Itinerar Biblic Ep.0464 – 1 CORINTENI Cap. 14:18 –40

 

Dragi ascultători, reluăm itinerarul nostru biblic continuând discuţia cu privire la darurile spirituale.

Am văzut efortul lui Pavel de a-i convinge pe Corinteni că profeţia este un dar superior vorbirii în limbi.

De asemenea, le spune el, dragostea trebuie să stea la baza folosirii tuturor darurilor. Rolul dragostei este acela de a aminti fiecăruia că darul este dat de Duhul Sfânt pentru slujirea trupului, pentru funcţionarea eficientă şi eficace a trupului.

Un alt argument pe care îl prezintă Pavel pentru a-şi susţine punctul de vedere cu privire la utilitatea vorbirii în limbi este acela al necesităţii clarităţii şi coerenţei mesajului în cadrul bisericii.

Pavel afirmă că el vorbeşte mai multe limbi decât ei toţi, dar preferă să fie bine înţeles în ceea ce spune:

v.18  Mulţămesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decît voi toţi.

v.19  Dar în Biserică, voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înţelese, ca să învăţ şi pe alţii, decît să spun zece mii de cuvinte în altă limbă.

Cred că acest argument se poate extinde dincolo de cadrul strict al vorbirii în limbi. Cred că orice vorbire în cadrul bisericii trebuie să fie caracterizată de aceşti factori, claritate şi coerenţă.

Dar, Pavel are totuşi o anumită îngăduinţă faţă de ei, în sensul că el ia în considerare lipsa lor de maturitate. Iată ce le spune el în versetul 20 din acest capitol 14:

v.20  Fraţilor, nu fiţi copii la minte; ci, la răutate, fiţi prunci; iar la minte, fiţi oameni mari.

El i-a mai numit pe ei prunci în Hristos. Acum le atrage totuşi atenţia să nu se poarte asemenea unor prunci. Să nu se uite numai la ceea ce li se întâmplă lor, atunci şi acolo, ci să privească dintr-o perspectivă mult mai cuprinzătoare. Tocmai de aceea acum îi trimite le exemplul dat de lege:

v.21   În Lege este scris: ,,Voi vorbi norodului acestuia prin altă limbă şi prin buze străine; şi nici aşa nu Mă vor asculta, zice Domnul.“

Cu alte cuvinte, voi încerca să vorbesc o altă limbă care să fie înţeleasă. Bine, aici este vorba şi despre faptul că Dumnezeu epuizase mijloacele obişnuite ale comunicării iar poporul tot nu ascultase.

 

 

Dar iată şi un alt argument al lui Pavel:

v.22  Prin urmare, limbile sînt un semn nu pentru cei credincioşi, ci pentru cei necredincioşi. Proorocia, dimpotrivă, este un semn nu pentru cei necredincioşi, ci pentru cei credincioşi.

Iată cam ce zice el: „Atunci când am fost în călătoriile mele misionare, să spunem în Antiohia, ei vorbeau o limbă diferită de a mea aşa că trebuie să le vorbesc în propria lor limbă.  Când au văzut că le vestesc evanghelia în limba lor maternă au crezut, era un semn pentru ei.” Dar în situaţia voastră, pare a spune Pavel, trebuie să vorbiţi cât mai desluşit cu putinţă pentru zidirea trupului.

Pavel este cât se poate de dedicat ideii de ordine în biserică. Iată ce spune el cu privire la ordinea din biserică în cazul exercitării darurilor spirituale.

v.23  Deci, dacă s’ar aduna toată Biserica la un loc, şi toţi ar vorbi în alte limbi, şi ar intra şi de cei fără daruri, sau necredincioşi, n’ar zice ei că sînteţi nebuni?

Cu alte cuvinte, dacă intră cineva din afara mediului nostru ce imagine şi-ar face cu privire la noi?

Dragii mei, iată o întrebare pe care ar trebuie să ne-o punem mai des. Avem adesea tendinţa de a face din biserică un loc în care ne simţim noi bine şi contează mai puţin ce simt cei care vin pentru prima dată. Mai mult, atitudinea noastră este ceva de genul: „Dacă nu le place să nu mai vină!” Sau, spun unii: Să se pocăiască mai întâi (adică să se facă ca noi) şi apoi să vină aici.

Cu asemenea atitudini nu vom cuceri lumea pentru Hristos dragii mei, trebuie să ne fie clar acest lucru. Biserica trebuie să fie locul în care manifestarea dragostei lui Dumnezeu să fie deplină şi mă refer aici la modul în care credincioşii reflectă acest lucru.

Pavel, este şi el îngrijorat de atitudinile acestea nepotrivite. Dar este în favoarea predicării Scripturii.

v.24  Dar dacă toţi proorocesc, şi intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredinţat de toţi, este judecat de toţi.

v.25  Tainele inimii lui sînt descoperite, aşa că va cădea cu faţa la pămînt, se va închina lui Dumnezeu, şi va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru.

Dragii mei, Cuvântul lui Dumnezeu este un puternic agent al schimbării. El ne convinge de starea noastră. El este acela care ne arată calea către concilierea cu Dumnezeu. Iată de ce trebuie să ascultăm de Cuvântul Său.

 

 

 

Dar iată că ne apropiem de concluziile acestei prezentări:

v.26   Ce este de făcut atunci, fraţilor? Cînd vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cîntare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească.

Pavel începe să prefigureze aici cam ce trebuie să se întâmple în cadrul unui serviciu religios. În ordine, în cadrul adunării unui grup au loc şi cântările şi mesajele şi învăţăturile, dar totul se face cu un scop precis – zidirea sufletească.

v.27  Dacă sînt unii, cari vorbesc în altă limbă, să vorbească numai cîte doi sau cel mult trei, fiecare la rînd: şi unul să tălmăcească.

v.28  Dacă nu este cine să tălmăcească, să tacă în Biserică, şi să-şi vorbească numai lui însuş şi lui Dumnezeu.

Iată din nou apelul la ordine la echilibru. Cred că aţi observat, dragii mei că Pavel nu este unul care încurajează extremele. Nu ştiu de ce o facem noi, şi, o facem des, dar Pavel nu a făcut aşa ceva.

Cuvintele lui Pavel sunt cât se poate de clare. Dacă cineva ţine cu orice preţ să-şi facă numărul personal atunci, să-şi aleagă orice loc vrea dar nu biserica.

Raţionamentul lui Pavel este unul foarte sănătos. Dacă, darurile sunt date de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, atunci, pentru că ele se vor manifesta în cadrul trupului, ele vor fi distribuite în funcţie de nevoia trupului. Din acest punct de vedere, dragii mei, consider că pot fi biserici care să nu beneficieze de anumite manifestări ale Duhului Sfânt, fără ca aceasta să însemne lipsă de maturitate spirituală sau apostazie. Dumnezeu este suveran şi distribuie darurile Duhului în funcţie de nevoile trupului local.

Dar să ne întoarcem la profeţi:

v.29  Cît despre prooroci, să vorbească doi sau trei, şi ceilalţi să judece.

v.30  Şi dacă este făcută o descoperire unuia care şade jos, cel dintîi să tacă.

Acum, cel puţin atunci, erau anumiţi credincioşi în Biserică care profeţeau. Dacă citim în Faptele Apostolilor, capitolul 21, versetul 9, aflăm că fetele evanghelistului Filip profeţeau. În acelaşi capitol ne mai este prezentat un anume Agab, care, de asemenea, avea darul profeţiei. Iată un dar care presupune o părtăşie specială cu Dumnezeu, dragi prieteni.

Dar chiar şi aici ordinea este importantă:

v.31  Fiindcă puteţi să proorociţi toţi, dar unul după altul, pentruca toţi să capete învăţătură şi toţi să fie îmbărbătaţi.

 

Cei care profeţeau trebuia să păstreze o anumită ordine astfel încât mesajul lor să fie unul coerent şi înţeles.

v.32   Duhurile proorocilor sînt supuse proorocilor;

v.33  căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorînduielii, ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinţilor.

v.34  Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvîntul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea.

Ei, iată o precizare care a dat, de asemenea multă bătaie de cap comentatorilor Bibliei. În ce priveşte acest sunt şi eu de acord cu cei care susţin că Pavel nu se referă aici la faptul că femeile trebuie să tacă în general în biserică ci el vorbeşte în mod specific aici despre vorbirea în limbi.

Cei mai mulţi cercetători serioşi ai Scripturii sunt de părere că mişcare vorbirii în limbi a fost accentuată de mişcarea feministă din Corint. Ori, Pavel intervine tocmai pentru a readuce echilibrul în biserică şi practicile ei.

v.35  Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbaţii lor acasă; căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în Biserică.

v.36  Ce? De la voi a pornit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns el?

v.37  Dacă crede cineva că este prooroc sau insuflat de Dumnezeu, să înţeleagă că ce vă scriu eu, este o poruncă a Domnului.

v.38  Şi dacă cineva nu înţelege, să nu înţeleagă!

Pavel este foarte radical, după cum uşor se poate observa. Corintenii se pare că adăugaseră o notă personală învăţăturilor primite de la Pavel, învăţături care au fost transmise şi altor biserici dar care se pare că le înţeleseseră aşa cum trebuia, astfel încât Pavel nu a scris altceva pentru a le corecta.

Iată că în ceea ce priveşte darurile, Corintenii  încurajaseră o practică care nu ajuta trupul, Biserica.

Tocmai de aceea Pavel insistă atât de mult asupra ordinii şi disciplinei în cadrul bisericii.

v.39  Astfel, deci, fraţilor, rîvniţi după proorocire, fără să împedecaţi vorbirea în alte limbi.

v.40  Dar toate să se facă în chip cuviincios şi cu rînduială.

De asemenea, Pavel încurajează credincioşii din Corint, şi pe noi, implicit, să caute cele mai bune daruri. Însă în toate acestea trebuie urmărită legătura cu Dumnezeu.

Dragi ascultători, cred că aţi observat insistenţa lui Pavel asupra ordinii şi disciplinei în biserică.  Este un principiu important.

Dragi prieteni, aceasta este de fapt şi concluzia acestei importante secţiuni. Sper că nu am rănit pe nimeni prin cuvintele spuse. Este ceea ce cred eu cu privire la ce spune Scriptura în legătură cu aceste lucruri. Dacă nu sunteţi de acord cu ceea ce am spus, faceţi vă rog, un lucru bun: rugaţi-vă pentru mine.

Înainte de finalul acestei întâlniri pe calea undelor vreau să trecem şi introducerea următorului capitol din prima epistolă către Corinteni, un capitol cu un conţinut extraordinar.

Caracterul lui special este dat şi de faptul că el se ocupă de una dintre primele erezii sau învăţături eronate ale Bisericii, care a fost negarea învierii în trup a Domnului Isus.

Şi această chestiune însă este inclusă în discuţia, suficient de cuprinzătoare pe care Pavel o iniţiază abordând lucrurile spirituale.

Vă amintiţi că în primul rând el a abordat problema stărilor ce vin din accentele puse pe carnalitate, pe lumesc. Apoi, de la acestea el îndreaptă privirile către cele spirituale şi în cadrul acestei secţiuni mai vaste prezintă întâi darurile spirituale care se manifestă în fiecare credincios.

Calea cea mai minunată, spune Pavel, pentru cultivarea darurilor este dragostea, şi în capitolul 13 am avut minunata descrierea a acesteia.

În capitolul 14, el insistă asupra darurilor ca o ofertă pentru dezvoltarea trupului.

Iată că acum ajungem la o problemă cât se poate de importantă pentru creştinism – învierea lui Hristos.

Dragii mei, ceea ce deosebeşte creştinismul în mod radical de celelalte religii, este  credinţa în înviere. Este imaginea glorioasă pe care creştinismul o are faţă de final, de sfârşit.

Pentru creştin, finalul nu este moartea ci viaţa. Este o aşa minunată perspectivă. Parcă te umpli de speranţă şi optimism atunci când reuşeşti să priveşti cu credinţă la ceea ce oferă creştinismul în privinţa vieţii şi a morţii.

Pentru cel ce crede, viaţa de aici nu este decât un exerciţiu, un antrenament, o pregătire pentru viaţa de dincolo.

Acest capitol despre înviere, are directă legătură cu evanghelia. El ne arată că cea mai importantă parte a Evangheliei este învierea Domnului Hristos. Sincer, fără aceasta nimic din toate celelalte, chiar şi moartea pe cruce nu ar însemna mare lucru. Fără miraculoasa înviere, tot ceea a făcut Domnul rămânea doar o frumoasă istorie a unui profet.

Domnul Isus a fost oferit ca jertfă pentru fărădelegile noastre şi înviat pentru justificarea, îndreptăţirea noastră. Este ceea ce spune Pavel în Epistola către Romani, capitolul 4, versetul 25.

În moartea Sa El a luat păcatele noastre asupra Lui iar învierea Lui ne-a oferit viaţa veşnică abundentă şi intrarea în ceruri.

Dragi prieteni, relaţia noastră cu Dumnezeu este refăcută în neprihănirea Domnului Hristos.

Înainte de a intra în acest capitol, cred că de mare ajutor ne va fi o bună înţelegere a ceea ce este învierea.

Învierea nu este spirituală ci fizică. În limba greacă termenul este unul compus: anastasis nekron şi înseamnă ridicarea unui cadavru. Corpurile noastre vor fi înviate într-o bună zi. Învierea, dragi prieteni, în Scriptură, se referă întotdeauna la trupuri.  Anastasis se referă la poziţie şi înseamnă ridicare sau în picioare. Histemi, un termen din care este compus anastasis, înseamnă a cauza să se ridice. Ana  înseamnă a sta ridicat şi se referă la un trup. Nu se poate referi deci la o înviere spirituală.

C.S. Lewis, i-a ridiculizat pe cei din vremea lui care susţineau că învierea nu poate fi de ordin fizic ci numai spiritual.  El îi întreba pe susţinătorii acestei opinii ce poziţie ocupă duhul când se ridică?

În vremea lui Pavel, Corintul şi lumea romană îmbrăţişase în principal trei curente filozofice cu privire la moarte şi viaţa după moarte.  Stoicii, unul din curente, susţinea că la moarte sufletul se contopeşte cu zeitatea. De aceea era o distrugere a personalităţii. Asemenea  concepţie transformă ideea învierii într-o ficţiune.

Apoi mai era grupul epicurienilor care erau cu preponderenţă de orientare materialistă. Pentru ei nu exista viaţă după moarte. Totul se termina în timpul morţii. Aşa că atâta timp cât eşti în viaţă trebuie să te bucuri de toate lucrurile.

Cel mai dezvoltat sistem filozofic însă era Platonismul.  El promova ideea imortalităţii sufletului, lucru posibil prin transmigrare, adică sufletul va găsi alte forme, alte trupuri pentru a-şi continua existenţa. Urme ale acestui curent filozofic se mai regăsesc încă în credinţele orientale, şi chiar în unele mişcări sectare moderne.

Vă daţi seama că şi ei neagă învierea în trup.

Acum că avem această imagine a ceea ce credeau grecii, înţelegem reacţia lor faţă de predica apostolului Pavel în Atena. Atunci când Pavel a predicat despre învierea morţilor, ei au crezut că le vorbeşte despre un nou zeu. Aceasta era asocierea ce o făceau ei.

În orice caz, dragi prieteni, trebuie să înţelegem cum priveşte Pavel învierea. După maniera în care vorbeşte, el prezintă o înviere în trup şi nu doar una în spirit. Trebuie să mai ţinem cont şi de faptul că duhul nu moare. Acesta este încă un argument al faptului că Pavel vorbeşte despre învierea trupurilor.

Vă spuneam că avem în faţă un capitol foarte  bogat. Haideţi să-l organizăm puţin.

În primele patru verste Pavel subliniază proeminenţa Învierii în economia evangheliei.

Dovezile învierii sunt prezentate începând cu versetul 5 şi continuate până la versetul 19.

Începând cu versetul 20 avem parada învierii. O să vedem despre ce este vorba când vom ajunge la cele opt versete care cuprind această parte.

De la versetul 29 începând avem o imagine a învierii şi modelul pe care îl stabileşte ea.

Din versetul 51, până la 58, Pavel va prezenta puterea învierii.

Dragi prieteni, acestea sunt lucrurile pe care le vom întâlni în incursiunea noastră viitoare în Cuvântul lui Dumnezeu.

Sper din toată inima că acest Cuvânt al lui Dumnezeu va ajunge la inimile noastre şi va determina acele schimbări atât de necesare oricărui credincios care doreşte să fie tot mai mult asemenea Domnului Isus Hristos.

Iar în ceea ce priveşte învierea, indiscutabil este cel mai important eveniment din tot ceea ce are creştinismul. Învierea este cea care ne aduce justificarea, îndreptăţirea fără de care nu există apropiere de Dumnezeu.

Din păcate, curentele filozofice teoriile lor nu sunt cu totul apuse şi le vedem apărând mereu şi mereu.

Dragi prieteni, învierea Domnului Isus este cea care are puterea să aducă eliberarea în viaţa noastră. Cred că avem nevoie de eliberare şi din aceste curente filozofice străine învăţăturilor Domnului nostru Isus Hristos.

Fie ca Duhul Sfânt să călăuzească Cuvântul Său pentru a ajunge în inima noastră curat şi neschimbat pentru ca în viaţa noastră să se poată naşte roadele sfinte ale Duhului lui Dumnezeu.