Itinerar Biblic Ep.0465 – 1 CORINTENI Cap. 15:1-13

 

Dragi ascultători în itinerarul nostru trecut am parcurs partea introductivă a capitolului 15 din prima epistolă a apostolului Pavel către Corinteni.

Am anunţat încă de atunci tema majoră a acestui capitol care este, învierea.

De asemenea, am mai anunţat şi structura acestui capitol aşa că acum nu ne mai rămâne decât să abordăm prima parte a capitolului care tratează proeminenţa sau important învierii în cadrul Evangheliei.

Pavel, afirmă că învierea este parte a evangheliei. De fapt, pare să spună el, nu este evanghelie fără înviere. Evanghelia nu este un set de idei sau crezuri, evanghelia nu este un set de principii, asemenea Celor zece porunci. Evanghelia este constituită dintr-o serie de fapte care privesc o persoană, iar acea persoană este Domnul Isus Hristos.

Dar haideţi să ascultăm ce spune Pavel:

v.1    Vă fac cunoscut, fraţilor Evanghelia, pe care v’am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas,

v.2     şi prin care sînteţi mîntuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v’am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut.

v.3    V’am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi;

v.4     că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi;

Unii se întreabă adesea dacă apariţia Evangheliei a fost influenţată de Pavel. El spune: „Vă fac cunoscut… ceea ce am primit!” Oare de la cine a primit el ceea ce spune? Sau unde a primit aceste lucruri?

Cei mai mulţi comentatori ai Scripturii susţin, dragi ascultători, că Pavel a primit Evanghelia în deşertul Arab acolo unde Domnul l-a luat după momentul convertirii.

Atunci când Pavel s-a întâlnit cu Domnul Isus pe drumul Damascului,  el nu ştia încă că Domnul Isus înviase din morţi. El a întrebat atunci: Cine eşti Doamne? Lui Pavel nu-i venea să creadă că Hristosul pe care profesorii, mentorii şi colegii săi îl puseseră pe cruce era viu. De aceea, Pavel însuşi avea nevoie să fie convins de învierea Domnului Isus. Iar ceea ce s-a petrecut nu a fost un proces intelectual, nu a fost rodul gândirii lui Pavel, a fost pur şi simplul un lucru pe care el l-a primit.

Pavel le spune Corintenilor că le-a vestit Evanghelia. Dar ce este Evanghelia?

Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi” Aceasta este Evanghelia. Acestea sunt faptele.

Dragul meu prieteni, fără aceste fapte nu există evanghelie sau veste bună. Acestea sunt faptele de care fiecare din noi are nevoie; Domnul a murit pentru păcatele noastre, a fost înmormântat şi a înviat.  Aceasta este vestea bună pentru fiecare om care trăieşte pe acest pământ.

Să presupunem că cineva va veni la mine şi-mi va spune:” Predicatore, am o veste bună! Mi-ar face mare plăcere să te văd milionar.

Ei bine, şi mie mi-ar place acest lucru.

Dar persoana continuă şi-mi împărtăşeşte planul. Şi-mi spune ceva de genul: „Uite, dacă-ţi iei o slujbă bine plătită, într-o mie de ani vei câştiga un milion de dolari.”

Cam ce credeţi că voi spune? Cum voi califica ceea ce mi-a spus persoana respectivă? În nici un caz, nu pot spune că aceasta este o veste bună. Dacă ar veni, în schimb cineva şi ar spune: „Ştii, cineva s-a interesat de tine şi pentru că îi place ceea ce faci, a donat un milion de dolari pentru tine! Ei, asta e altceva! Aceasta este o veste bună.

În acelaşi fel, dragi prieteni, evanghelie nu ne spune ceea ce trebuie să facem. Evanghelia ne spune ceea ce deja s-a făcut. Ea ne spune că Domnul Isus a murit deja pentru noi. El a murit pentru păcatele noastre, aşa după cum spune Scriptura, a fost apoi îngropat şi a înviat în cea de a treia zi, aşa cum spusese Scriptura.

Dragii mei, moartea Domnului este un fapt istoric. Nu cred că sunt mulţi cei care ar nega acest lucru. Dar un lucru care trebuie adăugat este că Domnul a fost şi îngropat. Oare de ce este acest aspect atât de important?

Este important pentru că aceasta dovedeşte faptul că Domnul nu a dispărut pur şi simplu. Aceasta înseamnă că Iosif din Arimateea şi Nicodim au luat un trup de pe cruce. Ei au ştiut că este vorba despre Domnul Isus. Ei nu au îngropat un trup oarecare. Ei l-au îngropat pe Domnul Isus. Lucrul acesta este foarte important pentru că este o confirmare a morţii sale.

Următoarea afirmaţie a Evangheliei este că Domnul a înviat a treia zi în conformitate cu ceea ce preziceau Scripturile. Învierea, dragii mei este o parte a Evangheliei. Aceasta  presupune că mormântul în care l-au aşezat pe Domnul Isus a rămas gol.  Aceasta este dovada.

Deci, evanghelia este aceea că Domnul a murit, a fost îngropat şi apoi a înviat. Aceasta este prima dovadă.

Dar mai este o dovadă a Învierii şi aceasta este experienţa corintenilor. Să ascultăm încă o dată:1  Vă fac cunoscut, fraţilor Evanghelia, pe care v’am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas, 2 şi prin care sînteţi mîntuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v’am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut. Ultima parte mai poate fi citită şi ca o credinţă goală.

Cred că formularea este cât se poate de îndreptăţită pentru că, cel puţin pentru anumite persoane, credinţa este într-adevăr goală. Totuşi el spune: „Prin care sunteţi mântuiţi!”  Adică, cei care ţin Evanghelia completă, au parte de credinţa care aduce mântuirea.

Dragii mei, Biserica este o dovadă a învierii Domnului. Gândiţi-vă numai puţin la istoria ei şi veţi înţelege că Biserica este mai mult decât o organizaţie umană.

Să începem cu momentul în care Domnul era doar mort şi îngropat. Cei unsprezece care i-au fost ucenici erau deja plini de îndoieli şi erau împrăştiaţi prin Ierusalim şi prin împrejurimi. Unii era gata să se întoarcă înapoi la plasele şi bărcile lor. Considerau că înfruntaseră deja prea multe.

Dacă Isus era mort, ei nu-i voiau trupul din mormânt. Ei îl lăsau acolo unde era. Nu erau în poziţia de a interveni şi a se răzvrăti faţă de guvernarea romană pentru a lua trupul din mormântul în care era pus.

Ce s-a întâmplat mai apoi? La câţiva dintre ei ajunge vestea că Domnul ar fi înviat. Reticenţi la început, ei se mobilizează mai apoi, mai ales când sunt inundaţi de Duhul Sfânt şi pun bazele unei Biserici care va schimba lumea.

Dragii mei, de-a lungul celor 20 de secole de existenţă, milioane de oameni au experimentat puterea mântuitoare a Domnului Isus cel înviat. Eu şi poate tu, suntem şi noi dovezi ale învierii Domnului nostru. Noi suntem mântuişi prin moartea şi învierea Domnului Isus. Acesta este lucrul pe care trebuie să-l recunoaştem.

Deci, învierea este cea de a doua mare dovadă a Învierii.

Dar mai este una. Aţi observat probabil că Pavel repetă mereu că acestea s-au petrecut:” …după Scriptură…!” sau în conformitate cu Scriptura. La ce scriptură se referă el? La Vechiul Testament bineînţeles.

Mi-ar fi plăcut să mă întâlnesc cu Pavel atunci când a venit cu Evanghelia în Europa şi s-a dus în Filipi, Tesalonic, apoi Atena şi Corint.  Cred că avea în bagajele lui un pergament cu Vechiul Testament. Îmi imaginez că mergea în sinagogă şi menţiona moartea Domnului Isus. Sunt sigur că evreii repede spuneau: „Dar asta nu este în Scripturi!” Pavel lua atunci cartea sa şi o deschidea în Geneza şi le spunea: „ Aş vrea să vă amintesc ce s-a întâmplat cu Isaac.  Aduceţi-vă aminte, le spunea Pavel, că el a fost dat tatălui său, dintre cei morţi atunci când Avraam a fost gata să-l jertfească. Dumnezeu nu şi-a mai salvat fiul de la moarte ci l-a lăsat să moară pentru noi toţi.

Apoi, va deschide cartea sa la Moise. Le va vorbi despre şarpele din pustie, despre jertfele pe care ei le aduceau. Probabil că ar fi insistat asupra Zilei Ispăşirii. Apoi poate că mergea la Ioan şi cele trei zile pe care el le-a petrecut în pântecele peştelui. Apoi, citea psalmii 16 şi 22. Apoi Isaia, capitolul 53.

Toate acestea dragii mei vorbesc despre moartea şi învierea Domnului Isus. Vechiul Testament nu se îndreaptă numai spre viaţa aceasta ci şi spre cea viitoare.

Dragi prieteni, Scriptura este o dovadă a învierii în ea însăşi.

Tot ca dovadă a învierii, Pavel va lista acum o serie de nume, care nu sunt altceva decât numele unor martori oculari, martori care la acea vreme erau cunoscuţi şi puteau fi întrebaţi.

Martorii oculari, dragii mei constituie dovezi puternice. Cred că în orice caz judecat, avocatul apărării ar fi încântat să aibă numărul de martori prezentat de Pavel.

v.5  … S’a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece.

Primul pe listă este Chifa sau Petru. Lui Petru, Domnul i s-a arătat pe când era singur. Aceasta s-a petrecut după ce Petru se lepădase de Domnul în curtea marelui preot. Era o chestiune pe care Domnul şi Petru au rezolvat-o în acea întâlnire.

Apoi, Domnul a fost văzut de cei doisprezece. Cine sunt cei doisprezece? Păi, mai întâi, Petru, apoi alţi zece (Iuda era mort deja). Termenul este însă folosit deja ca un nume generic pentru ucenicii Domnului. Deci nu trebuie să vă gândiţi că erau doisprezece prezenţi. Mai târziu, grupul era reîntregit prin cooptarea lui  Pavel ca ucenic.

v.6  După aceea S’a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre cari cei mai mulţi sînt încă în viaţă, iar unii au adormit.

Dragii mei, sunt mulţi care spus astăzi: Isus? E un mit! Cine l-a văzut?” Sau: Moarte după viaţă? Ce s-a mai întors cineva din morţi să ne spună cum este?” Ei bine dragi prieteni, cinci sute de oameni erau martori ai învierii Domnului. Nu unul. Nu doi. Cinci sute.

Domnul le spusese încă înainte de a muri să meargă pe malul mării Galileii. Eu au ascultat şi acolo s-au întâlnit cu el.

Pavel parcă îi invită pe Corinteni, dacă mai au dubii să meargă şi să cerceteze. El le spune că mulţi încă mai sunt în viaţă. Adică, mai pot fi întrebaţi.

Eu unul nu-mi pot imagina că un om ca Pavel, unul care învăţase să se bizuie pe raţiune, unul care fusese duşmanul de moarte al ucenicilor, şi-mi imaginez că cei pe care îi prigonea erau probabil persoane care au fost martori ai învierii, deci, nu-mi imaginez că dacă el ar fi avut vreun dubiu cu privire l-a evanghelie ar fi acceptat-o. Cred că el însuşi a întrebat şi pe alţii dacă experienţa pe care el a avut-o a fost una repetată şi în alte împrejurări. De aceea, dragi prieteni, când este vorba despre înviere, Pavel aduce argumente multiple în favoarea ei. Pe unii din cei care se întâlniseră cu Domnul după învierea Lui îi cunoştea, dar mai mult decât aceasta se cunoştea destul de bine pe sine.

v.7  În urmă s’a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor.

v.8  După ei toţi, ca unei stîrpituri, mi s’a arătat şi mie.

Probabil că întâlnirea cu Iacov a fost şi ea una privată. Dar a fost şi o alta la care au participat toţi ucenicii. În cele din urmă, spune Pavel, a avut şi el ocazia să se întâlnească cu Domnul. Dragii mei, iată de ce cred că este extrem de dificil să te cerţi pe această temă cu unul ca l-a văzut pe Domnul, care s-a întâlnit cu Domnul.

Dar să urmărim în continuare cum se priveşte Pavel din punctul de vedere al acestei experienţe:

v.9  Căci eu sînt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sînt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu.

v.10  Prin harul lui Dumnezeu sînt ce sînt. Şi harul Lui faţă de mine n’a fost zădarnic; ba încă am lucrat mai mult decît toţi: totuş nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.

Pavel se consideră cel mai neînsemnat dintre apostoli. Desigur, este modest însă este ceea ce era în inima lui. Noi, care suntem într-un fel spectatori la ceea ce a făcut el, parcă ne-am grăbi să-l contrazice, dar el spune că este cel mai neînsemnat din apostoli. Motivul pentru care Pavel nu se consideră vrednic să fie chema apostol este faptul că el a prigonit Biserica. Într-un alt loc, Pavel consideră că el cel dintâi păcătos, adică căpetenia păcătoşilor.

O dragii mei, dacă şi noi am avea asemenea păreri smerite despre noi, cred că l-am vedea şi mai bine pe Domnul Isus. Din păcate părerea noastră prea bună despre noi înşine ne împiedică adesea să-l vedem pe Domnul.

Pavel concluzionează acum:

v.11  Astfel dar, ori eu, ori ei, noi aşa propovăduim, şi voi aşa aţi crezut.

Eu unul am obosit să tot ascult la cei care se numesc creştini dar contestă faptele Evangheliei. Nu cred că cineva poate să se numească creştin şi să nu creadă în moartea, îngroparea şi învierea Domnului Isus.  Ai tot dreptul să negi acestea realităţi dacă vrei, dar nu poţi să-ţi mai spui şi creştin după aceea. Şi, dragi prieteni, când vorbesc despre negarea acestor realităţi nu mă refer la cei ce ţin prelegeri pe aceste teme ci la cei care le neagă prin comportamentul şi atitudinile lor.

Sunt mulţi prin noi care îşi spun creştini dar în viaţa cărora nu se vede nici moartea şi nici învierea Domnului Isus. Încă sunt mulţi care nu au lăsat păcatele lor să moară odată cu Hristos şi ei să se nască la o nouă  viaţă odată cu învierea Domnului.

Moartea, îngroparea şi învierea, Domnului nostru sunt cruciale pentru credinţa creştină. Evanghelia este vestea bună conţinută în aceste fapte ale evangheliei.

Domnul nu a dispărut de pe cruce şi nici nu a rămas într-un mormânt. El a înviat. Ca dovadă că nu a dispărut de pe cruce el a fost pus într-un mormânt. Dar mormântul a rămas gol apoi pentru că el a înviat.

Dragii mei acestea sunt evenimente istorice. Evanghelia nu este o teorie, nu este o idee, nu este o religie. Evanghelia este o relatare a unor fapte obiective.

Aceasta este ceea ce a predicat Pavel şi aşa cum aţi observat el nu predică o experienţă particulară ci o experienţă împărtăşită de atâtea alte persoane. Pot să te asigur, dragul meu ascultător, că este o experienţă pe care eu şi multe alte milioane de oameni au împărtăşit-o. Dacă n-a avut parte de ea până acum, poate că este timpul în care să renunţi la prejudecăţi şi să-i ceri Domnului să vină şi în viaţa ta ca Mântuitor viu şi adevărat.

Un alt aspect pe care vreau să-l menţioneze aici este acela că în versetul 1, al capitolului, Pavel ne spune că Evanghelia a fost primită de Corinteni şi apoi în versetul 11 ne spune că aceşti corinteni  au şi crezut în ceea ce au primit.

Dar ce înseamnă să-l primeşti pe Hristos?

Evanghelistul Ioan spune ceva despre aceasta în primul capitol al Evangheliei Sale. 11  A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.12  Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; 13  născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.

A-l primi pe Hristos înseamnă să crezi în Numele Său, dragi ascultători.

Primul verset se referă la corinteni şi spune: pe care aţi primit-o şi în care aţi rămas. Aceea era starea lor atunci. Ei au crezut în numele Domnului Isus şi erau de acum într-o relaţie apropiată cu Domnul.

Mi-aş permite să te întreb, drag ascultător: Tu în ce relaţie eşti cu Domnul Isus? Ai crezut şi tu în Numele lui? L-ai primit pe El? Ai devenit copilul lui?

Dar, mai mult, în cel de a-l doilea verset Pavel le spune că prin evanghelie, în urma credinţei lor ei sunt şi mântuiţi. Apoi adaugă: Dacă n-aţi crezut  degeaba, sau cum precizam, o credinţă goală.

Dragii mei, credinţa care mântuieşte nu este o credinţă oarbă ci o credinţă care se bazează pe faptele concrete ale morţii, îngropării şi învierii Domnului Isus. Pe ce se întemeiază credinţa voastră, dragii mei? Se întemeiază pe aceste fapte?

 

Am vorbit adineauri despre semnificaţia mărturiei Vechiului Testament ca şi evidenţă a Învierii. Apoi am văzut că există o listă cu martori oculari ai acesteia. Pavel se oferă apoi pe el ca martor al acesteia.

Aceste dovezi nu au fost oferite în mod întâmplător. Pavel pregăteşte terenul pentru a ataca o erezie ce se strecurase şi în Corint:

v.12   Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi, că nu este o înviere a morţilor?

Vă spuneam data trecută că unii din cei care trăiau în corint erau adepţi fie ai epicurianismului, fie ai stoicismului sau Platonismului, curentele filozofice care au marcat istoria. Adepţii acestor curente negau învierea. Nu învierea Domnului Isus în mod special, ci învierea în general.

Dar urmăriţi vă rog raţionamentul lui Pavel pentru că este alcătuit într-un mod foarte judicios. El începe acum o serie de dacă

v.13   Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n’a înviat.

Iată un prim dacă. Nu uitaţi, el vine după ce a menţionat dovezile învierii. Pavel le spune acum, Măi oameni buni, voi vă contraziceţi singuri. Cum spuneţi voi că nu este înviere dacă Hristos a înviat? Nu vedeţi că nu se potriveşte? Dacă Hristos a înviat, înseamnă că există înviere.

Dragii mei, cum se potriveşte ceea ce credem şi afirmăm cu ceea ce trăim? Nu cumva şi pentru noi este o contradicţie? Nu cumva faptele şi atitudinile spun altceva decât ceea ce spun predicile şi cuvântările noastre?

Corintenii se contraziceau în atât de multe lucruri. Ei efectuau ritualuri care nu aveau suport în atitudinea lor şi predicau lucruri pe care nu le credeau. Din pricina aceasta, la un moment dat, Pavel le spune că printre ei erau atâţia care sufereau şi care erau chiar adormiţi.

Dragii mei, încheiem acest episod, pe care îl vom relua în itinerarul nostru viitor, însă aş vrea să vă îndemn la o evaluare obiectivă, supravegheată de Duhul lui Dumnezeu, în ceea ce priveşte credinţa noastă în Evanghelie şi modul în care se reflectă aceasta în viaţa noastră. Fie ca Dumnezeu să facă lumină în viaţa noastră pentru ca şi noi să putem lumina în viaţa altora.

Fiţi binecuvântaţi!