Itinerar Biblic Ep.0452 – 1 CORINTENI Cap.7:1-20

 

Tema: Căsătoria

 

Dragi ascultători, iată că am ajuns cu ajutorul Duhului Sfânt la cel de al şaptelea capitol al primei Epistole către Corinteni.

În acest capitol, Pavel abordează tema căsătoriei. Vom vedea cu această ocazie şi câteva consideraţii cu privire la problema sexului. Eu cred că subiectul va fi abordat cu mult mai multă demnitate şi mai mult bun-simţ decât o face lumea de azi pentru că noi vom urma exemplul lui Pavel.

După cum vă aduceţi probabil aminte, în capitolul precedent, Pavel le prezentase corintenilor adevărurile spirituale care, aplicate la problema căsătoriei, pot rezolva probleme legate de relaţia sexuală în căsătorie. Vă amintiţi că el a spus că trupurile noastre Îi aparţin lui Dumnezeu şi sunt temple ale Duhului Sfânt. Trupurile noastre trebuie să fie folosite spre slava lui Dumnezeu.

Dar să vedem ce spune Pavel mai departe în acest capitol 7:

1 Corinteni 7:1

v.1   Cu privire la lucrurile despre cari mi-aţi scris, eu cred că este bine ca omul să nu se atingă de femeie.

Este evident că Pavel primise o scrisoare de la credincioşii din Corint în care ei îi puneau întrebări pe această temă. Noi nu avem întrebările, dar avem răspunsul lui Pavel. Lui Pavel i-a luat ceva timp până să ajungă la acest subiect. Mai întâi, el s-a ocupat de subiectul dezbinării şi de lucrurile scandaloase din mijlocul lor. Totuşi, el nu se fereşte să abordeze această temă şi  scrie cu fermitate şi îndrăzneală despre căsătorie.

Înainte de a intra în textul propriu-zis, aş dori să discut două chestiuni preliminare. Mai întâi, a fost Pavel căsătorit vreodată? Dacă nu a fost căsătorit, ce scrie el aici este simplă teorie. Ar însemna că el nu vorbeşte din experienţă. Dar nu aşa stau lucrurile. Pavel vorbea întotdeauna din experienţă. Nu era metoda Duhului lui Dumnezeu să aleagă un om care nu ştia nimic despre un subiect despre care Duhul îi spunea să scrie.

S-a presupus mereu că Pavel nu a fost căsătorit şi presupunerea s-a bazat pe versetul 7: “Eu aş vrea ca toţi oamenii să fie ca mine; dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul într-un fel, altul într-altul.” Dacă presupunem că Pavel nu a fost căsătorit, trebuie să fim atenţi la versetul care urmează: “Celor neînsuraţi şi văduvelor le spun că este bine pentru ei să rămână ca mine.” Veţi spune: “Păi tot neînsurat reiese că este şi de aici.” Bine. Ştim că nu era căsătorit, dar observaţi cele două clase menţionate aici: “cei neînsuraţi şi văduvele (sau văduvii). Este posibil ca Pavel să fi fost văduv.

Este greu de crezut că Pavel nu a fost niciodată căsătorit şi spun aceasta ţinând seama de trecutul, de educaţia sa şi de ceea ce era el. Pavel fusese membru al Sinedriului. În Fapte 26:10, Pavel spune: “Şi aşa am şi făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi, căci am primit puterea aceasta de la preoţii cei mai de seamă; şi când erau osândiţi la moarte, îmi dădeam şi eu votul împotriva lor.”

El nu şi-ar fi putut da votul decât dacă era membru al Sinedriului. Fiind membru al Sinedriului, trebuie să fi fost însurat pentru că aceasta era una din condiţiile impuse pentru membrii acestui organism.

Tinerii evrei erau împinşi spre căsătorie, aproape că putem spune că erau obligaţi să se căsătorească. Mişna spune că tânărul trebuia să se căsătorească de la 18 ani. În comentariul la Geneza 5:2 din Yebhamoth este scris: “Un evreu care nu are nevastă nu este bărbat.” Eu cred că este o inevitabilă concluzia că Pavel a fost însurat la un moment dat. El a ajuns văduv şi nu s-a recăsătorit.

În capitolul 9 din aceeaşi epistolă, el spune: “N-avem dreptul să ducem cu noi o soră care să fie nevasta noastră, cum fac ceilalţi apostoli, şi fraţii Domnului, şi Chifa?” (1 Cor. 9:5). Eu cred că, aici, Pavel spune: “M-aş putea căsători din nou, dacă aş vrea. Îmi este îngăduit acest lucru. Dar nu o voi face pentru simplul motiv că nu pot cere unei femei să mă urmeze într-o astfel de lucrare cum este cea pe care mi-a încredinţat-o Dumnezeu.”

Iată de ce convingerea mea este că Pavel iubise în trecut o femeie bună care îi răspunsese cu aceeaşi dragoste, pentru că el vorbeşte cu multă tandreţe despre relaţia celor căsătoriţi. “Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5:25).

Îngăduiţi-mi, în continuare, să vă redau un citat din cartea unui scriitor pe nume Farrar, carte intitulată “Viaţa şi lucrarea Sf. Pavel” (Citez) “Cealaltă întrebare care apare este următoarea: a fost Pavel căsătorit? A avut el sprijinul unei inimi iubitoare în timpul luptelor sale din tinereţe? În mijlocul frământărilor din duhul său care erau generate de un crez imperfect şi nesatisfăcător, exista vreo insulă în marea tulburată a vieţii, unde să-şi găsească refugiul de gândurile sale permanente? Ştim foarte puţin despre relaţiile sale personale, şi aceasta deoarece el nu s-a preocupat să amestece interese particulare cu marile adevăruri spirituale care îi umpleau sufletul. Mie mi se pare că putem răspunde afirmativ la această întrebare.(Am încheiat citatul)

Mulţi cercetători ai Bibliei adoptă această poziţie: Pavel a fost căsătorit şi la un moment dat, soţia sa a murit şi el a rămas văduv. Pavel nu a făcut nici o referire la soţia sa, dar a vorbit cu atâta blândeţe despre relaţiile din cadrul căsniciei, încât eu cred că a fost căsătorit.

Cea de-a doua chestiune preliminară nu este o întrebare, ci o afirmaţie. Trebuie să înţelegem cum era Corintul în vremea aceea. Dacă nu înţelegem acest context, vom cădea în capcana de a crede că Pavel susţine superioritatea celibatului asupra căsătoriei. Este nevoie să înţelegem condiţiile din Corint pentru a înţelege mesajul lui Pavel. Să citim mai întâi primele două versete:

1 Corinteni 7:1, 2

v.1    Cu privire la lucrurile despre cari mi-aţi scris, eu cred că este bine ca omul să nu se atingă de femeie.

v.2    Totuş, din pricina curviei, fiecare bărbat să-şi aibă nevasta lui, şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei.

Oraşul era dominat de un deal numit Acrocorint, iar pe acest deal se afla templul Afroditei. El îşi arunca umbra asupra oraşului ca un nor întunecat.

Astăzi, pe acel loc se află ruinele unui fort al cruciaţilor. Când au ajuns aici, cruciaţii au folosit pietrele care aparţinuseră templului Afroditei pentru a-şi construi fortul.

Templul Afroditei era la fel ca majoritatea templelor păgâne. Sexul era o religie. În templu slujeau o mie de aşa-numite vestale fecioare. În acest templu puteai găsi mâncare, băutură şi sex. Acele vestale nu erau altceva decât prostituate. Sexul era practicat în numele religiei.

Nu ştiu de ce oamenii au tendinţa de a uita sau a trece cu vederea imoralitatea acelei culturi. Cineva mi-a spus: “Socrate a scris folosind un limbaj elevat.” Da, uneori aşa a scris. Tot el le-a spus prostituatelor cum trebuie să se poarte. Ideea era să scapi de dorinţele trupului satisfăcându-le. Acesta este păgânismul. Şi a apărut în două curente filozofice majore ale grecilor. Stoicismul spunea că dorinţele elementare trebuie să fie negate; epicurismul spunea că aceste dorinţe trebuie împlinite total.

În lumea romană, soţia era unul din acareturi; era un animal de povară. Bărbatul avea, în general, mai multe soţii. Una se ocupa de bucătărie, una de locuinţă, alta de îmbrăcăminte. Sexul era o problemă secundară pentru că bărbatul se ducea la templu unde erau păstrate toate fetele frumoase. Acolo erau celebrate sărbătorile fertilităţii şi, credeţi-mă, asta se întâmpla şi acolo în templul Afroditei.

Aceeaşi situaţie se întâlneşte astăzi printre beduinii din Palestina. Ei au mai multe neveste şi acest lucru este foarte practic pentru ei. Una se îngrijeşte de animale, alta merge cu el peste tot şi alta stă acasă şi se îngrijeşte de cort şi de pomii fructiferi. Beduinul crede că are nevoie de cel puţin trei neveste.

Apostolul Pavel conferă însă un nivel mai înalt căsătoriei, ridicând-o din această stare degradantă, şi le spune corintenilor că ei nu trebuie să trăiască în acest fel.

Fiecare bărbat trebuie să aibă o singură soţie şi fiecare femeie, un singur bărbat. Pavel a înălţat femeia din poziţia de sclavă în lumea păgână, cum era cazul cu Imperiul Roman, şi a făcut-o partenera bărbatului. El i-a redat poziţia care i se cuvenea de drept.

Pavel se afla în Efes atunci când le scria corintenilor, şi acolo se întâmpla cam acelaşi lucru în templul zeiţei Diana. Efesenilor, Pavel le-a scris: “Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Efes. 5:25).

Acum ştiu că unii se vor grăbi să spună că Pavel le-a spus şi nevestelor să asculte de soţii lor. Aş vrea să ştiu unde a spus el acest lucru. Într-adevăr, Pavel a spus: “Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului” (Efes. 5:25). Aţi căutat vreodată în dicţionar cuvântul “supuse” pentru a vedea ce înseamnă? A se supune înseamnă a răspunde. Nevasta trebuie să răspundă soţului ei. Ea trebuie să reacţioneze la iniţiativa bărbatului. El iniţiază exprimarea dragostei şi femeia este cea care primeşte această manifestare a dragostei. Aici nu este vorba numai de relaţia intimă, ci implică toate nivelurile relaţiei lor: spiritual, psihologic, fizic. Bărbatul este iniţiatorul şi femeia este receptorul.

Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia în acest fel, încă de la început. El a creat femeia ca un ajutor potrivit pentru bărbat. Ea este jumătatea bărbatului. Când bărbatul îi spune: “Te iubesc”, femeia îi răspunde: “Te iubesc”. Când un bărbat spune că are o soţie rece, el ar trebui să admită că este un soţ ratat, el fiind vinovat pentru această situaţie.

Pavel înalţă femeia de la statutul de sclavă la fel de parteneră a bărbatului. Ascultaţi ce spune el în versetul următor:

1 Corinteni 7:3

v.3  Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat.

Vedeţi? Ea trebuie să-i răspundă bărbatului. El trebuie să-i spună că o iubeşte.

1 Corinteni 7:4

v.4  Nevasta nu este stăpînă pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici bărbatul nu este stăpîn peste trupul lui, ci nevasta.

Bărbatul, dragii mei,  nu trebuie să alerge la templul Afroditei. Acesta este un păcat. Dragostea şi sexul trebuie să aibă loc acasă. Asta spune Pavel aici. Singurul motiv al căsătoriei trebuie să fie dragostea; nu sexul, dragostea.

Mulţi oameni ai lui Dumnezeu despre care citim în Scriptură au avut parte de dragostea unei femei. În Vechiul Testament citim despre Adam şi Eva, despre Iacov şi Rahela, despre Boaz şi Rut, David şi Abigail. Abigail a fost cea care i-a spus lui David: “sufletul domnului meu va fi legat în mănunchiul celor vii la Domnul, Dumnezeul tău” (1 Sam. 25:29).

Pavel continuă cu instrucţiunile privitoare la conduita în căsnicie.

1 Corinteni 7:5, 6

v.5  Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi, decît doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea; apoi să vă împreunaţi iarăş, ca să nu vă ispitească Satana, din pricina nestăpînirii voastre.

v.6  Lucrul acesta îl spun ca o îngăduinţă; nu fac din el o poruncă.

El spune că aceasta nu este o poruncă, ci ca un sfat de urmat astfel încât Satan să nu aibă prilejul de a ispiti pe vreunul din soţi.

1 Corinteni 7:7

v.7  Eu aş vrea ca toţi oamenii să fie ca mine; dar fiecare are dela Dumnezeu darul lui: unul într’un fel, altul într’altul.

În momentul în care scria acest lucru, Pavel nu era căsătorit. El nu s-a recăsătorit. Nu a luat nici o soţie cu el în călătoriile sale misionare.

Am spus că sunt oameni care îi slujesc lui Dumnezeu şi s-au căsătorit. Dar sunt şi oameni în lucrarea Domnului care nu s-au căsătorit. Ei au făcut acest fel de sacrificiu, unii pentru câţiva ani, alţii pentru toată viaţa. Amintiţi-vă ce a spus Domnul Isus: “Fiindcă sunt fameni care s-au născut aşa din pântecele maicii lor; sunt fameni care au fost făcuţi fameni de oameni; şi sunt fameni care singuri s-au făcut fameni pentru Împărăţia cerurilor….”(Matei 19:12).

La începutul lucrării mele în slujba Domnului, încercam să-l imit pe un bărbat credincios care era celibatar. Credeam că aceasta este cea mai fericită situaţie. Dar după o vreme am înţeles că mie nu mi se potrivea această stare. Eu îmi doream o soţie. Pavel spune că este bine în ambele situaţii – “fiecare are darul lui”. 1 Cor. 7:8, 9

v.8   Celor neînsuraţi şi văduvelor, le spun că este bine pentru ei să rămînă ca mine.

v.9  Dar dacă nu se pot înfrîna, să se căsătorească; pentrucă este mai bine să se căsătorească decît să ardă.

Este mai bine să te căsătoreşti decât să arzi din cauza pasiunii.

          Dar iată care sunt acum sfaturile lui Pavel pentru cei căsătoriţi: 1 Cor. 7:10, 11

v.10  Celor căsătoriţi, le poruncesc nu eu, ci Domnul, ca nevasta să nu se despartă de bărbat.

11  (Dacă este despărţită, să rămînă nemăritată, sau să se împace cu bărbatul ei.) Şi nici bărbatul să nu-şi lase nevasta.

Aceasta este o poruncă. Pavel o spune foarte clar. Soţia nu trebuie să-şi părăsească bărbatul şi bărbatul nu trebuie să-şi părăsească soţia. Dacă unul din soţi decide să plece, atunci nici unul din cei doi nu se mai poate căsători cu altcineva.

O altă problemă îşi făcea simţită prezenţa în Corint. După venirea lui Pavel în oraş, după auzirea Evangheliei, s-a întâmplat că doar unul din soţi Îl primea pe Hristos. Ce puteau face credincioşii într-o astfel de situaţie?

1 Corinteni 7:12-14

v.12  Celorlalţi le zic eu, nu Domnul: Dacă un frate are o nevastă necredincioasă, şi ea voieşte să trăiască înainte cu el, să nu se despartă de ea.

v.13  Şi dacă o femeie are un bărbat necredincios, şi el voieşte să trăiască înainte cu ea, să nu se despartă de bărbatul ei.

v.14  Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele; altmintrelea, copiii voştri ar fi necuraţi, pe cînd acum sînt sfinţi.

Dacă unul din soţi era necredincios şi unul credincios, şi dacă erau copii în acea familie, sfatul lui Pavel era ca ei să găsească totuşi o soluţie şi să rămână împreună. “Rămâneţi aşa cum sunteţi, dacă puteţi.”

1 Corinteni 7:15

v.15  Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sînt legaţi: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace.

Dacă cel necredincios vrea să plece, aceasta este altă poveste. Atunci credinciosul este liber. Acum apare întrebarea dacă el sau ea se pot recăsători. Eu cred că, în anumite circumstanţe, Pavel ar fi îngăduit acest lucru. Nu cred că poate cineva să formuleze astăzi o regulă definitivă într-un sens sau altul. Fiecare caz are datele lui particulare. Tare îmi este teamă că se abuzează de acest principiu chiar şi de creştini. Uneori un soţ sau o soţie încearcă să scape de partenerul de viaţă, forţându-l să plece pentru ca apoi să aibă “temei biblic” pentru divorţ. Aşa ceva nu se poate dragi prieteni. Nu trebuie să uităm că Dumnezeu ne cunoaşte inimile.

1 Corinteni 7:16

v.16  Căci ce ştii tu, nevastă, dacă îţi vei mîntui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mîntui nevasta?

Acesta ar trebui să fie ţelul suprem al soţului sau al soţiei credincioase. Cunosc câteva cazuri în care o femeie s-a căsătorit cu un bărbat necredincios şi a încercat să-l aducă la Hristos. Acesta ar trebui să fie şi scopul bărbatului care este căsătorit cu o femeie necredincioasă. Câştigarea lor pentru Hristos ar trebui să fie lucrul cel mai important.

1 Corinteni 7:17

v.17  Încolo, fiecare să rămînă în starea în care l-a aşezat Domnul, şi în care l-a chemat Dumnezeu. Aceasta este rînduiala pe care am aşezat-o în toate Bisericile.

Pavel îi sfătuieşte pe oameni să rămână în starea în care se află la momentul respectiv. Nu ar trebui să-şi părăsească soţul sau soţia după ce au auzit şi primit mesajul Evangheliei. Să rămână căsătoriţi dacă partenerul necredincios îngăduie acest lucru.

Acesta ar trebui să fie un răspuns şi astăzi. Din păcate, există păstori, preoţi şi evanghelişti care au sfătuit oameni care divorţaseră şi se recăsătoriseră, după care se întorseseră la Dumnezeu, să se despartă de soţul sau soţia actuală şi să se întoarcă la cel de care divorţaseră cu ani în urmă. Nu-mi pot imagina un sfat mai tragic decât acesta.

Cunosc o femeie care a ajuns într-un spital psihiatric din cauză că un astfel de sfătuitor i-a spus să-şi părăsească pe al doilea soţ şi căminul creştin pe care îl avea, pentru a se întoarce la soţul alcoolic de care divorţase în urmă cu mai mulţi ani.

Iată de ce este important să înţelegem ce vrea să spună Pavel aici.

1 Corinteni 7:18-20

v.18  Dacă cineva a fost chemat pe cînd era tăiat împrejur, să rămînă tăiat împrejur. Dacă cineva a fost chemat pe cînd era netăiat împrejur, să nu se taie împrejur.

v.19  Tăierea împrejur nu este nimic, şi netăierea împrejur nu este nimic, ci păzirea poruncilor lui Dumnezeu.

v.20  Fiecare să rămînă în chemarea pe care o avea cînd a fost chemat.

Pavel extrapolează acest principiu şi la alte relaţii. De exemplu, dacă atunci când primeşti mântuirea eşti evreu, nu încerca să devii un neevreu. Dacă nu eşti evreu, nu încerca să devii evreu. Circumcizia sau  lipsa ei nu mai sunt importante. Ascultarea de Hristos este cea care contează acum. Evreul şi neevreul sunt una în Hristos.

Ideea principală este că, indiferent care este starea în care ne aflăm când Îl primim pe Hristos, aşa trebuie să rămânem.

Am cunoscut mulţi oameni de afaceri care ajung în organizaţii creştine şi după convertirea lor vin şi spun că se gândesc să renunţe la afacerea lor şi să se dedice lucrării creştine. Dragul meu prieten, dacă eşti un om de afaceri de succes, este posibil ca Dumnezeu să-ţi fi dat un dar special în acest domeniu. Poate că El nu are acest plan pentru tine.

Daţi-mi voie să repet, în încheierea călătoriei noastre de astăzi în Cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce este cu adevărat important în relaţia cu Dumnezeu este ascultarea.

Fie ca ea să existe în viaţa noastră a tuturor.