Itinerar Biblic Ep.0476 – NEEMIA Cap. 2:6- 3:2

 

Dragi prieteni revenim astăzi la cartea Neemia şi vom relua istoria sa plină de învăţăminte din punctul în care el se înfăţişează înaintea împăratului cerându-i îngăduinţa de a se întoarce la Ierusalim pentru a contribui la reconstrucţia oraşului.

Aş vrea să că reamintesc că acesta este timpul în care se împlineşte profeţia încredinţată de Dumnezeu lui Daniel cu privire la timpul pe care poporul evreu îl va petrece în robie.

De asemenea, trebuie să ne aducem aminte că Neemia era paharnicul împăratului Artaxerxe. Aceasta presupunea ca Neemia să fie mereu în apropierea împăratului pentru degusta toate alimentele pe care împăratul le consuma. Vă daţi seama ce slujbă periculoasă dar şi plină de responsabilitate avea Neemia.

Dar, aşa cum spuneam, revenim la momentul în care împăratul îl chestionează pe Neemia cu privire la tristeţea de pe chipul său. Neemia îi face cunoscut împăratului durerea pe care el o avea pentru capitala poporului său care era acum distrusă.

Să vedem ce se întâmplă mai departe. Suntem la versetul 6:

v.6  Împăratul, lîngă care şedea şi împărăteasa, mi-a zis atunci: ,,Cît va ţinea călătoria ta, şi cînd te vei întoarce?“ Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec, şi i-am hotărît o vreme.

În versiunea englezească, cuvintele “şi împărăteasa lui” sunt puse în paranteză. Neemia era un bărbat tânăr, probabil atrăgător, cu o personalitate foarte plăcută. Îmi imaginez că existau momente în care treburile de la curtea împărătească nu aveau un ritm sau un program foarte palpitant. Probabil că existau şi momente de plictiseală. Împăratul se angaja într-o lungă discuţie politică, timp în care împărăteasa se plictisea şi începea o conversaţie cu paharnicul. Poate că îl întreba ceva de genul: “Ce ai făcut în ziua ta liberă?” Poate că Neemia i-ar fi răspuns că, fiind evreu, se ducea la sinagogă în fiecare sâmbătă. Poate că duminică se ducea pe Eufrat să pescuiască. Împărăteasa şi Neemia probabil că aveau multe conversaţii de genul acesta.

Astfel, atunci când Neemia i-a cerut împăratului permisiunea de a pleca în ţara sa, împărăteasa l-a împuns probabil pe împărat în coaste şi i-a şoptit: “Lasă-l să se ducă, dacă asta vrea.” Împăratul s-a gândit puţin şi a întrebat: “Cât va dura această călătorie?” Poate că împăratul a spus: “Este o perioadă dificilă. Va fi greu să ne descurcăm fără tine, Neemia. Nu ştiu dacă ne putem lipsi de tine.” În acel moment, probabil că împărăteasa a spus: “Lasă-l să se ducă!” În final, împăratul a întrebat: “Cât va dura vizita aceasta?” În mod evident, împăratului îi plăcea de Neemia şi l-ar fi vrut înapoi. Acum Neemia ar fi putut intra în detalii, dar nu a făcut-o. Pur şi simplu a spus: “Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec şi i-am hotărât o vreme.”

Astăzi se vorbeşte foarte mult şi fără rost. Zilele trecute, am ascultat un program de televiziune cu privire la activitatea unui comitet guvernamental care audia martori într-o anumită chestiune. Când m-am uitat eu, tocmai vorbea un avocat. L-am ascultat timp de 15 minute şi mi-am dat seama că putea să spună totul în două propoziţii. El a întins însă coarda cât a putut de mult. A profitat de faptul că apărea la televizor şi a folosit toate înfloriturile pe care le ştia. Neemia nu irosea cuvinte. El trecea imediat la subiect.

Neem. 2:7

v.7  Apoi am zis împăratului: ,,Dacă găseşte împăratul cu cale, să mi se dea scrisori pentru dregătorii de dincolo de Rîu, ca să mă lase să trec şi să intru în Iuda,

Neemia şi-a dat seama că avea de făcut o călătorie dificilă printr-un ţinut periculos. El i-a cerut împăratului scrisori de acreditare care să explice guvernanţilor din drumul său scopul călătoriei sale şi să-i asigure protecţie.

Neem. 2:8

v.8  şi o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porţile cetăţuiei de lîngă casă, pentru zidul cetăţii, şi pentru casa în care voi locui.“ Împăratul mi-a dat aceste scrisori, căci mîna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.

Neemia se încredea în Domnul, dar ca oficial al guvernului, nu-l deranja să aibă şi protecţia asigurată de soldaţii gărzii împăratului de-a lungul călătoriei sale.

Neem. 2:9

v.9   M’am dus la dregătorii de dincolo de Rîu, şi le-am dat scrisorile împăratului, care pusese să mă însoţească nişte mai mari ai oastei şi nişte călăreţi.

S-ar părea că jumătate din armata Persiei l-a însoţit pe Neemia în călătoria sa. Dumnezeu deschisese inima împăratului pentru ca acesta să-i ofere protecţie şi Neemia ştia că mâna lui Dumnezeu era asupra lui. El a plecat la drum cu siguranţa că este bine ocrotit. Dacă vă amintiţi, atunci când Ezra a cerut împăratului permisiunea de a se întoarce în ţară, ar fi vrut să-i ceară protecţie, dar i-a fost ruşine. El s-a gândit că împăratul îi va spune: “Nu ai spus că te încrezi în Domnul?” Totuşi, Neemia a cerut acest lucru pentru că el avea o slujbă la curtea împăratului.

Dragi prieteni, Dumnezeu nu ne va conduce pe toţi la fel. El l-a condus pe Ezra într-un fel şi pe Neemia în alt fel. Domnul mă va călăuzi pe mine într-un fel şi pe voi în alt fel.

La începutul lucrării mele am făcut pentru o vreme o greşeală, încercând să-l imit pe un anumit predicator. El era un mare slujitor al lui Dumnezeu şi un om de succes. Într-o zi, unul din bătrânii bisericii mele, care mă cunoştea foarte bine a venit la mine şi mi-a spus: “Aş dori să discutăm ceva împreună.”

După ce ne-am aşezat, mi-a spus: “Aş prefera să avem un pastor original, decât o imitaţie a oricui altcuiva!” Asta este tot ce mi-a spus şi tot ce avea nevoie să spună. De atunci nu am mai imitat pe nimeni. Şi sper că nimeni nu încearcă să mă imite pe mine! Este trist când un om încearcă să-l imite pe altul, să fie o copie fidelă a celui imitat. Dumnezeu nu ne va călăuzi pe toţi în acelaşi fel.

După cum vă aduceţi aminte  Ezra s-a întors în ţară fără nici un sprijin. Neemia s-a întors în ţară cu jumătate din armata persană pe lângă el. Dumnezeu va folosi ambele moduri de abordare.

Neem. 2:10

v.10  Sanhalat, Horonitul, şi Tobia, slujitorul Amonit, cînd au auzit lucrul acesta, nu le-a plăcut deloc că venea un om să caute binele copiilor lui Israel.

Chiar din primele clipe după ce a ajuns la destinaţie, Neemia s-a confruntat cu o opoziţie puternică. Vom face cunoştinţă cu trei persoane: Sanbalat, Horonitul, Tobia, slujitorul amonit şi Gheşem, Arabul, pe care îl vom întâlni ceva mai încolo. Aceşti trei bărbaţi erau duşmanii lui Dumnezeu şi ai poporului Său. Ei au încercat să împiedice construirea templului şi acum vor să împiedice reconstruirea zidurilor. Când a venit Neemia cu acel anturaj impresionant de slujitori şi soldaţi, toţi locuitorii ţării au prins de veste. Ei au vrut să ştie cine era acest om. Li s-a spus că era paharnicul împăratului Persiei şi că venea să-i ajute pe copiii lui Israel. Când au auzit duşmanii acest lucru, s-au îngrijorat. Nu le plăcea deloc ce auzeau.

Întotdeauna este interesant să vezi cum sunt primite veştile. De obicei caracterul de veste bună sau rea depinde de persoana care o primeşte. Evanghelia nu este o veste bună pentru potrivnicii ei. De fapt, este orice altceva numai veste bună nu.

Neem. 2:11

v.11  Am ajuns la Ierusalim, şi am rămas acolo trei zile.

Până în acest punct Neemia ar fi putut scrie două sau trei capitole despre călătoria lui spre Ierusalim şi despre experienţele extraordinare prin care a trecut. În loc de aceasta, el spune simplu: “Am ajuns la Ierusalim…”. Neemia nu foloseşte cuvinte inutile.

Neem. 2:12

v.12  După aceea, m’am sculat noaptea cu cîţiva oameni, fără să fi spus cuiva ce-mi pusese Dumnezeul meu în inimă să fac pentru Ierusalim. Nu era cu mine nicio altă vită, afară de vita pe care călăream.

După ce a ajuns la Ierusalim, Neemia nu a dorit să provoace o agitaţie inutilă, aşa că s-a dus noaptea, la adăpostul întunericului, să vadă în ce stare se aflau zidurile. Nu a luat cu el nici un slujitor. Nu era o paradă. El nu era un preot, ci un simplu om care acţiona aşa cum ar face astăzi orice om de afaceri. A inspectat mai întâi starea de lucruri pentru a şti ce măsuri trebuie luate.

Neem. 2:13, 14

v.13  Am ieşit noaptea pe poarta văii, şi m’am îndreptat spre izvorul balaurului şi spre poarta gunoiului, uitîndu-mă cu băgare de seamă la zidurile dărîmate ale Ierusalimului şi la porţile lui arse de foc.

v.14  Am trecut pela poarta izvorului şi pela iazul împăratului, şi nu era loc pe unde să treacă vita care era supt mine.

Zidurile erau atât de dărâmate încât nu mai putea trece călare pe sub ele. A fost nevoie să descalece.

Neem. 2:15

v.15  M’am suit noaptea pe la pîrău, şi m’am uitat iarăş, cu băgare de seamă la zid. Apoi am intrat pe poarta văii, şi astfel m’am întors.

Neemia a înconjurat toată cetatea. El şi-a terminat inspecţia.

Neem. 2:16

v.16  Dregătorii nu ştiau unde fusesem, şi ce făceam. Pînă în clipa aceea nu spusesem nimic Iudeilor, nici preoţilor, nici mai marilor, nici dregătorilor, nici vreunuia din ceice vedeau de treburi.

Neemia a folosit precauţia şi judecata sănătoasă în abordarea lucrării lui Dumnezeu.

Îmi place foarte mult să văd oameni care nu au studii de teologie şi care nu sunt slujitori ai lui Dumnezeu, dar care participă la lucrările lui Dumnezeu. Avem şi noi un grup de oameni care alcătuiesc comitetul programului de radio “Itinerar Biblic”. Membrii acestui comitet se întâlnesc regulat şi sunt pentru mine o mare încurajare. Eu nu sunt un om de afaceri şi am nevoie de sfaturi. Este extraordinar ce reuşesc să facă aceşti oameni. Eu doar îi ascult când discută anumite lucruri. Din când în când, unul din ei îmi spune: “M-am gândit la cutare lucru care este foarte important în ce priveşte lucrarea de la radio.” De obicei, este vorba de un lucru la care eu nu m-aş fi gândit niciodată. De aceea avem nevoie unul de altul.

Neemia, în schimb,  este un om neobişnuit şi abia aştept să vedem ce se întâmplă mai departe şi cum va acţiona el în continuare.

După ce a inspectat zidurile şi a evaluat situaţia, Neemia a convocat o adunare.

Neem. 2:17, 18

v.17  Le-am zis atunci: ,,Vedeţi starea nenorocită în care sîntem! Ierusalimul este dărîmat, şi porţile sînt arse de foc. Veniţi să zidim iarăş zidul Ierusalimului, şi să nu mai fim de ocară!“

v.18  Şi le-am istorisit cum mîna cea bună a Dumnezeului meu fusese peste mine, şi ce cuvinte îmi spusese împăratul. Ei au zis: ,,Să ne sculăm, şi să zidim!“ Şi s’au întărit în această hotărîre bună.

Neemia a convocat o adunare a conducătorilor din zonele împrejmuitoare ale Ierusalimului. El le-a spus cum îl condusese şi cum îl călăuzise pe el Dumnezeu. El le-a vorbit despre plecarea lui din slujba pe care o avea înaintea împăratului şi despre motivul venirii sale la Ierusalim. Inspecţia asupra zidurilor Ierusalimului fusese făcută. El ştia foarte bine care este situaţia şi a spus celor care îi stăteau înainte: “Haideţi să facem această lucrare! Dumnezeu este cu noi!” Toţi i-au răspuns cu entuziasm şi i-au spus: “Hai să mergem şi să reconstruim zidurile!”

Dragii mei, Neemia era un adevărat lider, mai mult, un lider inspirat de Dumnezeu.

Căpeteniile au răspuns pozitiv la chemarea acestui om. “Şi s-au întărit în această hotărâre bună.” Observăm şi aici stilul său succint. Neemia ar fi putut spune multe despre felul cum a organizat întâlnirea şi despre cum au decurs discuţiile, dar nu a făcut nimic din toate acestea. El s-a dovedit a fi un om modest care nu ţinea neapărat să fie în prim plan.

Neem. 2:19

v.19  Sanbalat, Horonitul, Tobia, slujitorul Amonit, şi Gheşem, Arabul, fiind înştiinţaţi, şi-au bătut joc de noi şi ne-au dispreţuit. Ei au zis: ,,Ce faceţi voi acolo? Vă răsculaţi împotriva împăratului?“

Iată şi duşmanul – trei bărbaţi. Nu este un trio prea drăguţ, pe care să vă doriţi să-l aveţi în preajmă. Presupun că orice om al lui Dumnezeu, devotat lucrării Domnului, are în jurul lui, pe lângă oameni şi buni, şi personaje asemănătoare lui Sanbalat, Tobia şi Gheşem. Duşmanul va folosit diferite metode în încercarea de a ne descuraja. Ridiculizarea va fi una dinele.

Îmi aduc aminte de momentul în care m-am hotărât să pun viaţa mea în mâinile lui Dumnezeu. Apoi Dumnezeu m-a îndreptat către seminarul teologic. Eu trăisem în păcat înainte de a mă întâlni cu Dumnezeu. În momentul în care foştii mei colegi au auzit de hotărârea mea au început să mă ridiculizeze, să râdă de mine. Spuneau ei că sunt cea mai nepotrivită persoană pentru aşa ceva. Dar, ştiţi ceva? Şi eu am început să mă simt la fel. Imediat îmi aduceam aminte de tot păcatul în care trăisem şi nu credeam că mă calific pentru o asemenea lucrare.

Aceasta a fost până când Duhul lui Dumnezeu mi-a adus aminte că atunci când îi dăm voie ne curăţeşte şi pune în noi lucruri cu totul noi.

Ceea ce vreau să spun însă, este că aceasta este prima fază a războiului cu cel rău, dragi prieteni. El îi va pune pe cei din jur să râdă de voi pentru că sunteţi creştini. Veţi vedea că vor veni momente în care totul vi se va părea foarte greu de îndurat. Acest lucru a fost adevărat şi cu privire la Neemia. Cei trei duşmani de frunte au folosit mai întâi arma ridiculizării pentru a-i opri pe oameni să se angajeze în proiectul herculean de reconstrucţie a zidurilor şi porţilor cetăţii.

Neem. 2:20

v.20  Şi eu le-am răspuns: ,,Dumnezeul cerurilor ne va da izbînda. Noi, robii Săi, ne vom scula şi vom zidi; dar voi, n’aveţi nici parte, nici drept, nici aducere aminte în Ierusalim.“

Fiţi atenţi la ce s-a întâmplat. Nu pot să nu-l iubesc pe Neemia şi sper că şi voi îl veţi îndrăgi. El a spus: “Daţi-vă la o parte din calea mea! Noi vom începe să lucrăm. Dumnezeu este cu noi în această lucrare.” Şi Dumnezeu a fost într-adevăr cu ei.

Haideţi să trecem la capitolul 3 pentru că de aici începe acţiunea.

v.1   Marele preot Eliaşib s’a sculat împreună cu fraţii săi, preoţii, şi au zidit poarta oilor. Au sfinţit-o, şi i-au pus uşile; au sfinţit-o dela turnul Mea, pînă la turnul lui Hananeel.

Vă aduceţi aminte că atunci când lui Neemia i-a fost descrisă starea Ierusalimului, a fost subliniat faptul că porţile oraşului erau distruse.

Iată că primele măsuri pe care Neemia le ia sunt legate de restaurarea porţilor.

Este interesant faptul că ei încep cu poarta oilor. Este poarta pe care a intrat Domnul Isus în Ierusalim. Un episod relatează că Domnul Isus a intrat pe această poartă şi s-a dus la scăldătoarea Betesda.  Personal cred că a folosit de fiecare dată această intrare cu excepţia intrării triumfale în Ierusalim când a intrat pe poarta de est.

Sunt mulţi care cred că poarta de est este poarta de aur. Probabil spun aceasta pentru că este poarta sigilată astăzi şi păstrată pentru revenirea Domnului. Poarta de aur, dragi prieteni este poarta care comunică cu Templul şi pe acolo va veni El pentru a intra în locul preasfânt.

Dar să ne întoarcem la poarta oilor. Ea se numeşte astfel pentru că era poarta folosită pentru a fi aduse animalele pentru jertfă, pentru sacrificiu. Nu vi se pare interesant că Domnul Isus a folosit-o? El venea ca mielul de jertfă în cele din urmă, nu-i aşa?

Vedeţi, dragi prieteni cât de precise erau acţiunile Domnului Isus. El nu făcea nimic la întâmplare.

În felul acesta, Domnul Isus ilustra ceea ce spuse Ioan cu privire la El: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul Lumii!” El, dragi prieteni, El este Mielul de jertfă, Mielul de care Dumnezeu a purtat de grijă, aşa cum prevestea Avraam pe muntele Moria. Domnul este Mielul care a demonstrat acest lucru prin tot ce a făcut; prin faptă, prin cuvânt, prin acţiune, prin moarte, prin înviere. El a venit să îndepărteze păcatele noastre.

De aceea a intrat pe poarta oilor.

Am putea spune că această poartă a oilor simboliza crucea Domnului Isus şi dragii mei, crucea este locul de unde începe călătoria noastră cu Dumnezeu.

Fără cruce noi suntem separaţi de Dumnezeu de păcatul nostru. Numai la cruce ne întâlnim cu El şi de acolo pornim mai departe.

Iată că nu întâmplător, prima poartă de care se ocupă Neemia şi oamenii lui este poarta oilor. Ea era foarte importantă.

Dar începând de acolo, diversele familii întoarse din robie extindeau zidurile cetăţii:

v.2  Alături de Eliaşib au zidit şi oamenii din Ierihon; alături de el a zidit şi Zacur, fiul lui Imri.

Este foarte interesantă imaginea aceasta.

Dacă vă mai aduceţi aminte de cartea Iosua, atunci vă amintiţi, cu siguranţă, că Ierihonul a fost blestemat. Era deci un loc al blestemului.

Iată că oamenii din Ierihon au venit să zidească chiar  lângă poarta oilor. Oamenii asupra cărora plana blestemul lui Iosua veneau acum la locul de unde începea binecuvântarea lui Dumnezeu.

Dragii mei, ce lecţie pentru noi! Ce lecţie!

Noi suntem astăzi sub blestemul păcatului. Câtă nevoie avem de această poartă a oilor. Trebuie să intrăm pe această poartă care ne duce la jertfa Domnului Isus. Este singura noastră şansă. Nu putem fără El.

Dragi ascultători, ne vom opri aici de această dată, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu vom continua să observăm această minunată carte care iată ce lecţii minunate are pentru noi!

Până atunci însă, fiţi binecuvântaţi!