Itinerar Biblic Ep.0450 – 1 CORINTENI Cap. 5

 

Tema: Fapte scandaloase în Biserica din Corint

 

Dragi ascultători, revenim la prima Epistolă a apostolului Pavel către Corinteni.

După saluturile şi prezentările de rigoare, Pavel a abordat cât se poate de tranşant o problemă dureroasă a corintenilor – dezbinarea lor.

Dar nu era numai aceasta problema din corint. Aşa cum o să vedem mai sunt şi altele.

Înainte de a înainta în observarea lor şi a soluţiilor pe care Duhul Sfânt le propune prin intermediul lui Pavel, vreau să vă reamintesc că Dumnezeu prezintă faptele aşa cum sunt ele, odată pentru că El este la curent cu realitatea din viaţa noastră şi apoi pentru că doreşte să ne ofere soluţii.

            Să vedem deci ce se mai întâmpla în Corint. Capitolul 5 al acestei prime epistole adresată credincioşilor de acolo:

1 Corinteni 5:1

v.1    Din toate părţile se spune că între voi este curvie; şi încă o curvie de acelea, cari nici chiar la păgîni nu se pomenesc; pînă acolo că unul din voi trăieşte cu nevasta tatălui său.

Acest caz era cunoscut înaintea bisericii deci nu este vorba de bârfă aici. În loc de “se spune”, ar trebui să citim “se afirmă efectiv” pentru că nu era doar un zvon care circula printre ei.

Cazul era cunoscut de toată lumea. Era un păcat atât de imoral că nici măcar printre Neamuri nu era menţionat. Era povestea sordidă a unui bărbat care trăia cu soţia tatălui său, mama sa vitregă.

Dragii mei, este încă o dovadă că stricăciunea atacă pe oricine nu veghează pentru a lăsa Duhul Sfânt să-l protejeze.

1 Corinteni 5:2

v.2  Şi voi v’aţi fălit! Şi nu v’aţi mîhnit mai degrabă, pentruca cel ce a săvîrşit fapta aceasta, să fi fost dat afară din mijlocul vostru!

Trebuie să recunoaştem că apostolul foloseşte un ton foarte dur aici. El abordează acum problema unui păcat foarte grav.

Adunarea din Corint făcuse un compromis cu acest lucru rău.

Trebuie să mai recunoaştem, dragii mei faptul că păcatul flagrant din biserică nu poate rămâne nerezolvat. Domnul Isus ne-a oferit câteva instrucţiuni clare în Matei 18. El spune: “Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.” (Matei 18:15-17).

Credincioşii din Corint nu respectaseră această procedură. Acesta era un caz clar de compromis cu răul. Cineva a spus că acest cuvânt – compromis – este cel mai imoral cuvânt din limba engleză. Sunt de acord cu acest lucru şi consider că este valabil şi pentru limba română.

Biserica din Corint se compromitea din cauză că făcuse un prim compromis cu acest rău.

Aş vrea să remarcăm câteva lucruri în legătură cu acest caz. Era o situaţie cunoscută, care nu mai avea nevoie de vreo dovadă. Nu era vorba aici de bârfă sau de zvonuri. Pavel nu ar fi adus în discuţie aşa ceva dacă nu ar fi fost decât un zvon.

De asemenea, este bine să remarcăm că nu era vorba de un păcat discutabil. Era vorba de un păcat izbitor, recunoscut ca atare de lumea din afara bisericii. Era un incest. Aşa ceva este în contrast cu acele păcate discutabile care nu trebuie făcute publice şi nici judecate de întreaga biserică. Să vă dau un exemplu, ca să înţelegeţi ce vreau să spun.

O doamnă s-a întors la Dumnezeu în biserica în care eu slujesc ca pastor. Trecuseră trei luni de la întoarcerea ei la Dumnezeu când a venit la mine vădit tulburată şi mi-a spus: “Sunt foarte dezamăgită şi foarte deznădăjduită. Timp de trei luni am încercat să mă las de fumat şi nu am reuşit. Am ajuns să urăsc ţigările şi să mă urăsc pe mine însămi pentru că nu sunt în stare să renunţ la ele. Ce să fac?”

I-am dat câteva sugestii şi i-am spus: “Acesta este un păcat discutabil. Tu îl urăşti şi vrei să te laşi de el. Nu te învinovăţesc. Înţeleg că eşti supărată pentru că este în joc mărturia ta. În primul rând, continuă să te rogi şi cere-le prietenilor tăi apropiaţi să se roage în continuare pentru tine, aşa cum spui că fac deja. Mă voi ruga şi eu pentru tine. Ştiu că Dumnezeu îţi va da biruinţa pentru că tu o doreşti foarte mult. În al doilea rând, nu te lăsa cuprinsă de descurajare. În al treilea rând, te rog, nu spune nimic dragilor sfinţi din biserică. Dacă le vei spune, te vor jupui de vie, pentru că ei cred că acesta este cel mai rău păcat din biserică.”

După alte trei luni am văzut-o intrând în biserică voioasă şi am ştiut după expresia chipului ei că se întâmplase ceva bun. După încheierea serviciului religios, am văzut că abia aştepta să vină să vorbească cu mine. În sfârşit, mi-a spus: “Am veşti minunate. Din ziua în care am vorbit cu dvs. şi până azi nu am mai fumat nici măcar o singură dată. Dumnezeu m-a eliberat!”

Fumatul este unul din lucrurile discutabile ca păcate. Nu este menţionat în Cuvântul lui Dumnezeu şi nici nu este legat de vreun aspect al imoralităţii. Prin urmare, trebuie să fie abordat diferit. Nu trebuie să fie adus înaintea bisericii pentru judecată. Prin contrast, acest caz de imoralitate din Corint era o încălcare foarte clară a legii lui Dumnezeu. Prin urmare, trebuie să se acţioneze cu unealta disciplinei creştine. Nu încăpea nici o îndoială că era un păcat. Nu era o chestiune discutabilă. Era un păcat atât de urât încât nici măcar Neamurile din afara bisericii nu-l comiteau.

Aş dori să spun ceva pentru tinerii de azi. Trăitul împreună fără căsătorie este un păcat înaintea lui Dumnezeu. Nu contează ce spune lumea sau cât de mulţi sunt cei care practică această formă de convieţuire. Cuvântul lui Dumnezeu spune că este un păcat şi nu se poate să-l considerăm altfel. În lumina Cuvântului lui Dumnezeu, acesta nu este un păcat discutabil. Iată de ce dragi tineri, nu vă lăsaţi prinşi în cursa diavolului. Biruiţi-l prin acceptarea a ceea ce spune Dumnezeu despre păcat şi neprihănire.

Nu era nevoie ca Biserica din Corint să stabilească faptul că omul acela trăia în păcat. Greşeala lor a constat în faptul că au tolerat acest păcat. Ei au îngăduit păcatul prin lipsa lor de atitudine şi de acţiune în această privinţă. Ei au făcut un compromis şi acesta era lucrul cel mai rău pe care-l puteau face. Puteţi să notaţi acest lucru pentru că este adevărat în orice vreme: o biserică curată este o biserică puternică; o biserică în care a apărut necurăţia este o biserică paralizată.

Uitaţi-vă în jurul vostru, la bisericile de astăzi, să vedeţi dacă acest lucru este adevărat sau nu.

1 Corinteni 5:3-5

v.3  Cît despre mine, măcar că n’am fost la voi cu trupul, dar fiind de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi cînd aş fi fost de faţă, pe celce a făcut o astfel de faptă.

v.4  În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi la olaltă, prin puterea Domnului nostru Isus,

v.5  am hotărît ca un astfel de om să fie dat pe mîna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mîntuit în ziua Domnului Isus.

Pavel le spune credincioşilor din această biserică să se întâlnească şi să decidă ca, dacă fratele acesta nu se va lăsa de păcatul lui, ei să-l dea pe mâna lui Satan. Aceasta este o afirmaţie foarte dură. Chiar se gândea Pavel serios la acest lucru? Dacă l-a spus şi apare scris aici, înseamnă că aşa gândea.

Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă acest lucru. Vă amintiţi că Iov a fost dat pe mâna lui Satan? Satan a venit înaintea lui Dumnezeu şi s-a plâns de faptul că El nu-l lăsa să se atingă de Iov. De fapt, Satan îi spunea lui Dumnezeu: “Tu îmi tot spui ce om bun este Iov. Dar dacă mă vei lăsa să mă ating de el, îţi voi arăta dacă Iov Îţi este credincios sau nu. El te va blestema în faţă!” Astfel, Dumnezeu i-a dat lui Satan permisiunea de a-l încerca pe Iov, cu o condiţie: să nu se atingă de viaţa lui. Aici este o mare mângâiere pentru noi: Satan nu poate să se atingă de un copil al lui Dumnezeu fără a avea, mai întâi, permisiunea lui Dumnezeu. Şi dacă Dumnezeu îngăduie acest lucru, înseamnă că are un motiv întemeiat.

De asemenea, Domnul Isus i-a spus lui Petru că Satan dorea să-l cearnă ca grâul. Domnul Isus i-a îngăduit lui Satan să facă acest lucru cu Petru. Petru a fost lăsat în seama lui Satan şi în noaptea aceea el s-a lepădat de Domnul. Tăgăduirea lui a fost la fel de mişelească precum trădarea lui Iuda Iscarioteanul. Totuşi, Petru s-a urât pe sine pentru fapta aceasta. Astfel a avut însă ocazia de a descoperi cât de mare este slăbiciunea lui. Dumnezeu a folosit această experienţă pentru a face din Petru omul care să predice acea predică extraordinară din Ziua cincizecimii.

Mai avem şi exemplul din 1 Timotei 1:20, unde Pavel scrie: “Din numărul lor sunt Imeneu şi Alexandru, pe care i-am dat pe mâna Satanei, ca să se înveţe să nu hulească.” Aceşti doi bărbaţi erau credincioşi dar comiteau acest păcat al blasfemiei. Pavel spune că i-a dat pe mâna Satanei.

Ştiu că există pericolul unei prea mari implicări emoţionale şi pericolul fanatismului, către care sunt înclinaţi mulţi oameni, dar este adevărat că avem în bisericile de astăzi bărbaţi şi femei care aduc prejudicii cauzei lui Hristos. Dacă ei vor fi daţi pe mâna Satanei se va dovedi starea lor reală. Dacă sunt creştini, vor ieşi curăţiţi din această încercare, gata să se dedice din nou lui Dumnezeu şi Domnului Isus Hristos. Dacă nu, ei vor rămâne ai celui căruia au aparţinut de fapt. Cred că acesta este sensul celor spuse de Pavel.

Este cât se poate de adevărat că acesta este un tratament foarte dur. Şi pentru aceşti creştini corinteni lumeşti a fost un tratament dur. Pavel scrie că, deşi nu este cu ei în trup, este împreună cu ei în duhul lui. Astfel el le spune cum votează el în această privinţă iar rugăciunea lui este ca acest bărbat să fie dat pe mâna Satanei.

Dragii mei nu cred că trebuie să fim noi mai pioşi decât Pavel şi să găsim scuze limbajului său. Este ceea ce Duhul Sfânt a considerat necesar să rămână ca principiu pentru generaţiile viitoare de creştini şi cred că noi trebuie să citim cu atenţie şi să aplicăm acest cuvânt.

Dar, mergem mai departe.

1 Corinteni 5:6

v.6  Nu vă lăudaţi bine. Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala?

Ştiţi ce făcea Biserica din Corint? În timp ce închideau ochii la păcatul din propria adunare, ei se lăudau cu celelalte activităţi. Probabil se lăudau cu misionarii pe care îi trimiteau şi cu sufletele câştigate pentru Hristos. Sau se lăudau că ei respectă Scripturile. Câtă ipocrizie!

Sunt şi astăzi foarte mulţi creştini care cred că dacă sunt ocupaţi în lucrarea creştină acoperă astfel o mulţime de păcate. Pavel spune că lauda lor nu aduce nici un bine. Nu ştiau ei că puţin aluat (puţină drojdie) dospeşte toată plămădeala? Aluatul nu este niciodată un simbol al Evangheliei, ci un simbol al răului şi în acest caz reprezintă răul.

1 Corinteni 5:7

v.7    Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sînteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit.

Ce face drojdia în cazul pâinii? Dacă puneţi drojdie în cocă şi o lăsaţi într-un loc cald, aluatul începe să crească. Când a crescut îndeajuns de mult, pâinea este pusă în cuptorul încins. De ce? Pentru a opri procesul de creştere. Dacă pâinea nu ar fi pusă în cuptor, aluatul ar continua să crească din ce în ce mai mult. Într-un final, totul s-ar strica. La fel se întâmplă şi cu păcatul din biserică, dacă este lăsat în voia lui. Într-un final, totul va exploda şi va distruge mărturia bisericii. Puţin aluat dospeşte toată plămădeala. Aşa că trebuie intervenit rapid.

După cum probabil vă aduceţi aminte, în Vechiul Testament, după sărbătoarea Paştelui urma sărbătoarea azimilor, adică a pâinii nedospite. Pavel spune că Hristos, adevăratul Miel de Paşte, a fost jertfit pentru noi. Cei ce-L urmează ar trebui să aibă vieţi în care să nu fie nici un pic de drojdie. Contrar acestei idei, adunarea credincioşilor din Corint îngăduia în mijlocul ei păcatul şi drojdia aceasta făcea să crească întreg aluatul. Aceiaşi oameni care vorbeau despre răstignirea şi despre moartea lui Hristos, îngăduiau păcatul în mijlocul lor, în biserică.

1 Corinteni 5:8

v.8  Să prăznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi adevărului.

Aici Pavel nu vorbeşte despre cum este cineva mântuit, ci despre umblarea celui credincios după ce a fost mântuit.

Numai  sinceritatea nu a mântuit niciodată pe nimeni. Dar dacă eşti un copil al lui Dumnezeu, vei fi sincer. Lumea are nevoie astăzi să vadă sinceritate şi adevăr între cei credincioşi. Pavel spune: “Haideţi să avem sinceritate şi adevăr în Biserica din Corint!” Biserica din Corint nu era deloc sinceră.

În mijlocul acelor credincioşi puteai găsi o imoralitate crasă. Ei credeau că pot trece cu vederea acest lucru, fără să li se întâmple nimic, pretinzând că totul este în ordine. Ei pretindeau că spun adevărul, că trăiesc adevărul, când nu era deloc aşa.

1 Corinteni 5:9-11

v.9   V’am scris în epistola mea să n’aveţi nicio legătură cu curvarii. –

v.10  Însă n’am înţeles cu curvarii lumii acesteia, sau cu cei lacomi de bani, sau cu cei răpareţi, sau cu cei ce se închină la idoli, fiindcă atunci ar trebui să ieşiţi din lume.

v.11  Ci v’am scris să n’aveţi niciun fel de legături cu vreunul care, măcarcă îşi zice ,,frate“, totuş este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau răpareţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mîncaţi.

Pavel le mai scrisese şi îi condamnase pentru aceste păcate. Corintul era un oraş stăpânit de idolatrie. În templul Afroditei puteai întâlni o mie de preotese care nu erau altceva decât prostituate. Acestea erau prostituate şi întregul oraş era dedat la idolatrie în numele religiei. Şi aceşti credincioşi îi permiteau acestui bărbat imoral să rămână în mijlocul lor, aveau părtăşie cu el şi mâncau împreună cu el. Ei îl băteau amical pe umăr şi îl acceptau ca pe unul de-al lor, deşi ştiau că trăia în păcat. Biserica din Corint credea că se poate coborî până la nivelul lumii.

Oare biserica de azi crede că se poate coborî până la nivelul imoralităţii lumii, fără să i se întâmple nimic?

Dragul meu prieten, multe din bisericile de astăzi şi-au pierdut puterea. Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru că există şi biserici minunate care strălucesc ca nişte raze de lumină, călăuzindu-i pe oamenii pierduţi la Hristos. Acestea sunt bisericile care preţuiesc şi propovăduiesc Cuvântul lui Dumnezeu.

Dacă există curăţie spirituală într-o biserică, aceasta va avea şi putere; dacă se permite accesul necurăţiei, biserica va fi paralizată. Acelaşi lucru este valabil şi la nivel individual.

Apostolul Pavel spune că el nu vorbeşte numai despre păcatele sexuale, ci şi despre lăcomie, de exemplu.

Ce se întâmplă dacă diaconul unei biserici este lacom de bani? Ce se întâmplă cu omul obişnuit, din biserică, dacă este lacom de bani? Pavel îi include în această listă şi pe cei care se închină la idoli, pe cei care cochetează şi cu alte religii.

Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă că o mică sursă de infecţie din biserică trebuie tratată, altfel va strica totul şi va distruge biserica. Puţin aluat va distruge toată plămădeala.

1 Corinteni 5:12, 13

v.12  În adevăr, ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră să judecaţi pe cei dinăuntru?

v.13  Cît despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu. Daţi afară dar din mijlocul vostru pe răul acela.

Pavel spune că nu judecă oamenii din exterior. Nu aceasta este treaba lui. El trebuie să-i judece numai pe cei din biserică. Dumnezeu îi va judeca pe cei din afară. Este treaba bisericii să judece răul care este în biserică.

Acum ne interesează să aflăm cum s-au desfăşurat lucrurile în Corint după aceea. Pentru a afla răspunsul, trebuie să deschidem Biblia la 2 Corinteni 2:4-8: “V-am scris cu multă mâhnire şi strângere de inimă, cu ochii scăldaţi în lacrimi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să vedeţi dragostea nespus de mare pe care o am faţă de voi. Dacă a fost cineva o pricină de întristare, nu m-a întristat numai pe mine, ci pe voi toţi; cel puţin în parte, ca să nu spun prea mult. Este destul pentru omul acesta pedeapsa care i-a fost dată de cei mai mulţi; aşa că acum, este mai bine să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi, ca să nu fie doborât de prea multă mâhnire. De aceea, vă rog să vă arătaţi iarăşi dragostea faţă de el.”

Acest om imoral se pocăise cu adevărat după admonestarea lui Pavel din prima epistolă. Astăzi noi avem nevoie de curaj, nu de compromis, în biserică pentru a scoate în evidenţă aceste lucruri şi a spune: “Acesta este un păcat.” Sunt convins că atunci când se procedează corect, credinciosul care este în păcat îşi va mărturisi păcatul, la fel ca acest bărbat din Corint şi cum a făcut şi David.

Credinciosul care a greşit, dragii mei se va pocăi şi îşi va schimba modul de viaţă. Biserica din Corint a rezolvat problema foarte bine. De ce? Pentru că Pavel a avut curajul de a scrie o astfel de scrisoare. În 2 Corinteni, Pavel explică astfel atitudinea sa: “Aşa că, dacă v-am scris nu v-am scris nici din pricina celui ce a făcut ocara, nici din pricina celui ce a suferit ocara, ci ca să se arate marea noastră purtare de grijă pentru voi înaintea lui Dumnezeu” (2 Cor. 7:21).

Pavel spune că el a scris astfel pentru binele bisericii Domnului Isus Hristos. Astăzi auzim adesea reacţii de genul: “Nu vom da acest program. Nu vom spune acest lucru pentru că vom tulbura apele şi nu vrem aşa ceva. Vom ascunde gunoiul sub covor.”

Dragul meu prieten, Dumnezeu nu poate binecuvânta o biserică sau o persoană care are această atitudine. Dacă ar face-o, ar însemna că El este mincinos. Şi voi ştiţi că Dumnezeu nu este mincinos. El va judeca lipsa voastră de acţiune în astfel de cazuri. Acest capitol are o lecţie foarte importantă pentru noi. Şi bineînţeles că aspectul practic este valabil şi în ziua de astăzi. Să luăm seama la aceste lucruri şi la ce avem noi de învăţat şi de făcut în situaţia specifică fiecăruia.

Rămâneţi cu binecuvântarea lui Dumnezeu!