Itinerar Biblic Ep.0469 – EZRA Introducere şi Cap.1

 

Dragi ascultători, vreau să începem itinerarul nostru de astăzi prin a vă aminti cuvintele adresate de apostolul Pavel discipolului său Timotei:  16  Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, 17 pentruca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”

Crezând din toată inima că acest cuvânt este inspirat de Dumnezeu şi conţine înţelepciunea divină, din care ni se face şi nouă parte,  nu putem trece atât de uşor pentru primul cuvânt din versetul 16: „Toată Scriptura”.

Iată de ce revenim la Vechiul Testament astăzi pentru a continua itinerarul nostru pe această rută.

Am făcut această introduce şi ca un răspuns la problemă ridicată adesea: Cât de important este Vechiul Testament. Este dragii mei.  Este important nu doar pentru că este baza pe care se construieşte Noul Testament, dar mai întâi de toate este cuvântul inspirat al lui Dumnezeu şi de aceea trebuie să-i acordăm toată atenţia.

Deci, revenind la Vechiul Testament, vom începe astăzi călătoria noastră într-o primă carte din seria celor două cărţi istorice pe care le vom studia în cadrul emisiunilor noastre. Este vorba despre cărţile Ezra şi Neemia, cărţi deosebite din care, vă asigur, văm învăţa o mulţime de lucruri.

Să începem deci cu prima carte Ezra.

Numele ei vine tocmai de la cel ce a scris-o. Ezra este autorul acestei cărţi. El este unul din personajele care nu au avut parte de recunoaşterea pe care o merită.

El era un descendent al marelui preot Hilchia (Ezra 7:1), care a găsit o copie a legii în timpul domniei lui Iosia (2 Cron. 34:14).

Ezra, dragii mei,  nu şi-a putut exercita îndatoririle de preot în timpul captivităţii. Templul fusese distrus. Cu toate acestea, el şi-a dedicat timpul studiului Cuvântului lui Dumnezeu. Versetul 6 din capitolul 7 ne spune că Ezra era “un cărturar iscusit în Legea lui Moise”.

De asemenea, Ezra a fost un mare reformator şi iniţiator al trezirii spirituale. Trezirea a început o dată cu citirea Cuvântului lui Dumnezeu de către Ezra. Vom vedea acest lucru în capitolul 8 din Neemia. Este posibil ca Ezra să fi fost autorul cărţilor 1 şi 2 Cronici, precum şi al Psalmului 119 (cel mai lung capitol din Biblie).

Un alt lucru pe care trebuie să-l cunoaştem despre este acela că el a organizat sinagoga şi a fost fondatorul ordinului scribilor. El a contribuit la stabilirea canonului Scripturii şi a aranjat Psalmii. Să-i recunoaştem lui Ezra meritul pentru trezirea interesului oamenilor pentru studierea Cuvântului lui Dumnezeu.

Acum nu are loc nici o trezire spirituală. Dwight L. Moody a făcut această afirmaţie: “Următoarea trezire va fi o întoarcere la studiul Bibliei.” Cei care au încercat să obţină o trezire spirituală prin tot felul de organizaţii, metode, artificii au eşuat. Trezirea va veni numai atunci când oamenii se vor întoarce la Cuvântul lui Dumnezeu.

Dar să spunem şi câteva cuvinte despre tema cărţii lui Ezra este care este: “Cuvântul Domnului”.

În această carte de mică întindere întâlnim zece referiri la Cuvântul lui Dumnezeu: Ezra 1:1; 3:2; 6:14; 6:18; 7:6, 10, 14; 9:4; 10:3, 5.

Este evident, cred eu, locul important al Cuvântul lui Dumnezeu în toate aspectele vieţii acestor oameni: religios, social, de afaceri şi politic.

Cât despre cuvintele cheie ale acestei cărţi, ele  se află în versetele 9:4 şi 10:3 – ei “se temeau de cuvintele Dumnezeului lui Israel”.

Dr. James M. Gray, un mare cercetător al Scripturii, a făcut următoarea afirmaţie cu privire la cartea lui Ezra: “Am văzut deja că robia babiloniană nu i-a adus pe evrei la o pocăinţă la nivel naţional şi, de aici, la refacerea naţiunii lor. Aşa cum ne va arăta lectura cărţii lui Ezra, când Cir, împăratul Persiei, le-a dat evreilor captivi permisiunea de a se întoarce la Ierusalim şi de a reconstrui templul, numai 50 000 de evrei s-au folosit de acest privilegiu, iar dintre aceştia, majoritatea era reprezentată de preoţi şi leviţi din clasa cea mai umilă şi mai săracă.”

Cartea lui Ezra este ultima dintr-o serie de cărţi istorice care nu urmează neapărat în ordine cronologică. La sfârşitul cărţii 2 Cronici, am văzut că împărăţia din sud a lui Iuda a fost în captivitate 70 de ani. Nu mai auzim nimic despre ei din momentul capturării până în  momentul de la care preia Ezra istoria lor. Cărţile Ezra, Neemia şi Estera sunt cărţi istorice care se ocupă de perioada de după captivitatea poporului.  Există şi trei cărţi profetice care post-captivitate: Hagai, Zaharia şi Maleahi.

Aşa cum sunt de părere şi alţi cercetători, cărţile Ezra şi Neemia ar trebui luate în considerare împreună. Ezra a fost preot şi Neemia laic. Ei au lucrat împreună în aşa fel încât voia lui Dumnezeu s-a împlinit în Ierusalim. Împreună, ei au avut o contribuţie esenţială în reconstruirea zidurilor, a cetăţii Ierusalimului şi a templului.

Alţi doi oameni importanţi ai Scipturii care eu lucrat împreună sunt Hagai şi Zaharia Ei au încurajat poporul să se dedice construirii templului. Hagai a fost un om practic, aşa cum vom vedea când vom ajunge la studiul cărţii lui. Reconstruirea templului, renovarea lui şi utilarea lui cu tot ce era necesar constituiau pasiunea lui cea  mai mare. Hagai nu era nici romantic, nici idealist; pentru el, 2+2 dădea întotdeauna 4. Pe de altă parte, Zaharia era un visător. Hagai era un om cu picioarele pe pământ şi Zaharia avea capul în nori.

Imaginaţi-vă că el a văzut două femei cu aripi ca ale cocostârcului şi în aripile cărora bătea vântul. Aceasta este o imagine poetică! Hagai nu ar fi văzut niciodată aşa ceva. Dar la fel de adevărat este că nici Zaharia nu era preocupat de măsurătorile templului, de faptul că acesta avea nevoie de uşi sau de o temelie anume. Hagai şi Zaharia mergeau împreună la fel ca Ezra şi Neemia.

Omul practic şi poetul trebuie să umble împreună dragii mei; Dumnezeu a aranjat lucrurile în acest fel.

Cărţile lui Hagai şi Zaharia ar trebui  deci citite şi studiate împreună cu această carte a lui Ezra pentru că toate aceste trei cărţi au fost scrise în umbra templului reconstruit şi au fost date pentru încurajarea poporului care participa la construcţie. “Proorocii: Hagai, proorocul, şi Zaharia, fiul lui Ido, au proorocit Iudeilor care erau în Iuda şi la Ierusalim, în Numele Dumnezeului lui Israel” (Ezra 5:1).

Cartea lui Ezra are două secţiuni majore. În primele şase capitole avem întoarcerea captivilor din Babilon sub conducerea lui Zorobabel. S-au întors aproximativ 50 000 de persoane. Apoi avem întoarcerea condusă de Ezra cu tot ce cuprinde ea, respectiv, reformele iniţiate de el, trezirea spirituală. Toate acestea sunt cuprinse în capitolele 7-10. Trebuie să mai spun că Ezra a fost urmat de circa 2 000 de persoane.

Dar să purcedem la abordarea propriu-zisă a textului cărţii. Pentru început, ca idee principală avem decretul lui Cir pentru reclădirea templului.

Ezra 1:1

v.1    În cel dintîi an al lui Cir, împăratul Perşilor, ca să se împlinească cuvîntul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cir, împăratul Perşilor, care a pus să se facă prin viu grai şi prin scris vestirea aceasta în toată împărăţia lui:

Observaţi că, încă de la început, este pus accentul pe Cuvântul lui Dumnezeu.

De asemenea, este menţionat Cir, împăratul Persiei. El a fost unul din cei mai luminaţi conducători ai lumii antice şi subiectul unei profeţii care vorbea despre el cu două sute de ani înainte de a se naşte. În Isaia 44:28 este scris: “Eu zic despre Cir: ‘El este păstorul Meu şi el va împlini toată voia Mea; el va zice despre Ierusalim: să fie zidit iarăşi! Şi despre Templu: să i se pună temeliile!’” Primul verset din Isaia 45 continuă: “Aşa vorbeşte Domnul către unsul Său, către Cir, pe care-l ţine de mână, ca să doboare neamurile înaintea lui şi să dezlege brâul împăraţilor, să-i deschidă porţile, ca să nu se mai închidă.”

Cir este un prototip al lui Hristos. Daniel a fost prim-ministru la curtea lui Cir şi este evident că l-a condus pe împărat la cunoaşterea Dumnezeului cel viu şi adevărat. Cir ştia foarte bine ce făcea atunci când a dat decretul prin care permitea poporului Israel să se întoarcă în ţara sa. Ni se spune că voia Domnului a fost împlinită în acest act. Aceasta este o profeţie care a fost împlinită cu adevărat.

Daniel a dat cele mai mari profeţii ale sale în timpul domniei lui Cir, printre acestea numărându-se şi profeţia celor 70 de săptămâni referitoare la Israel.

Dragii mei, cel puţin un sfert din Biblie a avut caracter profetic la început. Mare parte din aceste profeţii s-au împlinit.

Primul verset din Ezra se încadrează în această categorie. Peste 300 de profeţii referitoare la venirea lui Hristos au fost deja împlinite. Unii spun că există şi peste 300 de profeţii referitoare la cea de-a doua venire a lui Hristos, dar nu am verificat niciodată acest lucru.

Naşterea lui Hristos a fost prevestită în Vechiul Testament şi  patru lucruri au fost spuse despre acest eveniment:

  1. Hristos urma să Se nască în Betleem (Mica 5:2)
  2. El va fi chemat Nazarinean (Matei 2:23)
  3. El urma să fie chemat din Egipt (Osea 11:1)
  4. Vor fi plânsete în Rama, un orăşel de lângă Ierusalim (Ieremia 31:15).

Matei este cel care  pune la un loc aceste date şi ne oferă istoria naşterii lui Isus Hristos. Putem spune astfel că cel de al doilea capitol din Evanghelia după Matei conţine profeţii împlinite.

Şi primul verset din cartea Ezra este o profeţie împlinită. Cei 70 de ani de captivitate se sfârşiseră, decretul fusese dat şi copiii lui Israel se puteau întoarce în ţara lor. Totuşi, numai câţiva au ales să se întoarcă.

Ezra 1:2

v.2  Aşa vorbeşte Cir, împăratul Perşilor: ,,Domnul, Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărăţiile pămîntului, şi mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim în Iuda.

Decretul lui Cir este foarte important. În primul rând, Cir spune că lui i-au fost date toate împărăţiile pământului. Bineînţeles, Cir vorbea despre împărăţiile existente în vremea sa. Cir era cel mai mare împărat din vremea aceea.

Este interesant ce spune el:  “Domnul, Dumnezeul cerurilor, mi-a dat toate împărăţiile pământului”.

El a înţeles faptul că Dumnezeu îl pusese în această poziţie. Mă întreb câţi dintre conducătorii lumii aşa-zis civilizate de astăzi recunosc faptul că sunt sub conducerea lui Dumnezeu şi că Lui trebuie să-I dea socoteală. Fie că ştiu, fie că nu ştiu acest lucru, ei au fost în slujba aceasta de către Dumnezeu.

Acum aş dori să observaţi expresia “Domnul, Dumnezeul cerurilor”. Acest nume al lui Dumnezeu nu apare înainte de Ezra şi Neemia.

După căderea Ierusalimului, după distrugerea cetăţii, Dumnezeu nu mai putea fi identificat cu Acela care stătea între heruvimi. Slava lui Dumnezeu se depărtase de ei; pe blazonul lui Israel fusese scris I-Cabod (Nu mai e slavă).

Ezechiel este cel care a avut viziunea depărtării slavei lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care, în cărţile de după captivitate, Dumnezeu este numit “Domnul, Dumnezeul cerurilor”.

Ezechiel a avut viziunea depărtării slavei lui Dumnezeu de templul din Ierusalim. S-a ridicat deasupra templului, s-a oprit puţin să vadă dacă poporul lui Dumnezeu se va întoarce din nou la El, de la închinarea la idoli în care se complăcea. Dar ei nu s-au întors. Slava a trecut de cetate şi de zidurile ei şi s-a oprit din nou. Dar poporul nu s-a întors la Dumnezeu. Apoi slava lui Dumnezeu s-a înălţat deasupra Muntelui Măslinilor şi a aşteptat din nou. Dar poporul tot nu se întorcea la Dumnezeu. Atunci slava a fost luată înapoi în cer şi nu s-a mai văzut de atunci.

Într-o zi, în templu a intrat Cineva cu un bici şi a curăţit templul (Ioan 2). Deşi slava nu era vizibilă, El fiind în trup omenesc, Dumnezeu a fost Cel care a făcut această curăţenie generală în templu. Isus a lăsat în urmă slava cerească atunci când a venit pe pământ, dar nu a încetat să fie pe deplin Dumnezeu în timp ce era pe deplin om. Şi pentru că slava Lui era ascunsă, El a fost respins şi răstignit. Deşi omul L-a răstignit, EL este împărat. În Evanghelia după Matei, El S-a născut împărat, a trăit ca un împărat şi a făcut minuni ca împărat, i-a învăţat pe oameni ca un împărat. A fost arestat, judecat şi dat la moarte dar tot împărat a rămas. El a înviat ca împărat şi S-a înălţat la cer ca împărat. El este Domnul Domnilor şi Regele tuturor regilor. Astăzi, El este Domnul, Dumnezeul cerurilor. Nu încercaţi să-L găsiţi la Betleem pentru că Domnul este în cer, la dreapta tatălui.

Când slava lui Dumnezeu a părăsit acest pământ, Dumnezeu a dat poporul Său pe mâna Neamurilor şi l-a trimis în captivitatea babiloniană. El a desfiinţat teocraţia lui Israel şi a devenit Dumnezeul cerurilor. El continuă să fie Dumnezeul cerurilor pentru poporul Său din vechime şi va rămâne la fel până la întoarcerea Sa la Ierusalim când Se va urca pe scaunul Său de domnie ca Domn al întregului pământ. Atunci Ierusalimul va fi cetatea marelui Împărat.

Să revenim la cel de-al doilea verset din cartea Ezra. Observaţi că împăratul Cir spune foarte clar că Dumnezeu i-a poruncit să-I zidească o casă la Ierusalim, în Iuda. Acest lucru este cu totul remarcabil, dacă ne gândim că acesta era un împărat al Neamurilor. Se pare că el a ajuns să-L cunoască pe Dumnezeul cel viu şi adevărat prin lucrarea profetului Daniel.

Acum Cir le dă evreilor captivi în Babilon permisiunea de a se întoarce la Ierusalim.

Ezra 1:3

v.3  Cine dintre voi este din poporul Lui? Dumnezeul lui să fie cu el, şi să se suie la Ierusalim în Iuda şi să zidească acolo Casa Domnului, Dumnezeului lui Israel! El este adevăratul Dumnezeu, care locuieşte la Ierusalim.

Observaţi că, deşi Dumnezeu îi poruncise lui Cir să facă acest lucru, El nu a poruncit poporului să se întoarcă la Ierusalim. Cir le-a acordat permisiunea de a pleca.

Ezra 1:4

v.4  Ori unde locuiesc rămăşiţe din poporul Domnului, oamenii din locul acela să le dea argint, aur, avere, şi vite, pe lîngă daruri de bunăvoie pentru Casa lui Dumnezeu, care este la Ierusalim!“

Poporul are permisiunea de a pleca. Dar cei care alegeau să nu plece trebuia să facă daruri de aur şi argint sau orice alt lucru de valoare care să fie de ajutor celor care se întorceau să lucreze la reconstruirea templului din Ierusalim.

Ezra 1:5, 6

v.5    Capii de familie din Iuda şi Beniamin, preoţii şi Leviţii, şi anume toţi aceia al căror duh l-a trezit Dumnezeu, s’au sculat să meargă să zidească la Ierusalim Casa Domnului.

v.6   Şi toţi cei dimprejurul lor le-au dat lucruri de argint, de aur, avere, vite, şi lucruri scumpe, afară de toate darurile de bună voie.

Aşa cum am mai spus, numărul celor care s-au întors la Ierusalim a fost mic. Nu vreau să-i judec în nici un fel pentru că este posibil ca aceşti oameni au avut un motiv serios să nu se întoarcă. Dar, după câte îmi dau eu seama, a fost voia lui Dumnezeu ca ei să se întoarcă la Ierusalim, şi unii au ales să nu plece din Babilon. Ei se stabiliseră aici, îşi făcuse un cămin şi o familie. Eu cred că mulţi se bucurau de confortul şi afluenţa unei societăţi cum era aceea din Babilonul acelor vremi. Poate că mulţi deveniseră prosperi şi au ales să rămână pe loc. Probabil că ei au simţit că nu este voia lui Dumnezeu ca ei să facă acest lucru sau că nu era timpul potrivit pentru ca ei să plece din Babilon. Aşa că nu pot spune că aceşti oameni nu au respectat voia lui Dumnezeu. Ştiu doar că în cartea Estera aflăm povestea celor care au rămas în Babilon; şi nu este o poveste tocmai frumoasă. La vreme aceea, e sigur că ei erau în afara voii lui Dumnezeu. Singurul lucru care poate fi spus în favoarea lor este că, după cât se pare, nu exista nici un sentiment de duşmănie sau de ranchiună între cele cei plecaţi şi cei rămaşi în Babilon. Cei care au rămas i-au ajutat pe fraţii lor care plecaseră la Ierusalim, punându-le la dispoziţie lucrurile de care aveau nevoie.

Toate acestea conţin o lecţie practică şi pentru noi. Eu nu cred că oricine trebuie să plece azi ca misionar în altă ţară. Dumnezeu are însă oameni minunaţi pe câmpul de misiune şi dacă nu ne-a chemat pe mine sau pe tine la această lucrare, nu înseamnă că nu putem să-i sprijinim  cum putem mai bine pe aceşti oameni. Noi ar trebui să-i susţinem pe cei care fac treabă bună, să ne rugăm pentru ei şi să-i încurajăm.

Se estimează că în război, pentru fiecare soldat din linia frontului, este nevoie de zece oameni care să-i pună la dispoziţie proviziile necesare: hrană, îmbrăcăminte, îngrijire medicală şi muniţie. Acelaşi lucru este adevărat şi pentru oştirea lui Dumnezeu din zilele noastre.

În vremea lui Ezra, evreii care rămăseseră în Babilon simţeau că au o responsabilitate faţă de fraţii care se întorseseră la Ierusalim. Aceştia din urmă făceau parte din clasa celor săraci. Ei erau “capii de familie din Iuda şi Beniamin, preoţii şi Leviţii”, iar aceştia erau oameni umili. Psalmistul spune: “El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea Sa” (Ps. 25:9).

Dragi prieteni, să învăţăm şi noi din Cuvântul lui Dumnezeu ce înseamnă solidaritatea necesară răspândirii Evangheliei. Sunt sigur că de mari binecuvântări vom avea parte.

Vom reveni dragi ascultător la acest prim capitol al cărţii Ezra. Rugaţi-vă însă până atunci ca aceste cuvinte să aducă în viaţa noastră creşterea spirituală de care avem nevoie.