Itinerar Biblic Ep.0475 – NEEMIA Cap. 1:1-2:5

 

Tema: Rugăciunea lui Neemia pentru rămăşiţa din Ierusalim

Dragi ascultători,  reluăm călătoria noastră în Cuvântul lui Dumnezeu privind din nou la Neemia şi la această perioadă de refacere a naţiunii.

Aşa cum am prezentat data trecută, primele şapte capitole ale acestei cărţi se ocupă de reconstruirea zidurilor. Celelalte capitole, până la sfârşit abordează subiectul trezirii spirituale şi al reformei. Primul capitol începe cu rugăciunea lui Neemia o rugăciune din care vom învăţa câteva lucruri despre Neemia. Neem. 1:1, 2

v.1    Istorisirea lui Neemia, fiul lui Hacalia. În luna Chişleu, în al douăzecilea an, pe cînd eram în capitala Susa,

v.2    a venit Hanani, unul din fraţii mei, şi cîţiva oameni din Iuda. I-am întrebat despre Iudeii scăpaţi cari mai rămăseseră din robie, şi despre Ierusalim.

Când vorbeşte despre “Iudeii scăpaţi”, Neemia se referă la cei care se întorseseră în ţară.

Acum, şi Neemia s-ar fi putut întoarce în ţară încă cu primul grup, dar, dintr-un motiv sau altul, nu a făcut-o. În loc să se întoarcă, el şi-a găsit o slujbă. Nu cred că trebuie să-l criticăm pe Neemia pentru că Dumnezeu foloseşte astfel de oameni şi cu siguranţă l-a folosit pe Neemia pentru împlinirea planului Său.

Vă rog să observaţi că acest bărbat cu o poziţie importantă era cu adevărat preocupat de lucrarea lui Dumnezeu şi de cauza Lui.

Haideţi să ne imaginăm acest episod relatat în primele versete.

Într-o zi, în timp ce el era ocupat cu treburile sale prin palat, l-a văzut pe unul din fraţii săi care tocmai sosise de la Ierusalim. Probabil că acesta aducea un mesaj la palat. Neemia l-a oprit şi l-a întrebat: “Cum merg treburile în ţară?” Iată vestea pe care a primit-o: Neem. 1:3

v.3  Ei mi-au răspuns: ,,Ceice au mai rămas din robie sînt acolo în ţară, în cea mai mare nenorocire şi ocară; zidurile Ierusalimului sînt dărîmate, şi porţile sînt arse de foc.“

Este drept că nu este o imagine prea veselă. Ce spectacol trist ofereau cauza lui Dumnezeu şi poporul Său!

Iudeii aveau o reputaţie proastă din cauză eşecului lor dar Dumnezeu nu avea de gând să lase lucrurile aşa.

Dragii mei, nici noi nu ne putem permite acest lucru astăzi. Nu putem să ne retragem mulţumiţi de noi şi de starea noastră. Nu trebuie să uităm nici o clipă că noi avem responsabilitatea ca prin viaţa noastră să exprimăm sfinţenia lui Dumnezeu. Era datoria Israelului şi este datoria noastră în calitate de copii ai lui Dumnezeu.

Priviţi, vă rog, la Neeemia. Ce a făcut el când a auzit ceea ce se întâmpla? A început să critice cu detaşare poporul din care şi el provenea?

Cred că mulţi dintre creştinii de astăzi ar fi zis: Nu le strică! Nimic nu este bun în ţara aceasta! Mai bine ar fi rămas aici.

Atitudinea lui Neemia trebuie să fie un model pentru noi dragi prieteni. El a devenit extrem de preocupat de această problemă după ce a primit veştile din ţară. Ar fi putut spune şi el câteva lucruri ca răspuns. Ar fi putut spune: “Îmi pare rău să aud acest lucru. Vă voi pune pe lista mea de rugăciune. Dumnezeu să vă binecuvânteze.”

Acestea sunt doar câteva platitudini pioase şi clişee creştine pe care le-ar fi putut prezenta, dar probabil că nu le cunoştea. Important este faptul că Neemia era îngrijorat de ceea ce se întâmpla în ţară. Aşa cum o să vedem el se implică cu toată fiinţa în problema poporului său. În ce priveşte rugăciunea, el n-a mai aşteptat seara, sau ora sa de rugăciune.

Neem. 1:4

v.4  Cînd am auzit aceste lucruri, am şezut jos, am plîns, şi m’am jălit multe zile. Am postit şi m’am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor,

Aş dori să vă atrag atenţia asupra câtorva lucruri în acest verset. Neemia nu era indiferent faţă de starea tristă a poporului, nici nu era un critic nemilos. El ar fi putut spune: “Oamenii aceia ar fi trebuit să facă acest lucru sau cutare alt lucru.” Neemia era cât se poate de preocupat de poporul său.

Dacă ne gândim la cartea lui Ezra, ne amintim că şi el, care era preot, era sincer preocupat de ce se întâmpla acolo. Iată că şi Neemia, un laic, era la fel de preocupat.

Dragii mei, astăzi, cauza lui Hristos este în pericol. Mă întreb dacă toţi cei care critică şi care pretind că sunt interesaţi de ceea ce se întâmplă sunt cu adevărat preocupaţi, în adâncul inimii lor, de această stare. Dacă lucrul pe care îl criticaţi nu vă frânge inima, opriţi-vă! Prea multe vorbe şi prea puţine lacrimi! Nu sunteţi purtătorii mesajului lui Dumnezeu dacă mesajul pe care îl transmiteţi nu vă provoacă vouă, mai întâi, un tumult chinuitor al inimii.

În timp ce despre Ezra cred că era, mai degrabă, un bărbat mai în vârstă, despre Neemia cred că era tânăr. Probabil că Ezra era un copil mic când a fost luat poporul său în robie, în timp ce Neemia cred că s-a născut în captivitate, la fel ca mulţi alţii. De aceea nu i-am criticat pe cei care au rămas în Babilon după ce evreii au primit permisiunea de a pleca înapoi în ţara lor. Deşi erau în afara voii lui Dumnezeu, au fost printre ei şi oameni foarte evlavioşi care nu s-au întors în ţară.

Apostolul Pavel ne spune, în Romani 14:4, “Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuşi, va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea.” Noi nu avem nici un drept să-i judecăm pe aceşti oameni. Trebuie să fim întotdeauna foarte atenţi şi să nu-i judecăm pe alţi credincioşi când nu cunoaştem toate datele problemei şi circumstanţele lor reale. Cred că atitudinea lui Neemia este mult mai potrivită:

“Am şezut jos şi am plâns”, spune Neemia. Deşi avea o slujbă importantă pe lângă împărat, Neemia nu s-a putut abţine şi a început să plângă pentru poporul său. Mai observaţi şi că el spune: “m-am jelit multe zile. Am postit şi m-am rugat…”. Aceasta era sursa puterii acestor oameni. La rugăciune şi post apelau când erau la ananghie. Aşa a procedat Ezra şi acum vedem că şi Neemia adoptă acelaşi model.

Vreau să vă atrag din nou atenţia asupra expresiei “Dumnezeul cerurilor”. Această expresie apare în cărţile lui Ezra, Neemia şi Daniel. Este un nume al lui Dumnezeu caracteristică pentru aceste trei cărţi. După căderea Ierusalimului şi distrugerea cetăţii, Dumnezeu nu mai putea fi identificat cu templul ca fiind Cel care stă între heruvimi. Slava lui Dumnezeu se depărtase. “I-Cabod” era scris pe blazonul lui Israel. Domnul Dumnezeu se întorsese în cer. Acesta este motivul pentru care, în cărţile de după luarea poporului în captivitate, El este Domnul Dumnezeul cerurilor. El nu a mai apărut decât în acea noapte, în Betleem, când îngerul a spus: “Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte” (Luca 2:14). Hristos a venit pe pământ îmbrăcat în trup omenesc. Va veni ziua în care El Se va întoarce. Domnul Isus Hristos a spus: “Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.” (Matei 24:30). Nu ştiu care este acest semn dar presupun că ar putea fi manifestarea slavei lui Dumnezeu (shekinah) care ar reveni în mijlocul oamenilor. Dar, în vremea lui Neemia, Domnul este Dumnezeul cerurilor şi el astfel I se adresează.

Rugăciunea din primul capitol este o rugăciune foarte frumoasă. Mai avem una în capitolul 9. Dar să vedem ce spune Neemia aici:

Neem. 1:5

v.5    şi am zis: ,,Doamne, Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule mare şi înfricoşat, Tu care ţii legămîntul Tău şi eşti plin de îndurare faţă de ceice Te iubesc şi păzesc poruncile Tale!

Dumnezeul “înfricoşat” (v. 5) este Dumnezeul preasfinţit (în engleză, reverend). Acest cuvânt – reverend – a fost înţeles şi folosit în mod greşit; nu ar trebui să fie folosit pentru un pastor sau preot, ci numai referitor la Dumnezeu.

Reverend era titlul dat slujitorilor de la amvon în trecut, atunci când aveau o poziţie înaltă şi se bucurau de mare respect în cadrul unei comunităţi. Acest lucru nu mai este adevărat astăzi, în sensul că slujitorul de la amvon nu mai este perceput la fel în mijlocul unei comunităţi. Din păcate, nici măcar biserica sa nu îl mai vede astfel. Sunt mulţi cei care susţin că biserica lor este diferită, dar în cele mai multe biserici există un mic grup care încearcă să-l răstignească pe cel ce-i păstoreşte.

Totuşi, în vechime, când un predicator era numit reverend, acesta era un termen de respect, chiar dacă este un termen impropriu.

Cred că astăzi se poate detecta un om nemântuit după modul în care se adresează celui ce-l păstoreşte.

Dumnezeu este Cel căruia I se cuvinte toată reverenţa noastră, El este Dumnezeul înfricoşat. Ele este Cel care ţine legământul Său şi este plin de îndurare faţă cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui! El este un Dumnezeu al judecăţii, dar şi un Dumnezeu al îndurării.

Neem. 1:6

v.6  Să ia aminte urechea Ta şi ochii să-Ţi fie deschişi: ascultă rugăciunea pe care ţi-o face robul Tău acum, zi şi noapte, pentru robii Tăi copiii lui Israel, mărturisind păcatele copiilor lui Israel, păcatele făcute de noi împotriva Ta; căci eu şi casa tatălui meu am păcătuit.

Observaţi cuvintele folosite de Neemia în rugăciunea sa. El nu spune: “Am venit să mărturisesc păcatele pe care le-au făcut ei!”, ci spune: “mărturisind păcatele făcute de noi împotriva Ta; căci eu şi casa tatălui meu am păcătuit.” Omul acesta vine înaintea lui Dumnezeu şi spune: “Eu sunt un păcătos. Casa tatălui meu a păcătuit. Poporul a păcătuit.” De câte ori auzim o astfel de mărturisire a păcatului în bisericile noastre?

În această rugăciune, Neemia face o mărturisire: eşecul iudeilor venise din cauza păcatului. Neemia spune: “Atât eu, cât şi casa tatălui meu, am păcătuit.” Acest om nu era un fariseu care se lăuda cu propria sfinţenie şi îndreptăţire. Neem. 1:7

v.7  Te-am supărat, şi n’am păzit poruncile Tale, legile şi orînduirile, pe cari le-ai dat robului Tău Moise.

Din acest verset putem trage concluzia că Neemia credea în Cuvântul lui Dumnezeu. El se baza pe acest Cuvânt şi îl cunoştea. Era îngrijorat din cauză că erau ignorate poruncile lui Dumnezeu.

Neem. 1:8

v.8  Adu-Ţi aminte de cuvintele acestea pe cari le-ai dat robului Tău Moise să le spună: ,,Cînd veţi păcătui, vă voi risipi printre popoare;

Pe lângă faptul că Neemia credea în Cuvântul lui Dumnezeu, el credea şi în întoarcerea evreilor la Ierusalim.

Dragii mei, din păcate, sunt mulţi predicatori care nu cred acest lucru astăzi, şi acesta este  motivul pentru care uneori Dumnezeu foloseşte oameni din afara bisericii. Adevărul lui Dumnezeu nu pătrunde în unele cazuri în mintea predicatorilor, şi atunci Dumnezeu foloseşte un laic. Trebuie să înţelegem că lucrarea lui Dumnezeu se împlineşte indiferent că sunt deschişi sau nu sunt cei care în mod normal ar trebuie să fie preocupaţi de ea.

Dar să mergem mai departe:

Neem. 1:9

v.9  dar dacă vă veţi întoarce la Mine, şi dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini, atunci, chiar dacă veţi fi izgoniţi la marginea cea mai depărtată a cerului, de acolo vă voi aduna şi vă voi aduce iarăş în locul pe care l-am ales ca să locuiască Numele Meu acolo.“

Neemia i-a spus Domnului: “Tu ai spus că ne vei împrăştia dacă nu ascultăm de Tine, şi noi nu am ascultat. De asemenea, ai spus că, dacă ne întoarcem la Tine, chiar dacă am fost împrăştiaţi până în cele mai îndepărtate colţuri ale cerului, Tu ne vei aduce înapoi în ţară.” Neemia credea cu adevărat că evreii se vor întoarce în ţara lor. El era pe deplin încredinţat de acest lucru şi de aceea s-a rugat în ziua aceea.

Neem. 1:10, 11

v.10  Ei sînt robii Tăi şi poporul Tău, pe care l-ai răscumpărat prin puterea Ta cea mare şi prin mîna Ta cea tare.

v.11  Ah! Doamne, să ia aminte urechea Ta la rugăciunea robului Tău, şi la rugăciunea robilor Tăi, cari vor să se teamă de Numele Tău! Dă astăzi izbîndă robului Tău, şi fă-l să capete trecere înaintea omului acestuia!“ Pe atunci eram paharnicul împăratului.

Neemia este gata să fie folosit de Dumnezeu. Dar el nu o ia înaintea lui Dumnezeu, ci se roagă pentru acest lucru. El spune: “Dacă vrei să mă foloseşti, eu sunt la dispoziţia Ta.” Când Neemia a vorbit despre împărat în rugăciunea sa, l-a numit “omul acesta”. Vom vedea că el s-a dus şi l-a întrebat pe împărat dacă îl lasă să se întoarcă în ţară. Neemia nu vrea să facă nici un pas înainte de a avea semnalul lui Dumnezeu, aşa că mai întâi vine în rugăciune înaintea Lui.

O de-am învăţa şi noi acest lucru, dragii mei. Este atât de important.

Dar mergem mai departe, la capitolul 2, pentru a observa modul în care răspunde Dumnezeu rugăciunii lui Neemia. Neem. 2:1

v.1   În luna Nisan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxe, pe cînd vinul era înaintea lui, am luat vinul şi l-am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist înaintea lui.

Observaţi că acesta este momentul de debut al celor şaptezeci de săptămâni ale lui Daniel: “în cel de-al douăzecilea an al împăratului Artaxerxe”. Aceasta este o dată importantă în profeţii.

Sunt convins că Neemia a fost un om foarte plăcut, aşa cum vom vedea. Mi-ar fi plăcut foarte mult să-l cunosc. El este genul de om cu care vrei să te însoţeşti.

Neemia are o slujbă politică – aceea de paharnic al împăratului. Sarcina lui este aceea de a gusta din orice lucru care i-a fost adus împăratului. Dacă împăratului îi era adus un pahar cu vin, Neemia îl gusta înainte de a-l pune înaintea împăratului. Dacă nu se manifesta nici un efect dăunător asupra lui Neemia, paharul era dat împăratului. Aşa că, vedeţi voi slujba aceasta era destul de periculoasă.

Pe de altă parte, slujba aceasta îi cerea lui Neemia să fie în prezenţa împăratului foarte mult timp. Era firesc să devină un apropiat sau chiar un prieten al împăratului. Poate că, atunci când avea de luat o decizie, împăratul îl întreba pe Neemia: “Ce crezi despre această problemă?” Cu timpul, paharnicul a devenit un fel de sfătuitor, de membru al cabinetului împăratului. Probabil că din cauza acestei slujbe a rămas Neemia în ţara captivităţii, cu speranţa că va veni o zi în care îşi va putea folosi poziţia pentru a veni în ajutorul poporului său. Poate că de aceea i-a întrebat pe fraţii lui cum mergeau lucrurile în ţară.

Neemia se pregăteşte să adreseze o cerere împăratului, dar nu este gata încă. În această zi anume el nu se simte tocmai bine. De când a primit veştile rele despre iudeii din ţară, el s-a tot rugat, a plâns şi a postit. Probabil că ochii îi erau roşii de plâns. Niciodată nu mai arătase aşa înaintea împăratului. De obicei, el era un tip vesel şi deschis. Împăratul a observat că se schimbase ceva la Neemia.  Neem. 2:2

v.2  Împăratul mi-a zis: ,,Pentru ce ai faţa tristă? Totuş nu eşti bolnav; nu poate fi decît o întristare a inimii.“ Atunci m’a apucat o mare frică,

Neemia nu ştia ce efect aveau sentimentele sale asupra înfăţişării exterioare. El a încerca să ascundă faptul că era întristat, dar se pare că nu a reuşit prea bine. Astfel că împăratul i-a pus o întrebare directă: “De ce eşti trist? Nu eşti bolnav, aşa că trebuie să fie vorba de o tristeţe a inimii. Ceva te supără rău de tot. Spune-mi despre ce este vorba!” Auzind întrebarea împăratului, Neemia a început să se teamă.

Neem. 2:3

v.3  şi am răspuns împăratului: ,,Trăiască împăratul în veac! Cum să n’am faţa tristă, cînd cetatea în care sînt mormintele părinţilor mei este nimicită şi porţile ei sînt arse de foc?“

Neemia a spus: “Trăiască împăratul în veac!” Paharnicul putea spune acest lucru cu toată inima mai mereu, de vreme ce gusta ceea ce era pus înaintea împăratului, la masă. El spera ca împăratul să fie sănătos, şi el la fel!

Apoi el izbucneşte şi spune ce îi apasă inima. “Cum să n-am faţa tristă, când cetatea în care sunt mormintele părinţilor mei este nimicită şi porţile ei sunt arse de foc?”

Neem. 2:4

v.4  Şi împăratul mi-a zis: ,,Ce ceri?“ Eu m’am rugat Dumnezeului cerurilor,

Omul acesta este foarte direct. El nu se încurcă în mărunţişuri şi nici nu bate câmpii. El spune clar: “Eu m-am rugat Dumnezeului cerurilor” şi spune acest lucru chiar în prezenţa împăratului. Împăratul i-a spus lui Neemia: “Este evident că vrei să-mi ceri ceva. Ce doreşti să-mi ceri?” Şi Neemia a spus o scurtă rugăciune înaintea Dumnezeului cerurilor, cam aşa ceva: “Doamne, ajută-mă să spun ce trebuie. Sunt într-o situaţie foarte delicată!”

Neem. 2:5

v.5  şi am răspuns împăratului: ,,Dacă găseşte cu cale împăratul, şi dacă robul tău îi este plăcut, trimete-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, ca s’o zidesc din nou.“

Neemia i-a cerut împăratului un concediu fără plată pentru ca să poată pleca la Ierusalim şi să ajute la reconstruirea templului.

De fapt, după cum o să vedem sunt destul de multe lucruri pe care Neemia le cere împăratului. Însă Dumnezeu este cel care a făcut ca Neemia să capete trecere înaintea împăratului.

Dragii mei, Dumnezeu îşi împlineşte planurile iar atunci când noi suntem o parte a lor şi dăm dovadă de credincioşie, totul se transformă într-o minunată experienţă.

Fiţi Binecuvântaţi!