Itinerar Biblic Ep.0460 – 1 CORINTENI Cap.12:10

 

Dragi ascultători, atunci când ai inima pregătită să asculţi ceea ce îţi vorbeşte Dumnezeu, trebuie să fi pregătit şi să schimbi ceva în viaţa ta. Aceasta este menirea Cuvântului Său, descris ca fiind viu şi lucrător.

Sper că tot ceea ce Duhul Sfânt a adus înaintea noastră, va găsi un teren fertil şi va încolţi în acea sămânţă a ascultării.

Sunt sigur că aceasta era şi dorinţa lui Pavel atunci când, inspirat de Duhul Sfânt, le scria credincioşilor din Corint.

Am parcurs până acum o secţiune care avea de a face cu câteva din aspectele culturale, am putea spune, sau practici ale bisericii.

Odată cu capitolul 12 înaintăm către o nouă secţiune din prima Epistolă a lui Pavel către Corinteni. Este o secţiune ce acoperă trei capitole şi abordează atitudinea bisericii şi a credincioşilor faţă de darurile spirituale.

Dacă ar trebuie să structurăm puţin această secţiune, atunci cred că am putea spune că în capitolul 12, Pavel vorbeşte despre cum sunt date darurile. În capitolul 13 vom vedea energia darurilor, pentru ca în capitolul 14 să se ocupe de practicarea darurilor.

Să începem deci cu capitolul 12:

v.1    În ce priveşte darurile duhovniceşti, fraţilor, nu voiesc să fiţi în necunoştinţă.

Cred că se impune o observaţie aici. În multe din manuscrisele în limba greacă, lipseşte cuvântul daruri. Dacă luăm în considerare că Pavel se ocupase de lucruri mai lumeşti în secţiunile de până acum, atunci, în contrast cu acestea, acum urma să se ocupe de cele spirituale. Pentru că aşa devine versetul 1:

Cât despre cele duhovniceşti (spirituale) nu vreau să fiţi în necunoştiinţă (sau neinformaţi).

În capitolul 3 al acestei epistole, vă amintiţi cred, Pavel a vorbit despre disensiunile şi rupturile dintre credincioşi şi a scris atunci: 1 Cît despre mine, fraţilor, nu v’am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos.” Acea primă secţiune este despre lucrurile lumeşti şi despre lucrurile care reprezintă interesul creştinului carnal. Aceste lucruri ţineau de spiritul sectar de care erau animaţi, de disputele faţă de liderii lor, procesele pe care le aveau în faţa instanţelor laice, probleme legate de legături sexuale nepotrivite, lungimea părului, acoperirea capului, beţia şi lăcomia la Cina Domnului… Toate acestea sunt probleme specifice creştinilor lipsiţi de maturitate.

Cred că ne sunt cunoscute aceste aspecte pentru că şi bisericile moderne se confruntă cu ele.

Ei bine, acestor probleme, care, nu trebuie să uităm, au fost ridicate de Corinteni şi Pavel le răspundea, le opune acum, o secţiune despre lucruri spirituale cu adevărat, lucruri pentru cei maturi în Hristos. Cred că este una din părţile favorite a lui Pavel. Dacă urmărim celelalte epistole vedem cu cât aplomb vorbeşte despre aceste aspecte spirituale. Corintenilor în schimb nu le-a putut vorbi numai despre acestea. A fost nevoit să rezolve mai întâi problemele pe care aceştia le aveau. Acum, să nu credeţi că în această secţiune nu sunt abordate probleme. Tocmai că şi aici, Corintenii aveau dificultăţi în înţelegere, însă  Pavel este mult mai bucuros să ofere soluţii la acest gen de probleme.

Astfel, sunt trei subiecte pe care Pavel le va atinge:

  • Duhul care uneşte,
  • Legea dragostei,
  • Triumful creştinului în Înviere.

Dragii mei, cred că aceste subiecte ne sunt şi nouă cât se poate de necesare. Este trist că se predică astăzi despre atât de multe probleme şi sunt ocolite subiecte ca acestea.

Deci versetul 2:

v.2  Cînd eraţi păgîni, ştiţi că vă duceaţi la idolii cei muţi, după cum eraţi călăuziţi.

Idolii, erau acele alcătuiri omeneşti care, bineînţeles nu puteau comunica, nu puteau vorbi, pentru că nu erau nimic. Este modul în Pavel descrie idoliii: nimicuri. De aceea carnea oferită lor nu era contaminată cu nimic, poate doar microbi, datorită igienei precare, dar nimic din punct de vedere spiritual.

Din păcate nu chiar toată lumea pricepe acest lucru. În Psalmul 115, autorul acestuia spune despre idoli:5  Au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd,6  au urechi, dar n’aud, au nas, dar nu miroase,7  au mîni, dar nu pipăie, picioare, dar nu merg; nu scot niciun sunet din gîtlejul lor.”

Interesantă însă mi se pare părerea lui despre cei ce confecţionează idoli şi li se închină: 8Ca ei sînt cei ce-i fac; toţi cei ce se încred în ei.

Haideţi să mai ascultăm o intervenţie a Scripturii pe această temă. Este vorba despre profetul Habacuc: 18 La ce ar putea folosi un chip cioplit, pe care-l ciopleşte lucrătorul? La ce ar putea folosi un chip turnat, care învaţă pe oameni minciuni, pentru ca lucrătorul care l-a făcut să-şi pună încrederea în el, pe cînd el făureşte numai nişte idoli muţi?

Poate că sunteţi gata să spuneţi că nu este un lucru atât de grav. În cele din urmă, dacă idolul este un nimic, înseamnă că şi închinarea înaintea lor este cât se poate de inofensivă.

Haideţi să-l ascultăm în continuare pe Habacuc, care transmite Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la aceasta: 19  Vai de celce zice lemnului: ,,Scoală-te“, şi unei pietre mute: ,,Trezeşte-te“!”

Acesta este cuvântul care descrie reacţia lui Dumnezeu faţă de astfel de oameni: Vai!

Dragii mei, nu este vorba despre obiectul sau reprezentarea în sine, ci este vorba despre entitatea spirituală ce stă în spatele acestor idoli. Gândiţi-vă puţin! Cine este interesat ca oamenii să nu se apropie de Dumnezeu? Cine vrea să fure slava lui Dumnezeu?

Aşa este! Inamicul său numărul 1. Inamicul său şi al nostru diavolul.

Iată de ce închinarea la idoli nu este chiar inofensivă.

În cazul corintenilor însă, Pavel le aduce aminte de unde plecaseră ei şi cum de la lucrurile tăcute au ajuns acum la lucrurile care comunică, care vorbesc.

v.3  De aceea vă spun că nimeni, dacă vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: ,,Isus să fie anatema!“ Şi nimeni nu poate zice: ,,Isus este Domnul“, decît prin Duhul Sfînt.

Iată, dragi ascultători, un mare adevăr, un absolut al vieţii creştine: Domnia lui Isus Hristos. „ Nimeni, dacă vorbeşte prin Duhul Sfânt, nu zice <Isus, Anatema!>” Nu se poate! Duhul nu poate blestema sau denigra persoana Domnului Isus. Mai mult, afirmă Pavel: Nimeni nu poate rosti în mod veritabil, Isus este Domnul, dacă nu o face prin Duhul Sfânt.

Observaţi că am spus că este vorba despre o rostire veritabilă. Adică o verbalizare a ceea ce este în inimă. Fac această clarificare pentru că sunt mulţi care spun acest lucru fără să fie adevărat. De fapt, chiar Domnul Isus a precizat: „Nu oricine îmi zice <Doamne! Doamne!> va intra în Împărăţia cerurilor.”  Domnul precizează că acela care spune acest lucru şi care demonstrează prin ascultare, acela va intra în Împărăţia Cerurilor.

Pentru a-L face pe Mântuitorul, Domnul tău este nevoie de o convingere a sufletului. Care este adevărul central al credinţei creştine? Unii spun că este vorba despre crucea lui Isus. Este importantă crucea, dar odată ajunşi la ea şi salvaţi, noi suntem uniţi cu Hristos cel viu şi acesta este lucrul extraordinar.

Atunci când acceptăm că Isus Hristos este Mântuitor şi îngăduim Duhului Sfânt să ne asiste în creşterea noastră spirituală şi creşterea noastră după naşterea din nou, el este cel care porunceşte ascultarea şi ataşarea de Hristos. Adevărata biserică este compusă din cei care se adună în jurul acestui adevăr interpretat de Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este cel care îmi arată ce înseamnă ca Isus să fie Domn în viaţa mea.

Aduceţi-vă aminte de întrebarea pusă de Domnul Isus: Cine spuneţi că sunt? Să ştiţi că întrebarea aceasta ne este pusă din nou şi din nou! Indiferent ce ocupaţie ai, culoare a pielii, stare socială, indiferent unde eşti, ce faci, el te întreabă la fel: Cine sunt eu?

Atunci când le-a pus această întrebare ucenicilor Simon Petru a răspuns: ,,Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!“  Cât se poate de adevărat. El este Unsul. El este regele, prinţul Păcii, Domnul. Dar credeţi că Petru şi-a dat seama de aceste lucruri pentru că era mai isteţ decât ceilalţi? Ascultaţi ce spune Domnul Isus: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sîngele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.” Prin cine a fost făcută această descoperire? Ştiţi ce spune Domnul Isus despre Duhul Sfânt? Iată ce consemnează Ioan în evanghelia sa:” 16:13 Cînd va veni Mîngîietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare.

Vedeţi, dragi ascultători, Duhul Sfânt are o lucrare de unificare. În tot acest proces de ascultare şi supunere a credinciosului, este implicată Sfânta Treime divină.

În această unitate însă apare diversitatea:

v.4  Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh;

Pavel spune aici că există o diversitate a darurilor. Ele sunt distribuite credincioşilor în mod diferit. Însă Duhul Sfânt este unul. Şi pentru că este unul şi acelaşi Duh care distribuie darurile, în ciuda diversităţii lor, trebuie să existe unitate.

Cred că am mai spus că termenul din limba greacă pentru daruri este charisma. Este adevărat că unii folosesc acest termen într-o manieră restrictivă, asociindu-l numai cu vorbirea în limbi sau vindecare. De aici şi numele de mişcări carismatice pe care îl iau acele grupări ce accentuează aceste practici.

Să nu uităm însă că bogăţia de daruri a Duhului Sfânt este mult mai mare.

v.5  sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn;

Cred că acest verset este foarte important aici şi nu este pus numai în virtutea unei vorbiri pioase. Adică, aceasta ne trimite cu gândul la motivul pentru care sunt oferite aceste daruri – slujire. Şi în aceeaşi manieră, funcţie de diversitatea darurilor, apare o diversitate a slujirilor. Toate însă sunt supt directa autoritate a Domnului Isus. El este cel care foloseşte acel dar şi slava trebuie să-i fie adusă Lui. Nu vă grăbiţi să judecaţi această afirmaţie. Ascultaţi numai şi versetul următor:

v.6  sînt felurite lucrări, dar este acelaş Dumnezeu, care lucrează totul în toţi.

De ce trebuie să folosim darurile pentru a aduce slavă lui Dumnezeu? Pentru că El este cel ce lucrează în noi prin intermediul acestor daruri oferite de El.

Din nou avem prezentă aici Trinitatea. UNUL şi Singurul Dumnezeu în forma Sa Trinitariană.

Trinitatea lucrează împreună. Este însă diversitate în această unitate. Observaţi că Duhul este cel care oferă darurile, Domnul Isus cel care supervizează prin autoritatea Sa lucrările pe care Tatăl le face în credincioşi energizându-i şi oferindu-le puterea. Toate acestea pentru proclamarea Domniei Mântuitorului Isus Hristos.

v.7  Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.

Adică fiecăruia i se oferă manifestarea Duhului Sfânt.

Vreau să mă opresc o clipă  şi să definesc puţin termenul acesta de dar. Ce este un dar al Duhului Sfânt?

Ei bine, este vorba dragi prieteni despre o capacitate de slujire. Este o funcţie. Un comentator al Scripturii, pe nume Lewis, Spery Chafer dă următoarea definiţie: (citez)” Un dar, din punct de vedere spiritual, înseamnă că Duhul Sfânt împlineşte o anumită slujire prin intermediul credinciosului folosindu-l pentru aceasta!” (am încheiat citatul)

Aş dori să mai adaug la această definiţie că această slujire este făcută prin intermediul puterii, abilităţii, capacităţii oferită de Duhul Sfânt.  De exemplu, în ce mă priveşte: tot efortul meu, toată munca mea, ceea ce sunt eu, nu reprezintă nimic. Ceea ce face Duhul Sfânt prin mine este ceea ce contează şi ceea ce are cu adevărat valoare.

Dragii mei, vreau să spun că sunt şi eu un om cu limitările şi scăpările inerente oricărei fiinţe umane. Mulţumesc însă Duhul Sfânt pentru ceea ce face prin acest umil efort al meu. El transportă Cuvântul Sfânt şi-l aşează în inimi împovărate, aducând mângâiere, în minţi răvăşite, aducând lumină, în vieţi distruse, aducând speranţă şi viaţă abundentă. Eu ca om, nu pot face aşa ceva, dar ori de câte ori se întâmplă aşa ceva, să ştiţi, este Duhul Sfânt.

Pavel spune că manifestarea Duhului Sfânt este oferită fiecărui om pentru profitul sau avantajul altora, pentru a-i sluji pe alţii. Acesta este darul, dragii mei – manifestarea Duhului Sfânt. Darul este o manifestare a Duhului.

Aceasta nu înseamnă în mod necesar exersarea unui dar natural. De exemplu, cineva este un talent special pentru muzică. Are o voce minunată. Dar dacă această voce nu este însoţită de Duhul Sfânt , Dumnezeu nu o poate folosi. Nu sunt atât de multe glasuri extraordinare dar puse în slujba răului. Nu vă înşelaţi cu ideea că muzica este în slujba frumosului. În ultima vreme, muzica este în slujba violenţei şi a senzualităţii. Aceea  nu foloseşte lui Dumnezeu.

Sunt chiar şi biserici în care muzica nu este folosită în slujba lui Dumnezeu. Sunt oameni care o folosesc în slujba lor dar nu a Domnului. Pot spune că am văzut câteva biserici, fiind invitat să predic, şi cred că pot să-mi dau seama atunci când cântă cineva în slujba cui pune acea  persoană talentul.

Dar, încă o dată. Duhul Sfânt poate folosi o abilitate înnăscută pentru a aduce salvă lui Hristos. Dar, în aceeaşi măsură, Duhul Sfânt poate folosi persoane care nu au o înzestrare naturală specială.

Am întâlnit persoane care, pentru că nu puteau cânta sau pentru că nu puteau proclama în mod coerent un mesaj biblic, susţineau că nu au nici un dar. Este o greşeală dragii mei.

Versetul citit ne asigură că fiecare credincios are un dar. Dragi ascultători, este o diferenţă între oricare (probabilitate) şi fiecare (certitudine). Biblia spune că fiecare are un dar spiritual. Nu un talent natural, ci un dar spiritual.

Cuvântul om în limba greacă este antrophos care este un termen generic, după cum este dealtfel şi în limba română. Adică se poate referi deopotrivă atât la bărbaţi cât şi la femei. Deci, dragul mei, nu contează ce eşti, cine eşti, în calitate de creştin, Dumnezeu ţi-a dăruit un dar spiritual.

Manifestarea darurilor spirituale este oferită fiecărui om însă cu o direcţie precisă – în folosul altora. Cu alte cuvinte, darul spiritual nu este dat pentru folosire lui în mod egoist şi cred că acesta este un bun element de evaluare a fiecărui dar. Şi iată că Pavel şi exemplifică acest lucru:

v.8  De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaş Duh;

Înţelepciune în acest caz înseamnă înţelegerea adevărurilor.

Dragii prieteni, fără maliţiozitate, dar nu cred că oricine poate înţelege Scriptura.  Acesta este de fapt şi motivul pentru care Dumnezeu dă unora un dar distinct de învăţare.  Cunoaştere înseamnă investigarea adevărului. Înţelepciunea este ceva mai mult, în sensul că ea adaugă şi aplicarea lui, asocierea lui cu experienţele vieţii.

În ambele cazuri însă este nevoie de dedicare şi timp pentru studiu. Comorile Cuvântului lui Dumnezeu sunt aşezate adesea la mari adâncimi şi pentru a ajunge acolo este nevoie de muncă.

Este drept că unele persoane nu au timpul necesar unei asemenea investigaţii. Am cunoscut pe cineva care  îl iubea foarte mult pe Dumnezeu. Fiind însă implicat în afaceri, pe care, apropo, le făcea cât se putea de cinstit, nu avea timp pentru un studiu aprofundat. El spunea, „ Eu citesc Scriptura, dar pentru comori plătesc pe alţii!” Ca de exemplu această emisiune.

Nu ştiu dragi prieteni câte comori găsiţi în cuvintele pe care vi le adresez dar chiar dacă nu găsiţi mereu, nu uitaţi că Dumnezeu binecuvântează orice cuvânt al său care este ascultat în smerenie.

Dar, ceea ce voiam să subliniez aici este complementaritatea  darurilor. Adică, unul se completează pe celălalt. Aşa este în trupul lui Hristos.

v.9  altuia credinţa, prin acelaş Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaş Duh;

Iată că Pavel aduce în discuţie şi darul credinţei.

Credinţa, ni se spune în Scriptură, este substanţa lucrurilor pe care le sperăm, anticipăm. Este un dar! Unii oameni au acest dar al credinţei.

Alţii, spune Pavel, au darul vindecării. Adică, prin punerea mâinilor, prin rugăciune ei pot aduce vindecarea. Nu este vorba, dragii mei, despre vraci aici sau despre vrăjitori sau despre bioenergeţi, aşa cum am auzit că susţin unii. Este vorba despre o manifestare a Duhului Sfânt şi nu a unor abilităţi personale.

v.10  altuia, puterea să facă minuni; altuia, proorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tîlmăcirea limbilor.

Iată că mai sunt şi alte daruri. După cum vedem, unor le este dată capacitatea de a face lucruri supranaturale. În timpurile apostolilor, existau asemenea miracole, dar cred că şi acum avem parte de ele.

Atunci când Domnul Isus a fost aici, el a vorbit anumitor persoane, de exemplu, Nicodim, sau femeia de la fântână, şi acea persoană a fost convertită, convinsă de păcat şi-a dorit mântuirea. Cred însă că o asemenea minune repetată în zilele noastre indică o şi mai mare putere a Cuvântului. Dacă acest cuvânt este vestit de o persoană ca mine, sau ca tine, persoane cu slăbiciuni şi păcate, noi înşine, cred că este o adevărată minune că oamenii răspund şi se întorc către Dumnezeu.

Mai este apoi, darul proorociei. În primul rând, pentru zilele noastre, aceasta înseamnă proclamarea voii lui Dumnezeu. Deci, predicarea Cuvântului lui Dumnezeu îndeplineşte astăzi rolul de proorocie.

Dar, mai este şi darul deosebirii duhurilor. Din păcate, acest dar este reclamat de destul de puţine persoane. Este vorba, dragi prieteni, despre a identifica motivaţiile unei persoane. Este uneori atât de important să înţelegi de unde vin anumite idei şi opinii. Ele te pot ajuta foarte mult în da curs unor iniţiative sau nu.

Dragii mei, nu uitaţi, toate aceste daruri sunt date pentru beneficiul trupului. Nu pentru cei din afara lui. Acesta este un aspect foarte important. Este important pentru că mulţi înţeleg că darurile sunt pentru a-i impresiona pe cei din afară şi astfel să fie aduşi în interiorul trupului. Nu este vorba de aşa ceva. Darurile sunt beneficiul trupului.

Deci, dragi prieteni, dacă Dumnezeu va înzestrat cu un anumit dar, dintre cele amintite până acum, şi vom mai prezenta şi altele, atunci căutaţi să le puneţi la dispoziţia unei biserici.

Fie ca Dumnezeu să vă călăuzească şi să vă binecuvânteze.