Itinerar Biblic Ep.0451 – 1CORINTENI Cap. 6

 

Tema: Procese între membrii bisericii

Dragi prieteni capitolul 6 din prima epistolă a apostolului Pavel către Corinteni abordează subiectul atitudinii creştinului în raport cu statul.

Aşa cum am mai precizat şi cu alte ocazii, creştinul are două cetăţenii. Eu cred că acest lucru este înţeles greşit atât de necredincioşi, cât şi de credincioşi.

În Filipeni 3:20, Pavel spune: “Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.”

Cetăţenia noastră în cer nu-l scuteşte pe creştin de responsabilitatea lui faţă de stat. Creştinul are o responsabilitate faţă de stat şi o responsabilitate faţă de Dumnezeu. Domnul Isus a ilustrat acest lucru atunci când a fost provocat să dea un răspuns cu privire la dările pentru stat. “Spune-ne dar, ce crezi? Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?” (Matei 22:17). Isus a răspuns: “Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” (Matei 22:21).

Creştinul are şi o responsabilitate faţă de stat, şi faţă de stat. El are responsabilităţi atât laice, cât şi spirituale.

Apostolul Pavel defineşte anumite responsabilităţi ale creştinului faţă de stat. Există câteva principii călăuzitoare care nu pot fi înţelese greşite.

Lui Timotei, el îi scrie: “Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi toată cinstea. Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului” (1 Tim. 2:1-4).

Obligaţia noastră faţă de state este de a încerca să avem o societate paşnică, în care se respectă legea şi se recunoaşte autoritatea. De ce este atât de important acest lucru pentru creştini? Este important pentru transmiterea mesajului Evangheliei.

Pavel discută acelaşi subiect în Romani 13:1-4: “Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotriveşte stăpânirii, se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu; şi cei ce se împotrivesc, îşi vor lua osânda. Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele şi vei avea laudă de la ea. El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău…”.

Aceste lucruri au fost scrise într-o vreme în care stăpânirea de care este vorba, cea romană, era una tiranică. Împăraţii vremii aceleia erau dictatori şi cei mai mulţi dintre ei au fost prigonitori ai bisericii. Dacă cineva încerca să se opună autorităţile romane, acea persoană avea mari probleme pentru că nu avea unde să fugă şi să se ascundă ca să evite arestarea. Totuşi exista, în ciuda acestor condiţii, libertatea de a propovădui Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este lucrul pe care trebuie să-l reţină orice creştin.

În cartea Geneza, Dumnezeu dă omului modelul statului şi după câte ştim, acesta este încă în vigoare şi astăzi. “Dacă varsă cineva sângele omului, şi sângele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui” (Geneza 9:6).

Biserica trebuia să fie separată de stat. Biserica nu trebuia să domine statul, nu trebuia să dicteze statului. Statul nu trebuia să controleze Biserica sau să-şi aroge locul lui Dumnezeu. Într-o societate laică, statul ia locul lui Dumnezeu. Aceasta este idolatria modernă. Mulţi oameni pun doctrina separării bisericii de stat în locul lui Dumnezeu.

Cineva mi-a trimis o versiune modernă a Psalmului 23 care începea astfel: “Ştiinţa este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.”

Sunt de părere că anumite biserici se implică prea mult în afacerile statului. Am primit un citat de la cineva care spunea: “A te răzvrăti împotriva legii omeneşti în numele unei legi mai înalte poate fi creativ, poate salva lumea de la stagnare, dar a încălca legea poate avea efect anarhic şi distructiv, pentru că oamenii se pot convinge foarte uşor că opiniile proprii vin de la Dumnezeu.”

Prea mulţi oameni politici din fruntea statului cred că au luat locul lui Dumnezeu şi că vorbesc în locul Lui.

Dragii mei, acum că am stabilit acest context, haideţi să vedem ce spune Pavel în capitolul 6.

Vă amintesc că suntem în continuare în secţiunea care se referă la lucrurile scandaloase din această biserică a corintenilor.

Primul subiect a fost necurăţia, prezenţa păcatului în mijlocul lor, iar cel de-al doilea este cel al proceselor dintre membrii bisericii.

1 Corinteni 6:1

v.1   Cum! Cînd vreunul din voi are vreo neînţelegere cu altul, îndrăzneşte el să se judece cu el la cei nelegiuiţi şi nu la sfinţi?

 

Poate vi se pare că este o afirmaţie cam ciudată şi poate că are nevoie de o explicaţie.

Pavel nu spune că creştinii nu trebuie să ajungă în faţa legii. Dacă creştinii nu ar beneficia de avantajele legii, ar suferi mari pierderi din cauza celor necredincioşi. Pavel spune că un credincios nu ar trebui să fie judecat de cei necredincioşi când are ceva împotriva unui frate de credinţă. Divergenţele dintre credincioşi nu trebuie aduse înaintea unui tribunal laic. Toate conflictele de acest gen ar trebui rezolvate de credincioşi. Acesta este un lucru pe care îl ignoră şi bisericile, şi credincioşii de astăzi.

În calitate de păstor am de a face cu tot felul de cazuri. Îmi amintesc de unul în care o anumită persoană a venit să se plângă de faptul că a fost înşelată cu nişte bani de către o altă persoană. Am spus: „Bine! Vă invit să veniţi să relataţi comitetului bisericii întreaga situaţie. Apoi, totul va fi analizat şi în cele din urmă se va lua o hotărâre. În momentul în care a auzit că trebuie să vină să spună şi altora care era situaţia a bătut în retragere.

În momentul acela am întrebat pe cel ce aducea acuzaţiile dacă va fi gata să accepte fără rezerve rezoluţia impusă de comitet. Mi-a răspuns că o va accepta funcţie de hotărârea luată.

Dar dacă comitetul va hotărî că nu aveţi dreptate, am întrebat eu? Atunci voi apela la justiţie! A spus persoana.

L-am sfătuit să procedeze aşa de la bun început. Atâta timp cât nu avea de gând să accepte judecata credincioşilor, neavând încredere în Duhul Sfânt şi înţelepciunea pe care El o dă copiilor Săi, nu avea rost să consume timpul şi energia altora.

Conflictele din biserică nu ar trebui făcute publice în tribunale, înaintea celor necredincioşi. Divergenţele dintre creştini ar trebui să fie judecate de credincioşi. Dar dacă nu au încredere unii în alţii nu are nici un rost.

Este destul de rău că doi soţi creştini ajung să divorţeze, dar este şi mai grav când creştinii îşi expun problemele înaintea celor necredincioşi.

De ce ar trebui să-şi prezinte un creştin problema spre judecată înaintea fraţilor lui creştini, şi nu înaintea celor nemântuiţi din lume?

Vreau să subliniez încă o dată că acest fragment nu spune că un credincios nu ar trebui să ajungă niciodată să se judece cu un necredincios. Aici este vorba de conflictele dintre credincioşi. De ce trebuie să-şi rezolve ei problema înaintea altor credincioşi? Pavel ne prezintă trei aspecte referitoarea la capacitatea unui credincios de a judeca.

1 Corinteni 6:2

v.2  Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată de voi, sînteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri de foarte mică însemnătate?

  1. Sfinţii vor judeca lumea.

Dragul meu prieten, dacă eşti credincios, dacă Îl ai pe Hristos ca Mântuitor personal, atunci să ştii că vei avea un loc împreună cu Domnul Isus în exercitarea domniei asupra acestui pământ. Aceasta nu este judecata dinaintea scaunului de judecată mare şi alb, care va fi judecata în care cei pierduţi apar înaintea lui Hristos. Aici este vorba de judecarea chestiunilor legate de acest univers în veşnicie. Sfinţii vor judeca lumea. Eu cred că acest lucru are legătură cu următoarele cuvinte scrise de Pavel pentru Timotei: “Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi” (2 Timotei 2:12).  Eu cred că aceasta înseamnă că noi vom da sentinţe în problemele acestei lumi.

1 Corinteni 6:3

v.3  Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri? Cu cît mai mult lucrurile vieţii acesteia?

  1. Sfinţii îi vor judeca pe îngeri.

Pavel foloseşte aici expresia “nu ştiţi?”, dar aceasta înseamnă în mod clar că ei nu ştiau aceste lucruri. Acesta este un mod politicos de a spune că erau nişte ignoranţi în privinţa acestor lucruri.

Acest verset ne deschide o nouă perspectivă. Eu nu înţeleg ce înseamnă că noi îi vom judeca pe îngeri. Este ceva ce întrece capacitatea mea de înţelegere. Tot ce ştiu este că omul a fost făcut puţin mai prejos de îngeri şi prin răscumpărarea sa a fost înălţat într-un loc al părtăşiei cu Dumnezeu, o poziţie mai presus de îngeri.

De asemenea, Dumnezeu i-a îngăduit omului să cadă. El nu ar fi îngăduit niciodată acest lucru, dacă nu ar fi fost spre binele nostru. Ne va ajuta să ajungem la o poziţie mai înaltă. În această privinţă, nu este adevărată zicala care spune că o pasăre cu aripa frântă nu va mai zbura niciodată la fel de sus. Omul zboară mai sus. Noi vom fi mai presus de îngeri. Îi vom judeca şi vom domni peste ei. Nu înţeleg acest lucru, dar îl cred.

Pentru a trece la cel de-al treilea “nu ştiţi?” sărim câteva versete până la v. 9:

1 Corinteni 6:9, 10

v.9  Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii,

v.10  nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici răpareţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

  1. Cei nedrepţi nu au ce căuta în împărăţie.

Ascultaţi cu atenţie ce voi spune, pentru că este foarte important. Nici un judecător sau juriu laic nu este înzestrat pentru a lua decizii spirituale, din simplul motiv că aceşti oameni nu înţeleg principiile spirituale. De aceea o iau razna cazurile legate de biserici sau în care sunt implicaţi creştini. Un judecător laic cunoaşte legile din cărţile de drept, dar nu ştie nimic despre deciziile spirituale. El nu are discernământ spiritual.

În ciuda acestui fapt, creştinii se încred în aceşti oameni, în loc să-şi prezinte cazul înaintea altor credincioşi care au discernământ spiritual.

Revenim la versetele 5 şi 6:

1 Corinteni 6:5, 6

v.5  Spre ruşinea voastră zic lucrul acesta. Astfel, nu este între voi nici măcar un singur om înţelept, care să fie în stare să judece între frate şi frate?

v.6  Dar un frate se duce la judecată cu alt frate, şi încă înaintea necredincioşilor!

Sigur că nu toţi creştinii sunt judecători capabili. Dar Pavel le spune corintenilor: “Spre ruşinea voastră zic lucrul acesta: nu este oare nici un înţelept printre voi?” Dacă vă duceţi la tribunalul laic pentru judecată, arătaţi astfel că nici unul dintre sfinţi nu este capabil să judece.

Eu cunosc câţiva fraţi pe mâinile cărora aş fi dispus să-mi las viaţa. Am încrederea că ei ar da un verdict just.

De ce are un creştin capacitatea de a judeca? Pavel ne oferă trei motive:

“Voi aţi fost spălaţi.” “El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou…” (Tit 3:5). Noi am fost născuţi din nou şi spălaţi. Datorită faptului că Dumnezeu Şi-a arătat îndurarea faţă de noi şi ne-a schimbat viaţa, şi noi ar trebui să arătăm îndurare faţă de alţii. Putem să fim îndurători pentru am avut şi noi parte de îndurare. Ar trebui să recunoaştem faptul că sunt în jurul nostru mulţi credincioşi minunaţi care au fost spălaţi de păcate. Ne putem încrede în ei mai mult decât într-un necredincios.

“Voi aţi fost sfinţiţi.” În Epistolele către Corinteni, sfinţirea este de două feluri. Aici cred că este vorba de sfinţirea poziţională, de faptul de a fi în Hristos.

Aceasta înseamnă că Hristos este de partea noastră şi toţi credincioşii sunt fraţi în Hristos. Dacă mă judecă un alt creştin, aceasta înseamnă că sunt judecat de unul din fraţii mei. Ar trebui să mă încred în judecata unui frate.

O fetiţă ducea mergea pe stradă ducând în braţe un bebeluş ce părea destul de greu. Un trecător a oprit-o şi a întrebat-o: “Nu este prea greu pentru tine?” Fetiţa a răspuns: “O, nu! Este fratele meu!” Vedeţi? Relaţia face toată diferenţa. Un frate nu este prea greu.

Eu sunt în Hristos şi fratele meu este în Hristos; aşa că ar trebui să fiu dispus să mă încred în fratele meu.

“Aţi fost socotiţi neprihăniţi.” Un al treilea motiv pentru care fratele meu ar fi capabil să fie judecător este acela că păcatele lui sunt iertate, la fel ca ale mele. El a fost socotit neprihănit înaintea tronului lui Dumnezeu, la fel ca mine. “Cine va ridica pâră înaintea aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi!” (Rom. 8:33). “Pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire” (Rom. 4:5). Un frate creştin cunoaşte aceste lucruri şi eu cred că îmi poate aborda cazul mult mai corect.

Dar iată că Pavel schimbă acum, într-o anumită măsură direcţia discuţiei.

1 Corinteni 6:12

v.12  Toate lucrurile îmi sînt îngăduite, dar nu toate sînt de folos; toate lucrurile îmi sînt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpînire pe mine.

Multe sunt lucrurile pe care le poate face un credincios, dar care nu îi sunt de folos. Aş putea menţiona multe lucruri de acest fel. Pavel menţionează unul:

1 Corinteni 6:13

v.13  Mîncările sînt pentru pîntece, şi pîntecele este pentru mîncări. Şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Dar trupul nu este pentru curvie: el este pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup.

Mâncarea va fi distrusă cândva, stomacurile noastre vor fi distruse într-o bună zi.

Creştinul este liber să mănânce ce vrea. Dar trupurile noastre nu trebuie să fie folosite pentru păcatele trupeşti. Trupurile noastre Îi aparţin Domnului.

1 Corinteni 6:14, 15

v.14  Şi Dumnezeu, care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi cu puterea Sa.

v.15  Nu ştiţi că trupurile voastre sînt mădulare ale lui Hristos? Voi lua eu mădularele lui Hristos, şi voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum!

Vă spuneam că foarte mulţi tinerii de azi cred că pot să trăiască împreună fără a se mai căsători.

Un astfel de cuplu a venit la mine şi şi-a exprimat dorinţa de a sluji lui Dumnezeu pentru că înţeleseseră ei că Dumnezeu îi chema într-o astfel de direcţie. Ei nu erau căsătoriţi, dar trăiau împreună.

Le-am spus că este minunat că ei au înţeles lucrul acesta şi că vor să-l şi asculte. Însă trebuie ca ascultarea lor să fie deplină şi să se manifeste şi în alte domenii. I-am sfătuit atunci să se căsătorească mai întâi. Ei m-au întrebat de ce. Eu le-am spus: “Aceasta este porunca lui Dumnezeu. Aşa doreşte Dumnezeu să fie. Nu-I puteţi sluji dacă nu vreţi să împliniţi mai întâi această poruncă.” Dragii mei, nu putem avea o ascultare selectivă!

1 Corinteni 6:16-18

v.16  Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă, este un singur trup cu ea? Căci este zis: ,,Cei doi se vor face un singur trup“.

v.17  Dar cine se lipeşte de Domnul, este un singur duh cu El.

v.18  Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care-l face omul, este un păcat săvîrşit afară din trup; dar cine curveşte, păcătuieşte împotriva trupului său.

Dragul meu prieten, nu se poate să trăieşti în imoralitate şi în acelaşi timp să-I slujeşti lui Hristos. Din păcate, opinia publică acceptă cu uşurinţă persoanele imorale. Dar Dumnezeu nu le acceptă.

1 Corinteni 6:19, 20

v.19  Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfînt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit dela Dumnezeu? Şi că voi nu sînteţi ai voştri?

v.20  Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, cari sînt ale lui Dumnezeu.

Aici avem un adevăr remarcabil pe care mulţi credincioşi nu-l primesc încă. Trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt. Pentru că trupurile noastre Îi aparţin lui Dumnezeu, noi nu trebuie să le folosim pentru desfrânare şi imoralitate. Astfel discuţia se apropie de subiectul căsătoriei care va fi abordat în capitolul următor.

Până atunci însă, să nu uităm dragi ascultători că statutul de copii ai lui Dumnezeu reclamă un comportament diferit. Noi trebuie să fim în lume, asemenea unei lumini, însă nu trebuie să participăm chiar la tot ceea ce lumea inventează pentru plăcerile ei păcătoase.

Fie ca Dumnezeu să pună în noi această dorinţă sfântă de urma cât mai mult voia Lui şi astfel să fim acea lumină de care lume are atâta nevoie.