către Domnul Isus. Ea a fost folosită de mulţi şi multe binecuvântări le-a adus. Iată numai o invitaţie a Domnului Isus şi apreciaţi singuri valoarea ei: Matei 11:28  Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.

29  Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu Sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. 30  Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.”

Dragul meu ascultător, numai în El putem găsi liniştea de care avem nevoie.

Dar să mergem mai departe:

v.8 alături de ei a lucrat Uziel, fiul lui Harhaia, dintre argintari, şi alături de el a lucrat Hanania, dintre făcătorii de mir. Au întărit Ierusalimul pînă la zidul cel lat.

Făcătorul de mir era un fel de farmacist în vechime. Credeţi-mă farmacia a fost cam la fel de-a lungul timpurilor. Ea lucrează cu lucruri fine, cu măsuri mici. Dar iată-i pe aceşti oameni luptându-se aici cu pietrele cu lemnele… Spre deosebire de liderii celor din Tecoa, eu nu au considerat că este o muncă prea grea pentru ei.

Dragii mei am o simpatie deosebită pentru cei care lucrează din greu. Cunosc destui predicatori care tot ce fac, fac cu pasiune şi cu dedicare. Unii lucrează până la epuizare şi nu puţini au probleme cu inima în urma muncii excesive.

Unii dintre ei au nevoie de sprijinul vostru dragii mei. Dacă sunteţi în biserică cu un astfel de slujitor al Domnului, mergeţi şi sprijiniţi-l. Cu dragoste, îndemnaţi-l să-şi mai ia câteva zile libere şi ajutaţi-l la aceasta. Dar un lucru pe care puteţi să-l faceţi în permanentă este să vă rugaţi pentru el. Nu am auzit până acum de vreun slujitor al lui Dumnezeu care să spună că el nu are nevoie de rugăciune. Toţi avem nevoie de rugăciunile voastre dragii mei.

O să vedeţi acum ceva interesant. La reconstrucţia Ierusalimului au participat diverse categorii:

v.12  Alături de ei a lucrat, cu fetele sale, Şalum, fiul lui Haloheş, mai marele peste jumătate din ţinutul Ierusalimului.

Iată că şi femeile au fost implicate direct în reconstruirea oraşului. Ele nu s-au dat înapoi de la lucrările acelea grele.

Din câte cunosc eu, în biserici, sunt mai multe surori decât bărbaţi. Cred că ar trebuie să ne bazăm pe spijinul lor şi să nu-l dispreţuim.

Iată acum şi o nouă poartă:

v.13  Hanun şi locuitorii Zanoahului au dres poarta văii. Au zidit-o, şi i-au pus uşile, încuietorile şi zăvoarele. Ei au făcut o mie de coţi de zid pînă la poarta gunoiuluui.

Poarta văii este una din porţile care dădeau în drumul către văile de lângă Ierusalim.

Gândindu-mă la aceste văi nu post să nu-mi amintesc de valea umbrei morţii pe care Scriptura o menţionează în câteva rânduri.

Vă aduceţi aminte de ea? Despre ea vorbeşte psalmul 23 scris de David. El vorbeşte despre o anumită vale care este caracterizată de faptul că la un moment dat ea devine atât de îngustă încât este asemenea unei porţi. Dragii mei, până la urmă noi toţi vom trece prin acea poartă a morţii.

Dar, poarta aceasta are şi un aspect practic. Este o poartă a umilinţei a smereniei. Uneori, Dumnezeu trebuie să ne treacă prin încercări şi dificultăţi pentru a ne putea da câteva lecţii.

Credinţa, dragi ascultători, dezvoltă în noi anumite virtuţi şi una din ele este smerenia. Este o atitudine pe care nu o putem produce noi înşine. Nu intră în capacitatea noastre nativă o asemenea atitudine. Avem nevoie de intervenţia lui Dumnezeu pentru aceasta.

Umilinţa trebuie să vină din interior, dragi prieteni. Este un rod al Duhului Sfânt.

Îmi aduc aminte de o discuţie între doi prieteni. Unul din ei spune: ”În ultima vreme m-am străduit foarte mult să devin umil şi în cele din urmă am reuşit!” Replica prietenului a fost! Pun pariu că te mândreşti cu aceasta!

Sigur că da! A venit răspunsul omului nostru!

Dragii mei avem nevoie de spijinul lui Dumnezeu pentru a dezvolta o atitudine de smerenie.

Se spune despre un student de seminar că era un om foarte studios şi inteligent. Pentru că se remarcase în mod deosebit prin rezultatele sale a fost invitat să predice într-o mare biserică. A venit şi ziua cea mare şi studentul nostru cu notiţele pregătite s-a îndreptat sigur pe el către amvon. Dar odată ajuns acolo a constatat că este mult mai uşor să scrii un mesaj decât să-l predici de la amvon. Din pricina emoţiilor a uitat tot ce-şi pregătise să spună şi în cele din urmă a părăsit amvonul cu capul plecat de ruşine.

O bătrânică observase toate aceste lucruri cu mare atenţie. La final s-a îndreptat către tânărul student şi i-a spus: „ Ştii, dacă ai fi urcat la amvon aşa cum ai plecat de la el, sunt sigură că ai fi plecat de la el aşa cum ai venit!”

Dragi prieteni, avem nevoie de smerenie şi numai Dumnezeu ne-o poate da. Pentru aceasta El trebuie să ne treacă prin această vale a umbrelor morţii.

Mergem la următoarea poartă:

v.14  Malchia, fiul lui Recab, mai marele peste ţinutul Bet-Hacheremului, a dres poarta gunoiului. A zidit-o, şi i-a pus uşile, încuietorile şi zăvoarele.

Iată o poartă importantă pentru sănătatea oraşului. Aici nu ni se spune mare lucru despre această poartă. Era locul pe unde era scos gunoiul din cetate.

În cea de a doua epistolă către Corinteni, capitolul 7, versetul 1, Pavel spune: „Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, prea iubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.

Să ştiţi că şi Pavel a avut de a face din plin cu acest proces al curăţii aşa cum cred că are fiecare dintre noi. Noi toţi avem nevoie să ne mărturisim păcatele înaintea lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă să aruncăm gunoiul din inima şi mintea noastră.

Ascultaţi încă odată ce spune apostolul Ioan: „ Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.”  Aceasta este ceea ce trebuie să facem în fiecare zi, dragi prieteni. În fiecare zi se adună tot felul de gunoaie în mintea şi inima noastră. Domnul ne promite curăţirea. O nouă poartă:

v.15  Şalun, fiul lui Col-Hoze, mai marele peste ţinutul Miţpa, a dres poarta izvorului. A zidit-o, a acoperit-o cu scînduri, şi i-a pus uşile, încuietorile şi zăvoarele. A făcut zidul iazului Siloe lîngă grădina împăratului, pînă la treptele cari pogoară din cetatea lui David.

Cred că această poartă ne trimite cu gândul la ceea ce Domnul Isus i-a spus femeii de la fântâna, femeia samariteană: „Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într’un izvor de apă, care va ţîşni în viaţa vecinică.”

La sărbătoarea Corturilor, Domnul Isus s-a ridicat în picioare şi a spus:” Cine crede în Mine, din inima lui vor curge rîuri de apă vie, cum zice Scriptura.” În următoarele versete din capitolul 7, Ioan, evanghelistul ce consemnează aceste lucruri, explică contextul acestei afirmaţii:  „Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.” În epistola adresată Romanilor, Pavel spune: 8:9Voi însă nu mai sînteţi pămînteşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n’are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.

Cred că de la această poartă a fântânilor învăţăm că fiecare credincios are nevoie de Duhul Sfânt pentru regenerarea izvoarelor vieţii noastre.

Dar iată-ne ajunşi la cea de a şaptea fântână. Despre ea citim în versetul 26:

v.26  Slujitorii Templului, cari locuiesc pe deal, au lucrat pînă în dreptul porţii apelor, la răsărit, şi pînă în dreptul turnului care iese în afară.

Era, aşa cum ne dăm seama din denumirea ei, poarta folosită pentru aducerea apei în cetate. Deşi era un apeduct, se pare că apa care venea prin acesta nu era suficientă pentru acoperirea nevoilor acestui oraş. De aceea poarta aceasta era folosită pentru a accesa câteva puţuri aflate în afara cetăţii.

Dar ce ne inspiră această poartă a apelor?  După mine, cred că ea ne trimite cu gândul la Cuvântul lui Dumnezeu.

Când vom înainta puţin mai mult în această carte, vom vedea că acesta este locul un a ridicat Ezra un amvon pentru a citi Scriptura pentru popor. Locul a fost ales în mod simbolic  şi nu printr-un moft al lui Ezra.

Cred că Noul Testament oferă o explicaţie atunci când vorbeşte despre puterea de spălare a Cuvântului. Iată ce spune Domnul Isus şi consemnează Ioan în Evanghelia sa la capitolul 15, versetul 3:”Acum voi sînteţi curaţi, din pricina cuvîntului, pe care vi l-am spus.”

În rugăciunea Domnului Isus, consemnată de acelaşi Ioan, citim: Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvîntul Tău este adevărul”.

Iată dragii mei ce face Cuvântul lui Dumnezeu. Ne curăţeşte, ne purifică. El şterge minciuna din vieţile noastre şi aduce adevărul care ne sfinţeşte.

Să ştiţi că preocuparea aceasta a curăţiei nu este o noutate Nou-Testamentală. Psalmistul se întreba şi el: Ps.119:9:  Cum îşi va ţinea tînărul curată cărarea? Îndreptîndu-se după Cuvîntul Tău.”

Iată dragii mei de ce avem nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu.

Suntem într-o societate în care valorile morale sunt atât de diluate în care principiile vieţii sunt atât de confuze încât este greu pentru oricine să ţină dreaptă calea către Împărăţia lui Dumnezeu.

Cred din toată inima că numai Cuvântul lui Dumnezeu, citit, ascultat, memorat, aplicat, ne poate ţine pe calea Sa.

Să ne ajute Dumnezeu, dragi ascultători! Fiţi Binecuvântaţi!