Itinerar Biblic Ep.0466 – 1 CORINTENI Cap. 15:14-44

 

Dragi ascultători, ne întoarcem la capitolul 15 din prima epistolă către Corinteni, acolo unde Pavel răspunde ereziei ce se strecurase în biserică cu privire la înviere.

Tributari curentelor filozofice care excludeau învierea din credinţa lor, corintenii abandonaseră destul de uşor ceea ce conţine Evanghelia sau, mai bine spus, baza evangheliei, care este învierea Domnului Isus.

Acesta este motivul pentru care Pavel explică mai întâi ce este Evanghelia şi cred că aţi observat că este cea mai succintă şi mai minunată definiţie: moartea, îngroparea şi învierea Domnului Isus. Aceasta este evanghelia. Nici unul din elementele acestea, dragii mei, nu poate fi ignorat atunci când vorbim despre evanghelie.

După ce face prezentarea evangheliei în general, Pavel trece în revistă câteva dovezi ale învierii. El menţionează aici Scriptura, apoi martorii oculari şi Biserica.

Din acest punct, şi este şi punctul în care ne-am oprit data trecută, Pavel îşi organizează argumentarea printr-o serie de dacă. Primul, l-am văzut în versetul 13 şi introduce ideea contradicţiei existente în teologia Corintenilor. Pe de o parte ei nu credeau în înviere, dar propovăduiau Evanghelia care se bazează pe înviere.

Să mergem mai departe. Versetul 14:

v.14  Şi dacă n’a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zădarnică, şi zădarnică este şi credinţa voastră.

Iată un punct nevralgic. Poate că nu sunteţi într-o asemenea biserică, o biserică care neagă învierea în trup a Domnului. Dar poate că nici nu se predică şi nici nu se învaţă despre aşa ceva. Poate că multe alte lucruri au luat locul acestei părţi importante a Evangheliei. Dragii mei, dacă Domnul nu a înviat credinţa noastră este zadarnică. Dacă nu trăim ca şi cum Domnul nostru este voi, atunci, zadarnică este credinţa noastră.

v.15  Ba încă noi sîntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu; fiindcă, am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, cînd nu L-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu înviază.

Ba mai mult, nu numai credinţa noastră este zadarnică, dar atunci putem fi acuzaţi de minciună.

Pavel este gata să-şi pună onoarea în joc când este vorba despre înviere. Dar, gândiţi-vă numai la ceea ce s-a întâmplat cu cei mai mulţi din apostoli, ce s-a întâmplat cu Pavel, cu mulţimile de creştini din primul veac. Majoritatea au murit în chinuri pentru credinţa lor. Nero, împăratul roman şi lumina grădinile cu trupurile arzânde ale creştinilor. Vi se pare că oamenii ar fi în stare de asemenea sacrificii pentru o minciună? Mă îndoiesc! Oricum, Pavel spune, dacă nu Domnul nu a înviat, atunci noi suntem mincinoşi.

Iată un alt dacă:

v.16 Căci, dacă nu înviază morţii, nici Hristos n’a înviat.

v.17  Şi dacă n’a înviat Hristos, credinţa voastră este zădarnică, voi sînteţi încă în păcatele voastre,

Dacă este aşa cum prezintă filozofia lor şi ei acceptă acest lucru, atunci, potrivit ei nici Hristos nu a înviat. Şi dacă Domnul nu a înviat, atunci ei încă sunt în păcatele lor.

Dragii mei, atât de serioasă este problema învierii. Dacă Domnul nu a înviat înseamnă că el nu a fost cel ce a spus că este. Înseamnă că a fost un impostor. Şi dacă nu a fost cine a spus că este, atunci jertfa lui, chiar veritabilă, nu are nici o valoare. Este doar jertfa unui om, un om care a fost încărcat de aceleaşi păcate ca ale noastre şi care nu a împlinit standardele lui Dumnezeu.

Dacă jertfa nu este validată, nu atinge standardele instituite de Dumnezeu, atunci noi suntem încă în păcatele noastre.

Aşa stau lucrurile dragii mei. Fără jertfă nu există iertare de păcate şi fără iertare de păcate nu există decât judecată. Dacă există judecată atunci noi suntem condamnaţi.

Trebuie să înţelegem, de asemenea, că suntem mântuiţi numai prin Domnul Isus. Nimic altceva şi nimeni altcineva nu ne poate mântui iar lucrul acesta este valabil pentru orice generaţie.

v.18  şi prin urmare şi cei ce au adormit în Hristos, sînt pierduţi.

Spune Pavel.

Iată încă un dacă:

v.19  Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci sîntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!

Creştinismul, dragii mei, este o religie a lui aici şi acum. Dar mai este şi o religie care se ocupă de viitor, de lucrurile care urmează.

Dacă Hristos nu a înviat, atunci noi am fost înşelaţi şi suntem în cea mai critică poziţie de pe pământ. Dar noi ştim că nu suntem. Cel puţin unii dintre noi sunt siguri că Domnul Isus este viu şi viu va fi în vecii vecilor. Noi suntem dintre aceia mulţi pe care Pavel îi lua drept dovezi ale învierii. Noi suntem dintre aceia în viaţa cărora se observă semnele şi puterea învierii.

Acesta este finalul argumentelor introduse prin conjuncţia dacă. Sfatul meu este să treceţi încă o dată prin ele şi să meditaţi la starea în care ar fi această lume dacă Domnul nu a ar fi înviat. Gândiţi-vă şi aceia care nu cred în învierea Domnului şi refuză oferta Domnului de a interveni în viaţa lor. Ei trebuie să constituie un motiv de rugăciune pentru noi. Dumnezeu nu-i abandonează nici pe ei. Încă îi mai aşteaptă, încă mai bate la inima lor. Ce bine ar fi dacă şi noi am face la fel.

Dar, dacă până acum a folosit un mod prezumtiv în prezentarea învierii, acum va trece la afirmarea învierii pur şi simplu.

v.20  Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pîrga celor adormiţi.

Iată o afirmaţie ce constituie o încurajare pentru noi. Domnul Isus este primul rod.

În Vechiul Testament poporul evreu avea un festival la primelor roade. În acest festival, înaintea Domnului, era prezent primul snop de grâu. Aceasta însemna că recolta era pe drum, adică mare erau şi alţi snopi care o să ajungă la maturitate şi vor fi apoi adunaţi în grânar.

În acelaşi fel, învierea Domnului Isus reprezintă o garanţie şi o promisiune a unei stări de care mai mulţi o să aibă parte.

Domnul s-a întors dintre cei morţi cu un trup glorificat. El este singurul care a revenit printre cei vi în această stare. Nimeni dintre cei morţi nu au trecut încă prin acest proces. Cu toate acestea, El este, aşa cum spuneam, o garanţie a ceea ce se va întâmpla cu toţi cei ce cred în El, jertfa şi învierea Lui.

v.21  Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor.

v.22  Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos;

După festivalul primelor roade, în calendarul sărbătorilor Israelului, urma Ziua Cinzecimii. Era o sărbătoare ce urma la cinzeci de zile după prima. În Noul Testament observăm că este ziua care ar putea fi considerată ziua de naştere a bisericii. Cred însă că împlinirea finală a acestei sărbători va fi atunci când Domnul va veni şi-i va lua la Sine pe toţi cei ce sunt ai Lui. Acesta cred că este modul în care ar trebui să aşteptăm ziua Cinzecimii.

În orice caz, Domnul este primul rod din mulţimea de roade ale jertfei de pe Golgota.

v.23  dar fiecare la rîndul cetei lui. Hristos este cel dintîi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sînt ai lui Hristos.

Ce minunat este acest lucru: ”Hristos cel dintâi rod şi apoi, la venirea Lui, toţi cei ce sunt ai Lui.”

Dragi prieteni, este lucrul de care avem nevoi pentru că în Adam suntem condamnaţi la moarte. Păcatul pe care îl purtăm ca un stigmat asupra noastră, aduce moartea. Dacă nu suntem răscumpăraţi prin Domnul nostru Isus Hristos, atunci nu vom avea învierea. Însă în momentul în care credem în EL şi acceptăm jertfa Lui, învierea Lui, răscumpărarea pe care El a efectuat-o pentru noi atunci el devine primul rod. Şi apoi, după El, la vremea rânduită pentru fiecare, vom fi transformaţi în aceeaşi stare cu a Lui.

Cred că este important să notăm că Pavel vorbeşte despre o anumită ordine aici. El spune: „Fiecare la rândul cetei lui!”  Este interesant că nu se vorbeşte aici despre o înviere generală.  Părerile sunt destul de împărţite în această direcţie şi nici eu nu voi poposi foarte mult asupra acestei teme. Nu cred că este vital să stabilim dacă v-a fi o zi a unei învieri generale sau nu. Important este că Domnul este un prim rod şi aceasta este o garanţie că pentru cei ce cred în El şi au devenit copii ai lui Dumnezeu că vor învia şi ei. Că se va întâmpla cu toţi într-o singură clipă, sau într-o anumită ordine, cred că este un detaliu fără prea mare semnificaţie când ne gândim la semnificaţia învierii în sine.

v.24  În urmă, va veni sfîrşitul, cînd El va da Împărăţia în mînile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpînire şi orice putere.

Iată o altă afirmaţie ce trebuie să solicite la maximum atenţia noastră: „În urmă va veni sfârşitul!” Poate vă întrebaţi sfârşitul a ce? Cred că este vorba despre sfârşitul timpurilor.  Ce se va întâmpla atunci? Va veni Necazul ce mare şi va fi o împărăţie de o mie de ani pe pământ. Satan va fi eliberat pentru o scurtă perioadă de timp pentru ca apoi să fie legat pentru veşnicie. Domnul Isus îşi va stabili atunci împărăţia Sa pe vecie. Aceea va fi Împărăţia Veşnică. Acea împărăţie va fi înmânată Tatălui după ce Domnul Isus va fi îndepărtat orice putere şi autoritate.

v.25  Căci trebuie ca El să împărăţească pînă va pune pe toţi vrăjmaşii supt picioarele Sale.

v.26  Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea.

v.27  Dumnezeu, în adevăr, ,,a pus totul supt picioarele Lui“. Dar cînd zice că totul I-a fost supus, se înţelege că afară de Cel ce I-a supus totul.

Iată prezentat aici modelul distribuirii autorităţii dragii mei. Şi staţi că nu este aceasta totul:

v.28  Şi cînd toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentruca Dumnezeu să fie totul în toţi.

Aceasta înseamnă că Domnul Isus şi-a împlinit domnia Sa milenară aici pe pământ şi a stabilit împărăţia Sa eternă.

Dar să trecem acum, împreună cu Pavel la prezentarea pe care el o face modelului învierii.

Versetul 29:

v.29  Altfel, ce ar face cei ce se botează pentru cei morţi? Dacă nu înviază morţii nicidecum, de ce se mai botează ei pentru cei morţi?

Acesta este un verset care a cam dat bătaie de cap comentatorilor. Observaţi însă nota în care sunt exprimate aceste cuvinte. Pavel întreabă, „Ce ar împlini, cei ce se botează pentru morţi?”

Am afirmat deja faptul că botezul înseamnă identificare. Ori, în acest caz, Pavel vorbeşte despre identificarea cu o persoană moartă.  În sensul acesta întrebarea lui Pavel este, oare ce-i foloseşte celui ce se identifică cu un mort dacă nu este înviere? Ori, noi nu ne identificăm cu un mort ci cu Domnul care este viu în vecii vecilor.

v.30  Şi de ce sîntem noi în primejdie în orice clipă?

v.31  În fiecare zi eu sînt în primejdie de moarte; atît este de adevărat lucrul acesta, fraţilor, cît este de adevărat că am de ce să mă laud cu voi în Hristos Isus, Domnul nostru.

Iată ceea ce anticipam oarecum când vă vorbeam de vieţile ucenicilor şi modul în care au murit pentru Domnul. Pavel spune foarte clar că ei ar fi nişte oameni cu totul nesocotiţi dacă ar face aşa ceva.

Cum ar fi ei în stare să îndure pericolul în care se aflau, sau eforturile pe care le făceau? Erau în stare să facă toate acestea pentru că aveau încredinţarea de neclintit că Domnul este viu.

Dragii mei, pentru cei ce se întâlnesc cu adevărat cu Domnul Isus, nici o încercare nu este prea mare. Ei ştiu în cine se încred. Sunt gata să îndure pericolele şi problemele.

v.32  Dacă, vorbind în felul oamenilor, m’am luptat cu fiarele în Efes, care-mi este folosul? Dacă nu înviază morţii, atunci ,,să mîncăm şi să bem, căci mîne vom muri“.

Iată! Vorbind de pericole. Se pare că Pavel a avut parte din plin de ele. El evocă aici un episod în care a luptat cu fiarele în Efes.

Acum, spune el, dacă ar fi după cum spun unii, a fost cea mai mare prostie. Dacă nu este înviere, dacă nu este viaţă după moarte şi dacă tot ce este în viaţa asta este numai aici şi acum, atunci să bem şi să mâncăm că mâine vom  muri. Epicurianismul era promotorul acestei filozofii. Însă Pavel nu este de acord cu aşa ceva. El ştie că prin botez a fost identificat cu Domnul în moartea Lui dar şi în înviere. Este o tovărăşie bună spre deosebire de cele pe care le cultivau corintenii:

v.33  Nu vă înşelaţi: ,,Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune“.

v.34  Veniţi-vă în fire, cum se cuvine, şi nu păcătuiţi! Căci sînt între voi unii, cari nu cunosc pe Dumnezeu: spre ruşinea voastră o spun.

Vedeţi, dragi prieteni, cât de important este să stai în compania celor cu frică şi teamă de Dumnezeu.

Poate că mulţi dintre cei cărora le scria Pavel din Corint nu împărtăşeau aceleaşi convingeri greşite despre înviere, dar ei erau mereu în compania unor care punea învierea sub semnul întrebării. Din pricina aceasta mulţi dintre ei au slăbit în credinţa lor şi acum era clătinaţi şi zguduiţi.

Principiul lui Pavel este unul pe care trebuie să-l luăm în seamă. El spune că atunci când acumulăm informaţie, învăţătură greşită, vum ajunge la atitudini şi acţiuni greşite.

Exemplul în aveau chiar în mijlocul lor. Faptul că unii propovăduiseră că nu este înviere i-a determinat pe unii dintre ei să considere că în acest caz nu mai este nici o judecată. Şi dacă nu mai este judecată, înseamnă că nici păcatele nu mai sunt luate în considerare. Aşa că  unii au început să păcătuiască. Aduceţi-vă numai aminte de cel ce trăia cu mama sa vitregă.

Dragii mei, cel ce nu crede în înviere se înşală singur şi nu este călăuzit de adevăr.

După cum constat eu, în Corint, oamenii se ocupau cu tot felul de întrebări filozofice, teologice şi mai puţin cu trăirea a ceea ce ştiau. De fapt, ce spun eu? Mi se pare că este cam aceeaşi situaţie astăzi. Ascultaţi ce probleme mai ridicau ei:

v.35  Dar va zice cineva: ,,Cum înviază morţii? Şi cu ce trup se vor întoarce?“

Cred că dincolo de aspectul imediat al întrebării se distinge o anumită incapacitate a corintenilor de a face o diferenţă între învierea trupului şi imortalitatea sufletului.

Platon şi Ciceri, doi mari filozofi, au argumentat nemurirea sufletului. Pavel argumentează învierea trupului.  Saducheii, după cum ştiţi, negau orice înviere. Ei nu credeau în viaţa după moarte. Domnul Isus însuşi le-a răspuns atunci: 31  Cît priveşte învierea morţilor, oare n’aţi citit ce vi s’a spus de Dumnezeu, cînd zice: 32  ,Eu sînt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov?` Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi ci al celor vii.“

Pavel răspunde cu un argumente cât se poate de inteligent. El îi provoacă pe corinteni să privească la natură. Priviţi la lecţia ce ne-o oferă natura: trupurile sunt la fel şi totuşi, nu sunt la fel. Toţi avem aceeaşi structură, compoziţie cu toate acestea sunt diferite. La fel se va întâmpla şi în cazul trupului înviat.

Iată şi un alt argument:

v.36  Nebun ce eşti! Ce sameni tu, nu înviază, dacă nu moare mai întîi.

Se pare că aceşti corinteni întrebaseră cum? El le răspunde acum şi din nou îi îndeamnă să privească la ceea ce se întâmplă în jur.

Priviţi la exemplul oferit de sămânţă spune el. Ea se dezintegrează, se descompune pentru ca apoi, din ea să iasă un alt rod de acelaşi fel. Este un proces continuu, nu există întreruperi în acest sens.

Dar ce este moartea? Moartea este separare. Ea nu înseamnă finalul spiritului sau personalităţii. Acestea nu mor. Adevăratul tu merge mai departe şi va fi cu Dumnezeu, aceasta dacă eşti un copil al lui Dumnezeu. Trupul, în schimb, este cel care se dezintegrează. Moartea este separarea spiritului de trup. Trupul se degenerează, se descompune. Ţărână din ţărână se referă numai la trup. Spiritul este de la Dumnezeu. El a suflat în nările noastre suflare de viaţă. Aceasta se va întoarce la El. Pentru acesta vom da socoteală la vremea cuvenită.

Dar Pavel răspunde acum la cea de a doua întrebare: ce trup va fi înviat?

v.37  Şi cînd sameni, sameni nu trupul care va fi, ci doar un grăunte, cum se întîmplă: fie de grîu, fie de altă sămînţă.

Semănatul grâului este o ilustraţie pe care o foloseşte Pavel. Hristos este primul rod şi apoi urmăm noi, dar mai târziu.  Noi aşteptăm răpirea bisericii, atunci când Domnul îi va lua pe credincioşi din această lume.  Dacă în momentul răpirii se întâmplă să fim morţi, atunci vom fi înviaţi. Cei care au murit înaintea acelui moment, vor fi şi ei înviaţi. Dacă acest moment ne va prinde însă în viaţă, atunci vom fi transformaţi într-o clipă. Vedeţi, nu sămânţa se îmbracă într-un nou trup, ci Dumnezeu este cel care îl dă.

v.38  Apoi Dumnezeu îi dă un trup, după cum voieşte; şi fiecărei seminţe îi dă un trup al ei.

Dar Pavel abordează şi o altă zonă. Totul este un mister al vieţii. De fapt, misterul vieţii este mai minunat şi mai mare decât misterul morţii.

Gândiţi-vă numai! Atunci când semănăm grâu, ce iese la suprafaţă? Grâu, nu? Nu iese porumb, cartofi, nici atât. Este misterul vieţi ca după dezintegrarea seminţei să apară sămânţa.

v.38  Apoi Dumnezeu îi dă un trup, după cum voieşte; şi fiecărei seminţe îi dă un trup al ei.

v.39  Nu orice trup este la fel; ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peştilor.

v.40  Tot aşa, sînt trupuri cereşti şi trupuri pămînteşti; dar alta este strălucirea trupurilor cereşti, şi alta a trupurilor pămînteşti.

v.41  Alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii, şi alta este strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea.

v.42  Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este sămănat în putrezire, şi înviază în neputrezire;

v.43  este sămănat în ocară, şi înviază în slavă; este sămănat în neputinţă, şi înviază în putere.

v.44  Este sămănat trup firesc, şi înviază trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc.

Iată dragii mei cât de extinsă este această discuţie pe tema învierii.

Aş  vrea să încheiem şederea noastră de astăzi în Cuvântul lui Dumnezeu cu convingerea că la vremea potrivită şi hotărâtă, garanţia prezentată prin Domnul Isus se va împlini şi pentru noi. Vom învia atunci cu trupuri noi duhovniceşti. Până atunci însă: Rămâneţi în binecuvântarea lui Dumnezeu.